CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE - Prezentare generala

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

- Prezentare generala -

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Dimensiunea protectiei drepturilor omului, la nivel comunitar, a dobandit treptat o importanta crescanda, dezvoltandu-se, in mod paralel si completar, cu protocoalele aditionale la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Desi, initial, Comunitatile nu au urmarit decat un scop economic, ulterior, protectia drepturilor omului a dobandit un rol insemnat in cadrul ordinii juridice comunitare, datorita, atat reglementarilor comunitare aparute, cat si cazurilor aflate spre solutionare de catre Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, ceea ce a condus la ivirea unei probleme foarte importante: cine asigura, in cadrul Comunitatilor Europene, protectia drepturilor omului - Curtea de la Luxemburg sau Curtea Europeana a Drepturilor Omului, organ creat de Consiliul Europei, in conditiile in care Comunitatile Europene nu au aderat la Conventie, ci numai statele membre au fost cele care au ratificat-o? De aici a aparut, ulterior, chestiunea aderarii Comunitatii Europene, respectiv a Uniunii Europene, la Conventie.

Tratatul de la Maastricht, punct de referinta in materia drepturilor fundamentale, a fost cel care a consacrat pe deplin necesitatea realizarii unei protectii accentuate a drepturilor omului, integrand la nivelul dreptului comunitar originar aceasta tendinta afirmata deja pe cale jurisprudentiala de catre Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene.

Tratatul de la Amsterdam consolideaza mecanismul de protectie, pentru ca Tratatul de la Nisa, prin elaborarea Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, sa fie cel care confera un continut mult mai precis drepturilor fundamentale.

Decizia de a elabora o Carta a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost luata la Consiliul European de la Kln, din 3 - 4 iunie 1999. Sarcina redactarii unui proiect de Carta a revenit unei Conventii alcatuite din reprezentanti ai sefilor de stat si de guvern, Presedintele Comisiei Europene, precum si membri ai Parlamentului European si ai parlamentelor nationale.

Astfel, aparitia Cartei este rezultatul unei proceduri accelerate, originale si fara precedent in istoria Uniunii Europene si a constat in urmatoarele etape[1]:

Consiliul European de la Kln, din 3 - 4 iunie 1999, a dat mandat unei Conventii sa elaboreze proiectul,

aeasta Conventie s-a constituit in decembrie 1999[2] si a adoptat proiectul, dupa aproape un an, la 2 octombrie 2000,

Consiliul European de la Biarritz din 13-14 octombrie 2000 a dat acordul unanim asupra acestui proiect si l-a transmis Parlamentului European si Comisiei Europene,

Parlamentul European si-a exprimat acordul la 14 noiembrie 2000, iar Comisia la 6 decembrie 2000.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamata de catre Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene in cadrul Consiliului European de la Nisa, din 7 decembrie 2000, ceea ce arata importanta sa valoare politica si a fost modificata in 12 decembrie 2007, la Strasbourg.

Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa, adoptat la data de 18 iunie 2004 in cadrul Consiliului European de la Bruxelles, a reluat dispozitiile Cartei introducandu-le in Titlul II al Tratatului intitulat "Drepturile fundamentale in Uniunea Europeana", ceea ce i-a conferit forta constitutionala si o valoare fundamentala in ordinea juridica comunitara.

In prezent, conform art. 6 din Tratatul de la Lisabona, Carta a dobandit valoarea juridica a unui tratat institutiv.

Adoptarea Cartei a avut drept obiectiv stabilirea importantei exceptionale a drepturilor fundamentale pentru cetatenii Uniunii si consolidarea legitimitatii acesteia, precum si instaurarea unui sistem mult mai transparent si care sa fie un garant ale securitatii juridice pentru cetatenii europeni.

Desi, initial, Carta nu a avut decat caracterul unei declaratii, Tratatul de la Lisabona, urmand Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa, este cel care i-a conferit valoare juridica si a afirmat deschis posibilitatea aderarii Uniunii Europene la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Doctrina a considerat ca aparitia Cartei exprima vointa Uniunii Europene de crestere a autonomiei sale in raport cu sistemul de protectie a drepturilor omului creat de Consiliul Europei.

Astfel, una din ratiunile elaborarii acestui document este cea conform careia existenta unei asemenea Carte poate conduce Curtea Europeana a Drepturilor Omului la abandonarea ideii de a invoca responsabilitatea solidara a statelor membre pentru actele institutiilor comunitare in momentul in care opiniile celor doua Curti difera; in plus, aceasta poate constitui un raspuns la extinderea competentelor Uniunii.

Alte opinii doctrinare sustin ca aparitia Cartei nu reprezinta o tendinta de autonomie a Uniunii Europene, nemodificandu-se cu nimic situatia consacrata prin Tratatul de la Amsterdam[3].

Cele 7 capitole ale Cartei consolideaza protectia drepturilor fundamentale in lumina evolutiilor sociale si economice si a valorilor pe care se bazeaza constructia comunitara, consacrandu-se, chiar din Preambul, pozitionarea individului in centrul actiunii comunitare, instituirea cetateniei Uniunii si crearea spatiului de libertate, securitate si justitie.

Se poate observa preluarea conceptelor traditionale privind drepturile fundamentale, consolidarea lor si afirmarea altora noi.

Asa cum a fost elaborat, continutul Cartei reflecta vointa autonomiei ordinii juridice a Uniunii Europene:

Carta este marcata de specificitatea constructiei comunitare, curpinzand drepturi economice si sociale, drepturi pentru cetatenii europeni,

Carta aduce o reala valoare adaugata, contine drepturi civile si politice, alaturi de drepturi economice si sociale, precum si codificarea unor drepturi noi.

Proclamarea Cartei marcheaza recunoasterea si imbogatirea patrimonului juridic comun si specific, printr-o abordare globala care permite rezolvarea a doua aspecte esentiale:

posibilitatea invocarii Cartei de catre orice persoana permite depasirea problemei drepturilor si libertatilor individuale, rezervate numai resortisantilor comunitari,

distinctia clasica, dar controversata, in drepturi civile si politice/drepturi economice si sociale permite acordarea unei valori fundamentale acestor drepturi, pana in prezent enumerate distinct si abordarea lor prin referire la valori fundamentale si nu la exigente imperative economice si politice.

A.        Cetatenia europeana - fundamentul consacarii drepturilor fundamentale

Tratatul de la Maastricht precizeaza ca obiectiv central al Uniunii Europene, in art. B, "consolidarea drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea unei cetatenii a Uniunii", obiectiv care va fi reluat si dezvoltat si in Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Definitia legala a cetateniei europene este data de art. 17 TCE: " Se instituie cetatenia Uniunii. Este cetatean al Uniunii orice persoana avand nationalitatea unui stat membru. Cetatenia europeana completeaza cetatenia nationala si nu o inlocuieste", ceea ce inseamna ca orice persoana avand nationalitatea unui stat membru este, in mod automat, un cetatean european.

Din momentul intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht, conceptul de cetatenie europeana a devenit parte integranta din Tratatul instituind Comunitatea Europeana (art. 17-22 si art. 255) si a evoluat in mod paralel cu procesul de integrare europeana, datorita faptului ca scopul principal al Uniunii este de a crea o Uniune mai stransa intre popoarele Europei, finalizat prin obiectivul consolidarii protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin intermediul cetateniei europene.

Astfel, Tratatul de la Maastricht urmarea consolidarea protectiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin introducerea cetateniei europene, care confera oricarui cetatean european dreptul fundamental si personal de a circula si de a se stabili in mod liber, fara a depinde de exercitarea vreunie activitati economice. Acest Tratat prevedea drepturi electorale suplimentare, active si pasive, aplicabile in cazul alegerilor europene si locale, spore protectia diplomatica si consulara, permitand cetatenilor europeni sa solicite protectia oricarui stat membru reprezentat intr-un stat tert in cazul in care statul sau nu este reprezentat in acel stat.

Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999, extindea drepturile si obligatiile cetatenilor printr-o clauza ce permitea institutiilor Uniunii Europene de a adopta orice masura impotriva disciminarii bazate pe sex, origine rasiala sau etnica, religie sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala. Integrand Conventia de la Schengen, Tratatul consolida, in acelasi timp, libera circulatie a persoanelor, una din cele patru libertati fundamentale, formulate chiar in Tratatul din 1957. De asemenea, Tratatul de la Amsterdam a afirmat angajamentul fiecarui stat de a ridica la cel mai inalt nivel posibil calitatea educatiei si accesul la aceasta, in vederea remedierii, printre altele, a somajului.

Tratatul de la Nisa, semnat in 2001, a simplicat procesul de legiferare in materia libertatii de circulatie si stabilire prin introducerea majoritatii calificate.

Cetatenia Uniunii Europene completeaza cetatenia nationala, fara a o inlocui, cetatenii Uniunii bucurandu-se de drepturile si fiind supusi obligatiilor prevazute de tratatele comunitare, de unde si importanta instituirii cetateniei europene.

Nationalitatea este numai de competenta statelor ( a se vedea, in acest sens, Declaratia privind nationalitatea, anexata Tratatului de la Maastricht), care definesc, cu respectarea dreptului comunitar, conditiile dobandirii si pierderii nationalitatii, institutiile comunitare neavand nicio competenta in acest sens. Or, la nivelul Consiliului Europei, nu se poate vorbi decat de cetatenie nationala si nu de o cetatenie comuna celor 47 de state membre.

In acest sens, trebuie mentionata si Rezolutia Adunarii parlamentare a Consiliului Europei nr. 1314 (2003) care recomanda Uniunii Europene si statelor membre sa reflecteze asupra redefinirii notiunii de cetatenie a Uniunii Europene, bazandu-se pe alt criteriu decat cel al nationalitatii. S-ar putea stabili o cetatenie fundamentata pe rezidenta legala, ceea ce ar permite, conform Adunarii parlamentare, accentuarea originalitatii profunde a constructiei comunitare in evolutia relatiilor internationale si identificarea populatiei Uniunii Europene prin intermediul unui concept autonom, propriu ordinii juridice comunitare.

Dupa cum se va vedea, exista drepturi atasate, in mod specific, cetateniei europene, mentionate explicit in Tratate, dar si o serie de drepturi si obligatii fundamentale care decurg din jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale si din traditiile constitutionale ale statelor membre. Comisia Europeana are dreptul de a face propuneri vizand consolidarea sau completarea drepturilor specifice legate de cetatenia europeana, adoptate conform procedurii legislative comunitare.

In plus, la fiecare 3 ani, Comisia Europeana elaboreaza un Raport privind aplicarea dispozitiilor Tratatului referitoare la cetatenia europeana.

Drepturi fundamentale conferite in urma instituirii cetateniei europene

Orice persoana avand nationalitatea unui stat membru devine, in mod automat, cetatean al Uniunii Europene.

Drepturile cetatenilor Uniunii afirmate in Carta fac parte din asa-numita categorie "plus value" care face diferenta fata de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, desi, in mare parte, sunt reluate dispozitiile cuprinse deja in Tratat, deoarece se exprima, inca o data, vointa Uniunii de a se asigura si protectia drepturilor fundamentale in procesul integrarii economice.

Carta prevede urmatoarele drepturi acordate cetatenilor Uniunii Europene:

dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile pentru Parlamentul European,

dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile municipale din statul membru in care se afla ,

dreptul la o buna administrare,

dreptul de acces la documente,

dreptul de a sesiza Mediatorul Uniunii,

dreptul de a se adresa institutiilor si organelor consultative ale Uniunii, intr-o limba oficiala si de a primi raspuns in aceeasi limba

dreptul de petitie,

dreptul la libera circulatie si dreptul de sedere,

dreptul la protectie diplomatica si consulara.

In comparatie cu prevederile Tratatului Uniunii Europene, caracter novator are consacrarea principiului libertatii si secretului de vot, dreptul la o buna administrare, dreptul de a se adresa institutiilor si organelor consultative ale Uniunii, intr-o limba oficiala si de a primi raspuns in aceeasi limba, probleme ridicand si dreptul la libera circulatie prin limitarile pe care le aduce exercitarii sale. De asemenea, proiectul de Tratat introduce un nou articol, art. 23, care consacra si detaliaza, la nivel de Tratat, protectia datelor cu caracter personal (Directiva 95/46/CE si Directiva 2002/58/CE), sporind astfel protectia asigurata.

Se poate constata ca dispozitiile Cartei referitoare la cetatenie sunt prea putin novatoare in raport cu cele inscrise in Tratat, totusi, cetatenia europeana nu este decat o cetatenie de "superpozitie" si nu o cetatenie de substitutie in relatie cu cea nationala[4].

In concluzie, se poate retine ca aceste drepturi sporesc protectia acordata cetatenilor Uniunii care sunt implicati in mod direct in organizarea si functionarea acesteia, conferind legitimitate actiunilor sale. Astfel, s-a considerat ca "dincolo de scopul unei mai bune transparente si cel al intaririi respectului drepturilor, obiectivul acestei Carte este acela de a sublinia sentimentul europenilor de apartenenta la o unitate"[5].

Conventia Europeana a Drepturilor Omului nu prevede nimic, mutatis mutandis, in acest sens, insa, consolidarea democratiei este unul din obiectivele principale ale Consiliului Europei. Asadar, in conditiile aderarii Uniunii la Conventie si a transformarii Curtii Europene a Drepturilor Omului in instanta unica de drepturile omului, aceasta din urma va trebui sa se pronunte si asupra respectarii acestor drepturi, asa cum de altfel a facut-o in speta privind alegerile pentru Parlamentul european desfasurate in Gibraltar, cand, insa, s-a invocat incalcarea art.3 din Protocolul nr.1 la Conventie.

2. Masuri comunitare de punere in aplicare a conceptului de "cetatenie europeana"

Acesta este un domeniu in care numai Comisia are dreptul de a face propuneri si unde deciziile sunt adoptate de catre Consiliu si Parlament.

Conceptul de "cetatenie a Uniunii" se afla in domeniul "comunitar" al tratatelor europene.

In urma Tratatului de la Maastricht, au fost publicate, la fiecare 3 ani, rapoarte privind "cetatenia Uniunii" in care Comisia europeana prezinta un bilant al aplicarii concrete a drepturilor conferite de catre cetatenia europeana.

In 2004 a fost adoptata Decizia Consiliului nr. 2004/100/CE privind stabilirea unui program comunitar de actiune in scopul promovarii cetateniei europene active care urmareste sustinerea costurilor de functionare a organismelor care opereaza in domeniul cetateniei europene active si promovarea actiunilor care contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii in acest domeniu.

Urmand aceeasi linie, a fost adoptata Decizia nr. 1904/2006/CE a Parlamentului European si a Consiliului care a instituit, pentru perioada 2007-2013, Programul "Europa pentru cetateni", vizand promovarea cetateniei europene active prin 4 actiuni specifice, intitulate foarte sugestiv, in termeni de obiective generale, respectiv "Cetateni activi pentru Europa", "O societate civila activa pentru Europa", "Toti impreuna pentru Europa" si "O memorie europeana activa".

Prin Decizia Consiliului nr. 2007/252/CE a instituit, in cadrul Programului general "Drepturile fundamentale si justitia", pentru perioada 2007-2013, Programul specific "Drepturile fundamentale si cetatenia", care urmareste derularea de actiuni specifice, proiecte transnationale, acordarea de subventii de functionare, precum si sprijinirea organizatiilor interguvernamentale.

Masurile adoptate in materia liberei circulatii a persoanelor se pot inscrie tot in categoria masurilor care vizeaza realizarea pe deplin a unei cetatenii europene.

Asadar, Carta drepturilor fundamentale reprezinta un instrument juridic avand, pentru Uniunea Europeana, un puternic caracter simbolic si, in acelasi timp, demonstreaza faptul ca cetateanul european nu joaca, in cadrul constructiei europene, doar un rol economic, codificand, intr-un text accesibil, drepturile politice si sociale .

B.        Coexistenta, in mod autonom, a Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene si a Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale

Aparitia Cartei a ridicat problema oportunitatii si necesitatii sale, in conditiile existentei Conventiei si a modului in care aceasta se va articula cu dreptul Conventiei[7].

Carta stabileste o distinctie, pe care textele europene si internationale o evidentiasera deja, intre drepturile civile si politice, pe de o parte, si drepturile economice si sociale pe de alta parte, si enumera toate drepturile grupate in functie de principiile de baza ale demnitatii, libertatii, egalitatii, solidaritatii, drepturile cetatenilor si justitie.

In cadrul principiului universalitatii, majoritatea drepturilor enumerate sunt conferite tuturor oamenilor, indiferent de nationalitatea lor sau de locul de rezidenta. Cu toate acestea, de drepturile legate direct de cetatenia Uniunii beneficiaza numai "cetatenii" (precum dreptul de a lua parte la alegeri pentru Parlamentul European sau la alegerile municipale), iar o serie de drepturi se refera la anumite categorii de persoane (ca de exemplu drepturile copiilor sau anumite drepturi sociale ale muncitorilor).

In perioada elaborarii Cartei, s-au purtat discutii si in ceea ce priveste recurgerea la utilizarii notiunii de "drepturi" sau a celei de "principii", urmarindu-se viitoare transformare a anumitor "drepturi" in "principii" (ca de exemplu in cazul drepturilor sociale). Aceasta transformare ar fi fost in acord cu jurispriudenta Curtii de Justitie de la Luxemburg si cu abordarea din anumite sisteme constitutionale ale statelor membre in cadrul carora notiunea de "principii" este utilizata in domeniul dreptului social[8]. Inlocuirea termenului de "drepturi" cu cel de "principii" ar fi putut conduce, in limbajul comun, la conturarea ideii unei atenuari a importantei acestora, deoarece principiile sunt, in general, consacrate pe cale cutumiara sau ca reguli directoare, spre deosebire de drepturi care sunt protejate prin lege.

Pe de alta parte, trebuie aratat faptul ca, atunci cand nu reia in mod direct drepturile din Conventie sau jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, Carta cuprinde drepturi prevazute in alte acte juridice adoptate, in material drepturilor omului, la nivelul Consiliului Europei.

Catalogul drepturilor prevazute in Carta prin raportare la cele inscrise in Conventie[9]

Asa cum am precizat, exista in Carta o serie de drepturi, "plus value" (valoare adaugata), care nu se regasesc in Conventie si care au fost consacrate ca urmare a evolutiilor care au avut loc in toate domeniile, unele dintre ele fiind deja afirmate de catre jurisprudenta.

Sunt inscrise atat drepturi clasice care nu figureaza in Conventie (dreptul la azil, drepturile copilului, egalitatea in drepturi, care decurge din practicile nationale constitutionale), cat si drepturi "moderne" aparute o data cu prefacerile tehnologice, sociale si de mediu (securitatea si ajutorul social, protectia mediului, protectia consumatorului, accesul la servicii de interes economic general), respectiv "drepturi noi, care incearca sa raspunda noilor aspiratii ale cetatenilor europeni"[10].

O atentie deosebita trebuie acordata si art. 3 privind dreptul la integritatea persoanei, unde la paragraful 2 figureaza principiile care trebuie respectate in domeniul medicinii si al biologiei, printre care se afla interzicerea practicilor eugenice, interdictia de a face din corpul uman si din partile sale o sursa de profit si interzicerea clonajului de fiinte umane, probleme foarte actuale si care au facut obiectul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului sau al Conventiei Consiliului Europei privind Drepturile Omului si Biomedicina.

Astfel, Capitolul Demnitate din Carta preia, in principiu, dispozitiile Conventiei (art. 2, art.3, art.4, art. 8[11]) si ale Declaratiei Universale a Drepturilor Omului ca si capitolul Libertatile (art. 5, art. 7).

In sfera economica si sociala, trebuie retinut rolul important acordat consumatorului si mediului, "chiar daca formularile folosite sunt relativ apropiate de cele prevazute de catre art.153 si art.174 TCE"[12]; de asemenea, trebuie mentionata si libertatea de a desfasura o activitate comerciala (art. II-16) in contextul promovarii, la nivel european, a spiritului antreprenorial, atat la nivelul educational, cat si profesional.

In plus, fata de Conventie, Carta prevede si anumite discriminari pozitive care iau in considerare contextul socio-economic european: drepturile copilului, drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu handicap, precum si drepturi noi incluse in capitolul Solidaritate si garantarea diversitatii culturale, lingvistice si religioase. Acestea decurg din prevederile Tratatelor comunitare si ale dreptului comunitar derivat sau din alte acte juridice internationale cu relevanta in materia drepturilor omului (Conventia de la New York privind drepturile copilului, 1989).

Drepturile sociale nu sunt prezente in Conventia europeana a drepturilor omului decat intr-un mod indirect, insa isi au originea in Carta sociala europeana sau in Carta comunitara a drepturile sociale fundamentale ale lucratorilor, importanta lor rezidand in faptul ca sunt incluse intr-un singur instrument care cuprinde si drepturile civile si politice, ceea ce sporeste caracterul indivizibil al drepturilor omului, atat de benefic pentru protectia drepturilor din a doua generatie.

Capitolul Cetatenie sau Drepturile cetatenilor cuprinde drepturi moderne si actuale, care isi au sorgintea in dispozitiile dreptului comunitar derivat sau in jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (dreptul la o buna administrare) i care nu sunt mentionate tale quale in Conventie, tocmai datorita acestei origine pur comunitare.

Drepturile incluse in capitolul Justitie sunt asemanatoare cu cele care figureaza in Conventie (art. 6, art. 7, art. 13, art. 17, art. 4 din Protocolul nr. 7 ), de unde si problema "corespondentei" dintre cele doua acte fundamentale.

Conform anumitor opinii, "continutul Cartei nu este revolutionar, deoarece cea mai mare parte a drepturilor prevazute nu reprezinta decat o reluare a drepturilor deja consacrate de alte texte", figurand cateva drepturi noi a caror valoare conceptuala este mult mai importanta decat numarul lor[13].

2. Consacrarea unei posibile atenuari a autonomiei Cartei

Prevederea in Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene a cetateniei europene si a unor drepturi noi ar putea fi considerata un element al autonomiei Cartei in raport cu Conventia, dar, totusi, exista o prevedere care ar putea reprezenta o posibila atenuare a acestei autonomii, astfel, art. 52 statueaza ca, in masura in care Carta contine drepturi care corespund celor prezente in Conventie, acestea vor avea aceeasi semnificatie ca cea conferita de actul Consiliului Europei. Asadar, in cazul unui conflict relativ la respectarea acestor drepturi, interpretarea se va face tinand cont de dispozitiile Conventiei si de interpretarea Curtii de la Strasbourg in acest sens.

Totusi, aceasta prevedere nu se opune faptului ca Uniunea Europeana sa acorde o protectie mai sporita unui drept prevazut initial de catre Conventie.

Aceasta dispzitie are menirea de a asigura coerenta necesara dintre Carta si Conventie si nu constituie, in opinia legislatorului comunitar, o atingere adusa autonomiei dreptului comunitar si Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, de unde ar putea rezulta ca exista o autonomie implicita a Cartei. In plus, art. 53 precizeaza ca nici o dispozitie a Cartei nu poate aduce atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale consacrate de dreptul international, inclusiv de catre Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale.

Punerea in aplicare a art. 52 si art. 53 poate deveni problematica in situatia in care anumite drepturi prevazute de catre Carta nu figureaza in mod expres in Conventie si nici in Protocoalele aditionale, de exemplu, protectia datelor personale - art. 7 din Carta, materie in care Curtea de la Strasbourg a dezvoltat o jurisprudenta bogata bazandu-se pe art.8 din Conventie (decizia Leander impotriva Suediei, 26 martie 1987, Amann impotriva Suediei, 4 mai 2000).

S-a afirmat ca orice concurenta intre Carta si Conventie trebuie inlaturata, altfel, ar avea consecinte negative asupra protectiei drepturilor fundamentale. Ar fi, intr-adevar "dezastruoasa" aparitia unei concurente care sa conduca la marginalizarea sau chiar disparitia sistemului conventional de protectie in favoarea exlusiva a sistemului comunitar[14].

Cele doua texte trebuie considerate a fi complementare, Carta avand rolul de a acoperi vidul existent privind controlul actelor comunitare din punct de vedere al respectarii drepturilor fundamentale. Asadar, Carta trebuie sa se limiteze la acest rol, deoarece toate celelalte norme aplicabile cetatenilor statelor membre si celor extra-comunitari aflati pe teritoriul unuia dintre aceste state sunt deja garantate de catre Conventia europeana.

In plus, art. 6 din Tratatul modificator prevede ca dispozitiile Cartei vor fi interpretate in concordanta cu dispozitiile Titlului VII, reiterandu-se printr-un act cu valoare juridica egala, de drept comunitar originar si dorinta de a se ralia interpretarilor jurisprudentiale ale Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Oficializarea de catre Carta a cetateniei europene, a drepturilor din a doua si a treia generatie, conferirea valorii juridice de tratat, ar putea reprezenta o tendinta de autonomie a acesteia in raport Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, insa, o parte a doctrinei considera ca nu se poate reliefa o tendinta de autonomie a sistemului comunitar din materia drepturilor omului, ci numai anumite aspecte ale procesului de autonomie pot fi evidentiate in cadrul Uniunii Europene, dupa aparitia Tratatului de la Amsterdam, consolidata prin Tratatul de la Lisabona; insa, ramane problema divergentelor de interpretare dintre cele doua Curti[15].

Anexa I

1. Articolele din Carta al caror sens si a caror abordare sunt identice cu cele ale articolelor corespondente din Conventie[16]:

art. 2 din Carta corespunde art. 2 din Conventie

art. 4 din Carta corespunde art. 3 din Conventie

art. 5.1 si art. 5.2 din Carta corespund art. 4 din Conventie

art. 6 din Carta corespunde art. 5 din Conventie

art. 7 din Carta corespunde art. 8 din Conventie

art. 10.1 din Carta corespunde art. 9 din Conventie

art. 11 din Carta corespunde art. 10 din Conventie

art. 17 din Carta corespunde art. 1 din Protocolul aditional la Conventie

art. 19.1 din Carta corespunde art. 4 din Protocolul nr. 4 la Conventie

art. 19.2 din Carta corespunde art. 3 din Conventie, asa cum a fost interpretat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului

art. 48 din Carta corespunde art. 6.2 si art. 6.3 din Conventie

art. 49.1 (cu exceptia ultimei fraze) si art. 49.2 din Carta corespund art. 7 din Conventie.

2. Articolele din Carta al caror sens este acelasi cu cel al articolelor corespondente din Conventie, dar a caror abordare este mult mai extinsa[17]:

art. 9 din Carta acopera campul de aplicare al art. 12 din Conventie, dar poate fi extins si la alte forme de casatorie, daca legislatia nationala le prevede

art. 12.1 din Carta corespunde art. 11 din Conventie, dar domeniul sau de aplicare este extins la nivelul Uniunii Europene

art. 14.1 din arta corespunde art. 2 din Protocolul aditional la Conventie, dar campul sau de aplicare este extins asupra accesului la formarea profesionala continua

art. 14. 3 din Carta corespunde art. 2 din Protocolul aditional la Conventie in ceea ce priveste drepturile parintilor

art. 47. 2 si art. 47. 3 din Carta corepund art. 6.1 din Conventie, dar limitarile aduse contestarii drepturilor si obligatiilor cu caracter civil sau acuzatiilor de natura penala nu sunt valabile in cazul dreptului comunitar si al aplicarii sale

art.50 din Carta corespunde art. 4 din Protocolul nr. 7 la Conventie, dar abordarea sa este extinsa la nivelul Uniunii Europene, intre jurisdictiile statelor membre.

Cetatenii Uniunii Europene nu pot sa fie considerati, in campul de aplicare a dreptului comunitar, ca si straini, datorita interzicerii oricarei discriminari pe baza de nationalitate, astfel, limitarile prevazute de art. 16 din Conventie in ceea ce priveste drepturile strainilor nu sunt aplicabile la nivel comunitar.

Bibliografie

Cursuri, tratate, monografii

Manualul Consiliului Europei, Centrul de Informare si Documentare al Consiliului Europei la Bucuresti, Bucuresti, 1999

Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa - text comentat si adnotat-Ministerul Afacerilor Externe, Bucuresti, 2004

Philip ALSTON with Mara BUSTELO and James HEENAN, The EU and Human Rights, Oxford University Press, 1999

Raluca Miga BESTELIU, Catrinel BRUMAR, Protectia internationala a drepturilor omului, Note de curs, Ed.a IV-a revizuita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2008

Alexandru BOLINTINEANU, Adrian NASTASE, Bogdan AURESCU, Drept international contemporan, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2000

Grinne de BURCA and Bruno de WITTE, Social rights in Europe, Oxford University Press, 2005

Augustin FUEREA, Drept comunitar european. Partea generala, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2003

Jean-Franois RENUCCI, Droit europen des droits de l'homme, 2e edition, L.G.D.J, Paris, 2001

Frdric SUDRE, Droit international et europen des droits de l'homme, 5e edition, PUF, Paris, 2001

Studii, articole

Droit international et droit communautaire, perspectives actuelles, Socit franaise pour le droit international, Ed. A Pedone, Paris, 2000

Laurence BURGORGUE-LARSEN, La Charte des droits fundamentaux de l'Union Europenne raconte au citoyen europen, Revue des affaires europennes, R.AE.-L.E.A., 2000

Armel PECHEUL, La Charte des droits fondamentaux de l'Union Europenne, Revue Franaise de Droit administratif, RFD adm ns 17 (3) mai-juin 2001

Corneliu BARSAN, De l'interfrence vers une harmonisation de la jurisprudence de la Cour de Strasbourg et celle de la Cour de la Luxembourg concernant la protection des droits de l'homme. Le problme de l'adhsion de l'Union Europenne la Convention Europenne des Droits de l'Homme, Universit Paris I Panthon -Sorbonne, Facult de droit de l' Universit de Bucarest, L'Union Europenne entre rforme et largissement-comparaison entre l'approche d'un Etat membre et la vision d'un Etat candidat, Ed.ALL BECK, Bucuresti, 2003

Union Europenne. Rapport annuel sur les droits de l'homme 2004, Conseil de l'Union Europenne, Office des publications officielles des Communauts europennes, Luxembourg, 2004

Rapport sur l'galit entre les femmes et les hommes 2007, Office des publications officielles des Communauts europennes, Luxembourg, 2007

PROGRESS, Le programme de l'UE pour l'emploi et la solidarit sociale (2007-2013), Office des publications officielles des Communauts europennes, Luxembourg, 2007

Adrese web

www.europa.eu

www.coe.int

www.unige.ch

www.curia.eu

www.ridi.org

www.droits-fondamentaux.org

www.infoeuropa.ro