DREPTUL FINANCIAR, RAMURA A SISTEMULUI DE DREPT DIN TARA NOASTRA

DREPTUL FINANCIAR, RAMURA A SISTEMULUI DE DREPT DIN TARA NOASTRA

Notiunea, trasaturile si obiectul dreptului financiar

Finantele au aparut odata cu statul, deoarece orice structura politica are nevoie, de la constituirea ei, de mijloace materiale si banesti pentru intretinerea aparatului propriu. De asemenea, pentru a mentine forta publica utila statului, sunt necesare contributiile din partea cetatenilor (taxele si impozitele).

Avand in vedere ca scopul urmarit de dispozitiile legale care reglementeaza relatiile financiare este acela de a satisface nevoile statului, face ca dreptul financiar sa fie incadrat in diviziunea dreptului public.

Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementeaza relatiile de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului si ale institutiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societatii.

Obiectul dreptului financiar, potrivit necesitatilor, continutului si cuprinsului finantelor publice, cuprinde:

constituirea si utilizarea fondului bugetar al statului;

constituirea si utilizarea fondurilor banesti proprii ale regiilor autonome si ale unitatilor publice;

constituirea si utilizarea fondului de asigurari sociale de stat si a fondului de ajutor de somaj;

emisiunea monetara;

circulatia monetara cu numerar si fara numerar;

regimul juridic al valutelor;

politica fiscala a statului;

organizarea si functionarea aparatului financiar, bancar si de credit;

controlul financiar.

Astfel, dreptul financiar, ca ramura a sistemului dreptului, genereaza toate normele juridice care reglementeaza relatiile financiare si are mai multe subramuri. Acestea sunt:

subramura dreptului bugetar, care are ca obiect bugetul public si procedura elaborarii, adaptarii si incheierii exercitiului bugetar;

subramura dreptului fiscal, care are ca obiect impozitele, taxele si celelalte venituri ale bugetului public, precum si normele referitoare la procedura fiscala.

Dreptul financiar, spre deosebire de cel fiscal, nu se limiteaza numai la normele juridice referitoare la impozite, taxe, contributii, ci cuprinde si normele in conformitate cu care statul isi asigura sub orice forma resursele financiare.

Izvoarele dreptului financiar

In stiintele juridice, conceptul de izvor al dreptului, numit si izvor formal, desemneaza formele de exprimare a normelor juridice, respectiv, acte normative, cutume, jurisprudenta, etc.

Izvoarele dreptului financiar sunt acte juridice normative, cu forta juridica diferita, in functie de tipul actului si autoritatea emitenta, care reglementeaza raporturile juridice financiare.

In raport cu gradul de generalitate sau specificitate, se disting:

a)     izvoare comune ale dreptului financiar;

b)     izvoare specifice ale dreptului financiar.

a)     izvoare ale dreptului financiar, comune cu ale altor ramuri de drept

Constitutia, legea fundamentala, care prin normele sale, determina structura statului, forma de guvernamant, competenta autoritatilor publice esentiale ale statului, drepturile si obligatiile cetatenilor. In Constitutie sunt cuprinse dispozitii referitoare la elaborarea, aprobarea si executarea bugetului public national si a contului de incheiere a exercitiului bugetar, sunt stabilite competentele statului cu privire la gestiunea banului public, sarcini referitoare la controlul executiei bugetare, politica valutara, politica fiscala, etc.

Dispozitiile Constitutiei sunt dezvoltate prin sistemul legilor organice si ordinare, al ordonantelor simple sau de urgenta ale Guvernului, al hotararilor Guvernului, de punere in aplicare a legilor precum si prin instructiunile si normele metodologice ale ministerelor.

b)     Izvoare specifice ale dreptului financiar

Sunt considerate izvoare specifice, acele acte normative care cuprind dispozitii referitoare la relatiile financiare.

Legea finantelor publice - Lg. 72/1996, care este o reglementare la nivel de lege cadru, cuprinde principiile si normele de baza ale activitatii financiare a statului si constituie cadrul legislativ al finantelor publice;

Legea privind activitatea bancara - Lg. 33/1991;

Legea privind statutul B.N.R. - Lg. 34/1991;

Legea impozitului pe profit - O.G. 70/1994;

Legea impozitului pe salarii - Lg. 32/1991;

Legea controlului financiar si a GF - Lg. 30/1991;

Lg. bugetara anuala;

Alte acte normative care privesc: taxele de timbru, tariful vamal, taxele consulare, etc. si care cuprind reglementari ale relatiilor financiare.

Principiul legalitatii impune ca activitatile financiare sa se intemeieze pe dispozitiile legii, astfel ca impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului public pot fi stabilite numai prin lege.

In sistemul izvoarelor dreptului financiar se cuprind si hotararile consiliilor judetene, municipale, orasenesti sau comunale, care cuprind reglementari in materia finantelor publice locale.

In sistemul nostru de drept, obiceiul juridic, precedentul judiciar, practica judiciara, doctrina, nu sunt recunoscute ca izvoare de drept, insa acestea au un rol important in interpretarea normelor juridice, care tin de aplicarea dreptului.

Un stat de drept se consolideaza, este apreciat si respectat, in buna masura si in functie de justitie, claritatea si fermitatea legilor sale, precum si de durabilitatea lor.

Normele juridice de drept financiar

Norma juridica, este o regula de conduita generala si impersonala, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului.

Scopul normei juridice, a regulii de drept, corespunde finalitatii dreptului de a asigura convietuirea sociala, orientand comportamentul oamenilor in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor care guverneaza societatea respectiva.

Norma de drept financiar se poate defini ca fiind o regula de conduita stabilita sau recunoscuta de stat, care cuprinde drepturile si obligatiile subiectelor participante la raportul de drept financiar si a carei respectare este asigurata de autoritatea de stat.

Dreptul financiar cuprinde si norme juridice care definesc anumite concepte. De aceste definitii trebuie sa se tina cont in interpretarea normelor in relatii cu aceste concepte.

Normele juridice cuprinse in legile bugetare au caracterul unor sarcini, stabilind un cadru precis in limitele caruia se desfasoara activitatea financiara a institutiilor publice si intr-o anumita masura si a altor persoane juridice sau cetateni.

Normele juridice apartinand dreptului financiar si fiscal se afla intr-o stransa conlucrare, o delimitare este de altfel greu de facut: in timp ce normele juridice de drept financiar precizeaza comportamentul pe care trebuie sa-l manifeste actorii din viata economica si sociala, in general, normele juridice apartinand dreptului fiscal prevad obligatiile de colectare, dirijare a resurselor de la persoanele fizice si juridice subiecte platitoare de impozite si taxe, inclusiv sanctionarea acestora pentru nerespectarea Codului Fiscal si a Codului de Procedura Fiscala.

Din punct de vedere al structurii logico-juridice, normele juridice de drept financiar cuprind cele trei elemente specifice: ipoteza, dispozitie si sanctiune.

Dispozitiile normei juridice de drept financiar au, in general, caracter imperativ.

Elementul specific al normei juridice financiare este sanctiunea. Astfel, sunt stabilite sanctiuni caracteristice acestei categorii de relatii, respectiv:

amenda fiscala;

majorari de intarziere;

suspendarea finantarii;

suspendarea creditarii;

limitarea operatiunilor bancare;

majorarea dobanzilor;

rambursarea creditelor inainte de scadanta;

supravegherea activitatii economico-financiare;

vanzarea silita a garantiei gajului;

Sanctiunile se constata si se aplica de catre organele financiare si bancare persoanelor fizice si juridice, subiecte ale raporturilor juridice financiare.

Normele de drept financiar si fiscal prin continutul lor trebuie sa contribuie la asigurarea fondurilor financiare in vederea satisfacerii obiectivelor strategice generale: prosperitate, echilibru si decenta in viata sociala.

Raporturile juridice de drept financiar

Raporturile juridice reprezinta acea parte a relatiilor sociale care se formeaza pe baza normelor juridice si a caror executare este asigurata prin aplicarea legii de catre autoritatea de stat

Premisele fundamentale ale oricarui raport juridic sunt:

norma juridica;

subiectele de drept;

faptul juridic;

Raporturile juridice de drept financiar sunt formate din relatiile sociale care iau nastere si se sting in procesul constituirii, repartizarii si utilizarii fondurilor banesti ale statului si care sunt reglementate de normele juridice financiare.

Faptul juridic, ca izvor al raportului juridic de drept financiar, reprezinta acele imprejurari care, potrivit normelor juridice, duc la aparitia, modificarea sau stingerea de raportuir juridice, provocand, prin aceasta, anumite consecinte juridice.

Faptele juridice pot imbraca forma evenimentelor sau a actiunilor umane.

Evenimentele sunt imprejurari care se petrec independent de vointa oamenilor (catastrofe si calamitati care produc pierderi materiale ce genereaza efectuarea unor cheltuieli bugetare).

Actiunile umane, ca fapte juridice, reprezinta acele manifestari de vointa ale oamenilor, licite sau ilicite, care nasc, modifica, sau sting raporturi juridice. Actiunile umane facute in scopul producerii unor efecte juridice, imbraca forma actelor juridice.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare sunt subiectele, obiectul si continutul acestora.

Subiectele participante la raporturile de drept financiar sunt:

Statul, reprezentat de un organ de specialitate in activitatea financiara si care intra in raportul juridic de pe pozitia de purtator al autoritatii de stat. Aceasta particularitate creeaza o pozitie de subordonare a tuturor celorlalte subiecte participante, fata de subiectul purtator al autoritatii de stat.

Persoane juridice si persoane fizice, in calitate de al doilea subiect, contribuabili care au drepturi si obligatii pe linia finantelor publice.

Continutul raporturilor de drept financiar il formeaza drepturile si obligatiile subiectelor participante.

Statul, ca subiect activ, prin institutiile sale, are dreptul de a actiona pentru executarea bugetului public, de a actiona pentru stabilirea si incasarea, administrarea, utilizarea si controlul resurselor financiare publice.

Subiectul pasiv, contribuabilul, are obligatia de achitare a sarcinilor bugetare, de folosire, potrivit destinatiilor bugetare, a sumelor alocate din bugetul public, precum si dreptul de a contesta modul de impunere, de executare silita, sanctiunile aplicate, etc.

Obiectul raporturilor de drept financiar este diferit, determinat de sfera deosebit de larga si complexa a finantelor publice, de fapte, de acte normative si de operatiuni specifice cu privire la activitatea fiscala.

Astfel obiectul este format din actiuni de prognoza si organizare bugetara, de creditare, de control financiar, de circulatie monetara, etc.

De asemenea, obiectul raporturilor de drept financiar il formeaza si plata unor sume de bani la care sunt tinute subiectele participante la raporturile juridice bugetare, de finantare, de asigurari, etc.

Specificitatea raporturilor juridice de drept financiar-fiscal rezulta din urmatoarele trasaturi:

subiectele participante, sunt:

- in cazul obtinerii veniturilor publice: primul subiect este un organ administrativ financiar investit cu atributii de stat in interesul constituirii fondurilor financiare, iar celalalt subiect este o persoana fizica sau juridica platitoare de impozit, taxa, acciza etc.

- in cazul redistribuirii fondurilor publice: beneficiarii diversi primesc veniturile sub diferite denumiri: subventii, ajutoare, pensii, burse etc. din partea unor ordonatori de credite, care transforma propriul buget in diverse categorii de cheltuieli;

continutul unui raport juridic de drept financiar si fiscal, evidentiaza drepturile si indatoririle subiectelor de drept, participanti la diverse relatii economice (financiare in sens restrans, de creditare, de asigurari, etc.);

obiectul raportului juridic de drept financiar si fiscal, se refera la comportamentul, actiunile sau inactiunile pe care subiectele raportului pot sa le infaptuiasca si care dau esenta continutului drepturilor si obligatiilor participantilor la diferitele relatii financiare (de planificare, de normare, de gestiune, de prognoza, de evaluare, de folosire fonduri, etc.);

litigiile care pot lua nastere in baza unui raport juridic de drept financiar fiscal se pot solutiona fie pe cale administrativa, fie pe calea instantelor judecatoresti si/sau ale Curtii de Conturi;

Actele si operatiunile de drept financiar fiscal realizate de subiectele participante sunt de o foarte mare complexitate:

organele administratiei financiare, (M.F.P., Directiile finantelor publice, etc.) desfasoara actiuni legate de: proiectare bugete centrale/locale, alcatuiesc metode/modele de normare a cheltuielilor pentru diferite destinatii, indentifica solutii de gestiune optime pentru echilibrarea bugetelor, a golurilor temporare de casa, de finantare a deficitelor, evalueaza efectele directe si indirecte ale utilizarii fondurilor publice etc.;

persoanele fizice si juridice platitori de impozite si taxe, desfasoara actiuni pentru onorarea obligatiilor fiscale sau dimpotriva le contesta, in ipoteza in care apreciaza ca au fost nedreptatite de catre organele fiscale ;

Relatiile economice de natura financiara, atat in sens restrans (clasic) cat si in sens modern sunt relatii de piata, exprimate monetar si care prezinta drept caracteristica dominanta reglementarea lor extrem de precisa.

In materie de impozite si taxe unul din principiile fundamentale care opereaza este legalitatea: nici un impozit si nici o taxa nu pot fi platite de contribuabili daca nu sunt prevazute in lege, in ordonanta de guvernamen sau in hotarare a consiliilor comunitatilor teritoriale. Altfel spus, piata financiara (de capital) este o piata bine reglementata/dirijata, spre deosebire de alte piete, ca de exemplu piata bunurilor de consum, care se caracterizeaza prin libertatea partenerilor (subiecte de drept comercial). In limitele legii, pe unele segmente ale pietei financiare (piata de credit, piata asigurarilor etc.) participantii isi pot manifesta libertatea de a contracta.

In esenta, dreptul financiar si fiscal apartine subsistemului de drept public unde relatia dintre subiectele partenere ale raportului juridic se afla intr-un raport de subordonare, avand in vedere interesele generale ale statului care primeaza fata de interesele de grup si/sau particulare.

Activitatea economica, sub diversele ei forme de manifestare concreta, apare sub forma marfurilor si serviciilor oferite pe piata (fiecare produs/serviciu genereaza o piata a produsului). Moneda, banul in denumirea sa generica, reprezinta o marfa cu totul si cu totul speciala, determinand conceptul de piata monetara. Intre diferitele segmente de piata ale sistemului pietei nationale exista o stransa interdependenta, manifestandu-se in dinamica o stare de echilibru specific pietelor nationale performante, care functioneaza in cadrul statelor de drept si unde forta dreptului a eliminat manifestarile oarbe ale pietelor dezechilibrate si in care interesele de grup (economice) determina interesele generale ale societatii.

Interesele grupurilor (grupurile de interese economice) aflate la putere in stat, pot fi de natura a transforma vointa lor in legi "de casta", care sa genereze risipa, inechitati sociale, saracie, subdezvoltare.

Locul dreptului financiar in sistemul dreptului romanesc

Normele juridice, oricat ar fi de deosebite prin continut, sunt strans legate intre ele si alcatuiesc un tot unitar. Astfel, ele formeaza un tot unitar coerent si logic, constituindu-se intr-un sistem.

Ramura de drept este definita ca un ansamblu distinct de norme juridice, legate organic intre ele, care reglementeaza relatii sociale ce au acelasi obiect si folosesc aceeasi metoda de reglementare. Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, ci se gasesc intr-o stransa interdependenta.

Ramura dreptului financiar face parte din dreptul public, intrucat cuprinde norme juridice instituite in scopul satisfacerii unor interese generale publice.

In diviziunea dreptului public sunt incluse: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul procesual civil, dreptul international public. In dreptul privat sunt incluse: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul international privat, etc.

Legatura dreptului financiar cu dreptul constitutional este determinata prin prisma importantei dreptului constitutional in oricare sistem de drept. Dreptul constitutional cuprinde totalitatea normelor juridice care stabilesc principiile fundamentale ale organizarii de stat, ale structurii social-economice, drepturile si indatoririle cetatenilor, etc.

Dreptul administrativ cuprinde principalele norme juridice care reglementeaza relatiile sociale din domeniul administratiei publice, norme privind organizarea structurilor administrative, raporturile dintre acestea sau fata de terti, modalitatile de exercitare a competentei, etc.

Organele si institutiile publice prin care se desemneaza relatiile financiare, fac parte din structurile administratiei publice, fiindu-le aplicabile in materie de organizare, dispozitiile dreptului administrativ. De asemenea, aplicarea unor dispozitii specifice dreptului financiar se completeaza cu dispozitiile generale din dreptul administrativ, ca in cazul contraventiilor din domeniul fiscal.

Relatia dintre dreptul financiar si dreptul civil este evidenta in cazul raporturilor patrimoniale ale societatilor comerciale, unde aplicarea normelor de drept civil este conditionata de principiile generale stabilite de normele dreptului financiar.

Desi, atat dreptul financiar cat si dreptul civil reglementeaza raporturi patrimoniale, intre ele exista unele deosebiri:

reglementarea raporturilor patrimoniale in dreptul civil se face dupa metoda egalitatii juridice a partilor, iar in dreptul financiar prin metoda subordonarii partilor raportului juridic.

In raportul juridic financiar, cel putin unul din subiecte este organ al statului, conditie care nu se cere in raportul juridic civil.

Marea majoritate a normelor dreptului financiar sunt norme imperative, iar in dreptul civil sunt normele dispozitive.

Dreptul financiar reglementeaza relatii de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului, iar dreptul civil reglementeaza relatii banesti ce se stabilesc potrivit intereselor patrimoniale proprii ale persoanelor fizice si juridice.

6. Rolul si pozitia statului in economie

In literatura economica si juridica de specialitate, implicarea statului in viata economica a fost si este deosebit de controversata. Practic, s-a sustinut si argumentat o mare diversitate de puncte de vedere, mergandu-se de la pozitia de interventie directa si totala a statului in economie, la pozitia unei lipse totale de interventie a statului, (statul neinterventionist). Aceste doua puncte de vedere, in fapt diametral opuse, au fost treptat abandonate, considerandu-se ca fiind lipsite de realitatea faptelor/actelor economice. Doctrina economica a lansat si o alta viziune, conform careia rolul si interventia statului este in continua scadere, pana la disparitia totala a actelor interventioniste. Realitatea economica probeaza cu puterea faptelor, ce nu pot fi puse la indoiala, ca statul nu numai ca nu isi diminueaza rolul si interventia sa in viata economica, ci isi diversifica si amplifica formele de actiune. Acest lucru nu este valabil numai pentru tarile subdezvoltate, in curs de dezvoltare sau aflate in tranzitie spre economia de piata, dar chiar si pentru tarile cu economie avansata, dezvoltate economic. Mult timp politica economica a statelor capitaliste a fost discreta, pentru ca incet dar sigur statul sa intervina tot mai mult.

Statul, intr-o viziune exprimata in literatura franceza de specialitate nu este decat un ansamblu de organisme publice implicate in viata economica.

Modelele "statului jandarm", "laiser-faire", inclusiv al liberalismului clasic au fost, in conditiile actuale, abandonate. Nici politicile anticiclice elaborate ca instrumente de interventie economica pe termen scurt, conjuncturale, in care s-a urmarit relansarea, prin diminuarea costurilor de productie nu au dat roade. Pacatul esential, marea greseala a acestor instrumente este de a fi observat fragmentat viata economica. Mai mult componentele politicii anticiclice au dus la diminuarea cererii globale, cu consecinte negative sociale evidente. Oamenii refuza in mod clar, si pe buna dreptate, somajul, mizeria, incertitudinea etc., iar statul ca reprezentant al intereselor generale ale societatii, este chemat sa intervina nu in mod simplu, in evolutia pe termen scurt a economiei, ci in evolutia pe termen mediu si lung. Deci politicile conjuncturale si pe termen scurt trebuie inlocuite si sustinute de politici de crestere economica pe termen mediu si lung, durabila, echilibrata, si cu un impact social benefic.

Prin intermediul structurilor si functiilor sale, statul poate interveni in domeniul vietii economice, folosind una din cele trei componente, calitati, fie concomitent, fie succesiv, sau exclusiv, astfel :

calitatea de dirijor al vietii economice, se concretizeaza in elaborarea de acte normative (coduri civile, comerciale, codul muncii, etc., legi, hotarari, ordonante), asigurand cadrul juridic corespunzator pentru realizarea afacerilor. Asigurand un cadru normativ unitar, din punct de vedere juridic, statul disciplineaza, stabileste prioritatile pentru dezvoltarea diferitelor sectoare/ramuri economice, in functie de interesele generale de dezvoltare ale economiei nationale, dar tinand cont si de interesele de grup (politica economica promovata de executiv are in vedere inclusiv optiunile, obiectivele, interesele grupurilor sociale pe care le reprezinta) ;

calitatea sa de arbitru, este asigurata, fie de rezolvarea litigiilor de natura economica aflate in conflict si pe rol la instantele de specialitate, fie de participarea sa alaturi de organismele patronale si sindicale, pentru asigurarea climatului social si de munca, necesar desfasurarii corespunzatoare a vietii economice (incheierea de contracte colective de munca la nivel national, la nivel de ramuri economice sau republican, in care sa se precizeze conditiile minimale de munca si salarizare ;

calitatea de operator economic, a statului, rezulta din faptul ca acesta detine si administreaza bunuri, valori, de o mare diversitate, necesare atat pentru desfasurarea activitatilor sale specifice, cat si pentru satisfacerea nevoilor populatiei sau altor operatori economici ;

Folosind si alte instrumente specifice interventiei intr-o economie de piata (ca de exemplu lansarea unor comenzi de stat, sau emiterea pe piata financiara a unor titluri de credit specifice) statul asigura mentinerea echilibrului economiei nationale.

Cele trei calitati ale statului, de interventie a sa in viata economica, subliniaza importanta componentei economice a statului, alaturi de celelalte componente: diplomatice si de reprezentare, in plan extern si de aparare si siguranta sociala, in plan intern.

Drd. Nita Nelu