DREPT ADMINISTRATIV

DREPT ADMINISTRATIV

SEMESTRUL I

I. CONCEPTUL DE ADMINISTRATIE PUBLICA

Conceptul de administratie are mai multe acceptiuni. In limbajul curent, a administra inseamna a conduce, a organiza, a dirija activitati publice si particulare. Administratia publica urmareste satisfacerea interesului public, a utilitatii publice, in mod dezinteresat, inclusiv prin realizarea de servicii publice. Mobilul activitatii administratiei publice este satisfacerea, in mod regulat si continuu, a unor cerinte esentiale, comune intregii colectivitati umane, care se disting prin amploarea lor, sunt nerentabile si nimeni nu s-ar oferi sa le asigure.

In sens material, administratia publica reprezinta o activitate de organizare a executarii si de executare in concret a legii, realizata prin actiuni cu caracter de dispozitie sau actiuni cu caracter de prestatie.

In sens formal, administratia publica poate fi inteleasa ca un sistem de organe, de institutii, cuprinzand diverse structuri administrative care reali-zeaza activitatea de organizare a executarii si de executare in concret a legii.

II. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

PRINCIPIUL LEGALITATII

Legalitatea reprezinta un principiu fundamental care sta la baza fenomenului administrativ si caruia i se subordoneaza activitatea admi-nistratiei publice.

Legalitatea este sinonima cu regularitatea juridica si presupune ca actiunea administratiei sa tina seama de doua elemente: obligatia de conformare la lege si obligatia de initiativa pentru a asigura aplicarea legii. Exigentele statului de drept presupun ca, in activitatea sa, administratia publica sa respecte strict legalitatea, iar in cazul incalcarii ei, sa fie constituite mecanismele care sa asigure restabilirea acesteia. Daca legalitatea activitatii administratiei publice este supusa controlului jurisdictional, oportunitatea, dimpotriva, este exclusa de la acest control. Sfera oportunitatii, a puterii discretionare a administratiei este foarte larga si, ca atare, exista posibilitatea de a se confunda cu abuzul, manifestandu-se excesul de putere. Prin puterea discretionara a administratiei se intelege puterea de a alege intre mi multe decizii sau mai multe comportamente conforme cu legea. a

PRINCIPIUL PROPORTIONALITATII

Actionand in diverse domenii: ordine publica, urbanism, utilitati publice, administratia trebuie sa-si adapteze permanent mijloacele la finalitatea urmarita, incalcarea principiului proportionalitatii insemnand depasirea libertatii de actiune lasate autoritatii publice, utilizarea excesiva a puterii discretionare.

PRINCIPIUL PERMANENTEI SI CONTINUITATII

Acest principiu exprima perenitatea activitatilor de organizare a executarii si de executare in concret a legii, realizata de catre administratia publica. Administratia publica trebuie sa fie continua, prompta si energica, deoarece ea reprezinta necontenit statul, atat in exterior, cat si in interior. Tocmai pentru a asigura desfasurarea regulata si continua a actiunii sale, administratia publica se bucura de un regim juridic special regimul administrativ, care ii permite sa efectueze acte unilaterale in regim derogatoriu de la dreptul comun. Fata de un peisaj politic schimbator, administratia publica reprezinta continuitatea, permanenta si stabilitatea, ceea ce ii sporeste influenta asupra societatii.

PRINCIPIUL SUBSIDIARITATII

Subsidiaritatea are la baza ideea fundamentala in conformitate cu care decizia, in ceea ce priveste realizarea propriilor interese, trebuie sa apartina persoanei, comunitatii, care sunt cele mai apropiate de nivelul de aplicare a deciziei. Principiul subsidiaritatii este un principiu esential politic, pentru ca el are in vedere apropierea, cat mai mult posibil, a deciziei de cetateni. Descentralizarea realizata prin aplicarea principiului subsidiaritatii se inscrie intr-o politica generala, in care, paralel cu tendinta de reducere a sferei de interventie statala, individul si nevoile sale, mai ales in ceea ce priveste echilibrul intre furnizarea de servicii si obligatiunile financiare ce le corespund, reprezinta finalitatea actiunii administratiei publice.

Doctrina recunoaste drept principii ale administratiei publice si altele, precum:

- principiul subordonarii administratiei interesului general;

- principiul motivarii;

- principiul transparentei;

- principiul participarii societatii civile la fundamentarea deciziilor administratiei publice;

- principiul egalitatii in fata administratiei publice.

III. OBIECTUL DREPTULUI ADMINISTRATIV

Obiectul dreptului administrativ il constituie acel grup de norme juridice care reglementeaza anumite relatii sociale din sfera de administrare a treburilor statului si a colectivitatilor locale, alte categorii de relatii sociale din aceeasi sfera fiind reglementate prin norme juridice din cadrul altor ramuri de drept.

IV. DEFINITIA DREPTULUI ADMINISTRATIV

Dreptul administrativ poate fi definit ca o ramura a dreptului public, cuprinzand un ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale nascute in activitatea de organizare a executarii legii si de executare a acesteia, desfasurata, in principal, de autoritatile administratiei publice si functionarii acestora, precum si de regiile autonome, institutiile publice si alte servicii care realizeaza activitati de interes public si, in subsidiar, si de celelalte autoritati publice ale statului.

V. IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV

Izvoarele dreptului administrativ reprezinta formele in care se exprima normele dreptului administrativ, care nasc, modifica sau sting raporturi de drept administrativ.

a) Constitutia Romaniei si legile constitutionale

Constitutia Romaniei este cel mai important izvor al dreptului administrativ atunci cand ne referim la forta juridica superioara a normelor de drept administrativ cuprinse in Constitutie. In Constitutie sunt cuprinse norme privind organizarea si functionarea celor mai importante autoritati ale administratiei publice: Presedintele Romaniei, Guvernul, administratia publica centrala de specialitate, administratia publica locala; norme privind drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor.Legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei.

b) Legea Legea este al doilea izvor de drept administrativ, atunci cand aceasta contine norme de drept administrativ. Pe primul plan, dupa Constitutie si legea de revizuire a acesteia, se situeaza legea organica. Cu titlu de exemplu amintim, ca legi organice: - Legea de organizare si functionare a Guvernului; - Legea de organizare si functionare a Ministerului de Interne; - Legea administratiei publice locale.

c) Decretele Presedintelui Romaniei Decretele Presedintelui Romaniei sunt izvor de drept administrativ atunci cand au caracter normativ si cuprind norme de drept administrativ.

d) Hotararile si ordonantele Guvernului Acestea sunt principalele acte prin care Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice, infaptuind realizarea in concret a prevederilor cuprinse in legi. Prin hotarari ale Guvernului sunt reglementate organizarea, functionarea si atributiile celor mai multe ministere si organe centrale de specialitate ale administratiei publice.

In privinta ordonantelor guvernului, acestea nu se emit oricand si in orice problema, ci numai in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limita si conditiile prevazute de aceasta, care va stabili atat domeniul, cat si data pana la care Guvernul poate emite ordonante. Ordonantele Guvernului pot fi si ordonante de urgenta, pentru a caror emitere nu mai este necesara o abilitare prealabila din partea Parlamentului. Aceste ordonante se emit in cazuri exceptionale si intra in vigoare dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament. Potrivit art. 115 din Constitutie, "ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica".

e) Ordinele si instructiunile ministrilor si ale conducatorilor celor-lalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate, cu caracter normativ, sunt izvoare ale dreptului administrativ nu numai in domeniul propriu de activitate in care este organizat organul al carui conducator a emis ordinul sau instructiunea, ci si in alte domenii de activitate.

f) Actele juridice emise de conducatorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate sunt izvoare ale dreptului administrativ in masura in care nasc, modifica sau sting raporturi de drept administrativ.

g) Actele juridice adoptate de autoritatile administratiei publice judetene si locale sunt izvoare ale dreptului administrativ pentru ca aceste autoritati, functionand, printre altele, pe baza principiului autonomiei locale, au o competenta materiala generala si, implicit, dreptul de a adopta sau emite acte cu caracter normativ. Acestea pot fi: - hotarari ale consiliilor judetene; - hotarari ale consiliilor locale, municipale, orasenesti sau comunale; - dispozitii ale primarilor.

h) Ordinele prefectilor sunt izvoare ale dreptului administrativ numai in masura in care au caracter normativ.

i) Actele normative adoptate anterior Constitutiei din 1991: - legi; - decrete ale fostului Consiliu de Stat; - decrete prezidentiale, in masura in care nu intra in contradictie cu actuala lege fundamentala.

j) Tratatele si conventiile internationale sunt izvoare ale dreptului administrativ numai daca au devenit executorii in ordinea juridica interna, dand nastere la raporturi de drept administrativ; tratatul trebuie sa fie ratificat de Parlament si sa cuprinda norme al caror obiect se circumscrie in sfera administratiei publice.

k) Obiceiul sau cutuma are consacrare constitutionala, poate fi izvor de drept, chiar daca in epoca moderna dreptul s-a dezvoltat foarte mult. El poate sa suplineasca o prevedere legala daca aceasta lipseste.

Jurisprudenta nu este izvor de drept, cu toate ca are un important rol in elucidarea sensului legii si in uniformizarea aplicarii ei.

VI. NORMELE DREPTULUI ADMINISTRATIV

Sunt norme de conduita ale subiectilor care participa, intr-o forma sau alta, la infaptuirea administratiei publice. Ele sunt cuprinse in acte care emana de la puterea legislativa, cat si in acte ale autoritatilor administratiei publice. Aceste norme reglementeaza raporturi sociale care apar intre autoritatile administratiei publice, precum si intre acestea si particulari in realizarea sarcinilor administratiei publice. Normele dreptului administrativ se emit in baza si in vederea executarii legii. Din punct de vedere al structurii logico-juridice, normele dreptului administrativ sunt formate din trei elemente:

ipoteza normei precizeaza imprejurarile si conditiile in care se aplica norma, precum si subiectele la care se refera;

dispozitia arata conduita pe care trebuie sa o urmeze subiectele la care se refera;

sanctiunea precizeaza consecintele nerespectarii conduitei.

Din punct de vedere al structurii tehnico-juridice, normele dreptului administrativ se exprima in articole si in alineate.

Din punct de vedere al obiectului reglementarii, pot fi:

norme organice, care reglementeaza infiintarea, organizarea si desfiintarea unei autoritati ale administratiei publice,

- norme de drept material, care reglementeaza drepturi si obligatii ale subiectelor de drept administrativ,

norme de drept procesual, care reglementeaza modul de functionare a autoritatilor administratiei publice.

Dupa sfera de cuprindere, normele dreptului administrativ pot fi :

norme generale

- norme speciale

- norme de exceptie

VII. RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV

Raporturile de drept administrativ sunt relatii sociale, reglementate de normele dreptului administrativ, care se formeaza in legatura cu organizarea, functionarea si activitatea autoritatilor administratiei publice. Ca orice raport juridic, raportul administrativ are trei elemente componente:

subiecte

- obiect

continut

Subiecte ale raporturilor de drept administrativ sunt autoritatile administratiei publice centrale si locale, acestea intrand in astfel de raporturi atat cu persoane fizice, cat si cu alte autoritati sau persoane juridice.

Obiectul raporturilor de drept administrativ il constituie acele actiuni sau inactiuni, ori fapte materiale care se realizeaza in sfera administratiei publice.

Continutul raporturilor de drept administrativ il formeaza drepturile si obligatiile partilor.

In cadrul raporturilor de subordonare ierarhica, unul din subiecti actioneaza ca autoritate ierarhic superioara, avand dreptul de a conduce, indruma, controla si anula actele emise, iar in anumite cazuri de a sanctiona pe cel subordonat.

In cadrul raporturilor de colaborare, subiectele raporturilor de drept administrativ sunt pe picior de egalitate si actioneaza impreuna in realizarea unui scop comun.

In cadrul raporturilor de participare, subiectii participa la exercitarea unor atributii pe care legea le da in competenta unui organ colegial.

VIII. ORGANIZAREA ADMINISTRATIEI PUBLICE

Administratia publica se poate imparti in administratie centrala si administratie teritoriala, in administratie de stat si administratie locala, in administratie centrala si administratie specializata.

Administratia publica centrala cuprinde autoritatile puterii executive, in masura in care aceste autoritati exercita atributii administrative, si administratia publica centrala de specialitate.

Administratia publica centrala de specialitate se compune din administratia ministeriala si cea extraministeriala, care, la randul ei, inglobeaza autoritati administrative autonome si autoritati administrative subordonate Guvernului si servicii publice corespunzatoare.

Administratia teritoriala de stat desemneaza autoritatile deconcentrate ale administratiei publice de stat in unitatile administrativ teritoriale. In randul acestora intra toate serviciile exterioare, teritoriale ale organelor centrale ale administratiei centrale de stat, inclusiv prefectul.

Administratia publica locala cuprinde autoritatile comunale si orasenesti-consiliile locale si primarii, consiliile judetene si serviciile publice organizate in subordinea ori sub autoritatea acestora.

Administratia publica locala nu este o administratie de stat, ci o structura administrativa care permite colectivitatilor locale sa solutioneze problemele locale prin autoritati administrative proprii sub controlul autoritatilor statale. Administratia generala si administratiile de specialitate se deosebesc dupa natura competentei acestora.

Administratia generala, centrala sau locala, se caracterizeaza prin aptitudinea generala si abstracta a acesteia de a interveni in orice domeniu ce revine administratiei publice.

Administratiile specializate sunt abilitate sa exercite competente numai intr-un anumit domeniu sau numai intr-o anumita ramura de activitate.

IX. PRINCIPII GENERALE ALE ORGANIZARII SISTEMULUI ADMINISTRATIEI PUBLICE

Doctrina administrativa recunoaste doua principii:

principiul centralizarii

- principiul deconcentrarii

Centralizarea presupune concentrarea tuturor sarcinilor adminis-trative din teritoriul unei tari in persoana statului, sarcina a caror indeplinire este asigurata printr-o administratie ierarhizata si unificata. Ansamblul deciziilor privind activitatile administrative revine organelor centrale ale administratiei de stat. In sistemul centralizarii, autoritatea publica centrala ia deciziile si exercita conducerea, iar autoritatile locale raporteaza si executa deciziile primite de la centru.

Prin deconcentrare administrativa se intelege transferul unor atributii care revin organelor centrale, unor organe din subordine ce functioneaza in teritoriu. Deconcentrarea administrativa reprezinta deplasarea in teritoriu a unei parti importante a activitatii administratiei publice centrale. Suntem in fata unei forme diminuate a sistemului de centralizare. Regimul centralizarii administrative, cu varianta deconcentrarii, coexista in fapt cu cel al descentralizarii, care permite colectivitatilor locale sa isi administreze singure importante interese comune. Colectivitatea teritoriala locala reprezinta o parte a teritoriului national, cu personalitate juridica, fiind sediu al unei administratii locale. Principiul descentralizarii administrative presupune ca o parte importanta din puterea decizionala sa fie transferata de la administratia de stat catre persoane juridice distincte de stat, care se bucura fata de acesta de autonomie, avand o putere de decizie asupra unei colectivitati determinate teritorial, putere neaflata in raporturi ierarhice cu puterea centrala.

X. STRUCTURA SISTEMULUI ADMINISTRATIEI PUBLICE

Administratia publica reprezinta un ansamblu de organisme care, sub autoritatea guvernantilor, asigura serviciile de interes general ale colectivitatii umane.

Structura teritoriala Identificam ca subsisteme componente ale sistemului administratiei publice subsistemul administratiei publice statale si subsistemul admi-nistratiei publice locale.

Palierul central al subsistemului administratiei publice statale cuprinde Presedintele Romaniei si Guvernul, ca autoritati supreme, cu competenta generala in ordinea administrativa. Administratia publica centrala de specialitate cuprinde organisme care pe plan administrativ sunt specializate in vederea realizarii unui serviciu sau a unui grup de servicii publice.

Palierul teritorial cuprinde persoanele administrative rezultate ca urmare a deconcentrarii administrative si a constituirii de servicii, exte-rioare autoritatilor palierului central, in unitatile administrativ-teritoriale. Subsistemul administratiei publice locale, rezultat al procesului descentralizarii administrative, cuprinde doua categorii de persoane admi-nistrative, situate la nivelul colectivitatilor locale: autoritati deliberative: consiliul judetean, consiliul orasenesc, consiliul municipal, consiliul comu-nal; autoritati executive: primarii comunelor, oraselor, municipiilor.

XI. COMPONENTELE SISTEMULUI ADMINISTRATIEI PUBLICE

Presedintele Romaniei

Rolul Presedintelui Romaniei, potrivit prevederilor art. 80 din Constitutia Romaniei, este acela de:

1) sef al statului;

2) sef al executivului, alaturi de Guvern;

3) garant al Constitutiei si mediator intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

,,(1) Presedintele Romaniei - se arata in articolul mentionat din Constitutie - reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate." In exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete, ca acte juridice cu caracter individual. Decretele Presedintelui Romaniei sunt acte juridice cu caracter administrativ, care pot fi supuse controlului de legalitate pe calea actiunii la instanta de contencios administrativ in conditiile Legii nr. 554/2004. Decretele sunt supuse contrasemnarii de catre primul ministru, precum si publicitatii prin "Monitorul Oficial al Romaniei". Nepublicarea atrage sanctiunea inexistentei decretului.

Guvernul Prevederile constitutionale de la art. 102 consfintesc rolul guvernului de factor politic in realizarea politicii interne si externe a tarii si de autoritate publica centrala a puterii executive, cu competenta materiala generala .

Legea 215/2001 defineste Guvernul ca fiind autoritatea publica a puterii executive, care functioneaza in baza votului de incredere acordat de Parlament si care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice.

Guvernul exercita urmatoarele functii

functia de strategie;

functia de reglementare;

functia de administrare a proprietatii statului;

functia de reprezentare;

functia de autoritate de stat. Guvernul are atributii privind conducerea generala a administratiei publice, initierea proiectelor de legi si supunerea lor spre aprobare Parlamentului, adoptarea de hotarari si ordonante si asigurarea executarii

legilor, desfasurarea activitatii economico-financiare si sociale, atributii din domeniul politicii externe.

Procedura de investitura a Guvernului cuprinde patru etape:

1) desemnarea de catre Presedintele Romaniei a candidatului pentru functia de prim- ministru;

2) solicitarea de catre candidatul la functia de prim- ministru a votului de incredere din partea Parlamentului;

3) acordarea votului de incredere de catre Parlament;

4) numirea Guvernului de catre Presedintele Romaniei. In exercitarea atributiilor sale, Guvernul adopta, pe baza si in vederea executarii legilor, acte normative de reglementare a relatiilor sociale in diverse domenii de activitate, precum si acte cu caracter individual, prin care aplica direct dispozitiile legale la diferite cazuri concrete.

Delegarea legislativa este o modalitate de conlucrare intre Parlament si Guvern, in virtutea principiului separatiei puterilor in stat, in temeiul careia Guvernul este investit cu exercitarea, in anumite conditii, a unei functii legislative. Fiind vorba de o putere delegata, ea nu se poate acorda decat prin lege, Guvernul neavand, potrivit Constitutiei, o putere de reglementare proprie decat in sfera hotararilor privind organizarea executarii legilor. Din punct de vedere al naturii juridice, ordonantele Guvernului sunt acte legislative, nu administrative, desi sunt "opera" unei autoritati administrative. Ele au forta juridica a legii, forta care este determinata, in principal, de obiectul reglementarii juridice, nu de autorul actului juridic.

Ordonantele de urgenta au un regim juridic special: se pot emite numai in cazuri exceptionale, cand, in mod obiectiv, nu a fost posibila adoptarea unei legi de abilitare, intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea lor in " Monitorul Oficial al Romaniei" (art. 115 din Constitutie); daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod obligatoriu pentru a dezbate aceste ordonante.

Statutul membrilor Guvernului Conditii pentru functia de membru al Guvernului: - conditia drepturilor electorale, dedusa din interpretarea implicita a art. 106 din Constitutie, potrivit caruia pierderea acestora determina incetarea functiei de membru al Guvernului; - conditia cetateniei romane exclusive si a domiciliului in Romania; - inexistenta unei stari de incompatibilitate. Cazurile de incetare a functiei de membru al Guvernului sunt prevazute de art. 106, fiind vorba despre: demisie, revocare, pierderea

drepturilor electorale, interventia unei stari de incompatibilitate, deces sau alte cazuri prevazute de lege.

Statutul Primului Ministru

Conduce Guvernul, coordoneaza activitatea membrilor Guvernului, respectand atributiile care revin fiecaruia.

Raspunderea Guvernului Dispozitiile constitutionale ingaduie identificarea urmatoarelor forme de raspundere:

1) o raspundere politica a intregului Guvern, deci a organului colegial, exercitata exclusiv in fata Parlamentului;

2) o raspundere politica a fiecarui membru al Guvernului, solidara cu ceilalti membri, pentru activitatea Guvernului si pentru actele sale;

3) o raspundere penala a membrilor Guvernului;

4) o raspundere administrativ- disciplinara, concretizata in suspen-darea lor din functie atunci cand s-a cerut urmarirea penala sau cand s-a trimis in judecata membrul Guvernului respectiv;

5) o raspundere administrativ-patrimoniala.

XII. ADMINISTRATIA CENTRALA DE SPECIALITATE

Administratia publica in actualul sistem este formata din doua categorii de organe: organe care constituie administratia de stat, atat la nivel central, cat si la nivel local, si organe care reprezinta administratia publica locala.

Fundamentele constitutionale actuale privind ministerele si administratia ministeriala sunt constituite din dispozitiile cuprinse in sectiunea I a capitolului V din Constitutie, intitulata chiar Administratia publica centrala de specialitate, art. 116-119.

Categorii de organe centrale de specialitate:

1) ministerele, care se organizeaza numai in subordinea Guvernului;

2) alte organe de specialitate, care se pot organiza: - in subordinea Guvernului; - in subordinea ministerelor; - ca autoritati centrale autonome. De regula, actele organelor administratiei centrale de specialitate poarta denumirea de ordine si instructiuni. Ordinele pot avea atat caracter normativ, cat si caracter individual, pe cand instructiunile pot avea numai caracter normativ.

XIII. ADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA

Principii de organizare si functionare a administratiei publice Identificam doua categorii de principii, din punct de vedere al sursei care le consacra: principii de rang constitutional (autonomia locala si descentralizarea serviciilor publice) si principii consacrate de lege (principiul legalitatii, eligibilitatii si consultarii populatiei prin referendum).

Autoritatile administratiei publice judetene si locale Statutul constitutional al consiliului judetean: potrivit art. 122 din Constitutie, "Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean". In prezent, alegerea consiliului judetean se face prin sufragiu universal ,direct, la fel ca si in cazul consiliului local si primarului. Ca si consiliul local, consiliul judetean are o dubla natura: de autoritate a autonomiei judetene si de autoritate a administratiei publice judetene.

Consiliul local Consiliul local este calificat de art. 121 alin(1) din Constitutie ca fiind una din autoritatile publice prin care se realizeaza autonomia locala in comune si orase, respectiv autoritatea deliberativa a autonomiei locale, pe cand primarul este autoritatea executiva a autonomiei locale. Raporturile dintre administratia publica judeteana si cea locala se bazeaza pe principiul autonomiei, principiul legalitatii, principiul colaborarii in rezolvarea problemelor curente. Guvernul are rolul de conducere generala a administratiei publice, aflandu-se in raporturi de tutela administrativa fata de administratia autonoma locala. Consiliul local are initiativa si hotaraste, cu respectarea legii, in problemele de interes local, cu exceptia celor care sunt date prin lege in competenta altor autoritati publice. In exercitarea atributiilor care ii revin, consiliul local adopta hotarari, cu votul majoritatii membrilor prezenti, care pot avea atat caracter normativ, cat si individual. Referitor la raspunderea consilierilor, regasim principiul solidaritatii raspunderii consilierilor pentru activitatea consiliului local din care fac parte, precum si pentru actele acestuia pe care le-au votat. Se instituie si o raspundere personala, a fiecarui consilier, pentru propria activitate desfasurata in exercitarea mandatului.

Prin coroborarea dispozitiilor legale si raportarea lor la Constitutie, se pot identifica urmatoarele forme ale raspunderii consilierilor

1) o raspundere administrativ disciplinara, care se poate concretiza in urmatoarele sanctiuni: - suspendarea din functie a consilierului, care poate interveni la solicitarea Parchetului sau a instantei de judecata si care se dispune prin ordin al prefectului; - demiterea consilierului;

2) o raspundere administrativ patrimoniala, care intervine in baza Constitutiei si a Legii nr. 554/2004; 3) o raspundere penala, care poate atrage dupa sine suspendarea consilierului impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive.

XIV. PRIMARUL

Ca si in sistemul francez, acesta are un dublu statut, de reprezentant al colectivitatii teritoriale si de reprezentant al statului, prima dimensiune prevaland. Alegerea primarului, ca si a consiliului local, se face prin vot universal, direct, secret si liber exprimat. Mandatul primarului este de patru ani si se exercita de la data depunerii juramantului in fata consiliului local pana la data depunerii juramantului de catre primarul nou ales. Mandatul poate fi prelungit prin lege organica, in caz de razboi sau de catastrofa. O categorie de atributii ale primarului sunt indeplinite in exercitarea rolului de reprezentant al statului, iar altele in cea a rolului de reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale. In exercitarea atributiilor sale, primarul adopta dispozitii, care pot avea atat caracter normativ, cat si caracter individual. In exercitarea atributiilor sale, primarul este ocrotit de lege. Se instituie o raspundere materiala, civila, administrativa sau penala, dupa caz, pentru primar, viceprimar, consilieri, prefecti, subprefecti, pentru faptele indeplinite in exercitarea atributiilor ce le revin, potrivit legii. Legea organica prevede doua sanctiuni specifice raspunderii adminis-trativ disciplinare a primarului, si anume suspendarea din functie si demiterea.

XV. PREFECTUL

Prefectul este o autoritate statala in judet, cu urmatorul statut:

1) este reprezentantul Guvernului in teritoriu;

2) este seful serviciilor descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ-teritoriale;

3) este organ de tutela administrativa, art. 123 (5) din Constitutie prevazand expres dreptul prefectului de a ataca in fata instantei de contencios administrativ actele emise de consiliul local, judetean si primar, daca acestea i se par ilegale, ceea ce atrage suspendarea de drept a actului respectiv. Intre prefect, pe de o parte, si consiliile locale, judetene si primari, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare. Raporturile dintre ele sunt de conlucrare si de cooperare. In exercitarea atributiilor sale, prefectul emite ordine, care sunt acte administrative, ce pot avea atat caracter normativ, cat si caracter individual.