DELICTELE - DREPT ROMAN

DELICTELE - DREPT ROMAN

1. Notiuni generale

In sens general prin delicte (delictum, maleficum) se inteleg fapte ilicite care afecteaza interesele particularilor sau interesele publice. Din aceasta notiune generala se poate spune ca delictele erau de doua feluri:

a) delicte publice (delicta publica):

- paricilium (asasinatul)

- perdualium (inalta tradare)

b) delicta privata. Acestea lezau numai interesele particulare.

Din punct de vedere structural cele doua categorii nu se deosebesc. Exista diferente numai in ce priveste organele inaintea carora pot fi invocate si judecate, procedura de judecata si sanctiunea si judecata dupa procedura civila romana, iar delictele publice erau sanctionate dupa normele procedurii penale.

Intre cele doua categorii de delicte mai exista o deosebire esentiala in ce priveste modul cum erau sanctionate:

delictele publice erau sanctionate, de regula, cu moartea

delictele private erau sanctionate, in principiu, cu amenda. Asupra amenzii victima are drepturile unui adevarat creditor, de unde si ideea ca delicventul este obligat ex delicto.

Trebuie sa retinem totusi ca amenda nu a fost de la inceput principala sanctiune a delictului. In oranduirea gentilica victima se putea razbuna personal sau prin ceilalti membrii ai gintii ca o indatorire ce rezulta din legatura lor de sange. Cu timpul razbunarea nelimitata a fost ingradita de legea talionului in virtutea careia victima sau rudele ei nu puteau pricinui faptuitorului un rau sau o paguba mai mare decat fapta delicventului: "dinte pentru dinte".

Mai tarziu legea talionului a fost atenuata prin asa-zisele compozitii voluntare: victima putea sa renunte la razbunare in schimbul unui bun cum ar fi de pilda metalul, animalele, etc. Aceasta este forma de trecere catre amenda - poena. Statul incepe sa pedepseasca cu pedepse publice si delictele private, transfomrandu-le cu timpul in delicte publice. Victima avea dreptul de optiune intre pedeapsa corporala si plata unei anumite sume de bani. Asa fiind, se poate spune ca la un moment dat anumite fapte au fost considerate atat delicte private cat si publice.

2. Trasaturi caracteristice ale delictelor private

- Datoriile delicventului nu trec asupra mostenitorilor sai. Tarziu pretorul a admis ca in cazul unor delicte pretoriene sa fie urmarit si eredele delicventului in masura in care a obtinut un profit de pe urma delictului autorului sau.

- Creantele delictuale, initial nu treceau asupra mostenitorilor victimei. Ulterior a fost admisa transmisiunea dar au ramas unele exceptii cum ar fi cele care ating indeaproape persoana cuiva. De pilda faptele care "respira razbunarea" cum ar fi actiunea de injurii. Explicatia: la anumite delicte numai victima are dreptul la o suma de bani, pentru ca numai ea avea drept la razbunare.

- In caz de capitis deminutio, datoriile nascute din delicte nu se sting, pentru ca apasa pe corpul delicventului nu pe personalitatea sa.

- Obligatia delictuala implica intotdeauna un fapt din partea autorului delictului.

- Capacitatea delictuala de a fi obligat cineva era interpretata mai larg. Ulpian ne spune ca la un moment dat sclavii pot fi obligati delictual chiar dupa dreptul civil.

- La inceputuri se poate vorbi de o raspundere obiectiva, pentru ca nu se ia in considerare ca cineva este minor, nebun, animal, in toate cazurile razbunarea avea loc.

- Intre persoane care apartin aceleiasi familii nu exista drept de creanta pentru ca nu exista drept de razbunare. Se mentine dreptul de pedepsi al sefului de familie.

- Obiectul obligatiei delictuale este intotdeauna o suma de bani.

- Obligatia delictuala este sanctionata printr-o actiune penala cu scopul de a obtine o poena (amenda) valoare care nu a iesit din patrimoniul victimei constituind pentru el o imbogatire.

- In caz de pluralitate de faptuitori, se admite cumulul actiunilor delictuale, fiecare poate fi obligat la plata intregii datorii.    

3. Delicte private secundare

In afara de delictele private principale vechi (furtum, injuria, damnum in iura datum) dreptul roman pedepsea si anumite fapte de mai mica importanta. Acestea erau:

- fapta tutorelui de a sustrage bunuri din averea pupilului

- pagube cauzate de animale

- fapta persoanei de a mancipa lucruri care nu-i apartin

- fapta persoanei care lasa sa-i pasca vitele pe terenul altuis

- taierea de arbori de pe terenul altuia

- intrebuintarea unei grinde furate la constructia casei

- coruperea sclavului altuia (sa fure, sa fuga)

- profanarea unui mormant

4. Delicte private principale vechi - furtul

Furtul (furtum) este insusirea frauduloasa a unui lucru cu intentia de imbogatire, fie a lucrului insusi, fie a folosintei lui, fie chiar a posesiunii lui.

♦ Elementele furtului

- Contrectatio rei - luarea in mana a lucrului. Este ce numim astazi elementul material al infractiunii de furt. In epoca clasica se cunosteau mai multe varietati de furt:

- Furtum possesionis (furtul posesie) era luarea bunului din mainile unei persoane care avea doar posesia lui. Si proprietarul care sustragea bunul de la posesorul de buna-credinta comite furt.

- Furtum usus (furtul folosintei) era folosirea unui lucru impotriva regulilor stabilite prin conventie

- Furtum ipsius rei era sustragerea sau uneori chiar atingerea unui lucru care apartine altei persoane.

- Fraus - este elementul intentional cu alte cuvinte, insusirea lucrului altuia trebuia sa aiba loc cu intentie frauduloasa. Paul spune ca furtum est contrectatio reai fraudulosa. Contrectatio trebuia sa aiba loc fara drept si cu rea-credinta.

- Lucrum - inseamna ca insusirea trebuia sa aiba loc cu scopul de castig. Daca cineva lua lucrul altuia pentru a-l distruge nu era furt, dar putea fi alt delict.

♦ Furtul in Legea celor XII table

a) Furtum manifestum (furtul flagrant)

Potrivit Legii celor XII table, furtul in care hotul era surprins asupra faptului sau ducand lucrul furat, era considerat flagrant.

- Daca hotul era om liber, era batut cu nuiele si atribuit (adictus) de magistrat victimei care il putea vinde ca sclav trans Tiberium.

- Daca hotul era sclav, era ucis prin aruncare de pe stanca Tarpeia.

Daca furtul flagrant era comis noaptea sau cu mana inarmata si hotul era om liber, putea fi omorat. Daca era sclav, din nou aruncat de pe stanca Tarpeia. Victima poate sa renunte la prerogativele pe care i le ofera in schimbul unui echivalent fixat de parti (bani, zile-munca, animale, etc)

Victima furtului avea dreptul la perchezitie domiciliara. Perchezitia se numea lance et licio si consta intr-o procedura solemna: victima imbracata sumar, doar cu un brau (lucium) avand in mana o bucata de metal lucios si stralucitor (lanx) ca simbol al fortelor supranaturale sau un taler care semnifica principiul echitatii si al dreptatii, facea o cercetare in casa unde se credea ca a fost ascuns faptasul cu bunul furat.

Imbracamintea sumara urmarea sa impiedice victima de a aduce el bunul in locuinta ca apoi sa-l invinuiasca pe nedrept pe faptuitor.

Prezenta martorilor la perchezitie era obligatorie. Ei pazeau toate iesirile casei pentru ca faptuitorul sa nu dispara. Deseori obiectul in casa echivala cu prinderea hotului asupra faptului.

Sanctiunea: pretorul a inlocuit vechea sanctiune a lui furtum manifestum cu amenda egala cu de 4 ori valoare lucrului. Cu aceeasi pedeapsa erau sanctionati cei care nu se supuneau perchezitiei.

b) Furtum nec manifestum (Furtul nec flagrant) este acel furt in care hotul nu era surprins asupra faptului.