Criterii generale de individualizare judiciara

Criterii generale de individualizare judiciara

Intre formele de individualizare a pedepsei amintite anterior, individualizarea judiciara ocupa locul central, deoarece tocmai cu ocazia stabilirii raspunderii penale pentru fapta concreta savarsita si a aplicarii pedepsei faptuitorului se realizeaza , in fapt, individualizarea acesteia. Cand se vorbeste de aptitudinea functionala a pedepsei, care trebuie asigurata prin individualizare, se are in vere pedeapsa concret determinata, care urmeaza sa fie suportata de un anumit infractor, a carui conduita viitoare trebuie sa fie influentata in vederea realizarii scopului pedepsei. Intrucat individualizarea pedepsei priveste sanctiunea concret aplicata, ea nu poate fi realizata de legiuitor, care are in vedere pedeapsa prevazuta in general pentru fiecare tip de infractiune iar nu in raport de gravitatea concreta a faptei savarsite. Spre deosebire de gradul de pericol social generic, in functie de care legea stabileste tariful abstract al pedepsei si care poate fi cunoscut de legiuitor pe baza criteriilor generale de evaluare, gradul de pericol social concret al faptei si faptuitorului depinde de o serie de imprejurari, stari, situatii sau intamplari, de ambianta specifica in care are loc savarsirea faptei, care nu poate fi cunoscuta dinainte, ci numai dupa ce fapta a fost savarsita. Tocmai aceasta imposibilitate a legiuitorului de a cunoaste imprejurarile de care depinde gradul de pericol social concret al faptei si faptuitorului face ca el sa nu poata realiza opera de individualizare si sa se limiteze la stabilirea cadrului individualizarii, pe care urmeaza sa o infaptuiasca instanta de judecata ca organ investit cu dreptul si indatorirea de a aplica legea. Individualizarea pedepsei este deci o parte integranta a activitatii de aplicare a legii penale, activitate care se desfasoara in cadrul procesului penal si se concretizeaza in hotararea instantei de judecata. In raport cu individualizarea legala, care face parte din activitatea de elaborare a legii penale, individualizarea judiciara apare ca o realizare a operei de individualizare ale carei limite si posibilitati au fost trasate de legiuitor. Opera de individualizare judiciara trebuie sa se incadreze in aria coordonatelor de individualizare fixate de legiuitor, pedeapsa concret determinata neputand sa depaseasca cadrul legal. Acest raport intre cele doua forme de individualizare are la baza atat principiul individualizarii pedepsei, deoarece operatiunea de asigurare a realizarii individualizarii pedepsei, pe care o infaptuieste legiuitorul, este obligatorie, in virtutea principiului legalitatii, pentru organul care realizeaza judiciar individualizarea, adica instanta de judecata.

In realizarea oricarei forme de individualizare a pedepsei, dar cu deosebire in cadrul individualizarii judiciare, un rol important il au starile, situatiile sau imprejurarile anterioare, concomitente sau subsecvente comiterii infractiunii si care reliefeaza un grad mai ridicat ori mai scazut de pericol social al faptei ori de periculozitate a infractorului.

In stiinta dreptului penal, aceste stari, situatii sau imprejurari, sunt denumite cauze, care agraveaza sau atenueaza raspunderea penala si pentru o buna cunoastere, sunt clasificate dupa diferite criterii.

In functie de efectul pe care il produc asupra pedepsei se disting:

a.      cauze de agravare;

b.     cauze de atenuare.

In cadrul cauzelor de agravare ori de atenuare a pedepsei se face distinctie intre stari si circumstante.