ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE POSESIEI

ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE POSESIEI

SECTIUNEA 1

ELEMENTUL CORPUS

Pentru existenta posesiei sunt necesare doua elemente intrinseci ale acesteia, respectiv elementul material ( corpus ) si elementul intentional (volitiv, psihologic ) ( animus )[1].

Elementul material ( corpus ) consta in totalitatea faptelor de stapanire si folosinta exercitate direct asupra bunului.

Asadar corpus cumuleaza un ansamblu de acte materiale, exercitate de posesor asupra bunului, acte care variaza in functie de natura fizica a bunului.

In ceea ce priveste actele juridice, intr-o opinie[2] in doctrina s-a exprimat punctul de vedere ca actele juridice cum sunt vanzarea sau inchirierea , nu pot servi la elementul corporal al posesiei, deoarece poarta asupra dreptului si nu asupra lucrului in materialitatea sa. In sens contrar, s-a exprimat opinia ca elementul corpus se poate materializa si in acte juridice, cum sunt : comodatul sau locatiunea, pe care posesorul le poate incheia cu privire la acel bun .

Avand in vedere ca elementul corpus nu cuprinde decat acte materiale, un ansamblu de astfel de acte, majoritatea opiniilor fiind in acest sens,[4] apreciem ca actele juridice nu se pot materializa in acest element al posesiei, ele purtandu-se asupra dreptului si nu asupra bunului in materialitatea sa.

Posesia, sub aspectul acestui element, va putea fi exercitata personal de posesor sau prin intermediul altei persoane .

SECTIUNEA 2 ELEMENTUL ANIMUS

Elementul intentional ( animus ) - consta in intentia celui ce poseda bunul in materialitatea sa de a exercita aceasta stapanire pentru sine, sub nume de proprietar sau de titular al unui alt drept real.

Posesia nu poate exista fara acest element al vointei de a poseda bunul in materialitatea sa . Elementul psihologic - animus - este reglementat in cateva articole din Codul civil.[5]

Astfel art 1847, in materia uzucapiunii, prevede ca, pentru a se putea uzucapa, este necesar ca posesia sa fie sub nume de proprietar. Asadar, posesorul trebuie sa aiba animus domini, spre deosebire de detentorul precar care nu are animus domini.

Este important de relevat ca deosebirea esentiala intre corpus si animus, elemente ale posesiei este ca, in timp ce posesorul poate poseda si dobandi posesia prin intermediul altuia, corpore alieno, animus trebuie sa existe obligatoriu numai la posesor .

Rezulta deci ca nimeni nu poate fi facut posesor de catre un tert, fara vointa proprie de a poseda, cu exceptia persoanelor lipsite de vointa (alienate mintal, minori ) care dobandesc posesia prin intermediul reprezentantilor lor .

Un alt text din Codul civil, art 1854, prevede ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul. Prin acest articol de lege se instituie o prezumtie in favoarea posesoului in sensul ca poseda sub nume de proprietar, astfel ca adevaratului proprietar ii revine sarcina sa faca dovada ca posesorul nu este decat un detentor precar.[6]

In fine, art 1855 Cod civil prevede ca atunci cand posesorul a inceput posesia pentru altul, se presupune ca a conservat aceeasi calitate daca nu se face dovada contrarie. Asa fiind, atata timp cat nu se face dovada intervertirii posesiei, se prezuma ca detentorul a continuat sa-si pastreze aceasta calitate.

SECTIUNEA 3

TEORII ASUPRA POSESIEI

In privinta rolului pe care il are fiecare din cele doua elemente pentru existenta posesiei, exista doua teorii care s-au format in doctrina[7] :

a) teoria subiectiva : aceasta conceptie a fost formulata de Savigny si consta in aceea ca acorda intaietate elementului subiectiv asupra celui material. Elementul determinant al posesiei este vointa de a poseda, care precizeaza caracterul detinerii lucrului. Fara acest element, posesia nu exista, nu se poate manifesta. Corpus fara animus nu inseamna posesie, ci o stare de fapt care se numeste detentie precara sau detentie, cum este cazul chiriasului, depozitarului sau creditorului gajist care detin lucrul pentru altul, acestia neavand animus domini sau animus posidendi, ci numai animus detinendi.

Aceasta conceptie a fost criticata de Jhering care considera ca uneori conceptia este inaplicabila sau dezmintita de realitatile vietii practice. De asemenea, se mai arata ca este dificil sa se distinga cand o problema are animus possidendi si cand are animus detinendi, ceea ce face ca posesia sa devina un joc al capriciilor posesorului care poate fi dupa imprejurari cand posesor, cand detentor .

Pentru a afla cu ce animus se detine un lucru, trebuie sa se cerceteze cauza juridica a dobandirii lucrului. Un chirias are corpus, dar n-are animus possidendi, dar daca refuza sa mai plateasca chirie, adica sa posede pentru altul, si vrea sa posede pentru el, atunci aceasta atitudine trebuie sa se exprime intr-o forma exterioara, obiectiva, opozabila proprietarului lucrului.

b) teoria obiectiva, sustinuta de Jhering, care considera ca elementul material, adica corpus, are intaietate asupra celui intentional, deci are precadere puterea materiala exercitata asupra lucrului. Elementul intentional este cuprins implicit in cel material.

Intentia serveste pentru a crea insasi elementul material, manifestandu-se prin acest element si incorporandu-se in el. Deci, elementul intentional nu este suprimat, de exemplu, nu este posesor acela caruia i se pune un lucru in mana in timpul somnului.

Posesorul are o putere fizica exercitata in mod voit asupra lucrului, astfel ca fara vointa nu se poate concepe posesia.

Elementul intentional apare distinct de cel material numai in mod accidental sub forma diferitelor "causae detentionis' pentru a transforma posesia in detentie.[8] Iar detentia produce efecte juridice care nu sunt de neglijat: detentorul deposedat prin violenta poate exercita actiunea in reintegrare. Daca a adus lucrului imbunatatiri sau a facut constructii are dreptul sa retina lucrul ( dreptul de retinere ) pana i se restituie cheltuielile facute. Detentia se poate transforma in posesie utila, prin intervertirea titlului.

In concluzie, se considera ca efectele posesiei trebuie sa se produca in toate cazurile in care este vorba de o putere fizica exercitata voluntar asupra unui lucru .

Conceptia obiectiva a fost criticata pe motivul ca in dreptul roman se distingea posesia de detentie.

De asemenea, se arata ca se considera posesia ca fiind exteriorizarea dreptului de proprietate, iar fundamentul juridic al posesiei consta in favoarea acordata proprietarului pentru apararea proprietatii sale, dar ce fel de aparare este aceea cand protectia legala sau favoarea uzurpatorului trece inaintea proprietarului ?

In sfarsit, se mai arata ca elementul animus, fara a avea aceeasi natura si aceeasi importanta, este prezent si la posesie si la detentie.

Deosebirea practica intre cele doua teorii se reduce la dreptul de a uzucapa care este recunoscut numai posesorilor, nu si detentorilor precari, caci actiunile posesorii pot fi introduse de posesori, cat si de detentorii precari.