APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP

APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP

Preliminarii

Principiile care guverneaza aplicarea legii penale in timp sunt menite sa dea solutii problemelor de interactiune a timpului cu faptele infractionale, adica sa determine legea penala aplicabila:

cand infractiunea s-a savarsit si se judeca sub imperiul aceleiasi legi;

cand fapta, la data cand s-a savarsit nu era infractiune, dar o lege ulterioara o considera infractiune;

cand fapta, la data savarsirii era infractiune, dar pana la judecarea ei ori executarea pedepsei pronuntate pentru acea infractiune intervine o lege care scoate in afara licitului penal fapta comisa

cand fapta savarsita sub o lege este considerata infractiune, dar pana la judecarea ei definitiva intervin una sau mai multe legi, care prevad fapta ca infractiune;

cand dupa aplicarea definitiva a pedepsei pentru o infractiune, intervine o lege noua care prevede o pedeapsa mai mica decat cea aplicata sub legea veche ori cu limite mai reduse decat legea veche;

cand infractiunea se savarseste sub imperiul unei legi penale temporare si nu este judecata pana la iesirea din vigoare a acesteia.

Raspunsuri la problemele de mai sus le gasim in principiile de aplicare a legii penale in raport cu timpul prevazut in Codul penal roman art. 10-16.

Principiul activitatii

Este un principiu de baza al apararii legii penale in timp, ce da expresie si decurge din principiul legalitatii, ce corespunde nevoilor de aparare sociala ca si al aparerii drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Potrivit acestui principiu legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare.

Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei (art.78 din Constitutia Romaniei, revizuita prin Legea nr.429/2003).

Intrarea in vigoare a unei legi penale poate avea loc si la o data ulterioara - cand se prevede o astfel de data in respectiva lege. Intrarea in vigoare a legii penale la o data ulterioara poate fi determinate de:

a)      necesitatea crearii unui timp (vacatio legis - repausul legii) pentru a putea fi cunoscuta atat de destinatari cat si de catre organele de aplicare;

b)      pentru a da posibilitate indivizilor sa se conformeze noilor exigente penale.

Exemple de legi penale ce au intrat in vigoare la o data ulterioara: Codul penal actual a fost adoptat la 21 iunie 1968, iar in vigoare a intrat la 1 ianuarie 1969 potrivit dispozitiei din art. 363 C.p.; Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciari internationala in materie penala a fost publicata la data de 1 iulie 2004 si a intrat in vigoare in 60 de zile de la data publicarii ei, cu exceptia dispozitiilor Titlului III din lege. Prin publicare, se realizeaza o mai buna cunoastere a legii si nimeni nu va putea invoca, in caz de incalcare, ca nu a cunoscut-o (nemo censetur ignorare legem).

Iesirea din vigoare are loc prin abrogare.

Abrogarea, dupa intinderea ei poate fi totala - cand intreaga lege este scoasa din vigoare si partiala, cand doar o parte din lege este scoasa din vigoare.

Abrogarea, dupa caracterul ei poate fi : expresa si tacita. O abrogare este expresa cand se prevede de legea de abrogare, ce anume se scoate din vigoare: legea nr..., art...alin., iar aceasta trebuie sa fie regula in dreptul penal. Abrogarea este tacita sau implicita cand aceasta se desprinde din economia legii, ori a normelor ce privesc aceleasi relatii sociale de aparare, prevazand aceleasi fapte ca infractiuni, cu aspecte deosebite de legea anterioara in ce priveste conditiile de aplicare a unei institutii penale ori a unui nou regim de sanctionare pentru minori.

Intre intrarea in vigoare si iesirea din vigoare, legea penala este activa, se aplica faptelor savarsite in acest interval de timp.

Aplicarea legii penale active nu ridica probleme daca infractiunea s-a savarsit si se judeca in timp ce este in vigoare aceeasi lege penala.

a)      Probleme speciale se pun in cazul infractiunilor ce incep sa fie savarsite sub incidenta unei legi si se epuizeaza sub incidenta altei legi . Este cazul infractiunilor continue, continuate, de obicei, progresive.

Doctrina penala si practica judiciara sunt unanime in a aprecia ca legea aplicabila infractiunilor a caror consumare se intinde pe durata a doua sau mai multe legi este cea din momentul epuizarii infractiunii, a producerii ultimului rezultat.

Deci legea penala in vigoare din momentul epuizarii infractiunii este legea ce va fi aplicata.

Aceeasi conceptie a caracterului unitar a ilicitului penal este adoptata si in legatura cu actele de participatie penala (instigare, complicitate) care vor fi judecate dupa legea in vigoare din momentul savarsirii faptei de catre autor.

b)      Determinarea legii penale aplicabile se va pune si in situatia in care la reglementarea aceleiasi relatii sociale vin in concurs doua legi (una generala si una speciala), ambele in vigoare, regula ca legea speciala deroga de la legea generala va rezolva problema. Cand in vigoare sunt doua norme care incrimineaza aceeasi fapta dar o norma este in partea speciala a codului penal, iar alta intr-o lege speciala (lege nepenala cu dispozitiuni penale). Intr-o astfel de situatie incriminarea din codul penal devine norma generala si regula de mai sus isi pastreaza valabilitatea.

Principiul neretroactivitatii legii penale

Este consacrat prin dispozitiile art. 11 C.p. - "Legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni".

Principiul neretroactivitatii legii penale contine regula ca legea penala care incrimineaza fapte ce anterior nu erau prevazute ca infractiuni (incriminatio ex novo) nu se aplica faptelor savarsite mai inainte de intrarea ei in vigoare. Legea penala dispune numai pentru viitor nu si pentru trecut, cand este vorba de incriminarea faptelor.

Principiul neretroactivitatii apare ca un aspect al principiului fundamental al legalitatii.

Intr-adevar, prin dispozitiile prevazute in art. 11 Cod penal, se consacra regula ca nimeni nu poate fi tinut sa raspunda penal de o fapta care la data savarsirii ei nu era prevazuta ca infractiune (nullum crimen sine lege praevia).

Daca principiul legalitatii formulat in art. 2 Cod penal ar fi cuprins si aceasta regula, a interzicerii retroactivitatii legii penale noi, care incrimineaza, el ar fi fost complet formulat, iar dispozitiile din art.11 Cod penal ar fi fost de prisos.

Intrucat principiul legalitatii nu cuprinde si o astfel de prevedere, de neretroactivitate a legii care incrimineaza, dispozitiile art. 11 Cod penal sunt necesare si constituie o completare a principiului legalitatii, o garantie a libertatii indivizilor.

Retroactivitatea legii penale

Este consacrat in dispozitiile art. 12 Cod penal si contine regula ca legea noua care dezincrimineaza (abolitio criminis) se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare.

Deci, principiul retroactivitatii legii penale are in vedere situatia in care la data cand este savarsia fapta, aceasta este prevazuta de legea in vigoare ca infractiune, dar ulterior, apare o lege noua care dezincrimineaza fapta, o scoate in afara ilicitului penal. Aceasta lege noua ce dezincrimineaza se aplica si faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare.

Fundamentul acestui principiu trebuie observat in legatura cu scopul dreptului penal de aparare sociala si care nu se mai justifica, daca fapta si-a pierdut caracterul penal.

Legea care incrimineaza fapta a fost scoasa din vigoare. Deci principiul retroactivitatii are in vedere ipoteza dezincriminarii faptei prin legea noua si nu situatiile in care fapta continua sa ramana infractiune sub legea noua sub alta denumire, ori prin abrogarea din legea speciala, ramane ca infractiune in legea penala generala sau ca modalitate de infaptuire a altei infractiuni.

Potrivit principiului retroactivitatii legii penale, odata cu intrarea in vigoare a legii noi care nu mai prevede fapta ca infractiune, inceteaza executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la faptele ce au fost dezincriminate. Deci fata de un condamnat pentru o infractiune ce ulterior a fost dezincriminata va inceta orice interdictie sau decadere, fiind considerat fara antecedente penale.

Un aspect special de retroactivitate il reprezinta legea penala interpretativa care este adoptata ulterior legii penale interpretate, dar care explicand vointa legiuitorului din momentul intrarii in vigoare a legii ce o interpreteaza este firesc sa-si gaseasca aplicarea din acest moment. In dispozitiile alineatului 2 din art. 12 C.p. este consacrata retroactivitatea legii penale care prevede masuri de siguranta sau masuri educative si care se va aplica infractiunilor care nu au fost definitiv judecate pana la intrarea in vigoare a legii noi.

Principiul ulraactivitatii legii penale temporare

Ultraactivitatea este recunoscuta numai legilor penale temporare. Este principiul consacrat prin dispozitiile art 16 Cod penal.

Legea penala temporara se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat era in vigoare chiar daca faptele nu au fost urmarite sau judecate in acel interval de timp.

Necesitatea de aplicare sociala care determina adoptarea legii penale temporare justifica aplicarea acesteia si ultraactiv, dupa iesirea acesteia din vigoare, dar numai faptelor savarsite cat timp era in vigoare, inlaturand posibilitatea pentru faptuitorii care savarsesc infractiuni aproape de iesirea din vigoare a legii penale temporare, pentru a ramane nesanctionatti, ori de a fi sanctionati potrivit legii penale mai favorabile.

Aplicarea legii penale in situatii tranzitorii

Situatiile tranzitorii, determinate de succesiunea legilor penale, se refera la ipotezele in care de la savarsirea unei infractiuni si pana la judecarea ei intervin una sau mai multe legi penale succesive, care prevad fapta ca infractiune.

In astfel de situatii s-a pus deci problema, "extraactivitatii" uneia dintre legile penale succesive.

Dintre opiniile care s-au conturat in doctrina penala, una singura s-a impus si a fost consacrata in legislatia penala si priveste aplicarea legii penale mai favorabile infractorului, sau a "legii penale mai blande" ori "mitior lex".

Aplicarea legii penale mai favorabile infractorului inlatura neajunsurile celorlalte opinii, corespunde nevoilor de aparare sociala, intrucat fapta nu ramane nesanctionata, indiferent ca se aplica legea noua ori legea veche, iar pentru infractor este legea care ii confera cea mai favorabila situatie.

Principiul aplicarii legii penale mai favorabile infractiunilor nedefinitiv judecate

Este consacrat in art. 13. Cod penal si are in vedere ipoteza in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei intervin una sau mai multe legi penale succesive, cand se va alege dintre acestea legea mai favorabila infractorului.

Determinarea legii penale mai favorabile

In determinarea legii penale mai favorabile infractorului, doctrina penala s-a oprit asupra a trei criterii:

a)      a conditiilor de incriminare;

b)      a conditiilor de tragere la raspundere penala;

c)      a sanctiunilor penale (pedepsei).

Criteriile de determinare a legii penale mai favorabile trebuie sa conduca la aflarea acelei legi ce va permite, in cazul concret, la o solutie mai blanda pentru infractor si nu la o apreciere generala a legii penale mai favorabile, care, desprinsa din fapta concreta, poate conduce la aplicarea art. 11 sau art. 12 Cod penal.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive in raport cu normele si institutiile care influenteaza raspunderea penala in cauza concreta dedusa judecatii.

Prin compararea legilor si determinarea legii mai favorabile infractorului, nu trebuie sa se ajunga la combinarea dispozitiilor mai favorabile din legile succesive - la o asa numita lex tertia. Legea mai favorabila, in intregul ei, trebuie aleasa pentru a fi aplicata infractorului dintre legile penale succesive.

Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie sa conduca la gasirea acelei legi care ofera solutia cea mai favorabila pentru infractor dar nu pentru ca fapta nu este infractiune, ci pentru ca nu sunt realizate conditiile in cazul concret de incriminare ori de tragere la raspundere penala a faptuitorului.

Criteriul cel mai des folosit de determinare a legii penale mai favorabile este cel al pedepselor principale.

Situatii:

a)      intre legile care prevad fapta ca infractiune, daca pedepsele sunt de natura diferita va fi mai favorabila legea care prevede pedeapsa inchisorii. Daca intr-o lege pedeapsa este inchisoarea, iar in alta lege, pedeapsa prevazuta este amenda, atunci, de regula, legea care prevede pedeapsa amenzii este mai blanda. Exceptia ar fi in cazul in care, in cauza s-au constatat circumstante atenuante, iar legea care prevede pedeapsa inchisorii permite, pe baza circumstantelor atenuante, aplicarea unei amenzi intr-un cuantum mai mic decat cel la care s-ar ajunge cand s-ar aplica legea ce prevede pedeapsa amenzii;

b)      cand intre legile succesive pedepsele sunt de aceeasi natura, dar cu limitele speciale diferite, va fi mai favorabila, intr-un caz cand minimul este acelasi, dar maximul diferit, legea care prevede un maxim mai redus, iar daca maximul special al pedepsei este acelasi, dar minimul diferit, va fi mai favorabila legea care prevede un minim mai scazut.

In caz de pedepse asimetrice, legea penala mai favorabila va fi determinata in concret de judecator si in functie de imprejurarile care atenueaza ori agraveaza pedeapsa, astfel ca daca in cauza sunt circumstante de agravare - judecatorul trebuie sa aplice o pedeapsa catre maximul special si atunci este mai favorabila legea care prevede o pedeapsa cu un maxim special mai redus, iar daca fapta s-a savarsit in circumstantele de atenuare, judecatorul trebuie sa aplice o pedeapsa spre minimul special, ori sub acest minim iar legea mai favorabila este cea care are un minim special de pedeapsa mai redus.

Legea penala mai favorabila nu se stabileste in functie de pedepsele complementare - aceasta din urma aplicandu-se conform principiului legii mai conforme cu interesele apararii sociale. Acest principiu este consacrat in art. 13, alin. 2, care prevede daca legea veche este mai favorabila, si ea prevede pentru infractiunea savarsita pedepse complementare, aplicarea acestora se face in continutul si limitele prevazute in legea noua, iar daca legea noua nu mai prevede aceste pedepse, ele nu se mai aplica.

Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

Este un principiu consacrat in codul penal actual in doua variante:

a)      aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile (art. 14 C.p.);

b)      aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile (art. 15 C.p.).

Aplicarea legii penale noi mai favorabile in cazul pedepselor definitive isi are justificarea in principiile umanismului si al egalitatii in fata legii penale.

In adevar, nu s-ar justifica executarea unui plus de sanctiune prevazut de legea veche, de catre cel care a fost condamnat dupa aceasta lege, cand legiuitorul stabileste prin legea noua ca periculozitatea faptei este mai redusa si sanctiunea prevazuta este mai blanda, fata de cel care a savarsit fapta in aceeasi perioada cu primul, dar care a tergiversat judecata, iar dupa aparitia legii noi va beneficia de legea penala mai favorabila.

A.    Aplicarea obligatorie a legii mai favorabile in cazul pedepselor definitive.

Conditiile de aplicare a legii penale mai favorabila infractiunilor definitiv judecate sunt aratate in art. 14 Cod penal si au in vedere situatiile cand legea noua prevede pentru aceeasi infractiune o pedeapsa mai usoara ca natura, ori maxim special decat pedeapsa aplicata.

Astfel:

a)      pedeapsa detentiunii pe viata se inlocuieste cu maximul pedepsei prevazuta de legea noua;

b)      cand pedeapsa definitiva este inchisoarea, iar legea noua prevede numai pedeapsa amenzii, se va inlocui pedeapsa inchisorii cu amenda, care nu va putea depasi minimul ei special, iar daca o parte din pedeapsa inchisorii s-a executat, se poate inlatura in total sau in parte executarea amenzii;

c)      cand pedepsele sunt de aceeasi natura, in cazul pedepsei inchisorii, pedeapsa aplicata dupa legea veche se reduce, la maximul special prevazut in legea noua, iar daca pedeapsa pronuntata in baza legii vechi este amenda, aceasta va fi redusa la maximul special prevazut in legea noua.

d)      efectele legii penale noi se mai intind si asupra pedepselor complimentare, masurilor de siguranta si masurilor educative in masura in care nu au fost executate si constau in inlaturarea executarii lor daca nu mai sunt prevazute in legea noua ori in executarea acestora, in limitele si continutul prevazut de legea noua;

e)      efectele legii penale noi mai favorabile se intind si asupra pedepselor deja executate ori considerate ca executate pana la aparitia acestora si constau in considerarea acestora, pentru viitor, ca avand natura si limitele reduse conform legii noi. In functie de natura pedepsei, de durata acesteia de data cand a luat sfarsit executarea ori s-a stins executarea sunt incidente institutii ca: reabilitarea, starea de recidiva. Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile reprezinta cadrul comun de rezolvare a succesiunii legilor penale in timp. Este posibil ca legiuitorul sa deroge de la aceste dispozitii, cum a fost cazul punerii in aplicare a codului penal actual. Derogarile sunt de stricta interpretare si aplicare.

B.     Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile in cazul legii penale definitive.

Este reglementata prin dispozitiile art. 15 Cod penal, care prevad cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul prevazut de legea noua, tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executari pedepselor si de timpul cat a executat din pedeapsa, se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei.

Deci pentru aplicarea facultativa a legii noi mai favorabile este necesar:

a)      sa existe o hotarare de condamnare definitiva la pedeapsa inchisorii - nu la orice pedeapsa fiindca daca ar fi la detentiunea pe viata, ar fi aplicabile dispozitiile art. 14 Cod penal, iar pedeapsa amenzii nu este avuta in vedere de legiuitor;

b)      legea noua este mai favorabila, aceasta reiesind din limitele mai reduse de pedeapsa fata de legea anterioara;

c)      pedeapsa aplicata si ramasa definitiva este mai mica decat maximul prevazut in legea noua, ori cel mult egala cu acest maxim (situatie neprevazuta de lege dar unanim acceptata de doctrina si practica judiciara);

d)      instanta sa aprecieze ca este necesara reducerea pedepsei, apreciere ce va fi formata dupa criteriile oferite in lege: infractiunea savarsita; persoana condamnatului; conduita condamnatului dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei; timpul cat a executat din pedeapsa.

In cazul in care instanta reduce pedeapsa, aceasta nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducera acestei pedepse proportional cu micsorarea special prevazuta pentru infractiunea savarsita .

De legea noua mai favorabila urmeaza sa beneficieze si cei care au executat pedeapsa, ori executarea acesteia s-a stins printr-un mod prevazut de lege. In orice caz, pedeapsa prevazuta in hotararea de condamnare se reduce cu o treime. Aceasta reducere este obligatorie.

In functie de pedeapsa astfel redusa, vor fi incidente unele institutii de drept penal ca reabilitarea, stabilirea starii de recidiva s.a.m.d.

Rezumat

Principiile care guverneaza aplicarea legii penale in timp sunt menite sa dea solutii problemelor de interactiune a timpului cu faptele infractionale, adica sa determine legea penala aplicabila:

cand infractiunea s-a savarsit si se judeca sub imperiul aceleiasi legi;

cand fapta la data cand s-a savarsit nu era infractiune, dar o lege ulterioara o considera infractiune;

cand fapta la data savarsirii era infractiune dar pana la judecarea ei ori executarea pedepsei pronuntate pentru acea infractiune intervine o lege care scoate in afara licitului penal fapta comisa

cand fapta savarsita sub o lege este considerata infractiune, dar pana la judecarea ei definitiva intervine una sau mai multe legi, care prevad fapta ca infractiune;

cand dupa aplicarea definitiva a pedepsei pentru o infractiune, intervine o lege noua care prevede o pedeapsa mai mica decat cea aplicata sub legea veche ori cu limite mai reduse decat legea veche;

cand infractiunea se savarseste sub imperiul unei legi penale temporare si nu este judecata pana la iesirea din vigoare a acesteia.

Raspunsurile la problemele de mai sus le gasim in principiile de aplicare a legii penale in raport cu timpul prevazut in Codul penal roman art. 10-16.

Concluzii:

Prin parcurgerea continutului informativ al modulului 5, ati dobandit cunostinte referitoare la institutia aplicarii legii penale in timp,precum si la implicatiile juridico-penale ale acesteia.