Supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala

Supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala

1. Aspecte preliminare

Supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala este reglementata prin dispozitiile art. 209 alin. (1), art. 216-220 C. proc. pen. si art. 27 lit. b) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca.

Aceasta reprezinta principala sarcina a procurorului¹, deoarece, cuprinde majoritatea infractiunilor instrumentate de catre organele de cercetare penala (art. 207,208 C. proc. pen.).

Supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala se prezinta ca un complex de activitati specifice desfasurate de catre acesta pentru ca in cursul urmaririi penale sa se respecte legea in scopul aflarii adevarului, putandu-se lamuri cauza sub toate aspectele².

in literatura de specialitate³ s-au exprimat unele pareri privind trasaturile caracteristice urmaririi penale, astfel:

a) procurorul exercita supravegherea de pe pozitia de conducator al urmaririi penale, avand drept de interventie si de decizie asupra actelor efectuate de organele de cercetare penale;

b) supravegherea se exercita permanent si complet, din momentul inceperii urmaririi penale si pana la finalizarea ei, cuprinzand toate aspectele legalitatii si temeiniciei activitatilor desfasurate;

c) supravegherea se desfasoara in stricta consonanta cu caracteristicile urmaririi penale.

2. Obiectul supravegherii urmaririi penale

Potrivit art. 216 C. proc. pen., supravegherea exercitata de procuror in activitatea de urmarire penala are ca obiect vegherea ca orice infractiune sa fie descoperita, orice infractor sa fie tras la raspundere penala si ca nici o persoana sa nu fie urmarita penal fara sa existe indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.

De asemenea, procurorul vegheaza ca nici o persoana sa nu fie retinuta sau arestata decat in cazurile si conditiile prevazute de lege, iar in vederea exercitarii supravegherii urmaririi penale, acesta ia masurile care se impun, sau da dispozitii organelor de cercetare penala pentru a se lua aceste masuri; pentru a se asigura aducerea la indeplinire in cat mai bune conditii a masurilor, procurorul ia si da dispozitii in acest sens, scrise si motivate.

Supravegherea exercitata de procuror urmareste realizarea scopului procesului penal in conditiile respectarii legalitatii procesuale⁴.

3. Procurorul competent sa exercite supravegherea

Art. 209 alin. (4) C. proc. pen. prevede ca este competent sa exercite supravegherea asupra activitatii de cercetare penala procurorul de la parchetul corespunzator instantei care, potrivit legii, judeca in prima instanta cauza.

Doctrina¹ si practica judiciara au statuat ca este competent sa efectueze supravegherea si procurorul din parchetul ierarhic superior celui corespunzator instantei competente sa judece cauza in prima instanta. Astfel, cand cauza este de competenta judecatoriei, dar cercetarea o face organul de politie judetean, supravegherea se poate exercita si de procurorul de la parchetul de pe langa tribunal. Acest lucru este posibil datorita incidentei, in faza de urmarire penala, in cadrul organelor competente sa efectueze aceasta activitate, a principiului subordonarii ierarhice.

Potrivit art. 217 alin. (3) C. proc. pen., in cauzele preluate de un organ de cercetare penala central (de ex., ofiteri de cercetare penala din cadrul I.G.P.), competenta exercitarii supravegherii apartine unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.

Referitor la urmarirea penala care se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror, s-au exprimat pareri contradictorii referitoare la supravegherea urmaririi penale.

In acest sens, unii autori² considera ca nu se poate vorbi de o supraveghere a urmaririi penale efectuate de procuror deoarece, confirmarea rechizitoriului de catre conducatorul parchetului din care face parte procurorul (sau de catre conducatorul parchetului ierarhic superior din aceeasi circumscriptie teritoriala, in cazul in care urmarirea penala este efectuata de conducatorul parchetului) nu acopera institutia supravegherii, care are o arie mult mai complexa.

Alti autori³ considera ca supravegherea este posibila chiar daca urmarirea penala este efectuata personal de procuror, ea manifestandu-se atat prin confirmarea prevazuta in art. 209 alin. (5) C. proc. pen. (intr-o forma mult diminuata), cat si printr-o verificare sistematica a urmaririi penale efectuata de procuror, de catre procurorul ierarhic superior.

Ne raliem primei opinii, argumentul constand in faptul ca se vorbeste despre supravegherea activitatii desfasurate de organul de cercetare, de catre procuror, legiuitorul nereglementand in mod expres si distinct vreun atribut de supraveghere a activitatii procurorului in aceasta faza procesuala. Numai in faza de judecata se reia, in conditii specifice, administrarea probelor adunate in timpul urmaririi penale, instanta fiind cea care verifica practic activitatea procurorului.

4. Modalitati de exercitare a supravegherii

4.1. Trecerea cauzei de la un organ la altul

In art. 217 alin. (1) C. proc. pen. se arata ca procurorul, pentru a asigura obiectivitatea si operativitatea cauzelor penale, poate sa dispuna, ca intr-o cauza in care cercetarea penala trebuie efectuata de un anumit organ de cercetare, sa fie efectuata de un alt asemenea organ (organul de cercetare penala caruia i se atribuie cauza avand posibilitati mai mari de a strange probele).

In literatura de specialitate⁴ s-a subliniat ca posibilitatile procurorului de a dispune trecerea cauzei de la un organ de cercetare penala la altul sunt determinate de circumscriptia teritoriala in care se exercita supravegherea. Astfel, trebuie indeplinita conditia ca atat organul de cercetare de la care se ia cauza, cat si cel la care cauza se trece, sa se afle sub supravegherea aceluiasi procuror, in acelasi timp, este necesar ca organul de cercetare penala la care se trece cauza sa aiba competenta de a efectua cercetarea in cauza, iar procurorul care dispune trecerea sa fie competent sa supravegheze cauza¹.

Conform art. 217 alin. (2) C. proc. pen., preluarea unei cauze de catre un organ de cercetare penala ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercita supravegherea acestuia, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penal care preia cauza si dupa incunostintarea procurorului care exercita supravegherea acesteia.

In cazul in care cauza a fost trecuta unui organ de cercetare penala central, supravegherea se exercita de catre un procuror din cadrul parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie [art. 217 alin. (3) C. proc. pen.]. Aceasta prevedere este o exceptie de la regula consacrata in art. 209 alin. (4) C. proc. pen., conform careia, competenta supravegherii activitatii de cercetare penala revine procurorului de la parchetul corespunzator instantei, care, potrivit legii, judeca in prima instanta cauza.

Potrivit art. 217 alin. (4) C. proc. pen., in cauzele in care urmarirea penala se efectueaza de catre procuror, acesta poate dispune ca anumite acte de cercetare penala sa fie efectuate de organele politiei, in scopul asigurarii operativitatii procesului penal, in acest caz, procurorul poate dispune delegarea numai anumitor acte de cercetare.

4.2. Participarea directa a procurorului la efectuarea urmaririi penale

Supravegherea activitatii de cercetare penala se poate realiza si prin participarea procurorului la efectuarea anumitor acte de urmarire penala. Articolul 218 alin. (3) C. proc. pen. permite ca procurorul:

a) sa asiste la efectuarea oricarui act de cercetare penala, ocazie cu care el poate indruma organul de cercetare penala cu privire la efectuarea unor acte de cercetare penala;

b) sa efectueze personal orice act de cercetare penala.

Participand la efectuarea unor acte de cercetare penala, procurorul asigura indeplinirea acestora in cele mai bune conditii de eficienta si legalitate².

4.3. Verificarea dosarului de cercetare penala

Exercitarea supravegherii urmaririi penale de catre procuror se concretizeaza in verificarea lucrarilor de cercetare penala prin:

a) verificarea oricarui dosar de la organul de cercetare penala, care este obligat sa il trimita, cu toate actele materiale si datele privitoare la fapte care formeaza obiectul cauzei [art. 218 alin. (3) C. proc. pen.];

b) deplasarea la sediul organului de cercetare penala, cu care ocazie, verifica toate dosarele aflate in curs de cercetare;

c) verificarea actelor de cercetare cu ocazia solicitarii de catre organul de cercetare penala a unei autorizatii prealabile, a unei incuviintari, a unei confirmari atunci cand legea prevede aceasta (in cazul in care organul de cercetare penala propune procurorului punerea in miscare a actiunii penale; inainte de a se pronunta, procurorul trebuie sa verifice actele care stau ia baza propunerii).

Referitor la activitatea de verificare, sunt opinii¹ care considera ca nu trebuie confundata cu verificarea lucrarilor urmaririi penale pe care procurorul o efectueaza la terminarea urmaririi penale (art. 261 C. proc. pen.).

Potrivit art. 219 alin. (1) C. proc. pen., procurorul poate sa dea dispozitii cu privire la efectuarea oricarui act de urmarire penala. Pentru ca dispozitiile sa fie indeplinite in bune conditii si pentru a se putea verifica conformarea organului de cercetare penala, trebuie indeplinita conditia ca aceste dispozitii sa fie date in scris si motivat².

Conform art. 219 alin. (2) C. proc. pen., dispozitiile date de procuror sunt obligatorii pentru organul de cercetare penala.

In situatia in care organul de cercetare penala are de facut obiectii, poate sesiza procurorul ierarhic superior procurorului care a dat dispozitia, in acest caz, exista obligatia pentru organul de cercetare penala de a nu intrerupe executarea actelor dispuse. Procurorul ierarhic superior se va pronunta asupra obiectiilor in termen de 3 zile de la sesizare.

4.4. Autorizarea, confirmarea, incuviintarea si infirmarea actelor si masurilor procesuale de catre procuror

Organele de cercetare penala pot efectua acte de urmarire penala din proprie initiativa (dispunerea inceperii urmaririi penale, a retinerii invinuitului); in situatia in care procurorul constata ca acestea nu respecta prevederile legale, are posibilitatea sa intervina, dand anumite dispozitii care devin obligatorii pentru organele de cercetare penala (autorizari, confirmari, incuviintari).

Autorizarea este prealabila efectuarii urmaririi penale; organul de cercetare penala poate dispune inceperea urmaririi penale pentru o infractiune savarsita in afara teritoriului tarii, de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie, care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, numai cu autorizarea prealabila a procurorului general al parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie.

Actul incheiat de organul de cercetare penala in lipsa autorizarii procurorului, cand legea prevede aceasta, nu este valabil.

Confirmarea actului de urmarire penala este o ratificare a acestuia, fara aceasta confirmare ceruta expres de lege, actul neputand produce efecte juridice (confirmarea propunerii organului de cercetare penala privind arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului). Confirmarea este, deci, posterioara efectuarii actului.

Incuviintarea se refera la acte a caror efectuare este atributia organului de cercetare penala, dar valabilitatea actului este supusa aprobarii procurorului (de ex., incuviintarea exhumarii in vederea constatarii cauzelor mortii, potrivit art. 114 C. proc. pen.). incuviintarea poate fi prealabila, dar si posterioara efectuarii actului³ (in cazuri urgente).

Cand procurorul constata ca un act sau o masura procesuala a organului de cercetare penala nu este data cu respectarea dispozitiilor legale, o infirma motivat (art. 220 C. proc. pen.).

Aceasta dispozitie, pentru o buna intelegere si aplicare, trebuie raportata la dispozitiile art. 197 C. proc. pen., referitoare la materia nulitatilor. Un act sau o masura procesuala data cu nerespectarea dispozitiilor legale va fi infirmata numai daca s-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea actului sau a masurii procesuale. Chiar daca nu a intervenit o plangere sau o obiectie contra actului sau masurii, procurorul poate lua in considerare si din oficiu nerespectarea dispozitiilor legale, daca infirmarea actului sau masurii procesuale este necesara pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei¹.