CONTRACTELE COMERCIALE

CONTRACTELE COMERCIALE

Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce efecte juridice. Definitia legala a contractului este data de art. 942 Cod civil potrivit caruia "este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic". Contractele solemne sunt cele pentru care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma autentica. Contractele consensuale sunt cele care se incheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie nevoie de o anumit forma. Contractele reale sunt cele care se incheie in mod valabil (se perfecteaza) doar in momentul remiterii lucrului.

CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE

In dreptul civil obligatiile iau nastere atat din acte juridice, cat si din fapte juridice. Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligatii. Cel mai important izvor voluntar de obligatii este contractul (conventia).

Contractul - izvor de obligatii comerciale

Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce efecte juridice. Din aceasta cauza actele juridice sunt considerate izvoare voluntare ale obligatiilor. Cel mai important izvor voluntar de obligatii este contractul (conventia). Definitia legala a contractului este data de art. 942 C.civ. potrivit caruia "este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic".

Contractele pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

1. Clasificarea dupa tipul de contract si prevederea lui in lege pune in evidenta doua tipuri: contracte numite si contracte nenumite.

Contractele numite sunt cele care poarta un nume stabilit printr-un act normativ si beneficiaza de o reglementare proprie. Li se spune si contracte tipice.
Contractele nenumite sunt cele care nu beneficiaza de o denumire si reglementare distincta, sunt facute de parti ca urmare a libertatii contractuale. Tot nenumite sunt si contractele care imbina caracteristicile a doua sau mai multe contracte numite. Cele care nu se aseamana cu nici un tip de contract mai sunt numite si contracte sui generis, iar cele care imbina doua sau mai multe contracte numite sunt numite contracte complexe.

2. Clasificarea in functie de numarul partilor obligate:

a) contracte sinalagmatice (bilaterale) si

b) contracte unilaterale.

a) Contractele sinalagmatice (bilaterale) sunt cele in care exista obligatii reciproce.

b) Contractele unilaterale nu se confunda cu actele unilaterale. Ele se particularizeaza prin faptul ca instituie obligatii pentru o singura parte (art. 944 C.civ.). Exemplu: contractul de depozit cu titlu gratuit.

3. Clasificarea in functie de modul de formare. Sunt contracte solemne; contracte consensuale; contracte reale. Contractele solemne sunt cele pentru care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma autentica. Contractele consensuale sunt cele care se incheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie nevoie de o anumit forma. Contractele reale sunt cele care se incheie in mod valabil (se perfecteaza) doar in momentul remiterii lucrului.

4. Clasificarea dupa scopul urmarit: Sunt contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit. Contractele cu titlu oneros sunt cele in care fiecare parte urmareste obtinerea unui folos in schimbul folosului procurat celeilalte parti.
Contractul cu titlu gratuit procura un avantaj numai uneia din parti. Exemplu: contractul de imprumut, fara dobanda; imprumutul gratuit de folosinta.

5. Dupa cunoasterea intinderii prestatiilor la momentul incheierii lor, contractele oneroase se impart in: contracte comutative si contracte aleatorii (art. 947 C.civ.). Contractele comutative sunt cele in care partile cunosc, inca de la momentul incheierii, intinderea prestatiilor ce-si datoreaza si la care au dreptul.

Contractele aleatorii sunt cele care, la momentul incheierii, nu au certitudinea existentei si intinderii prestatiei, aceasta depinzand de un eveniment viitor si incert (art. 947 C.civ.). Exemple: contractul de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere, contractul de asigurare).

CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE

Notiunea si caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare

Art. 1294 C.civ. defineste vanzarea ca fiind "o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui". Contractul de vanzare-cumparare este acel contract in baza caruia o persoana, numita vanzator, transfera si garanteaza altei persoane, numita cumparator, dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanta, sau dreptul asupra unei universalitati juridice, cumparatorul obligandu-se in schimb a plati vanzatorului o suma de bani, numita pret.

Contractul de vanzare-cumparare nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale si nici dreptruri patrimoniale care au caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevazute de lege ori rezultate din acte unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae.

Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare

Din definitia data contractului de vanzare-cumparare rezulta caracterele juridice ale acestuia, si anume: este un contract consensual, bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ si translativ de proprietate.

a) consensual - deoarece se incheie valabil prin simplul consimtamant
al partilor (solo consensu). Acest lucru este prevazut expres de art. 1295, alin. 1 C.civ., conform caruia "vinderea este perfecta. indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului."

De la principiul consensualismului exista insa unele exceptii prevazute expres de lege, situatii cand contractul de vanzare-cumparare, pentru a fi valid, trebuie sa indeplineasca solemnitatea ceruta de aceasta. Aceste cazuri, cand vanzarea-cumpararea este solemna, sunt strict si limitativ prevazute de lege. O prima exceptie de le principiul consensualismului este continuta de art. 2 alin.1 din Legea 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor. "Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite, prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica". Nerespectarea cerintei instituite de lege se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare (art. 14 alin. 1 din Legea 54/1998). Contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege in cazul vanzarii silite, cand aceasta trebuie sa fie facuta ad validitatem prin licitatie publica.

b) Contractul de vanzare-cumparare este un contract sinalagmatic
(bilateral) deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii recipropce intre partile contractante. Astfel, vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vadut si sa-l garanteze pe cumparator contra evictiunii si pentru viciile ascunse ale bunului vandut, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul convenit si sa preea lucrul. Rezulta ca obligatia fiecarei parti iai are cauza juridica in obigatia celeilalte.

c) Contractul de vanzare-cumparare este prin esenta sa un contract cu
titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primire unui echivalent (contraprestatie) in schimbul prestatiei la care se obliga. Astfel, vanzatorul urmareste sa primeasca pretul caontra echivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul uramreste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului convenit.

d) Contractul de vanzare-cumparare este un contract comutativ,
deoarece esistenta si intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti la incheierea contractului si nu depind, ca in cazul contractelor aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere pentru oricare din partile contractante.

e) Contractul de vanzare-cumparare este un contract translativ de
proprietate. In principiu, orice contract are ca efect nasterea de drepturi si obligatii in sarcina partilor daca este vorba de contracte sinalagmatice, sau doar a uneia dintre parti, in contractele unilaterare.

Cat priveste transmiterea dreptului de proprietate sau al altui drept (real sau de creanta), aceasta prezinta un aspect particular al contractului de vanzare cumparare.

CAPITOLUL IV. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL INTERNATIONAL (DCI)

Ca materie interdiscplinara DCI va avea izvoare internationale si izvoare interne. Cat priveste izvoarele internationale acestea vor fi izvoarele DIPb in masura in care cuprind norme care reglementeaza si materii comerciale. Vom distinge intre cutuma si tratat (cele doua izvoare ale DIPb).

Cutuma. Aceasta este cel mai vechi izvor al DIPb si in consecinta si al DCI. Cutuma reprezinta o practica indelungata repetata, urmata de state cu constiinta obligativitatii acesteia, adica cu constiinta ca valoreaza dreptul. Este un izvor nescris. In materia DCI exista domenii care au ca reglementare cutuma, in special dreptul transportului de marfuri pe mare. In contractul de navlosire, independent daca se mentioneaza sau nu in contract, fiinteaza asa-numitele obligatii subintelese ale partilor (armatorului si navlositorului). Aceste obligatii au sorginte cutumiara. Astfel, independent daca se scrie sau nu in contract, armatorul raspunde cu toata averea sa, pe apa si pe uscat, pentru asigurarea unei stari tehnice de navigabilitate a navei. Este o obligatie cutumiara. Incarcatorul, expeditorul, navlositorul, este obligat sa aduca marfa la locul de incarcare, la cheiul de incarcare sau la dana de incarcare, asteptand nava; in caz contrar este obligat sa plateasca locatii, aceasta pantru ca fiinteaza cutuma care spune ca marfa asteapta nava. Cutuma trebuie deosebita in parametri DIPb de uzuri internationale si de uzante comerciale interenationale. Uzurile internationale sunt si ele reguli de conduita evidentiate de practica, dar a caror incalcare nu are efect juridic, deci care nu sunt obligatorii, care nu sunt asigurate prin forta dreptului. Spre exemplu, in materie diplomatica fiinteaza numeroase asemenea uzuri. Ori de cate ori in masina unei ambasade circula ambasadorul sau un reprezentant oficial al statului trebuie arborat fanionul, dar daca acesta a fost furat, nu a aparut din acest lucru niciodata un litigiu diplomatic. Ori de cate ori un sef de stat primeste in vizita oficiala un alt sef de stat, exista un uz diplomatic al desfasurarii covorului rosu, dar daca acest covor este galben, nu a aparut nici un fel de conflict diplomatic.

Cutuma este obligatorie, uzul este facultativ. Cat priveste uzantele comerciale internationale, ele sunt de asemenea reguli facultative evidentiate de practica si care au in vedere predarea marfii si partajarea cheltuielilor de transport in vanzarea internationala de marfuri. Ele au fost modificate de Camera Internationala de Comert de la Paris. Cel mai important izvor international al DIPb este tratatul. Acesta devine si cel mai important izvor international al DCI. Indiferent de denumire: conventie, compromis, declaratie, nota diplomatica, aide-memoire, gentlemen's agreement, protocol, acord, proces-verbal, tratatul reprezinta acordul de vointa intre doua sau mai multe state prin care acestea convin sa reglementeze, intr-un anumit mod, o anumita sfera a relatiilor lor reciproce.

Distingem tratate multilaterale la care participa mai multe state si tratate bilaterale la care participa doua state. Distingem intre tratate generale care au ca obiect de reglementatre domenii mai largi de coloborare interstatale si numai incidental cuprind si norme aplicate comertului mondial si tratate speciale care reglementeaza direct si exclusiv materii comerciale. Cele mai importante izvoare sunt tratatele speciale multilaterale. Ca tratate generale, izvoare si ale DCI putem exemplifica in cel mai cuprinzator tratat international Cartea Organizatiei Natiunilor Unite, care formuland intre altele principiile relatiilor interstatale, are in vedere si principiul "Pacta sum servanta", sau principiul cooperarii si al avantajului reciproc sau principiul solutionarii pasnice a diferendelor care desigur se aplica acordurilor de comert si cooperare mondiala. Cele mai importante insa sunt tratatele speciale multilaterale. In acest sens citam:

- Conventia de la Otawa, din 1988, privind contractul international de leasing financiar,

- Conventia de la Otawa, din acelasi an, privind contractul international de factory,

- Conventia de la New York, din 1958, privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrare straine,

- Conventia de la Washington, 1965, privind solutionarea diferendelor dintre un stat si un investitor strain, referitoare la investitiile straine,

- Conventia de la Seoul, 1985, privind formarea organizatiei intrnationale pentru garantarea investitiilor straine,

- Conventia de la Viena, 1980, privind vanzarea internationala de marfuri,

- Conventia de la Bruxelles, din 1984, privind regulile de la Haga referitoare la transportul international de marfuri pe mare, sub conosament. Acordurile bilaterale: acorduri generale care reglementeaza domenii mai largi de activitate dar care cuprind si reguli aplicabile comertului bilateral sau cooperarii.

CLASIFICAREA UZURILOR

Cea mai importanta clasificare a uzurilor se face in functie de forta lor juridica, in:

a.uzuri normative (legale, de drept, cutume);

b.uzuri conventionale (interpretative, de fapt)

Uzurile normative. Particularitatile uzurilor normative se exprima in generalitate, impersonalitate si obligativitate. Aceste uzuri constituie izvor de drept si se aplica intocmai ca o norma juridica. Ele determina drepturile si obligatiile partilor, fie reglementand raporturile sociale inca neprevazute de lege, fie interpretand dispozitiile legii. Obiectul de reglementare al uzurilor normative se prezuma a fi cunoscut intocmai ca si legea, urmand a fi aplicate de judecator, chiar din oficiu. Uzurile conventionale (interpretative). Au forta juridica asemanatoare clauzelor contractuale, iar fundamentul lor consta in principiul libertatii de vointa a partilor. Ele se aplica cu titlu de clauza contractuala si reprezinta vointa expresa sau tacita (prezumata), a partilor. Rolul uzurilor interpretative este acelasi ca si in cazul celor normative si anume stabilrea drepturilor si obligatiilor partilor. Uzurile conventionale intervin:

- in legatura cu incheierea contractului comercial (o anumita comportare semnifica consimtamant);

- in legatura cu continutul contractului (completarea clauzelor stabilite in contract);

- in faza de executare a obligatilor contractulale (sanctiuni aplicate debitorului pentru neexecutarea obligatiilor);

Din punct de vedere probatoriu, uzurile conventionale trebuie dovedite cu orice mijloc de proba, ca orice situatie de fapt.

2. Un alt criteriu de clasificare a uzurilor se refera la intinderea aplicarii lor in spatiu, conform caruia pot fi:

- locale (se aplica pe o anumita piata comerciala);

- speciale (cele care se aplica la o anumita ramura de activitate);

- generale (cand se aplica tuturor raporturilor comerciale).