Dreptul de retentie: definitie; aplicatii practice ale drptului de retentie, conditiile recunoasterii sau acordarii dreptului de retentie pe cale judiciara; natura juridical a dreptului

Dreptul de retentie: definitie; aplicatii practice ale drptului de retentie, conditiile recunoasterii sau acordarii dreptului de retentie pe cale judiciara; natura juridical a dreptului.

Definitie : - este acel drept in virtutea caruia cel care detine un bun mobil sau imobil al altcuiva , pe care trebuie sa-l restituie , are dreptul sa retina lucrul respectiv , sa refuze deci restituirea , pana cand creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.

Conditia esentiala pentru a putea fi invocat dreptul de retentie este aceea ca datoria pe care detinatorul lucrului o pretinde de la creditorul restituirii sa se afle in conexiune , sa aiba legatura cu lucrul , sa fie prilejuita de acesta , sa fie deci un debitum cum re inctum .

In toate cazurile , pentru ca dreptul de retentie sa fie aplicabil , se cere ca bunul referitor la care se invoca sa fie proprietatea exclusiva a celui care este debitorul detinatorului, cat priveste cheltuielile pretinse.

Efecte:

a)- dreptul de retentie are anumite caracteristici care au determinat sa fie definit ca un drept real de garantie imperfect. Ca drept real el este opozabil fata de tertii straini de raportul juridic care l-a prilejuit.

b)- fiind un drept real imperfect , el se prezinta ca o garantie pur pasiva, in sensul ca nu confera prerogativa urmaririi bunului in mana altei persoane.

c)- dreptul de retentie este indivizibil, in sensul ca se extinde asupra intregului bun, pana la achitarea integrala a datoriei ;

d)- dreptul de retentie confera o simpla detentie precara , deci nu o posesie.

e)- dreptul de retentie poate fi invocat de regula, pe cale de exceptie, in litigii privind restituirea lucrului.