DREPTUL COMERCIAL - CADRU INSTITUTIONAL

DREPTUL COMERCIAL - CADRU INSTITUTIONAL

Sectiunea 1. Notiunea de drept comercial

1.1. Definitie. Acceptiuni terminologice .

Dreptul comercial roman constituie un ansamblu de norme juridice care reglementeaza comertul, prin institutii juridice specifice: comerciantii, actele si faptele de comert, obligatiile comerciale, contractele comerciale, titlurile de valoare, falimentul.

Dreptul comercial roman este o ramura de drept privat a sistemului dreptului romanesc , avand drept baza de reglementare raporturile juridice dintre comercianti , dintre comercianti si necomercianti sau dintre necomercianti relative la actele si faptele de comert.

Etimologic, notiunea de comert deriva din latinescul commercium , cuvant compus prin juxtapunerea semantica a cuvintelor cum si merx, adica cu marfa, ceea ce ar restrange sfera de definire la operatiunile cu marfuri.

In sens economic, comertul este definit ca o activitate care are drept scop schimbul si circulatia marfurilor de la producator la consumator , concretizata in operatiunile desfasurate din momentul intrarii in circulatie a produsului finit pana in momentul ajungerii acestuia la consumator, activitate sustinuta de catre comerciantii negustori, care sunt diferiti de comerciantii producatori.

In limbajul economic, comertul este ''activitatea care consta in cumpararea de bunuri, servicii sau valori , pentru a le revinde, transformate sau netransformate, pentru a le inchiria sau pentru a ceda folosinta sau avantajele lor, in schimbul unui pret''( Bernard Colli, Vocabular economic si financiar, Humanitas, Bucuresti, 1994).. Asa fiind, dreptul comercial ar putea fi definit ca ansamblul de norme juridice care reglementeaza interpunerea in schimb si circulatia marfurilor de la producatori la consumatori.

In sens juridic, notiunea de comert primeste o acceptiune mai larga decat definirea in sens economic, incluzand in aria ei de cuprindere: operatiuni de interpunere in schimb si circulatia marfurilor, intreprinse de catre negustori, operatiunile de productie a marfurilor , efectuate de catre fabricanti si executarea de lucrari si prestarea de servicii , realizate de catre antreprenori sau de intreprinzatori, in genere. Sediul materiei se afla in prevederile art. 3 -7 din Codul comercial: art. 3 din Cod stabileste anumite acte juridice, fapte si operatiuni pe care le declara fapte de comert , cum ar fi actele de vanzare

cumparare comerciala , prin care se realizeza circulatia marfurilor, intreprinderile de transport, intreprinderile de fabrici si manufactura etc. , precum si operatiuni care vizeaza producerea de marfuri ori prestarea de servicii.

Art. 7 din Cod atribuie calitatea de comerciant oricarei persoane fizice care savarseste fapte de comert cu caracter profesional , indiferent de natura activitatii, avand calitatea de comerciant atat intermediarul , angrosistul, care se ocupa de circulatia distributia marfurilor, cat si producatorul de marfuri, fabricantul, ori executantul de lucrari, constructorul, sau prestatorul de servicii , transportatorul.

Termenul de comert este intalnit si in Codul Civil, de exemplu in art. 963 :

Numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract, sfera semantica a circuitului juridic civil cuprinzand si operatiunile juridice cu bunuri imobile.

Art. 1 din Codul Comercial statueaza ca in comert se aplica legea de fata, consecutiv alineatul 2 prevede ca unde ea nu dispune se aplica Codul civil. Alaturi de Codul comercial exista numeroase acte normative care se aplica in comert iar Codul comercial cuprinde numai reglementarle derogatorii fata de Codul Civil , ale carui norme sunt menite sa completeze si sa expliciteze dispozitiile Codului Comercial. Totusi, jurisprudenta a decis ca atunci cand Codul Comercial reglementeaza in mod complet o materie, nu mai este necesar ca dispozitiile Codului Comercial sa fie completate cu cele ale Codului Civil.

1.2. Relatia dintre dreptul comercial si dreptul comercial al afacerilor.

O distinctie terminologica dar si de continut se face in prezent de catre teoreticieni intre dreptul comercial, dreptul economic si dreptul afacerilor. Se considera ca dreptul comercial este o notiune insuficienta pentru a ingloba toate normele care reglementeaza raporturile cu continut economic ce se regasesc in alte ramuri de drept: dreptul muncii, dreptul financiar, dreptul mediului, dreptul concuretial etc. Conform unor opinii, Dreptul economic studiaza organizarea colectiva a economiei atat de catre initiativa privata cat si de catre puterea publica, lato sensu obiectul de reglementare al acestuia fiind reprezentat de normele specifice cu continut economic. Alte opinii (autorii francezi n.a.) asimileaza dreptul economic notiunii de drept al afacerilor, din ratiuni explicate prin aceea ca dreptul comercial, inteles ca veritabil instrument juridic in dinamica vietii comerciale, nu poate cuprinde intraga sfera si complexitate a raporturilor economice.

La baza, opozitia drept comercial - drept al afacerilor reflecta antagonismul dintre liberalism si dirijism in economie, o pozitie de echilibru recunoscand asadar necesitatea adoptarii protectiei juridice prin norme imperative in sprijinul participantilor la viata comerciala fara a anihila insa libertatea contractuala specifica si consacrata la rang de principiu.

Sectiunea 2. Obiectul dreptului comercial.

In conceptia clasica despre dreptul comercial, exista doua sisteme care permit determinarea obiectului dreptului comercial:

Intr-un sistem, dreptul commercial este considerat ca avand drept obiect normele juridice la care sunt supusi comerciantii - sistemul subiectiv.

Intr-un alt sistem, dreptul commercial este considerat ca avand drept obiect normele juridice aplicabile comertului, adica acelor fapte, operatiuni si acte calificate generic FAPTE DE COMERT , indifferent cine le savarseste. - sistemul obiectiv.

Asa cum rezulta din art. 3 din Codul comercial roman, prin care sunt precizate actele si operatiunile considerate FAPTE DE COMERT, carora li se aplica dreptul comercial, Codul comercial roman are la baza , ca principiu, sistemul obiectiv.

Totodata, prin art. 7 din Codul comercial se defineste calitatea de comerciant si implicit, limitele aplicarii legii comerciale persoanelor care desfasoara o activitate comerciala.

In concluzie, dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la faptele de comert si comercianti.

Sectiunea 3. Evolutia si izvoarele dreptului comercial.

3.1. Evolutia dreptului comercial.

O scurta incursiune in geneza si evolutia dreptului comercial de-a lungul istoriei permite reliefarea trasaturilor sale, explicand actualele tendinte cerute de imperativele vietii comerciale in perpetua miscare, cu referire directa la fenomenul contemporan al mondializarii relatiilor economice.

Istoria dreptului comercial este in stransa legatura cu istoria comertului, implicit a dezvoltarii societatii umane.

Perioada veche (antica) .Primele manifestari ale schimbului au aparut odata cu proprietatea. Arhetipul schimbului a fost trocul, cadrul in care se derulau noile relatii sociale astfel generate fiind determinat de aparitia targurilor , fapt ce a condus la nasterea si inflorirea comertului.

Istoricii atesta ca egiptenii, fenicienii si grecii s-au ocupat intens cu comertul de-a lungul coastei Marii Mediterane, insa grecii au fost primii care au instituit si anumite reguli pentru activitatea comerciantilor. La romani, comertul nu a prezentat interes in privinta reglementarii distincte de regulile dreptului civil, explicatia fiind aceea ca ei acumulau bogatiile nu preponderent prin comert ci prin agricultura dar mai ales prin razboi si anexiune. Abia mai tarziu, in epoca de inflorire a Romei apar unele institutii juridice legate de bazele exercitarii comertului prin reprezentanti sau reguli speciale pentru comercianti in material avariilor, raspunderii armatorului, imprumutului etc.

Perioada evului mediu. Prabusirea imperiului roman a dus la disiparea puterii politice si aparitia statelor cetati italiene ( Venetia, Genova, Pisa, Milano etc.) , consecinta fiind ca in locul dreptului uniform statele cetati adopta si reguli de drept proprii. Comerciantii , pentru a-si pastra drepturile, se grupeaza in corporatii, (Universitas) conduse de catre consuli, care cu timpul tind spre autonomie administrativa, judecatoreasca si chiar legislativa. Comerciantii si meseriasii din aceeasi ramura de activitate se grupau in corporatii si acestea erau conduse de catre consuli, alesi din randurile lor, asistati de catre consuli. Consulii emiteau norme interne, bazate pe obiceiuri , care serveau la solutionarea litigiilor comerciale. Cu timpul, pe masura consolidarii lor in practica comerciale, aceste norme emise de catreconsuli au fost sistematizate in culegeri denumite statute ( Statutele din Pisa , Roma, Verona, Bergamo , Bologna).

Perioada moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea dreptului statutar si consuetitudinar ( realizat prin statute , respectiv prin norme interne emise de catre consuli), cu un drept scris, cel anterior fiind cutumiar, bazat pe obiceiuri. Franta a fost prima tara care a revolutionat trecerea de la dreptul cutumiar la legile scrise , aplicabile pe intreg teritoriul tarii. Edictul lui Carol al IX lea din 1563 creeaza jurisdictiile consulare, aplicabile numai comerciantilor. Urmeaza Ordonantele lui Ludovic al XIV-lea , promulgate in 1673 privind comertul terestru si cele din 1683 privind comertul pe mare (cunoscute sub numele de ordonantele lui Colbert) , opera de legiferare culminand cu adoptarea in 1807 , in timpul lui Napoleon, a Codului Comercial francez, prin care anumite acte si operatiuni au fost scoase din sfera de reglementare a Codului civil primind o reglementare distincta .Acesta a fost preluat in mare parte de catre tari dezvoltate economic (Italia, Olanda, Spania, Anglia, Egipt, Brazilia, Turcia etc. ) care , cu adaptarile de rigoare, le-au transformat in legi comerciale proprii.

In Italia evolutia politica atrage dupa sine adoptarea unui cod comercial propriu , adoptat in anul 1882, reflectand in sinteza institutii juridice de drept comercial avansate de doctrina franceza, belgiana si germana. A constituit sursa de inspiratie pentru Codul Comercial roman adoptat in 1887. Codul comercial Italian isi inceteaza aplicabilitatea in anul 1942 prin adoptarea unui nou cod civil care reglementeaza si raporturile juridice comerciale , renuntandu-se astfel la autonomia dreptului comercial.

In Germania, incepand cu anul 1900, intra in vigoare atat Codul Civil, cat si Codul Comercial, acesta din urma fiind fundamentat pe conceptia subiectiva asupra dreptului comercial.

Sistemul normativ din Anglia si S.U.A. (common - law) , diferit de dreptul continental, prin caracterul cutumiar, este aplicabil atat comerciantilor cat si necomerciantilor.

Evolutia dreptului comercial in Romania

In tara noastra, reglementarea relatiilor comerciale a urmat, in linii mari, evolutia normativa continentala.

Initial, comertul a fost diriguit de cutuma (obiceiul pamantului ), treptat au aparut si primele reglementari scrise cu caracter general : Pravila lui Vasile Lupu si Indreptarea legii a lui Matei Basarab. Primele reguli speciale pentru comert se gasesc in Codul Lui Andronache Donici, cele referitoare la Daraverile comerciale si iconomicosul faliment (1814), in Codul lui Caragea din Muntenia (1814) si in Codul Calimach din Moldova (1828).

Un progres in domeniu il reprezinta Regulamentele Organice ale Munteniei si Moldovei, , adoptate in 1831, prin normarea unor reguli referitoare la comert si instituirea unor norme referitoare la infiintarea tribunalelor de comert, iar dupaa 1859, Condica de comerciu a Principatelor romane inspirate de Codul Comercial francez.

Aparitia in 1887 a Codului Comercial roman de inspiratie italiana (Codul Comercial italian adoptat in 1882) a marcat un moment decisiv in reglementarea de baza a activitatii comerciale , contribuind la dezvoltarea industriei si comertului in tara noastra, in a doua jumatate a sec. al. XIX -lea si prima jumatate a sec. al XX - lea .

Normele Codului comercial sunt grupate in patru parti: Cartea I , Despre comert in general, Cartea a II.-a , Despre comertul maritim, Cartea a III-a, Despre faliment, Cartea a IV-a, Despre exercitiul actiunilor comerciale si despre durata lor.     Codul comercial roman se inscrie pe linia vechii traditii franceze, avand la baza sistemul obiectiv, potrivit acestuia normele sale sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din fapte de comert, indiferent de persoana care le savarseste.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, trecerea la economia planificata (1948) a atras ca efect incetarea aplicarii Codului comercial raporturilor juridice dintre agentii economici romani, acesta fiind inlocuit de legislatie economica, corespunzatoare economiei planificate si centralizate. In raporturile juridice de comert exterior la care participau unitatile economice romanesti s-au aplicat reglementarile Codului comercial roman , astfel ca acesta nu a fost abrogat ci aplicat exclusiv in aceasta materie.

Trecerea la economia de piata, dupa revolutia din Decembrie 1989 , a reafirmat aplicabilitatea Codului Comercial roman, acesta redevenind reglementarea generala a activitatii comerciale, organizata pe principiile proprietatii private si a liberei initiative. In particular, perioada post revolutionara a raspuns imperativelor reglementarii pe baze noi, actuale a unor institutii juridice de baza ale dreptului comercial , cum ar fi : regimul juridic al societatilor comerciale sau tratamentul legal al comerciantilor aflati in dificultate, iar lista reformei reglementarilor continua, in mare parte datorita erodarii unora dintre dispozitiile Codului comercial de la 1887 sau a aparitiei unor noi tipuri de relatii sociale in viata comerciala.

3.2. Izvoarele dreptului comercial.

3.2.1.Notiuni generale. In sens formal, prin izvor de drept comercial se intelege forma de exprimare a normelor juridice care reglementeaza materia comerciala.

Codul comercial, prin art. 1 dispune: "In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune, se aplica Codicele civil". Asfel, legiuitorul roman a stabilit , pe de o parte, izvoarele principale ale dreptului comercial, pe de alta parte, ierarhizarea acestora . In concluzie, activitatea de comert este reglementata de Legile comerciale (Codul comercial si legile speciale) iar unde acestea nu dispun , se aplica Dreptul civil (Codul civil si legislatia speciala).

In functie de natura lor, izvoarele dreptului comercial se impart in doua mari categorii: izvoare normative si izvoare interpretative.

3.2.2.Izvoarele normative ale dreptului comercial.

Sub aspect formal, izvoarele dreptului comercial sunt : Constitutia, Codul comercial, legile comerciale si in subsidiar, Codul civil si legile civile.

Constitutia, ca lege fundamentala, reglementeaza principiile de organizare a activitatii economice. Potrivit art. 134 din Constitutie, economia Romaniei este o economie de piata, iar statul trebuie sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale si sa creeze cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. In raport de imprejurarea ca raporturile juridice civile in genere, si raporturile juridice comerciale in special se bazeaza pe raporturile de proprietate, Constitutia prevede ca statul ocroteste proprietatea in cele doua forme ale sale, , proprietatea publica si proprietatea privata (art. 135). In egala masura, dreptul de proprietate si creantele asupra statului sunt garantate , conform art. 41 alin. 1 alin. 1 din Constitutie.

Codul Comercial cuprinde reglementarea de baza a activitatii comerciale, prin normarea institutiilor fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert, comerciantii si obligatiile comerciale, etc. Fiind norme specifice activitatii comerciale, reglementeza institutii proprii ale dreptului comercial : faptele de comert (art. 3 , art. 4, art. 56 C.com.), calitatea de comerciant (art. 7 si art. 8 C.Com.), contractul de comision (art. 405, 412 C.com) etc.

Anumite norme ale Codului comercial consacra derogari de la normele Codului civil, spre exemplu in materia solidaritatii codebitorilor, (art. 42 C.com.)., termenul de gratie (art. 44 C.com.), retractul litigios (art. 45 C.com. ) etc. , pentru protectia juridica a celeritatii derularii afacerilor comerciale si executarea contractelor cu buna credinta.

Alte norme ale Codului comercial reglementeaza distinct institutii juridice comune Codului civil, adaptandu-le nevoilor activitatii comerciale : de exemplu, contractul de vanzare-cumparare (art. 60-73 C.com.), contractul de mandate (art. 374-391 C.com) .

In materia incheierii contractelor intre absenti, Codul comercial reglementeaza in art. 35-39 , general admis fiind ca ele sunt aplicabile deopotriva in materie comerciala si in materie civila.

In principiu, normele cuprinse in Codul comercial au caracter supletiv si ele se aplica numai cand partile nu au convenit altfel. Normele cu caracter imperativ continute in Cod ocupa o pozitie minoritara dar demonstreaza fermitatea legiuitorului in protejarea intereselor generale , fiind obligatorii pentru parti.

Legile comerciale speciale. Codul comercial cuprinde numai normele juridice principale privind activitatea comerciala, legile comerciale speciale fiind cele care reglementeaza in detaliu si adaptat dinamicii activitatii comerciale.

Legile comerciale se regasesc in : Legile adoptate de catre Parlament, (legile stricto sensu), decretele-legi, hotararile si ordonantele Guvernului, actele normative emise de catre alte autoritati ale statului.

A). Legile (stricto sensu) . O serie de activitati cu caracter comercial sunt reglementate prin lege .Cu titlu de exemplu mentionam:Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale , Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comertului, Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurentei neoiale, Legea nr. 58 / 1934 asupra cambiei si biletului la ordin, Legea nr. 59/ 1934 asupra cecului etc.    

B). Decretele-legi. Anterior adoptarii Constitutiei s-au reglementat in avans si potrivit necesarului tranzitiei spre economia de piata acte normative de interes pentru activitatea comerciala. In acest sens exemplificam: Decretul -lege privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe byza liberei initiative, decretul -lege nr. 139-1990 privind infiintarea camerei de Comert, si Industrie a Romaniei etc.

C). Hotararile si ordonantele guvernului. Unele aspecte ale activitatii comerciale sunt reglementate prin acte ale guvernului urmand linia politicii economice promovate de catre acesta : H.G. nr. 394/1995 privind obligatiile ce revin agentilor economici - persoane fizice sau persoane juridice- in comercializarea produselor de folosinta indelungata, O.G. nr. 21/ 1992 privind protectia consumatorilor, O.G. nr. 70/ 1994 privind impozitul pe profit etc.

D). Normele , regulamentele si ordinele adoptate de catre autoritatile competente. Prin lege, hotarare sau ordonanta, anumite organe pot fi investite cu puterea de a emite norme , regulamente si ordine de aplicare a acestor acte normative. De ex. : Normele metodologice privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor nr. P /608-773/1998, emise de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei si de Ministerul Justitiei.

In concluzie, determinarea caracterului comercial al unei legi speciale se face prin raportare la Codul comercial care cuprinde reglementarea de baza, jalonata a activitatii comerciale .

E). Codul civil si alte legi speciale. Art. 1 din C.com. statueaza ca in absenta unor norme in Codul comercial se aplica Codul civil, conferindu-i acestuia din urma rolul de izvor subsidiar al dreptului comercial.Asa fiind, numai in absenta unor reglementari exprese din materia Codului comercial si a legilor comerciale speciale se aplica dispozitiile Codului civil si legile civile speciale. In acest sens , Codul comercial nu mai reia reglementarea juridica in materia obligatiilor, in special cele referitoare la izvoarele si efectele obligatiilor, precum si cele referitoare la contractele speciale . Dintre legile civile speciale de interes deosebit pentru materia dreptului comercial il constituie Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice si Decretul nr. 167/ 1958 privind prescriptia extinctiva.

3.2.3. Izvoare interpretative ale dreptului comercial.

Generalitati. Rolul acestor izvoare interpretative care coexista cu izvoarele normative ale dreptului commercial este de a inlesni interpretarea vointei manifestate in raporturile comerciale , ca in cazul uzurilor comerciale, sau la interpretarea actelor normative comerciale , in vederea aplicarii lor ratio legis, ca in cazul dotrinei si practicii judiciare.

A). Uzurile comerciale . Uzul, sinonim cu obiceiul sau cutuma, reprezinta o regula de conduita generata de practica sociala, exersata pe o durata indelungata de timp si verificata sub aspectul eficientei conformarii , fiind respectata ca o norma juridica obligatorie. In dreptul comercial roman, cutuma comerciala nu se inscrie in sfera izvoarelor normative , in acest sens fiind lamuritoare prevederea continuta in art. 1 din C.com. care reglementeaza izvoarele dreptului comercial in mod expres , fara a mai reproduce dispozitiile Codului Comercial Italian care consacrau uzurile comerciale ca izvor de drept normativ.

In dreptul nostru comercial nu exista uzuri normative dar doctrina si practica judiciara recunosc uzurile interpretative (conventionale), care rezulta din vointa prezumata a partilor si sunt menite sa lamureasca sensul si limitele acestei vointe.

Uzurile interpretative , sub aspectul existentei lor si sferei de aplicare, sunt deduse din anumite reglementari ale Codului civil :

Art. 970 C.civ. care prevede ca in materia conventiilor , acestea trebuie executate cu buna credinta, obligand nu numai la ceea ce este expres prevazut in ele , ci si la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa, urmand ca obligatiile rezultate din contractele comerciale trebuie executate cu buna credinta, cu diligenta unui bun comerciant , aceste contracte cuprinzand si obligatii rezultate din obiceiurile activitatii comerciale.

Art. 980 C.Civ. care prevede ca dispozitiile indoielnice dintr-un contract se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul.

Art. 981 din C.civ. care prevede ca, desi nu sunt expres prevazute in contract, clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg.

B) Doctrina. General admis este faptul ca doctrina nu reprezinta un veritabil izvor de drept, dar se recunoaste importanta covarsitoare a acesteia in progresul stiintei dreptului comercial, mai cu seama ca reforma legislativa postrevolutionara in materie comerciala se afla in plina ascensiune si ca de cele mai multe ori, solutiile doctrinei sunt un real suport pentru legiuitor.

C). Practica judiciara. Sistemul nostru de drept nu recunoaste practica judiciara sau precedentul judiciar ca fiind izvor de drept; potrivit principiului separatiei puterilor in stat, instantele judecatoresti sunt competente sa aplice legea, contribuind la interpretarea legilor comerciale. In acest sens , forta argumentatiei juridice continute in hotararile judecatoresti poate juca un rol important in verificarea eficientei legii sau poate constitui un semnal de resort pentru necesitatea adoptarii unor noi reglementari , fiind un real izvor de inspiratie pentru legiuitor.

Sectiunea 4. Autonomia dreptului comercial.

4.1. Punerea problemei. Nevoile dezvoltarii comertului si ale apararii intereselor comerciantilor au condus, odata cu debutul sec. al XIX-lea, la codificarea dreptului comercial, ca un drept special fata de dreptul civil. Totodata, doctrina a avansat controverse relativ la oportunitatea afirmarii dreptului comercial ca un drept autonom ori integrarea acestuia in dreptul civil, in vederea realizarii unui drept privat unitar.

Argumentele invocate in favoarea unitatii dreptului privat afirma ratiuni legate de:

. unitatea reglementarii care asigura mai bine protectia necomerciantilor ;

reglementarea unica pentru institutii juridice specifice divizarii dreptului privat in drept comercial si drept privat (de ex. Contractul de vanzare- cumparare);

dificultatile de ordin practic in calificarea juridica a comercialitatii actelor juridice si a unor activitati desfasurate de catre necomercianti, si implicit, de stabilire corecta a incidentei regimului juridic aplicabil;

existenta unei serii considerabile de notiuni si categorii apartinand dreptului civil aplicabile dreptului comercial relative la persoana, contract, obligatie, prescriptie etc.

inechitatea inregistrata relativ la tratamentul juridic al subiectilor de drept privat, generata de recunoasterea valentelor de izvor de drept (interpretativ) uzurilor, ajungandu-se la o delegare a atributiilor legislative comerciantilor.

supletea si dinamica regulilor dreptului comercial s-au demonstrat a fi mai bine adaptate la nevoile economice, motiv pentru care s-ar impune a fi aplicate si necomerciantilor.

Tendinta europeana este de "comercializare " a dreptului civil ( cu referire la raporturile juridice cu continut patrimonial) , vizad in principal o simplificare a reglementarii raporturilor juridice la care participa persoanele fizice si persoanele juridice.

Argumentele sustinute in favoarea autonomiei dreptului comercial fie combat tezele adeptilor unitatii dreptului privat, fie subliniaza specificitatea raporturilor juridice comerciale:

aplicarea legilor comerciale unor raporturi juridice dintre comercianti si necomercianti este impusa de necesitatea ca raportul juridic sa primeasca o reglementare unica, cu precizarea ca numai raportul juridic se afla sub incidenta legii comerciale, nu si statutul juridic al necomerciantului.

dificultatile de interpretare presupus a fi generate de diviziunea dreptului privat sunt rezolvabile prin instrumente juridice bine precizate, reglementate legal si nu se inscriu ca un fenomen izolat, comparativ cu alte ramuri ale dreptului.

dificultatile in practica legate de determinarea sferei de aplicare a dreptului comercial poate fi atenuata prin reglementarea de lege ferenda a faptelor de comert cu caracter limitativ si nu enuntiativ , ca in actuala reglementare.

uzurile comerciale nu au valoare de izvor formal de drept fiind consacrate cu titlu exceptional.

Sectiunea 5. Tendinte moderne ale dreptului comercial

5.1. Dreptul comercial a evoluat de-a lungul vremii odata cu dezvoltarea nevoilor comertului si industriei, in stransa legatura cu progresul tehnic si stiintific care au revolutionat productia si schimbul . In atare context, inca de la inceputul sec. al XIX-lea si pana in perioada contemporana in dreptul comercial au aparut si se cultiva in mod constant tendinte de perfectionare a cadrului legislativ in acord cu adaptarea la cerintele vietii economice in perpetuaa dinamica. In directii majore se are in vedere: dezvoltarea dreptului comercial, interventia statului in activitatea economica in zone de interes specifice, egalizarea tratamentului juridic al participantilor la raporturile juridice cu continut comercial, unificarea internationala , interregionala a dreptului comercial, fundamentarea disciplinara in materia dreptului economic si dreptul afacerilor.

5.2. Dezvoltarea dreptului comercial. In prezent, sfera dreptului comercial cuprinde totalitatea activitatilor productive , cu exceptia profesiunilor liberale si a agriculturii. Nevoile comertului, expansiunea pietelor si diversificarea obiectului de activitate al comerciantilor a condus la schimbari majore in planul intreprinderii comerciale, in prezenta ocupand pondere sporita intreprinderile colective , organizate sub forma societatilor comerciale si pondere redusa organizarea activitatii comerciale sub forma intreprinderii individuale. Devenind in optica teoreticienilor drept "piatra unghiulara a dreptului comercial", intreprinderea comerciala determina obiectul de studiu , in perspectiva, al stiintei dreptului afacerilor , intr-o incercare salutara de redimensionare a abordarii institutionale.

5.3. Interventia statului in activitatea economica. Desi la aparitia sa dreptul comercial a evoluat sub auspiciile principiilor ce consacra libertatea comertului si industriei, sub stindardul liberalismului pur in conceptia de reglementare, istoria sec. XX a demonstrat ca se impune atenuarea efectelor negative descrise de functionarea dizarmonica a economiilor nationale si interventia ferma a statului prin norme de drept public in activitatea economica. Ratiuni legate de imperativul echilibrului economic prin interventia statului cu concursul institutiilor sale , afirmate argumentat de catre economistul englez Keynes in premiera (exemplificand cu efectele dezastruoase ale liberalismului economic excesiv in cazul crizei economice mondiale din perioada 1929- 1933) au condus la revolutionarea conceptiei de fundamentare a dreptului comercial. Un debut in acest sens a reprezentat programul derulat in perioada 1933- 1936 in S.U.A. "New Deal", in timpul administratiei Roosevelt, apreciat ca fiind prima manifestare de interventie a statului in economie. Din perioada ce a urmat celui de-al doilea razboi mondial si mai cu seama in actualitate asistam la "publicizarea" dreptului comercial , apreciat la origini ramura de drept privat , inregistrandu-se fenomene specifice: preluarea unor insemnate activitati din domeniul privat in domeniul public, prin crearea de servicii publice industriale si comerciale , prin promovarea tehnicilor de economie concertata, prin folosirea stimulentelor economice ( credite, dobanzi, impozite, comenzi etc. ), masuri de dirijism economic in genere, justificate de rezultatele calificate ale diagnozei si prognozei in materie economica. Dreptul comercial tinde asadar sa fie redimensionat prin inlocuirea multor norme supletive cu norme imperative care afecteaza libertatea contractuala dar prezinta avantajele protectiei juridice ale unor drepturi de interes general si contribuie la intarirea disciplinei economice , financiare si fiscale a comerciantului , precum si la realizarea unei echilibru de forte intre comerciantii care ocupa pozitia dominanta in oferta si consumatori care reprezinta cererea si determina activitatea , chiar existenta comerciantului. O expresie a celor relevate o constituie spre exemplu tendinta amplificarii ponderii contractelor de adeziune promovate de catre comercianti, in detrimentul contractelor comerciale negociate, cele din urma reprezentand de fapt proiectia principiului libertatii comertului.

5.4. Unificarea internationala a dreptului comercial. Daca in cursul sec. al XIX-lea codificarea dreptului comercial a urmat linia consacrarilor particularitatilor nationale, in acord cu interesele economice corespunzatoare momentului, in perioada moderna asistam la tendinta generalizata la scara mondiala de uniformizare a legilor comerciale. Ratiunile sunt dictate de imperativul intaririi securitatii juridice a raporturilor comerciale, avand in vedere mobilitatea comerciantului contemporan si stadiului actual de dezvoltare a pietelor.

Actiunile de uniformizare a legilor comertului au debutat , sub diverse forme; dupa primul razboi mondial, sub auspiciile "Ligii Natiunilor" au fost adoptate Conventiile de la Geneva privind legile uniforme referitoare la cambie, biletul la ordin (1930) si asupra cecului (1931) , in baza carora statele au adoptat legi interne proprii referitoare la aceste titluri de credit. Au urmat conventii privind transportul pe cale ferata, auto, aerian etc. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, sub egida O.N.U. si a institutiilor sale s-au adoptat Conventia privind transportul pe mare ( Regulile de la Hamburg, 1978), Conventia asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri (Viena, 1980) etc.

Tratatul de la Roma din 1957 si Crearea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht (1993)     au reprezentat momente marcante in directia consacrarii pietei unice europene, care functioneaza dupa reguli ce vizeaza : libera circulatie a marfurilor , serviciilor si capitalurilor intre statele membre, iar acest proces a presupus eforturi in directia armonizarii legislatiilor comerciale nationale cu cele europene. Obiectivele majore ale Uniunii Europene fondate pe comunitatile europene vizeaza promovarea progresului economic si social, prin adoptarea unor solutii legate de crearea unui spatiu economic neingradit de frontiere nationale, in care s-au pus bazele institutionale ale uniunii economice si monetare .

Acordul din de asociere din 1993 intre Romania , pe de o parte, si Comunitatea Europeana si statele membre ale acesteia, pe de alta parte , prevede in conditii concrete , necesitatea armonizarii legislatiei romanesti , prezente si viitoare , cu legislatia Uniunii Europene, stabilindu-se si modalitatile prin care legislatia Romaniei sa devina, progresiv, compatibila pana la identificare totala, cu legislatia comunitara.

5.5. Drept comercial si dreptul afacerilor, evolutie conceptuala.

In scopul perfectionarii reglemenarii activitatii economice si a raporturilor juridice pe care acestea le implica, s-au conturat in doctrina occidentala, opinii legate de afirmarea tezei autonomiei dreptului economic, fara a se stabili inca un punct de vedere unitar cu privire la definirea acestei viitoare ramuri de drept. Dreptul comercial trebuie insa conceput intr-o viziune mai larga, ca un drept al afacerilor, care sa contina nu numai elemente de drept privat, admise traditional, ci si elemente de drept public (interventia statului in economie, drept fiscal, dreptul muncii etc.) dand astfel in mod necesar un caracter pluridisciplinar materiei. Unanim admis este insa faptul ca dreptul comercial ramane principalul nucleu al dreptului afacerilor, chiar daca dreptul comercial evolueaza in directia accentuarii rolului intreprinderii in activitatea comerciala.

Sectiunea 1. Actele si faptele de comert.    In prealabil se impune tratarea distinctiei terminologice intre "actele juridice" si "faptele juridice", motivat de redactarea Codului Comercial roman in materie.

Actul juridic civil reprezinnta o manifestare de vointa a uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice savarsite in scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice civile.

Faptul juridic civil este un eveniment sau o actiune savarsite fara intentia de a produce efecte juridice.

Codul comercial roman statueaza anumite acte si operatiuni pe care le califica, generic, "fapte de comert", prin savarsirea carora iau nastere raporturi juridice reglementate de legi comerciale.

1.1.Definirea si caracteristicile actelor si faptelor de comert.

"Faptele de comert" sunt reglementate in art. 3 din Codul Comercial roman si sunt urmatoarele:

"1. Cumparaturile de producte sau marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde, de obligatiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulind in comert;

2. Vanzarile de produse, vanzarile si inchirierile de marfuri, in natura sau lucrate, si vanzarile de obligatiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulind in comert, cind vor fi fost cumparate cu scop de revinzare sau inchiriere;

3. Contractele de report asupra obligatiunilor de Stat sau a altor titluri de credit circulind in comert;

4. Cumpararile si vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;

5. Orice intreprinderi de furnituri;

6. Intreprinderile de spectacole publice;

7. Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

8. Intreprinderile de constructii;

9. Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;

10. Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cind altul decit autorul sau artistul vinde;

11. Operatiunile de banca si schimb;

12. Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale;

13. Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

14. Cambiile si ordinele in producte sau marfuri;

15. Constructiunea, cumpararea, vinzarea si revinzarea de tot felul de vase pentru navigarea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas.

16. Expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatiune;

17. Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii;

18. Asigurarile, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;

19. Depozitele pentru cauza de comert;

20. Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisurilor de gaj, liberate de ele.

Prin art. 4 din Codul Comercial roman se mai prevede ca sunt socotite fapte de comert si : " celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul."

Consecutiv, art. 5 prevede: "Nu se poate considera ca fapt de comert cumpararea de producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatia cumparatorului, ori a familiei sale, de asemenea revinzarea acestor lucruri si nici vinzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau cel cultivat de dinsul."

In aparenta, rezulta concluzia ca in Codul Comercial roman sunt reglementate numai faptele de comert , nu si actele juridice ocazionate de comert; la o analiza judicioasa a intentiei legiuitorului observam insa ca in realitate sintagma "fapte de comert" cuprinde in continutul sau semantic exprimat generic actele juridice si faptele juridice , dand incidenta legilor comerciale obligatiilor izvorate din acestea. Deci, intra sub incidenta legilor comerciale nu numai actele juridice comerciale ci si faptele juridice licite (imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata si gestiunea de afaceri) si cele ilicite savarsite de catre comerciant in legatura cu exercitarea comertului sau .

1. 2. Definitia actelor de comert. Au fost propuse diferite criterii pentru caracterizarea faptelor de comert, in general, si a actelor de comert , in particular, plecand de la caracteristicile definitorii: natura speculativa , descrisa de intentia obtinerii de profit, act de circulatie datorita interpunerii intre producator si consumator, act indeplinit printr-o intreprindere, inteleasa in sens comercial ca fiind o activitate organizata metodic , in fruntea caruia se afla o persoana numita intreprinzator, care combina resursele cu capitalul si munca, in scopul producerii de bunuri si servicii, respectiv valorificarii lor.

Definitie. Intr-o maniera sintetica, de natura sa cuprinda global caracterele faptelor de comert , acestea constituie ansamblul de acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari ori prestarea de servicii sau o interpunere in circulatia de marfuri, cu scopul de a otine profit.

1.3. Natura juridica a unor acte si operatiuni. In doctrina si practica dreptului commercial s-au purtat discutii cu privire la calificarea juridica a naturii unor acte si operatiuni cu caracter special, in referire la comercialitatea sau necomercialitatea lor. Este cazul :

A). Activitatilor de educatie si invatamant, apreciate in mod traditional ca nu reprezinta o activitate comerciala. Totusi, prin H.G. nr. 201/1990 , in anexa 1 se prevede ca "intreprinzatorii particulari pot organiza si desfasura servicii de educatie si invatamant". In realitate insa, dispozitiile citate vizeaza numai acele servicii solicitate pentru completarea cunostintelor (meditatiile) ori invatamantul prescolar. In esenta, activitatea de invatamant organizata din initiativa privata excede sferei faptelor de comert si se califica drep prestari de servicii cu character intellectual de natura civila si nu comerciala.

B). Activitatea ce constituie obiectul unei profesiuni liberale. Este cazul activitatilor ce fac obiectul unor profesiuni liberale (activitatea avocatiala, medicala, etc. ) care nu poate fi asimilata activitatii comerciale, deoarece consta in furnizarea celor interesati de cunostinte si competente ale persoanelor practicante in domenii ce exced faptelor de comert, acestea fiind tinute la obligatii de diligenta si nu de rezultat, in domenii socioprofesionale reglementate de legi speciale, civile. In schimbul prestarii acestor activitati, persoanele in cauza primesc onorarii si deci nu urmaresc obtinerea de profit, astfel caactele si faptele nlor nu sunt comerciale.

C) Jocurile de intrajutorare. Frecventa acestor operatiuni derulate in perioada post decembrista si impactul social al efectelor produse , in mare parte negative, au suscitat controvese cu privire la corecta lor calificare juridica de catre doctrina si jurisprudenta, mai cu seama in ipoteza desfasurarii lor de catre societati comerciale care le-au inclus in obiectul lor de activitate. Intr-o opinie transanta , unanim admisa in materie, activitatile de intr-ajutorare nu se incadreaza in categoria jocurilor de noroc admise de lege , datorita mecanismului de dobandire a castigului, care nu presupune in acest caz elementul aleatoriu al hazardului ci functioneaza pe un mecanism de planificare a castigului in favoarea participantilor din prima parte a listei, cu posibilitatea determinarii matematice a perioadei de blocare a jocului datorita multiplicarii in progresie geometrica. In concluzie, nu prezinta caracteristicile tipice ale jocurilor de noroc, nu sunt fapte de comert si nu pot face obiectul de activitate al unei societati comerciale.

D) Locatia de gestiune. Potrivit art. 32 din Legea nr. 15/1990, regiile autonome, sau societatile comerciale pot incheia cu persoane fizice ori juridice , romane sau strainne, contracte de locatie a gestiunii, avand ca obiect gestiunea sectiilor, uzinelor, fabricilor sau altor subunitati economice din structura lor. Acest tip de contract este calificat drept fapta de comert subiectiva sau unilaterala (mixta ) dupa caz, iar obiectul contractului il reprezinta un fond de comert, astfel ca actele juridice ce privesc acest fond de comert sunt comerciale si nu civile. Acelasi caracter il au si litigiile izvorate din acest contract.

Sectiunea 2. Clasificarea faptelor de comert. Interes practic.

Doctrina a avansat multiple criterii de clasificare a faptelor de comert, cu elementul comun reprezentat de criteriul determinarii domeniului dreptului commercial , respectiv fapte de comert obiective si fapte de comert subiective. Doctrina moderna, in tendintele ei de simplificare, acrediteaza teoria clasificarii lor dupa criterii urmand insasi clasificarea propusa de Codul comercial:

1. Faptele de comert obiective (art. 3 C. com.) ;
2. Faptele de comert subiective ( art. 4 C. com.);
3. Faptele de comert unilaterale sau mixte (art. 56 C. com.).

2.1. Faptele de comert obiective. Sunt actele juridice si operatiunile prevazute de art. 3 C.Com. si sunt obiective deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica.

2.1.2. Clasificarea faptelor de comert obiective. Sunt clasificate potrivit criteriului obiectului si functiei economice a actelor si operatiunilor si se divid in trei subgrupe :

I. Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie.

II. Intreprinderile, adica operatiunile ce vizeaza organizarea si desfasurarea activitatii de productie

III. Actele juridice si operatiunile conexe (accesorii), apreciate drept fapte de comert datorita legaturii lor cu actele juridice sau operatiunile pe care le apreciaza drept fapte de comert.

I. Operatiunile de interpunere in schimb si circulatia marfurilor. In aceasta subgrupa se incadreaza : cumpararea si vanzarea comerciala si operatiunile de banca.

1). Cumpararea si vanzarea comerciala. Este asemanatoare sub aspecturl structural, cu vanzarea cumpararea civila, reglementata de art. 1295 C.Civ.

Note de distinctie:

• functia economica a contractului, descrisa de intentia de revanzare sau inchiriere care trebuie sa existe la data perfectarii conventiei comerciale , care trebuie sa fie cunoscuta co- contractantului si sa priveasca bunul cumparat.
• Potrivit art. 5 din C.com. " nu se poate considera fapt de comert cumpararea de produse sau marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului, ori a familiei sale;de asemenea, revanzarea unor lucruri si nici vanzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau sau cel cultivat de dansul".

Operatiunile de banca si schimb. Sunt fapte de comert prevazute de art. 3 pct. 11 din C.com. , si consta in operatiuni specifice: depozit bancar, efectuare de plati, creditare, operatiuni de schimb privind regimul monetar sau al biletelor de banca etc.

II. Intreprinderile, adica operatiunile ce vizeaza organizarea si desfasurarea activitatii de productie.

Codul commercial enumera activitatile din intreprinderi care constituie acte de comert : furnituri, spectacole publice, comisioane, agentii si oficii de afaceri, constructii, fabrici si manufactura,, imprimerie, editura etc., dar fara a da expres o definitie intreprinderii, nucleul de baza al desfasuraarii acestor operatiuni, fapte de comert in sens general. Potrivit criteriului economic, doctrina a statuat ca intreprinderea ar putea fi definita ca o organizare sistematica a unei activitati, cu ajutorul factorilor de productie (resurse ale naturii, capital si munca) de catre intreprinzator si pe riscul sau, in scopul producerii de bunuri si servicii destinate schimbului commercial, in vederea obtinerii de beneficii (profit).

III. Actele juridice si operatiunile conexe (accesorii), sunt calificate drept fapte de comert datorita stransei legaturi cu anumite acte sau operatii considerate de C.com a fi fapte de comert. Din aceasta subgrupa fac parte:

• Contractele de report asupra obligatiilor de stat si sau a altor titluri de credit care circula in comert;
• Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale;
• Contractele de mandat si comision;
• Contractele de consignatie;
• Operatiunile de mijlocire in afacerile comerciale;
• Cambia sau ordinele in producte sau marfuri;
• Operatiunile cu privire la navigatie ;
• Depozitele pentru cauza de comert;
• Contul current si cecul;
• Gajul si fidejusiunea.

2.2. Faptele de comert subiective. In art. 4 C.Com. se prevede ca sunt socotite ca fapte de comert si "celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de naturra civila sau daca nu rezulta contrariul din insusi actul". Asadar, pe langa faptele de comert obiective, a caror comercialitate este indepeendenta de calitatea pesoanei care le savarseste, Codul comerialcalifica drept fapte de comert si acele acte care dobandesc caracter commercial datorita calitatii de comerciant a persoanelor care le savarseste, din ratiuni explicate de necesitatea cuprinderii in sfera dreptului comercial a tuturor actelor si operatiunilor savarsite de catre un comerciant in aceasta calitate si in legatura cu comertul sau. Interesul practic al ratiunii legiuitorului in acest sens rezida in aceea ca se asigura in aceasta modalitate protectia juridica deopotriva a comerciabtului , cat si a necomerciantilor care stabilesc legaturi juridice cu acesta. Art. 4 din C.com. instituie o prezumtie de comercialitate pentru toarte obligatiile comerciantului (cu exceptiile aratate in text) , indifferent de izvorul lor. Asadar, vor constitui fapte de comert nu numai obligatiile contractuale ci si obligatiile derivate din fapte juridice licite (imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata si gestiunea de afaceri), si din fapte juridice ilicite care au legatura cu activitatea comerciantului (art. 998 C.Civ.).

2.3. Faptele de comert unilaterale sau mixte. Faptele de comert pot fi BILATERALE cand actul sau operatiunea de comert are caracter de comercialitate pentru ambele parti implicate in raportul juridic, sau UNILATERALE     sau MIXTE , cand operatiunea sau actul juridic au caracterul unei fapte de comert numai pentru una dintre parti, pentru cealalta putand fi un act de natura civila.

Art. 56 din C.com. prevede in acest sens ca " daca un act este comercial numai pentru una dintre parti, toti contractantii sunt supusi, in ce priveste acest act, legii comerciale".

Solutia se justifica prin aceea ca , fiind un act juridic unic, el nu poate fi supus, simultan, la dubla regelemntare: civila si comerciala. Art. 56 C. com . mai prevede insa ca faptelor de comert unilaterale li se aplica legea comerciala cu limitarea : ".afara de cazul in care legea ar dispune altfel", referindu-se la situatiile expres si limitative prevazute de lege , de inlaturare a legii comerciale in favoarea legii civile. Ex.: art. 42 din C.com. prevede ca in obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti solidar pentru datorii, dar aceasta solidaritate nu se aplica la necomercianti pentru operatiuni care, in ceea ce ii priveste, nu sunt fapte de comert. Sintetic, legea exclude aplicarea prezumtiei de comercialitate cand codebitorii sunt necomercianti, iar obligatia lor are drept izvor o obligatiune care nu poarte fi retinuta , potrivit criteriului subiectiv, drept fapta de comert. In practica, este vorba despre ipoteza unui contract de vanzare cumpaarare incheiat intre doi agricultori vanzatori cu un comerciant cumparator; in acest caz, raspunderea comerciantilor pentru neexecutarea obligatiilor va fi divizibila , nu solidara, deoarece rezulta dintr-un act care, pentru agricultori, nu este fapta de comert.

Sectiunea 2 . Subiectele raportului juridic de drept comercial. In temeiul Codului comercial roman , calitatea de comerciant se dobandeste in mod diferentiat, sub aspectul conditiilor de forma si fond, dupa cum este vorba de o persoana fizica sau o persoana juridica.

2.1.1. Calitatea de comerciant - persoana fizica.

Potrivit art. 7 din C.com., " sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita.". Din textul legal se desprinde concluzia ca, pentru a dobandi calitate de comerciant, persoana fizica trebuie sa indeplineasca douza conditii: sa savarseasca fapte de comert si acestea sa fie exercitate cu titlu de profesiune obisnuita. Doctrina avanseaza alaturat si conditia exercitarii comertului in nume propriu, independent, pe riscul sau, cu precizarea ca se impune existenta elementului intentiei de a realiza profit, cea din urma conditie fiind necesara si suficienta, nemijlocita de finalitatea realizarii profitului.

2.1.2. Dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica.

In lumina conditiilor pe care trebuie sa le intruneasca cumulativ o persoana fizica pentru a deveni comerciant, concluzionam :

A). Pentru a deveni comerciant, o persoana fizica trebuie sa savarseasca anumite fapte de comert obiective (art. 3 C.Com.), iar savarsirea acestor fapte de comert trebuie sa fie efectiva, nefiind suficienta simpla intentie nematerializata in acest sens . De regula, aceasta calitate se dobandeste numai daca persoana in cauza exercita fapte de comert obiective , in mod direct sau indirect, prin intermediul altei persoane. Ceea ce intereseaza in sens juridic este asumarea de catre persoana in cauza a raspunderii juridice derivate din calitatea sa de comerciant, pentru actesle sale de comert, realizate direct sau indirect, prin prepusi. De asemenea, caracterul faptelor de comert savarsite de catre persoana fizica trebuie sa fie licit, operatiunile contrare legii si ordinii publice sau bunelor moravuri fiind nule , nu pot produce nici un efect. Desfasurarea unor activitati interzise prin lege liberei initiative nu pot conduce la dobandirea calitatii de comerciant. ( in acest sens, H.G. 201/ 1990 , Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, cu modificarile ulterioare).

B). Pentru a dobandi calitatea de comerciant pesoana fizica trebuie sa exercite fapte de comert obiective cu titlu de profesiune obisnuita, inteleasa ca o activitate permanenta , consecventa, desfasurata in virtutea unei abilitati si calificari profesionale raportat la obiectul de activitate ales. Finalitatea este aceea a obtinerii de profit (finis mercatorum est lucrum). Caracterul proesional sau accidental al savarsirii faptelor de comert este apreciat ca o stare de fapt, , care in caz de litigiu, poate fi dovedita cu orice mijloc de proba admis de lege.

In concluzie, rezulta ca savarsirea faptelor de comert are caracter de profesiune obisnuita daca coexista doua elemente: un element de fapt (factum), care consta in exercitiul systematic si repetat al unor fapte de comert obiective si exercitiul psihologic (animus), care se refera la intentia de a deveni comerciant , adica de a face parte din aceasta categorie socio -profesionala.

C). Pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre persoana fizica este necesara conditia savarsirii faptelor de comert in nume propriu, independent si pe riscul sau. Interesul practice al dezvoltarii teoretice rezida in necesitatea delimitarii sub aspect juridic, a comerciantului de auxiliarii folositi de acesta in activitatea sa, care sunt reprezentanti ai acestuia. Stabilind legaturi juridice ocazionate de exercitarea comertului sau, comerciantul angajeaza numele si patrimoniul sau in raporturile cu tertii. Auxiliarii, ca reprezentanti ai comerciantului, savarsesc si ei fapte de comert cu character profesional, ar in numele si pe seama comerciantului care ii imputerniceste in acest sens. Este cazul prepusului, comisilor pentru negot. Asemanator este si tratamentul juridic legal referitor la statutul administratorilor unei societati comerciale; ei incheie acte juridice in numele si pe seama societatii comerciale , iar nu in nume propriu. In consecinta, calitate de comerciant are societatea comerciala si nu administratorul sau, dupa cum si raspunderea juridica este reglementata diferit.

In doctrina si practica s-a pus problema asociatilor din societatile de persoane (cei din societatea in nume colectiv si categoria comanditatilor administratori din societatea in comandita ), daca sunt comercianti sau nu, avand in vedere forma lor de raspundere juridica , nelimitata si solidara, angajand (in subsidiar, ce-i drept) intregul lor patrimoniu personal pentru datoriile societatii. Concluzia rezultanta a teoriilor vehiculate in materie este ca nu dobandesc calitate de comercianti prin simpla calitate de asociat.

2.1.3. Delimitarea calitatii de comerciant de alte profesiuni indeplinite de catre persoana fizica.

Calitatea de comerciant a unei persoane fizice este delimitata de alte profesiuni pe care le exercita persoanele fizice. Sunt avute in vedere persoanele fizice care exercita profesiuni liberale, meseriasii si agricultorii.

• Persoanele care exercita profesiuni liberale. In mod traditional se admite ca persoanele care exercita profesiuni liberale nu au calitatea de comercianti, cum este cazul medicilor , avocatilor, notarilor publici, arhitectilor, artistilor etc. Se considera ca activitatea desfasurata de catre aceste persoane se exercita in mod independent si consta in punerea la dispozitia celor interesati a cunostintelor si competentelor intelectuale , iar in schimb sunt indrituite la plata onorariului si deci nu se are in vedere obtinerea de profit.
• Agricultorii. Potrivit art. 5 din C.com., nu sunt considerate fapte de comert vanzarile produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamantul sau ori pe care l-a cultivat. Vanzarea produselor agricole realizate in aceasta ipoteza nu este fapta de comert, de unde rezulta ca agricultorii nu au calitatea de comercianti.Art. 1 din Legea nr. 26/1990 prevede in cazul lor ca nu au obligatia de inmatriculare in Registrul comertului.

2.1.4. Dobandirea calitatii de comerciant de catre societatile comerciale.

Conditii de dobandire. Conform art. 7 din C.com., pe langa persoanele fizice au calitatea de comerciant si societatile comerciale reglementate de Legea nr. 31/ 1990 rep. : societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea pe actiuni, societatea in comandita pe actiuni si societatea cu raspundere limitata. In aceasta categorie intra si societatea pe actiuni si sociatatea cu raspundere limitata constituite prin reorganizarea fostelor unitati economice de stat, in temeiul Legii nr. 15/1990.

Societatea comerciala are o unica finalitate: ea se constituie in scopul de a desfasura o activitate comerciala, materializata in obiectul ei de activitate , prevazut obligatoriu in actul ei constitutiv (art. 1 din L.S.C.); pentru a dobandi calitatea de comerciant trebuie sa se constituie cu respectarea conditiilor prevazute de lege in acest sens. Persoana fizica dobandeste calitatea de comerciant prin exercitarea comertului cu character professional, pe cand societatea comerciala dobandeste aceasta calitate ab origine, prin insasi constituirea ei, independent de savarsirea vreunei fapte de comert. Sintetic, se poate exprima plastic ca persoanele fizice "devin "comercianti, in timp ce societatile comerciale "se nasc" comercianti. In aceasta claitate, societatilor comerciale le incumba toate obligatiile profesionale prevazute pentru comercianti.

Calitatea de comerciant a altor persoane juridice. Se discuta in practica despre unele probleme referitor la calitatea de subiect al raporturilor de drept commercial al altor persoane juridice, cum este cazul statului si unitatilor sale administrative teritoriale, regiilor autonome, societatilor nationale, organizatiilor cooperatiste, asociatiilor si fundatiilor.

A). Statul si unitatile sale administrativ- teritoriale. Art. 8 din C.Com . prevede ca " statul, judetul si comuna nu pot avea calitatea de comercianti".

Totusi , statul savarseste, pe langa actele de autoritate, necesare functionarii serviciilor publice, si acte cu caracter privat, adica anumite fapte de comert, fapt ce-i confera statutul de subiect al raporturilor comerciale, si nu de comerciant, iar aceste raporturi ce iau nastere sunt supuse legii comerciale. Analog, si in cazul unitatilor administrativ-teritoriale se prevede acelasi tratament juridic. De regula, savarsirea de fapte de comert de catre stat si unitatile sale administrativ- teritoriale priveste numai serviciile publice de gestiune privata, adica serviciile publice industriale si comerciale.

B). Regiile autonome. Potrivit art. 135 din Constitutia Romaniei, proprietatea publica apartine statului sau unitatilor sale administrative teritoriale. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile iar in conditiile legii ele pot fi date in administrarea regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate. Referitor la statutul juridic al regiilor autonome, daca sunt sau nu comercianti, concluzia este ca au aceasta calitate motivate de urmatoarele considerente:

potrivit Legii nr. 15/1990, se organizeaza si functioneaza in ramurile strategice ale economiei nationale ( industria de armament, energetica etc.); functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. Sunt persoane juridice iar prin activitatea desfasurata trebuie sa-si acopere cheltuielile si sa realizeze profit.

potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 sunt comercianti si regiile autonome.

Calitatea de comerciant a regiilor autonome se dobandeste din momentul infiinttarii sale, sau dupa, caz, prin hotarare a guvernului sau prin decizia organului unitatilor administrative teritoriale. Din calitatea de comerciant a regiilor autonome deriva si incidenta obligatiilor la care sunt supusi toti comerciantii, respective legea impozitului pe profit, legea privind

orgnizarea si functionarea ontrolului financiar, legea contabilitatii etc.

B). Organizatiile cooperatiste. Art. 1 alin. 2 din Legea nr. 26/1990 mentioneaza si organizatiile cooperatiste in categoria comerciantilor care au obligatia de a se inmatricula in registrul comertului. Sunt entitati juridice care desfasoara activitati de producere si desfacere de marfuri, prestaari servicii etc. in scopul obtinerii de profit. Ele dobandesc calitatea de comerciant de la infiintare, in conditiile legii.

C). Asociatiile si fundatiile. Conform legii, scopul acestor categorii de persoane juridice participante la viata comerciala este desfasurarea de activitati cu caracter nelucrativ (activitati culturale, sportive, caritabile etc.), asadar nu au calitatea de comercianti. Desi nu au calitatea de comerciant , ele pot savarsi anumite fapte de comert. Art. 47 din O.G. 26-2000 recunoaste asociatilor dreptul de a infiinta societati comerciale ( de ex. o asociatie organizeaza o intreprindere de editura in sprijinul desfasurarii scopului nelucrativ al activitatilor culturale si de invatamant.

2.2. Proba calitatii de comerciant. In practica, mai cu seama in litigii se pune problema existentei calitatii de comerciant a uneia dintre partile litigante. Conform legii, sarcina probei revine partii care reclama anumite pretentii (onus probandi incumbit actori), asfel ca cel care invoca sau neaga calitatea de comerciant a unei persoane fizice sau persoane juridice trebuie sa produca in acest sens dovada , care se poate face cu orice mijloc de proba, potrivit art. 46 din C.Com. Dovada se face insa diferit, dupa cum in speta este vorba despre o persoana sau o societate comerciala.

A). In cazul persoanei fizice, calitatea de comerciant se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care sa rezulste ca persoana in cauza a savarsit efectiv una sau mai multe fapte de comert prevazute de art. 3 din C.com., ca profesiune obisnuita si in nume propriu. Deoarece proba calitatii de comerciant este o chestiune de fapt, elementele probate cu existenta autorizatiei administrative de functionare si exercitare a comertului, inmatricularea in registrul comertului , plata impozitului pe profit etc. sunt simple prezumtii, care pot fi combatute cu proba contrara; ceea ce intereseaza este proba din care sa rezulte exercitiul efectiv al comertului de catre persoana in cauza.

B) Dovada calitatii de comerciant a societatii comerciale. In cazul societatii comerciale, calitatea de comerciant se dobandeste prin constituirea societatii, in conditiile prevazute de lege. Ex. de mijloc de dovada: Copia certificata de pe inregistrarea in registrul comertului a societatii comerciale (art. 4 din Legea nr. 26/1990)

2.3. Incetarea calitatii de comerciant. Referitor la incetarea sau pierderea caltatii de comerciant, se tine seama de conditiile in care aceasta calitate a fost dobandita.

2.3.1.Incetarea calitatii de comerciant a persoanei fizice. De vreme ce dobandirea si retinerea calitatii de comerciant este conditionata de exercitarea comertului efectiv, in nume propriu., cu caracter profesional , inseamna ca persoana in cauza inceteaza sa mai aiba calitatea de comerciant in momentul in care nu mai savarseste fapte de comert cu caracter de profesiune.

2.3.2. Incetarea calitatii de comerciant a societatii comerciale. Intrucat dobandirea calitatii de comerciant este legata de insasi constituirea societatii comerciale ca persoana juridica, aceasta calitate se pierde odata cu incetarea personalitatii juridice.

Societatea comerciala isi inceteaza existenta prin lichdare si dizolvare. Potrivit legii , dizolvarea poate avea loc prin expirarea duratei pentru functionarea societatii, imosibilitatea realizarii obiectului societatii sau realizarea acestuia, hotararea adunarii generale , etc.(art. 222 din Legea nr. 31/1990 rep. ).