CONTRACTUL DE IMPRUMUT

CONTRACTUL DE IMPRUMUT

Contractul de imprumut este definit ca fiind acel act juridic prin care o parte, numita imprumutator, transmite unei alte parti, numita imprumutat, folosinta sau proprietatea unui bun, cu obligatia pentru aceasta din urma sa restituie la scadenta bunul in natura (in individualitatea sa) sau bunuri de acelasi gen, de aceeasi calitate si in aceeasi cantitate.

In ipoteza in care cel imprumutat este obligat la restituirea bunului in natura sa specifica, imprumutul este de folosinta si se numeste comodat. Daca imprumutatul este obligat sa restituie bunuri similare cu cele imprumutate, suntem in prezenta contractului de imprumut de consumatie sau propriu‑zis (mutuum).

Contractul de comodat (imprumutul de folosinta) poate avea ca obiect numai bunuri nefungibile si neconsumptibile, imprumutatul dobandind doar calitatea de detentor precar asupra acestora. Imprumutatorul ramane pe durata contractului proprietar al bunului imprumutat, riscurile pieirii acestuia in caz de forta majora sau caz fortuit ramanand pe mai departe in sarcina sa, in baza principiului res perit domino.

Contractul de imprumut de consumatie (propriu‑zis sau mutuum) are ca obiect numai bunuri fungibile si consumptibile, imprumutatul dobandind insusi dreptul de proprietate asupra lor din chiar momentul incheierii contractului; prin urmare, el va suporta riscurile pieirii fortuite a acestora, in baza principiului genera non pereunt (art. 1577 C. civ.).

CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE FOLOSINTA (COMODATUL)

Contractul de imprumut de folosinta (comodatul) este acel act juridic in baza caruia o parte, numita comodant, remite spre folosinta temporara si gratuita unei alte parti, numita comodatar, un bun individual determinat, cu obligatia pentru acesta din urma de a‑l restitui la termen, in natura, in individualitatea sa (art. 1560 C. civ).

Partile in contractul de comodat sunt:

1. comodantul, imprumutatorul, adica cel care remite bunul;

2. comodatarul, imprumutatul, cel caruia i se imprumuta bunul.

Caracterele juridice ale contractului de comodat sunt:

a. Imprumutul de folosinta este un contract real, ceea ce inseamna ca pentru incheierea lui valabila este necesara si predarea efectiva a bunului care formeaza obiectul contractului.

b. Potrivit art. 1561 C. civ., comodatul este un contract cu titlu gratuit. Gratuitatea este de esenta acestui contract, in caz contrar schimbandu-se natura juridica a acestuia.

c. Comodatul este, in principiu, un contract unilateral, deoarece da nastere la obligatii numai in sarcina comodatarului.

d. Comodatul este un contract translativ de folosinta. Din aceasta caracteristica se desprind urmatoarele consecinte:

Comodantul ramane pe mai departe proprietarul si posesorul legitim al lucrului (lucrurilor) imprumutat(e), astfel ca el va suporta riscul pieirii fortuite a acestuia (acestora), cu exceptia cazului cand bunul imprumutat a fost evaluat in momentul incheierii contractului (art. 1567 C. civ.).

Comodatarul culpabil va suporta riscul pieirii fortuite a lucrului imprumutat si in urmatoarele cazuri:

‑ cand comodatarul foloseste bunul pentru alta destinatie sau prelungeste folosinta lui peste termenul prevazut, daca nu va putea dovedi ca bunul ar fi pierit si la comodant (art. 1565 C. civ.);

‑ cand ar fi putut salva lucrul imprumutat, inlocuindu‑l cu un bun al sau ori cand ambele lucruri au fost expuse pieirii, dar si‑a salvat bunul sau, lasand sa piara bunul imprumutat (art. 1566 C. civ.).

Imprumutatul dobandeste doar detentiunea bunului, fiind obligat sa‑l restituie. Asa fiind, comodatarul nu va putea uzucapa bunul imprumutat.

2. Conditiile de validitate ale contractului de comodat

A. Capacitatea partilor

Contractul de imprumut de folosinta este un act de administrare, ceea ce inseamna ca atat comodantului, cat si comodatarului trebuie sa aiba capacitatea de a incheia astfel de acte.

Deoarece comodatul nu este translativ de proprietate, comodantul nu trebuie sa aiba neaparat calitatea de proprietar al bunului imprumutat, el putand fi si uzufructuar sau locatar, daca prin conventie darea in imprumut n‑a fost interzisa.

B. Consimtamantul partilor trebuie sa nu fie viciat prin eroare, dol sau violenta. Prezenta viciilor de consimtamant va atrage nulitatea relativa a contractului.

C. Obiectul contractului de comodat

Potrivit art. 1560 C. civ., obiect al contractului de comodat il pot constitui numai bunurile nefungibile si neconsumptibile pe care comodatarul sa le poata restitui in natura lor specifica, la incetarea contractului. Bunurile care se imprumuta trebuie sa se afle in circuitul civil si pot fi atat bunuri mobile, cat si imobile, daca imprumutul acestora din urma nu este interzis prin lege sau este permis doar in anumite conditii.

D. Cauza in contractul de comodat trebuie sa existe, sa fie licita si morala.

E. Dovada contractului de comodat

Aceasta se face conform regulilor generale prevazute de art. 1191 si urm. C. civ., fiind suficient ca inscrisul (ad probationem) sa fie redactat intr‑un singur exemplar, daca valoarea lucrului imprumutat depaseste 250 lei.

In schimb, faptul material al predarii lucrului poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, indiferent de valoarea acestuia.

3. Efectele contractului de comodat

Fiind un contract unilateral, contractul de imprumut de folosinta da nastere la obligatii contractuale doar in sarcina imprumutatului. Eventualele obligatii care se nasc in sarcina imprumutatorului fata de imprumutat au un izvor extracontractual, si anume, gestiunea de afaceri sau fapta ilicita.

A. Obligatiile imprumutatului (comodatarului)

a. Potrivit art. 1564 C. civ., imprumutatul trebuie sa se foloseasca de lucrul imprumutat potrivit destinatiei sale, determinata prin acordul partilor la incheierea contractului sau prin natura bunului. Nerespectarea acestei obligatii este sanctionata cu plata daunelor‑interese.

b. Comodatarul este tinut la conservarea lucrului imprumutat ca un bun proprietar (art. 1564 C. civ.), iar, potrivit art. 1566 C. civ., chiar mai bine decat lucrurile sale, deoarece contractul este incheiat in interesul sau.

c. Imprumutatul va suporta cheltuielile necesare folosintei bunului (de exemplu, benzina, uleiul pentru utilizarea autoturismului), cheltuieli care sunt un accesoriu de nedespartit al folosintei, el neavand dreptul sa ceara restituirea lor de la comodant, afara

daca partile nu s‑au inteles altfel.

d. Potrivit art. l560 C. civ., principala obligatie a comodatarului este de a restitui, la scadenta, in natura, lucrul imprumutat. Restituirea bunului imprumutat trebuie efectuata la termenul fixat in contract, iar daca partile nu au stabilit nimic cu privire la aceasta obligatie, la data la care comodatarul s‑a servit de lucrul imprumutat pentru trebuinta in vederea careia a contractat (art. 1572 C. civ.).

Daca la scadenta comodatarul refuza fara temei restituirea bunului imprumutat, comodantul are la indemana doua actiuni:

‑ actiunea in revendicare impotriva comodatarului, daca comodantul este proprietarul lucrului imprumutat, actiune imprescriptibila;

‑ o actiune personala, care rezulta din contract, actiune pe care o poate exercita nu numai proprietarul bunului, ci si uzufructuarul, locatarul etc. si care este prescriptibila in termen de 3 ani, termen care curge de la data prevazuta in contract pentru restituire.

e. Imprumutatul va raspunde in mod solidar in cazul in care acelasi lucru este imprumutat de mai multi comodatari (art. 157l C. civ.).

B. Obligatiile imprumutatorului (comodantului)

Contractul de comodat creeaza obligatii numai in sarcina comodatarului, pentru comodant nenascandu‑se, in principiu, obligatii din acest contract. In mod exceptional, potrivit prevederilor art. 1574‑1575 C. civ., imprumutatorul poate avea si el obligatii fata de imprumutat, obligatii extracontractuale, si anume:

a. obligatia de a restitui comodatarului cheltuielile extraordinare, necesare si urgente facute de acesta pe parcursul executarii contractului, pentru conservarea bunului (art. 1574 C. civ.);

b. obligatia de a‑l despagubi pe comodatar pentru prejudiciile pe care acesta le‑a suferit din cauza viciilor ascunse ale lucrului imprumutat, vicii pe care comodantul le‑a cunoscut, insa nu l-a informat despre acestea pe comodatar (art. 1575 C. civ.).

4. Incetarea contractului de comodat

De regula, contractul de imprumut de consumatie inceteaza prin executarea sa, moment in care bunul imprumutat va trebui restituit comodantului.

Daca comodatarul nu‑si executa intocmai obligatiile care‑i revin, comodantul este indreptatit sa ceara in justitie rezilierea contractului. Rezilierea poate sa se produca de drept, in cazul in care partile au stipulat in acest sens un pact comisoriu expres.

In cazul in care contractul a fost incheiat intuitu personae, el inceteaza prin moartea comodatarului, succesorii lui fiind tinuti sa restituie bunul catre comodant. Daca contractul nu a avut in vedere in mod exclusiv calitatile comodatarului, acesta va continua in persoana mostenitorilor imprumutatului, in principiu, pana la scadenta.

CONTRACTUL DE IMPRUMUT DE CONSUMATIE (MUTUUM)

1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de imprumut de consumatie (propriu-zis)

Contractul de imprumut de consumatie (imprumutul propriu‑zis sau mutuum), este acel act juridic in temeiul caruia o parte, numita imprumutator, transmite unei alte parti, numita imprumutat, proprietatea asupra unei catimi de bunuri consumptibile si fungibile, pentru a le utiliza (consuma), cu obligatia pentru aceasta din urma de a restitui la termenul fixat bunuri echivalente ca natura, cantitate si calitate (art. 1576 C. civ.).

Contractul de imprumut de consumatie are urmatoarele caractere juridice:

a.      Imprumutul de consumatie este un contract real.

b.      Imprumutul propriu-zis este un contract unilateral, caracter care se mentine si in cazul in care imprumutul este cu dobanda, deoarece cel care se obliga este tot debitorul obligatiei de restituire a bunului imprumutat.

c.       Contractul de imprumut de consumatie poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros, intrucat imprumutatorul poate sa obtina un contraechivalent (dobanda), in schimbul acordarii imprumutului (art. 1587 C. civ.).Caracterul oneros trebuie sa rezulte neindoielnic din contract.

d.      Contractul de imprumut de consumatie este translativ de proprietate (art. 1577 C. civ.). In consecinta, imprumutatul devine proprietarul bunurilor fungibile si consumptibile imprumutate si va suporta riscul pieirii acestora in caz de forta majora sau caz fortuit.

2. Conditiile de validitate ale contractului de imprumut de consumatie

A.     Capacitatea partilor

Intrucat imprumutul de consumatie este un contract translativ de proprietate, imprumutatorul trebuie sa fie proprietarul bunului pe care il imprumuta si sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie.

Imprumutatul trebuie sa aiba si el capacitatea de a dispune, respectiv capacitate de exercitiu deplina, deoarece la scadenta el trebuie sa restituie bunuri asemanatoare celor pe care le‑a imprumutat de la cealalta parte.

B. Consimtamantul partilor trebuie sa fie valabil exprimat, sa nu fie viciat prin eroare, dol sau violenta, in caz contrar, contractul fiind lovit de nulitate relativa.

C. Obiectul contractului il constituie bunuri mobile fungibile si consumptibile.

D. Cauza imprumutului de consumatie trebuie sa existe, sa fie licita si morala.

E. Durata contractului

Contractul de imprumut de consumatie poate fi incheiat pe durata determinata sau pe durata nedeterminata.

In cazul in care nu s‑a stipulat nici un termen in contract, instanta de judecata, la cererea oricareia dintre parti, va putea stabili un termen potrivit imprejurarilor (art. 1582 C. civ.). La fel va proceda instanta si in cazul in care in contract partile au stipulat o clauza potrivit careia imprumutatul va restitui suma "cand va putea sau cand va avea mezii" (mijloace) ‑ art. 1583 C. civ.

F. Dovada contractului

In cazul unui contract care are un obiect cu o valoare mai mare de 250 lei, este necesar un inscris pentru a se putea dovedi consimtamantul partilor. In ceea ce priveste remiterea bunului, aceasta fiind un fapt material se poate dovedi prin orice mijloc de proba.

Inscrisul trebuie sa fie scris in intregime de imprumutat sau, cel putin, sa fie semnat de acesta si sa contina formula bun si aprobat pentru, cu aratarea in litere a sumei sau a catimii lucrurilor imprumutate.

3. Efectele contractului de imprumut de consumatie

A. Obligatiile imprumutatului

Principala obligatie care revine imprumutatului este aceea de restituire a bunului imprumutat. Potrivit art. 1584 C. civ., "imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi cantitate si calitate, si la timpul stipulat", indiferent de fluctuatia valorii bunurilor fata de momentul incheierii contractului sau cel al restituirii acestora.

Bunurile care urmeaza sa fie restituite trebuie sa fie de aceeasi natura si in aceeasi cantitate, intrucat, in caz contrar, se schimba natura juridica a contractului.

Potrivit art. 1581 C. civ., restituirea imprumutului nu poate fi ceruta de imprumutator mai inainte de implinirea termenului. Cu toate acestea, nimic nu se opune ca partile sa convina ca restituirea sa aiba loc si inainte de scadenta.

Locul restituirii bunurilor imprumutate va fi cel convenit de parti in contract. Cand partile n‑au convenit nimic cu privire la locul restituirii, acesta va fi cel al incheierii contractului (art. 1585 alin. 2 C. civ.).

In cazul in care imprumutatul se afla in imposibilitate de a‑si executa obligatia de restituire in natura, el va face plata in bani, in raport cu valoarea bunurilor din momentul in care obligatia sa a devenit exigibila (art. 1585 alin. 1 C. civ.), iar daca nu s‑a stipulat un termen, plata prin echivalent se face in raport cu valoarea bunurilor din momentul incheierii contractului (art. 1585 alin. 2 C. civ.).

Daca imprumutatul nu‑si executa obligatia de restituire, imprumutatorul sau succesorii sai in drepturi au un drept la actiune in justitie.

B. Obligatiile imprumutatorului

In principiu, imprumutatorul nu are nici o obligatie, contractul fiind unilateral.

Art. 1580 C. civ. dispune ca imprumutatorul este raspunzator de daunele cauzate prin viciile lucrului, la fel ca si comodantul. Acest text este lipsit de importanta practica, intrucat imprumutul de folosinta, are ca obiect doar bunuri fungibile si consumptibile in acelasi timp, si numai in mod exceptional ar putea produce daune.

4. Imprumutul cu dobanda

Potrivit art. 1587 C. civ., imprumutul cu dobanda este un contract de imprumut de consumatie cu titlu oneros, in care imprumutatului ii revine obligatia restituirii la scadenta a unor bunuri echivalente ca natura, cantitate si calitate cu cele imprumutate, precum si obligatia de a plati imprumutatorului o suma de bani, numita dobanda, pentru

folosinta temporara a lucrului imprumutat.

Contractul de imprumut cu dobanda are un obiect dublu: lucrul imprumutat (capital) si dobanda.

A. Lucrul imprumutat (capitalul)

La scadenta, imprumutatul trebuie sa restituie catimea sumei aratate in contract, indiferent de cresterea sau scaderea valorii reale a monedei, de la data acordarii imprumutului si pana la scadenta (art. 1578 C. civ.).

Dispozitiile art. 1578 C. civ. nu sunt aplicabile in cazul in care schimbarea cursului monedei a avut loc dupa expirarea termenului imprumutului si dupa ce debitorul a fost pus

in intarziere. In acest caz, se va restitui adevarata valoare a sumei imprumutate.

Obligatia de restituire trebuie efectuata in moneda care are putere circulatorie la acel moment, chiar daca imprumutul s-a facut intr-o alta moneda.

B. Dobanda

Dobanda reprezinta suma de bani pe care o plateste imprumutatul drept contraprestatie a folosirii capitalului imprumutat. De asemenea, dobanda poate consta si in alte prestatii la care debitorul se obliga drept echivalent al folosirii capitalului.

Cuantumul dobanzii se stabileste de catre parti in contract (art. 1587 C. civ.), cu respectarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale in obligatiile banesti . Daca partile au convenit sa se plateasca dobanda, dar au omis sa stabileasca cuantumul acesteia, atunci se va datora dobanda legala. Dobanda trebuie sa fie prevazuta expres si prin act scris de catre parti (art. 2 si art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 9/2000).

Dobanda se calculeaza numai asupra sumei imprumutate (capitalului). Dobanda la dobanda (numita si anatocism sau dobanda compusa) este, in principiu, interzisa (art. 8

alin. 1 din O.G. nr. 9/2000). Totusi, legea admite anatocismul cu indeplinirea cumulativa a doua conditii (art. 8 alin. 2):

a. sa existe o conventie speciala in acest sens, incheiata intre parti;

b. sa fie dobanzi datorate pentru cel putin un an si ele sa fie scadente.

In cazul imprumutului de bani cu dobanda ‑ legala sau conventionala ‑, aceasta se acorda nu numai de la data chemarii in judecata, ci si pentru trecut, deoarece reprezinta fructe civile, iar nu daune‑interese pentru neexecutarea unei obligatii banesti.

Dovada platii dobanzilor se face conform regulilor generale. In plus, art. 1590 C. civ. prevede ca, daca imprumutatorul elibereaza imprumutatului o adeverinta de primire a sumei imprumutate, fara a se face mentiune in privinta platii si a dobanzilor, opereaza o prezumtie absoluta ca acestea au fost platite.

5. Incetarea contractului de imprumut de consumatie

Contractul de imprumut de consumatie inceteaza, de regula, la data prevazuta in contract, prin restituirea bunului imprumutat, iar daca imprumutul este cu dobanda, si a dobanzilor aferente.

Plata poate fi facuta in mod valabil si inainte de scadenta, intrucat termenul este stabilit, de regula, in fav debit.

Daca termenul a fost stabilit in favoarea ambelor parti, imprumutatul va putea face plata inainte de scadenta numai cu consimtamantul imprumutatorului.

Contractul de imprumut de consumatie se poate stinge si potrivit dreptului comun, de exemplu, prin reziliere, remitere de datorie, compensatie, dare in plata, confuziune.