Efectele desfacerii casatoriei fata de fostii soti

δ.1. Efectele divortului cu privire la raporturile personale dintre soti

La desfacerea casatoriei, sotii devin fosti soti, independenti in ceea ce priveste statutul lor familial. Ei se pot recasatori fiecare cu o alta persoana, sau chiar impreuna. Ca urmare a divortului, intre soti inceteaza toate raporturile personale rezultate din casatorie, cu exceptia, uneori, a dreptului de a purta in continuare numele de familie comun avut in timpul casatoriei.

In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu dobandita de femeie prin casatorie, potrivit art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, ea se mentine si dupa desfacerea casatoriei prin divort, deoarece pierderea capacitatii de exercitiu are loc numai in conditiile expres prevazute de lege, or nicaieri legiuitorul nu a mentionat aceasta ipoteza.

In legatura cu numele de familie al fostilor soti, exista doua ipoteze distincte:

1. daca la incheierea casatoriei, fiecare sot si-a pastrat numele avut inainte de casatorie, la desfacerea acesteia nu se pune nici o problema in aceasta privinta;

2. daca la incheierea casatoriei, sotii au adoptat un nume comun (numele unuia dintre ei sau numele lor reunite), regula este, in baza art. 40 C.fam., ca, dupa divort, fiecare dintre fostii soti sa poarte numele ce-l avea inainte de casatorie.

Prin exceptie, sotii se pot invoi ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. In caz de neintelegere intre soti, instanta de judecata poate dispune, pentru motive temeinice, incuviintarea purtarii acestui nume, chiar si in lipsa unei invoieli intre soti.

Prin 'motive temeinice', in literatura de specialitate si in practica judiciara s‑a inteles orice interes - material sau moral - al unuia dintre soti care poarta un nume comun, care ar fi vatamat prin schimbarea numelui la desfacerea casatoriei. Pot fi invocate ca motive temeinice: interesul copiilor minori, faptul ca sotul s-a facut cunoscut sub acest nume intr-un domeniu de activitate publica.

Intr-o speta recenta s-a retinut faptul ca o casnicie a durat vreme indelungata, peste 20 de ani, iar sotia, reclamanta in procesul de divort, a fost cunoscuta in viata sociala sub numele dobandit prin casatorie. Aceste imprejurari pot constitui motive temeinice pentru pastrarea acelui nume.

O alta problema care se pune este aceea in legatura cu numele sotilor recasatoriti, si apoi, din nou, divortati. In aceasta ipoteza, la desfacerea celei de a doua casatorii a femeii care a mai fost casatorita, aceasta reia numele de familie purtat in momentul incheierii noii casatorii. Acest nume poate sa fie, de exemplu, numele de familie al primului sot, care a fost un nume comun, atunci cand prima casatorie a incetat prin decesul sotului (art. 27 si art. 40 C.fam.).

Este posibil ca in cererea de divort sau in cererea reconventionala sa nu se fi formulat cererea accesorie cu privire la numele de familie al sotilor dupa desfacerea casatoriei, iar hotararea judecatoreasca de divort sa nu faca nici o referire la acest aspect. Doua intrebari se pun in legatura cu aceasta ipoteza:

- Care va fi, dupa desfacerea casatoriei, numele de familie al sotului care in timpul casatoriei a purtat ca nume comun numele celuilalt sot?

- Este admisibila o cerere pe cale principala, ulterioara pronuntarii divortului, avand ca obiect incuviintarea fostului sot, care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt fost sot, de a reveni la numele avut anterior casatorie?

La aceste intrebari, in literatura juridica recenta s-au formulat urmatoarele raspunsuri:

1. Intr-o opinie s-a sustinut ca, dupa desfacerea casatoriei, in lipsa unei mentiuni in dispozitivul hotararii de divort, sotii raman cu numele de familie purtat in timpul casatoriei. Doua argumente sunt aduse in sprijinul acestei opinii. Astfel, in primul rand, se considera ca intre soti a intervenit o astfel de conventie, de vreme ce ei nu au solicitat expres instantei de judecata, o data cu actiunea de divort, revenirea la numele avut anterior casatoriei pentru sotul care si-a modificat numele ca urmare a incheierii casatoriei. In al doilea rand, cererea accesorie privitoare la numele sotilor dupa divort are un caracter facultativ, instanta de judecata neputand sa o solutioneze din oficiu, ea limitandu-se doar la a atrage atentia sotilor asupra aplicarii dispozitiilor art. 40 C.fam

In ceea ce priveste a doua intrebare, raspunsul a fost negativ, in sensul ca o asemenea cerere este inadmisibila, deoarece din interpretarea logica si gramaticala a art. 40 C.fam. rezulta ca numai instanta judecatoreasca sesizata cu actiunea de divort si exclusiv o data cu pronuntarea desfacerii casatoriei poate, la cererea unuia sau a ambilor soti, sa dispuna ca sotul sa revina la numele avut anterior incheierii casatorie

2. Intr-o alta opinie se sustine ca cererea fostului sot, care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt, de a reveni la numele avut anterior casatoriei, formulata pe cale principala, ulterior divortului, este admisibila, deoarece, din interpretarea art. 40 alin. 3 C. fam., nu rezulta expres daca revenirea fostilor soti la numele avut anterior se realizeaza numai o data cu actiunea de divort sau este posibila si ulterior desfacerii casatoriei, pe calea unei actiuni principale. Deoarece textul nu distinge, pe de o parte, si exceptia (pastrarea, si dupa divort, a numelui purtat in timpul casatorie) este de stricta interpretare, pe de alta parte, reprezinta argumentele in sprijinul admisibilitatii unei astfel de cereri.

In ceea ce ne priveste, consideram ca, in lipsa unei mentiuni in dispozitivul hotararii judecatoresti de desfacere a casatoriei in legatura cu numele sotilor dupa divort, fostii soti revin de drept la numele avut anterior casatoriei, deoarece aceasta reprezinta regula consacrata de art. 40 alin. 3 C.fam., pe de o parte, iar pe de alta parte, conventia sotilor in aceasta materie (purtarea numelui comun din casatorie si dupa divort) trebuie sa fie expresa, ea neputand sa fie interpretata implicit din tacerea acestora. Faptul ca sotii nu au adus la cunostinta judecatorului, cu ocazia solutionarii actiunii de divort, o eventuala conventie in legatura cu numele de familie, pentru a fi incuviintata, inseamna ca aceasta nu exista si ca fiecare dintre ei doreste sa revina la numele avut anterior, stergandu‑se, astfel, efectul produs de casatoria ce urmeaza a fi desfacuta.

Asa fiind, discutiile in legatura cu raspunsul la cea de-a doua intrebare sunt inutile.

Efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale intre soti

Intre fostii soti inceteaza toate efectele patrimoniale ale casatoriei, cu exceptia acelora care se pot ivi intre ei, dupa desfacerea casatoriei, in baza legii sau pe cale conventionala. Aceste efecte privesc obligatia de intretinere intre fostii soti si lichidarea comunitatii de bunuri.

1. Obligatia de intretinere intre fostii soti. Din momentul desfacerii casatoriei - care este cel in care hotararea de divort a ramas definitiva si irevocabila (art. 39 C.fam.) - obligatia de intretinere intre soti inceteaza, deoarece intre acestia nu mai exista nici o legatura de familie. Cu toate acestea, art. 41 alin. 2-5 C.fam. creeaza o noua obligatie de intretinere intre fostii soti, care, desi isi are izvorul si suportul in casatorie, prezinta o structura juridica proprie, distincta fata de obligatia de intretinere intre soti.

Obligatia de intretinere intre fostii soti ia nastere atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 41 alin. 2-5 C.fam., conditii ce sunt diferite de cele prevazute de dreptul comun (art. 86-96). Deosebirea dintre cele doua tipuri de obligatii vizeaza trei aspecte: conditiile de existenta, cuantumul intretinerii si durata intretinerii.

Conditiile de existenta a obligatiei legale de intretinere presupun ca persoana indreptatita la intretinere sa fie in nevoie din cauza incapacitatii de a munci, iar persoana indatorata sa aiba mijloace necesare pentru a putea plati intretinere (art. 86 alin. 2 si 94 alin. 1 C.fam.). In cazul fostilor soti, potrivit art. 41 alin. 2 C.fam., starea de nevoie trebuie sa provina din cauza unei incapacitati de munca intervenite inainte de casatorie, in timpul acesteia sau in decurs de un an de la desfacerea casatoriei, insa numai daca ea se datoreaza unei imprejurari in legatura cu casatoria.

In privinta cuantumului, intretinerea poate fi stabilita, de catre instanta judecatoreasca, pana la o treime din venitul net din munca al sotului obligat la plata ei, in raport de nevoia celui care o cere si de mijloacele materiale ale celui care urmeaza a o plati (art. 86 alin. 3 C.fam.). Daca debitorul este obligat si la plata unei intretineri in favoarea copiilor minori rezultati din casatorie, cele doua intretineri, insumate, nu trebuie sa depaseasca jumatate din venitul net din munca al fostului sot obligat la plata.

In ceea ce priveste durata obligatiei de intretinere, sotul din vina caruia s-a pronuntat divortul nu are drept la intretinere de la celalalt fost sot, decat timp de un an de la desfacerea casatoriei. Celalalt sot - inocent - poate solicita intretinere pe o durata nedeterminata, atata vreme cat exista starea de nevoie si cat timp debitorul are mijloace materiale de a o plati (art. 94 C.fam.). Daca divortul s-a pronuntat din vina ambilor soti, fiecare dintre ei are drept la intretinere pe o durata nedeterminata. Dispozitiile alin. 5 din art. 41 C.fam. prevad ca dreptul la intretinere inceteaza prin recasatorirea sotului creditor.

2. Incetarea comunitatii matrimoniale de bunuri. Potrivit dispozitiilor art. 36 alin. 1 C.fam. - de altfel singurul text referitor la soarta juridica a bunurilor comune ale sotilor in caz de divort -, la desfacerea casatoriei bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca.

In aplicarea acestei dispozitii legale, cuvintele 'se impart' au fost interpretate in sensul de 'se pot imparti'. Asa fiind, impartirea bunurilor comune ale sotilor poate avea loc fie cu ocazia divortului, o data cu solutionarea cererii de desfacere a casatoriei , fie oricand, dupa desfacerea casatoriei.

In prima ipoteza, bunurile comune devin bunuri proprii ale unuia si ale altuia dintre soti. Proprietatea comuna in devalmasie se transforma, la data desfacerii casatoriei, in proprietate privata exclusiva, a fiecaruia dintre soti. Asa fiind, regimul juridic al bunurilor, dupa aceasta data, este cel de drept comun.

In a doua ipoteza, la data desfacerii casatoriei, proprietatea comuna in devalmasie se transforma de drept intr-o comunitate post-matrimoniala, numita in literatura 'proprietate comuna de tranzitie intre proprietatea comuna in devalmasie si proprietatea comuna pe cote-parti'. Comunitatea de bunuri a sotilor inceteaza de drept, atunci cand hotararea de divort a ramas definitiva si irevocabila, fara a deosebi dupa cum bunurile sotilor au fost sau nu partajate cu ocazia procesului de divort. Cu alte cuvinte, in ambele cazuri, inceteaza aplicabilitatea dispozitiilor Codului familiei referitoare la bunurile comune ale sotilor. Asa fiind, regimul juridic al bunurilor in a doua ipoteza este cel al indiviziunii de drept comun.

In continuare, vom face cateva precizari in legatura cu actiunea pentru impartirea bunurilor comune.

Actiunea pentru impartirea bunurilor comune poate fi introdusa la instanta de judecata, potrivit dispozitiilor art. 17 C.p.civ., fie ca o cerere accesorie fata de actiunea de divort, fie pe calea unei cereri principale, insa dupa ce a fost pronuntata hotararea de divort. Dreptul la actiune privind impartirea bunurilor comune este imprescriptibil.

Impartirea bunurilor comune se face in felul urmator:

a) daca exista o invoiala a sotilor cu privire la determinarea cotei fiecaruia dintre soti din bunurile comune, atunci impartirea se face potrivit acestor cote;

b) in caz contrar, stabilirea cotei-parti ce revine fiecarui sot din bunurile comune se face prin hotarare judecatoreasca, pe baza aprecierii mijloacelor de proba administrate. Codul familiei nu arata in mod expres cum trebuie sa se faca impartirea bunurilor comune, in parti egale sau in parti variabile. De aceea, literatura si practica judiciara au stabilit ca impartirea se face in functie de contributia fiecaruia dintre soti la dobandirea si conservarea bunurilor comune. Daca nu se poate determina contributia fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, instanta judecatoreasca le poate imparti in cote egale.

Deoarece trebuie sa se faca dovada unei situatii de fapt, stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune se face prin orice mijloc de proba.

In stabilirea contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune, instanta judecatoreasca tine seama si de urmatoarele criterii:

- munca sotiei depusa in gospodarie si pentru cresterea copiilor;

- perioada in care sotii au trait separati in fapt;

- bunul dobandit in timpul casatoriei prin contributia exclusiva a unui sot este comun, daca nu se incadreaza intr-una din categoriile prevazute de art. 31 C.fam.

Intr-o speta recenta, reclamanta a sustinut constant ca, desi in contractul de construire a apartamentului si in procesul-verbal de predare-primire al acestuia figureaza ca titular numele paratului, in realitate, amandoi au convenit sa devina coproprietari, pentru ca l-au dobandit impreuna, in perioada concubinajului, urmat, la scurt timp dupa achizitionare, de casatorie. Din probele administrate a rezultat in mod convingator ca partile, in timpul concubinajului, au convenit ca, la data casatoriei, care era iminenta, apartamentul contractat si preluat de parat anterior casatoriei sa intre sub regimul comunitatii de bunuri.

In principiu, apartamentul contractat - prin credit de la stat - doar de unul dintre soti este proprietatea exclusiva a acestuia, daca dobandirea lui a avut loc anterior casatoriei, caz in care celalalt sot nu are decat un drept de creanta egal cu cuantumul contributiei sale la plata ratelor.

Este posibil ca, anterior casatoriei, intre soti sa se fi incheiat o conventie, in sensul ca apartamentul construit pe numele unuia dintre ei, dar cu contributia ambilor, sa fie supus regimului comunitatii de bunuri, la data casatoriei lor.

Impartirea bunurilor comune se face dupa procedura prevazuta de Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii impartelii judecatoresti.