CATEGORII DOCUMENTE |
Administratie | Drept |
Dreptul penal reprezinta un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin incriminarea ca infractiuni a faptelor periculoase, pentru aceste valori realizandu-se sanctionarea celor care savarsesc infractiuni sau prevenirea savarsirii unor infractiuni.
Obiectul dreptului penal il reprezinta relatiile sociale ce privesc ocrotirea unor valori, valori prevazute in art. 1 C. Penal si anume: Romania, suveranitatea, integritatea, independenta si unitatea statului, persoana si drepturile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept.
Aceste relatii de aparare sociala sunt fie relatii de conformare in masura in care destinatarii legii penale nu savarsesc infractiuni si sunt de represiune atunci cand se incalca normele juridice penale.
Caracterele dreptului penal sunt:
a) este un drept autonom in sensul ca normele juridice care-l reglementeaza privesc anumite relatii sociale ce nu mai sunt ocrotite prin normele juridice ale unei alte ramuri de drept.
b) este unitar in sensul ca aceasta reglementare distincta cuprinde norme juridice ce se imbina si se intrepatrund.
c) este de drept public deoarece in cadrul raporturilor juridice penale apare intotdeauna statul ca subiect dominant si care impune destinatarilor legii penale sa aiba o anumita conduita iar in masura in care acestia savarsesc infractiuni, statul asigura tragerea lor la raspundere penala.
Principiile dreptului penal:
a) Principiul legalitatii in sensul ca orice activitate din domeniul dreptului penal trebuie sa se desfasoare numai in conditiile prevazute de lege.
b) Umanismul, in sensul ca nicio actiune nu trebuie desfasurata intr-un anumit mod incat ea sa aduca atingere unor drepturi fundamentale ale persoanei iar scopul sanctiunilor trebuie sa fie acela al reeducarii infractorului.
c) Egalitatii in fata legii penale, in sensul ca toate persoanele sunt egale in fata legii penale neexistand nicio discriminare intre acestea in functie de calitatea pe care ar avea-o.
d) Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale astfel incat nicio persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru savarsirea unor astfel de fapte (contraventii) decat infractiuni.
e) Principiul prevenirii savarsirii unor infractiuni. Prin incriminarea unor fapte periculoase ca infractiuni, legiuitorul a dorit pe de-o parte sa ocroteasca anumite valori sociale, iar pe de alta parte sa creeze asupra destinatarilor legii penale un spectru al unei posibile pedepsiri a acestora.
f) Principiul raspunderii penale personale. Potrivit acestui principiu nicio persoana nu poate fi trasa la raspundere pentru fapta penala a unei alte persoane.
g) Principiul individualizarii raspunderii penale in sensul ca ori de cate ori i se aplica o sanctiune unei persoane ce a savarsit infractiuni, instanta de judecata va tine seama de imprejurarile concrete in care s-a savarsit fapta, de persoana faptuitorului si de criteriile de individualizare prevazute de C. Penal.
a) C. Penal ca lege fundamentala in materie, cod impartit in doua parti, partea generala si partea speciala, parte speciala ce incrimineaza cele mai importante categorii de infractiuni intalnite in practica.
b) Constitutia Romaniei ca lege fundamentala care prevede in cuprinsul ei unele norme fundamentale ce reglementeaza si ramura dreptului penal.
c) Legi penale complinitoare, adica acele legi care completeaza anumite domenii ale dreptului penal ramase nereglementate de catre cod sau alte legi speciale (ex. L 302/2004 privind cooperarea internationala in materie penala).
d) Legi nepenale dar cu dispozitiuni penale, adica acele legi ce reglementeaza diferite domenii de activitate si in cuprinsul carora regasim prevazute ca infractiuni faptele periculoase din domeniul reglementat.
e) Conventiile si tratatele internationale. Acestea devin parte integranta a legislatiei romanesti in masura in care sunt ratificate de catre Statul Roman. Tratatele si conventiile internationale se impart in urmatoarele categorii:
- Tratate si conventii internationale care reglementeaza anumite categorii de infractiuni periculoase pentru relatiile internationale si societatea internationala in ansamblu, adica asa numitele infractiuni internationale, si care creeaza in sarcina Romaniei obligatia de a incrimina aceste fapte penale prin legi speciale ulterioare.
Conventii internationale de asistenta judiciara internationala in materie penala.
Conventii internationale referitoare la drepturile omului.
Daca conventiile internationale din prima categorie sunt izvoare indirecte de drept penal, conventiile de asistenta judiciara internationala in materie penala precum si cele referitoare la drepturile omului sunt izvoare directe ale dreptului penal deoarece ele devin obligatorii din momentul ratificarii lor de catre Statul Roman.
Trebuie precizat ca ori de cate ori exista o neconcordanta intre legea romana si tratatele internationale cu privire la drepturile omului, au prioritate acestea din urma.
Subiecti ai raporturilor juridice penale sunt: statul si destinatarii legii penale, iar continutul acestor raporturi consta in dreptul statului de a cere respectarea legilor penale si respectiv de a aplica sanctiuni celor care incalca aceste legi penale pe de o parte, iar pe de alta parte, in obligatia tuturor cetatenilor de a se conforma legii penale, iar in masura in care o persoana savarseste infractiuni, in obligatia acelei persoane de a suporta sanctiunile ce i se aplica.
Raporturile juridice penale sunt raporturi juridice de conformare sau de conflict.
Raporturile juridice de conformare isi produc efectul de la data intrarii in vigoare a legii penale sau de la data in care persoana dobandeste calitatea ceruta de lege pentru a fi subiect activ al infractiunii (ex: functionar sau functionar public in cazul savarsirii infractiunii de luare de mita) sau in cazul in care persoana indeplineste conditiile generale ale raspunderii penale (varsta, responsabilitate, libertate de vointa si actiune).
Raporturile juridice de conflict isi produc efectul din momentul savarsirii faptei prevazute de legea penala. Aceste raporturi juridice se sting in momentul iesirii din vigoare a legii, in momentul pirderii calitatii cerute de lege sau in momentul savarsirii infractiunii in cazul raportului juridic de conflict, respectiv in momentul executarii pedepsei sau inlaturarii raspunderii penale sau a executarii pedepsei datorita interventiei unor cauze expres prevazute de lege (amnistia, gratierea, prescriptia).
Aceste raporturi juridice penale sunt incriminate de catre legile penale, legi penale care sunt de doua feluri:
a) generale- C. Penal
b) speciale- anumite legi in raport cu C. penal sau parte speciala a C. Penal in raport cu parte generala a acestuia.
Regula este ca legea speciala deroga de la legea generala si se completeaza cu acesta.
Legile penale cuprind norme juridice penale care se impart in :
a) norme generale
b) norme speciale
Alta clasificare:
a) norme penale complete (unitare)
b) norme penale divizate
Normele penale divizate sunt acele norme juridice carora le lipseste fie dispozitia, fie sanctiunea.
Normele penale divizate se impart in:
norme penale in alb, acele norme penale care au dispozitia intr-o lege iar sanctiunea o regasim intr-o lege speciala (ex: interzicerea de a exercita o profesie este incriminata ca infractiune in C. Penal insa modalitatile concrete de savarsire a ei le regasim in L 51/1995, privind exercitarea profesiei de avocat si in statutul avocatului).
norme juridice de trimitere, situatie in care sanctiunea si o parte din dispozitie o regasim intr-o lege, iar restul dispozitiei intr-o alta lege de la care se imprumuta acele modalitati concrete de savarsire a faptei si fata de care prima lege devine independenta.
norme juridice de referire Spre deosebire de normele juridice de trimitere, legea care imprumuta anumite dispozitii, ramane dependenta fata de cea de la care a imprumutat, iar in masura in care aceasta din urme se modifica, se va modifica si norma juridica initiala.
Legea penala in aplicarea ei trebuie sa fie interpretata. Interpretarea este oficiala si neoficiala.
Interpreatrea oficiala se imparte in:
autentica contextuala, adica interpretarea data de legiuitor in cadrul actului normativ.
autentica posterioara, interpretarea data de legiuitor printr-o lege ulterioara interpretativa
interpretrare cauzala- interpretare pe care o face instanta de judecata cu ocazia solutionarii unei cauze penale.
Interpretarea neoficiala este interpretarea realizata de catre doctrinari precum si de catre avocati sau procurori in cadrul procesului penal.
In cadrul aplicarii legii penale in spatiu opereaza urmatoarele principii:
a) principiul teritorialitatii legii penale romane
b) principiul personalitatii legii penale romane
c) principiul realitatii legii penale romane
d) principiul universalitatii legii penale romane
A. Principiul teritorialitatii reflecta aplicarea exclusiva si neconditionata a legii penale romane pentru infractiunile savarsite pe teritoriul Romaniei dand expresie suveranitatii si independentei Statului Roman.
Legea penala romana este teritoriala deoarece rostul ei este de a realiza, mentine si reintegra ordinea juridica pe teritoriul Romaniei.
Potrivit L 17/1990 prin teritoriu intelegem de pamant si ape cuprinse intre frontiere cu solul, subsolul si spatiul aerian corespunzatoare.
Spatiul aerian se intinde pana la limita celui mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a unui satelit.
Subsolul se intinde pana la limita la care cu mijloace tehnice pot ajunge.
Apele maritime interioare cuprind toate apele din interiorul frontierelor precum si apele maritime pana la liniile de baza. Liniile de baza sunt fie limita celui mai mare reflux de-a lungul tarmului, fie linia drapta care uneste punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale insulelor, instalatiilor portuare, amenajarilor hidrotehnice sau locurilor de acostare. De la aceste linii de baza, pe o suprafata de 12 mile marine in larg, se intinde marea teritoriala a Romaniei iar pe o suprafata de 200 mile marine se intinde zona economica exclusiva. Potrivit ultimelor modificari ale L 17/1990, Statul Roman isi intinde competenta asupra zonei economice exclusive in ceea ce priveste protectia florei si faunei marine si a cercetarilor stiintifice.
Orice infractiune savarsita pe unul din elementele ce constituie teritoriu al Romaniei atrage competenta instantelor judecatoresti penale romane.
Legea penala romana reglementeaza principiul ubicuitatii, in sensul ca o infractiune este considerata a fi savarsita pe un teritoriu chiar daca pe acel teritoriu s-a savarsit numai un act de executare sau s-a produs numai rezultatul infractiunii.
In situatia in care o infractiune este savarsita pe o nava sau aeronava romana, acestea fiind considerate teritoriu romanesc, sau in trecere prin apele maritime interioare ori prin marea teritoriala, situatia este urmatoarea:
a) daca nava sau aeronava erau militare sau folosite in scopuri guvernamentale fapta nu e de competenta instantelor romane.
b) daca nava sau aeronava erau folosite in scopuri comerciale, infractiunile sunt de competenta instantelor penale romane in masura in care infractiunea a fost savarsita intr-un port, aeroport sau in apele maritime interioare romane.
In cazul in care infractiunea a fost savarsita in marea teritoriala, instantele romane nu sunt competente cu urmatoarele exceptii:
a) infractiunea a fost savarsita de catre un cetatean roman sau de catre un apatrid cu domiciliul in Romania.
b) Infractiunea a fost indreptata impotriva Romaniei, a unui cetatean roman sau a unui apatrid cu domiciliul in Romania.
c) Prin infractiunea respectiva se tulbura ordinea publica in tara sau ordinea in marea teritoriala.
d) Interventia este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de stuprfiante sau substante psihotrope.
e) Interventia este ceruta in scris de catre comandantul navei sau de catre reprezentantul diplomatic sau consular al statului caruia ii abordeaza nava drapelul.
Sunt unele situatii in care desi infractiunea este savarsita in Roamnia, fapta nu e de competenta instantelor penale romane. Aceste sunt:
a) infractiuni savarsite de catre reprezentantii diplomatici si agentii consulari ai unor state straine in Romania in baza conventiilor de la Viena din 1961 si 1963. Deasemenea, nu atrag incidenta legii penale romane infractiunile savarsite de catre sefii de state, de guverne sau reprezentanti ONU sau ai altor organizatii internationale in Romania..
b) in cazul in care infractiunea este savarsita in localurile sau pe terenurile reprezentantelor diplomatice sau consulare in Romania, deoarece se considera ca acestea nu fac parte din teritoriul Romaniei. Totusi, si aceste fapte sunt de competenta instantelor romane in masura in care interventia acestora este ceruta de reprezentantul statului strain in Romania.
c) infractiunile savarsite de militarii unei armate straine aflati in trecere sau stationati pe teritoriul Romaniei. In prezent in Romania subzista si aceasta ipoteza datorita unor acorduri incheiate de Statul Roman fie cu alte state (ex: SUA, Franta), fie cu unele organizatii internationale (NATO). In aceasta ipoteza, in dreptul international penal competenta a fost impartita in:
competenta exclusiva, atunci cand infractiunile nu vor putea fi solutionate decat de instanta statului caruia ii apartine infractorul.
competenta concurenta, situatie in care infractorul poate fi judecat fie de instantele penale romane, fie de instantele penale ale statului lui national.
competenta conditionata, situatie in care persoana poate fi judecata ori de instantele romane, ori de instantele statului caruia ii apartine, in baza unor conditii bine stabilite.
B. Principiul personalitatii legii penale romane.
Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de catre de catre un cetatean roman sau de catre un apatrid cu domiciliul in Romania. Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:
a) sa se fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala romana
b) infractiunea sa se fi savarsit in afara teritoriului Romaniei
c) infractorul sa fie cetatean roman sau daca e apatrid, sa aibe domiciliul in Romania.
In aceasta situatie nu se cere conditia dublei incriminari, adica fapta sa fie considerata infractiune si potrivit legii statului pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea.
Principiul personalitatii da expresie suveranitatii Statului Roman si conduce la aplicarea exclusiva si neconditionata a legii penale romane. In masura in care infractorul a fost condamnat si in strainatate, pedeapsa ce i-a fost aplicata se deduce din pedeapasa aplicata de instantele romane.
C. Principiul realitatii legii penale romane.
Legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului Romaniei, indreptate impotriva Statului Roman, a unui cetatean roman, in ceea ce-l priveste viata sau integritatea corporala a acestuia. Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:
a) sa se fi savarsit o infractiune
b) infractiunea sa fi fost savarsita pe un teritoriu strain
c) infractiunea sa fi fost indreptata impotriva Romaniei sau prin ea sa se fi adus o atingere vietii sau integritatii corporale a unui cetatean roman.
d) sa existe autorizarea prealabila a Procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Acest principiu atrage competenta exclusiva si neconditionata a instantelor penale romane.
D. Principiul universalitatii a legii penale romane.
Potrivit acestui principiu, legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in strainatate si indreptate impotriva Romaniei, a cetatenilor romani sau a apatrizilor cu domiciliul in Romania, altele decat cele prevazute la principiul realitatii, daca infractorul se afla de bunavoie in Romania ori daca s-a cerut si obtinut extradarea sa. Pentru a opera acest principiu trebuiesc indeplinite urmatoarele conditii:
a) sa se fi savarsit o infractiune
b) infractiunea sa se fi savarsit in strainatate
c) sa existe dubla incriminare, adica fapta sa fie considerata infractiune atat in legislatia romana cat si in legislatia statului pe teritoriul caruia s-a savarsit infractiunea.
d) infractiunea sa fie alta decat cele prevazute la principiul realitatii
e) infractorul sa se afle in tara de bunavoie ori daca s-a cerut si obtinut extradarea sa.
In vederea combaterii criminalitatii internationale, statul roman participa alaturi de alte organe si organisme internationale la lupta impotriva acestui flagel.
Dintre mijloacele de drept penal folosite, amintim prevederea in C. Penal a principiului universalitatii sau participarea Romaniei la elaborarea unor conventii internationale in materie, conventii ce au fost ulterior ratificate, Statul Roman reusind sa-si armonizeze legislatia penala atat cu cea a Uniunii Europene cat si cu cerintele vietii internationale actuale. In acest sens, tara noastra si-a imbunatatit cadrul legislativ elaborand o serie de legi privind combaterea principalelor categorii de infractiuni internationale: terorism, crima organizata, spalarea banilor, infractiuni informatice, trafic de persoane, trafic si consum ilicit de stupefiante.
Deasemenea, Statul Roman prin intermediul organelor abilitate participa la cooperarea politieneasca internationala iar in acest sens, din luna iunie 2005 functioneaza in Romania centrul de cooperare politieneasca internationala din care fac parte: Unitatea Nationala Europol, Centrul SECI si Biroul International Interpol.
Crearea centrului de cooperare politieneasca internationala e un pas inainte in realizarea formelor de cooperare judiciara internationala in materie penala.
Potrivit L 302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, modificata si completata prin L 224/2006, constituie forme de cooperare judiciara internationala in materie penala:
a) extradarea
b) mandatul european de arestare si predare
c) transferul de proceduri in materie penala
d) recunoasterea si executarea hotararilor penale straine
e) transferarea persoanelor condamnate
f) cazierul judiciar
Extradarea reprezinta principala forma de asistenta judiciara internationala si consta in solicitarea adresata de un stat, numit stat solicitant, catre un alt stat, numit stat solicitat, pentru a-i fi remisa o persoana care se afla pe teritoriul statului solicitat pentru a fi urmarita penal, judecata sau pusa sa execute o pedeapsa in statul solicitant.
Institutia extradarii a aparut in 1296, in cadrul unui tratat de pace si a cunoscut trei etape:
pana in sec. XV, cand erau extradati numai infractorii politici
intre sec. XV si sec. XIX cand s-a trecut de la extradarea infractorilor politici la extradarea numai a celor care au savarsit infractiuni de natura militara.
de la mijlocul sec. XIX pana in prezent, cand exista regula ca nu se extradeaza persoanele care au savarsit infractiuni militare sau infractiuni politice.
Institutia extradarii in Romania a aparut in vremea lui Stefan cel Mare insa reglementari mai substantiale gasim in C. Penal Carol al II-lea iar apoi in C. Penal si C. Procedura Penala din 1969.
Ulterior, institutia extradarii a fost reglementata prin legi speciale distincte, in prezent fiind in vigoare L 302/2004 modificata si completata prin L224 /2006.
Porivit legii romane, extradarea opereaza pe baza unor conventii internationale multilaterale sau a unor tratate internationale bilaterale si pe baza de reciprocitate, respectandu-se insa si prevederile legii romane. Extradarea este guvernata de regula specialitatii, in sensul ca persoana extradata nu va putea fi judecata in statul solicitant decat pentru infractiunile prevazute in cererea de extradare.
De la aceasta regula exista urmatoarele exceptii:
a) persoana extradata poate fi judecata si pentru alte infractiuni dar numai cu acordul statului care a extradat.
b) persoana extradata poate fi judecata si pentru alte infractiuni daca nu paraseste teritoriul statului solicitant intr-un termen de 45 de zile de la executarea pedepsei sau daca dupa ce a parasit teritoriul statului solicitant revine pe acest teritoriu de bunavoie.
Sunt situatii in care cu privire la o anumita persoana sunt incidente mai multe cereri de extradare. In acest caz instanta competenta va hotara tara in care va fi extradata persoana in functie de persoana infractorului si de imprejurarile concrete in care s-a savarsit fapta. Instanta competenta sa solutioneze cererea de extradare e Curtea de Apel in complet de doi judecatori. Autoritatea centrala care are competente in materie de extradare este Ministerul Justitiei, care asigura intotdeauna transmiterea cererilor de extradare efectuand in acelasi timp examenul de regularitate internationala.
Extradarea poate fi: obisnuita, cand urmeaza cursul prevazut de lege, si voluntara, atunci cand persoana extradabila consimte la extradare.
Alta clasificare: extradare activa, cand se solicita obtinerea extradarii, si pasiva atunci cand se acorda extradarea.
Pentru a opera extradarea trebuiesc indeplinite anumite conditii cu privire la fapta si faptuitor.
daca se solicita extradarea in vederea executarii pedepsei, pedeapsa aplicata in statul solicitant trebuie sa fie mai mare de 4 luni, iar daca se solicita extradarea in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecarii infractorului, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita trebuie sa fie in legislatia ambelor state de cel putin 1 an.
trebuie sa existe dubla incriminare. Aceasta conditie este eludata in masura in care printr-o conventie internationala se prevede ca in cazul respectivei infractiuni nu este necesara dubla incriminare.
Nu pot fi extradati din Romania:
a) cetatenii romani cu unele exceptii
b) cei care se bucura de drept de azil pe teritoriul Romaniei
c) cei care se bucura de imunitate diplomatica
d) persoanele citate in Romania ca martori, parti sau experti intr-un proces aflat pe rolul instantelor penale romane.
Cetatenii romani pot fi extradati in urmatoarele situatii:
1. In baza unei conventii internationale multilaterale si pe baza de reciprocitate daca:
a) are si cetatenia statului solicitant
b) la momentul formularii cererii de extradare are domiciliul pe teritoriul statului solicitant
c) a savarsit infractiunea pe teritoriul unui stat membru UE sau impotriva unui stat membru UE.
In situatiile prevazute la lit. b) si c) statul solicitant trebuie sa dea toate asigurarile ca dupa condamnarea persoanei extradate acesta va fi remisa in Romania pentru a-si executa aici pedeapsa.
Prevederea in legea romana a acestei dispozitii este rezultatul adaptarii legislatiei romane la legislatia internationala, deoarece mai ales in ultima perioada, regula neextradarii propriilor cetateni prevazuta in legislatia unor state a fost foarte criticata aratandu-se ca reprezinta de fapt o solidaritate prost inteleasa.
2. Extradarea nu opereaza in situatia infractiunilor militare si a infractiunilor politice.
Cetatenii romani mai pot fi extradati in baza unor tratate bilaterale si numai cu asigurarea reciprocitatii.
In momentul solutionarii cauzei penale, instanta de judecata are posibilitatea sa respinga cererea de extradare in situatia in care are temeri justificate ca datorita varstei sau a starii de sanatate extradarea ar avea repercursiuni negative asupra persoanei extradate precum si in situatia in care pe rolul instantelor penale romane se afla un proces penal privitor la persoana extradabila.
Instanta de judecata verifica numai identitatea dintre cel prevazut in cererea de extradare si cel ce urmeaza a fi extradat, precum si indeplinirea conditiilor referitoare la extradare. Instanta nu se pronunta niciodata cu privire la la temeinicia cererii sau a procesului aflat pe rol in statul strain. Toate regulile de mai sus privitoare la extradare se vor aplica numai in raporturile dintre Statul Roman si statele nemembre ale UE.
Incepand cu 01.01.2007, intre Romania si statele membre ale UE se vor aplica in materie de cooperare judiciara internationala regulile deciziei cadru a Consiliului UE din 13.06.2002, privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre UE.
Mandatul european de arestare este o decizie judiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru UE in vederea arestarii si predarii catre un alt stat membru, a unei persoane solicitate in vederea efectuarii urmaririi penale, a judecatii sau pentru executarea unei pedepse sau a unei masuri privative de libertate.
Competenta emiterii mandatului european de arestare revine Curtilor de Apel iar autoritatea centrala care trimite cererea e Ministerul Justitiei.
Mandatul european de arestare trebuie sa cuprinda date cu privire la faptuitor, date cu privire la fapta si la incadrarea acesteia. Spre deosebire de extradare unde intotdeauna era necesara conditiei dublei incriminari, in cazul mandatului, decizia cadru a Consiliului UE cuprinde lista cu infractiunile internationale de o gravitate sporita si pentru care nu mai e necesara incriminarea lor in legislatia ambelor state.
In masura in care persoana extradabila este disparuta, ea va fi data in urmarire prin intermediul sistemului de informatii Schengen cu ajutorul centrului de cooperare politieneasca internationala sau prin intermediul sistemului I 24/7 al Interpolului.
Trecerea unei persoane in cadrul sistemului informatic Schengen echivaleaza cu un mandat european de arestare.
Spre deosebire de extradare, in cazul mandatului european de arestare si predare nu se mai pune problema neextradarii propriilor cetateni.
In ceea ce priveste aplicarea in timp a normelor juridice penale, in sistemul nostru de drept opereaza mai multe principii, si anume: al activitatii legii penale, al ultraactivitatii, a neretroactivitatii, a aplicarii legii penale mai favorabile.
Principiul activitatii legii penale romane se aplica faptelor considerate infractiuni pe durata cat aceasta este in vigoare. Daca in momentul savarsirii faptei acesta nu era considerata infractiune iar ulterior apare o lege care o incrimineaza, persoana care a savarsit-o nu poate fi trasa la raspundere penala.
Legea penala intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial sau la o data expres prevazuta in cuprinsul legii. De regula, datorita importantei lor deosebite si a impactului social, legile penale intra in vigoare la o data ulterioara, danduli-se posibilitatea destinatarilor ei sa o cunoasca deoarece exista principiul ca nimeni nu poate invoca necunoasterea legii penale, eroarea de drept penal neconstituind cauza care inlatura caracterul penal al faptei.
Daca legea penala intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial facem precizarea ca ziua in care a fost publicata in Monitorul Oficial nu se ia in considerare in calculul celor 3 zile, astfel incat legea va intra in vigoare de la ora zero a celei de-a patra zi. Sunt situatii cand de la savarsirea faptei si pana la epuizarea ei sunt incidente mai multe legi penale. In aceasta situatie se va aplica legea in vigoare la momentul epuizarii infractiunii.
Principiul ultraactivitatii legii penale romane
Sunt situatii in care datorita unor imprejurari exceptionale sunt elaborate unele legi penale temporare, adica pe o durata de timp determinata. In masura in care in acea perioada de timp se savarsesc infractiuni prevazute de legea respectiva, ele pot fi urmarite si judecate chiar si dupa iesirea din vigoare a legii, datorita principiului ultraactivitatii.
Principiul neretroactivitatii legii penale.
Legea penala nu retroactiveaza, in sensul ca ea nu se va aplica faptelor care nu erau considerate infractiuni in momentul savarsirii lor.
De la principiul neretroactivitatii exista unele exceptii:
a) legea penala mai favorabila
b) legea penala interpretativa, adica acea lege elaborata in vederea explicarii unor termeni, notiuni, ce sunt prevazute in legea penala anterioara.
c) masurile educative si masurile de siguranta, precum si pedepsele complimentare se aplica potrivit legii noi deoarece aceasta e mai conforma cu realitatile sociale. In masura in care legea noua nu le mai prevede, ele nu se vor mai aplica.
Sunt anumite situatii in care de la data savarsirii infractiunii si pana la solutionarea cauzei sau chiar daca dupa pronuntarea unei hotarari penale definitive, intervin una sau mai multe legi penale mai favorabile. In aceasta situatie trebuie sa aplicam legea penala mai favorabila in cazul infractiunilor nedefinitiv judecate, iar in celelalte situatii, in functie de anumite conditii prevazute de lege. Instanta e obligata sau are posibilitatea sa aplice legea mai favorabila.
In situatia in care de la savarsirea faptei si pana la aplicarea pedepsei apar o succesiune de legi penale, judecatorul are obligatia sa identifice si sa-i aplice infractorului legea cea mai favorabila.
Prin legea cea mai favorabila se intelege cea care avand in vedere circumstantele concrete ale savarsirii faptei si persoana infractorului ii este mai favorabila acestuia.
Judecatorul nu trebuie niciodata sa formuleze o lex tertia, adica o lege combinata, astfel:
a) daca intr-o lege se prevede ca pedeapsa detentiunea pe viata iar in cealalta pedeapsa inchisorii, va fi mai favorabila cea care prevede pedeapsa inchisorii.
b) daca intr-o lege se prevede ca sanctiune pedeapsa inchisorii iar in cealalta pedeapsa amenzii, va fi mai favorabila cea a pedepsei amenzii cu exceptia situatiei in care datorita interventiei unor circumstante atenuante, pedeapsa inchisorii s-ar transforma intr-o amenda cu un cuantum mai mic.
c) in situatia in care in ambele legi se prevede ca sanctiune pedeapsa inchisorii sau pedeapsa amenzii, judecatorul va trebui sa identifice legea mai favorabila avand in vedere incidenta circumstantelor agravante sau atenuante, a recidivei sau a concursului de infractiuni.
In situatia in care dupa aplicarea de catre instanta de judecata a unei pedepse intrervine o lege noua care prevede ca maxim special o sanctiune mai mica decat cea aplicata de instanta de judecata, judecatorul e obligat sa-i aplice legea mai favorabila astfel:
a) in situatia in care persoana a fost condamnata la detentiunea pe viata iar legea noua infractiunea e pedepsita cu inchisoarea, instanta va fi obligata sa-i aplice maximul pedepsei inchisorii.
b) in situatia in care persoana a fost condamnata la pedeapsa inchisorii iar noua lege prevede pedeapsa amenzii, instanta e obligata sa-i aplice condamnatului pedeapsa amenzii, iar in masura in care cel condamnat a executat deja o parte din pedeapsa inchisorii, ii poate inlatura in tot sau in parte amenda.
c) in situatia in care pedeapsa aplicata de instanta este mai mare decat maximul special prevazut de legea noua, ambele sanctiuni fiind de aceeasi natura, instanta e obligata sa-i aplice maximul prevazut in legea noua.
Facem precizarea ca pedepsele complimentare, masurile de siguranta si masurile educative se aplica in raport de legea noua deoarece sunt mai conforme cu realitatea sociala.
Intervin urmatoarele conditii:
a) persoana sa fi fost condamnata la pedeapsa inchisorii
b) pedeapsa prevazuta de legea noua sa fie in maximul ei special mai mica decat legea initiala insa mai mare decat legea aplicata
c) instanta sa aprecieze avand in vedere persoana faptuitorului, infractiunea savarsita, conduita celui condamnat, precum si timpul cat a executat din pedeapsa.
Daca instanta apreciaza ca este necesar, are posibilitatea sa reduca pedeapsa aplicata condamnatului doar intr-un cuantum proportional cu reducerea prevazuta in cele doua legi.
In situatia in care cel condamnat si-a executat pedeapsa, aceasta se va reduce cu o treime.
Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.
Prezinta urmatoarele trei trasaturi fundamentale:
a) fapta care prezinta pericol social. Nu pot prezenta pericol social decat activitati umane, orice alta activitate sau eveniment al naturii prezinta pericol natural.
Pericolul social al activitatilor umane se imparte in :
pericol social generic- pericol observat de-a lungul timpului si datorita caruia legiuitorul a inteles sa ocroteasca anumite valori sociale periclitate prin incriminarea faptelor periculoase indreptate impotriva acestora.
pericol social concret- pericol identificat de catre instantele judecatoresti atunci cand fac aplicarea legii in urma savarsirii unei infractiuni.
Asadar, fapta care prezinta pericol social reprezinta acea fapta prin care se aduce atingere unuia din valorile reglementate in art. 1 C. Penal (Romania, suveranitatea, independenta, integritatea si unitatea statului, persoana si drepturile acesteia, precum si intreaga ordine de drept) si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.
b) fapta sa fie prevazuta de legea penala
In masura in care o fapta nu este prevazuta de legea penala savarsirea ei nu poate atrage aplicarea unei sanctiuni penale. Aceasta trasatura a prevederii in legea penala e analizata intotdeauna prima si numai daca exista aceasta prevedere se trece la analiza celorlalte trasaturi.
c) fapta sa fie savarsita cu vinovatie.
Prin vinovatie intelegem atitudinea unei persoane care-si poate controla si dirija vointa, care este stapana pe faptele sale si care are reprezentarea urmarilor unor astfel de fapte.
Vinovatia presupune urmatoarele forme:
1. intentia- reprezinta atitudinea faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care-l urmareste sau desi nu-l urmareste accepta eventualitatea producerii lui.
Intentia este de doua feluri:
a) intentie directa- atitudinea faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale si urmareste acest rezultat.
b) intentie indirecta- atitudinea faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, nu-l urmareste, dar accepta eventualitatea producerii ei.
culpa- atitudinea faptuitorului care fie prevede rezultatul faptei sale dar considera in mod nejustificat ca nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada.
Culpa este de doua feluri:
a) culpa cu prevedere, atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei sale dar considera nejustificat ca nu se va intampla.
b) culpa fara prevedere, cand faptuitorul nu prevede rezultatul desi trebuia si putea sa-l prevada.
In aceasta din urma situatie se va analiza intai din punct de vedere obiectiv, daca o persoana avand aceleasi caracteristici cu ale faptuitorului avea capacitatea de a prevedea rezultatul, desi trebuia sa-l prevada si abia apoi se analizeaza din punct de vedere subiectiv tinand cont de persoana faptuitorului daca aceasta din urma putea intr-adevar sa prevada rezultatul faptei sale.
In masura in care criteriul obiectiv nu e indeplinit, este inlaturata raspunderea penala deoarece ne aflam intr-un caz fortuit, cazul fortuit reprezentand cauza care inlatura caracterul penal al faptei.
3. Praeterintentie- situatie in care se savarseste o infractiune cu intentie insa se produce un rezultat mult mai grav, rezultat ce e imputat faptuitorului sub forma culpei deoarece nu l-a prevazut, el trebuind si putand sa-l prevada.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 2750
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved