Drepturile reale asupra bunurilor straine - drept roman

Drepturile reale asupra bunurilor straine - drept roman

1. Aparitie si dezvoltare

Dreptul de proprietate conferea titularului anumite prerogative: dreptul de a se folosi de un lucru (ius utendi), de a-i culege roadele (ius fruendi) si de a dispune de ele (ius abutendi). In unele situatii, dreptul de a se folosi de un lucru (ius utendi) si de a-i culege roadele (ius fruendi) pot fi detasate de dreptul respectiv de proprietate, fiind exercitate de alte persoane decat proprietarul, proprietatea fiind grevata de o servitute (servitus), iar persoana care o exercita este titularul unui drept ce se refera la un bun ce nu-i apartine - drept asupra lucrului strain (ius in re aliena).

Servitutile sunt de doua feluri: servituti reale sau prediale (servitutes rerum sau praediorum) si servituti personale (servitutes personarum). Servitutile reale greveaza un fond in folosul altui fond, iar cele personale sunt constituite asupra unui lucru mobil sau imobil in folosul unei persoane determinate si nu pot fi trecute asupra mostenitorilor ei.

Servitutile constituie prima si cea mai importanta categorie de drepturi asupra lucrurilor straine, a doua categorie o formeaza arendarile perpetue sau pe termen lung, create in vederea asigurarii intereselor diferitilor proprietari funciari, iar a treia - gajul si ipoteca, organizate in scopul ocrotirii intereselor creditorilor.

Servitutile

2.1 Servitutile prediale

Sunt un drept constituit asupra unui imobil in profitul altui imobil. Ele presupun doua fonduri vecine, apartinand la doi proprietari diferiti: unul in folosul caruia exista servitutea (fondul dominant) si altul grevat de servitute (fondul aservit).

- ele trebuie sa reprezinte o utilitate pentru fondul dominant si nu pentru proprietarul fondului;

- trebuie sa fie constituite cu titlu perpetuu si nu pe un termen limitat;

- trebuie sa se exercite permanent, adica fondul servant sa posede calitati naturale si permanente care sa ingaduie exercitiul servitutilor in mod continuu;

- trebuie sa fie indivizibile - sa greveze fondul aservit in intregime si sa foloseasca fondului dominant in intregime.

Ele se impart in rustice si urbane (servitutes praediorum, rusticarum si urbanorum) criteriul constituindu-l fondul dominant daca este cladit este urbana, daca este necladit este rustica. Cele rustice sunt: dreptul de trecere cu piciorul (iter), cu caruta (via), cu animalele (actus) pe un fond strain etc. Cele urbane: dreptul de a sprijini un zid pe constructia vecina (oneris ferendi), scurgerea apelor de ploaie pe un teren vecin etc. Ele nu creaza obligatii de a face in sarcina proprietarului bunului grevat prin servitute ci sa se abtina de la ceva (non faciendo) ex.: de a nu lua lumina sau perspectiva fondului dominant. Servitutile prediale nu pot fi instrainate sau grevate de o alta servitute.

2.2.. Servitutile personale

2.2.1. Uzufructul

Este dreptul de folosinta si de a culege roadele unor lucruri straine, lasandu-le neatinsa substanta. Nudul proprietar este proprietarul lucrului grevat de uzufruct, iar cel care-l foloseste - uzufructuarul care are ius utendi (de a se servi de lucru) si ius fruendi (de a-i culege fructele fara a altera substanta lucrului), iar nudul proprietar ramane cu ius abutendi (dreptul de a instraina lucrul).

Uzufructul poate fi stabilit asupra tuturor lucrurilor corporale mobile si imobile din patrimoniul unei persoane. Fiind un drept real, strict legal de persoana aceluia in profitul caruia a fost construit, uzufructul este un drept temporar, cel mult viager.

Uzufructuarul nu-l poate instraina dar poate sa cedeze exercitiul dreptului pentru un anumit timp printr-o inchiriere, fie sa-l cedeze definitiv printr-o vanzare sau printr-o donatie. In asemenea cazuri tertul dobanditor este un simplu creditor, dreptul real ramanand uzufructuarului. Uzufructuarul trebuie sa garanteze ca se va folosi de lucru ca un bun gospodar (usurum boni viri arbitratu) si va restitui lucrul la finele uzufructului (restiturum quod ire extabit). El are obligatia de a cultiva ogoarele, de a face reparatiile cuvenite imobilelor, sa planteze lipsurile in vie sau livada, sa plateasca impozitele etc.

Uzufructuarul dobandeste fructele prin percepere; daca uzufructul a incetat inainte de culegerea recoltelor, acestea revin nudului proprietar si nu erezilor uzufructuarului, iar daca este constituit inainte de strangerea recoltei dreptul de a culege apartine uzufructuarului. Uzufructuarul raspunde ca un bun administrator (bonus pater familias).

2.2.2. Quasiuzufructul

Este uzufructul asupra bunurilor consumptibile, cand el uzufructuarul devine proprietarul lor, fiind obligat sa restituie nu aceleasi lucruri     ci altele identice in cantitate si calitate sau valoarea lor in bani, deoarece substanta celor dintai va fi consumata.

2.2.3.Alte servituti personale

A. Uzul (usus) consta in dreptul de a folosi un lucru (ius utendi) si de a-i culege fructele in limitele nevoilor personale. Ex.: uzul unui fond presupune si dreptul de a-i culege roadele in masura necesitatilor personale zilnice.

B. Habitatio este dreptul de a locui o casa; in epoca lui Iustinian era ingaduit sa o si inchirieze.

C. Operae este dreptul de a folosi munca unui sclav, in cazuri exceptionale a unui animal.

2.3. Constituirea servitutilor

Poate fi realizata in doua moduri: proprietarul unui fond poate ceda in folosul fondului vecin prerogativele ce constituie o servitute prediala sau proprietarul a doua fonduri poate sa instraineze unul, rezervand asupra acestui fond o servitute in folosul celui pe care-l pastreaza. In primul caz este vorba de o constituire directa (translatio servitutis) iar al doilea de una indirecta (retentio servitutis).

Se foloseau in acest scop mai multe procedee juridice:

A. Mancipatiunea si procesul fictiv (in iure cessio). Intr-un prim caz m care dobandeste servitutea de la t spunea: declar ca am un drept de trecere pe fondul x. In al doilea caz: m, instrainand lui t isi retinea dreptul de trecere pe acest fond, primind fondul declara solemn ca fondul este al sau, potrivit cu dreptul quiritar, mai putin dreptul de trecere.

Printr-o in iure cessio se putea constitui si servituti personale.

B. Prin testament, testatorul impartindu-si patrimoniul putea constitui o servitute asupra unui fond in folosul altui fond sau un uzufruct in forma unui legat dupa formula: "dau si las uzufructul fondului c lui t" (titio usum fructum fundi corneliani do lego).

C. Printr-o quasitraditie. Este vorba de o constituire tacita a unei servituti: proprietarul unui fond ingaduie unui tert sa execute pe acest fond o servitute (de trecere, de scoatere a apei etc.). Jurisconsultii socoteau aceasta ingaduinta (patientia et usus) ca echivaland cu un transfer, cu un fel de traditie (quasi traditio) a respectivului drept de servitute si in consecinta ca un mod de constituire a ei.

D. Printr-o adjudecare (ad iudicatio). In cazul unui proces referitor la impartirea sau hotarnicirea a doua fonduri, judecatorul putea constitui printr-o adjudecare (ad iudicatio) o servitute in folosul unuia din fonduri.

E. Prin uzucapiune. Acest lucru a fost posibil in epoca veche cand servitutile erau socotite lucruri corporale, dar Legea Scribonia din sec I i.e.n. a abolit uzucapiunea servitutilor, care devenisera bunuri incorporale, nesusceptibile de uzucapiune. In epoca imperiala insa pretorul ocrotea printr-o actiune utila, pe cel care a exercitat, chiar fara just titlu si buna-credinta, o servitute timp de 10 sau 20 ani (dupa cum cele doua parti locuiau sau nu in aceeasi provincie), cu conditia de a nu fi fost exercitata prin violenta, pe ascuns sau cu ingaduinta temporara a proprietarului fondului servant (vi, clam, precario).

F. Prin pacte si stipulatiuni (pactionibus et stipulationibus). Intrucat asupra fondurilor provinciale nu se puteau constitui servituti, conform codului civil au fost folosite pactele si stipulatiunile.

Pactul este contractul neformal - simplu acord de vointa de constituire a unei servituti, iar stipulatiunea, obligatiunea luata de partea care a promis servitutea de a respecta conventia si de a plati celeilalte parti o amenda in cazul in care s-ar opune la exercitiul servitutii.

2.4. Stingerea servitutilor

Stingerea servitutilor prediale conduce la disparitia restrictiei impuse fondului aservit, care revine la situatia anterioara. Stingerea servitutii se produce prin disparitia materiala a fondului (distrus printr-un incendiu, inundatie etc.) Prin confuzie, adica prin reunirea calitatii de titular al servitutii si de proprietar al bunului grevat de servitute; prin renuntarea proprietarului fondului dominant; prin nefolosirea servitutii timp de un sau 2 ani dupa cum e vorba de un bun mobil sau imobil (in dreptul clasic) de 3 ani pentru mobile si 10 ani sau 20 ani pentru imobile, dupa cum partile locuiau sau nu in aceeasi provincie (in dreptul lui Iustinian). Pentru servitutile prediale urbane, nefolosinta trebuia sa fie insotita de usucapio libertatis din partea proprietarului fondului aservit; din ziua in care proprietarul fondului grevat de servitute a facut un act contrar exercitiului servitutii, din acel moment incepe sa curga termenul de stingere a acesteia.

In ce priveste servitutile personale se sting in urmatoarele situatii: prin moartea naturala a titularului servitutii, prin moartea sa civila (fac exceptie habitatio si operae, deoarece ele procura unele avantaje dobandite de titular zi cu zi prin nefolosinta dupa aceleasi reguli ca si servitutile prediale, cu cele doua exceptii de mai sus din aceleasi motive), prin pierderea materiala a lucrului ce formeaza obiectul servitutii (imobilul este distrus de un incendiu) sau prin disparitia sa juridica (sclavul este dezrobit) prin renuntarea titularului servitutii, prin consolidare, adica prin dobandirea calitatii de proprietar de catre titularul dreptului de servitute si prin expirarea termenului fixat, deoarece servitutile personale sunt temporare, fiind legate de existenta unei persoane, fie de indeplinirea unui termen sau a unei conditii fixate cu ocazia constituirii respectivelor servituti.

2.5. Apararea servitutilor

Titularul dreptului de servitute are o actiune reala (vindicatio servitutis sau usufructus) cu ajutorul careia se poate indrepta impotriva tuturor acelora care ii contesta sau ii incalca dreptul sau, fie ca este vorba de proprietarul fondului servant, fie de oricare alta terta persoana.

Incepand din epoca postclasica, aceasta actiune s-a numit actio confessoria, iar in vremea imparatului Iustinian ea a fost extinsa si altor titulari de drepturi reale asupra lucrurilor straine. Actiunea urmarea restabilirea dreptului titularului servitutii si despagubirea sa materiala.

Paratul condamnat trebuia sa dea garantii ca nu va mai tulbura in viitor (cautio non amplius turbando) pe titularul servitutii in exercitarea dreptului sau. Titularul servitutilor era ocrotit si prin mijlocirea unor interdicte; o asemenea aparare interdictala a dus la conceptul de posesiune a drepturilor.

3. Alte drepturi reale, asupra lucrurilor straine

A doua categorie de drepturi asupra lucrurilor altuia o constituie arendarile perpetue sau pe termen lung. Ele au avut o evolutie ascendenta, devenind in timpul lui Iustinian forme de proprietate limitata fiind apropiate de dreptul de proprietate.

A.       Superficia care reprezinta dreptul de proprietate acordat unei persoane de a se folosi, in temeiul unui contract de inchiriere, pe veci sau pe termen lung, de o constructie ridicata pe terenul altei persoane, in schimbul unei sume de bani numita solatium (de la solum, pamant) platita acesteia din urma in calitatea ei de proprietar.

B.       Superficia era ocrotita de un interdict si de o actiune (reivindicatio utilis) care putea fi intentata impotriva oricarei persoane ce ar fi tulburat pe superficiar in exercitiul dreptului sau.

C.            Arendarile pe termen lung sau perpetue facute de cetateni sau chiar de stat si emfiteoza. Emfiteoza consta in arendarea pe veci sau pe termen lung a unor terenuri imperiale nelucrate, cu indatorirea emfiteotului de a le pune in cultura.

In timpul imparatului Iustinian, arendarile pe termen lung sau perpetue si emfiteoza se contopesc intr-o institutie unica supusa acelorasi reguli.