Corelatia raspunderii a parintilor cu raspunderea mestesugarilor

Corelatia raspunderii a parintilor cu raspunderea mestesugarilor

Consideratii generale

Exista posibilitatea ca in unele situatii, prin savarsirea de catre minor a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii sa fie incidente nu numai prevederile privitoare la raspunderea parintilor dar si cele privind raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru faptele elevilor sau ucenicilor, ca forme distincte ale raspunderii pentru fapta altuia.

Conceputa ca o masura suplimentara de ocrotire a intereselor patrimoniale ale victimei prejudiciate, raspunderea pentru fapta altuia permite corelarea si actiunea cumulata a diferitelor sale forme de aplicare, scopul declarat fiind acela al readucerii celui prejudiciat in situatia anterioara comiterii faptei ilicite.

Concursul celor doua raspunderi

Solutionarea unui astfel de concurs de prevederi legale, presupune o exacta delimitare atat a domeniului de aplicatie si a efectelor celor doua forme ale raspunderii pentru fapta altei persoane, cat si a raportului car exista intre aceste prevederi.

Asa cum s-a precizat cu ocazia prezentarii lor separate, cele doua forme ale raspunderii pentru fapta altei persoane sunt reglementate in alineate ale aceluisi articol, avand fundamentari diferite in timp ce raspunderea parintilor se fundamenteaza (intemeiaza) pe o culpa in supraveghere, educatie si crestere, cea a institutorilor si mestesugarilor se angajeaza ca urmare a neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere ce incumba persoanelor impotriva carora se aplica prezumtia de culpa. De asemenea, raspunderea parintilor pentru faptele copiilor lor minori are o sfera de extensie mai mare decat raspunderea institutorilor cu a mestesugarilor.

Totusi, in ambele cazuri, prezumtiile invocate sunt relative, adica permit administrarea probei contrare, persoanele raspunzatoare avand posibilitatea de a impiedica punerea in miscare a mecanismului raspunderii.

Corelatia dintre raspunderea parintilor si raspunderea institutorului sau mestesugarului apare in ipoteza in care elevul sau ucenicul comite fapta ilicita cauzatoare de prejudicii in timp ce se afla, sau trebuia sa se afle, sub supravegherea profesorului sau mestesugarului, intrucat, dicolo de limita acestei perioade, va functiona doar raspunderea parintilor, fara a se pune in discutie si existenta raspunderii altor persoane.

Situatia prezentata mai sus naste o problema oarecum controversata si anume aceea daca raspunderea parintilor intemeiata pe art. 1000 alin. 2 din Codul Civil, ar putea fi in vreun fel angajata pentru fapta ilicita pe care copilul minor a savarsit-o in timp ce se afla, in calitate de elev sau ucenic sub supravegherea institutorului sau mestesugarului.

Problema sesizata este intr-adevar controversata, daca tinem cont de faptul ca ea este determinata de o alta controversa, anume aceea legata de fundamentarea raspunderii parintilor pentru fapta ilicita a copiilor lor minori.

Plecand de la aceasta dubla controversa, in literatura juridica si practica judiciara s-a exprimat trei opinii in legatura cu corelatia dintre cele doua forme ale raspunderii. Acestea au produs si consecinte diferite cat privind dreptul de regres al mestesugarilor care au platit despagubirea.

Intr-o prima opinie, care a dominat o lunga perioada practica si literatura de specialitate, s-a afirmat ca cele doua raspunderi nu se pot aplica concomitent, deci, ele se exclud. S-a sustinut, astfel, ca daca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 1000 alin. 4 pentru raspunderea profesorului ori mestesugarului, in sensul ca minorul se afla sub supravegherea acestuia, nu mai este posibila angajarea raspunderii parintilor intemeiate pe prevederile art. 1000 alin 2.

Temeiul solutiei mentionate il constituie conceptia despre raportul in care se afla raspunderea parintilor cu celelalte raspunderi pentru fapta altuia, in general, si cu raspunderea institutorului si artizanului in special. S-a admis, astfel, ca fata de celelalte forme de raspundere pentru fapta altuia, raspunderea parintilor este o raspundere cu caracter general. Astfel, in comparatie cu raspunderea parintilor, cea prevazuta pentru institutor ori mestesugar- fiind marginita, in timp, doar la perioada in care elevul sau ucenicul se afla sub supravegherea lui- apare ca fiind o raspundere speciala. In aceste conditii, potrivit principiului ² specialia generalibus derogant ², raspunderea generala va fi inlaturata ori de cate ori sunt intrunite conditiile raspunderii speciale.

Din afirmarea acestei teze decurge consecinta ca parintii nu vor putea fi chemati sa raspunda, pe temeiul art. 1000 alin. 2, pentru prejudiciul pe care copilul minor l-a cauzat, de exemplu, chiar profesorului in supravegherea caruia se afla, in general, in timpul in care se afla la scoala, ori pentru prejudiciul cauzat dupa ce a fugit din scoala de munca si reeducare unde eventual era internat si unde ar trebui sa se afle.

Deoarece, in aceste conditii, se angajeaza doar raspunderea institutorilor sau mestesugarilor, se impune luarea in discutie a efectelor acestei raspunderi.

Efectele raspunderii institutorilor si mestesugarilor

Problema efectelor raspunderii presupune analiza unor raporturi care se stabilesc ca urmare a angajarii rasounderii instituite de art 1000 alin 4 intre victima si persoana responsabila pentru fapta ilicita a elevului sau ucenicului, anume institutorul sau mestesugarul, precum si raportul dintre instituor sau mestesugar si elevul sau ucenicul faptuitor, precum si intre parintii elevului sau ucenicului minor si persoanele responsabile in baza art. 1000 alin. 4 din Codul Civil.

1. Dreptul la actiune al victimei

Dupa ce a suferit prejudiciul, victima are la indemana pe temeiul art. 1000 alin 4, posibilitatea intentarii unei actiuni impotriva institutorului sau, dupa caz a mestesugarului.

In situatia in care se dovedeste ca ucenicul ori elevul a avut discernamant in momentul savarsirii faptei ilicite, victima poate introduce, de asemenea, o actiune directa impotriva acestuia, pe temeiul art.998-999.

De remarcat este faptul ca problema lipsei de discernamant se pune in discutie doar in cazul elevilor, in a caror categorie pot fi cuprinsi si copiii de varsta frageda, nu si in cazul ucenicilor a caror varsta depaseste pragul de 14 ani, prevazut de lege.

Asadar, victima are la indemana o dubla posibilitate poate chema la raspundere fie pe institutor sau mestesugar, fie pe elev sau ucenic. In aceesi ordine de idei, nimic nu o impiedica pe victima sa cheme la raspundere impreuna pe institutor sau mestesugar si pe elev sau ucenic, bineiteles, daca acesta din urma a avut discernamantul faptelor sale. Desi chemati impreuna, ei vor raspunde pe temeiuri juridice diferite institutorul in baza art. 1000 alin4, iar elevul in baza art. 9098-999. Astfel, icat elevul cat si institutorul sunt tinuti fata de victima pentru intregul prejudiciul, raspunderea lor fiind solidara.[3] Aceasta situatie a fost explicata uneori in practica judiciara pornindu-se de la premisa existentei unei raspunderi in solidum.

In situatia in care elevului sau ucenicului ii lipseste disceranamantul, raspunderea institutorului se va substitui celei a elevului.

Problema calificarii determinarii caracterului obligatiei de raspundere a institutorilor si elevilor fata de victima, atunci cand cei din urma au discernamantul faptelor lor la momentul savarsirii faptei ilicite. A determinat notiunea unei vii controverse.

Astfel, de exemplu, in decizia de indrumare nr. 6/1973 a Planului Tribunalului Suprem, se arata , printre altele ² trebuie sa se tina seama ca, desi minorului ii incumba o raspundere civila directa intemeiata pe dispozitiile art. 998-999, iar institutorilor o raspundere indirecta bazata pe prevederile art. 1000 alin. 4, si intrucat institutorii raspund ca si minorul pentru intreg prejudiciul cauzat, obligatia lor este o obligatie in solidum²

Aceeasi teza in obligatia solidum este sustinuta si de unii autori. Astfel, de exemplu, se sustine ca ²in cazul in care institutorii raspund alaturi de minor, raspunderea lor nu este solidara cu a minorului, acesta raspunzand pentru fapta sa personala, iar parintii pentru neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a indatoririlor lor²

In sprijinul afirmarii caracterului in solidum al obligatiei, (unul din argumentele principale invocate) s-a invocat un argument privitor la temeiul raspunderii raspunderea institutorilor si raspunderea minorului sunt diferite intr-un caz raspunderea este intemeiata pe prevederile art. 1000 alin. 4, iar in celalalt este intemeiata pe art. 998-999 din Codul Civil.

Sustinatorii caracterului solidar al obligatiei prin afirmarea lui considera ca acest argument nu este hotarator si ca se omite imprejurarea ca intregul sistem al raspunderii, sistem care include atat raspunderea minorului cat si pe cea a institutorului, este declansat de un singur fapt juridic faptul ilicit cauzator de prejudicii savarsit de minor. Acest fapt, direct imputabil minorului, este indirect imputabil si institutorilor, determinand punerea in miscare a prezumtiilor legale. Asa fiind, considera acesti autori, prevederile art 1003, care instituie solidaritatea intre cei carora le este imputabila producerea unui prejudiciu prin fapta ilicita, nu pot fi inlaturate.

Asa cum rezulta si din literatura si practica de specialitate, unde se bucura de o aplicare constanta, solidaritatea constituie temeiul care justifica dreptul victimei de a chema la raspundere, la alegerea sa, fie pe minor - daca acesta a avut discernamant la momentul comiterii faptei ilicite, fie pe institutori sau mestesugari, fie, impreuna, pe minori si mestesugari.

2. Raspunderea    dintre minori si institutori.

Daca institutorul sau mestesugarul a achitat victimei prejudiciului, despagubirile, in limita sumelor platite el are, asa cum am precizat, un drept de regres impotriva faptuitorului direct. Acest drept de regres decurge din insusi raportul in care se afla raspunderea pentru fapta proprie a elevului sau ucenicului, cu cea a institutorului sau mestesugarului, aceasta din urma functionand doar ca o garantie fata de victima, pentru acoperirea integrala a prejudiciului cauzat de elev sau ucenic.

Asadar, in raporturile dintre institutor sau mestesugar si elev sau ucenic prevaleaza raspunderea directa, pentru fapta cauzatoare de prejudicii. Faptuitorul nu poate invoca drept scuza a comportamentului saa ilicit eventualele deficiente de supraveghere asa fiind regresul institutorului impotriva elevului este integral.[6] Caracterul solidar al obligatiei institutorului persista (opereaza) doar in raporturile cu victima, nu si in raporturile cu minorul. Acestea din urma sunt dominate de unicul fapt ilicit cauzator de prejudicii, care este faptul ilicit savarsit de minor, ce-i angajeaza, in fond, propria si integrala sa raspundere.

In cazul in care elevul a fost lipsit de discernamant la momentul savarsirii faptei ilicite, iar prejudiciul produs a fost urmarea lipsei de supraveghere exercitata de institutor, acesta din urma nu va avea drept de regres impotriva faptuitorului, care, in lipsa discernamantului, nu va putea fi considerat ca a actionat cu vinovatie sub forma culpei.

3. Raporturile institutor si parinti. Dreptul de regres.

In cadrul opiniei, potrivit careia raspunderea institutorului sau mestesugarului ar exclude-o pe cea a parintilor, s-a exprimat punctul de vedere ca, in ipoteza in care institutorul a achitat intreaga despagubire, ar avea o actiune in regres intemeiata pe

art. 998-999 impotriva parintilor. Institutorul se se va putea preleva de acest drept doar in cazul in care se face dovada ca savarsirea faptei ilicite de catrew elevul sau ucenicul minor, s-a datorat nu numai lipsei de supraveghere a sa, ca si cadru didactic, la momentul comiterii faptei, dar si carentelor in educatia minorului imputabile parintilor.

Asa cum s-a precizat, institutorul sau artizanul are posibilitatea legala ² sa se intoarca impotriva parintilor si a altor persoane care exercita drepturile si indatoririle parintesti cu privire la persoana copilului minor.., in toate aceste cazuri, actiunea in regres putand fi intentata doar in conditiile art. 998-999 din Codul Civil. Regresul institutorilor sau artizanilor impotriva persoanelor aratate va putea fi admis daca vor reusi sa dovedeasca faptul ca noua educatie din familie l-a determinat pe elev sau pe ucenic sa savarseasca fapta cauzatoare de prejudicii.²

Revenind la prezentarea corelatiei dintre raspunderea parintilor si aceea a institutorilor sau artizanilor, vom prezenta in continuare si criticile aduse primei opinii, potrivit careia cele doua raspunderi s-ar exclude reciproc.

Astfel, sustinatorii acestor critici, desi recunosc o justete partiala a opiniei, totusi arata ca aceasta este gresita datorita ² absolutizarii concluziei prezentate anterior²

In argumentarea acestei critici, ei arata ca limitele opiniei se datoreaza unei neatente comparari a temeiurilor aflate la baza celor doua raspunderi. Deoarece s-a plecat de la ideea ca aceste raspunderi se intemeiaza pe insuficienta supraveghere a copilului, elevului sau ucenicului, este clar, sustin ei, ca se impune solutia excluderii raspunderii parintilor in care supravegherea revenea altor persoane.

Fundamentarea gresita a raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor minori, a determinat formularea unei opinii gresite cu privire la corelatia ( dintre cele doua) cu raspunderea institutorilor sau artizanilor. Solutia corecta, considera acesti autori, este aceea de a se lua in considerare fundamentari diferite pentru cele doua forme ale raspunderii pentru fapta altuia. Astfel, raspunderea profesorului sau artizanului ramane intemeiata pe lipsurile in supravegherea elevului sau ucenicului, in timp ce raspunderea parintilor se va fundamenta pe neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare nu doar a indatoririlor de supraveghere, dar si aceleia privind educarea ori cresterea copilului minor.

Daca se retine opinia potrivit careia temeiurile raspunderii sunt diferite, iar coincidenta acestora este doar partiala si anume in punctul privind supravegherea , inseamna ca nu in toate cazurile simplul fapt ca minorul se afla ori trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului sau mestesugarului va trebui sa inlature aplicabilitatea prevederilor art. 1000 ali. 2 privind raspunderea parintilor.

Din aceasta lipsa de coincidenta atemeiurilor raspunderii in literatura si practica juridica s-au retinut doua solutii.

Potrivit uneia dintre ele, daca la producerea faptei ilicite a contribuit atat lipsa de supraveghere din partea institutorului sau artizanului, cat si lipsurile imputabile parintilor in educarea sau cresterea minorului, s-ar impune aplicarea concurenta a celor doua raspunderi. Este o solutie a carei ecouri se regasesc intr-o decizie a Tribunalului Suprem, prin care parintii au fost obligati sa raspunda impreuna cu profesorul pentru prejudiciile cauzate de elevul minor in incinta scolii, dupa ce acesta se sustrasese supravegherii profesorului, plecand de la orele de clasa, sustragere facilitata ori determinata de imprejurarea ca insusi profesorul venise cu intarziere la clasa unde trebuia sa tina lectia. In motivarea acestei decizii se arata ² este adevarat ca din momentul ce se afla in scoala, culpa in supraveghere a profesoarei nu poate coexista cu culpa in supraveghere a parintilor acestora, inscriindu-se cu o contributie concurenta la producerea pagubei, alaturi de culpa in supraveghere a profesoarei.²

Deci actioneaza concomitent, fiecare dintre aceste raspunderi are un camp bine delimitat instituindu-se o solidaritate intre parinti si institutor parintii raspund pro parte, corespunzator partii lor de vina, iar institutorul sau mestesugarul raspunde si el tot pro parte, proportional cu fapta sa culpabila. Asa cum am mai precizat si cu alta ocazie, solidaritatea functioneaza in aceste cazuri doar fata de victima, insa numai pe linie verticala[10], intre parinti si copilul minor, elev sau ucenic, pentru partea lor de responsabilitate si intre institutor sau mestesugar si elev sau ucenic, pentru partea respectiva de raspundere. Singurul care este tunut pentru totalitatea prejudiciului este faptuitorul - copilul minor care are calitatea de elev sau ucenic.

Dupa cum s-a retinut in aceesi decizie a Tribunalului Suprem, minora eleva a fost obligata sa plateasca suma integrala a despagubirilor, jumatate in solidar cu parintii, jumatate in solidar cu profesoara.

In consecinta, deandata ce institotorul sau mestesugarul raspunde numai pentru propria sa parte de vina, in solidar numai cu elevul sau ucenicul, el nu va avea o actiune in regres impotriva parintilor copilului minor, ci doar impotriva elevului pentru care a raspuns.

Criticand aceasta solutie, unii autori, afirma ca o asemenea conceptie nu poate fi sustinuta, deoarece ² atat raspunderea parintelui cat si raspunderea institutorului sau mestesugarului sunt forme ale raspunderii pentru fapta altuia, reglementate de lege in scopul repararii integrale a prejudiciului. Prin urmare, odata facuti raspunzatori, fiecare dintre acestia vor fi obligati la repararea integrala a prejudiciului². Chiar daca, intre supravegherea copilului minor si educatia lui exista puternice conexiuni[13], ele pot fi totusi analizate separat, altefel si-ar pierde sensul reglementarea deoarece solutia propusa in practica judiciara ar insemna o revenire la raspunderea in temeiul prevederilor

art. 998-999 din Codul Civil.

Astfel, in mod practic, victima prejudiciului are un drept de optiune intre a-l actiona pe minor, in baza prevederilor art. 998, pe parinte, in baza prevederilor art. 1000 alin. 2 ori pe instituttor in baza prevederilor art. 1000 alin. 4. Desigur, cel prejudiciat va alege calea care-i ofera cele mai multe avantaje sub aspectul probei si aceasta este , evident actiunea in baza prevederilor art. 1000 alin. 2 din Codul Civil.

Cea de-a doua solutie, spre generalizarea careia inclina majoritatea teoreticienilor si practicienilor, este aceea ce considera ca in corelatia cu raspunderea profesorului sau artizanului, raspunderea parintilor apare ca o raspundere subsidiara, in sensul ca (se va aplica) ori de cate ori institutorul sau mestesugarul va face dovada ca desi a exercitat cum se cuvine supravegherea, nu a putut impiedica savarsirea faptului prejudiciabil.

Potrivit acestei solutii, in acele cazuri in care institutorul sau mestesugarul va reusi sa inlature prezumtiile satbilite prin art. 1000 ali. 4 din Codul Civil in privinta raspunderii sale, in mod automat va reactiva raspunderea parintilor, pe temeiul art. 1000 alin 2, deoarece ecestia raspund nu numai pentru lipsa de supraveghere, dar si pentru carentele in educatie sau in cresterea minorului. In conditiile in care, institutorul sau mestesugarul va dovedi ca nu lipsa supravegherii a constituit cauza comiterii faptului prejudiciabil, ca deci supravegherea, cu toata exigenta meanifestata nu a putut impiedica savarsirea faptei, vor fi luate in considerare celelalte temeiuri-educatia ori cresterea- pentru care raspunderea revine parintilor.

Aceasta solutie face cea mai fidela aplicare a principiului specialia generalibus derogant, conform caruia raspunderea parintilor este, o raspundere cu caracter general in raport de raspunderea cu caracter special a profesorului ori mestesugarului. Raspunderea speciala va inlatura raspunderea generala doar in situatia in care raspunderea speciala functioneaza efectiv, in sensul ca prezumtiile bazate pe lipsa de supraveghere ( au fost) din partea institutorului sau mestesugarului nu au fost inlaturate. In aceste conditii, cat timp va opera raspunderea speciala a profesorului sau mestesugarului, concomitenz cu aceasta nu poate opera si raspunderea parintilor.

Totusi, aceasta din urma raspundere nu este inlaturata definitiv si irevocabil, doar pentru simplul fapt ca elevul sau ucenicul se afla temporar sub supravegherea institutorului sau mestesugarului. Eventual, virtual, subsidiar ea continua sa existe chiar si pentru peroada in care minorul se afla sub acea supreveghere. Este posibil ca, pe aceasta perioada, in obligatia de supraveghere ce revine institutorului sau mestesugarului, sa fie absorbit, intr-o oarecare masura, si riscul insuficientelor din educatia ori cresterea minorului. De aceea, unii dintre autori pe buna dreptate afirma ca ² o buna supraveghere poate sa impiedice comiterea unor fapte ilicite, chiar de catre un elev care prezinta unele carente ce tine de educatie sau de crestere²

In masura in care institutorul sau mestesugarul va reusi sa faca dovada, stabilita de art. 1000 alin. 5, ca desi si-a indeplinit cu toata strictetea indatorirea de supraveghere totusi ² nu a putut impiedica faptul prejudiciabil², raspunderea parintilor intemeiata nu numai pe lipsa de supraveghere dar si carentele in educatie ori crestere, va redeveni in mod automat activa, si va trece pe primul plan, producandu-si efectele specifice.

Asa cum am procedat si atunci cand am prezentat situatia angajarii doar a raspunderii institutorilor si artizanilor, si acum voi prezenta problemele specifice raspunderii intemeiate pe art. 1000 alin 2 din Codul Civil.

Efectele raspunderii parintilor

1. Dreptul la actiune al victimei.

In cazul in care sunt intrunite conditiile prevazute de art. 1000 alin. 2, parintii devin raspunzatori pentru prejudiciile fata de victima faptei ilicite. Desi parintii sunt solidar raspunzatori (responsabili) pentru fapta copilului lor, victima poate urmari pe oricare dintre parinti, ori pe ambii impeuna. Dreptul la actiune al victiemi impotriva parintilor nu este conditionat de o prealabila chemare in judecata a minorului. In ipoza in care minorul era lipsit de discernamant la momentul comiterii faptei, nuami parintii vor raspunde. In situatia in care minorul a avut discernamant victima are un drept de optiune in privinta repararii prejudiciului suferit. Aceasta va putea chema la raspundere fie pe minor-singur,fie numai pe parinti, fie impreuna pe minor si pe ambii parinti, ori pe minor si pe unul dintre parinti. Evident, in acest caz al chemarii atat al parintilor cat si a minorului, ca temeiul raspunderii acestora este diferit minorul va fi tinut raspunzator pentru fapta proprie in baza art. 998-999 din Codul Civil.

Fiind o forma a raspunderii pentru fapta altuia, raspunderea parintilor nu va fi angajata, decat daca vor fi intrunite, in persoana copilului minor, conditiiel pentru angajarea raspunderii acestuia, exceptie facand doar situatia referitoare la capacitatea de discernamant a minorului, cand, indiferent de discernamantul minorului, parintii vor fi tinuti raspunzatori.

2. Corelatia raspunderii parintilor cu cea a minorului.

1. Dreptul la catiune al victimei.

Dreptul de optiune al victimei intre actiunea impotriva parintilor, impotriva minorului, ori de a chema impreuna la raspundere atat pe minor cat si pe parinti, decurge din raportul existent intre raspunderea parintilor si cea a minorului. Atat minorul cat si parintii sunt tinuti, fiecare, fata de victima pentru intregul prejudiciu.

Incercarea de a califica acest raport a determinat aparitia unei controverse intre cele doua posibile optiuni exprimate obligatie ² in solidum² sau obligatie ²solidara²

Asa cum am precizat cand am prezentat acelasi raport care exista si intre institutori sau artizani si elevi sau ucenici, s-a impus caracterul solidar al raportului juridic obligational. Argumentul esential in sustinerea acestei opinii, unanim acceptat, il constituie faptul ilicit cauzator de prejudicii savarsit de minori, fapt prin care insasi producerea sa declanseaza intregul sistem al raspunderii, in general, dar si al raspunderii parintilor si a minorului, in special.

Solutia este in concordanta cu prevederile art. 1003 din Codul Civil care instituie solidaritatea intre cei carora le este imputabila producerea unui prejudiciu pri fapta ilicita.

2. Situatia parintilor diferiti.

O problema speciala apare in ipoteza in care prejudiciul a fost cauzat de mai multi minori, ai caror parinti sunt diferiti. Intr-o asemenea situatie, conform regulei generale, art. 1003 instituie o raspundere solidara a minorilor, intre ei, pentru fapta lor proprie, fata de victima prejudiciului, bineinteles, in cazul in care sunt intrunite conditiile prevazute de art. 998 si 999 din Codul Civil.

Problema care se pune in discutie este aceea daca aceasta solidaritate a minorilor, care au parinti diferiti, va implica o raspundere solidara a tuturor parintilor. Exprimandu-ne in alti termeni problema este aceea de a sti daca victima poate alege pe oricare dintre parintii minorilor faptuitori, pentru a cere acestora sa achite integral despagubirea pentru prejudiciul cauzat impreuna de toti minorii, deci si pentru partea de prejudiciu aferenta faptei unui minor care nu este copilul lor.

Raspunsul la aceasta intrebare este unul corepunzator ² notiunii de parinte² si se pare acceptat in unanimitate in literatura si practica juridica.

Astfel, parintii, se afirma in acest sens " sunt solidari fata de victima prejudiciului numai cu copilul lor minor si ei raspund fata de victima numai in limita participarii acestui copil la cauzarea prejudiciului. In aceasta limita, si numai in aceasta limita, parintii sunt garanti fata de victima prejudiciului pentru propriul lor copil²

Exprimarea unei solutii diferite, afirma aceeasi autori, in sensul de a considera ca toti parintii, ai tuturor minorilor participanti, sunt solidari fata de victima, ar insemna conchid acestia, sa se depaseasca sfera garantiei si a raspunderii ce revine parintilor, ar echivala cu instituirea unei mutualitati de garantie, neprevazute de lege, intre toti acesti parinti.

Asadar, din cele aratate anterior, rezulta ca fata de parintii diferiti ai unor minori participanti la cauzarea prejudiciului, victima va trebui sa-si divizeze actiunea, putand pretinde de la fiecare categorie de parinti despagubirea aferenta faptei proprii a copilului lor.

3. Dreptul de regres al parintelui care a platit despagubirea.

In situatia in care despagubirea a fost platita de catre parinti, pot aparea mai multe situatii in legatura cu dreptul lor de regres. Aceste cazuri speciale sunt determinate de prezenta sau absenta discernamantului copilului minor, cat si de faptul platii despagubirii doar de catre unul din parinti.

Asadar, o prima situatie este aceea in care minorul pentru care s-a angajat raspunderea era lipsit de discernamant la momentul savarsirii faptei ilicite. In aceasta ipoteza, nefiind intrunite, in persoana minorului, conditiile raspunderii pentru fapta proprie-lisind conditia vinovatiei minorului- vina prezumata a parintilor se substituie vinei minorului. Aceasta situatie este identica cu raspunderea pentru fapta proprie a parintilor, intemeiata pe art. 998-999, ei ne mai beneficiind de drepturile de regres impotriva copilului lor minor. Parintii raspund in acest caz, pentru fapta obiectiv ilicita cauzatoare de prejudicii savarsita de copil.

A doua situatie este aceea in care minorul care a savarsit fapta cauzatoare de prejudicii avea discernamant. In acest caz, parintele platitor are un drept de regres integral, pentru tot ceea ce a platit impotriva minorului faptuitor.

Temeiul acestui regres se gaseste in imprejurarea ca raspunderea parintelui este angajata pentru fapta altuia, ca functia acestei raspunderi este una de garantie fata de victima, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de minor.

In literatura de specialitate s-a sustinut ca afirmarea caracterului de obligatie

" in solidum² a raspunderii parintilor pentru copii ar fi singura in masura sa permita un regres pentru intreaga suma platita, pe cand caracterul solidar ale acestei obligatii ar implica o divizare a actiunii, si, deci, nu ar permite un regres integral. Unii autori au sustinut ca distinctia ce se face intre efectele obligatiei in solidum si cele ale obligatiei solidare, in cazul analizat, nu ar conduce, in mod necesar, la consecintele mentionate. Ei considera ca esential in examinarea problemei este imprejurarea ca raspunderea parintilor nu este o raspundere pentru fapta proprie ci pentru fapta altuia, ca ea are o functie de garantie fata de victima, facand din parinte un garant solidar cu minorul, dar numai in raporturile cu victima si nu in raporturie dintre parintele platitor si copil. Aceste din urma raporturi sunt dominate de unicul fapt ilicit cauzator de prejudicii, care este faptul ilicit savarsit de minor, fapt ce-i angajeaza, in fond, propria si integrala sa raspundere.

O situatie speciala apare in ipoteza in care, desi ambii parinti sunt raspunzatori pentru fapta ilicita a copilului minor doar unul dintre ei a fost urmarit si a platit despagubirea.

Pornindu-se de la premisa ca ambii parinti sunt tinuti solidar a raspunde, pe temeiuri de egalitate, pentru fapta ilicita a copilului minor, este unanim recunoscuta posibilitatea parintelui care a platit de a regresa impotriva celuilalt parinte prin intermediul unei actiuni divizibile si care se intinde, in principiu, la jumatate din valoarea integrala a prejudiciului datorat si platit.

In privinta dreptului la regres, in nici un caz nu se admite o actiune de regres a minorului care a platit despagubirea impotriva parintilor sai, intemeiata pe fundamentul art. 1000 alin. 2 din Codul Civil. Principiul de generala aplicatie este acela ca cel ce a comis fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, trebuie sa suporte in ultima instanta consecintele faptei sale. Raspunderea pentru fapta altuia constituie o garantie fata de victima si nu o cauza de exonerare pentru fapta proprie, a celui ce a cauzat efectiv prejudiciul.