EMANCIPAREA - PROCEDURA CIVILA ROMANA

EMANCIPAREA - PROCEDURA CIVILA ROMANA

Insa, asa cum putrea parinteasca putea fi creata pe cale naturala, sau pe cale artificiala, in mod simetric ea se putea si stinge, fie pe cale naturala, fie pe cale artificiala.

Pe cale naturala, puterea parinteasca se stingea prin moartea lui pater familias, iar pe calea artifiaiala prin emancipare = actul prin care o persoana alein iuris devine o persoana sui iuris.

Emanciparea, ca si adoptiunea, se facea in 2 faze:

1.Prima faza a emanciparii este identica cu prima faza a adoptiunii, deci presupune 5 operatiuni juridice.

2.A doua faza consta intr-o dezrobire vindicta (nuia) caci la emancipare avea loc si cea de-a 3 dezrobir, care era conceputa ca o faza distincta deoarece producea alte efecte juridice in raport cu primele 2 dezrobiri, caci dupa primele 2 dezrobiri, fiul de familie revenea sub puterea parinteasca, pe cand, dupa a 3a dezrobire, devea persoana sui iuris.

Prin urmare, emancipatul avea capacitatea juridica deplina, avea patrimoniu propriu si putea incheia acte juridice in nume propriu. Totusi, jurisconsultii spuneau ca emanciparea echivaleaza cu dezmostenirea, de vreme ce emancipatul pierdea drepturile succesorale in familia de originea, intrucat nu mai era ruda civila cu acea familie.

De aceea pretorul a intervenit si a initiat o reforma, prin care emancipatul a fost chemat la succesiune in familia de origine in calitate de ruda de singe, cu conditia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le-a dobandit in calitate de persoana sui iuris. Altfel, el i-ar fi pagubit pe fratii sai ramasi sub puterea parinteasca, deoarece fratii ramasi sub putere au muncit pentru pater familias, pe cand emancipatul a muncit pentru el insusi.