Drepturile persoanelor condamnate pe timpul executarii pedepsei privative de libertate

Drepturile persoanelor condamnate pe timpul executarii pedepsei privative de libertate

1. Consideratii generale

1.1. Cadrul de reglementare al drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate

Dezbaterea de fond cu privire la aplicarea drepturilor omului in penitenciare, trebuie inceputa cu ideea de recunoastere a existentei acestora, a recunoasterii oficiale ca persoanele care sunt obligate sa suporte pedepse privative de libertate au drepturi ce deriva din drepturile recunoscute tuturor cetatenilor statului roman.

Drepturile condamnatilor nu au fost recunoscute oficial pana la mijlocul secolului al XX-lea, arestatii si condamnatii fiind exclusi de la exercitiul drepturilor lor, ca urmare a conceptiei de politica penala, unanim acceptata, ca persoanele condamnate s-au autoexclus din viata sociala, ca pentru o perioada mai mare de timp trebuie indepartate din societate, izolate si pedepsite pentru infractiunile comise astfel incat sa se realizeze rolul sanctionator al pedepsei si preventia generala.

Desi se proclamau drepturile universale ale omului si cetateanului incluse in constitutiile statelor europene, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate nu aveau nici un fel de drepturi, in afara de cele care se depindeau in mod corelativ din obligatiile statelor, de a asigura un minimum de decenta si ingrijire persoanelor aflate in custodie pentru perioade mai mari sau mai mici de timp.

Din acordarea asa-zise drepturi, politica executional-penala a statelor a facut un troc cu constiinta persoanelor private de libertate, conduita conformista sau cea considerata ca ar demonstra regretul pentru faptele comise a fost moneda de schimb pentru suplimentarea drepturilor de a primi bunuri, de a avea contact cu familia, de a beneficia de liberare inainte de termenul limita stabilit de instantele de judecata.

Progresul in materia politicii penale l-a constituit recunoastere drepturilor condamnatilor in calitatea lor de cetateni, unele dintre acestea fiind imprescriptibile, derivand din drepturile universale ale omului, altele din conventiile si acordurile internationale, precum si din continutul constitutiilor statelor.

Dreptul la viata si integritatea persoanei, dreptul de a fi liber fata de orice tortura sau maltratare, dreptul la sanatate, dreptul la respectarea demnitatii umane, dreptul la procese legale, dreptul la nediscriminare de orice fel, dreptul la constiinta si gandire, precum si la credinta religioasa, dreptul la viata de familie, dreptul la invatatura si autodezvoltare au fost incluse rand pe rand in legislatia tuturor tarilor europene si apoi in a altor tari, prin Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Acordul International privind drepturile civile si politice, Conventia O.N.U. impotriva torturii si a altor tratamente crude, inumane sau degradante, documente ce au fost mereu reevaluate si completate cu acorduri suplimentare ori protocolare aditionale care au creat cadrul actual de aplicare a drepturilor persoanelor condamnate.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de O.N.U. la 10 decembrie 1948, este piatra de temelie a nasterii drepturilor omului in comunitatea internationala. Constiinta popoarelor si-a subliniat pentru prima data, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, idealul comun ce trebuie atins de toate popoarele si toate natiunile in domeniul drepturilor omului.

Este astazi unanim admisa ca, in orice imprejurari, o fiinta umana are drepturi fundamentale, indiferent daca, la un moment dat, comportamentul ei este infractional, indiferent ce consecinte are un astfel de comportament pentru societate, fara justificare, drepturile sale fundamentale, sa i se suprime dreptul la libertate, sanatate, demnitate, aparare constienta, familie, nediscriminare si autodezvoltare.

Chiar daca aceste persoane sunt pentru o perioada arestate, condamnate sau detinute intr-o forma stabila de lege, ele beneficiaza de statutul de fiinte umane carora li se recunosc drepturile universale.

Multa vreme a parut un paradox ca persoanele condamnate sa aiba "drepturi", existand teoria autoexcluderii din societate ca urmare a conduitei impotriva leg Incalcarea prevederilor legii penale era considerata prin extensiune o incalcare a prevederilor Constitutiei ori a legii fundamentale ce ar parea echivalentul negarii raporturilor juridice de aparare a cetateanului de catre stat, negare care s-ar produce unilateral si care ar atrage exonerarea de orice obligatie din partea statului cu privire la protectia acestuia.

In acest context, statul ar fi obligat sa apere doar pe cetatenii care nu comit infractiuni, pe cei cu conduita conformista, iar pe infractori sa-i excluda pentru totdeauna ori pana cand conduita lor devine acceptabila si nepericuloasa. Aceasta teorie a excluderii s-a practicat pe scara larga pe timpul socialismului, cetatenii condamnati fiind considerati doar o forta de munca speciala, folosita la cele mai grele locuri de munca, pentru transformarea lor in muncitori cinstiti, prin obisnuirea cu acest mijloc de reeducare si viata. Principalul mijloc de recunoastere a corijarii constiintei era considerata munca in folosul statului, celelalte atribute ale personalitatii sau demnitatii persoanei neavand nici o relevanta in executarea pedepsei.

Pentru inchisoarea socialista nu exista vreo recunoastere a drepturilor persoanei, iar ca urmare, obligatia statului cu privire la condamnati se reducea la mentinerea in viata, la nivelul minimei existente, ori excluderea lor fizica prin regimul de detinere sau condamnarea la moarte. Drepturile persoanelor condamnate se reduceau la pachete, vizite si corespondenta, acordate condamnatilor in raport de natura infractiunii, durata pedepsei, starea de recidiva ori daca munceau sau nu munceau.

Celelalte "drepturi" erau obligatii ale administratiei penitenciare care nu se respectau aproape niciodata. Dreptul la "hrana calda de trei ori pe zi" reprezenta o adevarata batjocura, hrana constand din folosirea subproduselor de animale, cartofi, varza si legume de sezon, arpacas, paine neagra de cea mai slaba calitate si care nu se vindea in comertul public.

Dreptul la constiinta era interzis, inlocuit cu activitatea politico-ideologica si invatamantul de partid, libertatea de informare nu se concepea nici pentru oamenii liberi, sanatatea era "ocrotita" prin frig, lipsa de medicamente, acces limitat la cabinetele medicale, lipsa de aer, apa, lumina.

Ingradirile deosebite ale sistemului penitenciar socialist erau permanent accentuate de conduita personalului care era structurat su organizat intr-o maniera militara, intr-un sistem ierarhic politico-securist, care genera o atmosfera de suspiciune, delatiune, turnatorie si vanatoare de greseli cautate sau inventate in asa fel, incat sa se mentina o disciplina ce conducea la animalizare sau pierderea demnitat

Conditiile de cazare in camere cu paturi suprapuse la trei sau patru randuri, cu cate doi sau trei condamnati era mai deplorabil in materie de intimitate ori odihna zilnica, violurile homosexuale sau relatiile de acest gen acceptate facand deliciul batjocorii subofiterilor si chiar condamnatilor, constituind vesnicul subiect de cancanuri ori suferinta. Conditiile de cazare nu au constituit o preocupare pentru statul socialist, penitenciarele fiind "amenajate" in vechi organizari de santier, in vechile penitenciare feudale (cu conditiile ramase de atunci), cu o politica de infiintare de baracamente penitenciare, acolo unde era nevoie de forta de munca, coloniile de munca fiind desfiintate o data cu punerea in functiune a obiectivelor economice.

Iata de ce, o data cu intrarea in noul mileniu, dupa trecerea tarii noastre la sistemul statului de drept, s-au impus cu necesitate pentru sistemul penitenciar, reguli si obligatii ce vizau normalizarea climatului de executare a pedepselor, executarea in totalitate a prevederilor care transformau pedeapsa intr-un mijloc de expiatiune, de instruire de norme care sa stabileasca foarte clar drepturile , facilitatile, obligatiile, interdictiile ce pot forma regimul general de executare a pedepselor, care sa limiteze, daca nu se pot exclude cu desavarsire, conduitele ce ar putea fi interpretate ca rele tratamente aplicate condamnatilor care executa o pedeapsa penala. Dezideratul noii executari a pedepselor este acela dupa care condamnatii sunt pedepsiti prin hotararea judecatoreasca, sporirea suferintelor inerente acestei pedepse nu are nici o justificare in sistemul penitenciar, care are doar rolul de a administra pedeapsa in scopul reeducarii acestora.

Obligatia condamnatilor de a se conforma regulilor stabilite in penitenciar deriva mai mult din necesitatea administrarii comune a vietii interne a unei microsocietati, de a exista, la fel ca si in viata libera, normalitate, ordine, convietuire care incurajeaza conduitele pozitive, care exclud sau sanctioneaza abaterile ce se produc, dar care nu transforma abaterile in motive vindicative, tocmai pentru ca si abaterile fac parte din normalitate.

Drepturile condamnatilor trebuie considerate in raport cu ceilalti detinuti, pentru ca drepturile unei persoane nu pot fi contrapuse colectivitatii din care face parte, integrarea intr-o colectivitate necesitand o justa intelegere a intereselor comune, o atitudine de respect fata de om, formarea de conduite de conformare la scopurile stabilite de pedeapsa si de asezamantul in care, din necesitate, pentru un timp, este integrata o persoana condamnata.

Pentru a asigura standardele uniforme si care sa fie echidistante fata de toti condamnatii din aceeasi categorie penala, nu trebuie sa existe diferentieri in cadrul grupului, precum si pozitii privilegiate, discriminarea de orice fel in cadrul grupului ducand la exploatare si tratamente care afecteaza intregul proces recuperativ.

Din 1948 de cand au aparut, standardele si principiile cuprinse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si Standardul Natiunilor Unite de reguli minime pentru tratamentul detinutilor au cuprins reguli cu caracter fundamental.

Aceste reguli trebuie acceptate si aplicate in orice loc si in orice timp, fiind necesare pentru a se putea apara si garanta drepturile omului in penitenciare.

Amintim aici:

inchisorile trebuie sa fie bine intretinute in societate, ca de exemplu, sa fie asezate acolo unde nu este nici un pericol pentru viata, sanatatea si integritatea personalului;

in inchisori trebuie sa nu apara nici un fel de discriminari in tratamentul detinutilor;

cand un tribunal condamna un infractor la pedeapsa inchisorii, aceasta impune deja o pedeapsa care in mod inerent este foarte chinuitoare. Conditiile din inchisoare nu trebuie sa agraveze acest chin inevitabil;

activitatile din inchisoare vor fi centrate pe cat posibil, pe ajutorul acordat detinutilor pentru a se reintegra in societate dupa ce si-au ispasit pedeapsa. Pentru acest motiv, regulile inchisorii si sistemele nu trebuie sa limiteze libertatile detinutilor, contactele sociale externe si posibilitatile dezvoltarii persoanei mai mult decat este necesar. Regulile inchisorii si sistemele ar trebui sa determine adaptarea si integrarea intr-o viata normala in societate;

Principiile statuate in oricare dintre aranjamentele, declaratiile, conventiile ori acordurile universale, regionale, multilaterale ori bilaterale nu stabilesc un model de inchisoare ce trebuie aplicat in sistemul unuia dintre partile semnatare. Inchisoarea perfecta nu exista. Regulile unanim acceptate trebuie aplicate in regiuni geografice, climatice, in situatii demografice, politice, la niveluri de dezvoltare sociala si civilizatiei total diversificate. Iata de ce inchisorile nu pot fi institutional si constructiv la fel, structura si populatia carcerala dand o nota aparte fiecarui sistem national.[25]

Desi statele democratice au incercat si se straduiesc permanent sa realizeze standardele universal valabile, ca urmare a evolutiei criminalitatii si ca urmare a dezvoltarii continutului drepturilor fundamentale si modul concret de aplicare a acestora, se observa permanent o indepartare de aceste standarde, chiar daca nu in totalitatea sistemelor, ci in parte, in legatura mai ales cu conditiile de viata si cele privitoare la resocializare. Esecurile sistemelor penitenciare europene, criza ireversibila a politicii penale de la sfarsitul secolului trecut creeaza necesitati noi, cautari dintre cele mai asedue pentru alternative la politicile executional penale, la incarcerare, la eliminarea masurilor penale si inlocuirea lor cu masuri administrative, civile, disciplinare, restaurative, de dezincriminare a faptelor, care parca mai ieri erau pedepsite cu ani grei de inchisoare.

Rezolutia Primului Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delincventilor, din 30 august 1955, a adoptat Ansamblul de Reguli Minime pentru Tratamentul Detinutilor [Rezolutia 6630 (XXIV) din 31 iulie 1957], iar Comitetul de Ministri ai Consiliului Europei a adoptat in aceeasi maniera Standardul Minim de Reguli pentru Tratamentul Detinutilor, consfiintand principiile dupa care s-au condus mai bine de o jumatate de secol administratiile penitenciare, astfel:

privarea de libertate se va face in conditii morale si materiale care sa asigure respectul necesar fata de demnitatea umana;

regulile se vor aplica impartial, fara discriminare;

scopul tratamentului persoanelor in custodie va fi in asa fel sustinut, incat sa ocroteasca sanatatea, propriul respect;

sunt protejate drepturile individuale ale detinutilor, dreptul la inregistrare cu ocazia primirii in custodie, dreptul la separatiune si clasificarea detinutilor, dreptul la cazare, dreptul la igiena personala, dreptul la imbracaminte si asternut, dreptul la hrana, dreptul la servicii medicale, dreptul la informare si plangere, dreptul la contactul cu lumea exterioara, dreptul la detinere de bunuri;

trebuie luate masuri impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Tratamentul de "tortura" este definit ca un act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice sau psihice, in scopul de a obtine de la aceasta sau de la o terta persoana, informatii sau marturisiri;

ca urmare a evolutiei conceptiilor cu privire la apararea drepturilor omului in mediul penitenciar, Adunarea Generala a O.N.U. din 17 decembrie 1979 a adoptat Rezolutia 34169 privind Codul de conduita pentru responsabili cu aplicarea legilor, in care se detaliaza regulile de folosire a fortei in relatiile de serviciu in mediul penitenciar, introducandu-se masura responsabilizarii personalului: "responsabilii cu aplicarea legilor pot recurge la forta numai cand aceasta este strict necesara si in masura ceruta de indeplinirea functiilor lor."'

O masura apreciata cu valoare de principiu este si aceea stipulata in art. 6 din Ansamblul de Reguli Minime pentru Tratamentul Detinutilor, care impune tuturor cadrelor implicate in custodia detinutilor sa aplice orice masura cu impartialitate. "Nu este ingaduit sa se faca diferentieri de tratament bazate pe prejudecati din cauza rasei, culorii, sexului, limbii, religiei, opiniei politice sau altor pareri, originii nationale sau sociale, starii materiale. Aceasta regula nu se opune separatiunii si clasificarii in penitenciare, ci arata necesitatea de a trata pe toti condamnatii la fel, indiferent de motivele detentiei lor si numai in raport cu necesitatile tratamentului in scopul resocializarii si ocrotirii diferitelor categorii, cum ar fi femeile, minorii, tinerii, bolnavii, s.a."[26]

asigurarea conditiilor de viata minime presupune ca o regula cu valoare de principiu, ca "orice detinut trebuie sa primeasca de la administratie, la orele obisnuite, o hrana de buna calitate, bine preparata si servita, avand o valoare nutritiva suficienta pentru mentinerea sanatatii si fortelor sale. Fiecare detinut trebuie sa aiba posibilitatea de a avea apa potabila la dispozitie."[27]

o alta regula minima cu valoare de principiu este aceea ca "fiecare detinut trebuie sa primeasca informatii scrise cu privire la regimul detinutilor din categoria sa, regulile asezamantului si cele disciplinare, informatii cu privire la plangerile si cererile ce pot fi formulate."[28]

in raport de varsta, conditie si necesitati de educatie fizica si recreativa, standardele minime prevad ca necesitate ca "fiecarui detinut care nu este ocupat cu munca in aer liber i se va asigura, daca vremea permite, o ora cel putin pe zi, pentru exercitii fizice in aer liber."[29]

cu privire la drepturile de a formula cereri, reclamatii sau plangeri, regula minima este aceea de a nu se cenzura continutul acestora si de a fi inaintate autoritatii judiciare sau autoritatii competente pe calea si in forma legala. Chiar daca cererea poate fi considerata "indrazneata" sau "lipsita de temei", aceasta trebuie inaintata, iar detinutul trebuie sa primeasca un raspuns in timp util;

comunicarea cu familia sau prietenii ori cu persoanele in care detinutul are incredere trebuie sa fie considerata ca o regula minima de socializare si recuperare morala, iar legatura cu ambasada, legatia diplomatica sau reprezentantii statului al carui cetatean este nu trebuie impiedicata;

dreptul de informare zilnica cu privire la evenimentele cele mai importante din tara, lume, societate, prin furnizarea mijloacelor mass-media este o cerinta minima, ce se poate asigura prin lectura ziarelor, vizionarea de emisiuni, conferinte, etc.;

de asemenea, regula minima cu privire la libertatea constiintei este aceea dupa care "fiecarui detinut trebuie sa i se aprobe, pe masura posibilitatilor sa-si satisfaca cerintele vietii sale religioase."

Evolutia vietii economice si politice, evolutia tehnologica si sociala in cele trei decenii care au urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial au creat o situatie de ramanere in urma a regulilor care se aplica persoanelor ce se aflau in custodia justitiei, fapt pentru care, in anul 1987, a fost aprobat de catre Comitetul Consiliului de Ministrii al Consiliului Europei un ansamblu de norme de recomandare cu privire la viata din asezamintele penitenciare. S-au avut in vedere, in primul rand, progresele inregistrare in dezvoltarea societatii si faptul ca a aparut nevoia aplicarii masurilor penale necustodiale. De asemenea, era nevoie sa se stabileasca reguli cu privire la detinutii arestati preventiv ori nejudecati, la detinutii de drept comun, condamnatii cu afectiuni medicale ori psihice, care trebuie sa fie tratati in mod special, prin masuri de individualizare a regimului ce urma sa li se aplice.[30]

Astfel, cu privire la detinutii civili nejudecati, s-a stabilit ca inchiderea nu constituie subiect de restrictii sau severitati nejustificate, mai mult decat este necesar pentru garantarea si buna lor randuiala. Tratamentul acestora nu va fi mai putin favorabil decat al celor nejudecati, cu toate ca in cazul in care isi exprimau acordul scris, acesti detinuti puteau fi folositi la activitati productive.

Cadrul general al inchiderii, conform regulilor europene, a fost ameliorat in ceea ce priveste scopul general al pedepsei, care a fost adaptat societatii moderne, excluzand izolarea totala de societate, ba mai mult, eliminand orice fel de suferinte fizice si psihice care nu sunt inerente inchisorii si transformand pedepse intr-o masura de constrangere cu scop reeducativ, pentru prevenirea savarsirii de noi infractiuni.

Conditia de cetatean care are drepturi si libertati, chiar in cadrul carceral, a fost recunoscuta si, ca urmare, o seama de reguli au fost reformulate si adaptate noii concept

Astfel de formulari noi sunt expres prevazute in cadrul normelor europene, pe langa cele deja consacrate in Standardul minim de reguli pentru tratamentul detinutilor al O.N.U.

Privarea de libertate va fi efectuata in conditiile materiale si morale care sa asigure respect pentru demnitatea umana si in conformitate cu regulile. Respectul demnitatii umane este un deziderat universal, face parte din panoplia drepturilor universale ale omului, fapt ce a fost de natura a determina recunoasterea lui chiar in conditii de detentie, unde mai ales demnitatea poate fi dispretuita, ca urmare a condamnarii pentru fapte infractionale (fapte care, uneori, se indreapta chiar impotriva demnitatii si conditiei umane). Faptul ca persoanele condamnate au incalcat uneori chiar demnitatea celorlalti nu trebuie sa fie un motiv pentru un tratament similar, tratamentul penitenciar fiind realizat ca vointa a societatii libere, si nu ca un raspuns la comportamentul infractional individual.[31]

Tratamentul penitenciar va fi aplicat impartial. Aceasta noua regula, mai ales in sensul nou al termenului de impartialitate ca valoare ce face parte dintre drepturile fundamentale ale omului, se explica mai ales in societatea europeana, unde natiunile, rasele, religiile, culoarea, opiniile politice, secul, varsta ori alte si alte criterii diferentiaza categoriile de condamnati, ii pun in ipostaze diferite fata de administratiile penitenciare, ca urmare a nevoilor proprii specifice, care solicita, uneori abordari diferite ale regulamentelor si regulilor. Impartialitatea se adreseaza mai ales administratiei si administratorilor concreti ai regulilor penitenciare, care trebuie sa aplice tuturor aceleasi standarde. Impartialitatea trebuie sa tina seama de egalitatea tuturor cetatenilor, indiferent de aspectele care ii diferentiaza, tratamentul penitenciar fiind susceptibil de o "discriminare pozitiva" doar cu privire la categoriile ocrotite constitutional sau prin conventii internationale, legi sau alte acte normative. O ocrotire speciala trebuie acordata minorilor infractori, femeilor, in special femeilor gravide sau care au nascut, bolnavilor sau persoanelor cu diferite tipuri de handicap, tinerilor sau minoritatilor.

Tratamentul persoanelor aflate in custodie va fi realizat in asa fel incat sa le sustina sanatatea si respectul de sine. Intoarcerea in libertate cu sanse reale de reintegrare se poate realiza doar daca, din punct de vedere al sanatatii, nu exista probleme majore, daca responsabilitatea fata de propria persoana este de natura a determina o viata conforma cu prevederile legale. Sanatatea si conditiile materiale ale inchisorilor, care creeaza posibilitatea de trai in respect fata de propria persoana, trebuie avute in vedere mai ales ca o problema de management al institutiei penitenciare ori al organizatiei ierarhic superioare si care executa inspectii si controale pentru ca aceste obiective sa fie permanent in atentia administratorilor pedepselor carcerale.[32]

Trebuie apreciat ca persoanele condamnate executa pedeapsa privarii de libertate, nu pedeapsa privarii de sanatate sau aceea de privare de respect fata de sine. Astfel eficacitatea si credibilitatea unei inchisori sunt date de nivelul de curatenie, igiena colectiva si individuala, de serviciile sanitare si medicale ce pot fi oferite celor in nevoie, de regularitatea si periodicitatea masurilor profilactice intreprinse pentru existenta unei stari de sanatate corespunzatoare pentru toate categoriile de condamnati.

Drepturile si indatoririle condamnatilor trebuie sa fie exprimate in mor clar, iar condamnatii trebuie sa aiba la indemana si remediile pentru a-si revendica drepturile. Posibilitatea cunoasterii drepturilor si obligatiilor vine sa intruneasca deja cunoscuta cutuma ca "nu exista reguli daca ele nu sunt cunoscute". Astfel, cunoastere regulilor penitenciare de catre personal si de catre condamnati va crea un climat bun de cooperare si relatii zilnice bazate pe criterii cunoscute, chiar daca ele sunt impuse. Promovandu-se o astfel de orientare pozitiva spre cunoastere, spre disciplinare, civilizare si moralitate.

Regulile europene pentru inchisori au adus imbunatatiri substantiale reglementarilor privitoare la asigurarea normalitatii vietii din inchisoare. Clasificarea si separatiunea diferitelor categorii de condamnati creeaza posibilitatea de a separa condamnatii ce pot fi nocivi altor categorii sau indivizi, experientele infractionale putand fi stopate sau limitate in raport de pozitia unui individ in camera, sectia, penitenciarul unde isi executa pedeapsa. Separatia arestatilor preventivi de condamnati, a minorilor de majori, a nerecidivistilor de recidivisti si de cei cu antecedente penale, a femeilor de barbati, a celor sanatosi de cei cu afectiuni, a celor cu probleme speciale (homosexuali, handicapati, retardati, politisti, militari, etc.), cazarea diferitelor categorii si a condamnatilor in comun sau individual in raport de nevoile de securitate a asezamantului sau ca urmare a repartizarii intr-un anumit regim de detinere, folosirea hainelor proprii, a unor accesorii, proteze, bunuri care umanizeaza sederea in camerele de detinere sunt expres amintite in regulile europene, tocmai ca o recunoastere a valorii unei vieti normale si civilizate in penitenciare.

Un aspect novator este acela al subscrierii ca mijloacele de forta nu vor fi folosite niciodata cu finalitate sanctionatoare sau ca supliment de pedeapsa ori ca sistem de pedepsire.

Regulile europene instituie si totodata dezvolta dreptul condamnatilor la informare, la sesizari, plangeri si reclamat

Un alt aspect deosebit inserat in aceste reguli este acela al posibilitatii de a dezvolta contactul cu lumea exterioara, cu familia, grupurile de prieteni, cu organizatiile neguvernamentale, cu voluntarii care lucreaza individual pentru recuperare morala, cu reprezentantii ambasadelor si legatiilor diplomatice, cu reprezentantii cultelor, precum si contactul indirect cu societatea, prin intermediul televiziunii, revistelor, ziarelor, programelor radio, convorbirilor telefonice, scrisorilor si corespondentei, cu ajutorul internetului. Dezvoltarea fara precedent a contactului cu lumea exterioara in dubla directie - din partea societatii, pe de o parte, si din partea condamnatului din sensul celalalt - apare ca cea mai mare realizare spre umanizarea regimurilor de detinere, realizarea premiselor de "recuperare sociala", deoarece prin acordarea unor astfel de facilitati, condamnatii nu vor mai percepe mediul exterior ca fiind "ostil" sau fara posibilitati de insertie, iar legatura permanenta cu exteriorul nu va crea pentru condamnatii cu pedepse de lunga durata o alienare care sa ingreuneze sau sa faca imposibila reintegrarea in societatea din care a plecat.[33]

O mare atentie in cadrul regulilor europene se acorda activitatilor de reeducare. Reeducarea nu se poate limita la un program, ci trebuie cu necesitate sa cuprinda o complexitate de actiuni socio-educative care tin sa indeplineasca nevoile si competentele de baza.

Condamnatii au de cele mai multe ori nevoi deosebit de mari in ceea ce priveste activitatea sociala si conduita legala pe care nu le inteleg si, ca urmare, nu le accepta ori abordeaza o vesnica ipostaza de fronda sau opozitie. Conduitele infractionale nu sunt decat consecinta mediului in care se dezvolta personalitatea infractorilor, mediu marcat de anomie, alienare, infractionalitate, violenta, dorinta de imbogatire ori de competitie ilegala cu modele sociale ce abunda de oferte de trai fara munca. Limbajul precar, suburban, argotic, carentele deosebite in cunostintele elementare si de cultura generala, de scris si citit, comportarea violenta, acumularea deprinderilor de a fura, cersi, insela, minti, de a se bate, inexistenta instruirii profesionale, traiul in conditii neigienice, insalubre, organizarea vietii de familie pe criterii de violenta sau pe rezolvarea problemelor prin agresiune si amenintare creeaza de multe ori personalitati disarmonice, cutare si trasaturi negative, atat de puternice, incat este necesar de un arsenal deosebit de bine pus la punct de mijloace si metode de reactie educativa pentru a-l reintoarce pe calea legalitatii pe infractorul condamnat.

Analiza profunda a regulilor penitenciare europene care a condus la adoptarea de catre Consiliul de Ministri, la data de 11 ianuarie 2006, in timpul celei de a 952-a reuniuni a ministrilor delegati, a unei noi Recomandari, si anume Recomandarea (2006)2, are un rol deosebit la reformularea la acest inceput de secol a problematicii penitenciare.

Urmarind scopurile noii reglementari europene vom observa ca s-au avut in vedere mai multe obiective astfel:

in primul rand, actualizarea regulilor europene la nivelul de dezvoltare a civilizatiei europene a anului 2006, astfel incat institutia penitenciara sa poata beneficia de un instrument european care sa creeze posibilitatea de armonizare a legislatiilor tuturor statelor mai vechi sau mai nou intrare in comunitatea europeana democratica;

in al doilea rand, reformularea regulilor trebuie sa fie un proces continuu, pentru adaptarea lor la nivelul de dezvoltare mondial, la nivelul evolutiei continutului drepturilor fundamentale in conditiile dezvoltarii tehnologiei, a comunicatiilor, a libertatii de gandire si miscare, a dezvoltarii libertatii si comportamentului liber, neconstrans de o putere statala;

in al treilea rand, necesitatea corectarii unor formulari insuficient de clare sau u posibilitati de interpretare care au dus la formularea de cereri, reclamatii, plangeri si chiar procese numeroase la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, procese impotriva administratiilor penitenciare, nu o data solutionate cu solutii impotriva statelor membre, ca urmare a unor texte insuficient de corect interpretate;

in al patrulea rand, introducerea unor reguli noi, neformulate pana in prezent, cum ar fi folosirea mijloacelor de imobilizare din alte materiale decat cele din fier, precum si reguli de organizare. De largire a cadrului educativ si recuperativ, de introducere a obligativitatii sprijinului pentru reintegrarea sociala;

Fara sa epuizam lista modificarilor din Regulile europene, amintim pe cele ce par relevante cu privire la conditia de condamnat si cu privire la schimbarile din continutul unor drepturi, lista celorlalte fiind aceeasi, dar mai bine explicata, astfel:

In art. 1 se arata ca "Persoanele private de libertate isi pastreaza toate drepturile care nu le-au fost retrase prin lege, in urma deciziei de condamnare la pedeapsa cu inchisoarea sau de arestare preventiva. Consideram ca, adoptand Regulile, tara noastra va trebui sa acorde cetatenilor toate drepturile constitutionale, indiferent daca sunt arestati sau condamnati, in afara celor retrase explicit prin legea privind executarea pedepsei, prin Codul de procedura penala ori alte legi speciale, care redus exercitiul unor drepturi pe perioada detiner Astfel spus, limitarea drepturilor nu se poate face pe baza ordinelor, regulamentelor adoptate de Guvern cu doar prin dispozitii legale, aceasta insemnand ca toti detinutii vor beneficia de exercitarea drepturilor conferite de Constitutie daca nu se prevede expres o anume restrangere in timp si continut. De altfel, ideea de mai sus este intarita de explicatiile date la art. 2, care arata ca "Restrictiile impuse persoanelor private de libertate trebuie sa se reduca la strictul necesar si vor fi proportionale cu obiectivele legitime pentru care au fost impuse."

O noutate ce poate fi considerata ca o piata unghiulara in materia acordarii drepturilor omului in penitenciare se refera la prevederea referitoare la faptul ca acele conditii de detentie care incalca drepturile omului "nu pot fi justificate prin lipsa de resurse". Regula vine sa statueze obligatia statului de a-si respecta institutiile. Institutia penitenciara s-a confruntat nu o data cu lipsuri deosebite mai ales de personal si de asigurare a conditiilor materiale.

In conformitate cu art. 11 al. (4) din Regulile penitenciare europene (2006)2 "legislatia nationala trebuie sa prevada mecanisme care sa garanteze ca respectarea conditiilor minime nu va fi incalcata in urma supravegherii penitenciare."

O problema cu care se confrunta toate sistemele europene se refera la numarul din ce in ce mai mare de condamnati cazati in spatiile ce deja au fost depasite ca suprafata, cubaj de aer, numar de instalatii sanitare si alte asemenea care, in conditiile unei supraaglomerari, poate da nastere situatiilor ce pot fi usor asemanatoare cu "tratamentul inuman, degradant sau umilitor" conform Conventiei europene a drepturilor omului.

Articolul 11 al. (1) din Regulile penitenciare europene (2006)2 defineste un nou concept cu privire la incarcerarea minorilor, indiferent de masura ce se ia impotriva acestora. Regula prevede in mod imperativ ca cei "cu varsta sub 18 ani nu vor fi incarcerati in penitenciare pentru adulti, ci in institutii special concepute in acest scop."

Pana in prezent, in tara noastra, incarcerarea sau internarea se executa in penitenciare, in penitenciare de tineri si minori ori in centre de reeducare. Daca penitenciarul de minori si centrul de reeducare indeplinesc standardul stabilit de Regulile europene, penitenciarul pentru adulti trebuie exclus dintre institutiile unde poate fi incarcerat un minor.

Structura constructiva, organizarea spatiului, nivelul de securitate si paza, organizarea programului zilnic, conceperea programelor de educare, instruire, culturalizare si socializare, programele de sanatate si sport sunt total diferite pentru minori si tineri, a caror educatie si formare nu s-a incheiat, a caror personalitate se poate modela in sensul valorilor morale si cetatenesti unanim acceptate, dar numai in institutii speciale si departe de infractorii adulti.

O regula care va suscita un interes important din partea condamnatilor, creand probleme destul de mari sistemului Administratiei penitenciare, este aceea ca "pe cat posibil, detinutii vor fi consultati cu privire la repartizarea initiala si la transferurile ulterioare, dintr-un penitenciar intra-altul". Intr-un sistem care nu are nici macar capacitatea legala pentru detinerea efectivelor existente, problema detinerii in raport de domiciliu sau de interesul condamnatului devine o utopie, fapt pentru care si regula europeana nu este imperativa, ci de recomandare.

Principiul separatiunii si clasificarii a primit si el o noua interpretare in regulile europene actuale, prin faptul ca se acorda condamnatilor posibilitatea de a alege, pe cat posibil, atunci cand cazarea se realizeaza pe timpul noptii in camere comune, pe cei cu care este dispus sa imparta celula. Desigur, separatiunea in penitenciare este un principiu care realizeaza si protectia condamnatilor, in sensul ca, in raport de natura pedepsei, durata acesteia, starea de recidiva si antecedentele penale, receptivitatea la activitatea de reeducare, sexul, varsta si starea de sanatate, se pot grupa condamnatii in camere, sectii si penitenciare profil. Astfel, regula europeana vine sa amelioreze cel putin pe timpul noptii, gradul de disconfort al persoanelor cazate impreuna, sa reduca stresul permanent al cazarii cu persoane total neplacute si cu un comportament negativ sau agresiv. Tot pentru realizarea unei cazari civilizate si a unui climat de curatenie si igiena personala, art. 4 prevede ca "trebuie sa fie puse la dispozitia detinutilor spatii adecvate pentru baie sau dus, astfel incat detinutii sa le poata folosi la o temperatura adecvata, zilnic sau cel putin de doua ori pe saptamana, in conformitate cu regulile generale de igiena.

O transformare usor sesizabila a continutului privind dreptul condamnatilor de a se adresa organelor de stat, justitiei sau altor organe si organizatii, mass-mediei este cea privind dreptul de a solicita consiliere juridica, iar autoritatile penitenciarului "trebuie sa le faciliteze accesul la o astfel de consiliere."

Consilierea juridica nu exclude dreptul condamnatului la aparator, atunci cand are posibilitatea si doreste acest demers. In alte ocazii, cu privire la demersurile administrative, cu privire la folosirea unor cai legale de adresare sau de atac impotriva unor hotarari care i se par ca il afecteaza personal, partial, partinitoare nedreptate, netemeinice sau nelegale, condamnatul are dreptul sa ceara, iar penitenciarul trebuie sa faciliteze consilierea juridica.

O largire a dreptului la vizita si comunicare s-a stipulat in art. 24 al. (1) din Regulile penitenciare europene (2006)2 care prevede ca "detinutilor li se va permite sa comunice, cat de des posibil prin corespondenta, telefon sau alte mijloace de comunicare cu familiile lor, terte persoane si reprezentantii organismelor exterioare, precum si sa primeasca vizite de la aceste persoane."Astfel, observam o largire cu mult mai mare a posibilitatii de comunicare cu exteriorul.

Daca in prevederile vechi, vizita era stabilita pentru un numar relativ de persoane, in principal dintre membrii de familie, in conformitate cu noile prevederi, dreptul de a coresponda, telefona, comunica prin alte mijloace poate fi exercitat cat de des posibili - aceasta inseamna de fapt fara restrictii, limitarea fiind doar de natura tehnica sau financiara a condamnatului. Este posibil ca in viitor sa se instaleze la dispozitia condamnatului un telefon cu linie directa, nationala, internationala, videotelefon, etc. in celula individuala, de unde sa comunice fara restrictii cu orice persoana sau cu reprezentantii organismelor exterioare. Detinutilor li se va permite sa comunice, cat de des posibil, prin corespondenta, telefon sau alte mijloace de comunicare cu familiile lor, terte persoane si reprezentantii organismelor exterioare, precum si sa primeasca vizite de la aceste persoane.

O expresie a dezvoltarii drepturilor condamnatilor in perioada urmatoare, in conformitate cu regulile europene, este si participarea la activitati publice, daca aceasta activitate nu este expres interzisa de lege.

Regula 11 arata ca "autoritatile penitenciarului se vor asigura ca detinutii pot participa la vot, referendum si alte aspecte ale vietii publice, atat timp cat dreptul lor de participare nu este restrictionat prin legislatia nationala." Astfel, in conformitate cu noua regula, ideea de participare la activitatile publice cum sunt votarea, referendum ori altele ce fac parte integranta din viata publica, nu mai trebuie sa faca parte din gama constrangerilor inerente detinerii, astfel ca este suficient ca o persoana sa aiba calitatea de cetatean pentru realizarea unor astfel de drepturi. Desi nu se arata care sunt activitatile publice la care un condamnat poate sa participe, consideram ca poate fi vorba de manifestari artistice (expozitii de pictura, sculptura), manifestari sportive (jocuri, competitii, concursuri), actiuni umanitare, munca in folosul comunitatii sau localitatii unde se gaseste penitenciarul (alta decat cea remunerata sau obligatorie), interventii la calamitati sau situatii de criza ori cutremure, incendii, revarsari de ape ori de zapezi abundente.

Regula 50 din Regulile penitenciare europene (2006)2 abordeaza posibilitatea asocierii condamnatilor din penitenciar pentru a discuta problemele legate de detinere si de a expune aceste probleme administratiei, astfel: "Cu conditia sa respecte ordinea si siguranta detinutilor li se va permite sa se asocieze pentru a discuta probleme referitoare la conditiile de detentie, fiind incurajati sa comunice cu autoritatile penitenciarului, in acest sens."

Daca pana la aceasta regula adunarea a 3 sau mai multi detinuti era interzisa, fiind considerata un comportament sanctionabil, regula europeana considera benefic sa existe o forma de asociere in conditii de ordine si disciplina, asociere care sa dezbata problemele vietii de penitenciar.

O regula reformulata este si cea privitoare la practica disciplinara. Starea de normalitate din penitenciare trebuie sa caracterizeze climatul zilnic, atentionarile, discutiile si incercarea de convingere cu privire la toate activitatile trebuie sa fie punctul comun, si nu exceptia. Regula europeana 56 arata ca " Procedurile disciplinare vor constitui mecanisme de ultim resort. Atunci cand este posibil, autoritatile penitenciarului vor folosi mecanisme restaurative si de mediere pentru a solutiona disputele cu detinutii sau dintre acestia."

Este remarcabila regula 91, care dezvolta conceptul evaluarii continue a scopului si rolului penitenciarului intr-o societate democratica activitate la care este chemata administratia. Implicarea Administratiei Nationale a Penitenciarelor in activitatea de cercetare criminologica, penologica, de evaluare a programelor si activitatilor vine sa intareasca ideea necesitatii adaptarii acestei institutii la tot ceea ce este mai modern, la sesizarea autoritatilor statului cu privire la directiile in care se indreapta eforturile de socializare si daca aceste eforturi sunt eficace ori nu, daca rezultatele unei perioade corespund eforturilor sau daca dinamica criminalitatii atentioneaza asupra esecului unor programe, prevederi legale, sisteme ori regimuri de detinere.

Este evident ca Europa este in fata unei provocari date de cresterea criminalitatii, a calitatii si periculozitatii acesteia, a schimbarii atitudinii unor categorii de cetateni cu privire la faptele antisociale, cu privire la trendul moralitatii si libertatilor care genereaza un comportament la limita cadrului normativ si, de ce nu, depasind toate previziunile de pana acum.

Credem ca relansarea unor reguli europene este de natura a introduce o noua problematica regiunilor penitenciare, o abordare curajoasa si democratica a unor relatii dintre persoane si condamnati, o provocare pentru societatea europeana din care face parte, o sansa noua data persoanelor condamnate de a se putea reabilita, resocializa si reeduca in conditii mai umane, avand mai multe instrumente la dispozitie decat in 1987, cand au fost elaborate vechile reguli, dar si o posibilitate nesperata a infractorilor de a eluda efectul coercitiv al pedepsei prin folosirea unor facilitati despre care nu se putea vorbi nici macar acum 10 ani.

1.2. Garantarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate

Ca toate fiintele umane, ca cetateni cu drepturi prevazute in Constitutie, condamnatii au drepturi, dar si obligatii, deoarece penitenciarele functioneaza in virtutea legii, nu in afara ei.

Drepturile pe care condamnatii le au pe timpul executarii pedepselor sunt limitate de prevederile legale, de regimul de executare a pedepsei, de natura pedepsei ce i s-a aplicat de instanta de judecata. Cu prilejul intrarii in inchisoare, fiecare condamnat primeste informatii referitoare la regimul aplicat categoriei din care face parte, regulile ce trebuie respectate conform Regulamentului de ordine interioara al penitenciarului, drepturile si obligatiile ce-i revin, modul lor de executare, procedura de realizare a plangerilor in caz de limitare a executarii acestora, in asa fel incat condamnatul sa se poata adapta cat mai usor conditiilor vietii de penitenciar.

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate estre prevazut in art. 38 din Legea nr. 275/2006, fiind interzisa limitarea exercitarii acestor drepturi mai mult decat o face legea.

Drepturile legale ale condamnatilor sunt prevazute in art. 38-56 din Legea nr. 275/2006 astfel:

libertatea constiintei, a opiniilor si libertatea credintelor religioase;

dreptul la informatie;

dreptul la consultarea documentelor de interes personal;

dreptul de petitionare;

dreptul la corespondenta;

dreptul la convorbiri telefonice;

dreptul la plimbare zilnica si dreptul de a primi vizite;

dreptul de a primi bunuri;

dreptul la asistenta medicala;

dreptul la asistenta diplomatica;

dreptul la incheierea unei casatorii;

Drepturile omului cu aplicatie in penitenciare trebuie sa aiba un sistem de garantii legale, prin care orice persoana condamnata sa poata sa si le valorifice ori sa poata solicita celor in drept repararea unui abuz, a unei nedreptati ori tracasari cu privire la acordarea acestora. In conformitate cu art. 38 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 "Impotriva masurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevazute in prezentul capitol, luate de catre administratia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plangeri la judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, in termen de 10 zile de la data cand au luat la cunostinta de masura luata."

Masurile pe care judecatorul delegat le poate intreprinde se refera la "ascultarea obligatorie la locul de detinere", ocazie cu care poate sa desprinda concluzii pertinente despre natura, marimea, semnificatia personala pentru condamnat a incalcarii respective, astfel incat sa poata proceda la demararea procedurii de reparare sau acordare a dreptului respectiv.[38] In orice situatie, atunci cand condamnatul are dreptate ori doar i se pare ca a fost nedreptatit, judecatorul trebuie sa asculte toate persoanele implicate in caz, pentru aflarea adevarului, urmand sa solutioneze plangerea in termen de 10 zile, prin incheierea motivata, pronuntand urmatoarele solutii posibile:

a)      admite plangerea si dispune anularea, revocarea sau modificarea masurii luate de administratia penitenciarului;

b)      respinge plangerea, daca aceasta este nefondata;

De multe ori, este necesar sa se analizeze cazul, conform principiului regulii europene a aplicarii masurilor cu onestitate si justete, deoarece, sub masca unei admiteri formale a plangerii si revocarea unei masuri, se poate ascunde tolerarea unor "obisnuinte" a lucratorilor administratiei de a tergiversa indeplinirea unor obligatii zilnice ori aprecierea negativa a cererilor repetate ale unor condamnati, care nu au alta solutie de rezolvare a cererilor decat sa "raporteze insistent" ceea ce duce la aprecierea ca sunt "obraznici si indisciplinati", ori aruncarea tuturor neajunsurilor administratiei in vesnicul slogan al "lipsei de resurse", desi uneori cu o atitudine pozitiva si amabila se pot rezolva toate cererile condamnatilor. Condamnatii, desi cunosc mai bine decat oricine drepturile ce le au, nu cer aproape niciodata exercitiul integral al acestora, intelegand, cu spirit civic, greutatile administratiei de a le asigura in conditii de supraveghere. In conformitate cu noile reguli europene, este necesar ca judecatorii delegati cu executarea pedepselor sa fie mult mai atenti in judecarea cererilor indreptatite ale condamnatilor, solicitand administratiei sa indeplineasca toate prevederile referitoare la drepturi, asa cum solicita administratia sa aplice toate prevederile din cadrul regimurilor de detinere.

Incheierea judecatorului delegat pentru executarea pedepselor se comunica persoanei condamnate in termen de doua zile de la data pronuntarii acesteia. Comunicarea se realizeaza prin compartimentul de evidenta al penitenciarului, sub semnatura, iar in cazul in care persoana condamnata nu este multumita de rezolvare, poate introduce contestatie la judecatoria in a carei circumscriptie se afla penitenciarul, in termen de cinci zile de la comunicarea incheier

Contestatia se judeca potrivit dispozitiilor art. 460 alin. (2)-(5)C. proc. pen., presedintele dispunand citarea partilor interesate si luand masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu, in cazurile prevazute de art. 171 C. proc. pen. Condamnatul este adus la judecata, iar participarea procurorului este obligatorie. Dupa concluziile procurorului si ascultarea partilor, instanta se va pronunta prin sentinta, solutia este definitiva si se comunica instantei de executare.

In contextul indeplinirii cerintelor raportului juridic de drept executional penal mai apar unele drepturi pentru condamnati, ce deriva din obligatiile administratiei penitenciare. Aceste conditii creeaza conditii de viata, normalitate si ingrijire datorate de stat, care este obligat sa-si asume intretinerea tuturor persoanelor care sunt in custodia sa, acestea neputand sa se ingrijeasca material si financiar. Aceste obligatii ale administratiei se constituie, pe de alta parte, in drepturi pentru condamnati, ele fiind si garantate de prevederile legale.

Astfel, Legea privind executarea pedepselor stabileste si alte drepturi decat cele enuntate, astfel:

dreptul la hrana calda de trei ori pe zi;

dreptul la odihna si repaus saptamanal;

dreptul de a intra in contact cu avocatul sa angajat sau numit din oficiu;

dreptul de a se plange impotriva incalcarii prevederilor legale;

In conformitate cu prevederile legale, condamnatilor care dau dovada de o conduita foarte buna, de receptivitate la actiunile si programele educative si de reinsertie sociala li se acorda anumite facilitati care vin sa stimuleze comportamentele pozitive, sa fie, prin puterea exemplului, atractive si pentru alti condamnati. Astfel, condamnatii, in anumite conditii, pot beneficia de urmatoarele facilitati si recompense:

a)      vizite fara dispozitive de separare intre condamnat si vizitatori;

b)      acordarea de recompense, cum sunt cele prevazute in art. 68-69 din Legea nr. 275/2006 astfel:

incredintarea unei responsabilitati in cadrul activitatilor socio-educative, culturale, terapeutice, de consiliere si asistenta sociala;

ridicarea unei sanctiuni disciplinare aplicate anterior;

suplimentarea drepturilor la pachete si vizite;

acordarea de premii constand in materiale pentru activitati ocupationale;

permisiunea de iesire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;

permisiunea de iesire din penitenciar pe o durata de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 zile pe an;

permisiunea de iesire din penitenciar pe o durata de 10 zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an;

Drepturile legale, drepturile ce deriva din obligatiile administratiei penitenciare, facilitatile ce se pot acorda condamnatilor sunt de natura a crea in penitenciare un climat de bunavointa fata de acestia, de incurajare pentru atragerea spre propria reeducare, de schimbare a conceptiilor infractionale, de insusire a regulilor de comportament civilizat in societate, stabilirea unor legaturi normale cu comunitatea.

Pentru asigurarea drepturilor condamnatilor, in afara existentei institutiei judecatorului delegat cu executarea pedepselor, in penitenciare activeaza organizatii neguvernamentale care au ca scop protejarea drepturilor omului si care pot lua contact cu persoanele condamnate, prin acreditarea lor de catre directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Reprezentantii acestor organizatii pot lua legatura cu persoanele condamnate in conditii de confidentialitate in ceea ce priveste continutul convorbirilor, vizita putand fi supravegheata vizual pentru protectia si securitatea membrilor organizatiei. Printre aceste organizatii, un statut aparte are Crucea Rosie din Romania, precum si organizatiile de aparare si protejare a drepturilor omului.

2.1. Libertatea constiintei, a opiniilor si libertatea credintelor religioase

Libertatea constiintei, a opiniilor si libertatea credintelor religioase reprezinta unul dintre drepturile fundamentale ale omului fiind reglementat si garantat totodata atat in Conventia Europeana a Drepturilor Omului la art. 9 cat si in Constitutia Romaniei la art. 29.

Astfel, "Orice persoana are dreptul la libertatea de gandire, de constiinta si religie; acest drept incluzand libertatea de a-si schimba religia sau convingerile, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea in mod individual sau in mod colectiv, in public sau in particular, prin cult, invatamant, practici si indeplinirea ritualurilor.

Libertatea de a-si manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru siguranta publica, protectia ordinii, a sanatatii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Plecand de la aceste idei, Constitutia Romaniei vine si confirma acest drept statuand ca "Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale; Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc."

Aceste considerente au fost implementate si in materia aplicarii drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate mai precis in art. 40 al Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal..

Libertatea credintelor religioase se manifesta in optiunea pe care o persoana condamnata o are de a participa la forme exterioare de credinta intr-o forta divina sau de a fi ateu si ca urmare, de a nu fi obligat in nici un fel la participarea la activitati ce presupun vreo credinta.

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, la art. 40 alin. (2) stipuleaza ca "Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimtamant, la servicii sau intruniri si detine publicatii cu caracter religios, precum si obiecte de cult."

In cadrul Regulilor penitenciare europene din anul 2006 transpare ideea ca, la baza regulilor cu privire la respectarea religiei, ceea ce conteaza este responsabilitatea personala a condamnatului. Regula 29 din documentul amintit trateaza problema religiei ca o parte a tratamentului si a programelor la care participa condamnatii, astfel: "Detinutilor trebuie sa li se respecte libertatea de gandire, a constiintei si a religiei. Regimul penitenciar trebuie sa fie organizat astfel incat sa permita detinutilor sa-si manifeste religia si convingerile, sa participe la slujbe sau la intruniri, sa primeasca vizitele reprezentantilor religiei lor si sa aiba carti sau publicatii cu caracter religios sau spiritual.

Detinutii nu pot fi obligati sa practice anumite religii sau sa aiba anumite convingeri, sa participe la slujbe sau reuniuni religioase, la practici cu caracter religios sau sa accepte vizita unui reprezentant al unei relig"

Libertatea manifestarilor religioase din penitenciare trebuie vazuta ca o componenta speciala a libertatii de gandire, a opiniilor si constiintei. Particularitatea consta in faptul ca, pe timpul detinerii, persoana condamnata nu este complet libera sa gandeasca sau sa actioneze asa cum ar dori si, tocmai din acest motiv, ocrotirea manifestarii religioase trebuie facuta cu grija deosebita.

Condamnatii de cele mai multe ori, accepta in constiinta lor ca au gresit fata de lume si fata de puterile supranaturale in credinta carora au fost crescuti si educati.

In penitenciare, sentimentele de vinovatie se accentueaza, detinutii putand fi usor atrasi si manipulati daca lise promite o "ispasire a pacatelor", "iertare completa" ori "impacarea cu lumea". Aspectele sensibile ale credintei religioase pot crea stari deosebit de periculoase, mai ales cand reglarea conturilor cu lumea se realizeaza prin acte de sinucidere. Indrumarea confesionala trebuie facuta cu precadere in penitenciare, tocmai pentru a suplini posibilitatile altor factori de influentare pozitiva care nu mai se manifesta in mediul carceral. Indrumarea spirituala specializata, calificata vine sa completeze trendul pozitiv al activitatilor socio-culturale si educative.

Existenta in inchisori a unor persoane practicante frecvente ale religiei creeaza nevoia pentru acestia de a continua aceste practici, iar limitarea ori interzicerea acestora ar atenta la un drept fundamental.

Astfel, in art. 41 din Regulile europene din 1987, care nu si-au pierdut aplicabilitatea, se stipuleaza "daca asezamantul cuprinde un numar suficient de detinuti apartinand aceleiasi religii, trebuie sa fie numit sau aprobat un reprezentant calificat al acelei relig In caz ca numarul detinutilor justifica si imprejurarile permit, masura trebuie luata pentru mai mult timp.

Reprezentantul calificat, numit sau aprobat conform parag. 1, trebuie sa fie autorizat sa organizeze periodic slujbe religioase si sa faca de fiecare data cand este indicat, vizite duhovnicesti in particular detinutilor care au religia sa.

Dreptul de a intra in legatura cu reprezentantul calificat al unei religii nu se va refuza niciodata nici unui detinut. Dimpotriva, daca un detinut se opune vizitei unui reprezentant al unei religii, trebuie sa se respecte din plin atitudinea sa.

In conformitate cu prevederile Regulilor penitenciare europene si in conformitate cu structura dupa credinta a condamnatilor (peste 80% fiind ortodocsi), Administratia Nationala a Penitenciarelor si Ministerul Justitiei au semnat in anul 1993 un Protocol de asistenta religioasa cu Patriarhia Ortodoxa Romana prin care s-au pus bazele infiintarii in penitenciare de posturi de preot-capelan, asigurate cu personalul necesar si cu o baza materiala constand din obiecte de cult si capele sau biserici.

Acest protocol a stipulat si ajutorul catre trebuie acordat condamnatilor care practica o alta religie, pentru a putea intra in contact cu reprezentantii acelor culte.

Deoarece intre cultele religioase exista dispute si dorinte de a atrage cat mai multi adepti, s-a aprobat o conduita comuna prin care penitenciarul nu trebuie sa devina locul pentru prozelitism, disputele sa nu constituie obiect al programelor religioase, ci orientarea actiunilor sa se directioneze spre teme fundamentale comune, acceptate de toate cultele, precum si cultivarea valorilor morale si etice superioare.

Ca urmare a acestor prevederi, in tara noastra incepand cu anul 1992, s-a demarat un program la care au fost antrenati voluntari, cadrele si detinutii de constituire de capele si biserici crestine astfel incat sa se poata realiza baza materiala a practicarii religiei in grup sau individual. Prima capela din sistemul penitenciar roman a fost construita la Penitenciarul Codlea, comandant fiind col. Marian Georgescu. A urmat in scurt timp construirea de capele la penitenciarul Jilava, Margineni, Iasi, dupa care au fost construite in toate penitenciarele.

Includerea asistentei religioase in programele de tratament si resocializare vine sa asigure si dreptul celor care au religii minoritare, care pot si trebuie sa fie ocrotiti pentru a nu-si schimba atitudinea ce o au inca din copilarie sau pe care au dobandit-o ca urmare a unor procese de convertire datorata convingerilor mai noi.

Este foarte important ca toti cei care participa la proiecte de resocializare prin religie sa fie lasati si incurajati sa lucreze cu condamnatii mai mult individual, pentru a dezradacina conceptiile violente, unele chiar in numele unor convingeri religioase sau mistice, acesta fiind primul pas spre inocularea unor valori morale acceptate si de aici la respectarea legilor si o viata normala.

2.2. Dreptul la informatie. Masuri pentru asigurarea accesului la dispozitiile legale si documentele privind executarea pedepselor privative de libertate

Un alt drept fundamental al omului il reprezinta dreptul la informatie care isi gaseste reglementarea cadrul in Constitutia Romaniei la art. 31, in Legea nr. 544/2001 privind informatiile de interes public, precum si in O.U.G. nr. 56/2003.

Textul al. 1 al art. 4 din ordonanta a fost reprodus in consonanta cu al. 1 al art. 51 din Constitutie si art. 1 din Legea nr. 544/2001, potrivit carora: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradita."

Accesul liber si neingradit al persoanei aflate in executarea unei pedepse privative de libertate la orice informatie de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoana si autoritatile publice in conformitate cu Constitutia si documentele internationale ratificate de Parlament.

Prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informatiei.

Dreptul la informatie fiind o expresie a libertatii de gandire, de opinie si de credinta religioasa, in continutul acestuia se poate include dreptul persoanei de a fi informata prompt, corect si clar cu privire la masurile luate de conducerea penitenciarului, accesul la sursele de informatie politica, stiintifica si tehnica, sociala, culturala, posibilitatea de receptionare in conditii normale a emisiunilor de radio si televiziune, date si informatii ce pot fi obtinute in raport cu obligatia administratiei penitenciarelor de a asigura exercitiul acestui drept prin garantarea unor mijloace de informare diversificate.

Cu toate acestea dreptul la informatie priveste numai informatiile de interes public, intrucat acest drept nu implica accesul la informatiile clasificate, secrete ori confidentiale. Astfel, legiuitorul a exceptat de la accesul liber al cetatenilor, urmatoarele date cu regim juridic special:

a)      informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii;

b)      informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate potrivit legii;

c)      informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii;

d)      informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii;

e)      informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare;

f)        informatiile privind procedura judiciara, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesul legitim al oricareia dintre partile implicate in proces;

g)      informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor;[45]

Dreptul la informare poate fi valorificat la cerere, iar pentru anumite categorii de informatii expres mentionate in art. 5 din Legea nr. 544/2001, este realizat din oficiu.

Obligatia informarii din oficiu revine conducerii penitenciarelor, potrivit dispozitiilor O.U.G. nr. 56/2003 instituindu-se masurile imperative ce trebuie adoptate in vederea asigurarii accesului persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate la dispozitiile legale si documentele privind executarea pedepselor privative de libertate.

Actul normativ mentionat instituie obligatia conducerii penitenciarelor ca, imediat dupa incarcerarea persoanei, sa aduca acesteia la cunostinta normele penale ce reglementeaza regimul pedepselor privative de libertate, cele care garanteaza dreptul la informare si normele interne de organizare si functionare a penitenciarului.

Cerinta este indeplinita pin aducerea la cunostinta acestor persoane a documentelor in limba romana. Pentru a cunoaste cat mai concret si fidel sensul si intelesul acestora. In ce priveste persoanele apartinand minoritatilor nationale ori a celor care nu inteleg sau nu se pot exprima in limba romana, fiind cetateni straini, exigenta este satisfacuta prin aducerea la cunostinta acestora a respectivelor documente in limba pe care o inteleg mai bine, existand astfel garantia cunoasterii corecte si complete a documentelor care concura la exercitiul drepturilor si libertatilor cetatenesti.[46]

Actul normativ instituie, totodata, obligatia administratiei penitenciarelor de a adopta in privinta persoanelor care au deficiente de comunicare, modalitati speciale care sa le permita accesul la documentele privind executarea pedepselor si sa le inlesneasca intelegerea exacta a acestora.

Comunicarea din oficiu a informatiilor la care face referire al. 1 art. 4 se realizeaza in locuri special amenajate in acest scop de catre administratia penitenciarelor, indeplinirea acestei comunicari urmand a fi consemnata intr-un proces verbal.

Dreptul la informatie poate fi limitat sau exercitiul sau poate fi restrans, daca acest lucru corespunde unor obiective de valoare constitutionala.

In exercitarea acestui drept prevazut la art. 41 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, condamnatii pot audia zilnic emisiunile radio, pot urmari programele de televiziune, pot sa aiba acces la publicatii si reviste, literatura beletristica si de specialitate. Ca urmare a modernizarilor care au loc in penitenciare, se pot monta televizoare in camerele cu efective mai mari sau in cluburi unde condamnatii, pe baza programului zilnic, pot viziona stiri, filme, emisiuni sportive si de divertisment. Principal, se poate pune problema cat de liber sa fie accesul la televiziune.

In anul 1997, ca urmare a emisiunilor de televiziune, condamnatii din tara au avut posibilitatea de a afla foarte repede ca s-a produs o revolta la penitenciarul Jilava, iar ca urmare, intregul sistem penitenciar a fost cuprins de revolte generale. Emisiunile televizate pentru adulti vizionate de condamnati, incita la homosexualitate, iar filmele care sunt de gen "thriller" incita la abuz si violenta.[47]

Asemenea emisiuni ar trebui sa fie selectate strict pentru aprobarea la vizionare, mai ales in camerele de detinere unde majoritatea condamnatilor executa pedepse pentru omor, viol, talharie sau in cazul celor care executa detentiunea pe viata.

Consideram ca si vizionarea emisiunilor televizate trebuie sa reprezinte un mijloc de diferentiere a regimului, accesul liber sa fie aprobat doar pentru cei care mai au de executat o perioada relativ scurta (6 luni -1 an) pana la liberare.

In legatura cu accesul la ziare si reviste accesul nerestrictionat deriva din posibilitatile penitenciarului de a pune la dispozitie un numar de abonamente la principalele cotidiane, la asigurarea accesului liber, in masura in care condamnatii dispun de sumele necesare, la abonamente. Ziarele, revistele, standul de carte, bibliotecile sunt mijloace pozitive cu privire la integrarea culturala si sociala a condamnatilor, la formarea lor ca persoane cu spirit civic ancorat in realitatile vietii "de afara".

Problema se pune in ce masura sunt educative revistele pentru adulti, cele pornografice, literatura care propaga sexul liber. Consideram ca in mediul inchis, de barbati sau femei, astfel de reviste sunt percepute ca materiale stimulative pentru homosexualitate sau deviante sexuale.

Chiar daca acceptam diferentele de orientari sexuale ca fiind o problema a realitatii si libertatii personale, in penitenciare accesul la astfel de materiale trebuie sa fie aprobat cu moderatie si in nici un caz sa fie folosite ca materiale de schimbare a decorului si tapetare a peretilor celulelor, ceea ce creeaza o atmosfera de promiscuitate si neseriozitate intr-un asezamant care prin excelenta este riguros si sobru.

Este bine ca detinutii sa fie incurajati sa citeasca literatura de calitate, sa se realizeze dezbateri in legatura cu evenimentele aparute in presa, care intereseaza procesul de reinsertie socio-culturala.

Desi divertismentul nu trebuie sa lipseasca cu desavarsire din preocuparile organizatorilor de activitati culturale, acesta trebuie sa duca la destindere si confort spiritual, nu la descoperirea unor noi surse de incordare, de agresiune verbala intre detinuti sau la transformarea penitenciarului intr-o institutie "vesela" pentru a nu isi pierde caracterul de constrangere.

In conformitate cu art. 41 din Legea nr. 275/2006, normele prevazute in principalele acte normative cum ar fi Codul penal, Legea nr. 275/2006, Legea nr. 544/2001 privind accesul liber la informatiile de interes public, precum si H.G. nr. 123/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, regulamentele de ordine interioara ale penitenciarelor trebuie sa fie aduse la cunostinta condamnatilor pentru a se putea prevala drepturile ce le cuprind, pentru a-si cunoaste obligatiile si a-si putea adapta conduita la restrictiile legale cuprinse in regulamentul de ordine interioara.

Cunoscand prevederile actelor normative ce reglementeaza viata din inchisoare si mediul cum pot sa-si valorifice drepturile, condamnatii pot sa inteleaga cerintele regimului, penitenciar si pot sa colaboreze cu administratia la derularea programelor initiale pentru recuperarea lor sociala. Aceste acte normative trebuie sa le fie aduse la cunostinta in limba romana, precum si in limba pe care o cunosc, pentru a nu se crea o discriminare in aplicarea si cunoasterea regulilor. Modalitatile de asigurare a cunoasterii acestor acte normative este foarte diversa. De regula, la sectia de carantina, pe holurile sectiilor, la cluburi, se realizeaza panouri cu teste ce cuprind regulile de baza din actele normative, precum grija administratiei se realizeaza mape de camera ce cuprind regulamentul inchisorii, in biblioteca penitenciarului si bibliotecile de camera se gasesc, de regula, Codul penal, Codul de procedura penala si Legea nr. 275/2006, Legea nr. 544/2001 precum si modalitatile practice de valorificare a drepturilor si stemul de realizare a plangerilor.

2.3. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal

Un drept specializat vine sa particularizeze dreptul la informatie si de acces la informatii publice. De ce era necesar ca intre prevederile legale sa se introduca acest articol, care in mod evident se regaseste in continutul art. 41 privind dreptul la informatie?

In penitenciare, pana in anul 1989, totul era supus regimului actelor clasificate, secret de stat: numarul condamnatilor, situatia juridica a fiecaruia, inscrisa in dosarul de penitenciar, orice fel de evidenta, chiar si fisa medicala a condamnatului. Aceste reguli ingreuna sau facea imposibila judecarea proprie a actelor si faptelor consemnate despre persoana condamnatului, despre evolutia executarii pedepsei, despre caracterizarile facute de educatori, medici, psihologi, alte cadre, astfel incat cel in cauza nu putea reactiona impotriva unor "acte de dosar", pentru ca nu avea cunostinta despre ele. Era necesara o deschidere, in sensul legii accesului la informatii publice, mai ales pentru faptul ca, dupa anul 1989, intreaga activitate a penitenciarelor a iesit din regimul activitatii secrete, institutia penitenciara fiind o institutie publica.

Dosarul individual, dosarul medical si rapoartele de incident sunt generate de actul condamnarii la pedeapsa inchisor In dosarul individual se pot gasi date conform carora se va intelege ca detinutul a subminat cu vointa proprie puterea leg In cele din urma e vorba de viata privata a unei persoane condamnate. Prin urmare, viata privata e un monopol de drept si de fapt al persoanei. Acest monopol nu poate fi spart de oricare, ci stapanit in mod practic trebuie obtinut in fapt acordul condamnatului pentru consultarea unuia sau a tuturor documentelor de interes personal.

Astfel, dreptul la consultarea documentelor de interes personal se poate realiza, conform art. 42 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, astfel:

"(1) Persoana condamnata sau oricare alta persoana, cu acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual, la dosarul medical si rapoartele de incident si poate obtine, la cerere, fotocopii ale acestora.

(2) Consultarea documentelor prevazute in alin. (1) se face in prezenta unei persoane desemnate de directorul penitenciarului."

Interesul condamnatilor si al familiilor lor cu privire la actele din cuprinsul dosarului vin din nevoia de cunoastere a evolutiei situatiei acestuia, situatie de fapt si de drept care poate influenta viata lui: situatia juridica (introducerea in dosar a mandatelor de executare a pedepselor, in cazul in care sunt mai multe astfel de acte, realizarea contopirilor de mandate, modificarile datelor din situatia juridica - nerecidivista, recidivista, cu antecedente penale - aplicarea unei gratieri, amnistii, interventia unui proces la alta instanta ori un proces la instantele din strainatate, intreruperea executarii pedepsei pe un timp limitat, suspendarea executarii pedepsei), liberarea (la termen, conditionata, amanarea liberarii), transferarea, sanctionarea ori recompensarea, acordarea de facilitati ori responsabilitati, documentarea cu privire la zilele castigate ca urmare a muncii prestate, cuantumul sumelor consemnate pe numele condamnatului (din plata muncii, banii primiti de la familie sau din alte surse, sumele expediate de penitenciar familiei sau victimei infractiunii, plata unor daune cauzate din vina condamnatului, consemnarea sumelor cheltuite prin cumpararea de bunuri), verificarea situatiei medicale ( consemnarea tratamentelor, a medicamentelor de la penitenciar, transferul la spital, vaccinurile periodice, alterarea starii de sanatate care nu ar permite continuarea executarii pedepselor), obtinerea de certificate de calificare, de diplome de studii ori de terminare a cursurilor diferitelor scoli. Am enumerat doar cateva dintre situatiile ce sunt consemnate in actele de la dosarul de detinere si care intereseaza persoana condamnatului.

Pentru ca toti condamnatii sa cunoasca situatia si continutul documentelor din dosar, anual se organizeaza, la nivelul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, un apel general, actiune care vine sa confrunte fiecare persoana condamnata cu dosarul. Cu aceasta ocazie, se verifica in special situatia juridica a condamnatului, termenul de liberare si, la cerere, orice piesa din dosar. Apelul general este si un moment de centralizare a tuturor datelor cu privire la populatia penitenciara, de analiza a evolutiei infractionalitatii din punct de vedere numeric, al naturii infractiunilor, al caracteristicilor principale ale populatiei penitenciare pe anul in curs. Datele se pot utiliza in rapoartele solicitate de Ministerul de Justitie pentru stabilirea de strategii sau planuri pe termen lung, mediu sau scurt in legatura cu intocmirea bugetului, a planurilor de investitii, a organizarii formarii de personal, a stabilirii planificarii penitenciarelor in raport de sarcinile de detinere, paza si supraveghere.

2.4. Dreptul de petitionare si dreptul la corespondenta

Dreptul de petitionare si dreptul la corespondenta reprezinta doua dintre drepturile fundamentale ale omului fiind reglementate in art. 51 si respectiv art. 28 din Constitutia Romaniei. Astfel potrivit art. 51 din Constitutia Romaniei "(1) Cetatenii au dreptul sa se adreseze autoritatilor publice prin petitii formulate numai in numele semnatarilor."

Prin acest concept s-a subliniat enorma insemnatate a garantarii dreptului oricarui cetatean de a adresa cereri, reclamatii, sesizari si propuneri privind drepturi, interese personale sau de natura publica.

Dreptul la corespondenta este formulat simplu in Constitutie si anume, secretul corespondentei care prevede" "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil."

In cazul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate aceste drepturi sunt prevazute la art. 44 si art. 45 din Legea nr. 275/2006 precum si in art. 50-53 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 si constau in posibilitatea pe care o are condamnatul de a se adresa neingradit oricarei institutii, organ de stat, instante judecatoresti, organelor parchetului, mass-media, organizatiilor care apara drepturile omului, sau care pot sprijini orice actiune pozitiva de reinsertie sociala, culturala, religioasa, sportiva.

Legea prevede ca aceste drepturi sunt garantate. In intelesul termenului de petitie se include orice cerere sau sesizare adresata autoritatilor publice, institutiilor publice, organelor judiciare, instantelor sau organizatiilor internationale.

Regulile penitenciare europene din 2006 prevad in mod detaliat modalitatile in care se pot realiza cereri si reclamatii de catre condamnati, in art. 70, astfel:

" 1. Detinutii au dreptul sa formuleze cereri si reclamatii, individual sau in grup, directorului penitenciarului sau oricarei autoritati competente.

2. Daca problema poate fi rezolvata prin mediere, se va recurge in primul rand la aceasta.

3. Daca o cerere sau o reclamatie este respinsa, motivele respingerii trebuie comunicate detinutului in cauza, iar acesta va avea dreptul de a introduce recurs in fata unei autoritati independente.

4. Detinutii nu trebuie sa fie pedepsiti pentru ca au facut cereri sau reclamat

5. Autoritatea competenta trebuie sa tina cont de toate reclamatiile scrise ale familiilor detinutilor, referitoare la incalcari ale drepturilor detinutilor.

6. Nici o plangere a reprezentantului juridic sau a unei organizatii care apara drepturile populatiei penitenciare nu poate fi depusa in numele unui detinut, daca cel in cauza se opune.

7. Detinutii trebuie sa aiba dreptul de a solicita un aviz juridic, cu privire la procedurile de realizare a plangerilor si apelurilor interne, precum si serviciile unui avocat, daca este necesar."

Condamnati, indiferent de categoria din care fac parte, au dreptul de a se adresa cu petitii, plangeri si scrisori, forma si continutul acestora fiind in sarcina condamnatilor. Una dintre caracteristicile acestui drept este acela al confidentialitat Chiar si in penitenciar, unde controlul este deosebit de riguros, petitiile sunt trimise imediat ce sunt intocmite, impreuna cu o adresa oficiala, iar raspunsurile la acestea sunt comunicate prin compartimentele de evidenta, comunicarile fiind eventual anexate la dosar dupa aducerea la cunostinta petitionarului.

Petitiile si corespondenta sunt neingradite ca numar de trimiteri, cu exceptia cazurilor in care exista indici, temeinice ca aceasta cale de comunicare este folosita pentru a se produce fapte ilicite. In aceste cazuri, corespondenta poate fi deschisa, iar impotriva celor vinovati se vor lua masuri legale.

De regula, condamnatii beneficiaza din partea administratiei de facilitatea de a trimite o corespondenta la interval de o luna, desi pe cheltuiala proprie acestia pot sa corespondeze cu o frecventa mai mare. In situatiile in care exista date sau suspiciuni ca prin intermediul corespondentei se introduc in penitenciar droguri, substante toxice, explozibili sau alte asemenea obiecte, corespondenta poate fi deschisa, fara a fi citita, in prezenta condamnatului, in asa fel incat acesta sa poata constatat personal ca nu s-a violat secretul corespondentei. Aceasta procedura legala poate duce la prevenirea unor tentative de introducere in locurile de detinere a substantelor interzise, expeditorii cunoscand reguli dupa care corespondenta este verificata.

In cazul verificarilor pentru prevenirea corespondentei explozibile, acestea se verifica cu aparate speciale cu raze X din dotarea fiecarui penitenciar, dupa care se deschid in prezenta condamnatului.

Corespondenta poate fi deschisa si retinuta atunci cand exista indicii temeinice cu privire la comiterea unei fapte penale ori infractiuni.

Persoana aflata in executarea pedepsei privative de libertate este instiintata in scris, de indata, cu privire la luarea masurii de deschidere a corespondentei, iar corespondenta retinuta este clasata intr-un dosar special, pastrat de administratie. Deschiderea si retinerea corespondentei se fac in baza dispozitiei emise in scris si motivat de catre judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Corespondenta condamnatului cu aparatorul legal ori cu organizatiile neguvernamentale, precum si cu instantele sau organizatiile internationale a caror competenta este acceptata ori recunoscuta de Romania, care isi desfasoara activitatea in domeniul protectiei drepturilor omului, nu se deschide si nu poate fi retinuta.

Condamnatii care nu cunosc limba romana pot expedia scrisori, petitii si plangeri in limba materna, avand toate garantiile stabilite de art. 45 cu privire la garantarea dreptului, confidentialitate, legatura cu institutiile si organizatiile aratate mai sus.

Pentru asigurarea dreptului la petitionare si corespondenta, prin grija administratiei penitenciarului se asigura masurile corespunzatoare de aprovizionare cu materialele necesare si cu privire la asigurarea serviciilor postale din exteriorul unitat

Personalul furnizorului de servicii postale va avea acces in incinta penitenciarului pentru a prelua corespondenta din cutiile montate in interiorul sectiilor de detinere, fiind insotit in interior pentru asigurarea securitatii si integritatii activitat

Corespondenta pe adresa condamnatilor se primeste pe caile obisnuite de la oficiile postale, se identifica persoanele condamnate si se inmaneaza destinatarului, pe baza de semnatura, consemnandu-se in fisa de evidenta a vizitelor, pachetelor si corespondentei, numele expeditorului, data primirii si eventualele probleme.

Cheltuielile privitoare la exercitarea dreptului la petitionare si corespondenta se suporta de catre petitionari, daca dispun de sumele necesare pentru plicuri, timbre, materiale de scris.

2.5. Dreptul la convorbiri telefonice

Tot ca o extindere a dreptului la corespondenta si legatura legala cu exteriorul este dreptul la convorbiri telefonice reglementat in Legea nr. 275/2006 la art. 47 precum si in Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

Conform art. 47 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal:

"(1) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul sa efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice cu cartela instalate in penitenciare.

(2) Pentru asigurarea executarii dreptului la convorbiri telefonice, directorul penitenciarului are obligatia de a lua masurile necesare pentru instalarea de telefoane publice cu cartela in interiorul penitenciarului.

(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de catre persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate.

(4) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate pot efectua convorbiri telefonice in limba materna, cu respectarea prevederilor alin. (1)-(3)."

Acest drept este statuat si in art. 24 al. (1) din Regulile penitenciare europene din 2006, care prevede:

"Detinutilor li se va permite sa comunice cat de des posibil, prin corespondenta, telefon, sau alte mijloace de comunicare cu familiile lor, terte persoane si reprezentantii organismelor exterioare, precum si sa primeasca vizite de la aceste persoane."

In fiecare penitenciar sunt instalate posturi telefonice, de unde condamnatii pot apela, pe cheltuiala lor, persoanele din familie sau alte persoane.

Convorbirile telefonice sunt restrictionate doar de Regulamentul de ordine interioara, care prevede orele de acces ale condamnatilor la telefon, categoriile care au acest drept cu o frecventa mai mare sau care il pot exercita nestingherit.

Convorbirile pot fi interceptate, limitate sau oprite in cazul in care sunt informatii care demonstreaza legaturi ilegale sau intentii de producere a unor fapte infractionale.

Problemele legate de utilizarea telefonului in incinta penitenciarelor sunt extrem de sensibile din punct de vedere al sigurantei acestuia deoarece prin intermediul acestui mijloc de comunicare nerestrictionat se pot realiza cel putin urmatoarele fapte negative:

stabilirea de legaturi intre membrii clanurilor de infractori si conducerea unor infractiuni chiar din interiorul penitenciarului;

comunicarea de informatii de diferite tipuri cu privire la siguranta locului de detinere, sistemul de paza, programul cadrelor;

agresarea telefonica a unor persoane, transmiterea de date false unor publicatii, organizarea evadarii din incinta penitenciarului;

transmiterea de date confidentiale ori care nu sunt destinate publicitatii, despre care condamnatii iau cunostinta datorita locului unde se afla;

realizarea de plangeri, de reclamatii si cereri la diferite institutii, fara a se putea inregistra oficial nici cele cerute si nici modul de rezolvare;

vanzarea clandestina, trocul sau folosirea ca momeala ori plata pentru diferite jocuri de noroc sau pentru obtinerea de bunuri, a cartelelor telefonice;[52]

Cu toate neajunsurile folosirii fara restrictii a telefonului in incinta penitenciarelor, schimbarea opticii cu privire la posibilitatea comunicarii nerestrictionate prin corespondenta si prin telefon reprezinta pentru majoritatea condamnatilor o posibilitate in plus de socializare, de participare la problemele familiei, de rezolvare rapida a necesitatilor proprii solicitate familiei, comunicarea unor abuzuri, nedreptati ori probleme de rezolvat la care sa fie angrenat avocatul propriu sau o persoana care sa-o apere interesele. Posibilitatea de comunicare rapida a condamnatilor cu exteriorul este de natura a frana sau a urma comportamentele nelegale sau neregulamentare ale personalului, "o sabie a lui Domocles" deasupra capetelor celor dispusi sa abuzeze in orice mod de functia lor ce comporta o anumita gestionare a persoanelor din custodie.

Consideram ca in viitor cand comunicatiile on-line se vor generaliza, in penitenciare se vor introduce telefoanele mobile (in prezent ele constituie o problema operativa importanta, tot mai multi condamnati incearca sa obtina astfel de aparate, care pot fi incarcate cu sumele necesare convorbirilor de catre persoane din afara penitenciarului).

In cazul in care convorbirile nu sunt ascultate sau supravegheate, nu ar trebui sa fie nici un motiv pentru ca persoanele condamnate sa aiba astfel de aparate, cartelele nu ar mai fi motiv de schimb, iar programul de convorbiri nu ar fi impiedicat de existenta unui numar redus de aparate ori a telefoanelor in cadrul sectiilor sau in cadrul penitenciarului, fiecare realizandu-si propriu program de convorbiri in functie si de programul de viata si activitate a celor din exterior. Posibilitatea de a trimite mesaje, posibilitatea de a identifica autorii convorbirii, chiar de a inregistra convorbirea cu mandat din partea judecatorului delegat cu executarea pedepselor ar constitui rezolvari pentru problemele operative.

2.6. Dreptul la plimbare zilnica si dreptul de a primi vizite

Aceste drepturi legale sunt prevazute in art. 48 din Legea nr. 275/2006 si se concretizeaza prin aceea ca "(1) Fiecarei persoane condamnate i se asigura zilnic, atunci cand conditiile climatice permit, plimbarea in aer liber timp de minimum o ora. Daca conditiile climatice nu permit plimbarea in aer liber, aceasta se asigura intr-un spatiu corespunzator.

(2) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite in spatii special amenajate, sub supravegherea vizuala a personalului administratiei penitenciarului.

(3) Persoanele aflate in vizita sunt supuse controlului specific.

(4) Durata si periodicitatea vizitelor se stabilesc prin ordin, al ministrului justitiei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(5) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi oricand in conditii de confidentialitate, vizite ale aparatorului.

(6) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate pot comunica in limba materna atat intre ele, cat si cu persoanele care le viziteaza."

Dreptul al plimbare este specific pentru persoanele condamnate, el nemaifiind intalnit in alte institut Pentru a se pastra starea de sanatate a condamnatilor -fizica si psihica - mai ales pentru cei care sunt cazati in celule de mici dimensiuni ori care nu sunt folositi la activitati zilnice in aer liber, precum si cei cu afectiuni medicale care nu pot desfasura activitati ocupationale ori lucrative in mediul deschis, se organizeaza in fiecare penitenciar zone de plimbare.

In penitenciarele de maxima securitate ori in astfel de sectii sunt construite "curti de plimbare", separate intre ele cu zid si acoperite cu plasa de metal, pentru ca plimbarea sa poata respecta si criteriile de securitate. Pentru ceilalti condamnati de regula, se amenajeaza terenuri de sport sau spatii largi de plimbare, unde se poate efectua aceasta activitate zilnica. In unele penitenciare moderne exista sali de forta, folosite mai ales pentru cei care practica sportul specific tinerilor ori care doresc sa-si intretina corpul la parametrii fizici in mod deosebit. Activitatea de plimbare mai are rolul de a genera un confort psihic necesar pentru cei care nu ies din celule decat pentru astfel de activitati ori muncesc sau sunt folositi la activitati in spatii inchise.

Dreptul de a primi vizite se concretizeaza prin aceea ca in cadrul penitenciarelor, indiferent de regimul de executare a pedepsei inchisorii, condamnatii pot fi vizitati de : sot, sotie, rude pana la gradul al IV-lea inclusiv sau de alte persoane cu acordul lor si cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere.

De obicei vizita poate avea loc intr-un spatiu anume destinat unei astfel de activitati, unde legatura dintre vizitator si condamnat se poate realiza vizual si auditiv, intre acestia existand un sistem de separare. Exista, de asemenea, sali de vizita unde vizitatorii pot fi in contact nemijlocit unii cu altii, la mese sau pe banci si intr-o ambianta mai putin austera.

Vizitele se desfasoara cu o evidenta stricta ca urmare a diferentierii acestui drept conform Ordinului ministrului justitiei nr. 2714/2008, astfel ca fiecare condamnat poate beneficia de contactul cu familia sau alte persoane chiar si cand conduita sa nu este deosebita. Cu toate acestea, intre recompensele cele mai importante ce se pot acorda condamnatilor este si suplimentarea dreptului la vizita, care poate inlesni contactul mai des decat periodicitatea stabilita prin ordin, aceasta depinzand de conduita si receptivitatea la activitatile socio-educative.

Diferentierile cu privire la maniera de vizita aprobata, sunt stabilite de conducatorul penitenciarului ca urmare a regimului de detinere aplicat condamnatilor, de necesitatea asigurarii sigurantei celor care viziteaza si a personalului, precum si ca urmare a aplicarii progresivitatii in trecerea de la un regim penitenciar la altul. Condamnatii la detentiunea pe viata si cei condamnati la inchisoare in regim inchis primesc vizite in sistem de separare dintre ei si famil

Pentru condamnatii periculosi, organizarea vizitelor se realizeaza numai cu o bariera totala intre vizitator si acestia pentru realizarea securitatii depline a locului de detinere si a vizitatorilor, desi se reduce semnificativ calitatea sociala a contactului cu exteriorul. Exista posibilitatea ca si condamnatii periculosi sa beneficieze de vizita fara sistem de separare, dar in aceste conditii trebuie realizate perchezitii totale inainte si dupa vizita, supravegherea vizuala sa fie permanenta, iar personalul sa fie pregatit pentru interventie in orice moment. In anumite situatii, cand se considera necesar pentru siguranta penitenciarului, vizita poate fi inregistrata audio-vizual pentru concluzii specifice securitatii asezamantului. Aceasta metoda vine "sa traduca" vizitele suspecte, cand exista interesul ca eventualele comunicatii codificate dintre condamnat si vizitator sa scape supravegherii, datorita unor aluzii comprehensibile, existenta unor coduri verbale, semnificatia unor expresii, a unor gesturi, a semnelor, citirea de pe buze, scrierea pe mana ori folosirea semnelor pentru comunicarea mutuala.

Condamnatii care executa pedeapsa in regim semiliber sau liber vor beneficia de vizite fara dispozitiv de separare, dar si in cazul acestora vizitele sunt supravegheate vizual de catre personalul penitenciarului. In anumite situatii, cand exista suspiciuni sau date ca discutiile dintre condamnat si vizitatori pot crea o stare de pericol pentru penitenciar sau se pun la cale fapte ilegale, convorbirile pot fi ascultate direct de supraveghetor, care poate dispune intreruperea vizitei.

Durata vizitei este de la 30 de minute pana la doua ore, in functie de numarul solicitarilor de acordare a vizitelor si de spatiile existente. Persoanele private de libertate pot beneficia in cursul zilei de o singura vizita. Persoanele private de libertate cetateni straini pot fi vizitate in aceleasi conditii ca si persoanele cu cetatenie romana.

Numarul de vizite la care au dreptul persoanele private de libertate a fost stabilit prin Ordinul ministrului justitiei nr. 2714/2008 astfel:

a)      condamnatii carora li se aplica regimul deschis beneficiaza de 5 vizite/luna;

b)      condamnatii carora li se plica regimul semideschis beneficiaza de 4 vizite/luna;

c)      arestatii preventiv si persoanele condamnate pentru care nu s-a stabilit inca regimul de executare a pedepsei beneficiaza de 4 vizite/luna;

d)      condamnatii carora li se aplica regimul inchis beneficiaza de 3 vizite/luna;

e)      condamnatii carora li se aplica regimul de maxima siguranta beneficiaza de doua vizite/luna;

f)        minorii si femeile gravide ori care au nascut, pentru perioada in care ingrijesc copilul in locul de detinere, beneficiaza de 8 vizite/luna;

g)      minorii sanctionati cu internarea intr-un centru de reeducare beneficiaza de un numar nelimitat de vizite;

In ultimul timp, in practica se discuta despre vizitele intime, respectiv intalnirea sotilor intr-o camera de tip hotel pentru o perioada de 2 ore pe trimestru. Acest lucru se poate realiza cu acordul expres al vizitatorului si al condamnatului, iar spatiul pus la dispozitie trebuie sa respecte regulile de confidentialitate, intimitate si igiena corespunzatoare.

Toate persoanele care doresc sa viziteze un condamnat vor fi identificate si inscrise intr-un registru de vizite.

Cei care nu doresc sa li se faca identificarea sau care vin in stare de ebrietate sau incearca sa introduca bunuri si obiecte interzise nu sunt admisi la vizita. In scopul prevenirii unor fapte sau acte de dezordine, ilegale sau infractiuni, vizitatorii sunt supusi controlului antiterorist. Controlul se realizeaza si asupra bagajelor, pentru a nu contine bauturi alcoolice, narcotice, droguri, arme, substante si obiecte care ar putea fi folosite la atac asupra cadrelor sau condamnatilor, punandu-se astfel in pericol penitenciarul sau inlesnindu-se evadarea unor condamnati.

De regula, convorbirile se desfasoara in limba romana, insa in cazul in care condamnatul nu cunoaste limba romana sau vizitatorul comunica numai intr-o limba straina, convorbirile se pot desfasura in limba pe care o cunosc.

Persoanele private de libertate pot fi vizitate de avocatul sau reprezentantul lor legal, de notari publici, executori judecatoresti ori de alte persoane cu atributii oficiale. Vizitele avocatului ori reprezentantului legal se realizeaza fara asistenta auditiva, doar cu supravegherea vizuala, reducandu-se chiar si bariera fizica obligatorie, in scopul unei mai bune comunicari.

Pentru ca avocatul sa poata sa-si viziteze "clientul" in penitenciar, el trebuie sa posede delegatie emisa de barou pentru reprezentare, sa aiba legitimatia viata la zi si sa fie instruit cu privire la interdictiile ce le au cu privire la legaturile neoficiale posibile. Comunicarea unor acte, scrisori, precum si convorbirile cu avocatul se deruleaza in cabine speciale, unde supravegherea este doar vizuala. Avocatul este instruit sa respecte regulile penitenciarului, in caz contrat i se suspenda dreptul de vizita sau accesul in penitenciar.

Dreptul de a intra in contact cu avocatul sau angajat sau numit din oficiu se realizeaza pentru efectuarea anumitor acte procedurale, pentru a depune plangeri impotriva unor nereguli sau abuzuri, pentru a rezolva diferite probleme de familie pe care altfel nu le-ar putea rezolva, neavand pregatirea necesara (partajarea bunurilor, divorturi, casatorii, succesiuni).

In toate cazurile, discutia cu avocatul personal sau cel desemnat din oficiu se realizeaza in conditii de confidentialitate.

2.7. Dreptul de a primi bunuri

Dreptul de a primi bunuri este prevazut in art. 49 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal si are urmatorul continut:

(1) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi bunuri.

(2) Numarul si greutatea pachetelor ce pot fi primite de persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate, precum si bunuri care pot fi primite, pastrate si folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(3) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate pot primi sume de bani, care se consemneaza in fisa contabila nominala.

(4) Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestata, sumele primite de la persoane fizice sau juridice in timpul executarii pedepsei si sumele aflate asupra lor la primirea in penitenciar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului la petitionare, a dreptului la corespondenta si a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical prevazut in art. 51 alin. (4), pentru cumpararea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispozitie de administratia penitenciarului si pentru plata transportului pana la domiciliu, la punerea in libertate;

(5) In situatia in care persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate nu dispun de mijloace banesti la punerea in libertate, Administratia Nationala a Penitenciarelor va asigura acestora contravaloarea transportului pana la domiciliu, la nivelul tarifelor practicate de Societatea Nationala a Cailor Ferate Romane.

(6) Bunurile interzise si sumele de bani gasite asupra persoanelor private de libertate, cu prilejul perchezitiilor se confisca. Bunurile confiscate se valorifica sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se pastreaza si se folosesc in conditiile alin. (4).

Bunurile ce le pot primi condamnatii sunt de o mare diversitate, dar ele nu depasesc conditia de bunuri de folosinta personala, aceste bunuri pot face ca, in cadrul detentiei, camerele sa aiba un aspect personalizat prin aceea ca, provenind de la familie, reprezinta gustul si cultura persoanei detinute. Astfel, condamnatii primesc articole de imbracaminte, sportive, de igiena personala, rechizite, carti, aparatura audio si video cu accesorii aferente, tigari, medicamente si materiale sanitare. Uneori, cu acceptul directorilor penitenciarelor, pot primi covoare, carpete, lenjerie proprie de pat, plapuma sau paturi, precum si costume de haine ori imbracaminte de sezon, lenjerie personala, proteze, ochelari, obiecte mici, cum ar fi albume de fotografii, ustensile de scris, etc. (Anexa 1)

Pana in prezent, nu se primesc in penitenciare calculatoare personale si piese exterioare acestora, i-pod-uri ori alte surse de inmagazinare de date, aparate de fotografiat si camere de luat vederi, tehnica digitala si antene satelit.

Cea mai mare parte a bunurilor primite de condamnati cu ocazia vizitelor este constituita din alimente, fructe, sucuri si alte produse preparate in casa de famil Persoanele private de libertate pot primi lunar un pachet cu produse alimentare in greutate de maximum 10 kg, la care se poate adauga o cantitate de maximum 6 kg de fructe si legume, precum si o cantitate de maximum 20 de litri de apa minerala si/sau bauturi racoritoare. Pe langa aceste pachete mai pot primi anual 3 pachete cu ocazia zilei nationale sau a altor sarbatori religioase importante ale cultului sau religiei careia ii apartin, precum si cu ocazia zilei de nastere.[57]

Primirea de alimente de la familie reprezinta un inconvenient pentru asigurarea securitatii asezamintelor penitenciare, dar legiuitorul a apreciat acest tip de legatura personala traditionala din tara noastra. Cu ocazia vizitei, un pachet cu mancare constituie amintirea meselor de acasa, o prajitura facuta de mama sau sotia condamnatului poate consolida o relatie familiara deteriorata, pachetul de acasa consumat cu colegii de celula evidentiaza statutul material al condamnatului ori posibilitatile de "om bogat".

Mancarea buna, tigarile scumpe, sucurile naturale, cafeaua, ciocolata, dulciurile, conservele, specialitatile de carne sunt monede de schimb, surse de aservire a unor condamnati, modalitati de corupere a unor cadre cu venituri mai kitsch sau cu probleme financiare. Tot in conserve ori alimente se pot disimula bauturi alcoolice, obiecte ascutite si taioase, arme, droguri, bunuri, scrisori si alte asemenea, fiind locuri unde controlul nu poate fi total niciodata, fapt pentru care pachetele constituie canalul de tranzit spre condamnati al obiectelor interzise.[58]

Intr-un penitenciar mediu de 1000 persoane intra lunar 4-5 tone de alimente prin colete aduse la vizite. Evidenta bunurilor primite cu ocazia vizitelor ori prin colete postale trebuie sa fie deosebit de exacta pentru a se constata corelatia dintre bunurile aflate asupra condamnatului si cele ce le-a primit sau afirma ca le-a primit de acasa, deoarece este posibil si frecvent ca unii condamnati sa le ia cu forta celorlalti bunurile primite. Bunurile primite sub forma alimentelor sunt depozitate in "camera de alimente" de langa fiecare celula, gestiunea acesteia fiind facuta de un condamnat desemnat de catre ceilalti. Bunurile care sunt de folosinta personala sunt evidentiate in fisa de magazie si pot fi pastrate in bagajul de camera al condamnatului sau in magazia de bagaje a penitenciarului, de unde, la nevoie, condamnatii pot sa le ridice pentru folosire.

Banii trimisi pentru condamnati se depun in contul acestora, putand sa fie folositi la cumpararea de bunuri si alimente de la unitatile de desfacere din penitenciare. Dreptul la cumparaturi este reglementat de Regulamentele de ordine interioara, regula fiind aceea ca bunurile cumparate sa nu depaseasca nevoile obisnuite ale condamnatului, alimentele sa nu fie alterabile, iar toate bunurile, tigarile si alimentele sa nu fie folosite la schimb, vanzare, afaceri de noroc sau pentru plata unor servicii sau corvezi in favoarea unor condamnati mai bogati.

Pentru cumparaturi, in fiecare penitenciar exista un magazin, chiosc sau punct alimentar gestionat in mod particular, de unde condamnatii pot cumpara bunuri de folosinta proprie, valoarea acestora fiind virata din banii personalii existenti in contul fiecarui condamnat.

2.8. Dreptul la asistenta medicala

Dreptul la asistenta medicala deriva din prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, ce se refera la bunastarea fizica si mintala, afirmand in art. 25 ca "fiecare are dreptul la un standard de viata adecvat pentru sanatatea si bunastarea lui si a familiei (.)."

In Codul Natiunilor Unite pentru responsabilii cu respectarea legii, la art. 6, se arata ca "aplicarea oficiala a legii va asigura protectia deplina a sanatatii persoanelor in custodie si in particular, va actiona imediat pentru asigurarea asistentei medicale ori de cate ori este cerut acest lucru." Acest cod include, desigur, si personalul din inchisori, care trebuie sa se aplece cu constiinciozitate asupra nevoilor de ocrotire a sanatatii persoanelor inchise.

In cadrul Recomandarii nr. R(98)7 a Comitetului de Ministrii catre statele membre, cu privire la aspectele etice si organizationale ale asistentei medicale in mediul penitenciar se recomanda:

"1. Cu ocazia admiterii lor in asezamantul penitenciar si ulterior, pe timpul sejurului lor, detinutii ar trebui sa aiba acces, daca starea lor de sanatate o necesita, in orice moment si fara intarziere, la un medic sau la un(o) infirmier(a) cu diploma, oricare ar fi regimul lor de detinere. Toti detinutii ar trebui sa beneficieze de o vizita medicala la admitere. Accentul ar trebui sa fie pus pe depistarea tulburarilor mintale, adaptarea psihologica la inchisoare, simptomele de oprire a consumului de droguri, de medicamente sau de alcool si afectiunile contagioase si cronice.

2. Pentru a raspunde nevoilor sanitare ale detinutilor marele asezamant ar trebui sa dispuna de medici si de infirmieri calificati cu norma intreaga, in functie de numarul si de rotatia detinutilor, precum si de starea lor medie de sanatate.

3. Detinutii ar trebui sa aiba acces la un medic la orice ora din zi si din noapte. In fiecare asezamant, o persoana competenta pentru a da primele ingrijiri ar trebui oricand sa fie prezenta. In caz de urgenta, medicul, un membru al personalului care ingrijeste si directia ar trebui sa fie alertate. Participarea activa si angajarea personalului de supraveghere sunt primordiale.

4. Ar trebui sa fie garantat liberul acces la consultatii si la sfaturi psihiatrice.

5. Fiecare detinut ar trebui sa poata beneficia de ingrijirea unui chirurg - dentist calificat.

6. Administratia penitenciara ar trebui sa faca necesarul pentru a stabili contactele si colaborarea care se impun cu institutiile medicale publice si private.

7. Detinutele insarcinate ar trebui sa fie urmarite medical si sa poata naste intr-un serviciu spitalicesc extern inchisorii, cel mai bine adaptat starii lor.

8. Pentru drumurile spre spitale, bolnavul ar trebui sa fie insotit la nevoie de membri ai personalului medical sau de ingrijire."

Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal prevede in art. 50-52 norme ce concretizeaza dreptul la asistenta medicala, procedurile pentru mentinerea unui nivel medical si ale asistentilor, asistenta medicala in cazurile speciale sau pentru categorii care trebuie avute in atentia in mod deosebit (minori, tineri, femei gravide, bolnavi, infirmi sau detinuti cu handicap). Astfel, "Art. 50 Dreptul la asistenta medicala (1) Dreptul la asistenta medicala a persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate este garantat.

(2) Asistenta medicala in penitenciar se asigura, ori de cate ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, in mod gratuit, potrivit leg

(3) Persoanele aflate in executarea pedepselor privative de libertate beneficiaza in mod gratuit de tratament medical si de medicamente.

Art. 51. examenul medical (1) Examenul medical al persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate se realizeaza la primirea in penitenciare si in timpul executarii pedepsei, in mod periodic.

(2) Examenul medical se realizeaza in conditii de confidentialitate.

(3) Medicul care efectueaza examenul medical are obligatia de a sesiza procurorul in cazul in care constata ca persoana condamnata a fost supusa la tortura, tratamente inumane sau degradante ori la rele tratamente, precum si obligatia de a consemna in fisa medicala cele constatate si declaratiile persoanei condamnate in legatura cu acestea sau cu orice agresiune declarata de persoana condamnata.

(4) In cazurile prevazute in alin. (3), persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate are dreptul de a cere sa fie examinata, la locul de detinere, de un medic legist sau de un medic din afara sistemului penitenciar, desemnat de persoana condamnata. Constatarile medicului din afara sistemului penitenciar se consemneaza in fisa persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se anexeaza la fisa medicala dupa ce persoana condamnata a luat cunostinta de continutul sau, sub semnatura.

(5) Cheltuielile ocazionate de examenul medical prevazut in alin. (4) se suporta de catre solicitant.

Art. 52. Asistenta medicala in cazuri speciale (1) Femeile condamnate la pedepse privative de libertate, care sunt insarcinate, beneficiaza de asistenta medicala prenatala si postnatala, luandu-se masuri pentru ca nasterea sa aiba loc in afara penitenciarului. Administratia penitenciarului ia masuri pentru ca persoana condamnata la solicitarea acesteia, sa isi poata ingriji copilul pana la 1 an.

(2) La implinirea varstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat in ingrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.

(3) In cazul in care copilul nu poate fi dat in ingrijire familiei sau persoanei indicate de mama, acesta poate fi incredintat pe toata durata detentiei mamei, cu acordul acesteia unei institutii specializate, cu instiintarea autoritatilor competente pentru protectia copilului."

In principiu, in ceea ce priveste asistenta medicala, in penitenciare sunt aplicate trei reguli principale:

In primul rand, asistenta medicala in penitenciar se realizeaza numai cu personal calificat si este acordata in mod gratuit. In acest scop, in fiecare penitenciar exista medici, stomatologici, farmacisti si asistenti calificati in reteaua Ministrului Sanatatii care isi realizeaza atributiile in cadrul cabinetelor medicale infiintate la fiecare penitenciar. Pentru interventii de anvergura sau de lunga durata exista spitale-penitenciar, unde se pot efectua majoritatea analizelor, tratamentelor si unele operat In cazul in care posibilitatile retelei Ministerului Justitiei sunt depasite ca problematica sau dificultate, se poate apela la reteaua Ministerului Sanatatii, unde se respecta acelasi principiu de asistenta calificata si gratuita pentru condamnati.

In al doilea rand, un principiu care guverneaza asistenta medicala este acela ca persoanele condamnate sunt obligate sa se supuna controlului medical. In toate asezamintele penitenciare, de la primire si pana la liberare, condamnatii sunt urmariti din punct de vedere medical, si fac analize ale starii de sanatate in mod periodic, controale asupra nivelului de igiena si curatenie colectiva si individuala, vaccinari periodice pentru prevederea imbolnavirilor , controale specializate pentru depistarea bolnavilor TBC, cu boli venerice, cu hepatita, SIDA, etc.

In al treilea rand, un principiu director al asistentei medicale este acela al protejarii persoanelor detinute de orice agresiune fizica, prin informarea obligatorie a organelor parchetului in toate cazurile in care la controlul medical se depisteaza ca persoana a fost supusa la rele tratamente. Aceasta obligatie legala a medicului penitenciarului vine sa ridice statutul medicului peste acela de angajat al sistemului penitenciar, dandu-i dreptul sa actioneze ca reprezentant personal al condamnatului agresat. Din acest punct de vedere, medicul penitenciarului are indatorirea legala de a actiona:

ca medic personal al detinutului;

ca cel mai apropiat consilier al directorului inchisorii pentru probleme specifice cu privire la tratamentul detinutilor;

medicul este un organ de control asupra starii de igiena, supraveghind in intregul ei institutia penitenciara;

Aceste functii ale medicului penitenciarului nu trebuie in mod obligatoriu indeplinite de aceeasi persoana, ci chiar de medici diferiti sau de asistenti medicali specializati pe un anumit domeniu, dar, indiferent care dintre cadrele sanitare constata probleme privitoare la rele tratamente aplicate condamnatilor, sunt obligate prin lege sa informeze de indata pe judecatorul delegat cu executarea pedepselor care supravegheaza locul de detinere.[60]

Sanatatea detinutilor este in general mai vulnerabila decat cea a cetatenilor liberi, datorita conditiilor de detentie, dar si comportarii detinutilor, care se pot automutila, pot incerca sa se sinucida sau se pot viola unul pe altul. In plus, stresul emotional al detentiei duce la deteriorarea conditiei fizice si de multe ori la imbolnavire. Uneori, imbolnavirea poate fi doar stimulata pentru a se abuza de servicii medicale. Am enumerat doar cateva dintre motivele pentru care medicul este obligat, prin natura functiei sale, sa vada zilnic pe toti cei bolnavi, pe toti cei care solicita aceasta si pe cei care ii atrag in mod deosebit atentia.[61] Articolul 39 din Regulamentul intern al penitenciarelor arata ca "personalul medical din asezamintele de detentie este obligat sa efectueze zilnic, pe baza unui orar stabilit si cunoscut, vizita medicala a condamnatilor care solicita asistenta medicala a celor bolnavi. Urgentele medicale sunt solutionate de indata si cu prioritate." Tot in acest articol se prevede ca, atunci cand medicul constata ca sanatatea condamnatului este afectata prin continuarea detinerii, va intocmi un raport directorului asezamantului. O regula internationala statueaza obligatia medicului de a-si consemna atent numele pe rapoartele pe care le intocmeste, impreuna cu rezultatele examenului efectuat. Aceasta, pentru ca se poate ca medicul si directorul asezamantului sa aiba pareri diferite cu privire la conditiile "rezonabile" necesare securitatii si netinerii ordinii la locul de detentie.

In cazul in care exista evenimente care au dus la violente intre detinuti sau intre personal si detinuti, medicul trebuie sa fie imediat anuntat pentru a examina ranitii, semnele batailor, incercarile de sinucidere, automutilarile, greva foamei, abuzurile sexuale, in conditii de liniste, fara a fi influentat de catre functionarii penitenciarului. In aceste cazuri, este bine de cerut "o a doua parere" din partea unui medic independent. Aceasta regula vine sa excluda ascunderea tratamentului crud sau degradant.

Un caz special este acela al femeilor care pe timpul cat sunt in executarea pedepselor privative de libertate sunt insarcinate.

Acestea beneficiaza de asistenta medicala prenatala sau postnatala, luandu-se masuri ca nasterea sa aiba loc in afara penitenciarului, in spitalele publice. In cazul in care pedeapsa nu se intrerupe pentru cresterea copilului, mama poate pastra copilul pana la varsta de un an, dupa care copilul poate fi dat in ingrijire, cu acordul mamaei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. In cazul in care copilul nu poate fi dat spre ingrijire familiei sau unei alte persoane, cu acordul mamei, pe toata durata detentiei acesta va fi incredintat unei institutii specializate, cu instiintarea autoritatilor competente pentru protectia copilului.

Exceptand situatia cand condamnatul nu poate fi constient de boala sa, situatia medicala trebuie sa-i fie comunicata pentru a putea solicita interventia ori tratamentul adecvat, dar si confidentialitatea din partea serviciului medical. Consimtamantul clar al condamnatului trebuie sa survina in situatia in care tratamentul nu coincide cu regulile penitenciarului si ne referim la refuzul de hrana, situatie in care medicul va actiona numai in consideratia vointei pacientului.[63]

Masuri de informare, cat si de asigurare a unor mijloace preventive cum sunt prezervativele trebuie sa fie luate cu scopul de a preveni bolile transmisibile sexual in mediul penitenciar.

De asemenea, testele de depistare pentru virusul HIV trebuie realizate doar cu consimtamantul detinutilor, in mod anonim si conform legii, iar inainte si dupa test, medicul are datoria de a furniza sfaturi corespunzatoare de conduita si tratament. Bolnavii de SIDA care acuza infectii grave trebuie, dupa caz, sa primeasca tratament in serviciul medical din penitenciar, fara ca o masura de izolare stricta sa fie luata din oficiu. Bolnavii care trebuie sa fie protejati impotriva bolilor infectioase nu trebuie izolati de ceilalti pacienti decat daca o astfel de masura este in interesul lor si pentru a impiedica contactul unor infectii intercurente, in special atunci cand sistemul lor imunitar de aparare este deficitar.[64]

In situatia bolilor de tuberculoza detectate, toate dispozitiile necesare trebuie sa fie luate pentru a preveni propagarea acestei infectii, conform legislatiei aplicabile in acest domeniu, in societatea civila. Interventiile terapeutice, desi foarte greu realizabile intr-un mediu inchis, trebuie sa fie de o calitate egala cu acelor acordate in exteriorul inchisor De asemenea, vaccinarea fiind unica metoda eficace de prevenire impotriva propagarii hepatitei B, ea trebuie sa fie propusa si aplicata detinutilor si intregului corp de paza si personalului. Hepatita B si C fiind transmisa intravenos, prin folosirea drogurilor si prin contaminarea prin sange sau a spermei, este important ca in fiecare penitenciar sa existe o larga popularizare a informatiilor necesare si sa se intreprinda masuri ferme pentru o prevenire corespunzatoare.[65]

Cu privire la ingrijirile necesare a fi acordate detinutilor alcoolici si dependenti de medicamente, trebuie sa se tina seama de criza deosebita in care aceste persoane intra in momentul intreruperii bruste a consumului, intrarea in sevraj. In situatia acestora se va tine seama, in special, de serviciile oferite toxicomanilor, ca cele recomandate de Grupul de cooperare in privinta luptei impotriva abuzului si traficului ilicit de stupefiante. In acest scop, in fiecare penitenciar este important sa se realizeze o informare adecvata a personalului medical si de penitenciar, alaturi de imbunatatirea cooperarii cu serviciile de consultanta externa, cu scopul de a veghea la observarea terapeutica a detinutilor pe timpul executarii pedepsei si dupa iesire.

Detinutii care sufera de handicapuri fizice grave si cei care sunt foarte in varsta trebuie sa poata duce o viata cat se poate de normala si sa fie protejati impotriva unor eventuale abuzuri sau expunerii la desconsiderare, sa nu fie separati de restul populatiei carcerale, mai ales daca in colectivitate pot fi ajutati pentru depasirea problemelor legate de handicap. Modificarile structurale necesare deplasarii acestora trebuie sa fie intreprinse in localurile sau sectiile penitenciarului unde acestia sunt cazati, pentru a facilita deplasarile si activitatile persoanelor aflate in scaun rulant si activitatile persoanelor aflate asa cum se intampla in exteriorul inchisor

Avand in vedere ca, in urma evolutiei defavorabile a sanatatii unor condamnati, urmeaza ca acestia sa treaca prin crize care le-ar putea fi fatale, decizia medicala in privinta momentului oportun transferarii in unitati externe pentru ingrijirea bolnavilor a caror stare indica o iesire fatala urmeaza sa fie fondata numai pe astfel de criter Asteptand sa plece din asezamantul penitenciar, aceste persoane trebuie sa primeasca in faza terminala a bolii lor, ingrijiri optime in serviciul sanitar. In astfel de cazuri, recomandarile europene privind existenta unor protocoale de spitalizare temporara in afara cadrului penitenciar. In aceste situatii, este de preferat ca Ministerul Justitiei, impreuna u administratia penitenciarului, sa examineze posibilitatea de a se acorda gratierea sau o liberare anticipata pentru motive medicale si umanitare.

2.9. Dreptul la asistenta diplomatica

Dreptul la asistenta diplomatica este reglementat in art. 53 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

" (1) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, care au alta cetatenie decat cea romana, au dreptul de a se adresa reprezentantelor diplomatice sau consultare in Romania ale statului ai carui cetateni sunt, si de a fi vizitati de functionarii acestor reprezentante diplomatice sau consulare, in conditii de confidentialitate.

(2) Administratia penitenciarului are obligatia sa coopereze cu institutiile prevazute in alin. (1) pentru realizarea asistentei diplomatice a persoanelor condamnate.

(3) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate cu statut de refugiati sau apatrizi, precum si persoanele condamnate, care au alta cetatenie decat cea romana, al caror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular in Romania, pot solicita administratiei penitenciarului sa contacteze autoritatea interna sau internationala competenta si pot fi vizitati de reprezentantii acesteia,. In conditii de confidentialitate."

Persoanele cu cetatenie straina sau apatrizii pot solicita sa intre in contact cu reprezentanti diplomatici sau consulari. Acest drept este cuprins in continutul Conventiei de la Viena cu privire la relatiile consulare (semnata la 24 aprilie 1963) care, in art. 36, stabileste regulile speciale si obligatorii pentru tarile semnatare, deci si pentru tara noastra. Astfel, tarile semnatare ale Conventiei trebuie sa respecte urmatoarele prevederi:

personalului consular trebuie sa i se permita sa comunice cu compatrioti si sa aiba acces la ei. Compatriotii trebuie sa aiba aceeasi libertate cu privire la comunicarea si accesul la personalul consular reprezentat al statului;

daca detinutul cere, autoritatile competente trebuie sa informeze fara intarziere consulatul tarii respective ca un conational este arestat sau inchis in asteptarea judecarii sau este retinut in alt fel. Orice comunicare adresata consulatului de catre persoana arestata sau inchisa trebuie sa fie comunicata fara intarziere de catre autoritati;

personalul consular trebuie sa aiba dreptul de a vizita conationalii care se afla in inchisoare, arest sau custodie, sa converseze si sa corespondeze cu ei si sa le aranjeze un reprezentant legal;

Totusi, personalul consular trebuie sa se opreasca sa intreprinda astfel de actiuni atunci cand persoana respectiva se opune in mod expres acestui demers.

Din diverse cauze, unii cetateni straini care se afla in inchisori nu doresc sa se comunice situatia lor ambasadelor sau reprezentantelor diplomatice, ba mai mult, nu doresc ca dupa executarea pedepsei, sa fie expulzati in tarile de origine. Administratia inchisorii trebuie, in primul rand, sa informeze detinutii despre dreptul lor sustinut de Regula 38 din Conventia de la Geneva. Dreptul de a contacta ambasadele sau consulatele se completeaza cu prevederile art. 36 lit. c) din aceeasi conventie care stabileste, de asemenea, dreptul detinutilor de a se opune actiunilor intreprinse de reprezentantii diplomatici in interesul lor. Un organism deseori mentionat in asistenta detinutilor cu cetatenii straini este Crucea Rosie Internationala, care are responsabilitatea de a acorda ajutor condamnatilor care nu au in tara noastra reprezentante diplomatice sau ambasade.

2.10. Dreptul la incheierea unei casatorii

Dreptul la casatorie reprezinta unul din drepturile fundamentale ale omului fiind reglementat in Conventia europeana a drepturilor omului la art. 12 potrivit caruia: "Incepand cu varsta stabilita prin lege, barbatul si femeia au dreptul de a se casatori si a intemeia o familie conform legislatiei nationale ce reglementeaza exercitarea acestui drept."

In cazul persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate acest drept este expres prevazut in art. 54 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, astfel:

" (1) Persoanele in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la incheierea unei casatorii in penitenciar, in conditiile leg

(2) Administratia penitenciarului are obligatia de a asigura conditiile necesare incheierii casatoriei.

(3) Dupa incheierea casatoriei sotii pot ramane in penitenciar, intr-o camera separata, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.

(4) In certificatul de casatorie, la locul incheierii casatoriei se inscrie localitatea in a carei raza teritoriala este situat penitenciarul.

(5) Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim semideschis sau deschis pot incheia casatoria in localitatea unde domiciliaza sau in localitatea in a carei raza teritoriala este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, si pot primi in acest scop o invoire de pana la 5 zile."

Pentru realizarea acestui drept, condamnatii pot cere administratiei sa asigure conditiile necesare, sa realizeze analizele medicale necesare, sa inainteze autoritatilor locale cererea si sa fixeze cadrul in care se va oficia casatoria. Pentru consemnarea casatoriei, sotii pot ramane impreuna, intr-o camera separata, timp de 48 de ore cu aprobarea conducatorului penitenciarului fara supraveghere, in conditii decente si de intimitate necesare consumarii casatoriei. In situatia condamnatilor care executa pedepsele in regim deschis sau semideschis, casatoria se poate incheia in localitatea de domiciliu ori in localitatea de dispunere a penitenciarului, scop in care condamnatul se va adresa directorului asezamantului cu o cerere pentru a solicita ca vizitele medicale sa fie realizate de catre cabinetul medical al unitatii sau de catre o policlinica exterioara. Demersurile necesare depunerii actelor se vor realiza cu ajutorul administratiei, care il va prezenta pe condamnat in fata ofiterului starii civile la data solicitata de comun acord de cei voi viitori soti.

Desi nu este prevazut expres, corelativ cu dreptul la incheierea unei casatorii este cel de a renunta la casatorie prin divort. Pe timpul executarii pedepsei intervin adesea imprejurari care ii pot determina pe soti sa divorteze, ceea ce nu se poate refuza. Administratia penitenciarului trebuie sa faciliteze condamnatului posibilitatea de a se adresa instantei de judecata pentru intentarea divortului, atunci cand acesta considera casatoria ca fiind iremediabil compromisa.

2.11. Dreptul de a se plange impotriva incalcarii prevederilor legale

Depunerea de cereri si plangeri la conducerea penitenciarului sau in afara acestei institutii reprezinta dreptul condamnatului de a solicita conservarea dreptului si facilitatilor acordate de normele legale, de a protesta impotriva unor conduite nelegale ce s-ar indrepta impotriva sa, de a rezolva in nume propriu unele deficiente din mecanismul de aplicare a regimului ce i se aplica sau de a solicita o facilitate la care ar avea acces daca o comisie, un functionar sau un cadrul de conducere nu i-ar refuza-o, avand in vedere ca acordarea acestei facilitati este la latitudinea respectivei autoritati.

Regula 35 alin. (1) din cadrul Regulilor europene pentru inchisori stabileste ca, la intrarea in penitenciar a condamnatului, acesta trebuie "sa primeasca informatii scrise referitoare la regimul detinutilor din categoria sa, la regulile pentru obtinerea de informatii si de formulare a plangerilor si la oricare alte probleme care pot fi necesare pentru a permite sa isi cunoasca drepturile si obligatiile si sa se adapteze conditiilor vietii din asezamant."

De cele mai multe ori, plangerile se formuleaza impotriva unor masuri disciplinare, cu toate acestea, multe reclamatii, cereri si plangeri se pot adresa, pentru diverse probleme, directorului penitenciarului, judecatorului delegat, procurorului, in exercitarea dreptului de petitionare.

Regula 36 din Regulile penitenciare europene obliga personalul inchisorii sa faciliteze intocmirea unor cereri sau plangeri, chiar daca aceasta este zadarnica. In acest sens, trebuie ca orice detinut sa poata sa adreseze pe o cale legala, fara cenzura de fond sau de forma, o cerere administratiei centrale a penitenciarelor, autoritatii judecatoresti sau alto autoritati.

Incurajarea condamnatilor de a-si expune deschis problemele duce la cunoasterea preocuparilor lor, la cresterea responsabilitatii, la rezolvarea legala a unor neajunsuri ce apar, la diminuarea unor incercari de a trimite pe cai legale scrisori, reclamatii sau plangeri unor organe de stat sau neguvernamentale.

Adeseori, detinutii renunta la reclamatii de frica supraveghetorilor si a repesaliilor la care sunt supusi cei care "ridica probleme". De fapt, in aceste cazuri, problemele nu se rezolva, trenarea lor poate genera unele evenimente negative grave, cu consecinte deosebite.

Nu toate plangerile detinutilor impun luarea lor in considerare si acordarea unui raspuns din partea administratiei. De cele mai multe ori, problemele condamnatilor pot fi rezolvate prin simpla ascultare din partea supraveghetorilor, care pot rezolva aceste probleme prin exercitarea atributiunilor de serviciu sau raportarea lor pe linie ierarhica.

Pentru cresterea credibilitatii si transparentei in activitatea de rezolvare a cererilor condamnatilor, regulile internationale prevad posibilitatea ca penitenciarele sa fie vizitate in mod regulat de persoane calificate si experimentate, care sa reprezinte interesele legitime ale condamnatilor. In toate penitenciarele, condamnatii trebuie sa beneficieze de dreptul de a comunica liber si in deplina incredere cu persoanele care viziteaza locurile de detinere sau de inchidere, in conditiile existentei unui cadru rezonabil de securitate si ordine in penitenciar.

De obicei,, cei care sunt acreditati sa intre in penitenciare sunt persoane publice cunoscute, care pot reprezenta si interese le personalului, dar si pe cele ale societatii civile, precum si pe ale detinutilor, important este ca personalul care aplica pedepsele disciplinare sa nu fie unit cu cei care primesc plangerile, pentru ca in acest caz deciziile care se vor lua, chiar juste fiind, nu vor fi suficient de credibile.

In ceea ce ii priveste pe detinutii care inca nu au fost condamnati definitiv, cererile lor, plangerile si reclamatiile vor fi inaintate prin avocatul desemnat sau din oficiu, prin familie sau orice autoritate care poate sa duca la clarificarea situatiei juridice cu cea mai mare rapiditate. Pentru detinutii straini reclamatiile pot fi adresate si ambasadelor sau consulatelor ori Crucii Rosii Internationale.

Detinutii sunt considerati mult mai vulnerabili in penitenciare, deoarece ei nu cunosc limba, legile si regulile, astfel ca sunt sovaitori in a se adresa cu cereri sau plangeri. Cei arestati si condamnati pentru trecerea frauduloasa a frontierei romane nu fac plangeri pentru a nu repatriati, chiar daca ar avea motive sa le faca.

Supraveghetorii trebuie sa-si dea seama de nevoile lor si sa-i ajute, ascultandu-le cererile si plangerile.

2.12. Dreptul la hrana

Dreptul la hrana este prevazut de art. 35 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, care prevede ca "(1) Administratia fiecarui penitenciar asigura conditii adecvate si personalul necesar pentru prepararea, distribuirea si servirea hranei, potrivit normelor de igiena a administratiei.

(2) Normele minime obligatorii de hrana se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei, dupa consultarea unor specialisti in nutritie."

Dreptul la hrana calda de trei ori pe zi, variata, corespunzatoare calitativ si cantitativ, bine preparata si prezentata face parte din conditiile de viata elementare in inchisoare. Acest drept este prevazut si in Regulamentul penitenciarelor, care face trimitere la normele prevazute prin hotarare de Guvern. Regulile europene pentru inchisori prevad, in art. 20 alin. (1) ca "Orice detinut trebuie sa primeasca de la administratie, la orele obisnuite, o hrana de buna calitate. Bine preparata si servita avand o valoare nutritiva suficienta pentru mentinerea sanatatii si a fortelor sale."

Hranirea in penitenciare se realizeaza, de regula, prin organizarea bucatariilor unde, pe baza unor meniuri aprobate, se prepara mancare pentru categorii diferite de condamnati.

Putem afirma ca nu se face discriminare daca unele categorii, cum ar fi femeile gravide, minorii, bolnavii, au regimuri de mancare deosebite datorate situatiei speciale in care se afla. Astfel, femeile gravide sau care au in ingrijire copii nou0nascuti trebuie sa aiba o hranire adecvata, nevoii de alaptare a copilului, minorii vor fi hraniti adecvat necesitatii de dezvoltare fizica si mintala, bolnavii vor avea regimuri adaptate bolilor de care sufera, pana la insanatosire.

De regula, penitenciarele romanesti au o baza materiala destul de dezvoltata pentru a produce o mare parte din produsele necesare hranirii, chiar detinutii fiind cei care sunt folositi in gospodariile agrozootehnice, la gradinile de zarzavaturi, la cuptoarele de paine si la bucatarii pentru prepararea meniurilor.

Hrana calda este insotita de o ratie suficienta de paine, iar felurile de mancare sunt preparate din carne, legume de sezon, paste fainoase, cartofi, etc. (Anexa 2)

Vesela si tacamurile sunt puse la dispozitie de administratie, dar pot fi personale ale condamnatului iar servirea se realizeaza in sali de mese, locuri amenajate la locul de munca, camerele de detinere (dimineata si seara) sau numai in camerele de detinere pentru cei condamnati la detentiune pe viata sau aflati in regim penitenciar inchis.

Prin realizarea instalatiilor de apa curenta din fiecare camera sau loc de munca, fiecare detinut are posibilitatea de a avea apa potabila la dispozitie.

In inchisoare, una dintre problemele cele mai discutate este cea cu privire la hrana, la calitatea acesteia si la modul de distribuire. De cele mai multe ori, se fac plangeri si la modul de distribuire. De cele mai multe ori se fac plangeri pe motiv ca personalul administratiei nu se ingrijeste suficient de hranire, plangeri intemeiate sau nu, dar frecvente si care duc la discutii ori controale. Pentru a crea o deschidere deosebita, pentru a responsabiliza pe detinuti cu privire la propria hranire, toate functiile reprezentand producerea hranei pot fi ocupate cu condamnati.

Astfel, un colectiv de condamnati poate sa intocmeasca meniurile, altii se vor ocupa prin rotatie de pregatirea zarzavaturilor pentru a fi preparate, altii vor fi specializati ca bucatari sau se vor ocupa de spalatul veselei, altii cor distribui hrana. Toate aceste activitati trebuie sa fie supravegheate de cadre, iar medicul penitenciarului, directorul si condamnatul desemnat prin rotatie vor gusta hrana preparata, inainte de a se da in consum. In unele tari occidentale si in S.U.A., personalul penitenciarului procedeaza la a se abona la cantina detinutilor, desigur contra cost, pentru a nu se mai crea discutii si plangeri cu privire la calitatea hranei.

Cu privire la hrana, se apreciaza ca in sistemul penitenciar roman este cazul sa se faciliteze si cumpararea de alimente de la punctele alimentare infiintate in penitenciar, pentru ca detinutii sa-si poata completa meniul cu unele produse pe care penitenciarul nu le asigura. Hrana fiind o necesitate de baza, este de acceptat ca ea se poate realiza si cu sprijinul familiilor condamnatilor care trimit sume de bani cu care acestia pot procura unele bunuri si alimente. Trimiterea si primirea de bani pentru detinuti se practica in toate penitenciarele nu doar ca o sursa de rezolvare a hranirii sau echiparii ci si cu o sursa de destindere, a legaturii cu familia, de legatura cu exteriorul. Faptul ca un detinut poate sa manance o ciocolata , sa bea o cafea sau un suc, sa aiba la dispozitie salam pentru micul dejun, creeaza pentru el normalitatea in hranire pe care a avut-o sau ar fi trebuit sa o aiba acasa, astfel se simte mai apropiat de ai sai, poate sa se gandeasca la eforturile familiei care incearca sa-l ajute pentru resocializare.

O problema care tine de dreptul la hrana si de dreptul la libertatea de constiinta este cea a hranirii in conformitate cu cerintele si preceptele religioase. Nici unui condamnat nu i se refuza sa fie hranit cu alimente considerate in cadrul credintei sale ca permise, la fel si sa refuze pe cele nepermise.

Considerandu-se ca hranirea face poarte din ritual, se poate aproba in penitenciar ca unor detinuti sa li se gateasca separat, din alimente care exclud carnea sau care exclud un anumit sortiment de carne sau care in anumite perioade ale anului mananca de post. Toate aceste reguli religioase trebuie respectate in penitenciar, condamnatii avand dreptul sa ceara administratiei sa le prepare hrana in conformitate cu preceptele religioase ale comunitatii de unde provin sau ale poporului din care fac parte. Aceste cerinte nu trebuie sa fie catalogate ca fiind o discriminare pozitiva pentru anumiti condamnati, ci o reflectare a umanismului executarii pedepsei.

2.13. Dreptul la odihna si repaus saptamanal

Dreptul la odihna si repaus saptamanal sunt stabilite de catre Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, in art. 59 ca un drept corelativ folosirii condamnatilor la munca.

Condamnatii desfasoara in penitenciare activitati lucrative si ocupationale, cultural-educative si sportive, gospodaresti si de deservire, intr-un program, de regula, de 8 ore. Programul de 8 ore de munca este urmat de 8-9 ore de activitati gospodaresti, de repaus sau activitati ocupationale diverse, apoi de cel putin 7 ore de somn neintrerupt ori de odihna. Din configuratia unei saptamani rezulta ca cel putin doua zile condamnatii nu sunt folositi la activitati lucrative, deci sunt lasati in repaus ori la odihna.

In art. 59 se prevede:

" (1) Durata muncii prestate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate este de 8 ore pe zi si nu mai mult de 40 de ore pe saptamana.

(2) Pentru persoanele prevazute in art. 58, durata zilei de munca nu poate depasi 6 ore pe zi si 30 ore pe saptamana.

(3) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, pe baza acordului scris al acestora, pot presta munca in program de 10 ore pe zi nu mai mult de 50 de ore pe saptamana, acordandu-li-se drepturile banesti cuvenite pentru acest program de munca.

(4) Munca pe timpul noptii poate fi prestata cu acordul scris al persoanelor condamnate, dar nu mai mult de 7 ore pe noapte si de 35 de ore pe saptamana.

(5) Persoanele condamnate beneficiaza de cel putin o zi pe saptamana pentru odihna."

Deoarece dreptul la odihna este strans legat de conditiile de cazare ale condamnatilor, vom arata ca acestia sunt cazati in camere de detinere, de regula in comun. Camerele dispun de un numar de paturi in raport de numarul de detinuti, fiecaruia trebuie sa i se asigure cel putin 8mc de aer si o suprafata de 4mp.

Camerele cu instalatii de lumina, caldura, produse sanitare, iar paturile sunt dotate cu cazarmamentul si lenjeria necesara. Dreptul la odihna este completat cu repausul saptamanal si cel din timpul sarbatorilor legale.

Se pune problema de a se lua in considerare calitatea odihnei condamnatilor. Suprafata si inaltimea celulei, lumina si ventilatia, accesul la grupurile sanitare, patul si unele elemente de mobilier creeaza conditii minime cu privire la odihna, dar odihna nu inseamna aceste facilitati. Odihna este un concept care presupune o perioada de refacere a energiei fizice si psihice, o destindere si directionarea activitatii spre lucrari placute, spre preocupari ce produc satisfactii personale deosebite. Unii doresc sa asculte muzica, altii sa faca exercitii, intelectualii si sedentarii doresc sa munceasca fizic, iar cei ce muncesc din greu doresc sa doarma sau sa fie cat mai putin ocupati.

Aceste exemple arata ca odihna condamnatilor este un concept sarac in continut, putand fi rezumat la somn, la cititul presei sau al unor carti, la unele activitati sportive, la participarea la activitati religioase, la vizionarea unor emisiuni televizate sau auditii radio si poate unele activitati in interiorul camerelor, care sunt considerate preocupari placute - jocuri de sah, crearea unor obiecte de artizanat - sau care incearca sa cheltuiasca timpul prea mult ce-l au la dispozitie pentru cei care nu ies din camere decat cate o ora pe zi pentru plimbare.

Considerandu-se pe buna dreptate ca cea mai placuta activitate este vizita cu familia sau prietenii, este de bun augur ca aceasta sa fie realizata, pe cat posibil in zilele de odihna si realizarea unor invoiri sau concediu penitenciar.

In realizarea normalitatii vietii de penitenciar, in sensul reabilitarii legaturii condamnatului cu familia si comunitatea, in sensul refacerii psihice, se poate vorbi in cadrul dreptului la odihna si de dreptul de iesire din penitenciar pe diferite perioade de timp. Aceste posibilitati complinesc si alte dezirate, mai ales pe cele de competitivitate cu ceilalti condamnati, in sensul de a reusi o departajare in bine, calificata prin recompensare.

Sensul dreptului la odihna s-a deplasat in ultimul deceniu spre largirea continutului sau, iar viitorul acestuia se pare ca va fi permanent legat de progresivitatea realizarii regimului penitenciar, de constientizarea responsabilitatilor pe care condamnatul le are fata de persoana sa si fata de familie si comunitate, posibilitatea de miscare libera in afara penitenciarului in scop de destindere si odihna avand deja o aprobare deosebita in randul specialistilor, care se ocupa de activitatea socio-educativa.

Se poate remarca, in cadrul dreptului la plimbare, si componenta de refacere, a echilibrului fizic si psihic ce echivaleaza cu dreptul la odihna.

Plimbarea nu este doar o problema de destindere, ci si una de sanatate, detinutii trebuind sa fie stimulati sa se miste in aer liber timp in care si camerele de detinere pot fi bine aerisite.

Regulile europene recunosc nevoile speciale ale tinerilor care sunt nevoia de miscare, de dorinta de dezvoltare fizica, de exprimare a nevoii de exercitiu pentru descarcarea fizica si a tensiunilor nervoase, nevoia de epuizare a energiei mintale si fizice prin exercitiu.