CONSIDERATII GENERALE PRIVIND RASPUNDEREA PATRIMONIALA

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND RASPUNDEREA PATRIMONIALA

Notiunea si specificul raspunderii patrimoniale

Prin modificarile actuale aduse Codului muncii , raspunderea materiala a salariatilor, astfel cum a fost reglementata prin art. 102 si urmatoarele din Codul muncii anterior, a fost suprimata, iar in locul ei a fost reglementata atat cu privire la dezdaunarea angajatorului, cat si cu privire la despagubirea salariatului, o raspundere patrimoniala.

In contextul reglementarilor actuale, raspunderea patrimoniala a partilor implicate intr-un raport de munca se intemeiaza pe dispozitiile art. 269- 275 din Codul muncii si pe o seama de reglementari cuprinse in legi speciale cu dispozitii de munca, care cu titlu de norme speciale, sunt in vigoare si se aplica - total sau partial - anumitor categorii de salariati ori asimilati ai acestora si anume

- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor

economici, autoritatilor sau institutiilor publice

- Ordonanta Guvernului 121/1998 privind raspunderea materiala a militarilor[4];

- art. 40- 41 din Legea 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi ;

- Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici ,

- Legea nr. 90/1996 privind protectia muncii ,

- Legea nr. 191/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Protectie si Paza[8],

- Legea nr. 54/2003 privitoare la sindicate , etc.

Potrivit Codului muncii anterior, raspunderea reparatorie (materiala) constituia o raspundere de sine statatoare, distincta de cea civila deoarece salariatul raspundea, de regula numai pentru prejudiciul efectiv si nu pentru beneficial nerealizat.

Spre deosebire de reglementarea precedenta care avea in vedere numai paguba efectiva, nu si beneficial nerealizat, fiind astfel mai restrictiva decat raspunderea contractuala, actuala reglementare consacra raspunderea patrimoniala de dreptul muncii ca o raspundere contractuala cu toate consecintele ce decurg din aceasta. Astfel, natura juridica a raspunderii patrimoniale este una contractuala, atat pentru angajator cat si pentru angajat.

Raspunderea patrimoniala reglementata de Codul Muncii a fost definitita ca fiind de fapt o varietate a raspunderii civile contractuale, cu particularitati determinate de specificul raporturilor juridice de munca, deoarece:

- pe de o parte, ea preia "normele si principiile raspunderii civile contractuale";

- pe de alta parte insa, cuprinde si derogari de la aceasta forma a raspunderii justificate tocmai de statutul de salariat al celor raspunzatori

Intr-o alta opinie raspunderea patrimoniala este o forma a raspunderii juridice care izvoraste din contractul individual de munca si consta in obligatia

salariatilor de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor.

Articolul 270 alin.1 din Codul Muncii prevede ca "salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor".

Totodata, si angajatorul este obligat, in temeiul "normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul" (art.269 alin.1 Codul Muncii).

Din analiza textelor mai sus enuntate se poate spune ca raspunderea patrimoniala este o sanctiune specifica aplicata pentru savarsirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, in executarea unui contract si are un caracter reparator, numai ca isi are izvorul nu intr-un contract civil ci in contractul individual de munca. Raspunderea patrimoniala este una reparatorie, ca si cea civila (contractuala sau delictuala) ori cea materiala.

Prin urmare, reglementarea raspunderii patrimoniale de dreptul muncii vizeaza atat angajatii cat si angajatorii, functie de situatia corecta. Oricare din partile contractului individual de munca se face vinovata de producerea unei pagube materiale catre cealalta parte, trebuie sa acopere prejudiciul cauzat

1. 2. Trasaturile raspunderii patrimoniale

Raspunderea patrimoniala este conditionata de existenta raportului juridic de munca dintre salariatul raspunzator si angajatul pagubit, raport juridic care isi are izvorul in contractul individual de munca ;

Deci, pentru angajarea raspunderii patrimoniale in conditiile dreptului muncii este necesara existenta unui contract individual de munca intre autorul pagubei si persoana pagubita, indiferent de tipul acestuia, cu exceptia, in principiu, a contractului cu munca la domiciliu

Totusi, chiar si in cazul acestui din urma contract, raspunderea este atrasa pentru prejudiciile cauzate din culpa sa, a angajatorului sau pentru prejudiciile survenite datorita neglijentei in asigurarea pazei materiilor prime ce i-au fost puse la dispozitie. Angajatorul raspunde fata de angajatul sau la domiciliu pentru prejudiciile cauzate din culpa sa, insa raspunderea acestuia primeste caracterul unei raspunderi obiective atunci cand prejudiciul este cauzat de materiile prime sau de mijloacele de munca defectuoase puse la dispozitia lucratorului sau cand prejudiciul este cauzat de un alt angajat cu ocazia indeplinirii sarcinilor de serviciu

Ca regula, la baza raspunderii patrimoniale, nu opereaza prezumtia de culpa, ci vinovatia celui in cauza;

Prezumtia de culpa, specifica raspunderii civile contractuale, nu opereaza, ca regula, in dreptul muncii, cu o singura exceptie si anume situatia gestionarului prezumat vinovat in caz de lipsuri cantitative in gestiune.

In baza dispozitiilor Codului muncii, raspunderea patrimoniala a salariatului se va angaja indiferent de forma de vinovatie, sarcina probei incubandu-i angajatorului, astfel cum rezulta din dispozitiile art. 287 din Codul muncii.

Raspunderea patrimoniala in cadrul raporturilor juridice de munca este o raspundere individuala

Ea exclude, in principiu, solidaritatea, spre deosebire de raporturile juridice civile in cadrul carora aceasta opereaza in temeiul unor prevederi legale si, adeseori pe baza clauzelor stipulate de parti.

Atunci cand raspunderea pentru un anumit prejudiciu este plurala, ca urmare a participarii mai multor persoane la producerea lui, obligatiile de reparare a pagubelor sunt de regula conjuncte, uneori subsidiare si comune, nu solidare. In acest sens se asigura o protectie a salariatului, evitandu-de ca el sa fie pus - ca urmare a solidaritatii - in situatia de a fi urmarit pentru o suma mai mare decat prejudiciul efectiv cauzat din vina lui.

In situatia in care prejudiciul a fost produs de mai multi salariati, iar masura in care s-a contribuit la producerea acestuia nu poate fi determinata (in sensul ca nu se poate stabili gradul de vinovatie al fiecaruia), raspunderea patrimoniala a fiecarui salariat se stabileste conform art. 271 alin. 2 din Codul Muncii, proportional cu salariul net de la data constatarii pagubei si, atunci cand este cazul, in functie de timpul lucrat efectiv de la ultimul sau inventar (in situatia celor care au calitatea de gestionar)

O alta caracteristica consta in reglementarea raspunderii patrimoniale prin norme legale imperative.

Modificarea ei prin clauze ale contractului de munca, derogatorii de la lege in defavoarea salariatului, este inadmisibila.

Raspunderea patrimoniala este o raspundere integrala, nu numai pentru dauna efectiva si actuala, ci si pentru foloasele nerealizate, spre deosebire de raspunderea materiala care este limitata

Insa, ca si in cazul raspunderii civile contractuale, salariatul raspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care a fost prevazut sau era previzibil la momentul incheierii contractului individual de munca, afara de prejudiciul cauzat, care a fost prevazut ori era previzibil la momentul incheierii contractului individual de munca ce provind din culpa sa grava asimilata dolului, cand va raspunde si pentru cel imprevizibil.

Stabilirea raspunderii patrimoniale se realizeaza - in absenta acordului partilor - prin procedura solutionarii conflictelor de drepturi, in conditiile Legii nr. 168/1999 , normele din Codul de procedura civila constituind dreptul comun.

Instrumentul pentru recuperarea sumelor cu care angajatorul a fost prejudiciat de catre salariati nu mai este decizia de imputare, emisa unilateral de catre angajator, cu respectarea rigorilor legale impuse pentru decizia de sanctionare.

In acord cu prevederile actuale ale legislatiei muncii, raspunderea este contractuala in temeiul normelor si principiilor de drept civil.

Daca salariatul nu admite cuantumul despagubirilor evaluate de angajator si nu semneaza un angajament de plata pentru suma respectiva, atunci recuperarea prin retinerea din salariu are loc doar in baza unei hotarari judecatoresti defintive si irevocabile care stabileste cuantumul prejudiciului.

Din punct de vedere al executarii silite, raspunderea patrimoniala are caracter limitat.

De regula, se efectueaza potrivit dispozitiilor art. 273 din Codul Muncii, numai asupra unei parti din salariu, cel mult o treime din salariul net, fara a putea depasi, impreuna cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel in cauza, jumatate din salariul respectiv

Formele raspunderii patrimoniale

Raspunderea unipersonala

De regula, raspunderea salariatului este o raspundere personala, individuala, bazata pe culpa, fiind intotdeauna o raspundere pentru fapta proprie. Ea constituie forma tipica a raspunderii patrimoniale

De cele mai multe ori, raspunderea se stabileste in sarcina unui singur salariat, care este vinovat de producerea pagubei.

1.3.2. Raspunderea conjuncta

Raspunderea conjuncta este tot o raspundere personala, ea reprezentand o multitudine de raspunderi individuale ale unor persoane cu vinovatii concurente in producerea prejudiciului unic.

Art. 271 din Codul Muncii arata ca atunci cand paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul fiecaruia se stabileste in raport de masura in care a contribuit la producerea ei.

Astfel, in situatia in care un singur prejudiciu este cauzat din vina mai multor salariati, masura in care fiecare persoana a contribuit la producerea pagubei este determinata atat de fapta ilicita in sine - examinata sub aspectul legaturii de cauzalitate cu prejudiciul, - cat si de gradul vinovatiei.

In cazul angajatorului persoana juridica nu se poate pune problema unei culpe comune intre salariat si angajator, avand in vedere ca fapta angajatorului este, in ultima instanta, fapta altui salariat sau a unei alte persoane fizice care realizeaza o activitate pentru angajatorul persoana juridica. Insa, in situatia angajatorului persoana fizica, este posibila ivirea unei situatii de culpa comuna cu salariatul .

1.3.3. Raspunderea solidara

Spre deosebire de raporturile juridice civile, in cadrul carora opereaza solidaritatea, raspunderea patrimoniala nu este solidara

In dreptul muncii, atunci cand raspunderea pentru un anumit prejudiciu este plurala, ca urmare a participarii mai multor persoane la producerea lui, obligatiile de reparare a prejudiciului sunt de regula conjuncte, uneori subsidiare si comune, dar nu solidare. Astfel, se asigura o protectie a salariatului si se evita ca el sa fie pus in situatia de a fi urmarit pentru o suma mai mare decat prejudiciul efectiv cauzat din vina lui, ca urmare a solidaritatii.

O exceptie de la principiul inadmisibilitatii solidare este prevazuta de art. 28 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice

1.3.4. Raspunderea subsidiara

Este tot o forma specifica a raspunderii pentru fapta proprie.

Desi noul Cod al muncii nu o mai reglementeaza, aceasta forma de raspundere ramane totusi incidenta in cazurile prevazute de lege.

O prima ipoteza a raspunderii subsidiare este reglementata de art.30 al Legii 22/1969, text potrivit caruia raspunde, in limita valorii pagubei ramase neacoperite de autorul ei direct, cel vinovat de: incadrarea sau trecerea unei persoane in functia de gestionar sau din subordinea gestionarului, fara avizul prevazut la art.7 al legii mentionate; neluarea sau luarea cu intarziere a masurilor pentru inlocuirea gestionarilor sau personalului aflat in subordinea acestora, desi a fost avertizata in scris si motivata ca personalul respectiv nu isi indeplineste atributiile in mod corespunzator; neluarea masurilor necesare pentru stabilirea si acoperirea pagubelor in gestiune; neefectuarea inventarierilor la termenele si conditiile legii, in situatia in care prin aceasta a contribuit la cauzarea pagubei; nerespectarea oricarei indatoriri de serviciu, daca fara incalcarea acesteia paguba s-ar fi putut evita.

De asemenea, in situatia in care despagubirea deriva din fapta penala comisa de un salariat, raspunderea unei alte persoane din neglijenta careia s-a produs infractiunea este subsidiara, in sensul ca este tinuta sa despagubeasca unitatea in limita valorii pagubei ramase neacoperite de autorul direct al ei, din momentul constatarii insolvabilitatii acestuia.

Exista raspundere subsidiara si in cazurile in care salariatul a determinat, prin fapta sa ilicita, plata unei sume nedatorate, predarea unui bun sau prestarea unui serviciu necuvenit, catre un alt salariat sau un tert, iar recuperarea de la acestia a sumei nelegal platite, a contravalorii bunului ori a serviciului nelegal prestat, nu mai este posibila din diferite motive (insolvabilitatea, disparitia sau decesul beneficiarului, indeplinirea termenului de prescriptie, etc)

Un asemenea caz este reglementat de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 416/2001, privind venitul minim garantat. Potrivit acestui text, in cazul in care nu se pot recupera, intergral sau partial, de la beneficiar sumele platite necuvenit cu titlu de ajutor social in termen de cel mult trei ani de la efectuarea platii, acestea vor fi recuperate, in conditiile Codului Muncii, de la persoanele vinovate de efectuarea platii, pe o perioada de cel mult trei ani.

S-a aratat ca raspunderea subsidiara se intemeiaza pe ratiuni de echitate, fiind evident ca trebuie sa fie prioritara obligatia beneficiarului de a restitui ceea ce a primit fara drept si numai daca patrimoniul angajatorului nu va putea fi reintregit, sa raspunda cei care, prin fapta lor, au inlesnit diminuarea acestuia

Raspunderea subsidiara isi are aplicare si in situatia in care beneficiar al sumei platita necuvenit, al unui bun sau serviciu nelegal predat, si, respectiv prestat, este o terta persoana fizica sau juridica.

Si in aceste cazuri, referitoare la obligatia de restituire, caracterul subsidiar al raspunderii patrimoniale impune concluzia ca, ori de cate ori s-ar stabili ca beneficiarii platitori, ai bunurilor sau serviciilor nu au in realitate o atare obligatie, intrucat acestea li se cuveneau in mod legal, nici raspunderea nu poate subzista.

Prin urmare, sub raportul conditiilor sale de existenta, ea este supusa regulilor generale referitoare la raspunderea patrimoniala, indisolubila, fie ca raspunderea unei alte persoane, care a produs direct paguba, sau, in alti termeni, a carei fapta constituie cauza directa, principala, a producerii prejudiciului, fie doar obligatia unei alte persoane - fizica sau juridica - fata de unitate. Tot astfel, intrucat sub aspect cauzal rolul faptei pe care se intemeiaza raspunderea subsidiara este secundar, iar din punct de vedere temporar, ea intervine ulterior raspunderii principale.

In sfarsit, daca s-ar dovedi ca nu sunt intrunite conditiile de existenta ale raspunderii (obligatiei) principale, raspunderea subsidiara nu ar mai putea fi nici ea posibila.

1.4. Raspunderea patrimoniala si alte forme de raspundere

1.4.1. Raspunderea patrimoniala si raspunderea civila contractuala.

Raspunderea civila contractuala este indatorirea debitorului unei obligatii nascute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutarii in sens larg a prestatiei datorate, adica executarea ei cu intarziere, executarea necorespunzatoare ori neexecutarea propriu-zisa totala sau partiala

Raspunderea patrimoniala este o varietate a civile contractuale cu particilaritati determinate de specificul raporturilor juridice de munca, intrucat pe de o parte ea preia normele si principiile civile contractuale, insa, pe de alta parte cuprinde si derogari de la aceasta forma a justificate tocmai de statutul de salariat al celor raspunzatori[27].

Intr-adevar, raspunderea patrimoniala este o sanctiune specifica ce intervine pentru savarsirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, in executarea unui contract si are caracter reparator. Numai ca ea isi are izvorul nu intr-un contract civil, ca in cazul civile contractuale, ci in contractul individual de munca. Aceasta imprejurare explica terminologia sa diferita.

In cazul raspunderii patrimoniale nu este vorba de o executare cu intarziere a obligatiei de munca ori de o neexecutare propriu-zisa totala sau partiala, ci de o executare necorespunzatoare.

De asemenea, raspunderea patrimoniala, spre deosebire de raspunderea civila contractuala, prezinta un caracter limitat sub aspectul executarii silite, care se efectueaza, de regula, numai asupra unei cote din salariu (art.273 din Codul muncii).

Tocmai aceste particularitati determina ca raspunderea patrimoniala sa aiba un specific propriu, care conduce la concluzia ca ea reprezinta o forma distincta de raspundere juridica.

1.4.2. Raspundere patrimoniala si raspunderea civila delictuala

Raspunderea civila delictuala este obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita, extracontractuala sau, dupa caz, prejudiciul pentru care este chemata prin lege sa raspunda. Ea alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile care intervine atunci cand este incalcata obligatia generala, ce revine tuturor, si anume aceea de a nu vatama drepturile altuia prin fapte ilicite

In schimb, raspunderea contractuala, inclusiv cea patrimoniala, are un caracter special, derogator ; ea intervine in situatia in care este incalcata o obligatie concreta, stabilita printr-un contract preexistent.

Dar, atat raspunderea civila delictuala cat si cea contractuala (deci si cea patrimoniala), iau nastere ca urmare a incalcarii unei obligatii - savarsirii unei fapte ilicite - prin care s-a creat o paguba in patrimoniul unei persoane.

Conform prevederilor din Codul muncii anterior (art.103 alin.2), in cazul in care salariatul cauza un prejudiciu angajatorului prin savarsirea unei infractiuni, raspunderea sa nu se stabilea potrivit normelor referitoare la raspunderea materiala din Cod, ci potrivit normelor dreptului civil. In doctrina se sublinia ca intr-o astfel de ipoteza - a savarsirii unei fapte penale - ocrotirea salariatului ( in sensul atenuarii raspunderii sale) nu se justifica in nici un fel.

In prezent, Codul muncii nu cuprinde nici o prevedere care sa se refere expres la imposibilitatea cumulului raspunderii penale cu cea patrimoniala, cu toate acestea, se intelege ca in situatia raspunderii civile delictuale nu sunt aplicabile dispozitiile Codului Muncii (art.270- 271) privind raspunderea patrimoniala.

Chiar daca salariatul care a determinat producerea unui prejudiciu material angajatorului sau printr-o fapta penala, continua sa presteze munca in cadrul aceluiasi raport juridic de munca ( in derularea careia a savarsit fapta), va raspunde pentru prejudiciul produs in conditiile dreptului comun-civil- delictual ( fara aplicarea normelor particulare din Codul muncii si nici a celor referitoare la raspunderea civila contractuala).

Cel prejudiciat ( constituit ca parte civila in procesul penal) nu are deschisa optiunea intre raspunderea civila contractuala si raspunderea civila delictuala, el isi poate fundamenta pretentiile exclusiv in temeiul raspunderii civile delictuale, desi fapta penala s-a produs in contextul neexecutarii ori executarii necorespunzatoare a unui contract. Angajatorul pagubit are posibilitatea sa alature actiunea sa reparatorie celei penale ( art.14 alin.2 din Codul de procedura penala), actionand astfel raspunderea civila delictuala.

Pot fi situatii cand - in ipoteza producerii unei pagube in patrimoniul angajatorului -salariatul vinovat raspunde civil delictual, nu patrimonial si anume atunci cand fapta prejudiciabila nu are legatura cu munca sau cu acel contract ori este urmare savarsirii unei infractiuni.

De exemplu o astfel de raspundere va avea salariatul care, fara nici o legatura cu atributiile de serviciu, foloseste un bun al angajatorului pe care il degradeaza sau il distruge.

La fel raspunde cel delegat sau salariatul temporar in ipoteza producerii unei pagube in patrimoniul unitatii la care a fost delegat, dupa caz, al utilizatorului in folosul caruia munceste.

Unul din principiile caracteristice raporturilor contractuale este principiul relativitatii, adica, in aceasta ordine de idei responsabilitatea contractuala pentru pagubele produse va putea fi invocata numai de partile contractante. Tertele persoane nu vor putea invoca raspunderea contractuala pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii ori a executarii necorespunzatoare a unui contract. Pentru acoperirea prejudiciilor suferite, tertii vor putea apela la raspunderea civila delictuala, in masura in care sunt intrunite conditiile pentru aceasta raspundere

Sirul de deosebiri intre raspunderea contractuala si cea delictuala, permite tocmai sa spunem ca ele exista in cadrul unitatii raspunderii civile.

Stabilind anumite limite ale aplicarii raspunderii delictuale sau contractuale, legiuitorul se orienteaza la faptul, care din aceste forme este capabil cat mai efectiv sa influenteze asupra participantilor.

Exista totusi si deosebiri avantajoase pentru angajatorul pagubit, determinate de alegerea, ca modalitate de dezdaunare, a raspunderii civile delictuale : raspunderea celui ce a savarsit fapta ilicita este integrala, el fiind tinut pentru toate pagubele cauzate, atat pentru cele previzibile, cat si pentru cele neprevizibile ; intr- o atare situatie opereaza solidaritatea celor raspunzatori, devenind aplicabil art. 1003 din Codul civil, potrivit caruia in cazul in care delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt tinute in solidar pentru despagubire

In cazul in care paguba produsa angajatorului este urmare unei infractiuni, interventia raspunderii civile delictuale este pe deplin justificata, intrucat aceasta raspundere devine incidenta nu numai daca inculpatul este condamnat ci si in cazul cand fapta penala a fost amnistiata, a intervenit prescriptia ori decesul faptuitorului, s-a dispus incetarea procesului penal in baza unei legi speciale de gratiere sau de amnistitie, precum si in situatia in care a intervenit inlocuirea penale.

Astfel cum am mai mentionat, spre a interveni raspunderea patrimoniala, prejudiciul trebuie cauzat direct angajatorului.

In situatia in care salariatul - prepus al angajatorului sau, a produs o paguba unui tert, angajatorul va raspunde el, in mod direct, in calitate de comitent pentru prepusul sau, fata de tertul prejudiciat. Intr-o asemenea situatie, se pot intalni doua ipoteze :

- daca intre angajator si tertul prejudiciat nu a existat un contract, se aplica normele dreptului civil: salariatul impotriva caruia angajatorul- comitent a introdus actiune in regres raspunde sub toate aspectele conform Codului Civil, fara a se aplica normele specifice raspunderii patrimoniale din Codul Muncii ;

- daca intre angajator si tert a existat un contract, angajatorul raspunde fata de tertul prejudiciat in baza normelor raspunderii contractuale civile ; salariatul vinovat fata de angajatorul sau, raspunde potrivit normelor de drept comun, dar si cu particularitatile stabilite de prevederile referitoare la raspunderea patrimoniala cuprinsa in Codul muncii

In continuare vom relata o speta in care s-a constatat lipsa unei conditii de fond care sa atraga raspunderea patrimoniala si anume fapta ilicita si personala a salariatului in legatura cu munca sa astfel ca s-a considerat antrenata raspunderea civila delictuala.

Raspundere patrimoniala sau raspundere civila delictuala?

Instanta a fost investita de reclamanta SC P SA Constanta in contradictoriu cu paratul S.G., ca prin hotararea judecatoreasca, sa fie obligat paratul la plata sumei de 2972,84 lei RON, reprezentand contravaloarea biletului de odihna obtinut de la SC O.T. Agency pentru perioada 8.09.- 26.09.2001, in statiunea Baile Herculane.

Reclamanta a afirmat ca in data de 22.04.2003 a fost informata de Politia Municipiului Constanta ca in urma unui control economic efectuat la SC O.T.Agency, au fost identificate facturi fiscale neinregistrate, folosite prin completarea cu date nereale - prestari servicii de turism si inmanate solicitantilor in schimbul unui comision.

In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe disp. art. 270 si 285 Codul muncii.

In dovedirea celor afirmate s-a depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri : cererea de decontare, dovada decontarii biletelor de odihna si corespondenta dintre politie si reclamanta.

La termenul de judecata din data de 26 aprilie 2006, cu procedura legal indeplinita si in lipsa partilor, instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta raportat la obiectul cererii de chemare in judecata si a amanat cauza pentru a da posibilitate partilor sa isi exprime punctul de vedere cu privire la aceasta exceptie.

Pentru termenul din 10 mai 2006, reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicita respingerea exceptiei ca nefondata si admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

Referindu-se la exceptia necompetentei materiale, reclamanta a aratat ca in cauza sunt intrunite cumulativ conditiile de fond pentru a antrena raspunderea patrimoniala a paratului, astfel cum sunt aratate in art. 270(1) din Codul muncii.

De asemenea, reclamanta a considerat ca in speta, dreptul la actiune s-a nascut odata cu emiterea adresei nr. 11488/13.05.2003, reprezentand raspunsul acesteia la adresa politiei.

Aprecierile instantei

Referitor la exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta, instanta, potrivit disp.art. 137 Cod procedura civila, s-a pronuntat mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos, in tot sau in parte, dezlegarea in fond a pricinii.

Instanta a retinut ca temeiul de drept invocat de reclamanta in dovedirea actiunii este art. 270 si 285 din Codul muncii.

Din materialul probator existent la dosarul cauzei, instanta a constatat ca paratul a beneficiat conform Contractului Colectiv de Munca al reclamantei, de decontarea unor bilete de tratament si odihna pentru concediul de odihna aferent anului 2001.

Prin adresa nr. 52885/16.04.2003, emisa de Politia Municipiului Constanta, se retine de catre instanta ca paratul, in baza unor facturi completate cu date nereale si obtinute in urma acordarii unui comision catre SC O.T.Agency, a beneficiat de la reclamanta de decontarea acestor facturi, aceste fapte indeplinind elementele constitutive ale infractiunilor de instigare la fals, uz de fals si inselaciune, fiind retinute in sarcina paratului.

Pentru a exista raspundere patrimoniala conform disp. art. 270 din Codul muncii, este necesara indeplinirea cumulativa a unor conditii de fond si anume :

- calitatea de salariat la angajatorul pagubit a celui care a produs paguba ;

- fapta ilicita si personala, savarsita in legatura cu munca sa ;

- prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului ;

- raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu ;

- vinovatia ( culpa) salariatului.

In speta de fata, instanta a constatat lipsa unei conditii de fond care sa atraga raspunderea patrimoniala si anume fapta ilicita si personala a salariatului in legatura cu munca sa si a considerat ca prin faptele cu caracter infractional retinute in sarcina paratului este antrenata raspunderea civila delictuala.

Fata de aceste considerente, instanta a admis exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta, iar in temeiul disp.art. 158 Cod procedura civila, coroborat cu art. 2 alin. 1 lit.b Cod procedura civila a declinat cauza spre competenta solutionare, in favoarea Judecatoriei Constanta.

Nota

Nu se aplica dispozitiile raspunderii civile contractuale in cazul in care prejudiciul a fost produs de salariat printr-o fapta cu caracter infractional, astfel ca, in speta de fata devin aplicabile regulile raspunderii civile delictuale.

1.4.3.Raspunderea patrimoniala si raspunderea materiala reglementata prin alte acte normative

Raspunderea patrimoniala trebuie deosebita de raspunderea materiala.

Asa cum s-a aratat anterior, in privinta anumitor categorii speciale de salariati, se aplica in continuare regulile raspunderii materiale.

Astfel, de exemplu, pentru salariatii civili din structura institutiilor militare sau militarizate, raman aplicabile dispozitiile privind raspunderea materiala, instituite de ordonanta Guvernului nr. 121/ 1998 privind raspunderea materiala a militarilor, act normative care se aplica cu prioritate fata de dispozitiile Codului muncii in virtutea principiului specialia generalibus derogant.

De asemenea, nu devin incidente dispozitiile Codului muncii privitoare la raspunderea patrimoniala nici in cazul in care angajatorul a omis tragerea la raspundere a functionarului public, in baza deciziei de imputare, potrivit legii speciale, avand in vedere ca legea speciala se completeaza cu legea generala acolo unde prima nu dispune.

Suprimand stabilirea raspunderii patrimoniale prin emiterea unei decizii de imputare, Codul muncii difera radical sub acest aspect de art. 77- 78 din Legea 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, care statornicesc ca raspunderea civila a functionarului public se stabileste prin emiterea unei decizii de imputare ori asumarea unui angajament scris de plata, dupa caz[34].