Notiunea de infractiune si obiectul infractiunii

Notiunea de infractiune si obiectul infractiunii

In dreptul penal, una dintre cele mai controversate este problema privind obiectul infractiunii.

Caracteristic atat pentru dreptul penal al tarilor din spatiul postsovietic, cat si pentru dreptul penal roman, este ca notiunea de obiect al infractiunii si esenta acestuia se cerceteaza temeinic.

Aceasta deoarece scolile de drept din Rusia si Romania isi construiesc, de mult timp deja, osatura conceptuala a teoriei de pe pozitiile conceptului material al infractiunii, adica de pe pozitiile conceptului care se sprijina, intai de toate, pe insusirea obiectiva ce-i descopera esenta sociala - pericolul social. Mentionam ca in Codul penal al Republicii Moldova este folosita notiunea de prejudiciabilitate, echipolenta cu cea de pericol social. Notiunea de pericol social, desi nu mai este utilizata in legea penala autohtona, este consacrata in doctrina dreptului penal si verificata de timp.

Din aceste considerente, in cele ce urmeaza va fi folosita tocmai aceasta notiune, cu specificarea ca ea are acelasi semantism cu al notiunii de prejudiciabilitate.

Pericolul social al infractiunii, privit ca aspect material, obiectiv al acesteia, rezulta din atingerea (vatamarea) care se aduce valorilor ocrotite de legea penala prin savarsirea ei. Aspectul material al infractiunii consista in aceea ca infractiunea reprezinta o manifestare de energie capabila sa fie vatamatoare sau periculoasa pentru o anumita valoare sociala importanta din societatea noastra

In acest sens, la art.18 CP Rom. din 1968 se prevede: "Fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art.1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse" [32]. In legea autohtona, corespondentul articolului citat este alin.(1) art.14 al CP RM: "Infractiunea este o fapta (actiune sau inactiune) prejudiciabila, prevazuta de legea penala, savarsita cu vinovatie si pasibila de pedeapsa penala" [2]. Cand vorbim de pericolul social al infractiunii, intelegem ca ea este periculoasa numai in raport cu ceva aflat in exterior, adica in raport cu un obiect. De altfel, a savarsi o fapta infractionala inseamna a pune in primejdie un obiect sau a-i aduce atingere, a-l vatama, a-l leza.

Luand in consideratie cadrul de desfasurare, impotriva cui se indreapta si cauzele care o determina, infractiunea constituie, in opinia lui Matei Basarab, "un fapt social-istoric" [92, p.124]. Intr-adevar, ea este directionata contra celor mai de seama valori ale societatii, apreciate ca atare in raport cu etapa concreta de dezvoltare a relatiilor sociale. In orice caz, infractiunea este savarsita in cadrul societatii si impotriva uneia dintre valorile care o compun.

In fond, societatea nu este decat un sistem de valori si de relatii sociale referitoare la aceste valori, influentand atat mediul fizic, cat si cel social in care individul traieste. Civilizatia, zice W.M. Koslovski, este "suma valorilor produse de om". Ea alcatuieste coexistenta sociala, care este "o lume de valori" [137, p.170]. Intr-adevar, aceasta lume de valori nu reprezinta entitati izolate, exclusiv individuale; ele se afla in relatii de reciprocitate si prezinta interes pentru intreaga societate.

In jurul si pe baza lor se formeaza, se desfasoara si se dezvolta relatiile interumane, conferind acestor valori caracterul de valori sociale, adica de valori in a caror existenta este interesata intreaga societate si, totodata, de valori al caror continut se releva pe deplin numai in cadrul relatiilor sociale. Valoarea ca fenomen social este complexa, are diferite forme si da nastere la diferite feluri de actiuni. Valoarea devine motivul tuturor actiunilor, deci al intregii vieti sociale. Elementele generale sociale iau parte la constituirea tuturor valorilor umane. Substratul, pe care se intemeiaza valorile sociale, este complex, are aspecte diferite si elemente variate, de aceea valoarea are forme diferite. Esenta vietii sociale este activitatea, de aceea valorile sociale au in general o nuanta activa

Coexistenta sociala e bazata pe legatura dintre indivizi ce compun societatea, iar forma cea mai simpla a acestei legaturi este actiunea lor comuna

Coexistenta sociala e constituita din anumite elemente, iar functionarea organizata a acestora e dirijata de alte elemente. De aceea, vom deosebi elemente constitutive ale vietii sociale, cum sunt, de exemplu, fenomenele economice (proprietatea etc.), si elemente regulatorii, cum sunt, de exemplu, fenomenele juridice (normele penale etc.). Primele alcatuiesc structura unitatii sociale, iar celelalte determina modul de functionare a acestei unitati. Aceste elemente coexista in paralel si nici unul din ele nu poate lipsi, deoarece sunt absolut necesare pentru constituirea si functionarea coexistentei.

Totodata, aceste laturi ale vietii sociale pot conditiona existenta variatelor valori: economice, juridice etc. Fiind determinate de categoriile constitutive ale vietii sociale, aceste valori sunt luate sub apararea dreptului penal, care, la randul sau, este la fel o valoare avand ca substrat categoriile regulatorii.

Asadar, in legea penala romana obiectul ocrotirii penale il desemneaza termenul "valoare".

Elemente ce caracterizeaza natura obiectului ocrotirii penale sunt indicate si intr-un alt act juridic, de aceasta data al Curtii Constitutionale a Romaniei: "Prin dispozitiile art.248 din Codul penal au fost incriminate fapte indreptate impotriva unui anumit tip de relatii sociale, care constituie

obiectul juridic comun (sublinierea ne apartine - n.a.) al celor doua variante ale infractiunii de abuzz in serviciu contra intereselor obstesti, al variantei simple sau tip, prevazute in alin.1, cat si al variantei agravate, prevazute in alin.2 al aceluiasi articol" [54].

Imbinand cele doua conceptii aparent unilaterale, formulate in sursele oficiale aratate mai sus, doctrina penala romana este unanima in a considera obiectul infractiunii ca fiind valoarea sociala si relatiile sociale create in jurul acestei valori, care sunt periclitate ori vatamate prin fapta infractionala [114, p.106; 122, p.138; 167, p.110; 144, p.89; 160, p.74; 97, p.67; 121, p.114; 149, p.166; 166, p.163; 91, p.36; 101, p.177].

Consideram ca obiectul infractiunii este format nu numai din relatiile sociale, dar si din valorile sociale ocrotite de legea penala. Intr-o asemenea conceptie, relatiile sociale sunt puse pe acelasi plan cu valorile sociale si nu mai sunt privite ca realitati distincte, relatiile sociale putand fi prejudiciate doar prin intermediul valorilor sociale.

Asadar, o problema cu numeroase valente teoretice in dreptul penal, dar si cu implicatii practice deosebite, este cea a relatiei sociale ca obiect al ocrotirii penale. Oamenii sunt fiinte sociale. Ei se nasc in societate si suporta neincetat variate si numeroase influente din partea acesteia. Relatiile sociale sunt unicul mod ce asigura existenta oamenilor in societate. Relatiile dintre indivizi si societate - fatete ale aceleiasi realitati, sunt deosebit de complexe.

Indivizii nu traiesc izolati, unii alaturi de altii, ci, din contra, individualitatea lor se manifesta in raporturile cu alti indivizi. Viata sociala nu este o existenta, ci o coexistenta. Societatea nu reprezinta o suma aritmetica, un conglomerat de indivizi, ci exprima totalitatea legaturilor, raporturilor, conexiunilor in care se afla acesti indivizi unii fata de altii.

Este bine stiut ca realmente nu toate relatiile sociale, care sunt susceptibile de influentare juridica si care necesita asigurare juridica impotriva incalcarilor, sunt aparate prin mijloace de drept penal. Cauzele acestui fenomen sunt diferite: lacunele din legislatie, suficientele mijloace extrapenale de aparare, precum si alte imprejurari de ordin obiectiv si subiectiv. Dintre acestea se evidentiaza totusi o cauza esentiala si permanenta de limitare a cercului de relatii sociale, indicate de facto in calitate de obiect al apararii penale, si anume - insemnatatea relatiilor sociale pentru societate [102, p.4-9]. Insa insemnatatea relatiilor sociale pentru societate nu poate fi explicata decat in contextual importantei valorilor sociale pentru societate, valori in jurul carora se formeaza si se desfasoara relatiile sociale.

Consideram ca, descriind natura, esenta obiectului infractiunii, trebuie sa vorbim tocmai despre relatiile sociale cu privire la anumite valori sociale. Relatiile sociale se formeaza, se desfasoara si se dezvolta in jurul si datorita valorilor sociale, si nu viceversa [106]. Aceasta este important a sublinia pentru a combate parerea lui N.Giurgiu, care considera ca "prin intermediul relatiilor sociale sec aduce atingere valorii sociale" [134, p.143]. Valorile sociale se cristalizeaza intr-un mediu social, intr-o coexistenta sociala. De aceea, obiectul infractiunii il constituie relatiile sociale care se formeaza, se desfasoara si se dezvolta in jurul si datorita unor entitati care, prin aptitudinea si rolul pe care il au in formarea, desfasurarea si dezvoltarea relatiilor sociale, constituie valori sociale.

Actiunea sau inactiunea descrisa in norma de incriminare aduce atingere nemijlocita, prin vatamare sau punere in pericol, valorilor sociale ocrotite de legea penala si, prin intermediul acestora, relatiilor sociale care se formeaza, se desfasoara si se dezvolta in jurul valorilor respective.

Prejudicierea acestor valori este mijlocul prin care sunt vatamate sau puse in pericol relatiile sociale reprezentand obiectul infractiunii [128, p.7]. Astfel, fapta infractionala, in afara de rezultatul pe care il produce imediat, produce si alte urmari, de proportii mai mari, si anume - nemultumirea si ingrijorarea in sanul grupului social. Din savarsirea acestei fapte se naste temerea repetarii ei si, deci, se creeaza o stare de neliniste, o stare neconvenabila pentru desfasurarea normala si pasnica a relatiilor sociale, fiecare socotindu-se amenintat de pericolul unor noi fapte de natura celor savarsite [128, p.109]. Pe cale de consecinta, incriminand faptele care aduc atingere valorilor sociale ocrotite de legea penala, legea penala apara, implicit, relatiile sociale impotriva acestor manifestari.

Rezumand cele expuse, se poate concluziona ca obiectul infractiunii il formeaza valorile sociale si relatiile sociale, care necesita aparare penala, in a caror consolidare si dezvoltare este interesata societatea si carora, prin comportamentul antisocial al unor persoane aparte sau al unor

grupuri de persoane, li se aduce sau li se poate aduce atingere esentiala

Astfel inteles, obiectul infractiunii apare ca factor sau termen al infractiunii [124, p.198], un "dat" fara de care nu poate fi conceputa existenta infractiunii. Infractiunea este o fapta prejudiciabila, deoarece aduce atingere valorilor sociale ocrotite de lege, prevazute la alin.(1) art.2 CP RM si la art.1 CP Rom.

Obiectul infractiunii determina necesitatea incriminarii si gravitatea abstracta a infractiunii, care este in functie de importanta valorii sociale vatamate sau periclitate. Cu alte cuvinte, toate faptele infractionale prezinta grad de pericol social in sensul legii penale, fapt care justifica incriminarea lor. Dar gradul de pericol social difera de la o fapta infractionala la alta, in dependenta, mai ales, de insemnatatea valorii sociale lezate prin savarsirea faptei ilicite concrete. Chiar in sfera infractiunilor se remarca o gradatie in ce priveste gradul pericolului social, care, fara a avea vreun impact asupra caracterului infractional al faptei, influenteaza asupra naturii si duratei sanctiunii.

Diferenta de grad de pericol social al faptelor infractionale se manifesta in natura si limitele sanctiunilor prevazute si specificate in normele de incriminare.

In dezvoltarea acestei idei, trebuie de mentionat ca in cazul infractiunii fapt tentat (chiar daca gradul de pericol social este mai mic in comparatie cu cel al infractiunii fapt consumat), de asemenea se atesta prezenta obiectului infractiunii. Numai ca in acest caz, valorile si relatiile sociale, ocrotite de legea penala, sunt nu vatamate, ci periclitate. Astfel, in practica judiciara moldoveneasca s-a constatat ca exista pregatire de infractiunea de sustragere a bunurilor in actiunile lui S.C., care din produsele alimentare primite la depozit, a creat surplusuri, pe care le-a ascuns in scopul ca ulterior sa le insuseasca, insa din cauze independente de vointa ei, infractiunea nu si-a produs efectul [58].In fapt, in cazul dat, infractiunea este la etapa de tentativa, nu de pregatire. A avut loc deposedarea bunurilor, care nu a fost urmata insa de imposedarea lor. Deci executoarea sustragerii a inceput. In acest sens, in doctrina penala se specifica, pe buna dreptate: "Incriminarea actului de executare intrerupt sau neizbutit constituie recunoasterea, implicita, din partea legiuitorului ca si in acest caz exista conditiile necesare care sa justifice sanctionarea unei actiuni ilicite. Astfel, sub aspect obiectiv, exista acte materiale care prezinta un pericol social (chiar daca sunt anterioare producerii rezultatului)" [86, p.103].

Finalmente, specificam ca obiectul infractiunii trebuie reflectat in mod necesar in orice continut de incriminare.

In consecinta, dreptul penal in vigoare reflecta, prin Partea Speciala, totalitatea valorilor sociale ocrotite penal. De aceea, legislatia penala, cuprinzand normele penale incriminatoare, poate servi, la un moment dat, drept baza pentru studiul calitatilor morale, politice si juridice ale societatii respective.