"Evolutia, principiile si izvoarele dreptului penal"

I. Plan de seminar:

IA. Aparitia si evolutia dreptului penal roman

- Epoca prestatala (antichitatea)

- Evul Mediu

- Perioada moderna

- Codul Penal de la 1865

- Codul Penal de la 1937

- Dreptul penal roman in perioada 1910-1969

- Codul Penal de la 1969

IB. Principiile dreptului penal roman

- p. legalitatii

- p. egalitatii in fata legii penale

- p. umanismului

- p. prevenirii faptelor prevazute de legea penala

- p. infractiunea - unic temei al raspunderii penale

- p. personalitatii raspunderii penale

- p. individualizarii sanctiunilor de drept penal

- p. incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social

- p. instituirii unui regim special de sanctionare pentru infractorii minori

- p. subsidiaritatii.

IC. Izvoarele dreptului penal roman

- Constitutia Romaniei

- Codul penal

- Legile penale speciale

- Legile speciale nepenale cu dispozitii penale

Ordonantele de urgenta ale Guvernului

- Decretele prezidentiale

- Tratatele si conventiile internationale.

IA. Aparitia si evolutia dreptului penal.

a. Epoca prestatala (antichitatea):

In aceasta perioada nu se poate vorbi despre o legislatie juridico-penala, ci existau doar forme embrionare de represiune penala. Relatiile de aparare sociala au aparut si s-au dezvoltat odata cu statul. Astfel:

o prima forma de realizare a justitiei a imbracat forma razbunarii, care putea fi individuala sau colectiva;

a doua forma o reprezinta principiul talionului, conform caruia riposta trebuia sa fie proportionala cu agresivitatea : "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte";

a treia forma o constituie regula compozitiunii, adica o intelegere ce intervenea intre agresor si victima.

Notiunea de "vinovatie" nu era cunoscuta si nu existau, de asemenea, nici reguli scrise.

b. Evul Mediu:

Nici in aceasta perioada nu se poate vorbi despre un sistem inchegat de norme, insa odata cu evolutia societatii s-a simtit tot mai mult nevoia aparitiei unor reguli de conduita stiute si respectate de toata lumea, astfel:

apare pentru prima data notiunea de pedeapsa;

apar codurile scrise, iar pedepsele erau crude, grele si intimidante;

Montesquieu in lucrarea sa De lesprit des lois si Cesare Beccaria in lucrarea sa Dei delitii e delle pene au avut, in aceasta perioada, un rol deosebit in formarea gandirii juridico-penale, incercand printre altele sa inlature aplicarea pedepsei cu moartea, precum si utilizarea torturii;

sub influenta dreptului canonic se recunoaste caracterul retributiv al pedepsei;

nu exista principiul legalitatii incriminarii si sanctionarii, acest lucru fiind un atribut exclusiv al judecatorului, motiv de arbitrariu si mari abuzuri din partea acestora;

notiunea de criminalitate si infractor erau necunoscute;

spre sfarsitul Evului Mediu, odata cu Marea Revolutie Franceza din 1789, incepe sa se schimbe radical modalitatea de abordare a faptelor si persoanelor ce aduc atingere valorilor sociale.

c. Perioada moderna:

in istoria dreptului penal roman prima lege cu dispozitii penale a fost "Legea tarii", care a inlaturat practica talionului. Aceasta a tinut multa vreme locul Constitutiei, Codului civil si Codului penal. De asemenea, ea marcheaza modernizarea gandirii juridice penale in perioada feudalismului dezvoltat;

in perioada regimului turco-fanariot legile cu caracter penal au fost "Pravilniceasca Condica", "Codul Calimach", "Legiuirea Caragea" si "Criminaliceasca Condica". Istoria dreptului penal cunoaste pana in prezent succesiunea a trei Coduri penale:

1.Codul penal de la 1865 ("Codul Cuza"):

realizeaza unificarea legislativa penala si marcheaza inceputul dreptului penal roman dupa unirea Moldovei cu Muntenia din 1859;

izvoarele acestuia sunt: Codul penal francez (1810) si Codul penal prusac (1859);

consacra principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, egalitatea in fata legii penale, umanizarea pedepselor;

nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnica pe viata;

infractiunile erau clasificate in trei categorii in functie de gravitatea lor: crime, delicte si contraventii;

notiunea de recidiva, concurs de infractiuni si tentativa nu erau cunoscute, tentativa fiind asimilata infractiunii consumate, iar complicele se pedepsea ca si autorul.

2. Codul penal de la 1937 ("Codul penal Carol al II-lea")

acest cod a avut un caracter unificator dupa realizarea Marii Uniri de de la 1 Decembrie 1918;

se introduc pentru prima data alaturi de pedepse, masurile de siguranta si masurile educative (pentru minori), pedepsele complementare si accesorii;

nu se prevedea pedeapsa cu moartea;

se atribuie pedepsei rolul educativ, introducandu-se institutia individualizarii pedepsei;

acesta era structurat in trei parti:

♣ dispozitii generale;

♣ dispozitii privitoare la crime si delicte;

♣ dispozitii privind contraventiile;

asemeni Codului penal anterior pedepsele erau de trei feluri: pentru crime, pentru delicte si pentru contraventii;

fiind considerata una dintre cele mai evoluate legi ale timpului acesta ramane in vigoare pana in 1969.

d. Dreptul penal roman in perioada 1910 - 1969:

prima lucrare de sinteza in domeniul dreptului penal este scrisa de Ion Tanoviceanu in 1912, urmat de Vintila Dongoroz in 1939;

s-au remarcat de asemenea in aceasta perioada profesorii Traian Pop de la Cluj si Nicolae Buzea de la Iasi;

personalitatea marcanta in acest domeniu ramane insa Vintila Dongoroz autor al "Tratatului de drept penal" publicat in 1939;

la un an de zile de la intrarea in vigoare a acestui Cod - 1938, se instaureaza dictatura regala a lui Carol al II-lea si se introduce pedeapsa cu moartea pentru infractiunile contra sigurantei statului care s-a mentinut pana in anul 1990, fiind abolita prin Decretul-Lege nr. 6/1990;

s-au inasprit conditiile raspunderii penale, minorii raspunzand penal de la varsta de 12 ani;

in anul 1947 s-a instaurat regimul comunist care in 1948 introduce institutia infractiunii prin analogie, incalcandu-se astfel principiul legalitatii; aceasta s-a mentinut pana in 1956;

in anul 1948 s-a republicat Codul penal de la 1937 sub denumirea de Codul penal al Republicii Populare Romania;

in aceasta perioada dreptul penal s-a transformat intr-un instrument al politicii comuniste, ramanand in plan secund ca instrument de aparare a societatii impotriva criminalitatii;

3. Codul penal de la 1969

adoptarea Codului penal de la 1969 a marcat un alt moment important in evolutia dreptului penal roman, fiind in vigoare si astazi;

cu toate ca a fost elaborat sub influenta ideologiei marxiste el a consacrat principiul legalitatii incriminarii si a sanctiunilor de drept penal, precum si principiul individualizarii pedepselor;

acesta a fost modificat succesiv printr-o serie de legi speciale, mai ales dupa revolutia din anul 1989;   

IB. Principiile fundamentale ale dreptului penal roman

a. Definitie: Acestea reprezinta totalitatea ideilor, conceptiilor si regulilor care calauzesc si strabat intrega legislatie penala.

b. Caracterizare:

acestea se impart in trei categorii:

♣ fundamentale

♣ generale

♣ institutionale.

ele isi gasesc aplicarea in toate institutiile dreptului penal (infractiunea, raspunderea si sanctiunile);

principiile dreptului penal trebuie respectate in cele doua etape in care jus puniendi se exercita: in momentul elaborarii legii penale si in momentul aplicarii acesteia de catre organele abilitate.

alti autori impart principiile astfel:

♣ p. specifice intregului sistem de drept (p. legalitatii, al democratiei, al separatiei puterilor in stat),

♣ p. de ramura, specifice numai anumitor ramuri de drept (p. umanismului),

♣ p. institutionale sau specifice numai anumitor institutii (p. raspunderii penale personale).

c. Cadrul principiilor:

1. p. legalitatii;

2. p. egalitatii in fata legii penale;

3. p. umanismului;

4. p. prevenirii faptelor prevazute de legea penala;

5. p. infractiunea - unic temei al raspunderii penale;

6. p. personalitatii raspunderii penale;

7. p. individualizarii sanctiunilor de drept penal;

8. p. incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social;

p. instituirii unui regim special de sanctionare pentru infractorii minori;

10. p. subsidiaritatii.

Mentionam ca, unele dintre acestea sunt fie principii fundamentale, fie principii generale, fie institutionale, noi urmand sa le analizam pe toate.

1. Principiul legalitatii

nu este un principiu specific dreptului penal, ci acesta guverneaza intreg sistemul de drept, principiu conform caruia elaborarea si aplicarea dreptului trebuie sa aiba loc numai in temeiul legii. Statul de drept presupune ca toti cetatenii, toate organele statului si orice alta persoana fizica sau juridica sa se supuna numai legii;

principiul legalitatii presupune ca legiuitorul, in opera sa legislativa, sa respecte toate procedurile legale, sa tina seama de vointa sociala, sa permita pluralismul politic;

conform acestui principiu interpretarea si aplicarea normelor juridice trebuie sa se faca tinand seama de ierarhia ce exista intre acestea, in functie de sursa lor formala (in sensul ca toate actele normatice trebuie sa fie in conformitate cu Constitutia);

prima abordare concreta a principiului legalitatii o regasim in opera lui Cesare Becaria "Dei delitti e delle pene" din 1764 si a fost formulat pentru prima oara expresis verbis in timpul Revolutiei Burgheze din Franta in anul 1789, fiind apoi reafirmat in 1948 in "Declaratia Universala a Drepturilor Omului";

acesta constituie o garantie a libertatii persoanei impotriva abuzurilor, astfel ca legea penala se aplica numai pentru faptele prevazute de aceasta;

acest principiu a fost incalcat flagrant intre anii 1948-1956 cand exista institutia analogiei;

acesta este consacrat expres in actualul Cod penal in art. 2 fiind completat si de art. 11, dar si in Constitutia Romaniei care prevede ca "Parlamentul Romaniei reglementeaza prin lege organica infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora" acest principiu fiind prezent in toate Codurile penale romanesti;

de asemenea, el isi gaseste aplicarea in toate institutiile dreptului penal astfel:

"nullum crimen sine lege"(institutia infractiunii);

"nulla poena sine lege" (institutia sanctiunii);

"nullum judicium sine lege" (orice judecata sa se faca in conformitate cu legea) 

respectandu-se acest principiu nu va fi trasa la raspundere penala persoana care nu a savarsit o infractiune si totodata nu va fi trasa la raspundere penala o persoana, care a savarsit o fapta ce nu era considerata la aceea vreme infractiune; tot astfel, infractorului nu i se va aplica o sanctiune care nu era prevazuta de lege pentru fapta comisa;

principiul legalitatii se adreseaza atat legiuitorului cat si judecatorului.

- in activitatea legislativa, conform acestui principiu, legea trebuie sa prevada toate infractiunile si sanctiunile aplicabile; astfel, principiul legalitatii impune ca textul de lege sa fie clar, pe intelesul tuturor.

- in activitatea jurisdictionala, conform acestui principiu, judecatorul trebuie sa faca o interpretare stricta a legii, fara analogii si sa nu aplice legea retroactiv.

principiul legalitatii presupune ca organele statului sa sanctioneze numai acele fapte interzise a se savarsi si sa aplice numai acele sanctiuni prevazute exact in norma de incriminare;

principiul legalitatii are patru aspecte:

1- nullum crimen sine lege scripta (legea penala are un caracter scris),

2- nullum crimen sine lege carta sau certa (fapta interzisa sa fie clar explicata). In doctrina s-a aratat ca exista doua principale tehnici de formulare a legilor penale:

♣ descriptiva - ce presupune o enumerare a tuturor actiunilor ce intra in continutul constitutiv al infractiunii,

♣ sintetica - respectiv utilizarea unor termeni generici care sa includa toate modalitatile faptice a infractiunii. Aceasta este cel mai des uzitata, deoarece prima ar duce la o supradimensionare a normei penale.

3- nullum crimen sine lege praevia (interzicerea faptei sa fi existat inaintea comiterii infractiunii). Acest principiu este consacrat expres in art. 15 alin. 2 din Constitutie: "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale si contraventionale mai favorabile".

4- nullum crimen sine lege stricta (neaplicarea legii penale prin analogie).

*Acest aspect al principiului legalitatii nu are un caracter absolut. Analogia se realizeaza prin aplicarea unei norme penale cu privire la o situatie nereglementata expres, dar care se aseamana cu o alta norma reglementata. Aplicarea legii in aceasta maniera aduce o atingere grava securitatii juridice a cetateanului printr-o aplicare arbitrara a legii.

*Intreaga legislatie penala romana sustine ca prin existenta si prin respectarea riguroasa a principiului legalitatii nu este posibila aplicarea legii prin analogie. Totusi, doctrina europeana, la care tindem sa ne aliniem, este de parere ca aceasta interdictie are un caracter relativ, dupa cum analogia este in favoarea sau in defavoarea inculpatului.

*Analogia in defavoarea inculpatului (analogia in malam partem) este considerata de toti ca fiind inadmisibila. Art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului consacra interdictia aplicarii legii penale prin analogie in defavoarea inculpatului.

*Analogia in favoarea inculpatului (analogia in bonam partem) este considerata de unii autori ca fiind admisibila. In sprijinul acestei opinii se arata ca principiul legalitatii are ca principala finalitate protejarea libertatii individuale impotriva unei aprecieri abuzive a legii penale. Daca este strict interzisa extinderea pe cale de analogie a dispozitiilor care incrimineaza o fapta sau agraveaza raspunderea penala, nu acelasi lucru se poate spune in cazul in care este vorba de cauze care atenueaza sau sting raspunderea penala.

De ex. art. 23 alin. 12 din Constitutie prevede ca: "nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii". Dupa cum se poate observa textul se refera doar la stabilirea si aplicarea unei pedepse , nu si la situatia in care ar fi vorba de o cauza de neaplicare a pedepsei.

Un alt exemplu in care legiuitorul recurge la clauze de analogie in favoarea inculpatului ar fi cel de la art. 74 alin. 2 C. pen.: "imprejurarile enumerate in prezentul articol au caracter exemplificativ"; cu alte cuvinte instanta are posibilitatea sa retina ca circumstante atenuante judiciare si alte imprejurari care seamana cu cele enumerate.

Se observa ca analogia in bonam partem este utilizata in caz de lacune a legii penale. Dar, si in aceste cazuri trebuie sa se indeplineasca trei conditii:

1. norma legala existenta sa nu acopere ipoteza examinata in nici una din interpretarile ce s-ar putea face (nici macar printr-o interpretare extensiva)

2. lacuna in reglementare sa nu fie intentionata.

3. norma interpretata sa nu fie una de exceptie (lege de amnistie sau de gratiere), caci acestea sunt de stricta interpretare si aplicare "exceptio est strictissime interpretationis et aplicationis".

2. Principiul egalitatii in fata legii penale

egalitatea in fata legii sau egalitatea in drepturi este un principiu general al dreptului ce consta in reglementarea acelorasi drepturi si obligatii pentru persoanele aflate in situatii similare;

este nu numai un principiu de baza in dreptul penal, dar si un principiu constitutional prevazut in art. 16 din Constitutia Romaniei - "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari";

a fost inscris pentru prima data in Declaratia drepturilor omului si cetateanului;

el subliniaza egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii penale, indiferent de varsta, sex, rasa, culoare, apartenenta politica, etc.;

acesta nu este prevazut in mod expres de Codul penal, dar se deduce din intreaga legislatie penala.

nerespectarea acestui principiu poate conduce la savarsirea unor infractiuni precum abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi, prevazut in Codul Penal in art. 247;

drepturile si libertatile sunt simple iluzii daca nu exista egalitate juridica intre titularii acestora;

egalitatea in fata legii imbraca doua especte:

♣ egalitate privind modul de elaborare a legii,

♣ egalitate privind modul de aplicare a acesteia fara nici o discriminare,

acest principiu nu trebuie confundat cu principiul echitatii si justitiei, desi in anumite cazuri solutionarea unei cauze se face prin aplicarea simultana mai multor principii.

3. Principiul umanismului

este un principiu prevazut expres in Constitutia Romaniei, cu referire speciala la dreptul penal, astfel, art. 22 din Constitutie prevede ca:

♣ "dreptul la viata, integritate fizica si psihica sunt garantate";

♣ "nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane";

♣ "pedeapsa cu moartea este interzisa".

conform acestui principiu constrangerea penala trebuie sa aiba un caracter uman, cu rol de reeducare si sa nu apara ca o pura vindicta (o razbunare din partea statului);

in baza acestui principiu, intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele si drepturile fundamentale ale omului.

Acest principiu are un dublu rol

♣ protectia pe care dreptul penal trebuie sa o acorde persoanei fizice incriminand fapte indreptate impotriva vietii si sanatatii persoanei, dar si

♣ caracterul uman al constrangerii penale, fara supunerea persoanei la umilinte si batjocura, acest principiu opunandu-se adoptarii unor sanctiuni penale inumane    sau degradante;

umanismul dreptului penal reprezinta o cerinta indispensabila a operei de creare si aplicare a dreptului penal, acesta fiind consacrat in izvoarele interne si externe ale dreptului penal;

conform acestui principiu, regimul executarii sanctiunilor trebuie sa aiba ca scop reeducarea si reinsertia sociala a infractorilor;

nu in ultimul rand, principiul umanismului obliga legiuitorul si practicienii sa adapteze sanctiunile penale in conformitate cu situatia specifica infractorilor. De ex. minorii nu pot fi condamnati la detentiunea pe viata.

4. Principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala

acesta reprezinta si scopul legii penale prevazut in art. 1 Cod penal;

el presupune ca intreaga reglementare juridico-penala sa asigure prevenirea savarsirii faptelor periculoase, atat prin conformare (preventie generala), cat si prin constrangere (preventie speciala);

pentru a putea preveni comiterea de fapte periculoase, trebuie mai intai ca legile sa fie clare si bine cunoscute de destinatarii acesteia;

prevenirea consta in incriminarea faptelor periculoase, dar si in pedepsirea celor care nu respecta legile;

prevenirea savarsirii de noi infractiuni constituie insusi scopul pedepsei (art. 52 C. penal).

5. Principiul infractiunii - ca unic temei al raspunderii penale

este un principiu specific dreptului penal si prevazut expres in art. 17 al. 2 C. pen;

functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei caci fara savarsirea unei infractiuni nu se poate antrena raspunderea penala - cea mai grava forma de raspundere juridica;

conform acestui principiu, dreptul penal respinge asa-zisa raspundere obiectiva pentru o fapta savarsita fara vinovatie sau pentru o fapta care nu indeplineste cumulativ toate cele trei conditii prevazute de lege.

6. Principiul personalitatii raspunderii penale

acesta nu este prevazut expres in Codul penal, insa se deduce din conditiile privind raspunderea penala;

este un principiu specific dreptului penal conform caruia fiecare trebuie sa raspunda personal pentru faptele sale; in dreptul penal nu se poate antrena raspunderea penala pentru fapta altei persoane si nu se poate executa o sanctiune in locul altei persoane;

acest lucru decurge din prevederile art. 2 C. pen. "pedepsele ce se aplica infractorilor", art. 72 C. pen. "persoana infractorului";

unii autori sunt de parere ca acest principiu nu guverneaza intreaga legislatie penala, ci numai o institutie si anume institutia raspunderii penale, fiind deci un principiu institutional;

totusi acest principiu are un caracter relativ, cel putin pentru urmatorul considerent:

- tertii care nu au participat la comiterea faptei nu ar trebui sa sufere de pe urma aplicarii si executarii unei sanctiuni. Totusi, in cazul in care un membru de familie este condamnat la amenda penala, acest lucru va fi resimtit de intreaga familie.

7. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal

este prevazut expres in art. 72 din Codul penal si art. 53 alin. 2 din Constitutie, fiind de sorginte constitutionala;

presupune aplicarea sanctiunilor proportional:

♣ cu gravitatea faptei savarsite si a urmarilor acesteia

♣ cu periculozitatea infractorului

♣ conditiilor in care a fost savarsita infractiunea.

aceasta individualizare este de trei feluri:

1) legala: este specifica fazei de elaborare a legii penale si se face de catre legiuitor. Este prima etapa de adapare a raspunderii penale raportata la fapta comisa. De ex. o fapta savarsita din culpa se va sanctiona mai bland decat o fapta comisa cu intentie. Aceasta individualizare se realizeaza prin stabilirea naturii pedepsei aplicate, prin limitele minime si maxime, precum si prin indicarea unor circumstante de atenuare si agravare a pedepsei;

2) judiciara: specifica fazei de judecata si este realizata de catre organele judiciare. Aceasta presupune mai multe etape:

a) stabilirea naturii sanctiunii aplicabile, in cazul in care norma prevede pedepse alternative (ex. art. 176 C. pen.),

b) stabilirea cuantumului pedepsei, daca este vorba despre amenda sau inchisoare,

c) stabilirea aplicarii vreunei pedepse complementare care sa insoteasca pedeapsa principala,

d) stabilirea modalitatii de executare (loc de detentie comun, inchisoare militara sau daca se dispune suspendarea).

3) administrativa: specifica fazei de executare a pedepsei si se realizeaza dupa ce hotararea de condamnare a ramas definitiva. Astfel, condamnatii majori executa pedeapsa separat de cei minori, femeile separt de barbati, infractorii primari separt de cei recidivisti.

8. Principiul incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social

este un principiu specific dreptului penal si este prevazut in art. 17 al. 1 C. pen;

el consta in interzicerea ca infractiuni doar a acelor fapte care prezinta un grad de pericol social mai ridicat, deosebindu-se astfel de contraventii si alte forme de ilicit;

se stie ca infractiunea este fapta ilicita care prezinta gradul de pericol social cel mai ridicat;

incriminarea se relizeaza de catre legiuitor prin stabilirea expresa a infractiunilor, fie in partea speciala a Codului Penal, fie in legi speciale penale sau nepenale.

9. Principiul regimului special de sanctionare pentru infractorii minori

este un principiu specific dreptului penal consacrat expres in art. 109 in cadrul Titlului V al Codului penal, partea generala;

acest principiu se refera in special la:

♣ limitele pedepselor (inchisorii si amenzii) care se reduc intotdeauna la jumatate (art. 109 al. 1 C. pen);

♣ condamnarile pronuntate pentru faptele savarsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decaderi (art. 109 al. 4 C. pen);

♣ condamnarile pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii nu atrag starea de recidiva (art. 38 lit. a) C. pen);

♣ termenele de prescriptie sunt reduse la jumatate (art. 129 C. pen);

♣ minorilor nu li se aplica pedepsele complementare (art. 109 al. 3 C. pen);

♣ liberarea conditionata a minorilor are loc in conditii mult mai avantajoase decat pentru majori (art. 60 al. 2 C. pen);

10. Principiul subsidiaritatii (minimei interventii)   

acest principiu este in stransa legatura cu caracterul subsidiar al dreptului penal si consta in restrangerea pe cat posibil a recurgerii la instrumentele penale de protectie a valorilor sociale;

acest principiu impune legiuitorului alegerea valorilor sociale carora le asociaza protectia penala si a tuturor faptelor periculoase pentru respectivele valori.

astfel, nu se justifica interventia dreptului penal pentru sanctionarea unor fapte considerate imorale (de ex. actele homosexuale intre persoane majore intr-un cadru privat).

toate valorile sociale pe care legiuitorul penal le ocroteste trebuie sa fie in concordanta cu prevederile constitutionale, chiar daca acele valori nu sunt prevazute in Constitutie. In acelasi timp, prevederea unei anumite valori in Constitutie nu obliga legiuitorul la instituirea unei protectii penale a acesteia.

IC. Izvoarele dreptului penal roman

a. Definitie: Acestea sunt acte juridice care, in cuprinsul lor, stabilesc faptele ce constituie infractiuni, sanctiunile ce se pot aplica, conditiile raspunderii penale, precum si actele normative care prevad dispozitii obligatorii de respectat in procesul de elaborare si aplicare a dreptului penal. Ele pot fi:

naturale (realitatea obiectiva), constitutive (sursa politica) si formale (sursa juridica)

interne si externe

directe si indirecte

Specificul lor consta in faptul ca acestea pot imbraca numai forma legii - ca vointa a organelor legislative.

b. Cadrul izvoarelor:

1. Constitutia Romaniei;

2. Codul penal;

3. Legile penale speciale;

4. Legile speciale nepenale cu dispozitii penale;

5. Ordonantele de urgenta ale Guvernului;

6. Decretele prezidentiale;

7. Tratatele si conventiile internationale.

1. Constitutia Romaniei

aceasta este in acelasi timp legea fundamentala a tarii si izvor al dreptului penal deoarece consacra si norme ce intereseaza exclusiv dreptul penal:

♣ art. 1 prevede cele mai importante valori sociale

♣ art. 15 -"legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale si contraventionale mai favorabile

♣ art. 22 -"pedepsa cu moartea este interzisa"

unii autori includ in aceasta categorie si deciziile Curtii Constitutioale prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante si sunt obligatorii si opozabile erga omnes. Aceste decizii sunt izvoare de drept penal deoarece au capacitatea de a scoate din vigoare o norma. De ex. Decizia 463/1997 prin care s-a declarat neconstitutional alin. 4 al art. 81 C. Pen.

2. Codul Penal

este principalul izvor de drept penal deoarece in cele doua parti ale sale (generala si speciala) cuprinde norme referitoare la scopul legii penale, aplicarea legii penale, modul de tragere la raspundere penala, aplicarea pedepselor, incriminarea unui numar mare de infractiuni, etc.;

3. Legile penale speciale

acestea nu cuprind incriminari noi, ci vin sa completeze dispozitiile Codului penal. De exemplu:

Legea nr. 302/2004 - privind extradarea;

Legea nr. 275/2006 - privind executarea pedepselor;

4. Legile speciale nepenale cu dispozitii penale

acestea nu au caracter penal, insa cuprind unele dispozitii penale, continand astfel incriminari separate fata de Codul penal;

de exemplu :

Legea nr. 26/1996 - codul silvic

Legea nr. 56/1992 - privind frontiera de stat a Romaniei

5. Ordonantele de urgenta ale Guvernului

ordonantele Guvernului sunt: simple si de urgenta;

ordonantele simple nu pot fi izvoare de drept penal, deoarece potrivit art. 115 din Constitutie "abilitarea se poate face doar cu privire la domenii care nu fac obiectul legilor organice".

caracterul de izvor de drept al OUG nu mai poate fi contestat, deoarece sub controlul strict al Parlamentului Guvernul poate, in situatii exceptionale, sa reglementeze anumite relatii sociale.

6. Decretele prezidentiele

este adevarat ca presedintele tarii nu poate, prin intermediul decretelor, ca incrimineze sau sa abroge vreo fapta,

totusi, in exercitarea atributiilor sale acesta poate prin intermendiul decretelor individuale sa gratieze anumiti condamnati,

astfel, putem spune ca decretele prezidentiale individuale de gratiere pot constitui izvoare de drept penal, deoarece acestea au aptitudinea de a stinge un raport juridic penal.

7. Tratatele si conventiile internationale

acestea devin izvoare de drept penal in urma ratificarii;

nu toate tratele internationale sunt izvoare de drept penal, ci numai acelea care intereseaza aceasta ramura de drept, cum ar fi:

♣ Tratatele si conventiile prin care statul roman s-a angajat sa incrimineze si sa sanctioneze anumite fapte deosebit de grave;

♣ Tratatele si conventiile internationale privind asistenta juridica internationala in materie penala.   

* In opinia profesorului Florin Streteanu si cutuma poate fi considerata izvor de drept penal cu urmatoarele precizari:

cutuma consta in respectarea uniforma, constanta si generala a anumitor norme nescrise intr-un anumit mediu social sau teritorial, cu convingerea obligativitatii ei juridice.

nu se poate vorbi astazi despre o cutuma incriminatoare, deoarece asa cum am mai precizat, opera de incriminare apartine exclusiv    legiuitorului.

tot astfel, nu i se poate recunoaste cutumei un rol abrogator, legea penala necunoscand desuetudinea. Atata vreme cat legiuitorul nu intervine, instantele pot oricand judeca o fapta care se considera desueta.

totusi, cutuma poate reprezenta izvor de drept penal, cel putin pentru urmatoarele considerente:

♣ in practica cotidiana nu se recunosc anumite fapte violente, care implica un act de suferinta fizica, caracterul de infractiuni cum ar fi circumciziile sau perforarea lobului urechii fetitelor pentru a purta podoabe. Aceste fapte cu toate ca indeplinesc conditiile de la art. 180 C. pen, nu atrag raspunderea penala fiind procedee general acceptate.

♣ in acelasi plan putem incadra si actele de violenta usoara ale parintilor asupra copiilor lor minori in scop de reeducare.

♣ o alta cutuma o reprezinta si comportamentul galagios al suporterilor si adunarea acestora in pietele publice dupa o demonstratie sportiva. Cu toate ca fapta se incadreaza perfect in dispozitiile legii penale, aceste acte nu atrag raspunderea penala, organizarea lor fiind deja o cutuma bine consolidata.

cutuma poate ajunge sa joace un rol important si in interpretarea legii penale cand aceasta face referire la normele unei ramuri de drept in care cutuma este izvor de drept asa cum se intampla in cazul dreptului civil sau comercial.

II. Idei fundamentale:

Normele juridico-penale au aparut si s-au dezvoltat odata cu statul.

Legislatia penala romana a cunoscut pana in prezent trei Coduri penale: C.Pen. de la 1865, C.Pen. de la 1937 si C.Pen. de la 1969.

Principalii fondatori ai scolii de drept penal din Romania sunt Ion Tanoviceanu si Vintila Dongoroz.

Dreptul penal, ca ramura de drept, este guvernat de o serie de principii, care reflecta modul in care legea penala se elaboreaza, se aplica si se modifica in raport cu cerintele socio-politice.

Dreptul penal isi gaseste sursa intr-o serie de izvoare interne si externe, principale si secundare.

III. Vocabular specific:

cutuma (obiceiul) - respectarea uniforma si constanta a unor reguli nescrise, intr-un anumit spatiu sau grup social, avand convingerea ca au un caracter obligatoriu.

echitate (lat. aequitas) - dreptate, justitie. In domeniul dreptului actioneaza un principiu - principiul echitatii si justitiei. Acesta consta in realizarea dreptului prin luarea in considerare a tuturor intereselor sociale, astfel incat sa se satisfaca cat mai multe dintre ele in vederea asigurarii armoniei sociale. Echitatea este o categorie morala ce presupune o conduita ce concorda cu vointa sociala, acceptata de societate. Ideal este ca dreptul sa reuseasca armonizarea tuturor intereselor sociale "jus est ars boni et aequi" - dreptul este arta binelui si a echitatii,

izvor de drept - sursa normelor juridice.

jurisprudenta - practica judiciara (sau dreptul pretorian), stiinta dreptului (lat. jurisprudentia).

jurisprudenta penala - totalitatea hotararilor judecatoresti in materie penala (practica judiciara).

principiu - element fundamental, idee de baza pe care se intemeiaza o teorie,

razbunare - reactia unei persoane, sub imperiul unui sentimet de ura, impotriva unei alte persoane.

sistem inchizitorial - sistem procesual utilizat de Inchizitie in Evul Mediu. Inchizitia a fost o institutie a bisericii catolice menita sa judece persoanele vinovate de erezie sau orice alta manifestarea contra religiei catolice. In acest sistem se foloseau metode inumane de investigatie.

a tortura - a schingiui, a chinui pe cineva in diferite scopuri; este in acelasi timp o infractiune distincta incriminata in Codul Penal in art. 267

umanism - atitudine umanitara sau umana.

vindicta - razbunare.

IV. Articole (texte de lege) de analizat:

- art. 2 si 11 C. pen., art. 1 coroborat cu art 52 C.pen.

- art. 16 Constitutie coroborat cu art. 247 C. pen.

- art 22 din Constitutie,

- art. 17 alin. 2, art. 72 C.pen.

- art. 109, 38 lit.a), art. 129, 60 alin.2 C.pen.

V. Aplicatii teoretice si practice:

Subiecte teoretice

Precizati aparitia si evolutia dreptului penal pe diferite perioade istorice;

Analizati in comparatie cele trei Coduri Penale romanesti;

3. Notiunea de principiu in dreptul penal: enumerare si specific;

4. Principiul legalitatii;

5. Principiul egalitatii in fata legii penale;

6. Principiul umanismului;

7. Principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala;

8. Principiul infractiunii ca unic temei al raspunderii penale;

9. Principiul personalitatii raspunderii penale;

10. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal;

11. Principiul incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social;

12. Principiul instituirii unui regim special de sanctionare pentru infractorii minori.

13. Notiunea de izvor de drept penal;

14. Specificul izvoarelor de drept penal;

15. Izvoarele dreptului penal: enumerare si analiza;

VI. Grile

1. Prima forma de realizare a justitiei penale a imbracat forma:

a) compozitiunii,

b) razbunarii,

c) talionului.

2."Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" desemneaza:

a) regula razbunarii,

b) regula talionului,

c) nu a existat niciodata o astfel de regula in gandirea penala.

3. Care a fost considerat cel mai sever Cod penal al Romaniei:

a) C. pen. Cuza,

b) C. pen. Carol al II-lea,

c) C. pen. De la 1969,

d) nici un cod penal nu a avut o astfel de calificare.

4. Prima lege cu dispozitii penale in dreptul penal roman a fost:

a) "Legiuirea Caragea",

b) "Pravilniceasca Condica",

c) "Legea Tarii".

5. Care a fost primul Cod penal care a consacrat principiul legalitatii incriminarii si al sanctiuniilor:

a) C.pen. Cuza,

b) C. pen. Carol al II- lea,

c) C.pen. actual.

6. Cand se introduc pentru prima data masurile de siguranta, masurile educative, pedepsele complementare si accesorii:

a) in C.pen. Cuza,

b) in C. pen. Carol al II- lea,

c) in C.pen. actual.

7. Care personalitati sunt considerate ca fiind intemeietorii dreptului penal roman:

a) Vespasian Pella si Vintila Dongoroz,

b) Vintila Dongoroz si George Antoniu,

c) Ion Tanoviceanu si Nicolae Buzea.

d) Traian Pop si Nicolae Buzea.

8. Aplicarea legii prin analogie:

a) nu a existat niciodata in legislatia penala romana,

b) a existat in perioada Codului penal Carol al II- lea,

c) constituie o incalcare a principiului legalitatii incriminarii,

d) a existat in perioada Codului penal Cuza,

e) este sinonim cu interpretarea legii prin analogie.

9. Notiunea de principiu de drept desemneaza:

a) o regula de conduita,

b) totalitatea ideilor, conceptiilor si regulilor care calauzesc si strabat intregul drept penal si activitatea de lupta impotriva infractiunilor,

c) o regula cu caracter si aplicabilitate generala in cadrul ramurii de drept penal.

10. Principiul umanismului semnifica faptul ca:

a) legea penala se adreseaza numai oamenilor,

b) aplicarea legii si a sanctiunilor de drept penal nu trebuie sa injoseasca persoana omului,

c) pedeapsa cu moartea este strict interzisa,

d) cel condamnat trebuie sa sufere de pe urma executarii sanctiunilor aplicate.

11. Justificarea sanctionarii diferite a infractorilor minori are la baza:

a) varsta mica a acestora,

b) lipsei totale de discernanant,

c) lipsei de maturite si a experientei de viata.

12. "Nullum crimen sine lege":

a) semnifica principiul umanismului,

b) semnifica principiul legalitatii incriminarii,

c) este prevazut expres in Codul penal,

d) nu este prevazut expres in Codul penal.

13. "Nullum crimen sine lege stricta":

a) semnifica aspectul scris al legii penale,

b) consta in neaplicarea legii penale prin analogie,

c) desemneaza ca fapta interzisa sa fie clar explicata.

14. Preventia penala este:

a) generala si speciala,

b) specifica numai dreptului penal,

c) un principiu de baza in dreptul penal.

15. Individualizarea sanctiunilor de drept penal este:

a) numai legala si judiciara,

b) legala si judiciara,

c) specifica dreptului penal,

d) judiciara si administrativa.

16. Izvoarele dreptului penal pot fi:

a) scrise,

b) pot fi si nescrise,

c) interne si externe,

d) directe si indirecte.

Raspunsuri grile*: 1-b ; 2- b; 3- b; 4-c; 5- a; 6-b; 7-nici un raspuns corect; 8-b,c; 9- b,c; 10-b,c, 11-c, 12-b,c; 13-b; 14-a,c; 15-b,d; 16-a,c,d;

VII. Test (9 intrebari a cate un punct fiecare si unul din oficiu)

1. Caracterizati dreptul penal in Evul Mediu.

2. Cate Coduri penale au existat in legislatia penala romana?

3. Care sunt principiile ce guverneaza dreptul penal?

4. Ce se intelege prin analogie?

5. In ce consta principiul subsidiaritatii dreptului penal?

6. Enumerati izvoarele dreptului penal.

7. Cum influecteaza cutuma reglementarile juridico-penale?

8. Ce se intelege prin "jurisprudenta"?

9. Analiza art. 22 din Constitutia Romaniei.

VIII. Activitate de cercetare:

A. Teme de seminar:

1. Importanta operei lui Cesare Beccaria in evolutia si dezvoltarea dreptului penal.

2. Personalitatea lui Ion Tanoviceanu si Vintila Dongoroz.

3. Aspecte critice ale principiilor ce guverneaza ramura dreptului penal roman.

4. Tratatele si conventiile internationale ca izvoare de drept penal.

B. Tema de cerc stiintific:

1. Ponderea cutumei privind legiferarea in domeniul dreptului penal.

C. Tema de licenta:

Institutia analogiei in dreptul penal roman.