NOTIUNEA DE DREPT CONSTITUTIONAL SI NOTIUNEA DE INSTITUTII POLITICE

NOTIUNEA DE DREPT CONSTITUTIONAL SI NOTIUNEA DE INSTITUTII POLITICE

Raporturile si normele de drept constitutional

In opinia noastra, relatiile sociale sunt acelea care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii. Ceea ce este deci comun relatiilor sociale care formeaza obiectul de reglementare al dreptului constitutional este faptul ca ele apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

In stabilirea obiectului dreptului constitutional se ivesc mai multe dificultati. O prima dificultate priveste opiniile diferite existente in literatura de specialitate cu privire la intelesul ce trebuie dat unor notiuni, opinii ce-si au izvorul in intelegerea oarecum diferita a procesului de instaurare si mentinere a puterii, precum si a intinderii sferei dreptului constitutional.

O a doua dificultate in stabilirea obiectului dreptului constitutional este ridicata de intrebarea daca toate normele din Constitutie sunt norme de drept constitutional sau nu.

Exista opinii in sensul carora Constitutia ar cuprinde, in afara normelor de drept constitutional, si norme de drept civil, drept administrativ, drept judiciar.

Conform acestor opinii, folosindu-se criteriul obiectului pentru delimitarea ramurilor de drept, se considera ca normele din Constitutie privitoare la proprietate sunt norme de drept civil, ca cele privitoare la administratia de stat sunt norme de drept administrativ, deoarece relatiile reglementate sunt relatii specifice ramurilor de drept indicate.

Majoritatea juristilor, cu precadere specialistii in drept constitutional, nu impartasesc aceste opinii, deoarece ei considera ca toate normele cuprinse in Constitutie sunt norme de drept constitutional. Astfel s-a considerat ca normele din Constitutie care privesc sistemul economic, relatiile de proprietate, sistemul social nu reglementeaza relatii sociale, ci consfintesc esenta statului, bazele acestuia (economica si sociala), ca relatiile de proprietate, de repartitie sunt reglementate de alte ramuri ale dreptului.

Dreptul reglementeaza relatiile de proprietate ca relatii intre oameni care apar ca subiecte de drept. Cat priveste raporturile de proprietate si cele ce privesc repartitia este clar ca reglementarea lor se face in primul rand prin Constitutie, iar normele dreptului civil sau alte ramuri de drept nu fac decat sa dezvolte aceste reglementari de principiu, fundamentale.

Aparut mai tarziu, dreptul constitutional contine insa norme cu un caracter deosebit, indispensabile pentru consolidarea pozitiei guvernantilor, indispensabile pentru mentinerea si exercitarea puterii. in sistemul de drept ar exista deci doua mari categorii de norme juridice, si anume norme (fundamentale) care privesc esenta statornicirii dominatiei unor grupuri sociale, clase si toate celelalte norme diferentiate prin obiectul de reglementare.

In concluzie, se impun doua criterii pentru clasificarea normelor juridice in ramuri de drept, si anume criteriul fortei juridice a normelor, determinata de caracterul lor fundamental, care ar diferentia dreptul constitutional de restul dreptului si criteriul obiectului de reglementare care ar diviza in ramuri restul dreptului.

Un alt mod de justificare a tezei ca toate normele din Constitutie sunt norme de drept constitutional pleaca de la ideea ca legea fundamentala, Constitutia, reglementeaza si alte relatii care sunt specifice altor ramuri de drept, precum dreptului civil, dreptului administrativ, dreptului muncii.

Reglementarea lor si de catre Constitutie nu ramane fara consecinte; cat priveste natura lor juridica, ele dobandesc in acelasi timp si caracterul de raporturi de drept constitutional. Ceea ce atribuie acestor raporturi si caracterul de raporturi de drept constitutional este faptul ca principiile stabilite de Constitutie trebuie respectate de catre Parlament atunci cand procedeaza la elaborarea legilor ordinare.

In obiectul dreptului constitutional sunt cuprinse doua categorii de relatii si anume:

relatii cu o dubla natura juridica, adica acele relatii care, fiind reglementate side alte ramuri de drept sunt reglementate in acelasi timp si de catre Constitutie,devenind implicit si raporturi de drept constitutional;

relatii specifice de drept constitutional care formeaza obiectul de reglementare numai pentru normele de drept constitutional.

Ceea ce este comun tuturor acestor relatii este faptul ca se nasc in procesul complex de instaurare, mentine si exercitare a puterii.

In concluzie, formeaza obiectul dreptului constitutional relatiile sociale care se nasc in activitatea de instaurare si mentinere a puterii de stat si care privesc bazele puterii si bazele organizarii puterii. Sunt de asemenea, relatii de drept constitutional cele care apar in activitatea de exercitare a puterii.

In ceea ce priveste bazele puterii, ele sunt elemente exterioare statului care genereaza si determina puterea de stat in continutul sau. Aceste baze sunt factorii economici si factorii sociali. Ele impun in stat existenta unor reguli care sa stabileasca drepturi si obligatii in sarcina subiectelor de drept care sa asigure atingerea scopurilor societatii. Cat priveste bazele organizarii puterii, ele sunt tot elemente exterioare statului. dar care nu genereaza puterea de stat, ci numai conditioneaza organizarea ei. Aceste baze ale organizarii puterii sunt teritoriul si populatia, iar dreptul constitutional este chemat sa reglementeze, in privinta teritoriului, relatiile privind structura de stat si organizarea administrativ teritoriala, iar pentru populatie, relatiile privind cetatenia si drepturile si indatoririle fundamentale.

Relatiile care se nasc in legatura cu structura de stat, sunt de drept constitutional, deoarece in functie de structura statului se exercita si puterea de stat, prin unul sau mai multe organe legiuitoare.

De asemenea, sunt raporturi de drept constitutional raporturile care se nasc in legatura cu organizarea administrativ-teritoriala, caci aceasta indica asezarea teritoriala si a organelor statale. Raporturile privitoare la cetatenie si statutul juridic al cetateanului sunt raporturi de drept constitutional si privesc direct instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. La fel sunt raporturi de drept constitutional, acele raporturi care se nasc in exercitarea puterii.

Exercitarea puterii de stat este o activitate specifica desfasurata de organele reprezentative, fiind o activitate de conducere, dar o conducere de nivel superior tuturor activitatilor de conducere desfasurate de alte organe ale statului.

2. Subiectele raporturilor de drept constitutional

Subiecte ale raporturilor de drept constitutional sunt oamenii luati individual sau grupati pe colective. Ca trasaturi specifice ale subiectelor raporturilor de drept constitutional, acestea sunt: unul din subiecte este totdeauna fie detinatorul puterii, fie statul, fie un organ reprezentativ si aceste subiecte actioneaza in mod necesar intr-un raport juridic aparut in activitatea de instaurare, mentinere si exercitare a puterii.

Dupa unii autori, se considera ca unitatile administrativ-teritoriale sunt subiecte ale raporturilor de drept constitutional. in opinia altor autori, se ajunge la concluzia ca unitatile administrativ-teritoriale pot aparea ca subiecte si in raporturile de drept constitutional, daca prin notiunea de unitati administrativ-teritoriale se intelege . colectivul de oameni care populeaza o anumita portiune a teritoriului tarii, cu conditia de a li se recunoaste prin lege anumite drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi de drept constitutional.

In opinia noastra, unitatile administrativ-teritoriale ar putea fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional, dar nu intelese ca parti de teritoriu, ci ca grupuri de populatii organizate pe teritoriu.

Subiecte ale raporturilor de drept constitutional sunt:

Poporul;

Statul;

Organele statului (autoritatile publice);

Partidele, formatiunile politice, alte organizatii.

Cetatenii;

Strainii si apatrizii.

Poporul. Unii autori contesta poporului calitatea de subiect de drept. Alti autori admit ca poporul poate fi subiect de drept numai in relatiile internationale si, in sfarsit, altii considera ca poporul poate fi subiect si al raporturilor juridice de drept constitutional, deci al raporturilor juridice interne.

In opinia noastra, poporul este subiect al raporturilor juridice de drept constitutional, deoarece isi gaseste fundamentul in chiar dispozitia Constitutiei tarii, potrivit careia suveranitatea nationala apartine poporului roman, care incredinteaza exercitiul ei unor organe alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimar.

Poporul roman are, in mainile sale, intreaga putere si singur are dreptul sa decida asupra sortii sale, lucru pe care-1 face cu prisosinta in procesul de instaurare, mentinere si exercitare a puterii.

Poporul isi exprima, in multe probleme, vointa in mod direct, nu prin intermediul altor organe. El poate aparea ca subiect al raporturilor de drept constitutional cu ocazia stabilirii formei de guvernamant, a structurii de stat, cu ocazia referendumului.

Statul este un alt subiect al raporturilor de drept constitutional. El poate aparea ca subiect fie direct, fie reprezentat prin organele sale. Statul, ca intreg, apare direct ca subiect al raporturilor juridice privitoare la cetatenie si in raporturile privind federatia.

Organele statului (autoritatile publice) pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional cu indeplinirea conditiilor cerute subiectelor raporturilor de drept constitutional. Organele legiuitoare apar ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional cu conditia ca raportul juridic la care participa sa fie de drept constitutional.

Organele interne ale organelor legiuitoare pot fi si ele subiecte ale raporturilor de drept constitutional. Acestea sunt comisiile parlamentare care, desi nu pot emite acte de conducere obligatorii indeplinesc unele atributii de propunere, avizare si control.

Partidele, formatiunile politice, alte organizatii pot fi subiecte ale raporturilor de drept constitutional, ca forme organizatorice prin care cetatenii participa la guvernare.

Constitutia si unele legi (izvoare de drept constitutional) stabilesc expres posibilitatea acestora de a fi participante la raporturile ce privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii. Astfel, partidele si formatiunile politice au dreptul de a propune candidati la alegeri (articolul 4 din Constitutia Romaniei).

Pentru conducerea alegerilor de deputati si de senatori se constituie birouri electorale, care sunt subiecte ale raporturilor de drept constitutional.

Cetatenii pot aparea ca subiecte ale unora dintre raporturile de drept constitutional. Ei pot aparea distinct ca persoane fizice, ca persoane investite cu anumite demnitati sau functii intr-un organ de stat (deputat, senator) sau organizati pe circumscriptii electorale.

In primul caz, ei intra ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional pentru realizarea drepturilor lor fundamentale, iar in al doilea caz, apar ca subiecte ale raportului de reprezentare, care este un raport de drept constitutional, iar in ultima situatie, apar ca subiecte cu ocazia alegerilor de deputati, de senatori sau a sefului de stat.

Strainii si apatrizii pot aparea ca subiecte ale raporturilor de drept constitutional in raporturile ce se nasc cu privire la acordarea cetateniei romane, a azilului politic.

3. Normele de drept constitutional

Sunt norme de drept constitutional acele norme care reglementeaza conduita oamenilor in relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii. Aceste norme sunt cuprinse atat in Constitutie, cat si in alte acte normative care sunt izvoare de drept constitutional.

Dupa unii autori de drept constitutional, discutand dispozitiile constitutionale ce reglementeaza relatiile sociale care privesc aspecte sociale si economice, se considera ca acestea au caracter de consacrare.

in opinia lor, se arata ca normele de drept constitutional nu s-ar conforma structurii logico-formale a normei juridice, in sensul ca unora le-ar lipsi sanctiunea.

O asemenea sustinere este de natura sa duca la concluzia ca dreptul constitutional nu este un veritabil drept, din moment ce normele sale, fiind lipsite de sanctiuni nu pot fi aduse la indeplinire si pot fi deci ignorate.

Pentru a intelege corect sensul normelor dreptului constitutional, trebuie sa se stie ce este norma juridica, urmand ca apoi sa se regaseasca elementele generale in norma de drept constitutional si, totodata, sa se urmareasca ce anume trasaturi proprii are aceasta din urma. Norma Juridica3 este definita in teoria dreptului ca fiind o regula sociala de conduita generala si obligatorie, instituita sau sanctionata de puterea de stat in diferite forme, menita sa asigure consolidarea si dezvoltarea relatiilor sociale in conformitate cu interesele si vointa guvernantilor, determinata in ultima instanta de conditiile vietii materiale din societate si a carei respectare este impusa la nevoie, prin forta coercitiva a statului.

Orice norma juridica este un comandament impus de puterea publica, formulat uneori chiar sub forma supletiva sau de recomandare. in continutul oricarei norme juridice este inmagazinata o anumita reprezentare constienta a legiuitorului in legatura cu conduita posibila sau datorata a subiectelor participante la relatiile sociale. Norma juridica este celula de baza a dreptului, este sistemul juridic elementar. Dreptul nu poate exista si nici nu poate fi explicat in afara realitatii sale normative. in general, cuvantul "norma' este echivalat cu cel de "regula.'

Plecand de la caracterul general al normei juridice, Hegel caracterizeaza norma ca o determinare universala care trebuie aplicata la cazul concret.

Norma juridica are un caracter general si impersonal. Caracterul general si impersonal al normei juridice necesita unele nuantari. Astfel, prin faptul ca norma juridica este generala si impersonala nu inseamna ca ea se va aplica de fiecare data pe intreg teritoriul tarii sau asupra intregii populatii.

Exista norme juridice care vizeaza parti determinate ale teritoriului (zona de frontiera, domeniul silvic, unitati administrativ-teritoriale) sau care privesc anumite categorii de subiecte (casatoriti, militari, comercianti, elevi, studenti). Nu se poate afirma ca o norma juridica este mai mult sau mai putin generala, mai mult sau mai putin impersonala pentru motivul ca are sau nu o sfera de aplicare ce coincide cu intregul teritoriu sau cu intreaga populatie. Aceasta trasatura este reala si caracteristica oricarei norme juridice din momentul intrarii sale in vigoare.

Norma juridica are un caracter obligatoriu intervenind in domenii esentiale ale societatii, domenii care fie sunt contingente guvernarii, fie privesc finantarea sociala publica sau privata a individului; norma juridica contine prevederi care nu sunt lasate la liberul arbitru al subiectului: ele sunt impuse acestuia, intr-o varietate de modalitati. Pentru a deveni obligatorie norma juridica se bucura, spre deosebire de toate celelalte norme sociale, de exigibilitate (are garantii exterioare, statale, de asigurare a traducerii in viata, eventual prin constrangere).

In acest scop, nu este suficienta forta ce o impune, aceasta forta trebuie sa fie o forta eficace si legitima.

Obligativitatea normei juridice este asigurata prin constrangere exterioara, prin sanctionarea juridica. "Niciodata - scria Sofocle - nu vor fi respectate legile intr-un stat unde nu exista frica de pedeapsa'.

Caracterul obligatoriu al normei juridice impune anumite trasaturi; obligativitatea normei juridice este o trasatura intrinseca a tuturor normelor, indiferent de domeniul in care intervin (public sau privat), de forta juridica a actului normativ in care este cuprinsa norma, ca drept pozitiv, de campul aplicabilitatii sale.

Astfel, o norma juridica cuprinsa intr-o lege este la fel de obligatorie ca si o norma juridica cuprinsa intr-o hotarare a guvernului sau intr-o decizie normativa a organului administrativ local.

Scopul normei de drept scop realizat de Justitie, de activitatea cu caracter juridic a administratiei si de cetatean - este acela de a asigura relatiilor sociale securitatea esentiala precum si armonia in temeiul unei idei de valoare avute in vedere de legiuitor. Norma juridica isi va realiza scopul in masura in care raspunde interesului pe care-1 reprezinta.

In concluzie, norma juridica poate fi definita ca o regula generala si obligatorie de conduita al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie, prin constrangere.

Normele constitutionale, pe langa unele prevederi care reglementeaza nemijlocit unele relatii sociale, au si prevederi care contin formularea unor principii, consfintesc bazele puterii, definesc unele institutii.

Prevederile care contin formularea unor principii sau definitii nu pot fi excluse din sfera notiunii normei juridice, deoarece si ele au un caracter normativ. Conceptul de norma juridica face parte din ansamblul de notiuni si categorii ale gandirii juridice, prin intermediul carora realitatea juridica este explicata. Din punctul de vedere al structurii sale logice norma juridica este alcatuita din urmatoarele elemente:

Ipoteza;

Dispozitia;

Sanctiunea.

Ipoteza normei de drept descrie imprejurarile in care intra in actiune dispozitia sau sanctiunea normei. in ipoteza poate fi definita calitatea subiectului (cetatean. parinte, copil, sot/sotie, gestionar, etc.) sau in ipoteza poate fi caracterizat subiectul in mod generic (persoana fizica, persoana juridica).

Dispozitia alcatuieste miezul normei juridice. in dispozitie sunt cuprinse drepturile si obligatiile subiectelor participante la raporturile sociale, conduita acestora. De aceea se afirma ca dispozitia normei de drept formeaza continutul acesteia. Ea cuprinde imperativul, comandamentul normei sau elementul sau rational (reprezentarea constienta a legiuitorului fata de exigentele vietii in comun).

Dispozitia normei juridice poate sa ordone (sa impuna) o anumita conduita (exemplu: obligatia instantei de judecata de a dispune citarea partilor la primirea actiunii; obligatia comerciantului de a solicita inmatricularea in registrul comertului). Sanctiunea este al treilea element structural al normei juridice. Sanctiunea contine urmarile nefavorabile care survin in conditiile nerespectarii dispozitiei sau ipotezei (sanctiune negativa) sau masurile de stimulare, de cointeresare a subiectului in vederea promovarii conduitei dorite (sanctiune pozitiva). Sanctiunea are rolul de a descuraja in mod deliberat comportarea particulara nelegala.

Toate normele sociale sunt asigurate, intr-un fel sau altul, printr-o sanctiune. Sanctiunile, pentru a fi eficace, trebuie sa se bazeze pe un sistem, armonizat de valori si criterii. Sanctiunea juridica nu trebuie sa fie in discordanta cu sanctiunea morala sau religioasa.

Sanctiunea juridica apare ca un complex de urmari nefavorabile - obligarea la dezdaunare, lipsirea unor acte de efectele urmarite, confiscarea unor bunuri, amenzi, privarea de libertate, urmari care sunt expresia autoapararii sociale fata de comportamentul deviant al membrilor sai. Aplicarea efectiva a constrangerii atesta faptul ca norma nu a fost respectata, cu toata garantia ce i-o confera sanctiunea.

Legiuitorul, scria Lucian Blaga, trebuie sa reglementeze nu doar spiritul de supunere, ci si spiritul de libertate care exista in oameni.

Corespondenta, intuita in filozofie de Kant, intre moralitate si legalitate, asaza, in perspectiva, pe alte baze legatura dispozitiei normei juridice cu sanctiunea sa.

Este de principiu faptul ca norma juridica este teritoriala si personala, in sensul ca ea actioneaza asupra teritoriului statului si asupra cetatenilor sai. Norma juridica romana se aplica asupra cetatenilor sai (principiul cetateniei active). Ea are incidenta si asupra cetatenilor straini aflati pe teritoriul Romaniei sau asupra apatrizilor (persoanelor fara cetatenie).

Ceea ce distinge o norma juridica de o norma morala, politica sau de alta natura este faptul ca, in ultima instanta, respectarea ei este asigurata de forta de constrangere statala. In dreptul constitutional pot fi identificate mai multe trasaturi specifice ale sanctiunilor.

Sanctiunile din dreptul constitutional sunt sanctiuni specifice, precum revocarea mandatului parlamentar, revocarea unui organ de stat, declararea ca neconstitutional a unui act normativ etc. in ceea ce priveste normele dreptului constitutional, acestea pot fi clasificate in norme cu aplicatie mijlocita si norme cu aplicatie nemijlocita. Normele juridice sunt edictate in vederea aplicarii lor.

Legiuitorul are in vedere in procesul elaborarii normative interese sociale majore, urmareste sa ofere garantii bunei dezvoltari a raporturilor interumane, sa protejeze valorile sociale. Coordonatele fundamentale ale actiunii normelor de drept sunt: timpul, spatiul si persoana.

In principiu, norma juridica actioneaza pe timp nedeterminat, intr-un spatiu dominat de notiunea de teritoriu si asupra unor subiecte care participa la circuitul juridic in cadrul acestui spatiu.

in domeniul dreptului public, este de principiu ca aplicarea imediata a normei noi este de stricta necesitate. Normele de drept public (de drept constitutional, normele care organizeaza puterile si autoritatile publice, normele care privesc exercitiul drepturilor cetatenesti, normele de competenta, normele de procedura) se aplica imediat, inlaturand normele vechi.

Tot astfel se prezinta si cazul dispozitiilor imperative din domeniul dreptului privat (care intereseaza ordinea publica) cum ar fi normele care reglementeaza organizarea proprietatii funciare, normele privind starea si capacitatea persoanelor.

4. Izvoarele formale ale dreptului constitutional roman

Izvoarele formale ale dreptului constitutional roman au la baza doua criterii care sunt in masura sa ajute la identificarea lor: autoritatea publica emitenta si continutul normativ al actului.

Cele mai importante izvoare formale ale dreptului constitutional roman sunt:

Constitutia si legile de modificare a Constitutiei;

Legea, ca act juridic al Parlamentului.

Imediat dupa Constitutie, izvor al dreptului constitutional este legea, inteleasa in acceptiunea sa restransa de act juridic al Parlamentului. Legile ordinare sunt izvoare ale dreptului constitutional, cu conditia sa reglementeze relatii sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii. Sunt izvoare ale dreptului constitutional, printre altele, legea privind cetatenia romana, legile electorale.

Regulamentele Parlamentului. Sunt izvoare de drept constitutional pentru ca reglementeaza relatii sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii. in sistemul nostru parlamentar exista trei regulamente si anume: Regulamentul Camerei Deputatilor, Regulamentul Senatului si Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului.

Ordonantele Guvernului pot fi izvoare ale dreptului constitutional daca indeplinesc conditia de a reglementa relatii sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.

Tratatul international. Constitutia actuala a Romaniei acorda tratatelor internationale o atentie sporita. Tratatul trebuie sa fie licit caci numai tratatele licite sunt izvoare de drept. Exemple in acest sens sunt conventiile incheiate cu alte state privind reglementarea cetateniei, precum si tratatele in domeniul drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Obiceiul (cutuma) a fost si este unul din izvoarele principale ale dreptului si, implicit, este considerat in unele sisteme constitutionale (Anglia) ca fiind si izvor al dreptului constitutional. La intrebarea daca obiceiul (cutuma) poate fi izvor al dreptului constitutional roman, raspunsul nu poate fi simplu.

In evolutia constitutionala a Romaniei, obiceiul a fost recunoscut ca izvor al dreptului sub regimul constitutiilor din 1866, 1923, 1938 si al legislatiilor adoptate in baza acestora.

Sub regimul constitutiilor din 1948, 1952, 1965, obiceiul era admis ca izvor de drept in mod cu totul exceptional numai in anumite ramuri de drept, atunci cand legea o spunea expres.

Teoretic, este greu de admis obiceiul in randul izvoarelor dreptului constitutional. Explicatia sta in exigenta reglementarii prin norme scrise, clare si precise a relatiilor sociale, exigenta imperioasa in reglementarea raporturilor sociale care privesc instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii.

Cutumele reprezinta o practica atat de inradacinata. incat oamenii socotesc ca prin ele isi exercita un drept pozitiv.

Cutuma implica o indelungata practica sociala, de aceea se socoteste ca in continutul sau este cuprinsa o bogatie sociologica. Cutuma se intemeiaza pe cazuri concrete, la care se face apoi referire, fiind evocate ca precedente.

Se degaja astfel o notiune generala, alcatuita din ceea ce este comun unor cazuri concrete repetate. Aceasta este norma generala consacrata prin cutuma. Legiuitorul poate consacra printr-o norma legala obiceiul sau poate face trimitere la acesta.

5. Locul dreptului constitutional in sistemul de drept

Cuvantul "drept' este folosit in mai multe acceptiuni. in limba latina, cuvantul care corespundea substantivului drept era jus (drept, dreptate, legi). Cuvantul este intalnit si in alte limbi, cu aceeasi semnificatie - droii la francezi, diritto la italieni. derecha la spanioli, recht la germani, right la englezi.

Intr-o prima acceptiune, cuvantul "drept' semnifica stiinta dreptului -ansamblul de idei, notiuni, concepte si principii care explica dreptul si prin intermediul carora dreptul poate fi gandit.

Dreptul nu este numai stiinta, el este, in egala masura, tehnica si arta. Dreptul, ca ansamblu de norme care organizeaza viata in comun, este o tehnica a convietuirii umane, destinata sa disciplineze comertul uman si sa apere societatea de excese.

Intr-o alta acceptiune, cuvantul "drept' mai semnifica si facultatea unui subiect de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un anumit interes, legalmente protejat.

In diverse declaratii asupra drepturilor omului se are in vedere o asemenea acceptiune a drepturilor individuale. Acesta este dreptul subiectiv si el implica categoria de libertate.

Totalitatea normelor juridice in vigoare (active) dintr-un stat poarta denumirea de drept pozitiv, un drept aplicabil imediat si continuu, obligatoriu si susceptibil a fi adus la indeplinire printr-o forta exterioara (coercitiune statala), ca o indreptatire legitima a unor instante sociale special abilitate.

Dreptul este insa si o arta. adica un ansamblu de mijloace pe care le intrebuinteaza organele care creeaza dreptul sau care aplica dreptul. Cuvantul "drept' mai este asociat, ca adjectiv, in aprecierile de natura morala (ex: om drept, actiune dreapta, pedeapsa dreapta). in afara termenului "drept', se intrebuinteaza si termenul de "Juridic'. Acesta este utilizat atat ca adjectiv (norma juridica, raport juridic), cat si intr-o acceptiune ce excede notiuni de drept (obiectiv sau subiectiv).

intrebarea care se pune este aceea de a sti daca dreptul este indisolubil legat de societate, de la formele sale primitive de organizare sau dimpotriva daca dreptul apare, ca si statul, doar la un anumit moment al evolutiei istorice a omului. Raspunsul la intrebare este legat de modul in care este conceput dreptul; este el doar apanajul statului? sau, in general, orice grup social este capabil sa formuleze reguli juridice?

Romanii credeau in vesnicia dreptului. Acolo unde este societate exista drept -'Ubi societas ibi jus'. Ei nu puteau concepe existenta societatii fara drept. Din punctul lor de vedere, credinta lor in vesnicia dreptului corespundea celei in vesnicia societatii, si anume a societatii romane si, bineinteles, a dreptului roman.

Cercetarile efectuate de sociologi, istorici, antropologi ai culturii in comunitati aflate pe o treapta primitiva de dezvoltare au scos la iveala faptul ca in aceste comunitati raporturile membrilor erau conduse pe baza unor comandamente ce exprimau nevoile elementare ale vietii in comun si care erau cuprinse intr-un sistem de norme sociale.

O norma sociala -scrie Hoebel- devine norma de drept din momentul in care neglijarea sau incalcarea ei urmata, sub forma de amenintare sau in mod real, de aplicarea unei forte fizice, exercitate de un individ sau de un grup ca privilegiu socialmente recunoscut al acestuia.

Sistemul dreptului roman, desi unitar, cunoaste o grupare a normelor sale pe ramuri de drept. Plecand de la ideea ca dreptul constitutional, ca ramura a dreptului, indeplineste trasaturile privind esenta, mijloacele de realizare si finalitatea comune intregului sistem de drept, ceea ce, de altfel, asigura integrarea sa in acest sistem, se impune sa se arate ce loc ocupa el in sistemul dreptului unitar roman.

Pentru realizarea acestui lucru sunt necesare a fi cercetate cel putin doua aspecte: importanta relatiilor sociale reglementate prin dreptul constitutional, precum si valoarea formelor juridice prin care vointa guvernantilor, de aparare a acestor relatii sociale, devine drept (izvoarele de drept).

Cercetarea acestor aspecte duce la concluzia ca dreptul constitutional este ■ramura principala in sistemul de drept; Constitutia, ca izvor principal al dreptului constitutional este in acelasi timp si izvor principal pentru intregul drept, cuprinzand reglementari de cea mai mare generalitate, care privesc activitatea de instaurare, mentinere si exercitare statala a puterii, in toata complexitatea ei.

Constitutia contine, printre alte reglementari, reglementari privind proprietatea, organele executive si organele judecatoresti. Relatiile sociale din aceste domenii sunt apoi detaliat reglementate prin normele dreptului civil, dreptului comercial, organizarii judecatoresti.

La o analiza a corelatiei dintre Constitutie si ramurile dreptului, se constata ca orice ramura de drept isi gaseste fundamentul juridic in normele din Constitutie. De aici, reiese regula conformitatii normelor din celelalte ramuri ale dreptului cu reglementarile de mare generalitate cuprinse in Constitutie.