BALISTICA JUDICIARA

BALISTICA JUDICIARA

Balistica judiciara este o parte a criminalisticii care se ocupa cu studiul armelor de foc de mana, a munitiilor acestora, precum si cu examinarea urmelor create de armele de foc pe obiectele de tinta.

Spre deosebire de balistica generala, balistica judiciara nu studiaza toate armele de foc, capacitatea de bataie, pozitia de tragere etc ci studiaza fenomenele impuscaturii, urmele create prin impuscare, urmele create in legatura cu armele de foc si munitiile acestora.

Armele de foc au trei parti mai importante:

a)      mecanismul de dare a focului, care se compune din cutia de explozie sau detonatorul, inchizatorul care are rol de a fixa cartusul in cutia de explozie, percutorul care in momentul tragerii loveste capsa cartusului si din aceasta lovitura se aprinde pulberea din cartus iar gazele care se creaza prin arderea sa elimina proiectilul pe canalul tevii; ejectorul care are rolul de a arunca afara din arma, printr-o deschidere, a tubului cartusului; gheara extractoare care dupa explozie prinde tubul ars al cartusului de rozeta si-l trage afara din cutia de explozie.

b)     teava, pe canalul careia este eliminat proiectilul dupa ce pulberea din cartus a luat foc in urma lovirii capsei.

c)      patul sau manerul armei, care are rolul de a usura utilizarea armei, iar sub aspect criminalistic este o parte importanta intrucat de multe ori pe aceasta suprafata raman urmele digitale ale faptuitorului.

Din punct de vedere criminalistic armele sunt clasificate in mai multe grupe:

dupa suprafata canalului tevii

arme cu teava neteda (lisa)

arme cu teava ghintuita

Ca arme cu teava neteda sunt cunoscute armele de vanatoare cu alice, armele sportive si unele revolvere de productie veche.

Arme cu teava ghintuita sunt majoritatea armelor destinate apararii. Ghinturile sunt niste plinuri si goluri care strabat suprafata interioara a tevii sub forma unor linii paralele rasucite usor in forma de spirala, de obicei de la stanga spre dreapta si mai rar de la dreapta la stanga. Aceste ghinturi difera in functie de arma si sunt intre 4 si 7. Ele au rolul de a imprima glontului o miscare elicoidala, o miscare in jurul axei sale. Aceasta miscare ajuta la pastrarea unei pozitii initiale de zbor cu varful inainte, la penetrarea cu usurinta a obstacolelor si la dezvoltarea unei viteze mai mari.

La armele cu teava ghintuita gloantele au un diametru usor mai mare decat diametrul tevii intre plinuri. Pe camasa glontului datorita urmelor lasate expertul criminalist poate sa determine tipul de arme.

Legat de caracteristicile tevii armei, glontul, de la iesirea din teava si pana la locul de cadere, nu parcurge o linie dreapta ci o linie curba care in tot aspectul sau general prezinta o faza ascendenta mai lunga si o alta descendenta mai scurta si mai pronuntata. Dupa aceasta traiectorie prin anumite calcule trigonometrice se poate stabili distanta de la care s-a tras.

dupa modul de actiune

arme neautomate

arme semiautomate

arme automate

Armele neautomate sau arme "foc cu foc" se caracterizeaza prin aceea ca presiunea gazelor ce rezulta din ardere e folosita doar pentru eliminarea proiectilului pe canalul tevii, iar aruncarea tubului ars si reincarcarea cu un nou cartus se face manual.

Armele semiautomate folosesc presiunea gazelor atat pentru eliminarea glontului pe canalul tevii cat si pentru aruncarea tubului ars si reincarcarea armei cu un nou cartus. Aceste arme sunt construite astfel incat inchizatorul, dupa producerea exploziei, sa cedeze presiunii gazelor, si prin aceasta tubul ars este aruncat, iar la incetarea presiunii inchizatorul revine la loc, timp in care aduce un nou cartus din magazie.

Armele automate folosesc, ca si cele semiautomate, presiunea gazelor atat pentru eliminarea proiectilului pe canalul tevii cat si pentru aruncarea tubului ars si reincarcarea armei cu un nou cartus. Deosebirea consta insa in aceea ca primele au o astfel de constructie incat e nevoie sa apesi din nou pe tragaci, in timp ce la armele automate, in momentul in care in camera de explozie a ajuns un nou cartus, cuiul percutor actioneaza si se produce o noua explozie. La armele automate numarul focurilor (cartuselor trase) depinde de durata tinerii degetului pe tragaci. In aceasta categorie intra pistoalele automate, pustile mitraliera etc. Armele automate au insa si un dispozitiv pentru a pune arma in pozitia "foc cu foc" si atunci arma actioneaza ca o arma semiautomata.

dupa lungimea tevii, armele se impart in:

arme cu teava lunga (carabine, arme de vanatoare, arme de tir)

arme cu teava mijlocie (pistoale automate, unele revolvere de fabricatie veche)

arme cu teava scurta (pistolete si revolvere)

Lungimea tevii prezinta importanta cu privire la precizia de bataie diferita si la traiectoria glontului (pentru armele cu teava lunga); armele cu teava scurta intereseaza din punct de vedere criminalistic pentru ca sunt usor de ascuns.

Armele de foc mai cunosc si alte categorii, respectiv de arme de fabricatie proprie sau arme readaptate, modificate. Acestea din urma sunt arme produse de fabrica realizate in serie insa faptuitorul le taie fie patul fie teava pentru a fi mai usor de ascuns.

Munitia armelor de foc consta in cartuse. Cartusele sunt formate din mai multe parti componente si in functie de calibrul armei, de destinatie, au forme si marimi diferite.

a)      Cartusele armelor cu teava ghintuita au forma cilindrica si se compun din:

tubul, care intotdeauna este fabricat dintr-un metal sau aliaj care trebuie sa intruneasca urmatoarele calitati: sa fie rezistent, maleabil, inoxidabil.

capsa, aflata la capatul tubului, la rozeta, contine o substanta exploziva care produce scanteia cand e lovita si aprinde pulberea din cartus (de regula contine fulminat de mercur sau stibiat de plumb).

pulberea, sau praful de pusca, este constituita dintr-o substanta inflamabila care se aprinde prin scanteie si dezvolta o temperatura inalta si o presiune de pana la 3000 atmosfere (pulberea poate fi impartita in: cu fum sau coloidala).

proiectilul sau glontul, care este fabricat dintr-un metal greu foarte maleabil (de regula plumb). Pentru ca plumbul este foarte maleabil, glontul este imbracat intr-o camasa protectoare dura greu oxidabila. Gloantele pot avea forme ogivale, rotunde sau boante.

b)      La armele cu teava lisa cartusele au toate partile componente ale cartuselor armelor cu teava ghintuita la care se adauga bura si rondela.

Proiectilele acestor cartuse constau in alice, mitralii sau glont. Alicele si mitraliile au forma sferica, sunt de diferite marimi, fabricate din plumb in amestec cu arsenic si antimoniu. Alicele au un diametru de pana la 5,5 mm, iar mitraliile au diametrul mai mare.

Tubul cartuselor este fabricat din metal sau carton presat si are forma cilindrica. Pe partea posterioara este fixata rozeta care este metalica si in ea este fixata capsa. Aceasta capsa are acelasi rol si continut ca si capsa armelor cu teava ghintuita. La fel si pulberea.

Bura este confectionata din pasla si desparte pulberea de proiectile. Rondela se afla la gura tubului, este fabricata din carton presat si indeplineste rolul de a impiedica iesirea proiectilelor din cartus.

Urmele create pe obiectele de tinta pot fi impartite in doua categorii:

urme lasate de factorii principali ai impuscaturii (alice, mitralii, gloante)

urme create de factorii secundari, suplimentari ai impuscaturii (urme create datorita presiunii gazelor, a actiunii termice a impuscaturii etc).

Pe corpul omenesc gloantele lasa de obicei trei feluri de urme, respectiv: orificii de intrare, orificii de iesire, canalul de trecere a glontului prin corp.

In functie de distanta de la care s-a tras aceste urme se deosebesc. In cazul tragerilor asupra corpului omenesc cu teava lipita de corp orificiul de intrare este mai mare si are marginile zdrentuite, pentru faptul ca in afara de glont actioneaza si presiunea gazelor. In afara de aceste urme, in jurul orificiului de intrare se creaza si un inel de contuzie, de lovire in care pielea este deshidratata. In acest caz orificiul de iesire este mai mic decat orificiul de intrare. Cand se trage cu pulbere cu fum orificiul de intrare va fi imbibat cu resturi de pulbere nearsa, semiarsa sau funingine.

Cand se trage asupra corpului omenesc de la o distanta de 10 cm orificiul de intrare are margini destul de netede si este mai mic decat orificiul de iesire, iar in jur vom gasi urmele factorilor secundari. Daca arma a actionat asupra corpului pe o suprafata acoperita cu par se va constata si actiunea altui factor suplimentar, respectiv a flacarii in sensul ca firele de par sunt arse, de o culoare bruna, rasucite in forma de spirala foarte fragil la pipait. Uneori si pielea este deshidratata si pergamentata in limitele actiunii flacarii.

Cand se trage de la o distanta de 10 - 100 cm, asupra orificiului de intrare a glontului actioneaza numai rezidurile, respectiv vom gasi pulbere nearsa si semiarsa fara urme de flacara. Orificiul de intrare va avea margini netede, rotunde si va fi mai mare decat glontul care l-a creat, in schimb orificiul de iesire devine tot mai mare in functie de cresterea distantei de tragere.

In cazul in care se trage asupra corpului uman de la o distanta mai mare de 150 cm orificiile de intrare sunt de dimensiuni mai mici decat cele de iesire iar in jurul orificiului de intrare nu se mai gasesc urme ale factorilor suplimentari. Marginile sau bordurile acestor orificii sunt netede iar in ceea ce priveste marimea lor vor avea intotdeuna un diametru mai mic decat cel al glontului creator pentru ca tesuturile musculare si ale pielii se contracta reducand dimensiunile orificiului. La iesire dimensiunea este mai mare decat cea de la intrare, marginile sale sale sunt greu de delimitat pentru ca glontul la iesire produce un orificiu in forma de cruce, de steluta ori de fanta.

Tragerile de la distante mari sunt cele care depasesc 200 - 300 m. La aceste trageri avem orificii de intrare cat si de iesire, iar aspectul acestora este ca si la tragerile de la distanta de peste 150 cm. De multe ori la aceste trageri va exista doar orificiul de intrare pentru ca glontul , nemaiavand destula forta cinetica pentru a iesi ramane in interiorul corpului. Aceste leziuni mai sunt denumite si rani oarbe. Faptul ca nu exista si un orificiu de iesire nu trebuie sa duca la concluzia absoluta ca s-a tras de la distante foarte mari pentru ca s-ar putea ca glontul in prealabil sa fi trecut prin alte corpuri dure sau pulberea sa fi fost insuficienta sau partial alterata.

In corpul uman glontul creaza canalul cuprins intre cele doua orificii. Acest canal este util cercetarii criminalistice in situatia cand dupa cele doua orificii nu putem sa ne dam seama din ce parte a corpului s-a tras. Examinandu-se canalul se va putea stabili directia de tragere pentru ca glontul antreneaza particule din tesuturile prin care trece si le pierde in tesuturile urmatoare ( pot fi gasite resturi din tesuturile musculare in canalul creat in tesutul osos sau aschii din tesutul osos in tesutul muscular sau alte tesuturi).

In cazul tragerilor in diferite obiecte (lemn, tabla, sticla etc) orificiul de intrare si iesire al gloantelor difera, nu atat de mult dupa distanta de la care s-a tras, ci dupa natura obiectului respectiv. Glontul creaza orificii mai mici in dimensiuni decat calibrul sau (in lemn), iar la iesire orificii mai mari in forma de fanta cu margini zdrentuite. Marimea difera in functie de esenta lemnului, de gradul sau de umiditate etc. Dupa orificiile create in lemn nu poate fi determinat calibrul armei. In sticla orificiile au borduri usor dintate si mai mari decat calibrul cartusului, iar la iesire sunt mai puternic dintate si mai mari. In afara orificiului de intrare obiectele din sticla vor purta si alte doua categorii de urme, respectiv niste crapaturi concentrice si niste fisurari sub forma de raze. In obiectele din tabla metalica glontul lasa un orificiu de aceleasi dimensiuni ca si diametrul glontului. La intrare glontul impinge tabla inainte asa ca orificiul la inceput va fi mai mare decat calibrul glontului, iar la iesire orificiul va fi de acelasi diametru ca si glontul, iar marginea va fi zdrentuita.

Urmele de alice si mitralii pe obiectele de tinta.

Alicele si mitraliile sunt aruncate din arma sub forma unui con care pe masura departarii lor de arma acest con tot creste in diametru. Dupa diametrul campului asupra caruia actioneaza alicele sau mitraliile se poate determina distanta de tragere. Cand de la arma pana la obiectul de tinta distanta este de pana la 5 m alicele actioneaza in grup, intre 5 - 10 m fiecare creaza orificiul sau propriu, iar in tragerile de peste 20 m alicele si mitraliile se raspandesc incat ar putea acoperi tot corpul omenesc. Alicele si mitraliile nu reusesc de cele mai multe ori sa creeze si orificii de iesire. In tragerile de la distanta mai mica de 5 m pe obiectul de tinta pot fi gasite si reziduri ale tragerii (diferite sedimente, funingine etc).

Dupa urmele lasate pe gloante, alice si mitralii se poate ajunge chiar la identificarea armei cu care s-a tras.

Pe cartuse raman urme ale cuiului percutor, ale inchizatorului, ale ghearei extractoare si ale ejectorului. Cuiul percutor lasa urme vizibile si invizibile pe capsa cartusului. Inchizatorul lasa urme microscopice create de microrelieful sau atat pe capsa cat si pe rozeta tubului. Gheara extractoare lasa urme invizibile ochiului liber pe gulerul cartusului, adica pe partea anterioara a rozetei, iar ejectorul care va impiedica drumul initial al tubului ars, va lasa urme pe partea opusa. Forma tuburilor si calibrul acestora ajuta la determinarea calibrului armei. Pe gloantele trase raman cele mai importante urme ale armei, respectiv cele create de ghinturile tevii si de microreliefurile acesteia pe camasa glontului. Urmele ghinturilor pot fi vazute chiar si cu ochiul liber. Tot pe gloantele trase mai raman imprimate si zgarieturi paralele, striatiuni generate de particularitatile de relief ale canalului tevii. Acestea sunt create cu ocazia utilizarii armei, a curatarii ei si astfel, prin trageri experimentale se poate constata daca glontul gasit a fost tras cu o anumita arma.

La locul faptei organele de urmarire penala trebuie, mai intai sa acorde victimei primul ajutor, apoi sa caute orificiile de intrare si iesire a gloantelor, sa determine locul din care s-a tras si, de asemenea, daca se descopera la locul faptei arma corp delict, tuburi arse, gloante trase, sa le ridice, sa le ambaleze si sa le trimita la laboratorul de expertiza criminalistica. Arma trebuie astfel ridicata incat sa nu se creeze urme de maini suplimentare pe suprafata ei, apoi va fi controlata de un specialist daca are sau nu cartus pe teava sau in magazie si se va imobiliza tragaciul. Nu este permis sa se curete canalul tevii, iar gura tevii va fi legata cu hartie sau material plastic. Ambalarea trebuie facuta pentru a nu se distruge eventualele urme. Tuburile arse si gloantele se ambaleaza in cutii cu vata astfel incat sa nu vina in contact unul cu celalalt. Se va proceda la fixarea prin descriere si fotografiere a tuturor urmelor, a pozitiei armei, a tuburilor arse, a distantei acestora de corpul victimei. Locul de tragere se va stabili dupa caracteristicile urmelor create de glont, dupa urmele de picioare, dupa declaratiile persoanelor care sunt martori oculari.

Examenul in conditii de laborator ale urmelor gloantelor si tuburilor arse poate stabili daca pulberea a avut o compozitie sau alta, durata aproximativa de timp scursa de la tragere. Expertul criminalist specialist, dupa ce are armele cu care se presupune ca s-ar fi tras la locul faptei, va efectua trageri experimentale pentru a obtine tuburi arse sau gloante pe care sa le compare. Pentru trageri experimentale se foloseste o cutie lunga de 2-3 m impartita in mai multe compartimente, despartite intre ele prin cartoane subtiri. In aceste compartimente se introduce bumbac brut mai fin, apoi tot mai putin fin. Se efectueaza tragerea in aceasta cutie iar glontul, datorita miscarii sale elicoidale aduna in jurul sau tot mai mult bumbac. Ajungand in volum tot mai mare, glontul e impiedicat in penetrarea compartimentelor si se opreste. Dupa recuperarea glontului tras experimental acesta va fi studiat comparativ cu glontul de la locul faptei. Constatarea unei continuitati liniare intre urmele de pe cele doua gloante duce la concluzia ca glontul s-a tras cu aceeasi arma. La fel se studiaza si capsele pentru a vedea care sunt urmele create de cuiul percutor.