Asistarea si consilierea victimelor infractiunilor

Asistarea si consilierea victimelor infractiunilor

1: Victima - aspecte conceptuale

Pentru a putea vorbi despre asistarea si consilierea victimelor infractiunilor trebuie sa trecem in revista anumite aspecte ce tin de victima. Conform Declaratiei principiilor de baza privind justitia in cazul victimelor crimelor si abuzului de putere[1] victima este definita ca acea persoana care, individual sau in colectiv, a suferit o vatamare constand intr-o atingere adusa integritatii sale fizice sau psihice, o suferinta morala, o pierdere materiala sau o incalcare grava a drepturilor ei fundamentale, din cauza unor activitati sau unor omisiuni care contravin legilor penale in vigoare ori reprezinta incalcari ale normelor nationale in materia drepturilor omului.

Modul in care victima este tratata de personalul de specialitate cu care intra in contact contribuie in mod decisiv la recuperarea acesteia.

Astfel, specialistii ar trebui sa cunoasca faptul ca victimele sunt sensibile la modul in care sunt abordate, multe dintre acestea traiesc o nevoie acuta de a li se recunoaste statutul de persoana care a suferit de pe urma alteia, mai grav este faptul ca un numar considerabil al victimelor isi exprima insatisfactia fata de specialistii care se manifesta dur, cinic si suspicios, un astfel de comportament ducand la asa zisa "a doua victimizare".

2: Reglementari legislative cu privire la asistarea si consilierea victimelor infractiunilor

Actuala reglementare a Codului Penal si a Codului Procesual Penal este centrata pe persoana infractorului, fara sa acorde o mare atentie victimei infractiunii, cu atat mai putin protectiei aceseia.

Conform legislatiei in vigoare, aici referindu-ma la Codul de Procedura Penala, nu este definita si prin urmare nici folosita notiunea de victima a infractiunii, ci se utilizeaza notiunea de persoana vatamata printr-o infractiune.

Persoana vatamata[2] este acea persoana care a suferit o vatamare fizica, materiala sau morala printr-o fapta penala.

Dificultatile pe care victima le intampina, atat in instanta cat si la nivelul politiei, pot fi reglementate cu sprijinul pe care sistemul de probatiune il poate acorda victimei.

Probatiunea in demersurile ei este sustinuta de o serie de prevederi ale unor acte internationale. Astfel, asistenta acordata victimelor conform Declaratiei de principii fundamentale de justitie referitoare la victimele criminalitatii si ale abuzului de putere face referire la[3]:

acordarea de sprijin material, asistenta medicala, psihologica si sociala necesara, prin mijloace guvernamentale, voluntare sau comunitare.

informarea victimelor cu privire la serviciile sociale si de sanatate ce le au la dispozitie si alte forme de asistenta la care au acces direct.

oferirea de sprijin sau asistenta prompta si eficienta victimelor de catre reprezentantii politiei, justitiei, serviciilor de sanatate si alte institutii la orice ora din zi sau noapte.

indreptarea atentiei in acordarea de servicii si asistenta victimelor catre cei care au nevoi speciale datorate vatamarilor sau a altor factori.

Un alt act international, Recomandarea 21/1987 a Consiliului Europei privind asistarea victimelor si prevenirea victimizarii acorda o atentie speciala vulnerabilitatii unor categorii de victime. La art. 4 aceasta recomandare promoveaza[4] asigurarea victimelor infractiunilor si familiilor acestora, mai ales a celor vulnerabili, prin:

acordarea ajutorului in caz de urgenta, incluzand si protectia impotriva represaliilor agresorului.

asigurarea unei asistente medicale, psihologice, sociale si materiale permanente.

consilierea pentru alte eventuale agresiuni.

informatii cu privire la drepturile victimelor.

asistenta juridica pe timpul desfasurarii procesului.

Astazi, in unele jurisdictii se face un efort mult mai mare pentru a realiza ceva pentru victime si pentru urmasii acestora, incercandu-se sa-i aduca pe cat posibil la situatia anterioara infractiunii.

Drepturile victimelor[5] in sistemul juridic se asigura prin programele introduse atat in beneficiul victimei cat si in beneficiul urmasilor acesteia, cele cu privire la asistenta victimelor si programele de compensare a acestora.

In trecut victima era privita ca o sursa de informatie, in prezent se pune accent pe o justitie centrata pe nevoile victimei si pe impactul pe care infractiunea l-a avut asupra sa, luandu-se in considerare urmatoarele acte internationale[6]:

a) Recomandarea nr. R(85)11 a Comitetului de Ministri privind pozitia victimei in contextul dreptului penal si procesual penal

muta pentru prima data accentul de pe infractor pe victima in contextul procedurii penale. Chiar daca, in mod traditional, sistemul de justitie penala reglementeaza relatia statului cu infractorul, guvernele statelor membre ale Consiliului Europei sunt incurajate sa reorganizeze sistemul de justitie penala in sensul protejarii si asistentei victimelor in functie de nevoile lor specifice.

protectia victimei reprezinta un obiectiv nu numai din perspectiva traumei suferite si nevoii de recuperare, dar poate fi un deziderat cu atat mai mult cu cat calitatea urmaririi penale rezulta de cele mai multe ori din cooperarea cu victima in calitate de martor. Cu cat victima este mai motivata si mai sustinuta sa coopereze cu procurorul, cu atat este mai probabila obtinerea unei condamnari.

la nivelul politiei, parchetului si instantelor judecatoresti, Recomandarea sugereaza pregatirea personalului in vederea abordarii victimei intr-o maniera suportiva, constructiva si empatica.

victima trebuie sa fie informata atat cu privire la drepturile sale, cat si cu privire la derularea procedurii penale. In cazul in care victima nu este de acord cu solutia procurorului sau judecatorului, statele membre trebuie sa creeze mecanisme de apel si recurs.

opinia victimei trebuie consemnata si luata in considerare ori de cate ori este posibil.

tratamentul victimei trebuie sa fie de natura sa protejeze demnitatea si dreptul la viata privata a acesteia. In cazul in care infractorul nu vrea sau nu poate sa asigure compensarea victimei, statul, in numele solidaritatii sociale, ar trebui sa preia aceasta functie.

daca victima are motive sa se teama de infractor, victima si familia sa trebuie sa fie incluse in programe speciale de protectie.

Recomandarea R (85)11 mentioneaza, in mod explicit, medierea si concilierea ca modalitati posibile de solutionare a litigiilor intre victima si infractor.

b) Decizia cadru a Consiliului Uniunii Europene (2001/220/JHA) privind pozitia victimei in procedura penala

accentul documentului cade mai ales asupra tratamentului victimei in procedura penala si doar tangential atinge problema asistentei victimei. Scopul implicit al Deciziei este de a preveni victimizarea secundara a victimei si de a imbunatati calitatea urmaririi penale.

astfel, victima trebuie sa fie tratata de politie sau organele judiciare intr-o maniera care sa permita respectarea demnitatii umane, a dreptului la viata privata, a dreptului la informare, a dreptului de a intelege si de a fi inteles, precum si a dreptului de a fi protejat pe durata procedurii penale si dupa finalizarea acesteia. In cadrul instantelor, trebuie create zone de asteptare distincte pentru victime, procedura penala sa uzeze cat mai putin de practica confruntarilor cu infractorul etc.

Asistenta victimelor in perspectiva Deciziei cadru 220 / 2001

victimele trebuie sa beneficieze de asistenta si protectie din partea statului;

nevoile victimelor trebuie sa fie acoperite intr-o maniera " comprehensiva, coordonata, sa evite solutii partiale sau inconsistente "

informatiile pe care trebuie sa le primeasca victima nu trebuie sa se refere doar la drepturile, serviciile, procedurile, consecitele acestora etc., ci si la condamnarea sau liberarea agresorului. Aceasta masura se impune mai cu seama in cazul in care sunt motive sa se creada ca victima poate fi in pericol. Articolul 6 al Deciziei se refera exclusiv la asistenta specifica acordata victimei. Aceasta trebuie sa cuprinda accesul gratuit al victimei la sfaturi cu privire la rolul ei in procedura penala si asistenta juridica de care poate beneficia.

In Romania, tinandu-se cont de nevoile de protectie ale victimelor si de documentele europene cu privire la protectia victimelor infractiunilor, in anul 2004 a fost adoptata Legea nr. 211, privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor.

Acest proiect instituie patru categorii de masuri, care se adreseaza in mod direct nevoilor victimei: informarea victimei cu privire la drepturile pe care le are, consilierea psihologica, asistenta juridica gratuita si compensarea financiara de catre stat a victimelor unor infractiuni.

De asemenea, aceasta lege specifica clar ca Ministerul Justitiei si Ministerul Administratiei si Internelor, au obligatia de a asigura specializarea personalului care stabileste legaturi directe cu victimele infractiunilor.

Dintre cele patru masuri mai sus mentionate, cea care-i revine serviciului de probatiune este oferirea de consiliere psihologica victimelor unor infractiuni. Pot acorda servicii de consiliere psihologica victimelor infractiunilor sau alte forme de asistenta si organizatiile neguvernamentale, independent sau printr-un parteneriat cu autoritatile administratiei publice.

Potrivit acestei legi, consilierea psihologica se asigura victimelor acelor infractiuni care, fiind savarsite cu violenta sau aduc atingere libertatii sexuale a persoanei, produc nu numai o trauma fizica, ci si una psihologica.

Consilierea - aspecte conceptuale

Consilierea este o actiune desfasurata individual sau cu mai multe persoane, orientata spre dezvoltare personala, sprijin in situatiile de criza, ajutor psihoterapeutic, rezolvarea problemelor.

Exista mai multe forme de consiliere, in functie de tinta pe care o are acest proces.

Deoarece consilierii de probatiune folosesc cu precadere in asistarea si consilierea victimelor infractiunilor cel mai des consilierea individuala, in cele ce urmeaza vom face referire numai la aceasta forma.

Consilierea individuala reprezinta acea relatie voluntara dintre un specialist si client, in care rolul specialistului (al consilierului de probatiune, in cazul nostru) este acela de a acompania clientul in schimbarile comportamentale si de relationare cu mediul. Consilierul poate sa ajute si sa incurajeze schimbarea doar atunci cand clientul isi asuma responsabilitatea schimbarii.

Tehnicile pe care un consilier le poate utiliza in procesul de consiliere difera in functie de caracteristicile si nevoile clientului.

Pentru a fi un bun consilier trebuie sa deti anumite inclinatii, trebuie sa inveti cum sa comunici, cum sa te rapotezi la ceilalti care se afla in fata ta, cum sa-i intelegi. Toate acestea reprezinta de fapt abilitati si atitudini in comunicare. Pregatirea continua a personalului de specialitate din cadrul Serviciului de Probatiune in domeniul asistentei si consilierii reprezinta premisa majora in ridicarea standardelor de calitate cu privire la acest domeniu.

Pot fi considerate ca abilitati si atitudini in comunicarea cu clientul[9]: ascultarea activa, empatia, comunicarea verbala si nonverbala, explorarea situatiei problema si prezenta efectiva.

Ascultarea activa, ascultarea inseamna nu numai a auzi semnale sonore ci si interpretarea lor, integrarea lor in propriul sistem de gandire. Comunicarea suportiva presupune abilitatea consilierului de a asculta activ. Ascultarea se realizeaza prin intermediul a trei procese: receptarea, interpretarea si transmiterea mesajului.

Receptarea reprezinta un proces inchis, esecul in receptarea unui mesaj intervine atunci cand consilierul de probatiune nu asculta cu atentie. Interpretarea unui mesaj presupune analiza lui si intelegerea semnificatiei pe care o are. Cat despre transmiterea unui mesaj, un consilier poate recepta corect un mesaj dar din cauza lipsei abilitatilor de comunicare poate sa prezinte dificultati in transmiterea sa.

Empatia, reprezinta capacitatea de a percepe experienta subiectiva a unei alte persoane, aceasta se construieste pe constientizarea de sine, cu cat suntem mai deschisi fata de propriile noastre emotii, cu atat suntem mai capabili sa intelegem sentimentele celorlanti.

Comunicarea verbala si nonverbala, comunicarea poate fi definita ca schimbul de informatii dintre mai multe persoane printr-un sistem comun de simboluri. Comunicare care nu foloseste cuvinte este numita comunicare nonverbala. Aceasta poate fi in anumite situatii mai importanta decat comunicarea verbala, deoarece pune in evidenta trasaturi precum: fizionomia si expresia fetei, privirea, postura, miscarile capului, a mainilor.

Explorarea problemei, cand un client se afla intr-o situatie de criza, consilierul trebuie mai intai sa-l ajute sa depaseasca acea situatie. Tot timpul se incepe cu problemele vazute ca fiind importante de catre client, cu acele probleme care cauzeaza cea mai mare durere, care-i fac vulnerabili dar si deschisi la procesul de ajutor. Consilierul trebuie sa se concentreze pe problema pe care clientul doreste sa o rezolve, este important sa coopereze clientul si sa nu se insiste prea mult pe problemele sensibile.

Tehnica utilizata pentru a explora situatia problema, este provocarea clientului, ajutarea clientului de a gasi noi perspective care sa-l determine sa treaca la actiune.

Prezenta efectiva, a detine prezenta efectiva nu inseamna a fi acolo si atat. A fi prezent efectiv inseamna ca un consilier poate fi impreuna cu clientul atat fizic cat si psihic. Prezenta efectiva trebuie sa reflecte o congruenta intre ceea ce spunem si ceea ce facem, intre mesajele verbale si cele nonverbale. Atitudinile pe care prezenta efectiva le implica sunt: a sta cu clientul fata in fata sau cu corpul orientat la 90 fara a exista bariere fizice, a adopta o pozitie deschisa fata de client, pentru a-i da acestuia incredere si implicare, a sta aplecat, cu interes catre client, pentru a favoriza si usura relatia cu acesta, a mentine intotdeauna contactul vizual cu clientul.

In cadrul activitatii de consiliere psihologica a victimei, specialistii trebuie sa
cunoasca impactul pe care infractiunea l-a avut asupra victimei, deoarece oamenii reactioneaza diferit la    infractiunile comise asupra lor, iar tipul de reactii nu poate fi prevazut nici dupa natura infractiunii si nici de tipul persoanei implicate.

Unii oameni sunt afectati, dar ajung sa priveasca respectiva situatie ca o experienta de viata, altii se interiorizeaza, avand reactii intarziate, ca urmare a reprimarii sentimentelor.

Unele dintre cele mai comune reactii pe care le au victimele sunt: vina, teama,
mania si neputinta. Pot avea sentimentul ca infractiunea a fost indreptata deliberat impotriva
lor, se tem de ceea se va intampla in continuare, mai ales daca infractorul se afla inca in libertate.

Putem aprecia ca impactul crimei asupra sanatatii mintale a victimei este mult mai important decat toate consecintele materiale. Cazuistica pune in evidenta faptul ca ranile psihologice raman.

George Mircea Botescu[10] este de parere ca reactia de victimizare nu depinde doar de gravitatea delictului ci si de situatia personala a victimei si de perceptia sa asupra evenimentelor. Perceptia asupra evenimentelor este foarte importanta deoarece persoana cunoaste ansamblul normelor elementare, fundamentale care reglementeaza viata sociala, iar respectul lor face parte din securitatea minima a vietii cotidiene. In planul psihologiei individuale si colective decurge o viziune asupra vietii in societate pe care individul o deprinde din copilarie, in conformitate cu care individul dobandeste certitudinea ca poate trai in siguranta in propria casa sau ca se poate deplasa in spatiu public fara a fi in pericol. Altfel spus, victimizarea distruge aceasta viziune care-i confera individului un confort psihologic si o perceptie de securitate. Victimizarea zdruncina aceasta perceptie dar si mai grav este ca afecteaza grav increderea si stima de sine.

Abolirea starii minime de securitate poate produce asupra individului un impact devastator, adica il poate izola, ii poate da senzatia ca este deconectat social.

Mai multi cercetatori[11] sunt de parere ca impactul victimizarii se propraga asupra a trei sentimente: sentimentul de securitate, stima fata de sine si increderea acordata celuilalt.

In fata unor evenimente stresante, persoanele, indiferent de personalitatea lor, pot reactiona diferit. Ororile pe care o persoana le traieste in timpul infractiunii pot sa determine o viitoare reactie asupra comportamentului acelei persoane.

Pentru a se vindeca sau inainte ca situatia lor sa se cronicizeze, victimele traverseaza mai multe etape[12]:

1. in prima faza victima tine cont ca a avut loc o infractiune, este socata dar incearca sa se detaseze de situatie, incearca sa o controleze.
2. victima este bulversata de realitate, resimte drama, pare a fi distanta si calma dar de fapt este traumatizata. In aceasta etapa victima este foarte cooperanta. In aceste doua faze victima este centrata pe amenintarea reala pe care delictul o prezinta.
3. in mod gradual, de foarte multe ori dupa ce dispare amenintarea, victima incepe sa se agite si sa resimta emotii puternice precum: furie, teama, frustrare, culpabilizare, rusine. Victima se poate simtii dezorientata, deprimata, disperata, chiar poate retrai victimizarea de o maniera totala sau partiala in visele sau fantasmele sale, isi pune intrebari precum "de ce eu?", frecvent simtindu-se vinovata de propria sa victimizare.
4. dupa ce a facut fata victimizarii sale, victima este in masura sa incerce sa-si reconstruiasca realitatea, isi regaseste un nou echilibru in viata revenind la normalitate.

Procesul de asistare si consiliere privind victimele infractiunilor

Potrivit legislatiei, organismul institutional prin care li se asigura victimelor infractiunilor consiliere psihologica si alte forme de asistenta este asigurat de serviciile de probatiune. Alte forme de asistenta de care pot beneficia victimele infractiunilor fac referire la organisme din cadrul comunitatii locale care pot sa acorde servicii adecvate victimelor in functie de nevoile identificate. Cat despre acordarea de consiliere psihologica, in acest caz apar o serie de impedimente, care tin atat de latura legislativa cat si de cea practica.

Conform actualelor prevederi legislative, toti consilierii de probatiune care lucreaza cu victimele trebuie sa fie competenti in folosirea cunostintelor necesare acordarii consilierii psihologice, in timp ce desfasurarea activitatii de consiliere psihologica este reglementata, potrivit legii (legea 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica), de catre persoanele care detin specializare in consiliere psihologica, cu obligativitatea dobandirii atestatului de libera practica.

Alte impedimente in oferirea de consiliere psihologica victimelor infractiunilor sunt reprezentate de: exista servicii de probatiune in care nu exista nici un consilier de probatiune de formatie psiholog, numai o parte din consilierii de probatiune, absolventi de psihologie, prezinta atestat de libera practica in domeniu, un alt impediment este acela al acelorasi atributii ale consilierilor de probatiune, fara ca ele sa fie individualizate in functie de specializare.

Deoarece nu exista o metoda de masurare a efectului pe care infractiunea il are asupra victimei, consilierul de probatiune trebuie sa tina cont de o larga varietate de factori[13]:

Gravitatea infractiunii

Sursa traumei

Masura in care evenimentul este perceput ca fiind neasteptat, incontrolabil

Procesele de disociere care au loc in timpul producerii agresiunii

Responsabilitatea asumata sau perceputa

Prezenta evenimentelor curente de viata cu potential traumatic

Relatia victimei cu autorul infractiunii

Variabile demografice

Mediul social si retelele de suport

Sprijinul specialistilor calificati

Participarea in procesele din cadrul sistemului de justitie penala

Victimizarea sexuala

Experienta anterioara de victimizare.

Evaluarea tuturor acestor variabile este foarte importanta in procesul de planificare a interventiei pe care o vor derula consilierii de probatiune.

In activitatile pe care consilierii de probatiune le intreprind cu victimele infractiunilor trebuie sa aibe grija sa nu agraveze disconfortul acestora, producand astfel victimizare secundara, prin neacordarea atentiei particularitatilor ce tin de fiecare individ in parte.

De fiecare data cand un consilier de probatiune acorda asistenta sau consiliere este foarte important sa identifice nevoile specifice ale victimei, dar si sentimentele si starile psihice care pot perturba functionarea sa psihosociala cat si integrarea in mediul familial sau profesional.

In situatia in care consilierul de probatiune trebuie sa aduca la cunostinta victimei diverse informatii, acesta trebuie sa tina cont de nivelul de instruire, de mediul social din care victima provine si de starea emotionala a acesteia.

In procesul de consiliere psihologica, interventia nu poate fi descrisa ca un demers liniar[14], prin care succesiunea activitatilor sa aibe loc intr-o maniera inflexibila, deoarece trecerea de la o etapa la alta depinde de modul in care s-a desfasurat etapa anterioara.

Consilierii de probatiune trebuie sa tina cont in planificarea interventiei de ritmul propriu prin care victima poate evolua, acesta nu trebuie sa-i impuna victimei propriul ritm.

Specialistul in demersul sau parcurge impreuna cu victima mai multe etape[15]:

crearea unei atmosfere de mediere si de implicare, in aceasta etapa se stabileste contactul cu victima si are un impact puternic asupra modului in care decurge restul interventiei. Specialistul trebuie sa fie pregatit sa ofere informatii si sa-i ofere victimei o prima imagine cu privire la rolul sau, la institutie si la sprijinul pe care i-l poate oferii acesteia. In situatia in care victima este minora, consilierul de probatiune trebuie sa stabileasca o relatie si cu apartinatorii acesteia.

ascultarea relatarii victimei, este un stadiu centrat pe victima, trebuie sa se acorde o atentie speciala aspectului emotional al relatarii. Pentru a ajuta victima sa relateze povestea in termenii propriei experiente, a sentimentelor traite, credintelor si convingerilor intime, consilierul de probatiune trebuie sa utilizeze ascultarea activa. Relatarea trebuie sa fie abordata in etape, specialistul va aborda mai intai datele obiective si superficiale, apoi pe cele mai personale, atunci cand acesta stabileste un climat de incredere si siguranta.

identificarea nevoilor victimei, in aceasta etapa, consilierul de probatiune trebuie sa tina cont de particularitatile infractiunii pe care victima a suferit-o si sa acorde atentie antecedentelor traumatice ale acesteia, scopul final fiind acela de a identifica nevoile reale ale victimei. Acum este momentul in care specialistul poate verifica daca a inteles bine ceea ce a auzit si daca a identificat bine nevoile victimei. Acesta trebuie sa-i prezinte victimei nevoile pe care le-a identificat si sa-i dea acesteia posibilitatea de a-si spune opinia, de a analiza, de a contesta.

acordul asupra redactarii planurilor, aceasta etapa are loc imediat dupa ce nevoile victimei au fost identificate. Consilierul de probatiune impreuna cu victima trebuie sa ajunga la un acord si sa planifice modul in care nevoile pot fi acoperite. Rolul consilierului, in acest moment, este de a creste numarul alternativelor oferite victimei si de a elabora un plan acceptabil pentru a solutiona nevoile victimei. In fiecare situatie consilierul trebuie sa obtina acordul si angajamentul victimei. Foarte important in aceasta etapa este faptul ca specialistul trebuie sa-i comunice victimei restrictiile impuse de rolul de consilier de probatiune si faptul ca suportul i se acorda in limita acestor restrictii.

reactia la nevoile victimei, se poate intampla ca pentru unele victime, procesul de relatare a experientei prin care a trecut si descarcarea emotionala sa fie de ajuns in vindecarea sa. Acest stadiu poate include si prezentarea unor solutii, alternative, informatii, persoane resursa pentru victima sau chiar referirea catre alte institutii si organizatii din comunitate care pot raspunde intr-un mod adecvat la nevoile identificate. Foarte important este ca victima sa fie responsabilizata si sa preia controlul asupra propriei situatii.

incheierea relatiei, este un stadiu important ce nu trebuie uitat sau evitat. Atunci cand apar multe nevoi afective, aceasta etapa poate parea pentru victima si consilier una deficila. Inca de la inceput este bine sa se explice victimei limitele legale de timp, de cate ori este posibil sa se respecte aceste limite. Victima trebuie sa fie informata cu privire la timpul acordat si a numarului de intalniri periodice. La sfarsitul procesului este bine sa se mentioneze faptul ca s-a intrat in etapa finala, punandu-se in evidenta timpul care a mai ramas pentru a-i da persoanei timp sa se pregateasca. Acum se clarifica orice acord la care s-a ajuns in ceea ce priveste planurile de viitor. Trebuie precizat ca obiectivele au fost atinse intr-un timp limitat si de asemenea, trebuie prezentate persoanei posibilitatile ulterioare de contact in cazul in care situatia sau nevoile acesteia se vor schimba.

Prin asistarea si consilierea oferita de catre consilierii de probatiune victimelor infractiunii se incearca pe cat posibil reintegrarea persoanei in viata comunitatii, ca o persoana de sine statatoare si productiva. Personalul de specialitate nu ar trebui sa se limiteze la o simpla tolerare a prezentei persoanei in societate ci ar trebui sa o ajute pe aceasta sa construiasca relatii sociale normale carecterizate prin respect, angajament si socializare deoarece nu numai infractorul are nevoie de reintegrare ci si victima.

Scopul procesului

In ceea ce priveste asistarea si consilierea victimelor infractiunilor, scopul acestei activitati poate fi reprezentat de reintegragrea sociala a victimelor infractiunilor, aducerea la starea de fapt dinaintei infractiunii.

Cat despre scopul consilierii, scopul central al acestui demers il reprezinta opotunitatea care i se da clientului de a explora, de a descoperii si de a clarifica modalitatile de utilizare intr-un mod eficient a resurselor. Consilierea are ca scop[16] auto-imputernicirea, acesta reprezinta abilitatea fiecarui individ de a parcurge anumite stadii, precum:

autoacceptarea, care reprezinta o atitudine pozitiva fata de sine, acceptarea criticilor cat si a respingerilor.

autodezvoltarea si individualizarea.

rezolvarea problemelor, prin invatarea de a cauta solutii si gasirea celor adecvate.

modificare comportamentala, schimbarea sau inlocuirea modelelor comportamentale neadaptative sau distructive, etc..

Deoarece obiectivul general al procesului de consiliere este acela de a ajuta persoana consiliata sa se ajute singura, cele mai dorite rezultate de catre cei consiliati sunt: cresterea intelegerii de sine si a situatiei respective, sprijin in vederea luarii deciziilor, capacitatea de a schimba o situatie, adaptarea la situatii ce nu pot fi schimbate, eliberarea sentimentelor, examinarea optiunilor si alegerea celei mai optime pentru situatia respectiva.

4.2: Beneficiari si procedura

Potrivit legislatiei in vigoare, consilierea psihologica a victimelor infractiunilor se asigura de catre serviciile de probatiune care functioneaza pe langa tribunale.

Conform Legii nr. 211/2004 privind unele masuri pentru asigurarea protectiei victimelor infractiunilor, art. 8, alin (1), consilierea psihologica asigurata de catre serviciile de probatiune se acorda gratuit, la cerere, pentru victimele tentativei la infractiunile de omor, omor calificat si omor deosebit de grav prevazute la art.174-176 din Codul Penal, pentru victimele infractiunilor de lovire sau alte violente si vatamare corporala savarsite asupra membrilor familiei prevazute la art.180 alin.(11) si (21) si art.181 alin.(11) din Codul Penal, ale infractiunii de vatamare corporala grava prevazuta la art.182 din Codul Penal, ale infractiunilor intentionate care au avut ca urmare vatamarea corporala grava a victimei, ale infractiunilor de viol, act sexual cu un minor, perversiune sexuala si coruptie sexuala prevazute la art.197, art.198, art.201 alin.(2)-(5) si art.202 din Codul Penal, ale infractiunii de rele tratamente aplicate minorului prevazuta la art.306 din Codul Penal, precum si pentru victimele infractiunilor prevazute de Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, cu modificarile si completarile ulterioare.

Consilierea psihologica poate fi oferita de catre consilierii de probatiune numai la cererea persoanei. Aceasta cerere se depune la serviciul de probatiune de pe langa tribunalul in a carui circumscriptie domiciliaza victima. Cererea poate fi depusa numai dupa sesizarea organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata cu privire la savarsirea infractiunii.

Consilierea psihologica gratuita asigurata de serviciile de probatiune se asigura pentru o perioada de cel mult 3 luni, iar in cazul victimelor care nu a implinit varsta de 18 ani, pe o perioada de cel mult 6 luni.

Cererea trebuie sa cuprinda:

a) numele, prenumele, cetatenia, data si locul nasterii, domiciliul sau resedinta victimei;

b) data, locul si circumstantele savarsirii infractiunii;

c) data sesizarii si organul judiciar sesizat.

La cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se anexeaza, in copie, documentele justificative pentru datele inscrise in cerere.

Cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite se solutioneaza in termen de 10 zile de la data depunerii.

4.3: Incetarea procesului

Potrivit articolului 49 din H.G. numarul 1239/2000 procesul de asistare si consiliere poate sa inceteze in urmatoarele trei cazuri:

la cererea persoanei asistate;

ca urmare a lipsei de cooperare sau a comportamentului neadecvat al persoanei asistate si consiliate.

la expirarea duratei asistentei si consilierii.

Documente utilizate in procesul de asistare a victimelor infractiunilor

A. Cererea pentru acordarea consilierii psihologice gratuite trebuie sa cuprinda:

a) numele-prenumele, cetatenia, data- locul nasterii, domiciliul sau resedinta victimei;

b) data, locul si circumstantele savarsirii infractiunii;

c) data sesizarii si organul judiciar sesizat.

d) documentele justificative.

B. Planul de asistenta si consiliere

Planul de asistenta si consiliere reprezinta, potrivit Dalinei Groza[17] instrumentul pe baza caruia se realizeaza activitatea de asistenta si consiliere. Acest document cuprinde obiectivele interventiei, in vederea cresterii sanselor de reintegrare sociala.

Trebuie retinut faptul ca, atunci cand consilierul de probatiune elaboreaza planul de actiune, dar si-n momentul de finalitate a procesului de asistare si consiliere, profesionistul trebuie sa desfasoare o activitate sustinuta de gestionare a oscilatiilor motivationale ale clientului, dar si a propriilor oscilatii motivationale.

C. Protocol de colaborare

Protocolul de colaborare este un act de colaborare intre Serviciul de Probatiune si diferite institutii si organizatii care desfasoara activitati de reintegrare sociala. Serviciul de Probatiune colaboreaza cu diferite institutii si organizatii in vederea realizarii unei activitati cat mai eficiente de asistare si consiliere a persoanelor ce beneficiaza de serviciile Serviciului de Probatiune.

Parteneriatul reprezinta pentru activitatea Serviciului de Probatiune unul din cele mai importante principii. Protocolul de colaborare este privit ca un act ce releva modalitatea si termenii in care devine oficiala relatia dintre un serviciu de probatiune si o institutie, organizatie. Pentru a-si atinge obiectivele procesului de reintegrare sociala cu privire la clientii sai, Serviciul de Probatiune poate sa incheie protocoale de colaborare cu persoane fizice sau juridice, organizatii guvernamentale sau neguvernamentale, tinand cont de disponibilitatea acestor colaboratori, cat si de resursele lor.

Protocolul de colaborare cuprinde:

Partile semnatare.

Obiectul protocolului, ce consta in colaborarea partilor in initierea si derularea planurilor de reintegrare sociala, avandu-se in vedere reintegrarea sociala a peroanelor asistate psihosocial de serviciile de probatiune.

Durata protocolului.

Obligatiile partilor.

Data incheierii protocolului.

Semnatura partilor.

5: Statistici privind asistarea victimelor in

serviciul de probatiune

O categorie importanta de beneficiari de asistare si consiliere din partea serviciului de probatiune este reprezentata de victimele diferitelor infractiuni.

In anul 2005 victimele diferitelor infractiuni care au beneficiat de asistare si consiliere din partea serviciului de probatiune a fost in total de 95 de persoane. Numarul cel mai mare de beneficiari s-a inregistrat in judetul Suceava cu 10 cazuri, Bucuresti a avut numai 3 cazuri de victime ale infractiunilor ce au beneficiat de asistare psihosociala.

Astfel in anul 2006, numarul total de beneficiari ai acestei activitati, oferite de serviciul de probatiune, era de 98. Dintre care, judetul Mehedinti oferea asistare si consiliere unui numar de 11 persoane victime ale infractiunilor iar judetul Arad unui numar de 10 persoane. In Bucuresti in acel an nu existau beneficiari de asistare si consiliere din randul victimelor infractiunilor.

Din datele de mai sus observam faptul ca numarul de victime pentru care s-a acordat consiliere psihologica si alte forme de asistenta, prevazute de legea 211/2004, se mentine constant, evolutia fata de anul 2005 fiind determinata de o diferenta de numai 3 cazuri.

Daca privim in Raportul activitatilor, realizat de Directia de Probatiune pe anul 2006, desfasurate de personalul serviciilor de probatiune, vom observa ca ponderea cea mai mica in cadrul activitatilor desfasurate este detinuta de activitatea de asistare si consiliere, sub 2%.

Sursa: Directia de Probatiune, Ministerul Justitiei, 2008