Clasificarea constitutiilor

Clasificarea constitutiilor

1. Constitutiile cutumiare   

Constitutia cutumiara este formata din traditii, obiceiuri, practici nescrise care reglementeaza modul de organizare si functionare a organismelor de guvernare si raporturile dintre ele, drepturile si libertatile omului, deci relatii sociale fundamentale. Acestora li se adauga acte normative care au ca obiect aceeasi sfera de relatii sociale, fapt ce le confera valoare constitutionala, fara a fi insa sistematizate intr-o constitutie.

Obiceiurile (cutumele) juridice sunt reguli de conduita sociala care, desi nu emana de la organele statului competente sa legifereze, sunt considerate obligatorii datorita convingerii unei colectivitati ca ele raspund sentimentului unanim de justitie si sunt consacrate printr-o practica indelungata[1].

Forta juridica a constitutiei cutumiare nu este diminuata comparativ cu cea a unei constitutii scrise daca guvernantii si guvernatii recunosc legea fundamentala.

Cutuma constitutionala are un caracter istoric. Pe masura constientizarii si consolidarii procesului de organizare politica s-au conturat in interiorul statelor obiceiuri si traditii constitutionale, transmise din generatie in generatie si acceptate intr-o maniera generala, fapt care facea inutila codificarea lor. Justificarea necodificarii obiceiurilor constitutionale poate fi gasita si in simplitatea relatiilor sociale sau in faptul ca populatia era putin numeroasa. Treptat, centralizarea politica, afirmarea unitatii nationale, dezvoltarea procesului de institutionalizare intr-o forma moderna, corespunzatoare principiului suveranitatii poporului si celui a separatiei puterilor in stat au dus la codificarea regulilor constitutionale.

Pentru ca o uzanta sa se transforme in obicei juridic, trebuie ca[2]:

- uzanta sa se aplice un timp suficient de lung pentru a nu apare ca un fapt intamplator;

- aplicarea sa genereze o practica indelungata constanta, care sa nu fie intrerupta de practici contrare;

- daca are loc o intrerupere, cea mai mare parte a societatii sa o considere ilegala sau neconstitutionala.

Norma poate fi considerata cutuma daca contine doua elemente : elementul material si elementul psihologic.

Elementul material consta in cutuma propriu-zisa si se formeaza printr-o repetare continua a anumitor acte, proceduri sau obiceiuri. Repetarea trebuie sa fie identica si sa se desfasoare un timp indelungat. Frecventa tine de natura actelor, procedurilor sau a obiceiurilor si nu poate fi stabilita cu exacitate.

Cutuma presupune initial un element de incertitudine. Pe masura ce se consolideaza si capata o fizionomie clara prin repetare continua si identica un timp indelungat, elementul de incertitudine dispare.

Elementul psihologic consta in convingerea fiecarui destinatar al cutumei ca trebuie sa se conformeze continutului sau prescriptiei acesteia. Nu totdeauna insa interesele subiectelor de drept constitutional corespund cutumei si atunci acestia nu mai au interes sa respecte obiceiul pentru ca sanctiunea nu este perceptibila si, prin aceasta, neconformarea mai facila.

Constitutia cutumiara este, din punct de vedere al formarii sale, supla, pentru ca se cristalizeaza in timp, fara a intruni conditii speciale de forma si exprima fie vointa monarhului, fie interese sociale generale sau de grup. Cutuma evolueaza odata cu transformarile ce se produc in viata politica a statului.

Marea Britanie este exemplul elocvent de tara in care functioneaza un sistem constitutional bazat pe cutuma. Sistemul britanic cuprinde trei categorii de norme:

- cutumele sanctionate de judecator;

- obiceiurile;

- statutele - legile scrise relative la organizarea puterilor publice votate de Parlament: Magna Charta Libertatum (1215), Bill-ul drepturilor.

Supletea cutumei, considera unii, ii confera un avantaj evident fata de rigiditatea textului scris, care nu poate fi adaptat cu usurinta la transformarile sociale.

Argumentele contrare ar fi:

- traditia constitutionala fiind topita in faptele sociale, nu poate fi definita ca regula juridica, caracterizandu-se prin incertitudine;

- cutuma este intr-o continua schimbare, nu are forma definitiv stabilita si nu i se poate recunoaste cu precizie continutul, aceastea ducand la imposibilitatea stabilirii daca regula este factor de progres sau factor de decadenta;

- regulile cutumiare nu pot fi o stavila impotriva abuzurilor autoritatilor publice.

2. Constitutiile scrise

Unii autori considera ca aparitia constitutiei scrise a fost un rezultat al luptei burgheziei aflata in ascensiune economica si politica impotriva absolutismului feudal[4]. Afirmatia nu este tocmai exacta, daca avem in vedere ca forma scrisa a actelor cu valoare constitutionala a fost impusa de nobili, cler si cavaleri lui Ioan fara Tara in 1215. Motivele pot fi insa altele: forma scrisa conferea un plus de stabilitate normelor constitutionale iar invocarea legii fundamentale se putea face mult mai usor, continutul fiind clar, precis determinat si fara a lasa loc interpretarii. Nu in ultimul rand trebuie sa avem in vedere si contextul aparitiei primei constitutii scrise si anume situatia Statelor Unite ale Americii, unde, credem noi, rolul constitutiei scrise a fost sa coaguleze o natiune libera, pornindu-se de la ideea contractului social, dezvoltata la mijlocul veacului al XVIII-lea in Europa. Exemplul a fost apoi urmat de Franta.

Regula de drept scrisa are si avantajele claritatii si preciziei. Prin intermediul ei se stabileste cadrul de organizare a puterilor si se sanctioneaza abuzurile puterii. Guvernatii, studiind legea fundamentala, au posibilitatea pot sa cunoasca prerogativele si atributiile guvernantilor, drepturile si libertatile fundamentale pe care le au precum si modalitatile de exercitare si de aparare ale acestora. Astfel, guvernatii pot sa limiteze actiunile guvernantilor, impiedicand abuzurile generate de exercitarea discretionara a puterii.[5]

Formalismul constitutional este deosebit de important. Daca redactarea unui text constitutional nu este clara si normele au caracter ambiguu pot apare dificultati de interpretare, tensiuni politice si conflicte sociale.

Constitutia scrisa garanteaza suprematia regulii constitutionale asupra celorlalte reguli juridice. Aceasta suprematie se asigura prin controlul constitutionalitatii legilor si a altor acte cu continut normativ.

De constitutiile scrise sistematice se deosebesc actele constitutionale, al caror obiect nu il constituie ansamblul relatiilor sociale specifice ramurii dreptului constitutional, ci doar unul sau cateva fragmente din acest tot.

Asemenea acte intervin de obicei in situatii de criza politica, fie ca instrumente juridice chemate sa infaptuiasca trecerea de la un regim democratic la unul dictatorial, fie invers, pentru a marca inlocuirea unui regim dictatorial cu unul democratic. Ele emana de la un organ al statului legal constituit, in masura sa dispuna de forta de constrangere, dar care procedeaza la modificarea constitutiei incalcand normele procedurale prestabilite in acest scop, sau de la un guvern de fapt, adica de la un grup de persoane care-si asuma puterea in stat din proprie initiativa, fara sa fi fost investit legal cu o asemenea competenta. Ex.: Decretul-lege nr. 3053 din 5 septembrie 1940, prin care Carol al II-lea a dat generalului Antonescu depline puteri pentru conducerea statului; Decretul-lege nr. 1628 din 2 septembrie 1944, prin care a fost repusa in vigoare, cu unele exceptii, Constitutia din 1923.

In doctrina se admite ca exista doua genuri de constitutii scrise[6]:

- constitutii clare si scurte, care se limiteaza la fixarea unor principii si reguli esentiale privind modul de constituire a organelor statului si rapoturile dintre acestea, precum si indatoririle cetatenesti - Constitutia Statelor Unite ale Americii are doar 7 articole, completate de o serie de amendamente;

- constitutii foarte lungi dar complicate, care reglementeaza si institutii juridice tragandu-si seva din alte ramuri de drept: proprietatea, arestarea preventiva, ocrotirea familiei, etc - exemplul poate fi Constitutia Romaniei.

Constitutiile scrise pot fi flexibile (suple) sau rigide.

Constitutiile flexibile se caracterizeaza prin faptul ca regulile de conduita pe care le contin au aceeasi forta juridica ca si legile ordinare, putand fi modificate conform procedurii legislative obisnuite. Sigur, nu se pune problema verificarii conformitatii celorlalte acte normative cu legea fundamentala.

Constitutiile, definind structura de baza a societatii, precum si coordonatele de perspectiva ale dezvoltarii ei, orice incercare de a le modifica sau inlocui este de natura sa rascoleasca contrarietati de interese si sa dezlantuiasca pasiuni politice divergente. Rezulta ca o frecventa punere in discutie a revizuirii este greu de realizat in practica, motiv pentru care va fi inevitabil ca legile fundamentale, chiar suple, sa dobandeasca o stabilitate mai mare decat celelalte legi.

Astazi, constitutiile flexibile sunt foarte rare (Noua Zeelanda).

Constitutiile rigide sunt legile fundamentale cu forta juridica superioara, care se modifica dupa o procedura mai elaborata decat in cazul legilor ordinare.

Cu toate acestea, constitutia nu trebuie privita ca o lege perena, pentru ca ea reflecta conditiile economice, sociale si politice existente intr-o societate la un moment dat, prefigurand anumite fagasuri menite sa canalizeze dezvoltarea societatii spre anumite directii. Aceste directii, alaturi de modalitatile de infaptuire a scopurilor urmarite se pot dovedi, in timp, necorespunzatoare. Din acest motiv, constitutiile nu pot ramane imuabile, ci trebuie sa se adapteze dinamicii sociale.

Intrucat constitutia reglementeaza raporturile care privesc interesele intregii populatii sau ale unor largi grupuri sociale, activitatea legislativa trebuie sa presupuna o temeinica examinare a masurilor propuse, facuta de un organ autentic reprezentativ al vointei corpului social, modalitatile procedurale de modificare/inlocuire mai complicate devenind astfel necesare. Apoi trebuie ca actului normativ fundamental sa i se asigure o mai mare stabilitate decat celorlalte legi, in caz contrar riscandu-se ca legea sa nu se fixeze in constiinta colectiva a maselor. Rezultatul poate fi micsorarea autoritatii legii si lipsa increderii poporului in institutiile statului.

Procedeele de infaptuire a rigiditatii constitutionale sunt[7]:

- conditiile speciale de modificare a legilor de revizuire a constitutiei;

- votul referendar la care trebuie supusa constitutia, dupa adoptarea de catre Parlament;

- dispozitiile constitutiei declarate nerevizuibile.

Rigiditatea constitutionala are drept consecinte juridice:

- abrogarea legilor ordinare si a actelor normative inferioare lor intrate in vigoare inaintea constitutiei si care sunt inferioare acesteia;

- declararea ca neconstitutionala a legii care nu este conforma cu legea fundamentala.