Dreptul comertului international

Dreptul comertului international

Clauza compromisorie sau clauza arbitrala sau clauza de arbitraj se poate inscrie in contractul de comert international, ca si in contractul comercial intern, in temeiul principiului libertatii contractuale care permite partilor sa stabileasca de comun acord legea care guverneaza contractul, instanta care sa solutioneze litigiile nascute in legatura cu acest contract. In aceasta perspectiva, partile pot scoate litigiul din competenta instantei judecatoresti pt a fi solutionat de instanta de arbitraj.

Mecanismul de drept comun obisnuit, de solutionare a litigiilor nascute in legatura cu executarea necorespunzatoare sau neexecutarea contractului de comert international

In mod normal, orice litigiu nascut dintr-un contract, inclusiv din contractul de comert international, este de competenta instantei judecatoresti si, pt ca un litigiu nascut in legatura cu un contract de comert international, avand si el un element de extraneitate, este un litigiu international, statele lumii, prin regulile cuprinse in codurile de procedura sau legile procedurale stabilesc care sunt instantele competente sa solutioneze un astfel de litigiu. Ca regula generala, instanta de drept comun competenta sa solutioneze orice litigiu, inclusiv cel nascut din contractul de comert, este instanta de la sediul sau domiciliul paratului.

Legea procedurala stabileste insa, in anumite situatii, asa numita competenta exclusiva cand, indiferent de parat sau reclamant, indiferent de sediul sau domiciliul acestora, competenta este stabilita in favoarea unei anumite instante: orice litigiu nascut in legatura cu un bun imobil este de competenta exclusiva a instantei judecatoresti de la locul de situare a imobilului.

In anumite situatii, legea procedurala permite reclamantului sa aleaga una din mai multe instante competente stabilite de lege, dar numai dintre acestea, indiferent de sediul paratului. Astfel, contractul de asigurare este in competenta instantei de la sediul asiguratului, instantei locului de situare a bunului asigurat si instantei locului producerii sinistrului. Asemenea competente alternative sunt prevazute si in materie de cec, cambie si bilet la ordin si in materie de transport de marfuri.

Daca legea procedurala nu prevede o competenta exclusiva sau o competenta alternativa, atunci se permite partilor litigante ca, prin asa numita conventie de prorogare de competenta, sa aleaga de comun acord sa se judece la o alta instanta decat instanta de drept comun. Astfel, pot conveni sa se judece la instanta de la sediul reclamantului, la instanta locului de incheiere a contractului, la instanta locului executarii contractului.

Pornind de la aceasta posibilitate si dat fiind faptul ca solutionarea unui litigiu in fata instantei judecatoresti este foarte dificila se apeleaza de multe ori la solutionarea litigiilor pe calea arbitrajului.

Solutionarea in fata instantei judecatoresti presupune o durata foarte mare pana sa se rezolve litigiile. Taxele de timbru sunt destul de ridicate, regulile de procedura sunt foarte complexe si partile sunt obligate sa recurga la serviciul unor avocati. De multe ori un singur proces necesita apelarea la serviciul mai multor avocati, fiecare specializat pe un anumit domeniu, datorita complexitatii acestuia. Pt aceste considerente, comerciantii s-au vazut obligati sa gaseasca metode mai simple de rezolvare a litigiilor, recurgand la arbitraj.

Arbitrajul de comert international se clasifica din mai multe puncte de vedere:

dupa elementele utilizate de arbitrii pt solutionarea cauzei avem:

arbitraje in jure

arbitraje in echitate sau ex equo in bono.

Arbitrajele in jure - in solutionarea cauzei arbitrii fac aplicarea unei anumite legi, legea aleasa de parti sau legea determinata de arbitrii prin aplicarea solutiilor conflictuale subsidiare din dreptul forului.

Arbitrajul in echitate este utilizat in ipoteza litigiilor nascute din contractele nenumite pt care nu exista reglementari si, in aceasta ipoteza, arbitrii solutioneaza cauza facand aplicarea principiilor fundamentale de drept, principiului bunei credinte, principiului echitatii, urmarind sa asigure un proces corect, in care solutia sa fie echitabila. Se utilizeaza mai ales in contractele de export complex, de cooperare in productie.

dupa durata de existenta a instantei de arbitraj exista:

arbitrajul ad-hoc sau arbitrajul ocazional

arbitrajul permanent sau institutionalizat.

In cazul arbitrajului ad-hoc sau ocazional tribunalul arbitral se constituie si exista numai pt solutionarea unui litigiu concret si pana la solutionarea acestuia.

Arbitrajul permanent presupune o existenta in timp nelimitata a instantei de arbitraj care dispune de o structura organizatorica proprie si de reguli proprii de procedura. Acest arbitraj permanent poate fi clasificat, la randul sau, in raport de competenta acestuia:

in raport de competenta materiala:

arbitraje generale - au competenta sa solutioneze orice litigii de comert international __________ ______ ____ _____

arbitraje specializate - pot solutiona numai litigii nascute din anumite categorii de contracte: Arbitrajul de la Londra (transport si asigurari de marfuri pe mare), Arbitrajul de la Montreal (comertul cu produse din peste), Arbitrajul din Bremen (comertul cu bumbac).

in raport de competente teritoriale:

arbitraje internationale care pot solutiona litigii intre parteneri din orice parte a lumii,

arbitraje regionale care pot solutiona litigii dintre partenerii unei anumite zone geografice: Arbitrajul asiatic de la Kuala Lumpur, Arbitrajul afro-asiatic de la New Delphi, Arbitrajul organizat pe langa OHADA, Arbitrajul organizat pe langa Organizatia Statele Americane (OSA), sub forma Asociatei Americane de Arbitraj.

arbitraje bilaterale - abilitate sa solutioneze litigiile dintre partenerii apartinand celor doua state: Comisia de Arbitraj Americano-Canadiana etc.

arbitrajul national cu competente internationale - organizat, de regula, pe langa Camerele de Comert si Industrie: Institutul Regal de Arbitraj din Stockholm, Comisia de arbitraj din Berlin, Curtea de arbitraj din Zűrich, Comisia de arbitraj de la Sofia, Curtea de arbitraj de la Moscova, Curtea de arbitraj internationala de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei.

Intrucat solutionarea litigiilor pe calea arbitrajului reprezinta o procedura derogatorie, prin raport la procedura de drept comun care se realizeaza in fata instantei judecatoresti, investirea instantei de arbitraj trebuie sa se faca in forme speciale. Aceasta investire are doua izvoare:

fie se face in temeiul vointei statului prin conventii internationale

fie prin vointa partilor la contract sau a partilor litigante.

In primul caz, statele parti convin printr-o conventie interstatala ca litigiile ce s-ar naste din contractele de comert international incheiate intre resortisantii lor sa fie solutionate pe calea arbitrajului: Conventia de la Moscova si Conventia bilaterala dintre Romania si Coreea de Sud (1994) care prevede ca litigiile internationale dintre parteneri din cele doua state se vor solutiona pe calea arbitrajului.

Modalitatea cea mai utilizata de solutionare a litigiilor pe calea arbitrajului decurge din vointa partilor si aceasta vointa de investire a institutiei de arbitraj are doua forme de manifestare:

clauza de arbitraj sau clauza compromisorie

compromisul.

Atat clauza de arbitraj cat si compromisul sunt doua forme de manifestare a conventiei de arbitraj, a vointei partilor si, datorita importantei si utilitatii solutionarii litigiilor pe calea arbitrajului, in natura de conventii de arbitraj s-a incheiat Conventia de la Geneva (1963), conventie europeana de arbitraj.

Clauza de arbitraj sau clauza compromisorie se formuleaza de catre parti in contractul lor, o data cu incheierea contractului sau ulterior, dar inainte de aparitia oricarui litigiu. Aceasta clauza, datorita faptului ca scoate un litigiu posibil din competenta instantei judecatoresti trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

indiferent de forma in care se incheie contractul, clauza de arbitraj trebuie, fara exceptie, sa fie incheiata, sub sanctiunea nulitatii, in forma scrisa.

In ceea ce priveste cuprinsul acestei clauze, aceasta trebuie sa fie neechivoca si trebuie sa cuprinda vointa neconditionata a partilor la contract de a supune un posibil viitor litigiu solutionarii pe calea arbitrajului, cu precizarea instantei de arbitraj competente sau, dc este un arbitraj ad-hoc, cu precizarea modalitatii de desemnare a arbitrilor si cu precizarea angajamentului partilor de a respecta decizia arbitrului.

Se prezinta ca o conventie accesorie grefata pe contractul principal, dar, spre deosebire de regula "accesoriul urmeaza principalul", clauza de arbitraj nu respecta acest principiu, ea pastrandu-si valabilitatea si dc contractul este nul. Este nula dc nu indeplineste conditia formei si a neechivocului.