Aparitia si dezvoltarea stiintei dreptului constitutional

Aparitia si dezvoltarea stiintei dreptului constitutional

Cuvantul "constitutie" deriva din "constitutio", care in limba latina inseamna "asezare cu temei", "starea unui lucru". Termenul comun a fost folosit in dreptul roman pentru a desemna legile care emanau de la imparat, indiferent de domeniul lor de reglementare.

In Evul Mediu notiunea este utilizata in lumea ecleziastica, in sfera de cuprindere semantica intrand o serie de legi monahale.

Secolul al XVIII-lea apropie intelesul termenului de ceea ce se intelege in momentul de fata prin Constitutie, respectiv acea lege care, reglementand organizarea si functionarea statului, limiteaza puterea monarhului si garanteaza drepturile si libertatile fundamentale ale individului. Conceptia tine seama exclusiv de continutul normelor, forma de adoptare a acestora fiind indiferenta.

In unele state europene in imprejurari social-istorice diferite incep sa apara in sec. al XVII-lea germenii stiintei dreptului constitutional. Preocuparile teoretice din aceasta perioada sunt caracterizate prin mixtura categoriilor de drept privat cu cele de drept public precum si folosirea sistemului institutional.

Folosirea sistemului institutional este caracteristica in special dogmatismului german din sec. al XVII-lea care a incercat sa construiasca dreptul constitutional ca institutie de drept public, recurgand la analogia dreptul privat. In sec. al XVII-lea au fost juristi care au criticat asemenea constructii dogmatice aratand ca multe probleme ale dreptului public trebuie scoase din clasificarea trihotonica a institutiilor. In sec. al XIX-lea si la inceputul sec. XX apar si se dezvolta elemente definitorii ale stiintei dreptului constitutional.

Au aparut numeroase scoli si doctrine cu reprezentanti de seama ca Paul Labant, Leon Duhuist, Moris Maurice Cosiu, care prin lucrarile lor au contribuit la dezvoltarea unei democratii relative la guvernarea reprezentativa si recunoasterea regimului juridic.

Dreptul divin al monarhiilor a fost repudiat (respins) pentru a se ajunge la pozitivismul juridic. Pozitivismul juridic era chemat sa construiasca o teorie juridica pura avand ca obiect de studiu materialul juridic pozitiv si utiliza numai metode pur juridice    operand cu notiuni si categorii juridice. In unele tari in care s-au cristalizat mai repede principiile unui regim parlamentar si apoi ale unui regim democratic analiza juridica a fost combinata cu apreciera metajuridica in concordanta cu principii ca : suveranitatea populara sau nationala, suprematia parlamentului, domnia dreptului etc.

Metodologia dreptului constitutional a ramas tributara aceleiasi grave insuficiente si anume ruptura intre realitate si notiunea juridica. In cea de-a doua parte a sec. XX criza legalitatii a determinat o slabire a scolii juridice si intensificarea cautarilor spre o noua metodologie. In acest context se constituie scoala sociologica a dreptului constitutional care reprezinta un pas inainte incluzand elemente sociologice in stiinta dreptului constitutional. Un reprezentant de seama al acestei scoli a fost Leon Duhuist care afirma ca vointa poporului ar fi o idee arbitrara nedovedita si nedemonstrabila. Potrivit doctrinei sale, statul nu este un instrument al dominatiei ci al serviciului social, dreptul nu se intemeiaza pe ideea suveranitatii unice si individuale si ramane un drept obiect al guvernarii.

Un alt reprezentant al scolii sociologice, Moris Cosiu afirma ca proprietatea reprezinta forma naturala si definitiva a libertatii individuale, reprezinta perimtrul factorului economic asupra celui politic si juridic. O secventa din teoria lui M. Cosiu se refera la reprezentare. El considera ca reprezentantul nu este negresit un mandatar, ca alegerea nu este un mijloc necesar pentru transmiterea mandatului si ca procedura electorala trebuie conceputa si organizata in asa fel incat aceasta ordine a lucrurilor sa nu poata fi pusa in discutie in fiecare zi de corpul electoral.

Orientarile actuale ale dreptului constitutional sunt indreptate spre conservarea formelor organizarii de stat clasice caracteristice democratiei. In angrenajul extrem de complex privind organizarea de stat fara a afecta principiul fundamental caracteristic unui stat de drept si anume separatia puterilor nu trebuie dizolvate unele puncte de vedere realiste. Asa de exemplu : George Bourdeaux recunoaste ca : "constructia juridica a institutiilor politice este departe de a corespunde realitatii lor ; unele dintre ele sunt denaturate cu textele juridice, altele nu-si gasesc locul in aceste texte. "

Semnificative pentru orientarea contemporana a stiintei dreptului constitutional ni se par declaratiile lui Moris Cosiu, el recunoaste ca puterea politica si constrangerea economica sunt profund legate intre ele.