Acte procesuale si procedurale

1. Distinctia dintre actele procesuale si actele procedurale.

Actele procesuale sunt activitati, manifestari de vointa prin care organele judiciare si persoanele care participa in procesul penal isi exercita drepturile, prerogativele si facultatile.

Actul procedural este mijlocul prin care se aduce la indeplinire sarcina ce decurge din actele si masurile procesuale luate in cursul procesului penal.

Actele procedurale au fost definite ca mijloace prevazute de legea procesuala penala prin care se exercita un drept sau se indeplineste o dispozitie procedurala in cadrul procesului penal. Ele imbraca forma prevazuta de lege si se desfasoara intr-o anumita ordine si de multe ori la anumite termene, de asemenea fixate de lege.

Actele procedurale sunt de obicei consemnate intr-un document procesual. Uneori insasi legea impune consemnarea actului procesual intr-un inscris.

Consemnarea actelor procedurale in scris se justifica prin:

excluderea contestarii ulterioare a existentei sau continutului actelor;

realizarea corespunzatoare a activitatii de supraveghere si control asupra actelor;

motivarea se face cu atentie sporita si poate fi cunoscuta.

Actele organelor judiciare sunt, de regula, acte de dispozitie prin care se realizeaza activitati sau masuri procesuale.

CONSTITUIE ACTE PROCESUALE:

dispunerea inceperii urmaririi penale;

punerea in miscare a actiunii penale;

incetarea urmaririi penale;

luarea masurilor preventive sau de asigurare;

dispunerea administrarii unor probe;

chemarea unei persoane in fata organului judiciar.

In toate aceste cazuri, actul de dispozitie emana de la un organ judiciar.

Persoanele care participa in procesul penal pot intocmi, la randul lor, acte procesuale:

introducerea unei plangeri prealabile;

constituirea de parte vatamata sau parte civila;

interventia partii responsabile civilmente;

propunerea administrarii de probe;

declararea apelului, recursului.

In cadrul procesului penal, fiecare act procesual este realizat prin intermediul unui anumit act procedural.

De exemplu, arestarea inculpatului se dispune printr-un act procesual care poate fi: o incheiere a instantei, o sentinta sau o decizie.

Punerea in executare a acestui act procesual se face prin intermediul unui act procedural, si anume mandatul de arestare.

Uneori, atat actul procesual, cat si actul procedural poarta aceeasi denumire, astfel: actul procesual prin care instanta solutioneaza cauza penala este o hotarare si tot hotarare se cheama si inscrisul in care este consemnata solutia data de catre completul de judecata. De asemenea, prin citatie se intelege atat actul de chemare a unei persoane in fata organului judiciar, cat si inscrisul prin care se face chemarea.

Majoritatea actelor procedurale provin de la organele judiciare care isi desfasoara activitatea in procesul penal.

Ca exemplu de acte procedurale efectuate de catre parti pot fi mentionate:

predarea unui obiect sau inscris ce constituie mijloc de proba (art.97 C. proc. pen.);

redactarea de catre expert a unui raport (art.122 C. proc. pen.);

activitatea de traducere realizata de catre interpret (art.128 C. proc. pen.);

depunerea unor concluzii scrise de catre parti dupa inchiderea dezbaterilor (art.342 C. proc. pen.).

Actele procesuale pot fi efectuate si de alte organe decat cele care au dispus actele sau masurile procesuale.

Aceasta imprejurare este expres prevazuta de catre lege. De exemplu, instanta poate dispune cu ocazia judecatii efectuarea unei perchezitii, o asemenea manifestare de vointa constituind un act procesual.

Efectuarea perchezitiei nu o va realiza instanta, ci va comunica dispozitia procurorului in vederea realizarii actului procesual (art.102 alin.2 C. proc. pen.).

Exista o singura exceptie, instanta poate proceda la efectuarea perchezitiei cu ocazia unei cercetari locale (art.102 alin.1 C. proc. pen.).

Actele procedurale au un continut si o forma.

Manifestarea exterioara trebuie sa fie autorizata si reglementata de catre lege si urmeaza sa parvina de la subiectul indrituit. Manifestarea in sine, unita cu aptitudinea legala a celui ce o indeplineste, formeaza continutul actului procedural.

Codul de procedura penala utilizeaza cele doua notiuni in numeroase dispozitii:

din art.182 C. proc. pen. reiese ca in afara de citare mai sunt si alte acte procedurale care se comunica celor interesati potrivit aceleasi proceduri;

in art.189 se face referire la acoperirea cheltuielilor de procedura;

din redactarea art.132 C. proc. pen. privitor la comisiile rogatorii rezulta ca ascultarea unui martor, cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte, efectuarea unei perchezitii constituie acte procedurale; din aceeasi norma se desprinde si diferentierea neta intre actele procedurale si cele procesuale a caror indeplinire pe calea comisiei rogatorii este interzisa.

Dosarele penale sunt constituite din inscrisuri judiciare in care se constata existenta actelor procesuale si procedurale ca manifestari de vointa ale organelor judiciare si ale partilor legate de rezolvarea cauzelor penale.

Astfel, in cazul incuviintarii probelor de catre instanta, in dosar va fi consemnat acest fapt in incheierea de sedinta, iar actul procedural va consta in ascultarea martorilor incuviintati, inscrisurile judiciare fiind declaratiile martorilor.

In cazul unei perchezitii domiciliare, inscrisul doveditor al actului procesual il constituie autorizatia instantei (sau consimtamantul scris al persoanei la care s-a efectuat perchezitia), iar procesul-verbal de efectuare a perchezitiei este inscrisul care atesta actul procedural.

Clasificarea actelor procesuale si procedurale comune.

Acte comune si acte speciale.

Prima categorie cuprinde acte care pot fi indeplinite sau efectuate in orice faza a procesului penal si in legatura cu oricare institutie procesuala mai insemnata avand un caracter general; spre deosebire de aceasta, actele speciale sunt cantonate la anumite momente sau institutii ale procesului.

In partea generala a codului exista o reglementare generica a actelor procedurale cele mai frecvente si comune intregului proces.

Ea este aplicabila in masura in care partea speciala nu dispune altfel, respectiv actele procedurale nu sunt reglementate in mod tipic in legatura cu diverse institutii ale partii speciale.

Acte oficiale si acte neoficiale.

Criteriul de clasificare are in vedere subiectii procesuali care indeplinesc sau efectueaza actele.

Actele efectuate de organele judiciare au un caracter oficial.

Actele efectuate de catre parti si celelalte persoane care participa in procesul penal au caracterul unor acte neoficiale.

Acte obligatorii si acte facultative.

Sunt acte obligatorii acelea pe care subiectii au obligatia a le realiza in vederea promovarii procesului penal.

Actele obligatorii sunt efectuate de organele judiciare, subiectii neoficiali avand, de regula, dreptul si nu obligatia indeplinirii unor activitati.

Sunt acte facultative: constituirea sau interventia in cauza in calitate de parte, sesizarea organului de urmarire penala prin plangere sau denunt, folosirea unui interpret de catre cel care nu cunoaste limba in care se desfasoara procesul, formularea unei cereri de recuzare, folosirea cailor de atac.

Acte materiale, acte orale si acte scrise.

Modul concret de realizare a actelor poate constitui un criteriu de clasificare a acestora.

Numeroase acte procedurale sau procesuale se pot realiza prin efectuarea materiala a unor activitati reglementate de lege, motiv pentru care acestea se si numesc acte materiale sau faptice.

Actele de decizie ale organelor judiciare nu pot avea decat forma scrisa.

Aceasta este valabil atat pentru rezolutiile si ordonantele procurorului ori ale organului de urmarire penala, cat si pentru incheierile, sentintele si deciziile instantei.

Exista si acte procedurale care se pot manifesta in forma orala. Ascultarea partilor ori a martorilor, formularea de concluzii in cadrul dezbaterilor, confruntarea si alte asemenea acte produc consecinte daca se realizeaza oral.

Formei orale ii poate corespunde in paralel si forma scrisa, actul producand aceleasi consecinte, iar modul de realizare depinzand de vointa celui care indeplineste actul.

Acte procedurale

1.Cererea

Cea mai mare parte a activitatii procesuale se promoveaza prin cereri.

In partea generala a Codului de procedura penala nu este reglementata forma si continutul cererii ca act comun de procedura.

Cererile se adreseaza organelor judiciare pentru a le determina sa recunoasca un drept, sa satisfaca o pretentie sa efectueze, in general un act procesual sau procedural.

Cererea trebuie sa cuprinda:

solicitantul;

organul judiciar solicitat;

obiectul (pretentia valorificata);

motivarea (precizarea temeiului sau interesului care o legitimeaza).

Persoana care formuleaza cererea (solicitantul) trebuie sa fie titularul dreptului ce se incearca a fi valorificat.

In anumite situatii, legiuitorul a recunoscut si altor persoane dreptul de a formula cereri, acestea fiind reprezentantii, succesorii ori substituitii procesuali.

Cand se formuleaza o cerere cu caracter strict personal, reprezentantul trebuie sa fie imputernicit printr-o procura notariala speciala.

Astfel, art.369 C. proc. pen. prevede ca pana la inchiderea dezbaterilor la instanta de apel, oricare dintre parti isi poate retrage apelul declarat. Retragerea trebuie facuta personal de parte sau prin mandatar special.

Cererea se adreseaza organului judiciar competent sa o solutioneze potrivit prevederilor legale.

Art.285 C. proc. pen. reglementeaza si situatia in care plangerea prealabila a fost gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata care are obligatia sa o trimita organului competent.

Lipsa temeiurilor de drept ale cererii, ca si indicarea gresita a acestora, nu lipsesc de eficienta juridica actul procedural. Organele judiciare au obligatia sa clarifice cererea formulata     in raport de vointa reala exprimata in cuprinsul actului.

Cererea poate imbraca forma scrisa sau orala.

In cazul in care a fost formulata oral, cererea se consemneaza de catre organul administrativ sau judiciar intr-un proces verbal ori in incheierea de sedinta.

Codul de procedura penala prevede mai multe situatii in care se pot formula cereri:

la judecata in prima instanta, partile sau procurorul pot formula cereri prin care se solicita administrarea unor mijloace de proba (art.67 alin.2, art.320 alin.2), se recuza grefierul, judecatorul, expertul, interpretul (art.46 - art.54 C. proc. pen.);

art.56-57 C. proc. pen. reglementeaza procedura cererii de stramutare;

potrivit art.16 alin.1 C. proc. pen., introducerea in procesul penal a persoanei responsabile civilmente se face la cerere sau din oficiu;

in cazul masurilor preventive, inlocuirea sau revocarea acestora se face din oficiu sau la cerere (art.139 alin.2 C. proc. pen.);

pentru situatii particulare, legiuitorul a reglementat minutios continutul unor cereri: cererea de contestatie in anulare (art.387 C. proc. pen.); cererea de revizuire (art.397 C. proc. pen.); cererea de reabilitare (art.495 C. proc. pen.); etc.

Efectele pe care le produc cererile depind de obiect si momentul procesual in care sunt formulate.

Cererea prin care se solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru pregatirea apararii determina numai o amanare a judecatii, fara a modifica in vreun fel cadrul procesual. In cazul cererii de apel sau recurs efectul este diferit intrucat este amanata ramanerea definitiva a hotararii, producandu-se un efect dilatoriu.

Cand partea indreptatita isi retrage plangerea ori declara ca a intervenit impacarea, se dispune incetarea procesului penal.

2. Citatia.

Citarea reprezinta institutia prin intermediul careia organele judiciare asigura prezenta partilor sau a altor persoane la activitatea procesuala.

distinctia dintre citare/incunostintare

- prezenta partilor sau a altor persoane poate fi asigurata si prin intermediul incunostintarii:

- incunostintarea partilor despre efectuarea cercetarii la fata locului (art. 129 alin. (2) C. proc. pen.);

- incunostintarea despre introducerea si termenul fixat pentru solutionarea cererii de stramutare (art. 58 alin. (1) C. proc. pen.);

- neprezentarea in cazul incunostintarii nu este sanctionata de lege, pe cand neprezentarea in urma citarii poate determina aplicarea unei amenzi sau aducerea silita;

Citatia este actul procedural prin care persoanele sunt chemate in fata organului judiciar.

Sediul materiei se afla in Titlul V, Cap. II din Partea Generala a Codului de procedura penala, art.175-181. aceste dispozitii se completeaza cu alte prevederi ce reglementeaza citarea partilor la judecata in fond, in cadrul cailor de atac ori al procedurilor speciale.

Prin citarea partilor pe tot parcursul procesului penal se asigura respectarea unor principii fundamentale care vizeaza dreptul la aparare si contradictorialitatea.

Actul procedural care este citatia se realizeaza in baza unei dispozitii a organului judiciar care constituie actul procesual.

Prin dispozitia de citare se naste un raport juridic de natura procesuala intre organul judiciar si persoana citata. Citatia are caracterul unui ordin al organului judiciar care naste pentru persoana chemata obligatia de a se prezenta.

2.1. Elementele citatiei

Citatia are doua elemente esentiale: chemarea si sanctiunea.

Chemarea se refera la instiintarea persoanei asupra organului judiciar in fata caruia trebuie sa se prezinte, cu indicarea locului, datei, orei si a calitatii in care urmeaza sa se prezinte.

Sanctiunea este constrangerea prevazuta de lege pentru situatia in care persoana chemata nu se prezinta:

amenda judiciara (art.198 C. proc.pen.);

aducerea silita;

indeplinirea actului procesual in lipsa celui citat

incetarea procesului penal, pentru lipsa nejustificata a partii vatamate la doua termene consecutive in fata primei instante (art.284/1 C. proc. pen.).

Citatia este scrisa dar chemarea se poate face si prin nota telefonica sau telegrafica (art.175 C. proc. pen.).

Citatia este individuala, nechemandu-se prin acelasi act mai multe persoane.

Dispozitia asigura luarea la cunostinta a chemarii de catre fiecare persoana citata precum si constatarea si verificarea ulterioara a acestei imprejurari.

2.2. Continutul citatiei

Continutul citatiei este stabilit de art.176 C. proc. pen.:

a)denumirea organului emitent, sediul acestuia, data emiterii si numarul dosarului;

b)numele celui citat, calitatea sa procesuala si indicarea obiectului cauzei;

c)adresa celui citat, cu indicarea elementelor de indentificare precisa (strada, numar, apartament);

d)locul si timpul exact al infatisarii (ora, ziua, luna, anul), invitarea celui citat sa se prezinte si aratarea consecintelor legale in caz de neprezentare.

e) ca partea citata are dreptul la un aparator cu care sa se prezinte la termenul fixat;

f) ca potrivit art.171 alin. 2 si 3 apararea este obligatorie, iar in cazul in care partea nu isi alege un aparator, cu care sa se prezinte la termenul fixat, i se va desemna un aparator din oficiu;

g) ca partea citata poate, in vederea exercitarii dreptului la aparare, sa consulte dosarul aflat la arhiva instantei.

In citatie se mentioneaza orice alte date necesare pentru stabilirea adresei celui citat.

Citatia se semneaza de cel care o emite.

Locul citarii

Art.177 C. proc. pen. reglementeaza minutios locul unde urmeaza a se trimite citatia, avand in vedere multiplele situatii concrete posibile.

Regula generala este ca citatia se face la adresa unde locuieste cel chemat.

Cand inculpatul si-a indicat adresa in declaratiile date in cursul procesului penal, el urmeaza a fi citat la acea adresa, chiar daca intre timp a parasit localitatea fara a se sti locul unde se afla in momentul citarii.

Procedura de citare se considera indeplinita daca citarea s-a facut la adresa indicata de partea vatamata nu si de catre inculpat.

In asemenea situatie, organul judiciar nu poate face aplicarea art.177 alin.4 citand pe invinuit sau inculpat prin afisare la sediul primariei in a carei raza teritoriala s-a savarsit infractiunea, citarea fiind legala numai la adresa indicata de parte.

In cursul procesului penal, persoanele pot indica si alta adresa decat cea a locuintei, citarea facandu-se la locul indicat.

In principiu, orice schimbare de adresa in cursul procesului trebuie adusa la cunostinta organului judiciar; citarea la noua adresa se face numai daca aceasta obligatie a fost indeplinita.

Totusi, se va tine seama din oficiu de schimbarea de adresa daca aceasta rezulta din cercetarile facute in conditiile art.180 C. proc. pen. Omisiunea inculpatului de a incunostiinta instanta despre schimbarea de domiciliu nu exclude obligatia instantei de a-l cita la noul domiciliu, despre care a fost incunostiintata de organele insarcinate cu inmanarea citatiei.

Daca adresa persoanei citate nu este cunoscuta, citarea se face la locul de munca, prin serviciul de personal al unitatii.

Dispozitia prezinta o garantie a ajungerii actului la persoana indicata. Lasarea citatiei la poarta unitatii sau afisarea ei la locul de munca nu asigura suficient primirea efectiva si a fost considerata ca o nesatisfacere a cerintelor legale.

In cazul necunoasterii adresei locuintei sau a locului de munca, citatia se afiseaza la sediul Consiliului Local in raza careia s-a savarsit infractiunea. Orice citare la un alt loc, cum ar fi de exemplu locul de nastere al inculpatului, este nelegala.

Daca locul savarsirii infractiunii este multiplu, citarea se face prin afisare la acel Consiliu Local in raza caruia se afla organul care efectueaza urmarirea penala.

Persoanele citate pot fi in anumite situatii speciale:

Bolnavii se citeaza prin administratia unitatii sanitare in care sunt internati;

Detinutii se citeaza prin administratia locului de detinere;

Militarii se citeaza la unitatea din care fac parte, prin comandantul acesteia;

Cei care locuiesc in strainatate se citeaza potrivit normelor de drept international penal aplicabile in relatia cu statul solicitat, in conditiile legii. In absenta unei asemenea norme sau in cazul in care instrumentul juridic international aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandata. In acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar, sau refuzul de primire a acesteia tine loc de dovada a indeplinirii procedurii de citare.

La stabilirea termenului pentru infatisarea invinuitului sau inculpatului aflat in strainatate, se tine seama de normele internationale aplicabile in relatia cu statul pe teritoriul caruia se afla invinuitul sau inculpatul, iar in lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citatia in vederea infatisarii sa fie primita cel mai tarziu cu 40 de zile inainte de ziua stabilita pentru infatisare.

Daca inculpatul a plecat din tara fara a comunica adresa din strainatate, citarea se face la ultimul domiciliu din tara.

Organizatiile prevazute in art.145 C. pen. se citeaza la sediul acestora prin predarea actului la registratura sau functionarului insarcinat cu primirea corespondentei.

Inmanarea citatiei (art.178 C. proc. pen.)

Citatia se inmaneaza, de regula, celui citat, acesta semneaza dovada de primire care se inainteaza organului emitent. Dovada cuprinde mentiunile prevazute in art.181 C. proc. pen. numarul dosarului, denumirea organului de urmarire penala sau a instantei care a emis citatia, numele, prenumele si calitatea persoanei citate, precum si data pentru care este citata. De asemenea, trebuie sa cuprinda data inmanarii citatiei, numele, prenumele, calitatea si semnatura celui ce inmaneaza citatia, certificarea de catre acesta a identitatii si semnaturii persoanei careia i s-a inmanat citatia, precum si aratarea calitatii acesteia.

Ori de cate ori cu prilejul predarii sau afisarii unei citatii se incheie un proces-verbal, acesta va cuprinde in mod corespunzator si mentiunile aratate in alineatul precedent.

Daca persoana nu vrea sa primeasca citatia, sau primind-o nu voieste ori nu poate sa semneze dovada, agentul incheie un proces-verbal, pe care il inainteaza organului emitent. In caz de refuzare a primirii citatiei, aceasta se afiseaza pe usa locuintei persoanei citate (art.178).

Cand persoana este citata prin serviciul de personal, prin administratia locului de detinere, prin administratia institutiei sanitare sau comandantul unitatii militare, acestia au obligatia sa inmaneze citatia de indata sub luare de dovada, certificand semnatura sau aratand motivul pentru care semnatura nu s-a putut obtine.

Dovada de primire se trimite organului emitent.

In cazul in care scrisoarea recomandata prin care se citeaza un invinuit sau inculpat care locuieste in strainatate nu poate fi inmanata datorita refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum si in cazul in care statul destinatarului nu permite citarea prin posta a cetatenilor sai, citatia se va afisa la sediul parchetului sau al instantei, dupa caz.

Citatia destinata unei unitati dintre cele la care se refera art.145 din Codul penal sau altei persoane juridice se preda la registratura sau functionarului insarcinat cu primirea corespondentei. Dispozitiile alin. 2 se aplica in mod corespunzator.

Inmanarea citatiei altor persoane (art.179 C. proc. pen.).

Citatia poate fi inmanata si altor persoane decat destinatarului, in urmatoarele imprejurari:

cel citata nu se afla acasa;

locuieste intr-un imobil cu mai multe apartamente ori intr-un hotel;

3. Mandatul de aducere si comunicarea actelor de procedura

3.1. Mandatul de aducere.

Infatisarea persoanelor in fata organului judiciar poate fi realizata pe baza a doua acte procedurale diferite: citatia si mandatul de aducere.

Citatia constituie un act de invitare caruia cel citat trebuie sa-i dea urmare fara alta constrangere pe baza dispozitiilor de chemare.

Mandatul de aducere este actul procedural scris care contine o dispozitie data organelor de politie, de la domiciliul persoanei chemate in fata autoritatii judiciare, de a aduce, daca este cazul, fortat persoana a carei prezenta este necesara pentru solutionarea cauzei.

Mandatul de aducere se emite de organul judiciar daca cel citat nu s-a prezentat si prezenta sa este necesara.

Impotriva invinuitului sau inculpatului se poate emite mandat de aducere, chiar inainte de a fi chemat prin citatie, daca se constata motivat ca masura se impune in interesul rezolvarii cauzei (art.183).

Mandatul obligatoriu.

Uneori legea prevede folosirea obligatorie a mandatului de aducere.

Astfel, presedintele instantei, in cazul procedurii speciale privind judecarea unor infractiuni flagrante, odata cu fixarea termenului de judecata, dispune aducerea cu mandat a martorilor si a partii vatamate, art.472 C. proc. pen.

Mandatul de aducere are in general continutul unei citatii (art.176) si se executa prin organele politiei, jandarmeriei sau politiei comunitare.

Daca persoana indicata in mandat nu poate fi condusa din motive de boala sau orice alta cauza, aceasta se constata printr-un proces verbal, ce se inainteaza organului ce a emis mandatul.

Negasirea persoanei la adresa indicata in mandat obliga organul de executare sa faca cercetari pentru gasirea ei; daca cercetarile au ramas fara rezultat se incheie un proces verbal cu mentionarea investigatiilor intreprinse.

Daca invinuitul sau inculpatul refuza sa se supuna mandatului sau incearca sa fuga, va fi constrans de catre organele de politie sa se prezinte in fata organului judiciar.

Executarea mandatelor de aducere privind pe militari se face prin comandantul unitatii militare sau prin comandantul garnizoanei.

Dispozitia de aducere cu mandat in fata organelor judiciare se ia, ca regula, potrivit art.183 C. proc. pen. dupa ce persoana, care a fost legal citata anterior, nu s-a prezentat.

Persoana adusa cu mandat de aducere este ascultata de indata de catre organul judiciar si nu poate ramane la dispozitia acestuia decat timpul strict necesar pentru audierea lor, in afara de cazul cand s-a dispus retinerea ori arestarea preventiva a acestora.

Comunicarea actelor procedurale

3.2.1. Reglementare.

Comunicarea actelor de procedura se face potrivit acelorasi reguli ce reglementeaza citarea din Cap. II, art.175-181 C. proc. pen. dispozitiile aplicandu-se in mod corespunzator.

Codul de procedura penala prevede cazurile in care organul judiciar este obligat sa comunice partilor copii de pe anumite acte procedurale.

Spre deosebire de comunicare, prin care se transmite, asa cum s-a aratat o copie sau un extras de pe un act procedural, instiintarea este actul procedural prin care se aduce la cunostinta, in scris intervenirea unui fapt procesual penal.