CETATENIA EUROPEANA SI CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

CETATENIA EUROPEANA SI CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

1. Cetatenia europeana

Notiunea de cetatenie isi are originea in dreptul intern. In conceptia lui Aristotel, cetateanul se definea prin participarea la functiile judiciare si la cele publice in general.

Notiunea de cetatenie europeana implica faptul ca cetatenii Uniunii Europene beneficiaza, in aceasta calitate, de aceleasi drepturi care sunt acordate in mod traditional propriilor cetateni

in ordinea juridica interna. Aceste drepturi corespund, aproape in totalitate, cu ceea ce in anii 1975-1985 erau drepturi speciale, pe care le detineau cetatenii statelor membre ale Comunitatii.

Dupa Consiliul European de la Fontainebleau, din 1984 a fost dezvoltata notiunea de "Europa a cetatenilor". Ideea de baza este ca cetateanul european trebuie plasat in centrul constructiei

europene, pentru a-i dezvolta sentimentul de apartenenta la Uniunea Europeana. In acest sens, Comitetul ad-hoc privind Europa cetatenilor, creat la initiativa Consiliului European de la

Fontainebleau, a propus masuri in vederea intaririi si promovarii identitatii si imaginii Comunitatii fata de cetatenii sai in lume.

Printre drepturile speciale recunoscute in perspectiva unei Europe a cetatenilor figureaza drepturile speciale inerente cetateniei europene si care instituie o veritabila cetatenie politica.

Tratatul de la Maastricht a introdus termenul de cetatenie europeana in scopul intaririi relatiei existente intre Uniunea Europeana si cetatenii statelor membre, fara insa sa defineasca aceasta notiune. In Tratat se precizeaza ca "este cetatean al Uniunii orice persoana care are cetatenia unui stat membru", precum si faptul ca "cetatenii Uniunii se bucura de drepturi si sunt supusi obligatiilor prevazute de prezentul tratat".

Cetatenia europeana este distincta de cea nationala, pe care, conform formularii Tratatului de la Amsterdam, o "completeaza si n-o inlocuieste"

Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene beneficiaza astfel de o dubla cetatenie. Astfel, un cetatean italian este in acelasi timp cetatean italian si cetatean european.

Cetatenia europeana este reglementata de dreptul Uniunii Europene, iar cetatenia nationala apartine dreptului national.

Cetatenia europeana nu suprima niciunul dintre drepturile inerente cetateniei nationale, ea confera o serie de drepturi cetatenilor statelor membre, respectiv:

♦ dreptul la libera circulatie, dreptul de sejur si de stabilire, dreptul la munca si studiu in toate statele membre;

♦ dreptul la vot si dreptul de a candida la alegerile pentru Parlamentul European si la alegerile locale in statul de rezidenta, in aceleasi conditii cu cele stabilite pentru cetatenii statului respectiv;

♦ dreptul de petitie in fata Parlamentului European si dreptul de a se adresa mediatorului european pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasa a afacerilor

comunitare de catre institutiile si organele comunitare, cu exceptia Curtii de justitie a Comunitatilor Europene;

♦ dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat tert, de protectie diplomatica si consulara din partea autoritatilor diplomatice si consulare ale unui stat membru, in cazul in care statul de unde provine nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in statul respectiv.

Pana la Tratatul asupra Uniunii Europene cetatenii comunitari care isi aveau resedinta in afara tarii lor de origine nu aveau posibilitatea practica de a lua parte la alegerea parlamentarilor

europeni. Intr-adevar, cu exceptia Irlandei, Olandei si Belgiei (in anumite conditii), Marii Britanii, in ceea ce-i priveste pe cetatenii irlandezi, statele nu permiteau votul cetatenilor altor state membre. De asemenea, dreptul de a fi ales era rezervat propriilor cetateni, cu exceptia Italiei.

Dreptul de a alege si cel de a fi ales sunt acordate prin Tratatul de la Maastricht, in care se prevede ca "orice cetatean al Uniunii rezident intr-un stat membru si care nu este cetatean al

acestuia are dreptul de a alege si de a fi ales la alegerile pentru Parlamentul European in statul membru in care-si are resedinta, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat".

In principiu, orice cetatean al Uniunii dispune de dreptul de a alege si de a fi ales in statul in care isi are resedinta in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat.

Exercitiul dreptului de vot este posibil prin inscrierea cetateanului comunitar pe lista electorala a statului de resedinta, care e insotita de renuntarea la vot in orice alt stat.

2. Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa

Dupa doi ani de tratative, liderii Uniunii Europene au ajuns, in ziua de 18 iunie 2004, la Bruxelles, la un acord istoric privind prima Constitutie Europeana, pe care, la 29 octombrie

2004, au semnat-o la Roma, in numele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene39.

Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa a fost adoptat la summit-ul de la Bruxelles din 2004 si inlocuieste, printr-un text unic, din motive de celeritate si claritate, ansamblul tratatelor existente.

Tratatul constitutional stabileste faptul ca Uniunea Europeana este o Uniune a cetatenilor si a statelor din Europa.

Tratatul este structurat in patru parti, dupa cum urmeaza:

♦ prima parte contine dispozitii care definesc Uniunea, obiectivele sale, competentele acesteia, procedurile decizionale si institutiile Uniunii;

♦ partea a doua contine Carta drepturilor fundamentale, proclamata solemn de catre Consiliul European de la Nisa in anul 2000;

♦ partea a treia are in vedere politicile si actiunile Uniunii si preia un numar important din dispozitiile tratatelor actuale;

♦ cea de-a patra parte contine clauzele finale, printre care procedurile de adoptare si de revizuire a acestei Constitutii.

Fiind supus ratificarii de catre statele membre, potrivit procedurilor nationale, Tratatul a fost respins in procedurile de referendum, desfasurate in Franta (29 mai 2005) si in Olanda

(1 iunie 2005), in Olanda referendumul avand un rol consultativ.

Procesul de ratificare a fost prelungit peste termenul stabilit, noiembrie 2006, pana cel mai devreme la jumatatea anului 2007, potrivit acordului convenit la Consiliul European din iunie 2005.

3. Procesul de elaborare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Consiliul European, in reuniunea solemna din 7 decembrie 2000, a adoptat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, acceptata, in anul 2001, de sefii de stat si de guvern din

cele 15 state membre ale Uniunii Europene.

In declaratia comuna a Parlamentului, Consiliului si Comisiei din 5 aprilie 1977 s-au facut referiri la jurisprudenta dezvoltata dupa 1969 a Curtii de Justitie in materia drepturilor

fundamentale, la traditiile constitutionale comune statelor membre si la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Alaturi de declaratiile Consiliului, Declaratia Parlamentului European relativa la drepturile si libertatile fundamentale, din 12 aprilie 1989, a deschis calea spre realizarea obiectivului

unei Carte a drepturilor fundamentale, codificata dupa modelul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Un proiect al drepturilor fundamentale inserat in decizia din 10 februarie 1994, privind "Proiectul unei constitutii europene" a fost prezentat Parlamentului European, el reluand

Declaratia din 1989.

La reuniunea Consiliului European de la Kln din 4 iunie 1999 s-a hotarat crearea unui organism special cu rolul elaborarii unei Carte a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Constituirea Conventiei pentru drepturile fundamentale a fost hotarata la reuniunea Consiliului European de la Tampere, din Finlanda, la 16 octombrie 1999; Conventia a fost compusa din 15 reprezentanti ai sefilor de stat si de guvern, 16 membri ai Parlamentului European si 30 de membri ai Parlamentelor nationale, precum si un reprezentant al Comisiei Europene, in total 62 de membri.

La 17 decembrie 1999, la Bruxelles, s-a constituit Conventia, al carei presedinte a fost ales Roman Herzog, fostul presedinte al Republicii Federale Germane.

Textul proiectului Cartei a fost luat in dezbatere de organizatii neguvernamentale si de experti, dupa care a fost examinat de reprezentantii organelor Comunitatii Europene, ai

Comitetului Economic si Social, ai Comitetului Regiunilor si de Mediatorul european.

Proiectul a fost examinat de reprezentantul Consiliului Europei, de organizatiile neguvernamentale care activeaza in domeniul protectiei si promovarii drepturilor omului si care au fost audiate la sesiunea din 12 mai 2000 a Conventiei, insistandu- se, mai ales, asupra raportului Cartei cu drepturile sociale, asupra nediscriminarii si principiului egalitatii.

La 2 octombrie 2000, Conventia pentru drepturile fundamentale a prezentat proiectul Cartei, care, la 7 decembrie 2000, a fost semnata, in sedinta solemna de la Nisa a Consiliului European, de cele trei organe constitutionale europene: Presedintele Parlamentului European, cel al Comisiei Europene si cel al Consiliului European.

3. Continutul Cartei drepturilor fundamentale al Uniunii Europene

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene are incontinutul sau un preambul si 7 capitole.

Preambulul Cartei subliniaza fondul de valori comun popoarelor europene si constiinta responsabilitatii pentru patrimoniul lor spiritual si moral, indivizibilitatea si universalitatea drepturilor omului; el accentueaza, totodata, competentele si misiunile actuale ale Comunitatii, astfel incat principiul subsidiaritatii sa tina cont de traditiile constitutionale comune statelor membre si de drepturile omului, regionale si internationale.

Capitolul I - Demnitatea (art. 1 - Demnitatea umana, art. 2 - Dreptul la viata, art. 3 - Dreptul la integritatea persoanei, art. 4 - Interzicerea torturii si a tratamentelor sau a pedepselor inumane sau degradante, art. 5 - Interzicerea sclaviei si a muncii fortate);

Capitolul II - Libertati (art. 6 - Dreptul la libertate si securitate, art. 7 - Respectul vietii private si de familie, art. 8 - Protectia datelor personale, art. 9 - Dreptul la casatorie si

dreptul de intemeiere a familiei, art. 10 - Libertatea gandirii, constiintei si religiei, art. 11 - Libertatea expresiei si informarii, art. 12 - Libertatea de intrunire si de asociere, art. 13 -

Libertatea artelor si stiintelor, art. 14 - Dreptul la educatie, art. 15 - Libertatea alegerii ocupatiei si dreptul de angajare in munca, art. 16 - Libertatea de a conduce afaceri, art. 17 -

Dreptul de proprietate, art. 18 - Dreptul de azil, art. 19 - Protectia fata de eventualitatea stramutarii, expulzarii sau extradarii);

Capitolul III - Egalitatea (art. 20 - Egalitatea in fata legii, art. 21 - Nediscriminarea, art. 22 - Diversitatea culturala, religioasa si lingvistica, art. 23 - Egalitatea intre barbati si femei, art. 24 - Drepturile copilului, art. 25 - Drepturile persoanelor varstnice, art. 26 - Integrarea persoanelor cu handicap);

Capitolul IV - Solidaritatea (art. 27 - Dreptul lucratorilor la informare si consultare in cadrul intreprinderilor, art. 28 - Dreptul de negociere si actiune colectiva, art. 29 - Dreptul de acces la serviciile de plasament, art. 30 - Protectia impotriva concedierii nejustificate, art. 31 - Conditii de munca egale si juste, art. 32 - Interzicerea muncii copiilor si protectia tinerilor

la locul de munca, art. 33 - Viata de familie si profesionala, art. 34 - Securitatea sociala si asistenta sociala, art. 35 - Asistenta sanitara, art. 36 - Accesul la serviciile de interes

economic general, art. 37 - Protectia mediului, art. 38 - Protectia consumatorului);

Capitolul V - Drepturile cetatenesti (art. 39 - Dreptul de vot si de a candida la alegerile pentru Parlamentul European, art. 40 - Dreptul de a vota si de a candida la alegerile municipale, art. 41 - Dreptul la o buna administrare, art. 42 - Dreptul de acces la documente, art. 43 - Avocatul poporului, art. 45 - Libertatea de circulatie si de resedinta, art. 46 - Protectia diplomatica si consulara);

Capitolul VI - Justitia (art. 47 - Dreptul la cai de atacefective si la o judecata corecta, art. 48 - Prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare, art. 49 - Principiile legalitatii si proportionalitatii faptelor penale si a sanctiunilor, art. 50 - Dreptul de a nu fi judecat si pedepsit de doua ori in procedurile penale pentru aceeasi fapta);

Capitolul VII - Dispozitii generale ( art. 51 - Domeniul de aplicabilitate, art. 52 - Domeniul de aplicabilitate a drepturilor garantate, art. 53 - Nivelul de protectie, art. 54 - Interzicerea abuzului de drepturi).

4. Domeniul de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Carta are o conceptie larga care deschide, in principiu, oricarei persoane si chiar resortisantilor tarilor terte, accesul la toate drepturile fundamentale, cu exceptia drepturilor de cetatenie evocate in capitolul V.

Numai dreptul la libertatea de circulatie si dreptul la libertatea de sedere sunt rezervate prin art. 45 cetatenilor Uniunii, iar drepturile fundamentale cetatenesti sunt, fara exceptii, recunoscute ca drepturi individuale, si nu ca drepturi colective.

Potrivit art. 51 al Cartei, aceasta se aplica institutiilor si organelor Uniunii in respectul principiului subsidiaritatii, ca si statelor membre, numai atunci cand pun in aplicare dreptul

Uniunii.