EXECUTAREA DIRECTA (IN NATURA) A OBLIGATIILOR

EXECUTAREA DIRECTA (IN NATURA)

A OBLIGATIILOR

Sectiunea I: Executarea voluntara in natura a obligatiilor

(sau executarea prin plata)

1. Notiunea de plata. Reglementare

1. Notiune

Plata poate fi privita atat ca mijloc de executare voluntara a unei obligatii, cat si ca act juridic.   

Plata, ca mijloc de executare a unei obligatii, cunoaste doua sensuri:

plata in sens larg (lato sensu) reprezinta executarea voluntara a obligatiei de catre debitor, indiferent de obiectul ei (transmiterea sau constituirea unui drept, remiterea unui bun, efectuarea unei reparatii, executarea unei lucrari, efectuarea unui transport de catre caraus, incheierea unui act juridic de catre mandatar in numele mandantului);

plata in sens restrans (stricto sensu) presupune executarea unei obligatii de a da o suma de bani.

Plata reprezinta si o conventie intre cel care o face si cel care o primeste, un act juridic civil incheiat cu intentia de a stinge o obligatie (animo solvendi).

2. Reglementare. Natura juridica

Codul civil reglementeaza plata ca un mijloc juridic de stingere a obligatiilor in art. 1092-112, alaturi de alte modalitati de stingere a obligatiilor, considerand executarea drept un mod de stingere a obligatiilor, cand in realitate, executarea este un efect direct al contractului, iar stingerea este un efect al executarii.

Plata asigura realizarea efectelor raportului juridic prin executarea prestatiei ce formeaza obiectul sau, avand drept consecinta stingerea acestui raport.

2. Conditiile platii

1. Subiectele platii

a) Subiectul pasiv al platii(solvens)

● Potrivit art. 1093 alin. 1 C. civ. orice persoana interesata poate face o plata. Astfel :

in primul rand, cel tinut sa faca o plata este debitorul. El poate executa prestatia personal sau prin reprezentant;

plata poate fi facuta de o persoana obligata alaturi de debitor (un codebitor solidar) sau de o persoana obligata pentru debitor (de exemplu un fidejusor);

plata poate fi efectuata si de o persoana interesata (de exemplu dobanditorul imobilului ipotecat care plateste datoria pentru a evita urmarirea silita a bunului) sau de un tert neinteresat (art. 1093 alin. 2 C. Civ. ). Tertul poate plati in numele debitorului in temeiul gestiunii de afacere sau a unui contract de mandat, caz in care se subroga in drepturile creditorului platit. De asemenea, tertul poate plati in nume propriu, caz in care face o liberalitate debitorului, fara posibilitatea de a se subroga in drepturile creditorului in lipsa consimtamantul acestuia.

● Principiul conform caruia plata poate fi facuta in mod valabil de orice persoana, cunoaste urmatoarele exceptii :

in cazul obligatiilor "de a face" intuituu personae, plata nu poate fi facuta decat de catre debitorul acelei obligatii (art. 1094 C. civ.);

cand partile au convenit expres ca plata sa nu fie facuta de alta persoana decat debitorul;

minorul sub 14 ani nu poate face o plata valabila, deoarece nu are capacitate de exercitiu. Pentru minor, plata se va efectua prin reprezentantul sau legal. Cu toate acestea, minorii sub 14 ani pot efectua plati in baza unor contracte de o valoare patrimoniala redusa (de exemplu, cumpararea de rechizite, bilete de spectacol sau de calatorii cu mijloacele de transport in comun);

alienatul sau debilul mintal pus sub interdictie, neavand capacitate de exercitiu, nu poate efectua o plata valabila. Pentru interzisul judecatoresc plata va fi facuta de tutore;

in cazul obligatiilor "de a da", plata trebuie facuta de proprietarul capabil de a instraina lucrul dat ca plata (art. 1095 C. civ.). Astfel, cel ce efectueaza plata trebuie sa fie o persoana cu capacitate de exercitiu deplina si, in acelasi timp, proprietarul bunului - obiect al platii .

b) Subiectul activ al platii (accipiens)

● Potrivit art. 1096 alin. 2 C. civ., plata trebuie sa se faca creditorului, reprezentantului sau, sau persoanei autorizate de lege ori de instanta de judecata sa o primeasca. Astfel :

in primul rand, cel indreptatit sa primeasca plata este creditorul. Dupa moartea acestuia, plata urmeaza a se face mostenitorilor sai, acceptanti ai succesiunii;

plata se poate face si unui reprezentant legal (de exemplu, un tutore al minorului) sau conventional (un mandatar al creditorului);

plata poate fi facuta si unui tert autorizat de instanta sa primeasca plata pentru creditor. De exemplu, printr-o hotarare judecatoreasca de validare a popririi, creditorul popritor va primi plata creantei poprite, desi aceasta trebuia platita debitorului sau care avea calitatea de creditor fata de debitorul poprit.

debitorul caruia i s-a notificat sau a acceptat cesiunea de creanta, este obligat sa faca plata noului creditor, caruia i s-a transmis creanta prin cesiune.

● Prin exceptie, Codul civil reglementeaza si situatiile in care plata este valabil facuta si altor persoane, decat creditorului sau imputernicitului sau:

cand creditorul ratifica plata facuta unei persoane fara drept de a o primi (art. 1096 alin. 2 C. civ.). Prin ratificare, tertul care a primit plata devine retroactiv mandatar al creditorului;

cand plata facuta altei persoane a profitat creditorului (art. 1096 alin. 2 teza II C. civ.). De exemplu, plata facuta de catre debitor unui creditor al creditorului sau. Plata va profita creditorului celui care a facut-o, deoarece are ca efect stingerea obligatiei pe care acesta o avea fata de o alta persoana;

cand plata a fost facuta unui creditor aparent (spre exemplu, plata facuta unui mostenitor aparent, inlaturat ulterior de la mostenire de un succesor mai apropiat in grad).

● Persoana care primeste plata (accipiens) trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Plata facuta unui incapabil este sanctionata cu nulitatea relativa, iar debitorul va trebui sa plateasca, inca o data, celui imputernicit a o primi pentru incapabil. Cu toate acestea, plata facuta unui astfel de creditor va fi valabila in masura in care profita incapabilului (art. 1098 C. civ.);

2. Obiectul platii

Debitorul are obligatia sa execute intocmai prestatia ce o datoreaza cu titlu de plata, respectiv sa execute intocmai ceea ce au convenit partile.

Totodata, creditorul nu poate fi obligat sa primeasca o alta prestatie, indiferent de valoarea ei[2]. In acest sens, dispune si art. 1100 C. civ. : "creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decat acela ce i se datoreste, chiar cand valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare".

In raport de obiectul obligatiei de executat, distingem :

daca obiectul obligatiei consta in "a da" un bun cert, debitorul este liberat prin predarea bunului in starea in care se gaseste in momentul predarii. El nu raspunde de pieirea totala sau partiala a lucrului, datorata fortei majore sau cazului fortuit. Debitorul va raspunde de pieirea bunului sau de deteriorarea acestuia survenita dupa punerea sa in intarziere (art. 1102 C. civ.), exceptand situatia in care va dovedi ca bunul ar fi pierit si la creditor (art. 1156 alin. 2 C. civ.);

cand obiectul prestatiei este "de a da" bunuri de gen, debitorul trebuie sa remita creditorului bunuri la calitatea stabilita in contract, iar in lipsa de stipulatie, bunuri de o calitate mijlocie (art. 1103 C. civ.). In caz de pieire sau deteriorare, debitorul nu este liberat, deoarece genera non perent;

in cazul obligatiilor "de a face", debitorul trebuie sa execute intocmai prestatia la care s-a obligat. La obligatia de rezultat se considera ca debitorul a facut plata numai in situatia in care s-a obtinut rezultatul.

3. Indivizibilitatea platii

Potrivit art. 1101 alin. 1 C. civ., "debitorul nu poate sili pe creditor a primi o parte din datorie, fie datoria divizibila chiar". Astfel plata se considera indivizibila si, in consecinta, datoria trebuie platita in intregime.

Principiul indivizibilitatii platii cunoaste doua aspecte :

un debitor nu se poate libera decat platind deodata toata prestatia, chiar daca obiectul platii ar fi divizibil prin natura lui (de exemplu, o suma de bani);

daca obiectul platii presupune prestatii succesive, la scadenta, fiecare prestatie face obiectul unei plati distincte (spre exemplu, plata lunara a chiriei).

● De la principiul indivizibilitatii platii se admit exceptiile :

prin conventie, partile stabilesc ca plata este divizibila, creditorul acceptand astfel plati fractionate. O asemenea conventie este permisa deoarece regula indivizibilitatii platii este supletiva, si nu imperativa;

in cazul decesului debitorului, datoria se divide intre mostenitori, exceptand situatia in care obligatia este indivizibila[3];

cand intervine compensatia a doua datorii inegale, datoria cea mai mare se stinge pana la concurenta celei mai mici, astfel incat creditorul obligatiei mai mari va primi o plata partiala;

in ipoteza in care, in locul debitorului, datoria este platita de fidejusori in virtutea beneficiului de diviziune, fiecare dintre fidejusori va plati partea ce i se cuvine;

cand instanta de judecata acorda debitorului un termen de gratie, acestUIa ii va ingadui fie sa faca o plata integrala la o data ulterioara decat cea prevazuta in conventie, fie sa faca o plata esalonata;

posesorul unui CEC, al unui bilet la ordin sau al unei cambii nu poate refuza o plata partiala.

4. Data si locul platii

● Data platii. Plata trebuie facuta in momentul in care creanta devine exigibila (cand creditorul poate sa o ceara), iar datoria debitorului a ajuns la scadenta. In privinta momentului in care creanta devine exigibila, se distinge intre obligatii pure si simple, si obligatii afectate de termen :

La obligatiile pure si simple (neafectate de un termen), plata trebuie facuta imediat. In momentul nasterii raportului obligational, plata devine exigibila;

In cazul obligatiei cu termen, plata este exigibila la data convenita de catre parti. Termenul poate fi stipulat in favoarea debitorului sau in favoarea creditorului ori in favoarea ambelor parti.

• daca prin acordul partilor, termenul a fost stipulat in beneficiul exclusiv al creditorului, debitorul poate face plata anticipat numai cu acordul acestuia,
• daca nu rezulta din contract ca termenul a fost prevazut in favoarea creditorului, se prezuma intotdeauna ca termenul este in favoarea debitorului (art. 1024 C. Civ. ). In acest caz, debitorul poate face plata anticipat, daca acest lucru prezinta interes pentru el (restituirea unui imprumut cu dobanda).

daca termenul a fost prevazut in favoarea ambelor parti (de exemplu, in contractul de imprumut cu dobanda), plata trebuie facuta la acel termen. Partile pot conveni si un alt termen pentru plata, astfel incat ea poate fi facuta si anticipat.

● Locul platii. Potrivit art. 1104 alin. 1 C.civ. plata trebuie a se face la locul aratat in conventie".

In consecinta, partile prin acordul lor stabilesc locul platii. Astfel, creditorul nu poate pretinde un alt loc, dar nici debitorul nu-l poate obliga pe acesta sa primeasca plata in alt loc. Daca partile decid ca plata sa se faca la domiciliul debitorului, plata este cherabila. Daca s-a convenit ca plata sa se faca la domiciliul creditorului plata este portabila.

Ori de cate ori partile nu au stabilit un alt loc al platii, face aplicare art. 1104 alin.3 C. Civ. care dispune expres ca plata se face la domiciliul debitorului .

Art. 1104 alin.2 C. Civ. inscrie si o exceptie de la aceasta regula si anume ipoteza in care obligatia de plata are ca obiect un lucru cert si determinat, iar partile nu au convenit cu privire la locul platii, in acest caz plata se face la locul in care se gasea obiectul in momentul incheierii contractului. Cand obiectul platii il constituie bunurile de gen, locul platii va fi domiciliul debitorului.

Cheltuielile pentru efectuarea platii sunt in sarcina debitorului (art. 1105 C. civ.). Textul de lege are caracter supletiv, astfel incat partile pot conveni si altfel, respectiv cheltuielile sa fie suportate de creditor, sau atat de creditor cat si de debitor.

3. Imputatia platii

1. Premisele imputatiei platii

In ipoteza in care un debitor are fata de acelasi creditor mai multe datorii, avand ca obiect bunuri de aceeasi natura, si plateste creditorului o suma insuficienta pentru a stinge toate aceste debite, se ridica problema de a afla asupra careia dintre debite se imputa prestatia facuta de debitor, respectiv de a determina care dintre datorii a fost stinsa.

Astfel, debitorul are interes sa stinga datoriile cele mai oneroase, care produc dobanzi si pe cele care sunt insotite de garantii reale constituite asupra bunurilor sale. In schimb, creditorul este interesat sa considere stinse, prin plata facuta de catre creditor, creantele care nu produc inca dobanzi, precum si creantele neinsotite de garantii, si sa le pastreze pe cele cu dobanzi si garantii.

Pentru a opera imputatia platii, este necesar ca datoriile sa aiba obiect sume de bani sau bunuri fungibile de acelasi gen. Imputatia nu este posibila in cazul obligatiilor care au ca obiect bunuri individual determinate.

2. Felurile imputatiei

Imputatia platii este de doua feluri: imputatie conventionala si imputatie legala.

● Imputatia conventionala poate fi facuta prin acordul partilor sau prin vointa uneia dintre ele, fie a debitorului, fie a creditorului.

Potrivit art. 1110 C. civ., in lipsa conventiei partilor, primul care poate decide asupra carei obligatii se imputa plata efectuata este debitorul. Acesta insa trebuie sa tina cont de urmatoarele reguli :

plata trebuie sa fie suficienta pentru a acoperi intreaga datorie asupra careia debitorul face imputatia, deoarece, in caz contrar, ar opera o plata partiala, incalcandu-se principiul indivizibilitatii platii, cu exceptia obligatiilor conventionale unde sunt admise plati partiale[5];

daca debitorul are o obligatie scadenta (exigibila) si alta nescadenta (neexigibila), plata facuta se imputa asupra celei scadente, exceptand cazul in care termenul este stipulat exclusiv in interesul debitorului;

daca creanta este producatoare de dobanzi si debitorul datoreaza atat suma imprumutata cat si dobanda, plata se imputa mai intai asupra dobanzilor, cu exceptia cazului in care creditorul ar fi de acord sa se impute mai intai asupra capitalului (art. 1111 C. civ.).

Daca debitorul nu face imputatia platii, acest drept revine creditorului. Acesta va specifica in chitanta liberatorie de obligatie, pe care o remite debitorului, care dintre datorii s-a stins prin plata. Debitorul este tinut de imputatia facuta de creditor, in sensul ca nu poate solicita ca imputatia sa fie facuta asupra unei alte datorii, exceptand situatia in care creditorul se face vinovat de eroare sau dol (art. 1112 C. civ.).

● Imputatia legala. Daca nici una dintre parti nu a facut imputatia partii, aceasta se va face dupa regulile inscrise in art. 1113C. civ. Astfel :

daca o datorie este scadenta si alta nescadenta, plata se imputa asupra celei scadente, chiar daca debitorul avea interes sa o stinga pe cealalta[6];

daca toate datoriile au ajuns la scadenta, imputatia se va face asupra datoriei mai oneroase pentru debitor (de exemplu, datoria producatoare de dobanzi mai mari, datoria garantata de o ipoteca);

daca toate datoriile sunt scadente si oneroase in aceeasi masura, imputarea se va face asupra datoriei celei mai vechi;

daca toate datoriile sunt scadente, la fel de oneroase si au aceeasi vechime, plata se va imputa proportional asupra fiecareia dintre ele.

4. Oferta reala de plata urmata de consemnatiune

● Notiune. In ipoteza unui eventual refuz al creditorului de a primi plata de la debitor, acesta din urma se poate libera de obligatia ce-i incumba prin procedura ofertei reale de plata urmata de consemnatiune (art. 1114-1121 C. civ. si art. 586-590 C. pr. civ.). Astfel, debitorul are nu numai obligatia, ci si dreptul de a face plata, in caz contrar el ar fi trebui sa suporte consecintele neexecutarii prestatiei pe care el vrea sa o execute.

● Procedura ofertei de plata urmata de consemnatiune. Procedura ofertei reale de plata se realizeaza in urmatoarele etape succesive:

a) debitorul face o oferta reala efectiva si materiala a lucrului datorat. Oferta se face prin executor judecatoresc, care il someaza pe creditor sa se prezinte la data, ora si locul stabilit pentru a primi plata,

b) daca creditorul nu se prezinta la somatie ori refuza primirea platii, debitorul consemneaza suma de bani sau lucrul la dispozitia creditorului. Refuzul creditorului de a primi suma va fi consemnat intr-un proces verbal, dupa care debitorul va consemna suma oferita la CEC sau la administratia financiara la dispozitia creditorului si va depune recipisa la corpul executorilor judecatoresti ai instantei domiciliului creditorului.

c) validarea consemnarii de catre instanta judecatoreasca, debitorul fiind liberat la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti de validare a consemnarii. El va putea retrage suma depusa, daca, dupa consemnare, nu a fost ridicata de creditor sau instanta nu a validat plata .

● Efecte juridice. Oferta reala urmata de consemnatiune este liberatorie pentru debitor intocmai ca o plata facuta creditorului. De la data consemnarii, debitorul nu va mai fi tinut sa plateasca daune moratorii pentru executarea cu intarziere a obligatiei si nu mai suporta nici riscul pieirii fortuite a lucrului care, desi prin natura sa e un bun de gen, prin consemnare se individualizeaza.

In sistemul Codului civil nu este reglementata posibilitatea punerii in intarziere a creditorului in caz de refuz nejustificat al acestuia de a primi plata si nici raspunderea creditorului pentru pagubele pricinuite debitorului ca urmare a refuzului nejustificat.

Singura cale de liberare a debitorului in ipoteza in care doreste sa execute voluntar prestatia, dar creditorul refuza nejustificat primirea platii este oferta reala urmata de consemnatiune .

5. Proba platii

Dupa cum am vazut, plata are ca efect liberarea debitorului de obligatia asumata. Cu toate acestea, exista situatii in care un creditor contesta executarea obligatiei de catre debitorul sau, caz in care se pune problema probei platii.

● Sarcina probei revine aceluia care face o propunere inaintea judecatii, respectiv creditorului sau debitorului, dupa caz:

Creditorul are pretinde ca debitorul nu si-a executat obligatia, trebuie sa dovedeasca acesta.

Debitorul, daca pretinde stingerea obligatiei prin plata, va trebui sa probeze faptul efectuarii platii.

● Mijloace de proba. Operatia platii fiind un act juridic, mijloacele de proba vor fi cele din materia actelor juridice, respectiv :

pentru prestatiile mai mari de 250 lei, dovada platii se va putea face numai prin inscris (art. 1169 C. civ.). In marea majoritatea a cazurilor, creditorul elibereaza debitorului o chitanta, sub semnatura privata, prin care atesta efectuarea platii;

in cazul unei imposibilitati materiale sau morale de a cere creditorului un inscris (chitanta liberatorie), debitorul va putea face dovada platii cu orice mijloc de proba.

In unele cazuri, faptul platii este prezumat de lege. Astfel, potrivit art. 1138 C. civ., "remiterea voluntara a titlului original facuta de creditor debitorului da proba liberatiunii. Remiterea voluntara a copiei legalizate a titlului presupune remiterea datoriei sau plata, pana la proba contrarie".

Prin urmare:

atunci cand creditorul remite debitorului titlul constatator al creantei care este un inscris sub semnatura privata, se prezuma absolut liberalizarea sa prin plata;

daca se restituie debitorului titlul original constatator al creantei (inscris autentic) sau hotarare judecatoreasca investita cu formula executorie, se prezuma relativ liberarea prin plata[9];

in celelalte cazuri, creditorul va elibera debitorului o chitanta prin care sa se ateste plata facuta (chitanta liberatorie).

Sectiunea a II-a: Executarea silita a obligatiilor

1. Notiunea de executare silita

De regula, debitorul isi executa voluntar obligatia, prin efectuarea platii. Totusi, daca debitorul nu executa de bunavoie obligatia, deci nu efectueaza plata, creditorul poate recurge la executarea silita a obligatiei debitorului.

Executarea silita presupune un ansamblu de proceduri reglementate de lege, prin intermediul carora se asigura, cu sprijinul fortei coercitive a statului, realizarea dreptului creditorului, atunci cand debitorul refuza sa faca plata.

Executarea silita se face in natura, prin obligarea debitorului sa execute efectiv si real obiectul obligatiei. Atunci cand se cere executarea silita in natura a obligatiei se face tot o plata - creditorul obtine exact obiectul obligatiei -, dar aceasta plata nu se executa de bunavoie, ci este o plata silita.

In situatia in care executarea in natura a obligatiei nu mai este posibila, se trece la executarea ei prin echivalent, adica prin acordarea de despagubiri creditorului pentru prejudiciul datorat neexecutarii in natura a obligatiei.

2. Executarea silita in natura

In executarea silita a obligatiilor distingem dupa cum obiectul acestora consta in "a da", "a face" sau "a nu face" :

a) Executarea silita a obligatiilor "de a da".

●Daca obligatia de "a da" are ca obiect o suma de bani, executarea silita in natura este intotdeauna posibila si fara participarea debitorului. In virtutea dreptului de gaj general pe care-l are asupra patrimoniului debitorului;

●Daca obiectul obligatiei de "a da" il constituie un bun de gen, dreptul de proprietate se transmite in momentul individualizarii acestuia. In acest caz, creditorul va putea opta intre :

executarea silita in natura cand acest lucru este cu putinta;

achizitionarea unei cantitati de bunuri echivalente obiectului obligatiei, pe contul debitorului, urmand a recupera pretul prin executarea silita asupra bunurilor debitorului;

executarea silita prin echivalent, adica plata de despagubiri.

●Daca obligatia de "a da" are ca obiect un bun individual determinat, atunci ea include doua obligatii principale :

obligatia de transfera sau constitui dreptul de proprietate sau alt drept real asupra bunului. Transferul dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra bunului individual determinat se face in momentul realizarii acordului de vointa, fara a fi necesara vreo actiune din partea debitorului. Deoarece transferul proprietatii sau a altui drept real se produce in baza legii, nu se mai pune problema executarii silite. In principiu, aceasta obligatie se poate executa intotdeauna in natura, chiar in temeiul legii;

obligatia de a preda un lucru. Predarea lucrului impune participarea debitorului si consta intr-o obligatie "de a face", care include si pastrarea bunului pana in momentul predarii.

Cat timp bunul se afla la debitor, executarea silita in natura este posibila. In schimb, daca bunul este distrus sau ascuns, executarea silita in natura devine imposibila, urmand a se trece la executarea prin echivalent.

In ipoteza in care bunul este instrainat unui tert, creditorul va putea intenta actiune in revendicare. Tertul se va putea apara invocand uzucapiunea, daca bunul este imobil sau dobandirea proprietatii prin posesie de buna-credinta (art. 1909 C. civ.) daca bunul e mobil. In aceasta situatie, creditorul se va multumi cu executarea silita prin echivalent a prestatiei.

b) Executarea obligatiei "de a face" si "de a nu face"

Potrivit art. 1075 C. civ., "orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari, in caz de neexecutare din partea debitorului". Pornind de la textul legal, in aparenta, s-ar putea concluziona ca obligatiile "de a face" si "de a nu face" ar putea fi executate in natura, pe cale silita.

O asemenea concluzie ar fi gresita deoarece, in acest mod, I s-ar permite debitorului ca, prin simpla manifestare unilaterala de vointa, sa schimbe obiectul obligatiei, din prestatia pe care o datora efectiv, intr-o suma de bani.

Codul civil contine reglementari speciale care permit executarea silita in natura a obligatiIlor "de a face" si "de a nu face". AstfeL:

in cazul obligatiilor "de a face" care nu se executa, instanta va putea autoriza pe creditor sa duca la indeplinire obligatia in contul debitorului (art. 1077 C. civ.).

In privinta obligatiei "de a nu face", art. 1076 C. civ. permite creditorului sa ceara instantei sa-l oblige pe debitor sa distruga ceea ce a facut prin incalcarea obligatiei, sau sa il autorizeze chiar pe creditor sa distruga bunul, pe cheltuiala debitorului.

3. Daune cominatorii

1. Notiune

Daunele cominatorii sunt un mijloc indirect de constrangere a debitorului la executarea obligatiilor de "a face" si "a nu face", ce consta intr-o suma de bani pe care debitorul trebuie sa o plateasca pentru fiecare zi de intarziere sau alta unitate de tip: saptamana, luna, pana la executarea obligatiei.

Cuantumul sumei si unitatea de timp pentru care se acorda, se stabilesc prin hotarare judecatoreasca. Daca debitorul continua sa nu-si execute delegatia, instanta poate mari cuantumul lor.

2. Caractere juridice

a) constituie un mijloc de constrangere a debitorului la executarea obligatiei. Ele sunt un mijloc indirect de asigurare a executiei in natura a obligatiilor, prin plata unei sume de bani pe o unitate de timp (zi, saptamana, luna) in ipoteza in care debitorul nu-si executa voluntar obligatia;

b) nu au caracter reparator al prejudiciului suferit de creditor prin neexecutarea de catre debitor a obligatiei. Prin urmare, daunele cominatorii nu se pot identifica cu daunele-interese (compensatorii sau moratorii) deoarece la stabilirea daunelor cominatorii nu se tine seama de prejudiciul suferit de creditor.

c) sunt un mijloc subsidiar de a detine executarea obligatiei. De regula, executarea silita a unei obligatii se face in natura ei specifica, debitorul trebuind sa execute efectiv prestatia la care s-a obligat. Astfel, daunele cominatorii se vor cere cu titlu exceptional numai daca nu exista alte mijloace prin care se poate executa silit obligatia in natura ei;

d) au un caracter nelimitat in timp, deoarece nu se cunoaste cat timp debitorul nu-si va executa obligatia. In ipoteza in care debitorul isi executa obligatia, acordarea daunelor cominatorii nu se mai justifica;

e) au un caracter provizoriu, astfel incat cuantumul lor poate fi modificat de instanta de judecata. Astfel, in cazul in care debitorul persista in neexecutare, instanta le va putea mari;

3. Domeniu de aplicare

Daunele cominatorii nu se aplica obligatiilor avand ca obiect sume de bani, deoarece acestea produc dobanzi in caz de intarziere in executare, si nici obligatiilor de a da care pot fi executate in natura.

Daunele cominatorii isi gasesc incidenta in asigurarea executarii obligatiilor de "a face" si de "a nu face". In acest caz, creditorul recurge la daune cominatorii atunci cand urmareste ca debitorul sa-si execute obligatia in natura sa specifica.

Prin exceptie chiar si in cazul obligatiilor de a face si a nu face, daunele cominatorii nu se acorda in urmatoarele situatii :

cand executarea in natura a obligatiei nu mai este posibila, deoarece scopul ei nu mai poate fi atins;

cand este posibila executarea in natura a obligatiei pe cale silita prin intermediul executorilor judecatoresti sau de creditor, pe cheltuiala debitorului;

cand refuzul debitorului de a executa este clar exprimat, astfel incat instanta judecatoreasca va stabili direct despagubirea pentru prejudiciul suferit de catre creditor. Prin urmare, daca debitorul nu executa, executa cu intarziere sau necorespunzator obligatia asumata, instanta nu va acorda daune cominatorii, ci despagubiri pentru prejudiciul cauzat.

Daunele cominatorii sunt un mijloc indirect de constrangere a debitorului la executarea obligatiilor de "a face" si "a nu face", ce consta intr-o suma de bani pe care debitorul trebuie sa o plateasca pentru fiecare zi de intarziere sau alta unitate de tip: saptamana, luna, pana la executarea obligatiei.

Despagubirile (daunele-interese) reprezinta echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii sau executarii necorespunzatoare a obligatiei de catre debitor. Ele se pot acorda fie sub forma unei sume globale, fie a unor sume prestate periodic

Actiunea oblica (subrogatorie sau indirecta)

Notiune. In cazul in care un debitor risca sa devina insolvabil, deoarece din nepasare sau rea-credinta, nu-si exercita anumite drepturi pe care le are impotriva tertilor, legea ii confera creditorului chirografar, dreptul de a le exercita personal, in numele debitorului.

In acest sens, dispune art. 974 Cod civ., potrivit caruia "creditorii pot exercita toate drepturile si actiunile debitorului lor, afara de acelea care ii sunt exclusiv personale".

Actiunea oblica este mijlocul juridic prin care creditorul exercita drepturile si actiunile ce apartin debitorului in cazul in care acesta refuza sau din neglijenta nu le exercita.

De exemplu, un debitor nu exercita o actiune in revendicare impotriva unui tert care urmeaza sa uzucapeze bunul; chiriasul nu plateste chiria, iar debitorul din neglijenta nu o pretinde. In aceste situatii in care debitorul nu actioneaza direct, o va face creditorul in numele debitorului, deci indirect prin actiunea oblica.

Domeniu de aplicare. De regula, creditorul poate exercita pe calea actiunii oblice toate drepturile si actiunile ce fac parte din patrimoniul debitorului. Prin exceptie, creditorul nu poate prin actiunea obliga:

sa incheie acte de administrare si de dispozitie in numele debitorului. Spre exemplu, nu poate prin actiunea oblica sa-l oblige pe debitor sa inchirieze un spatiu liber. In schimb, daca debitorul il inchiriaza si neglijeaza sa perceapa chiria, creditorul poate sa o pretinda in numele lui;

sa intenteze actiuni cu un caracter exclusiv personal. Se includ in aceasta categorie:

actiuni personale prin care se apara drepturi personal nepatrimoniale, precum si actiunile de stare civila, stabilire a filiatiei.

actiuni patrimoniale, dar care impun o apreciere subiectiva din partea debitorului: actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine; renuntarea la succesiune;

actiuni patrimoniale avand ca obiect bunuri neurmaribile, precum o pensie de intretinere, dreptul de a primi o bursa, dreptul de uz sau de abitatie. [10]

Conditiile intentarii actiunii. Pentru exercitarea actiunii oblice este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:

creditorul sa aiba o creanta certa, lichida si exigibila. In schimb, nu este necesar ca creditorul sa detina si un titlu executoriu, deoarece actiunea oblica nu este un mijloc de executare, ci un act preliminar executarii silite;

debitorul sa fie inactiv, respectiv, din neglijenta sau cu rea-credinta sa nu introduca actiunea. Dupa ce creditorul a pornit actiunea, debitorul o poate prelua, devenind el insusi titular. In acest caz, creditorul poate ramane in proces, alaturi de debitor, pentru ocrotirea propriilor interese;

creditorul sa aiba un interes serios si legitim pentru a intenta actiunea. Acest interes exista atunci cand debitorul este insolvabil. Daca debitorul este solvabil, actiunea urmeaza a fi respinsa ca lipsita de interes.

Nu se cere ca debitorul sa fie introdus in proces si nici sa fie pus in intarziere. Cu toate acestea, introducerea lui in proces este utila, deoarece, pe de o parte, poate formula unele aparari si exceptii si, pe de alta parte, hotararea judecatoreasca ii va fi opozabila.

Efecte juridice. Actiunea oblica este exercitata de creditor in numele debitorului.[11] Din caracterul ei de actiune subrogatorie rezulta o serie de consecinte .

paratul actionat de creditor, ii poate opune acestuia toate apararile (exceptiile) pe care i le-ar fi putut opune si debitorului,

daca actiunea este admisa, dreptul ce era amenintat cu pierderea este readus in patrimoniul debitorului. Cu toate acestea, el va servi la asigurarea gajului general al tuturor creditorilor chirografari, fara ca acel creditor care a intentat actiunea sa aiba vreun drept de preferinta,

hotararea obtinuta de creditor este opozabila debitorului numai daca acesta a fost introdus in proces.

b) Actiunea revocatorie (pauliana)

Notiune. dupa cum am aratat, in virtutea dreptului de gaj general, bunurile debitorului nu sunt indisponibilizate in patrimoniul acestuia. Astfel, debitorul poate incheia cu privire la aceasta acte juridice prin care sa-si creeze sau sa isi mareasca o stare de insolvabilitate. De exemplu, creditorii sunt gata sa urmareasca o creanta neplatita de catre debitor, iar acesta doneaza bunuri, astfel incat isi creeaza o stare de insolvabilitate.

Pentru aceste situatii, legea pune la dispozitia creditorilor chirografari posibilitatea de a ataca actele juridice incheiate de debitor in frauda?? dreptului de gaj general. Potrivit art. 975 Cod civ., creditorii "pot asemenea, in numele lor personal, sa atace actele viclene facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor."

Actiunea revocatorie reprezinta mijlocul juridic prin care creditorul poate cere revocarea (desfiintarea) pe cale judecatoreasca a actelor incheiate de debitor in vederea prejudicierii sale.

Domeniul de aplicare In principiu, prin actiunea pauliana poate fi ceruta desfiintarea oricarui act juridic, cu titlu oneros sau gratuit, prin care debitorul a micsorat gajul general al creditorilor chirografari. De exemplu, instrainarile de bunuri, constituirea unei ipoteci, remiterea de datorie, renuntarea la mostenire, actul de acceptare a unei succesiuni insolvabile, facute in frauda drepturilor creditorilor mostenitorului pot fi atacate prin actiunea revocatorie.

Prin exceptie, nu pot fi atacate prin actiunea revocatorie urmatoarele acte:

- actele ce privesc drepturi personal nepatrimoniale;

- actele referitoare la drepturi patrimoniale care implica o apreciere personala din partea debitorului. De exemplu, actul de renuntare a debitorului la revocarea unei donatii pentru intratitudine;

- actele referitoare la drepturi patrimoniale neurmaribile. Cu toate acestea, actiunea revocatorie este admisibila si in privinta acestor acte, daca au fost incheiate de debitor cu intentia de a frauda interesele creditorilor. Spre exemplu, in cazul unei obligatii de intretinere, in care debitorul plateste o suma excesiva, pentru a frauda pe creditorii sai chirografari;

- actele prin care debitorul contracteaza noi datorii;

- actele prin care debitorul refuza sa se imbogateasca. Spre exemplu, neacceptarea sumei donatii;

- actele de impartire a succesiunii. Astfel, potrivit art. 785 Cod civ., creditorii " Prin urmare, creditorii pot sa-si apere interesele participand la imparteala sau cerand ca aceasta sa se faca in prezenta lor. Daca nu au utilizat aceasta posibilitate, ei nu pot cere revocarea impartelii prin actiunea pauliana.

Conditiile intentarii actiunii pauliene. Pentru ca actiunea revocatorie sa fie admisa se cer intrunite urmatoarele conditii:

a) creditorul sa aiba o creanta certa, lichida si exigibila si in principiu, anterioara actului atacat. In legatura cu aceasta conditie se impun urmatoarele precizari:

• in principiu, un act juridic nu poate interesa decat pe creditorii prezenti, nu si pe cei viitori. Cu toate acestea cand debitorul incheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor in viitor, acesta poate ataca actul, chiar daca a fost incheiat anterior nasterii dreptului sau de creanta.
• anterioritatea creantei creditorului fata de actul atacat poate fi dovedita prin orice mijloc de proba, astfel incat nu este necesara o data certa. Data nu trebuie sa fie certa, deoarece actul atacat creand un prejudiciu creditorului chirografar, acesta devine tert si poate dovedi anterioritatea creantei cu orice mijloc de proba.
• cerinta anterioritatii creantei fata de actul atacat nu este obligatorie atunci cand se dovedeste ca debitorul a incheiat actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor.[13]

Pentru exercitarea actiunii revocatorii nu este necesar ca creditorul sa aiba un titlu executoriu prin care sa fie constatata creanta, deoarece actiunea pauliana nu este un act de executare, ci o revocare a unui act prin care se fraudeaza dreptul de gaj general al creditorilor chirografari si se intenteaza impotriva celui care a profitat de acel act.[14]

b) actul atacat sa fi creat creditorului un prejudiciu, constand in aceea ca debitorul si-a cauzat sau si-a marit o stare de insolvabilitate. Cu alte cuvinte, prin actul atacat debitorul sa-si fi micsorat activul patrimonial.

Astfel, nu pot fi atacate prin actiunea pauliana:

actele prin care debitorul plateste pe un alt creditor al sau, deoarece prin acest act s-a stins o si o obligatie, deci s-a micsorat si pasivul patrimonial.

actele care reprezinta un refuz de imbugatire de exemplu refuzul de a primi o donatie. Prin actiunea pauliana se urmareste sa se readuca in gajul general valori ce au iesit fraudulos din patrimoniul debitorului, si nu sa se aduca valori noi.

actele prin care debitorul contracteaza noi datorii deoarece prin aceste acte el nu-si micsoreaza activul patrimonial cu efect imediat, ci creeaza riscul unei viitoare insolvabilitati.

c) frauda debitorului, constand in aceea ca a avut cunostinta de rezultatul pagubitor al actului fata de creditor. Nu este necesar ca debitorul sa fi intentionat sa-l pagubeasca pe creditor. Conditia este indeplinita daca debitorul este constient ca prin actul respectiv isi creeaza sau mareste starea de insolvabilitate.

d) complicitatea la frauda a tertului cu care debitorul a incheiat actul atacat, in sensul ca tertul cunostea ca prin incheierea actului atacat debitorul a devenit insolvabil.

• conditia dovedirii fraudei tertului dobanditor este necesara daca actul atacat este cu titlu oneros.
• daca actul atacat este cu titlu gratuit, este suficienta dovada fraudei debitorului, deoarece tertul are de aparat un avantaj gratuit, pe cand creditorul tinde sa evite un prejudiciu.
• daca bunul a fost instrainat de tertul dobanditor catre o alta persoana, actiunea revocatorie va putea fi introdusa impotriva acestuia, cu conditia dovedirii fraudei atat a dobanditorului cat si a celui ce a dobandit de la el.

Efecte juridice. Daca actiunea revocatorie este admisa de instanta de judecata, actul juridic astfel atacat va fi revocat.

• fata de tertul dobanditor, actul juridic este revocat numai in limitele necesare realizarii dreptului de creanta al creditorului. De aceea, daca valoarea creantei este inferioara valorii bunului urmarit, tertul poate pastra bunul, platind creditorului urmaritor creanta.
• fata de debitor, actul revocat ramane valabil. Astfel, tertul il poate actiona in temeiul obligatiei de garantie pentru evictiune, pentru intreaga valoare de care a fost lipsit ca efect al actiunii pauliene.
• fata de ceilalti creditori ai debitorului, actiunea revocatorie nu produce efecte. Astfel, revocarea actului atacat, profita numai creditorului care a introdus actiunea. Cu toate acestea, ea poate sa profite si celorlalti creditori numai daca intervin in proces.

Natura juridica. Actiunea revocatorie are drept scop apararea gajului general al creditorilor chirografari impotriva actelor facute de debitor prin care isi reduce patrimoniul, astfel incat devine imposibila plata datoriilor. Ea are un caracter individual si subsidiar, justificandu-se numai in ipoteza in care creditorul nu isi poate realiza creanta impotriva debitorului, deoarece acesta a devenit insolvabil.[15]

Actiunea pauliana este o actiune in despagubiri, deoarece revocarea actului fraudulos constituie cel mai bun mijloc pentru repararea prejudiciului suferit de creditorul chirografar. Fundamentul ei consta, pe de alta parte, in ideea ca debitorul a savarsit prin actul incheiat, o fapta ilicita impotriva creditorului, cauzandu-i un prejudiciu ce trebuie reparat.[16]

. Subrogatia in drepturile creditorului prin plata creantei

1. Notiune. Reglementare.

● Notiune. In cazul in care o persoana plateste o datorie care nu-i incumba, ea va putea fie sa ceara restituirea platii nedatorate, fie sa actioneze pe debitorul pentru care a platit printr-o actiune derivand din mandat, imbogatire fara justa cauza sau gestiune de afaceri. In aceste cazuri insa, cel care a platit (solvensul) nu va beneficia de garantiile si accesoriile ce asigurau creditorului realizarea creantei.

De aceea, legea a prevazut si modalitatea ca plata sa se faca prin subrogare (inlocuire), caz in care creanta cu toate drepturile si accesoriile sale se va transmite de la creditor la platitorul creantei (solvens). Astfel, desi initial era tert fata de raportul dintre creditor si debitor, solvens, prin plata creantei, ia locul creditorului; debitorul devenind obligat fata de acesta.

Subrogatia in drepturile creditorului prin plata creantei este un mijloc de transmitere legala sau conventionala a dreptului de creanta cu toate garantiile si accesoriile sale, catre un tert care a platit pe creditorul initial in locul debitorului.

● Reglementare. Art. 1006-1109 Cod civ. reglementeaza doua categorii de subrogatii: subrogatia legala si subrogatia conventionala. Aceasta la randul ei poate fi subrogatie conventionala consimtita de creditor si subrogatie conventionala consimtita de debitor.

2. Categorii de subrogatie

a) Subrogatia legala

Potrivit art. 1108 Cod civ. subrogatia opereaza de drept in urmatoarele cazuri:

"in folosul aceluia care, fiind el insusi creditor, plateste altui creditor care are preferinta" (art. 1108 alin. 1).

De exemplu, un creditor plateste altui creditor cu rang preferential (un creditor chirografar plateste creanta unui creditor ipotecar, sau un creditor ipotecar de rang inferior plateste unui creditor ipotecar de rang superior). Primul creditor este interesat sa plateasca atunci cand creditorul cu rang preferential ameninta sa scoata bunul asupra caruia se poarta garantia sa reala, intr-un moment in care, prin pretul obtinut pe bun, nu s-ar fi putut indestula decat creditorul cu rang prioritar.

Primul creditor, prin plata celui cu rang preferential, se subroga in drepturile acestuia, si va putea astepta pana in momentul in care, prin vanzarea bunului, va putea acoperi ambele creante: propria creanta si pe cea pe care a platit-o pentru creditorul cu rang preferential.

"in folosul aceluia care, dobandind un imobil, plateste creditorilor caror acest imobil era ipotecat". (art. 1108 alin. 2)

Spre exemplu, dobanditorul unui imobil ipotecat plateste pe creditorii ipotecari pentru a impiedica urmarirea imobilului, respectiv scoaterea lui la vanzare de catre creditori. Prin achitarea creantelor, cumparatorul va dobandi ipoteca asupra propriului imobil, cu rangul creditorilor platiti.

"in folosul aceluia care, fiind obligat cu altii sau pentru altii la plata datoriei are interes de a o desface", adica sa o plateasca (art. 1108 alin. 3).

Textul ii are in vedere pe codebitorii solidari, codebitorii obligatiilor indivizibile si pe fidejusorii intre ei (obligati impreuna cu altul) precum si pe fidejusori si cautiunea reala (obligatii pentru altul).

"in folosul tertului beneficiar, care a platit din starea sa datoriile succesiunii" (art. 1107 pct. 4 Cod civ.).

De exemplu, mostenitorul care a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar nu este obligat sa plateasca datoriile succesiunii decat in limita activului. Totusi, el poate fi interesat sa plateasca pe unii creditori ai succesiunii pentru a evita urmarirea unor bunuri. Astfel, daca mostenitorul plateste o datorie a succesiunii din propriul patrimoniu, el se subroga in drepturile creditorului succesoral platit.

b) Subrogatia conventionala

● Subrogatia consimtita de creditor. Potrivit art. 1107 alin. 1 Cod civ., subrogatia conventionala are loc "cand creditorul, primind plata sa de la o alta persoana, da acestei persoane drepturile, actiunile, privilegiile sau ipotecile sale, in contra debitorului; aceasta subrogatie trebuie sa "fie expresa si facuta intr-un timp cu plata."

Din textul de lege rezulta urmatoarele:

subrogatia isi are izvorul in acordul de vointe dintre creditor si tertul care face plata, fara a fi necesar consimtamantul debitorului. Prin urmare, numai creditorul trebuie sa consimta la subrogarea tertului platitor in drepturile sale.

subrogatia conventionala, trebuie sa se realizeze concomitent cu plata. Daca inlocuirea creditorului s-ar face inainte de plata, am fi in prezenta unei cesiuni de creanta, iar daca s-ar face dupa efectuarea platii, creanta fiind stinsa, nu s-ar mai putea transmite.

din punct de vedere al conditiilor de forma:

subrogatia conventionala trebuie sa fie expresa. De regula, subrogatia se consemneaza in chitanta care atesta plata facuta de tert, pe care o elibereaza creditorul;

pentru ca subrogatia sa fie opozabila tertilor si pentru a se dovedi ca subrogatia s-a facut concomitent cu plata, chitanta trebuie sa aiba data certa.

● Subrogatia consimtita de debitor. Conform art. 1107 alin. 2 Cod civ., aceasta forma de subrogatie conventionala se utilizeaza atunci "cand debitorul se imprumuta cu o suma spre a-si plati datoria si subroga pe imprumutator in drepturile creditorului".

Textul face necesare cateva precizari:

subrogarea se realizeaza prin acordul de vointe dintre debitor si tertul subrogat. Astfel, cel ce face inlocuirea creditorului este debitorul.

nu se cere, insa, consimtamantul creditorului. Astfel, daca el refuza achitarea datoriei si eliberarea chitantei ce atesta plata, debitorul poate face oferta reala urmata de consemnatiune.

din punct de vedere al formei:

actul de imprumut si chitanta de plata a datoriei incheiate in forma autentica. Prin urmare, subrogatia consimtita de debitor este un act juridic solemn;

actul de imprumut trebuie sa cuprinda mentiunea ca imprumutul se face in scopul achitarii datoriei; iar chitanta de plata a datoriei sa precizeze ca plata s-a facut cu suma imprumutata de tert.

3. Efecte juridice

● Efectul general. Indiferent de forma legala sau conventionala a subrogatiei, subrogatul dobandeste toate drepturile creditorului platit. Astfel, subrogatul se substituie creditorului, primind creanta cu toate drepturile ce o insotesc, si anume:

subrogatul are actiunea pe care creditorul platit ar fi putut sa o intenteze in caz de neplata, impotriva debitorului;

subrogatul beneficiaza de toate garantiile creantei (ipoteca, gaj, privilegii) si accesoriile (dobanzile) acesteia.

● Efecte speciale

a) subrogatia opereaza numai in masura platii efectuate. Subrogatul va lua locul creditorului numai pentru ceea ce el a platit efectiv, si va recupera de la debitor numai suma platita, nu si valoarea nominala a creantei.

b) daca subrogatul este un codebitor solidar care a platit datoria in intregime, peste partea sa, el va beneficia de garantiile creantei, cu exceptia solidaritatii. Astfel, el va putea urmari pe ceilalti debitori numai pentru partea fiecaruia si va suporta alaturi de acestia riscul insolvabilitatii unuia dintre debitori;

1. Notiune. Reglementare

Notiune: Cesiunea de creanta este un contract prin care creditorul transmite dreptul sau de creanta unei alte persoane.

Desi contractul se incheie intre creditor (titular al dreptului de creanta) si persoana careia i se transmite creanta, cesiunea implica trei persoane:

creditorul care transmite creanta, denumit cedent;

tertul caruia i se transmite creanta, denumit cesionar;

debitorul creantei ce se transmite, numit debitor cedat.

Prin efectul cesiunii, noul creditor al debitorului cedat va fi cesionarul.

● Reglementare. Codul civil reglementeaza cesiunea de creanta in materia vanzarii (art. 1391-1398 si art. 1402-1404). De regula, cesiunea se face cu titlu oneros prin contract de vanzare-cumparare sau prin contract de schimb. De asemenea, ea poate fi facuta si prin contract cu titlu gratuit, prin contract de donatie.

2. Conditii

● Conditii generale. Cesiunea de creanta este un contract, si prin urmare trebuie sa indeplineasca toate conditiile de valabilitate ale contractului (obiect, cauza, consimtamant, capacitate).

In principiu, orice creanta poate forma obiectul cesiunii. Sunt incesibile creantele cu caracter personal, precum: salariul, pensia de intretinere.

Cesiunea de creanta este un contract consensual, deci se incheie valabil prin acordul de vointa dintre cedent si cesionar. Incheierea actului in forma autentica este cu titlu gratuit, situatie in care constituie o donatie.

Pentru validitatea cesiunii de creanta nu se cere consimtamantul debitorului cedat. In schimb, pentru opozabilitatea fata de terti a contractului de cesiune, legea impune indeplinirea unor formalitati.

● Formalitati pentru opozabilitate. Pentru ca cesiunea de creanta sa fie opozabila tertilor, din care face parte si debitorul cedat, trebuie indeplinite urmatoarele formalitati de publicitate (art. 1393 Cod civ.):

notificarea, prin care fie cedentul, fie cesionarul ii aduce la cunostinta debitorului faptul cesiunii, a schimbarii creditorului si principalele clauze ale contractului;

acceptarea cesiunii de catre debitorul cedat, in sensul ca a luat cunostinta de schimbarea creditorului initial.

Acceptarea poate fi facuta:

in forma autentica, caz in care este opozabila tertilor;

in forma inscrisului sub semnatura privata care emana de la debitor. In acest caz, cesiunea este opozabila numai debitorului cedat, nu si celorlalti terti.

3. Efectele juridice

Trebuie sa facem distinctia dupa cum efectele juridice se produc intre cedent si cesionar, ca parti ale contractului, sau fata de terti.

● Efectele cesiunii intre parti. Ca efect al incheierii contractului de cesiune:

a) creanta trece din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le confera cedentului. Si anume:

creanta isi pastreaza natura juridica civila sau comerciala;

creanta se transmite cu eventualele garantii (ipoteca, privilegii, fidejusiune);

daca creanta consta intr-o suma de bani, va continua sa produca aceeasi dobanda.

b) cesionarul devine creditor pentru valoarea nominala a creantei, indiferent de pretul platit si chiar daca cesiunea s-a facut cu titlu gratuit.

De exemplu: cedentul transmite o creanta de 5000 euro cesionarului pentru suma de 3000 euro sau o doneaza acestuia. Indiferent de transmisiunea cu titlu oneros sau gratuit a creantei, cesionarul va pretinde debitorului cedat sa-i plateasca valoarea nominala a creantei, respectiv suma de 5000 euro.

c) daca cesiunea de creanta se face cu titlu oneros, ea da nastere in sarcina cedentului a obligatiei de garantie.

Obligatia de garantie a cedentului este de doua feluri:

● garantie de drept (legala), stabilita de art. 1392 Cod civ.

Potrivit textului de lege, cedentul are obligatia de a garanta ca, la momentul cesiunii, creanta cedata exista in mod valabil si ca este titularul ei. In schimb, cedentul nu garanteaza si solvabilitatea debitorului cedat (art. 1397 Cod civ.);

● garantie conventionala. Dispozitiile legale privind garantia de drept a cedentului sunt dispozitive, astfel incat partile, printr-o clauza contractuala, pot sa deroge, stabilind alte reguli de garantie, si anume:

Clauze de agravare de raspundere, in sensul ca cedentul garanteaza solvabilitatea debitorului din momentul incheierii contractului. Printr-o clauza expresa, cedentul se poate angaja sa garanteze si solvabilitatea viitoare a debitorului cedat (art. 1398 Cod civ.). In toate cazurile insa, cedentul raspunde numai in limitele pretului cesiunii, si nu in limitele valorii nominale a creantei (art. 1399 Cod civ.).

clauze de atenuare a raspunderii, in sensul stabilirii unei garantii partiale sau a excluderii oricarei garantii a cedentului (nu se garanteaza nici macar existenta creantei). Cu toate acestea, in masura in care existenta creantei este afectata de faptul personal al cedentului, el va fi tinut raspunzator fata de cesionar. Spre exemplu, creanta nu mai exista datorita faptului sau personal de a primi plata datoriei, astfel incat va fi tinut sa raspunda fata de cesionar.

● Efectele fata de terti. Cesiunea produce efecte fata de terti numai in momentul notificarii facute prin intermediul executorilor judecatoresti sau al acceptarii ei de catre debitorul cedat prin inscris autentic. Fata de debitorul cedat, cesiunea produce efecte si prin acceptarea ei prin inscris sub semnatura privata.

In consecinta, sunt terti in materia cesiunii de creanta:

debitorul cedat;

cesionarii ulteriori si succesivi ai aceleiasi creante;

creditorii cedentului.

a) pana la notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat poate sa o ignore, in sensul ca poate plati in mod valabil cedentului (art. 1395 Cod civ.). Daca, totusi cedentul face cesiunea, debitorul cedat se va putea apara fata de cesionar prin invocarea chitantelor liberatorii provenind de la cedent, chiar daca au data ulterioara cesiunii. In schimb, aceste chitante trebuie sa aiba data anterioara notificarii sau acceptarii.

Dupa indeplinirea formalitatilor, debitorul cedat devine debitorul cesionarului si nu va mai putea plati in mod valabil cedentului.

b) in cazul in care cedentul a instrainat creanta, succesiv, la mai multi cesionari, se naste un conflict intre cesionarii ulteriori. Conflictul se solutioneaza potrivit regulii "qui prior tempore potior jure" astfel incat cesionarul care notifica primul sau obtine acceptarea debitorului cedat prin inscris autentic, va deveni tert fata de celelalte acte de cesiune facute de cedent. In consecinta, lui i se va transmite creanta, devenind creditor fata de debitorul cedat.

c) creditorii cedentului pierd prin efectul cesiunii un element al gajului general pe care il au asupra patrimoniului acestuia. Prin urmare, cat timp nu au fost indeplinite formalitatile prevazute de lege, ei sunt terti fata de contractul de cesiune, si vor putea urmari creanta pe care cedentul o are impotriva debitorului cedat. Dupa efectuarea publicitatii, cesiunea le devine opozabila si in consecinta nu vor mai putea face urmarirea.

2 Gajul

1. Consideratii generale

Notiune. Gajul sau amanetul este un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea datoriei (art. 1685 Cod civ.).

Termenul de "gaj" este utilizat pentru a desemna in acelasi timp contractul de gaj, dreptul real de gaj nascut din acest contract, precum si bunul care constituie obiectul gajului.

Natura juridica. Gajul poate garanta orice obligatie valabila. Pot fi date in gaj bunuri mobile corporale, bunuri imobile incorporare, de exemplu: creante, actiuni ale debitorului.

In consecinta, gajul este o garantie reala. Daca debitorul nu-si indeplineste obligatia, garantia reala ii da creditorului garantat dreptul de a retine bunul afectat garantiei si de a-l vinde pentru a-si obtine plata obligatiei garantate.

Reglementare. Contractul de gaj si efectele sale sunt reglementate de art. 1685-1695 Cod civ. Aceste dispozitii se completeaza cu reglementarile speciale instituite in aceasta materie:

Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice[17];

Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor.[18]

Categorii. In legislatie sunt reglementate doua tipuri de gaj: cu deposedare si fara deposedare. In acest sens dispune art. 9 alin. 3 din Legea nr. 99/1999 "garantia reala se poate constitui cu sau fara deposedarea celui ce constituie garantia de bunul afectat garantiei"

Dupa modul in care se stabileste obligatia de a constitui gajul, acesta poate fi:

conventional, cand partile decid asupra necesitatii constituirii gajului;

legal, cand legea obliga anumite persoane sa constituie gajul;[19]

judecatoresc, cand instanta dispune constituirea gajului.

Chiar si in cazul gajului legal sau judecatoresc, constituirea efectiva a gajului se face prin contract. Astfel, in realitate gajul este conventional, numai obligatia constituirii lui este instituita de lege sau de instanta.

2. Contractul de gaj

Notiune. Garantia reala mobiliara se constituie numai pe baza unui contract de garantie.

Contractul de garantie reala este contractul in baza caruia se constituie o garantie reala in bunuri sau in drepturi in beneficiul unui anumit creditor (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 99/1999).

Caractere juridice. Contractul de gaj se caracterizeaza prin urmatoarele:

este un contract accesoriu, deoarece presupune existenta unei obligatii principale valabile. Totusi gajul poate sa garanteze si o obligatie eventuala, ce s-ar naste in viitor. De exemplu, gajul destinat a garanta acoperirrea prejudiciului pe care gestionarul l-ar putea produce, prin activitatea sa, unitatii bugetare unde este incadrat;

gajul cu deposedare este un contract real, deoarece ia nastere numai prin remiterea efectivaa bunului gajat. Remiterea se face creditorului sau unui tert insarcinat cu pastrarea lucrului pana la plata datoriei (art. 1688 C. civ.)

In cazul gajului fara deposedare, contractul trebuie constatat printr-u inscris, incheiat in forma autentica sau sub semnatura privata , si trebuie semnat de catre debitor (art. 14 alin. 2 din Legea nr. 99/1999).

este un contract unilateral, deoarece da nastere la obligatii numai in sarcina creditorului. Astfel, acesta are obligatia de a pastra bunul, de a-l conserva si de a-l restitui debitorului cand acesta isi va executa obligatia. Deoarece inscrisul este cerut ad probationem, gajul fara deposedare este un contract consensual,

contractul de garantie reala este titlu executoriu, si prin urmare poate fi pus in executare silita fara a fi necesara investirea cu formula executorie (art. 17 din Legea nr. 99/19999).

Incheierea contractului. In vederea incheierii contractului de gaj trebuie respectate conditiile:

a)      persoana constituitorului trebuie sa fie proprietarul bunului gajat si sa aiba capacitate de exercitiu deplina. Daca debitorul este minor, este posibila gajarea bunurilor sale in vederea garantarii propriilor datorii, numai cu incuviintarea autoritatii tutelare. In schimb este interzis ocrotitorului legal (parinte, tutore) sa garanteze, in numele minorului, obligatia altuia (art. 129 C. fam),

b)      obiectul gajului il constituie numai bunuri mobile, corporale sau incorporale, aflate in circuitul civil. Contractul trebuie sa contina o descriere a bunului afectat garantiei, respectiv specia si natura bunului gajat, iar in cazul bunurilor generice trebuie sa arate calitatea, greutatea si masura.[21] Daca bunul afectat garantiei consta intr-o suma de bani depusa intr-un cont bancar, contul trebuie individualizat in mod distinct.

c)      in privinta formei, contractul de gaj trebuie sa indeplineasca doua formalitati:

trebuie sa fie constatat prin inscris autentic sau sub semnatura privata, si sa fie semnat de debitor;

trebuie sa indeplineasca formalitatea de opozabilitate fata de terti, prin inscrierea avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare[22]. Prin inscriere, creditorii pentru care se inscrie ulterior o garantie reala asupra aceluiasi bun sunt prezumati ca au cunostinta de existenta garantiei, proba contrara fiind admisibila(art. 29 alin. 3 din legea nr. 99/1999).

Inscrisul si inregistrarea nu constituie conditii de validitate a gajului ci urmaresc sa asigure opozabilitatea fata de terti a acestuia. Astfel, se permite tertilor sa cunoasca intinderea creantei garantate si a bunului gajat, evitandu-se constituirea unor gajuri frauduloase sau fictive.

3. Efectele gajului.

Drepturile creditorului. In legatura cu bunul obiect al gajului, creditorul are urmatoarele drepturi:

a)      dreptul de retentie a bunului. In cazul gajului cu deposedare, creditorul poate refuza restituirea bunului gajat, pana cand debitorul va plati datoria(art. 1694 Cod civil);

b)      dreptul de urmarire. In temeiul dreptului de gaj, creditorul poate solicita bunul din mana oricui s-ar afla.

c)      dreptul de preferinta. In virtutea dreptului de gaj, creditorul are posibilitatea de a fi platit cu prioritate din pretul bunului fata de alti creditori.

Obligatiile creditorului. Creditorul are fata de constituentul gajului calitatea de detentor precar, debitorul pastrand calitatea de proprietar(art. 1691 C.civ.). De aici decurg si o serie de consecinte:

a)      obligatia de a conserva bunul gajat pana in momentul restituirii. Creditorul trebuie sa indeplineasca obligatia cu diligenta unui bun proprietar.

b)      obligatia de a nu folosi unul gajat si de a nu isi insusi fructele. Neindeplinirea acestei obligatii indreptateste pe debitor sa solicite punerea sub sechestru(art. 1693 C.civ)[23].

c)      obligatia de a restitui bunul gajat daca debitorul a platit datoria. Creditorul este obligat sa il restituie proprietarului in momentul in care obligatia garantata a fost executata. Acesta raspunde pentru orice paguba datorata pierderii, deteriorarii, intarzierii nejustificate in restituirea bunului sau pentru refuzul nejustificat de acceptare a platii obligatiei garantate(art. 40 din legea nr. 99/1999).

Obligatiile debitorului. Debitorul are obligatia de a il despagubi pe creditor pentru toate cheltuielile necesare si utile facute cu conservarea bunului, precum si pentru daunele ce i-au fost cauzate de lucrul gajat(art. 1691 C.civ). In acelasi sens dispune si art. 41 din Legea nr. 99/1999: "daca debitorul are posesia bunului afectat garantiei, instrainarea acestuia, distrugerea sau degradarea datorate neglijentei ori deprecierea bunului datorate lipsei de diligenta, daca s-au cauzat daune creditorului, vor atrage raspunderea debitorului, urmand a plati despagubiri in cuantum reprezentand cel putin echivalentul in lei a sumei de 500 Euro".

Executarea gajului. In cazul in care debitorul nu si-a achitat datoria, creditorul poet trece la realizarea gajului. Realizarea gajului confera creditorului:

dreptul sa ceara instantei sa ii aprobe restituirea bunului in contul creantei pe baza unei expertize judiciare de estimare a valorii. Este nula orice conventie prin care s-ar prevedea posibilitatea creditorului de a isi apropria bunul fara formalitatile judiciare, denumita contract pignorativ(art. 1689 C.civ.).

Dreptul sa ceara vanzarea la licitatie publica a lucrului gajat si de a fi platit cu preferinta inaintea altor creditori(art. 1689 alin. 1 C.civ.). Conventia prin care s-ar prevedea o altfel de vanzare decat prin licitatie publica este sanctionata cu nulitatea(art. 1689 alin. 2 C.civ.).

4. Stingerea gajului

Fiind un contract accesoriu, gajul se stinge ca efect al desfiintarii obligatiei principale. De exemplu, stingerea obligatiei prin plata, compensatie, remitere de datorie sau nulitatea acesteia are drept consecinta desfiintarea gajului.

Totodata gajul se poate stinge si independent de obligatia principala, prin renuntarea creditorului la dreptul de gaj sau pieirea fortuita a lucrului.

In termen de 40 de zile de la stingerea garantiei reale mobiliare, creditorul trebuie sa inscrie o notificare despre acest fapt la Arhiva, care va introduce in rubrica corespunzatoare o mentiune privind stingerea obligatiei garantate. Dupa stingerea garantiei, creditorul va trebui, la cererea debitorului, sa restituie imediat posesia bunului. Nerespectarea acestor obligatii poate atrage obligarea creditorului la plata catre debitor a unei despagubiri in cuantum reprezentand cel putin echivalentul in lei a sumei de 200 Euro (art. 27 alin. 3, 4, 5 din Legea nr. 99/1999.)

3. Ipoteca

1. Consideratii generale

Notiune. Ipoteca este un drept real accesoriu care are ca obiect un bun imobil al debitorului sau al altei persoane, fara deposedare, care confera creditorului ipotecar dreptul de a urmari imobilul in stapanirea oricui s-ar afla si de a fi platit cu prioritate fata de ceilalti creditori din pretul acelui bun.

Ca mijloc de garantare a obligatiilor, ipoteca prezinta urmatoarele avantaje:

lucrul ipotecat ramane in posesia debitorului sau a tertului care a constituit-o si care exercita toate atributele dreptului de proprietate.

asupra aceluiasi imobil se pot constitui mai multe ipoteci.

Caractere juridice. Fiind un drept real, ipoteca se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:

este un drept accesoriu, deoarece insoteste si garanteaza un drept principal, respectiv dreptul de creanta al creditorului ipotecar. In consecinta, dreptul cu ipoteca urmeaza soarta dreptului principal conform principiului accesorium sequitur principale;

este un drept real,[24] conferind titularului sau un drept de urmarire si de preferinta;

este o garantie imobiliara, deoarece numai bunurile imobile nu si cele mobile pot fi ipotecate (art. 1751 Cod civ.). Imobilele trebuie sa se afle in circuitul civil;

este indivizibila (art. 1746 alin. 2), in sensul ca exista asupra intregului imobil, chiar daca a fost platita doar o parte din datorie;

este o garantie specializata.

Ipoteca este supusa principiului specializarii sub un dublu aspect:

• ipoteca poate fi constituita numai asupra unui imobil sau a unor imobile individual determinate (art. 1774 Cod civ.);
• ipoteca se instituie pentru garantarea unei datorii a carei valoare este determinata (art. 1776 Cod civ.).

In consecinta, nu se pot constitui ipoteci generale asupra tuturor imobilelor unei persoane sau pentru garantarea tuturor datoriilor debitorului.

2. Categorii de ipoteci

Dupa izvorul ei, ipoteca este de doua feluri:

conventionala cand ia nastere din contractul incheiat intre creditor si proprietarul imobilului;

legala, cand ia nastere in virtutea unei dispozitii speciale a legii.

a) Ipoteca conventionala

Notiune: Potrivit art. 1749 alin. 2 Cod civ., ipoteca conventionala este aceea care ia nastere din conventia partilor, cu respectarea formelor prevazute de lege.

Conditii de fond. Codul civil prevede respectarea a doua conditii de fond:

cel ce instituie ipoteca trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu (art. 1769 Cod civ.). Cu toate acestea, ipotecarea unui imobil al minorului este posibila cu incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, dar numai pentru garantarea unei obligatii proprii a acestuia (art. 129 alin. 2 Cod civ.). In schimb, ocrotitorul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu deplina, nu poate garanta datoriile altuia cu un imobil al minorului (art. 1771 Cod civ.);

cel ce constituie ipoteca trebuie sa fie proprietarul actual al imobilului. In cazul in care nu are aceasta calitate, ipoteca este lovita de nulitate. Astfel, potrivit art. 1775 Cod civ., bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci.[25]

Conditii de forma. Ipoteca conventionala este valabila numai dca este constituita prin act autentic (art. 1772 Cod civ.). Prin urmare, ipoteca este un contract solemn. In schimb obligatia garantata nu trebuie constatata prin inscris autentic.

Sub sanctiunea nulitatii, in contracte trebuie prevazuta si obligatia de specializare a ipotecii, sub dublu aspect a imobilului ipotecat si a sumei garantate.

b) Ipoteca legala

Notiune. Ipoteca legala ia nastere in virtutea unei dispozitii a legii, fara a fi necesara incheierea unei conventii speciale (art. 1749 Cod civ.).

Categorii. Sunt ipoteci legale propriu-zise, care se constituie ex lege, fara a fi necesara incheierea unui contract de ipoteca:

ipoteca prevazuta de art. 12 din Decretul lege nr. 61/1990. Creditele acordate de CEC pentru cumpararea de locuinte sunt garantate prin constituirea unei ipoteci asupra locuintei dobandite. Inscrierea ipotecii se face pe baza contractului de imprumut, la cererea CEC.

ipoteca se constituie ope legis, in favoarea CEC, fara sa fie necesara conventia partilor, si se inscrie in temeiul contractului de imprumut.

ipoteca prevazuta de art. 18 din Legea locuintelor nr. 114/1996. Pana la restituirea sumelor datorate de beneficiarii locuintelor construite cu subventii de la stat, se instituie ipoteca legala asupra locuintei astfel construita, tot in favoarea CEC;

ipoteca prevazuta de Codul de procedura penala. Art. 166 C. pr. pen. reglementeaza o ipoteca legala cu caracter asigurator avand ca obiect bunurile imobile sechestrate, prin pagube produse prin infractiune. Astfel, organul de stat care a dispus instituirea sechestrului poate cere luarea inscriptiei ipotecare asupra imobilului sechestrat.

In afara de aceste cazuri de ipoteci propriu-zise, exista si ipoteci conventionale a caror constituire este prevazuta de lege. Aceste ipoteci se constituie prin conventia partilor cu precizarea ca legea prevede obligativitatea constituirii lor.

Legislatia reglementeaza o singura ipoteca de acest fel.

Legea nr. 22/1969 prevede obligatia persoanei care se angajeaza in functia de gestionar sa constituie o ipoteca asupra bunurilor imobile aflate in proprietatea sa ori a unui tert, pentru garantarea repararii pagubei eventuale ce s-ar cauza unitatii.

In acest caz, ipoteca prevazuta de lege, desi obligatorie, deoarece fara constituirea ei, persoana nu poate fi angajata ca gestionar, ramane o ipoteca conventionala, cu urmatoarele particularitati:

contractul de ipoteca se incheie valabil in forma inscrisului sub semnatura privata;

garanteaza o obligatie eventuala;

se inscrie la cererea unitatii angajatoare.[26]

3. Efectele ipotecii

Indiferent de izvorul ei, conventionala sau legala, ipoteca produce aceleasi efecte. Efectele juridice trebuie analizate distinct: fata de debitor, fata de creditor si fata de tertii dobanditori ai imobilului.

Efectele fata de debitor. Debitorul pastreaza detentia imobilului ipotecat, exercitand toate atributele dreptului de proprietate. Astfel, debitorul poate instraina bunul ipotecat, insa noul dobanditor il va primi grevat de sarcinile care il greveaza.

Dreptul de instrainare inceteaza numai in momentul in care creditorul a procedat la transcrierea comandamentului. Dupa aceasta operatiune, debitorul nu mai poate instraina sau inchiria imobilul. El ramane cu posesia, folosinta si administrarea imobilului in calitate de reprezentant al creditorului. Astfel debitorul are obligatia de a asigura paza imobilului, perceperea chiriilor, recoltarea si vanzarea fructelor naturale si industriale (art. 516 C. pr. civ.).

Efecte fata de creditor. Creditorului i se recunoaste un drept real accesoriu, fara deposedarea proprietarului, care ii confera doua atribute:

dreptul de urmarire a imobilului in stapanirea carei persoane s-ar afla;

dreptul de preferinta, respectiv de a-si realiza creanta cu prioritate din pretul obtinut prin vanzarea silita a imobilului. In ipoteza in care exista mai multi creditori ipotecari, dreptul de preferinta se exercita in ordinea rangului ipotecii.

Efecte fata de tertii dobanditori ai imobilului. Imobilul ipotecat poate fi instrainat de catre debitor. In masura in care acesta nu plateste datoria, creditorul, in virtutea prerogativei de urmarire, poate urmari imobilul in mana oricarei persoane s-ar afla, cerand realizarea ipotecii. Astfel, el are dreptul de a cere vanzarea imobilului si plata creantei sale cu preferinta din pretul obtinut.

In aceasta situatie, legea pune la dispozitia debitorului o serie de mijloace de aparare;

a)      poate opune creditorului unele exceptii invocand: nulitatea contractului de ipoteca, nulitatea inscriptiei; exceptia de garantie contra evictiunii daca creditorul urmaritor este mostenitorul vanzatorului de la care tertul a cumparat-o.

Potrivit art. 1794 Cod civ., tertul poate invoca beneficiul de discutie, daca in patrimoniul debitorului au ramas alte imobile ipotecate, pentru aceeasi datorie.

b)      poate recurge la procedura purgei pentru a degreva imobilul de ipoteca (art. 1801-1814 Cod civ.). Aceasta consta in oferta pe care tertul dobanditor o face creditorului de a-i plati creanta garantata prin ipoteca pana la concurenta pretului la care a cumparat imobilul sau pana la concurenta valorii imobilului, daca l-a dobandit cu titlu gratuit.

c)      poate sa plateasca datoria debitorului, caz in care se subroga in drepturile creditorului. El va recurge la aceasta posibilitate in cazul in care datoria are o valoare inferioara valorii bunului ipotecat.

d)      poate delasa, sau abandona imobilul ipotecat pentru a fi scos la vanzare de catre creditor fara participarea sa (art. 1795-1797 Cod civ.). Formalitatea consta intr-o declaratie facuta la grefa judecatoriei, care constata delasarea printr-o incheiere si numeste un curator pentru administrarea imobilului;

e)      poate lasa ca procedura executarii silite sa-si urmeze cursul. Astfel, imobilul ipotecat va fi scos la vanzare prin licitatie. Dobanditorul va avea o actiune in garantie impotriva debitorului pentru repararea prejudiciului suferit datorita invictiunii.

4. Publicitatea ipotecii

Fiind un drept real imobiliar, ipoteca este supusa cerintelor de publicitate imobiliara. Publicitatea se realizeaza prin inscrierea ipotecii in cartea funciara a imobilului, in conditiile Legii nr. Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si a publicitatea imobiliara .

Prin inscriere, ipoteca devine opozabila fata de terti. Inscrierea se face se efectueaza in baza contractului autentic de constituire a ipotecii[28]. Astfel, notarul public care a intocmit contractul de ipoteca este obligat sa ceara din oficiu inscrierea in cartea funciara la biroul teritorial in a carei raza de activitate se afla imobilul. Despre exercitarea acestei obligatii se va face mentiune expresa in cuprinsul actului (art. 56 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara) . Desi legea prevede obligativitatea notarului public de a solicita inscrierea in cartea funciara, totusi ea nu a prevazut un termen in care aceasta poate fi exercitata. Apreciem ca se impune indeplinirea obligatiei intr-un termen rezonabil, cat mai scurt cu putinta.

In cazul ipotecilor legale, inscrierea lor se face la cererea creditorului sau mandatarului sau, in virtutea titlului din care rezulta acea ipoteca (art. 1783 C.civ. ) Data inscrierii in cartea funciara confera si rangul ipotecii (art. 1779 C. civ.). Astfel, in cazul in care asupra unui imobil s-au constituit mai multe ipoteci, prioritatea sau rangul fiecarei ipoteci este dat de ordinea in care s-a cerut inscrierea in cartea funciara.

Ipoteca se inscrie in cartea funciara asupra unui imobil in intregul sau. In cazul in care se doreste inscrierea unei ipoteci doar supra unei parti a imobilului, este necesar ca in prealabil sa se procedeze la dezlipirea acelei parti pentru a se forma un imobil distinct, care ulterior poate fi ipotecat (art. 44 alin. 2 din Lege). Dezlipirea se realizeaza pe baza unei schite vizate de oficiul de cadastru. Astfel, din imobilul initial, se formeaza mai multe imobile independente, care pot face ulterior obiectul altor drepturi reale, inclusiv a ipotecii. Aceasta operatiune se numeste parcelarea terenurilor.

5. Stingerea ipotecii

Ipoteca poate fi stinsa pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului de obligatie garantat, sau pe cale principala, cand se stinge numai ipoteca, raportul de obligatie ramanand in vigoare (art. 1890 Cod civ.).

Stingerea pe cale accesorie. Ipoteca se stinge pe cale accesorie atunci cand se stinge si obligatia principala pe care o garanteaza prin: plata, remitere de datorie, compensatie, dare in plata, nulitate.

Stingerea pe cale principala. Ipoteca se poate stinge si prin moduri proprii de incetare:

renuntarea creditorului la ipoteca;

purga detinuta de dobanditorul imobilului ipotecat;

prescriptia, care stinge ipoteca odata cu prescriptia obligatiei principale, dar si ca efect al uzucaparii imobilului de catre un tert;

anularea actului constitutiv al ipotecii;

rezolutiunea dreptului de proprietate al constituitorului;

pieirea imobilului, caz in care ipoteca se stramuta asupra indemnizatiei de asigurare;

exproprierea imobilului, caz in care ipoteca se stramuta asupra justei si prealabilei despagubiri.