Etapele identificarii criminalistice

Etapele identificarii criminalistice

Identificarea criminalistica se realizeaza treptat, de la general la particular. Trasaturile caracteristice ale obiectelor si fiintelor sunt selectate prin determinarea genului, speciei, grupei, subgrupei, tipului, modelului, marcii etc. pana se ajunge la individualizare. Corespunzator acestei treceri treptate, procesul de identificare parcurge doua etape: identificarea generica si identificarea individuala. Ambele trebuie privite ca parti componente ale unui proces unic de identificare criminalistica, prima constituind premisa logica a celei de a doua.

In practica de expertiza exista cazuri in care nu sunt parcurse cele doua etape. Astfel, cand din examinarea comparativa rezulta deosebiri categorice in ceea ce priveste genul (de ex. impresiunea incriminata este monodeltica si impresiunile suspectului sunt adeltice si bideltice) concluzia va fi de excludere a identitatii si ca atare cercetarea se opreste la prima etapa. In acelasi stadiu se ramane si atunci cand caracteristicile individuale sunt insuficiente, urma este defectuos imprimata, obiectul creator a suferit modificari, de unde absenta particularitatilor necesare identificarii individuale.

Identificarea generica

Aceasta prima etapa sau faza mai este denumita si 'Determinarea apartenentei de gen' si consta in stabilirea, pe baza caracteristicilor generale, a ceea ce reprezinta in sine obiectul sau urma sa, adica natura sa, ce loc ocupa in sistemul lucrurilor, carui gen, specie, subspecie ii apartine. Sistemul se materializeaza in diverse clasificari, astfel ca determinarea apartenentei generice depinde in mare masura de amploarea acestor clasificari.

Pentru determinarea apartenentei generice se apeleaza in primul rand la clasificarile si sistematizarile stiintelor naturii si tehnice. Drept criterii de clasificare se iau caracteristicile care reflecta constructia, forma obiectelor (clasa desenelor papilare, tipul de instrumente de spargere, genul si marca armei, modelul masinii de scris etc). La urmele constand din substante identificarea generica se face dupa structura interna, caracteristici fizice si compozitia chimica, iar pentru fiinte dupa insusirile anatomice, psihice, si fiziologice. Pentru urmele de contact genul se stabileste dupa reflectarea structurii exterioare a suprafetei de contact imprimata (conturul talpii, profilurile benzii de rulare etc).

Caracteristicile generale (de gen) retinute ca baza de definire si triere trebuie sa fie specifice pentru clasa respectiva si totodata sa fie constante. Cu cat este mai ingusta grupa din care face parte, cu atat mai mare este probabilitatea identitatii.

Cum se interpreteaza o concluzie de identitate generica?

- Asemanarile generice intre obiect si urma arata ca obiectul putea crea urma respectiva. Deci ne aflam in domeniul posibilitatii. Astfel spus, obiectul ale carui forme si dimensiuni corespund cu urma putea fi instrumentul creator, dar tot asa de bine s-ar putea sa nu fie acesta ci altul avand caracteristici similare.

- In cazul unor deosebiri esentiale exista incompatibilitate si deci obiectul sau fiinta suspecta se exclude. Cu alte cuvinte negarea apartenentei generice echivaleaza cu insasi negarea identitatii.

Identificarea individuala

Identificarea obiectului sau a fiintei care a lasat urma se intemeiaza pe complexul tuturor caracteristicilor care, luate separat, pot fi intalnite la alte obiecte sau fiinte de acelasi gen. A individualiza un obiect concret - cel care a produs urma incriminata - inseamna a determina si a gasi caracteristicile proprii prin care el difera de toate celelalte obiecte de acelasi gen, caracteristici care se reflecta in urma. Deci este vorba de stabilirea concreta a raportului de identitate.

Fundamentul metodologic al individualizarii il constituie categoriile de necesitate si intamplare. Daca necesitatea desemneaza insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand din insasi esenta lucrurilor, intamplarea desemneaza insusiri si raporturi care au un temei extern. Spre deosebire de necesitate, care tine de legile dezvoltarii, intamplarea nu are o modalitate de desfasurare obligatorie, fiind caracterizata prin mutatii, variatii sau devieri (de ex. defectele de uzura). Totalitatea lor prefigureaza 'chipul' individual al fiecarui obiect sau fiinte, reflecta acele insusiri si caracteristici datorita carora pot fi deosebite de toate celelalte asemanatoare lor.

Identificarea individuala reprezinta afirmarea identitatii si are o valoare absoluta pentru stabilirea unui anumit fapt.