Expertiza urmelor biologice

Expertiza urmelor biologice

SECTIUNEA I

Notiuni generale

Prin savarsirea mai multor categorii de infractiuni se creeaza variate urme, datorita modului in care se actioneaza, instrumentelor utilizate sau pierderii anumitor obiecte ori substante de care persoanele implicate in savarsirea infractiunii concrete. Descoperirea valorii probatorii a acestor urme, de multe ori, se realizeaza cu ajutorul cercetarilor intreprinse de persoane care poseda cunostinte de specialitate[1] . Pentru asemenea cercetari, organul judiciar dispune efectuarea constatarii tehnico-stiintifice, medico-legale sau a expertizei corespunzatoare .

In vasta cercetare criminalistica, expertiza este o actualitate de cercetare stiintifica desfasurata, la cererea organelor judiciare, de persoane cu cunostinte de stricta specialitate asupra persoanelor, obiectelor, fenomenelor sau urmelor, in vederea clasificarii unor fapte sau imprejurari sau pentru identificarea obiectelor creatoare de urme.

Dezvoltarea fara precedent a stiintei, artei, tehnicii si meseriilor a largit considerabil baza stiintifica a expertizei judiciare. Natura cauzei si probele materiale ce urmeaza a fi examinate determina genul expertizei. In practica, frecvent intalnite sunt expertizele criminalistice, medicale, psihiatrice, contabile, merceologice, tehnice, zootehnice, veterinare, agronomice . In cadrul expertizei criminalistice pot fi enumerate exemplificativ expertizele dactiloscopica, a scrisului de mana, tehnica a actelor, balistica, a celor mai diferite urme, chimica judiciara, biocriminalistica, a picturilor etc.

Examinarea urmelor biologice este denumita expertiza biocriminalistica in lucrari de criminalistica mai recente, sau expertiza medico-legala a produselor biologice.

Efectuarea expertizelor, nefiind supuse imperativului urgentei, asigura posibilitatea unei cercetari mai aprofundate si complete a mijloacelor materiale de proba .

Expertiza este obligatorie in cele trei cazuri prevazute de art. 117 C.pr.pen., in cazul pruncuciderii, in cazul suspendarii urmaririi penale (art. 239 C.pr.pen.), suspendarea judecatii (art.453 C.pr.pen.).

Expertiza in aceste cazuri este obligatorie si se efectueaza in institutii sanitare de specialitate. In vederea efectuarii expertizei , organul de cercetare penala sau instanta de judecata, dispune internarea invinuitului sau inculpatului pe timpul necesar. Aceasta masura este executorie si se aduce la indeplinire, in caz de opunere, de organele de politie (art. 117, alin. 2 C.pr.pen.).

SECTIUNEA II

Pregatirea si dispunerea expertizei

Organul judiciar, inainte de a dispune efectuarea expertizei, analizeaza utilitatea ei, vede daca problemelor care trebuie rezolvate nu li se poate gasi o solutie prin alta activitate mai putin complexa si realizabila intr-un timp relativ mai scurt.

Dupa hotararea ordonarii expertizei, organul judiciar parcurge un proces de selectare a mijloacelor materiale de proba care urmeaza a fi examinate de specialist, de procurarea materialelor pentru comparatie, dupa care urmeaza delimitarea obiectului expertizei prin intrebarile formulate fata de expert.

Totodata, organul judiciar se intereseaza in ce masura nivelul de dezvoltare al stiintei sau tehnicii in domeniul respectiv permite solutionarea problemelor ridicate .

Procedand la selectarea materialelor, organului judiciar verifica autenticitatea lor, modul cum au fost descoperite si ridicate, ce modificari au suferit ele, daca au fost descrise corect sau nu in procesul-verbal corespunzator . De asemenea, mijlocele materiale selectate pentru expertiza se studiaza amanuntit pentru a le cunoaste bine caracteristicile esentiale, deoarece pe baza acestor caracteristici se vor procura mijloacele materiale de comparatie si se vor formula, in cele din urma, intrebarile puse expertului.

In aceeasi ordine de idei, nu trebuie uitat ca, pe cat posibil, materialele puse la dispozitia specialistului trebuie sa fie de calitate buna, reprezentative si suficiente sub aspect cantitativ. Dar, cand organul judiciar dispune de mai multe urme ridicate de la locul faptei, chiar daca unele din ele sunt doar fragmente de urme, este posibil sa le trimita expertului pe toate, deoarece se pot descoperi detalii utile identificarii si in unele fragmente .

Materialele de comparatie, puse la dispozitia expertului alaturi de mijloacele materiale de proba, in primul rand, trebuie sa fie de aceeasi natura cu acestea din urma, apoi sa corespunda cantitativ si calitativ pentru atingerea scopului urmarit. Inca inainte de a le pregati pentru expertiza, organul judiciar verifica daca ele au fost ridicate prin respectarea regulilor criminalistice si sunt descrise intocmai in procesele-verbale corespunzatoare.

Expertizele se efectueaza conform art. 118 si urmatoarele din Cod de Procedura Penala, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel. Expertul este numit de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata, cu exceptia expertizelor psihiatrice, cand se face de catre cadre din institutiile medico-legale.

Daca exista experti medico-legali sau experti oficiali (art. 119. C.pr.pen.) in specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o alta persoana , decat daca imprejurarile deosebite ar cere aceasta. In aceasta situatie in care expertiza urmeaza a fi efectuata de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau orice institutie de specialitate, organul de urmarire penala ori instanta de judecata se adreseaza acestora pentru efectuarea expertizei.

Cand situatiile o impun, serviciile de expertiza pot cere sprijinul specialistilor din alte institutii care sa acorde asistenta sau sa-si dea avizul.

In art. 120 si 121 din C.pr.pen. se arata pe larg procedura de efectuare a expertizei (actul de dispunere a expertizei- rezolutie sau incheiere, termenul de efectuare, citarea partilor, desemnarea expertului, intrebarile la care trebuie sa raspunda expertul etc.), precum si drepturile pe care le are expertul - sa ia la cunostinta de materialul dosarului, lamuriri care se dau expertului, partile cu incuviintarea organului judiciar pot da expertului explicatiile necesare.

Dupa operatiile pregatitoare, organul judiciar intocmeste actul care dispune efectuarea expertizei.

Partea introductiva a actului de dispunere a expertizei cuprinde: denumirea organului judiciar, data, in ce cauza, denumirea organului de expertiza (laboratorul) ori numele si prenumele expertului numit.

Partea descriptiva contine descrierea ,pe scurt, a faptei si a materialelor puse la dispozitia expertului. De asemenea, trebuie sa se specifice data descoperirii materialului in cauza, cum si in ce conditii a fost ridicat, ce schimbari au suferit caracteristicile sale pana in momentul trimiterii pentru expertiza.

Partea a treia, dispozitiva, cuprinde intrebarile la care urmeaza sa raspunda expertul. In fond, intrebarile formulate de organul judiciar delimiteaza obiectul expertizei, intinderea cercetarilor.

Intrebarile care se pun expertului trebuie:

Sa fie clare, concise, precis determinate, sa se inteleaga din ele ce trebuie stabilit prin examenul materialului trimis expertului numit[8].

Sa se ceara raspunsuri, pe baza examenului de specialitate a materialelor trimise, fara sa se sugereze solutii de natura juridica.

Sa fie formulate de asa maniera, incat sa impuna un raspuns cert, pozitiv sau negativ[9].

Sa nu pretinda expertului constatari care depasesc sferele de cercetare stiintifica in domeniul respectiv,

Sa nu ceara raspunsuri care ar putea aduce vatamari morale, ar viza pudoarea ori autoritatea unei persoane.

In cazul expertizei urmelor biologice, intrebarile cele mai importante ar fi:

A.    in cazul urmelor de sange:

urma este sau nu de sange ?

sangele este de natura umana sau animala ?

caror grupe din sistemul A B O, serice, enzimatice sau limfocitare apartine sangele ?

care este zona sau organul din care provine ?

sangele contine alcool sau elemente de natura toxica ?

care este vechimea aproximativa a urmei ?

sangele apartine unui barbat sau unei femei ?

in ce conditii este posibil sa se fi format urma ?

careia dintre persoanele indicate in actul de dispunere a expertizei i-ar putea apartine sangele ?

ce alte date s-ar mai putea desprinde din investigatia biochimica ?

B.     in cazul urmelor de sperma:

urma este intr-adevar de sperma ?

sperma este de origine umana sau animala ?

care este numarul persoanelor de la care provin urmele ?

daca sunt prezente unele boli ?

care este vechimea lor aproximativa ?

C.     in cazul urmelor de saliva:

urma este sau nu de saliva ?

saliva este sau nu de origine umana ?

care este calitatea persoanei - secretor sau nesecretor ?

care este grupa sanguina ?

D.    in cazul urmelor de urina:

daca este urma de urina sau de alta natura ?

daca este persoana gravida sau nu ?

daca a nascut sau a avortat ?

daca persoana a consumat alcool[10] ?

care este grupa sanguina a persoanei in cauza [11]?

E.     in cazul urmelor de voma:

ce alimente a ingerat persoana in ultima vreme ?

care este grupa sanguina a persoanei de la care provin ?

F.      in cazul urmelor de excremente:

ce alimente au fost ingerate ?

de ce boli sufera persoana in cauza ?

care este grupa sanguina ?

G.    in cazul urmelor de transpiratie:

care este grupa sanguina ?

H.    in cazul firelor de par:

daca este de natura umana sau animala ?

din ce zona a corpului provine ?

care este sexul, varsta aproxima si rasa persoanei ?

daca exista eventuale alterarii produse de diferite boli ?

ce natura au depunerile de pe suprafata firului de par ?

Odata cu materiale corespunzatoare pentru efectuarea expertizei, este potrivit sa fie trimis si intregul material al cauzei, daca in situatia concreta, prin studiul lui expertul, dobandind cunostinte mai amanuntite despre fapta cercetata, ar putea sa stabileasca concluzii mai temeinice . In aceasta privinta, este necesar ca, in fiecare caz concret, sa se discute cu expertul in cauza dupa ce acesta cunoaste actul dispozitiei de expertiza si materialul pus la dispozitie in acest scop.

SECTIUNEA III

Efectuarea expertizei

Expertul desemnat de organul judiciar sau persoana insarcinata de conducerea institutiei careia i s-a adresat organul de urmarire penala sau instanta de judecata, este obligat sa efectueze expertiza, in limitele obiectului fixat, raspunzand la toate intrebarile care i s-au pus. Expertul are dreptul sa consulte dosarul cauzei in care efectueaza expertiza si sa ceara lamuriri organului de urmarire penala sau institutiei de judecata (art. 121 C.pr.pen.).

Examinarea materialului primit in vederea efectuarii expertizei parcurge trei etape: etapa initiala, examinarea analitica si analiza comparativa.

In etapa initiala, expertul studiaza conditiile in care i-a fost expediat materialul, daca acesta este suficient pentru efectuarea expertizei, daca el corespunde cu datele indicate in ordonanta de expertiza. Tot in aceasta faza se cerceteaza caracteristicile probelor materiale si ale moleculelor tip ce servesc ca piesa de comparatie, stabilindu-se conditiile de pastrare si manipulare. Se executa fotografiile ilustrative ale materialului primit, pentru a retine aspectul initial al acestuia.

In etapa a doua are loc examinarea analitica a caracteristicilor obiectelor primite, stabilirea detaliilor caracteristice existente si interpretarea lor tinand seama de ansamblul din care fac parte. In aceasta faza se fac diferite experimentari prin reconstituirea acelor imprejurari care puteau da nastere sau nu urmelor infractiunii cercetate prin expertiza.

A.    Expertiza urmelor de sange

Rezultatul examinarii urmelor de sange se bazeaza pe caracteristicile biologice al acestui material, de prezenta elementelor structurale in el si, de asemenea, a unor proprietati de specie si de grupe. Cantitatea necesara pentru toate fazele identificarii este de cate 3 -10mg substanta uscata, deci in mod practic in multe cazuri nu se dispune de un material suficient pentru examinare.

Prima categorie de intrebari adresata expertului biocriminalist se refera la faptul daca urma este sau nu de sange.

Pentru a raspunde la aceste intrebari se folosesc trei metode:

a. reactii de orientare - se bazeaza pe faptul ca urmele de sange pastreaza in timp indelungat si in mare dispersie (dilutie) activitatea enzimatica de oxidare. In consecinta, sangele este capabil sa scindeze oxigenul din combinatiile labile. Oxigenul astfel eliberat, daca este in masa, provoaca efervescenta, fiind capabil sa oxideze diferiti coloranti cu schimbarea culorii. Cele mai uzate variante de reactii sunt:

reactia cu luminol (a lui Specht );

proba Adler (cu benzidina);

reactia Guarino;

reactia Kastel - Mayer;

b.        reactii de certitudine - principiul de baza al tuturor acestor reactii este demonstrarea prezentei pigmentului sanguin - hemoglobina[13].

Acestea sunt :

- microcristalografice;

reactia Teichmann (de formare a cristalelor de clorhemina )

reactia Gabrielli - Bertrande;

reactia Takayama;

- examinari microspectroscopice, bazate pe benzile spectrale de absorbtie, tipice hemocromogenului ( benzile se manifesta in zona 530 - 559nm) [14].

Trebuie spus ca un raspuns ferm la aceasta categorie de intrebari il dau numai reactiile de certitudine.

Alta categorie de intrebari este stabilirea speciei fiintei.

Principiul de baza al metodelor folosite in aceasta etapa consta in demonstrarea specificitatii de specie a proteinelor din plasma sanguina. Fata de aceste proteine antigen, se produc la diferite animale imunseruri precipitante.

Primul ser precipitant in scop bacteriologic a fost preparat de Bordet (1859) pentru imobilizarea vibrionilor de holera. Cistovici, in 1899, a preparat un antiser fata de proteine animale, obtinand precipitatii floconoase. Mai tarziu, Uhlenhut a introdus in practica criminalistica acest procedeu, iar Wassermann a perfectionat metoda de lucru.

Reactii cunoscute pentru stabilire speciei fiintei sunt:

reactii de precipitare in eprubeta (Uhlenhut - Cistovici - Wassermann);

reactia Hartmann - Toilliez (de difuziune in gel), utilizata la noi in tara.

Alte intrebari se refera la grupele sanguine.

Posibilitatea de identificare a grupelor sanguine in diferite sisteme de grupe din urmele de sange se bazeaza pe principiul general ca antigenele prezente pe membrana eritrocitelor, pe alte celule, in plasma sanguina sau in diferite tesuturi umane, tumori si secretii persista mai mult in urmele formate din aceste materiale.

In conditii optime, de urme proaspete si mai groase, se poate lucra cu tehnici utilizate in cazul sangelui proaspat, mai ales privind grupele A, B, O, MN., Rh. Cel mai frecvent insa urmele sunt uscate in momentul examinarii, nefiind prezente eritrocite, caz in care este necesara o metoda particulara pentru evidentierea grupelor.

Reactia aleasa pentru identificarea grupelor din urme va fi deci adaptata intotdeauna la conditiile concrete: vechime, gradul de uscare, gradul de alterare si suportul urmelor.

Trebuie precizat faptul ca 80% din populatie poseda proprietatea de secretor, care inseamna ca la fiecare din aceste persoane - in serul sanguin, limfa tisulara, saliva, sperma etc., este prezent antigenul (aglutinogena) din grupa sanguina proprie, adica, A, B sau AB. Se noteaza caracterul secretor cu "Se", iar caracterul nesecretor cu "se".

In urmele de sange, de regula, eritrocitele sunt distruse si in rare cazuri se pot stabili apartenenta de grupa. Din acest motiv se utilizeaza metode indirecte, dintre care:

identificarea aglutininelor;

metoda Holzer;

procesul de absorbtie si elutie;

procedeu pentru examinarea grupelor RMN;

procedeu pentru determinarea grupelor haptoglobinice (Hp).

Alte intrebari se refera la stabilirea sexului.

Cautarea cromatinei sexuale are ca scop identificarea sexului si se poate realiza mai ales in cazul urmelor formate din saliva amestecata cu sange sau cand leucocitele au ramas intacte in urme.

Sangele menstrual difera prin prezenta unui numar mare de celule: rare leucocite, multiple poligonale, vaginale si in primele zile grupari de celule endometriale. Lipseste totodata cheagul si este prezenta fibrinoliza.

Sangele fetal se recunoaste pe baza diferentei structurii hemoglobinice.

In mod obligatoriu, daca se dovedeste prezenta sangelui fetal, se va proceda la examinarea citologica.

B.     Expertiza urmelor de saliva.

Expertiza urmelor de saliva serveste la clasificarea unor aspecte relativ asemanatoare urmelor de sange.

Examinarea se face prin observarea microscopica, intr-o lumina proiectata lateral, a aparitiei stralucitoare a suprafetelor. In lumina U.V. se poate obtine o luminiscenta albicioasa.

Expertul trebuie sa se pronunte daca urma este sau nu de saliva.

Prin procedeul de stabilire a speciei examinarea se realizeaza pe baza principiilor de imunoprecipitatie, punandu-se in contact urma de saliva cu ser precipitant in placi de agar.

Expertul stabileste calitatea de secretor sau nesecretor si, in consecinta, grupa sanguina caruia ii apartine persoana[15] .

Examinarea microscopica a urmelor de saliva se poate realiza in cazul cand exista o urma mai abundenta sau scurgeri de saliva pe o suprafata (eventual si pe mucuri de tigara, cu filtru). Tabloul microscopic poate sa cuprinda: celule epiteliale bucale, leucocite, corpusculi de saliva, microbi, eritrocite, fragmente din alimentele consumate, ca: granule de amidon, celule vegetale, cat si alte elemente celulare sau corpusculare prezente accidental in urmele de saliva.

O serie de particularitati pot fi determinate si de mediul in care isi desfasoara activitatea persoana careia ii apartine urma, cum sunt cazurile persoanelor care isi desfasoara activitatea in intreprinderi chimice, topitorii, mine etc[16].

C. Examinarea urmelor de sperma .

Examinarea biologica a urmelor de sperma cunoaste diferite procedee. Acestea prezinta o particularitate, si anume aceea ca in marea majoritate a cazurilor aceasta activitate se consuma in faza examinarii separate.

In aceasta etapa, expertul se foloseste in examinarea urmelor de sperma de una din urmatoarele reactii:

Reactii de orientare - o modalitate eficienta de a realiza o analiza discriminatorie a urmelor ce apar pe diferite suporturi la fata locului - se afla daca urma este sau nu de sperma.

Reactii de probabilitate: reactii de probabilitate bazate pe proprietati chimice ale spermei: reactii cristalografice, reactii cromatografice, reactii spectografice;

Reactii de probabilitate bazate pe proprietatile enzimatice ale spermei: fosfataza acida creatinfosfokinaza;

Reactii de probabilitate bazate pe proprietatile imunologice ale spermei releva apartenenta la specie si organ: reactii de certitudine.

Autorii sunt unanimi in a aprecia ca singurul element de certitudine, in baza caruia se formuleaza concluzia ca urma materie examinata este urma de sperma, il reprezinta evidentierea spermatozoidului.

Pentru stabilirea apartenentei la specia umana a lichidului spermal luat in studiu, se procedeaza la relevarea caracterelor antigenice specifice.

Trebuie retinut ca prezenta spermatozoizilor confirma, ca urmele de la fata locului sunt de sperma, in timp ce lipsa lor nu conduce la concluzia opusa, intrucat este posibil ca unele pete de sperma sa nu aiba spermatozoizi din multiple cauze, cum ar fi varsta, anumite boli de care sufera barbatul, urma din care a fost recoltata sperma supusa examinarii sa se situeze printre ultimele dintre cele eliminate in momentul respectiv[17].

Exigentele de ordin biocriminalistic si medico-legal impun a se realiza stabilirea apartenentei individuale, iar pentru a atinge acest deziderat se preconizeaza utilizarea de procedee spectografice, cromatografice si de relevare a substantelor specifice de grup sanguin, aplicabile fiind indeosebi cele din ultima categorie.

Stabilirea apartenentei individuale a urmelor de sperma prin determinarea substantelor specifice de grup sanguin se bazeaza pe prezenta acestora in plasma seminala la indivizii secretori. Caracterul secretor al mai multor indivizi deschide posibilitatea expertizei ca si pe aceasta cale sa se faca diferente intre indivizi, cand se cere mai ales in procesul cercetarii infractiunilor sexuale. De exemplu, cand barbatul este secretor si victima nesecretoare, antigenele sunt numai ale victimei[18], iar cand ambii sunt secretori, suntem in prezenta amestecului de antigene, din care rezultatele vor avea eficienta diferita, dependenta de grupele sanguine ale celor doi indivizi in cauza . Stabilirea grupei sanguine cu ajutorul urmelor de sperma se realizeaza prin punerea in evidenta a factorilor ce apartin grupelor A.B.O., sistemului MN, sistemului Lewis si, discutabil, in privinta factorului Rh (D) .

Expertul mai poate stabili numarul de persoane care au lasat urma de sperma, starea de sanatate a acestora, precum si timpul aproximativ scurs din momentul ejacularii.

D. Expertiza urmelor de transpiratie.

Examinate in conditii de laborator, urmele de transpiratie ofera date in legatura cu grupa sanguina a persoanei de la care provin.

In unele situatii deschid posibilitatea stabilirii profesiei sau mediului de munca al persoanei.

E. Expertiza urmelor de urina

Prin intermediul expertizei biocriminalistice, expertul poate sa stabileasca daca urma este sau nu de urina, starea de graviditate, situatiile de nasteri ori avort, precum si prezenta alcoolului in sange[21], grupa sanguina a persoanei in cauza .

F. Expertiza urmelor de voma.

In urma examinarii in laborator, expertul poate stabili natura alimentelor ingerate in ultimele ore, precum si grupa sanguina a persoanei de la care provin urmele chiar si dupa trecerea unei perioade mai lungi de timp .

G. Expertiza urmelor de excremente.

Prin examenele de expertiza a urmelor de excremente, se stabilesc ce fel de alimente au fost ingerate, anumite boli de care sufera persoana in cauza, prezenta unor microorganisme sau viermi intestinali, precum si grupa sa de sange[24].

H. Expertiza urmelor olfactive.

In conditii de laborator, persoanelor suspecte li se da sa tina in mana un tampon de vata timp de 6 -7- minute. Fiecare din aceste urme luate experimental se separa in borcane curate, deschise si asezate la distanta de 2-3- metri. Urma olfactiva de la locul faptei se da cainelui dresat in acest scop, dupa care este condus, in ordine, la borcanele cu urmele luate experimental. In caz de identitate intre urma de la locul faptei si una dintre cele obtinute experimental cainele "comunica" acest lucru insotitorului sau[25].

I.        Expertiza urmelor de natura piloasa

Expertiza firelor de par este consacrata, pe de o parte, cercetarii structurii intime a parului, cu numeroasele sale caracteristici, iar, pe de alta parte, analizei suprafetei acestuia, a diverselor particule aderente, urme ale materiei in care a fost descoperit, precum si microurme de natura cea mai diversa.

Metodele de examinare biologica a urmelor de natura piloasa pot da raspunsuri la diverse intrebari privind firul de par ridicat de la fata locului sau de pe corpul victimei, referitoare la urmatoarele aspecte:

Natura si origina umana sau animala a firului de par;

Zona corpului din care provine;

Modul de degradare a firelor de par;

Sexul, varsta aproximativa si rasa persoanei;

Eventualele alterari produse de diverse boli;

Natura depunerilor de pe suprafata firului de par.

Pentru urgentarea investigatiilor criminalistice in directia descoperirii autorului este importanta determinarea inca de la inceput a culorii si elementelor caracteristice exterioare, ca si a impuritatilor existente pe firul de par, ceea ce permite restrangerea rapida a cercului de suspecti si determinarea mediului in care persoana cautata isi desfasoara activitatea.

Investigarea biocriminalistica de laborator a unui fir de par, in directia stabilirii caracteristicilor sale generale si particulare, parcurge in principiu trei etape[26]:

Examinarea modului de detasare, a culorii sau vopselei, a particularitatilor de forma, precum si a aderentelor;

Examinarea structurii exterioare a firului, pentru determinarea speciei, a varstei, sexului, ca si a regiunii corporale din care provine, examinarea efectuata mai ales prin microscopie;

Examinarea structurii interioare, respectiv a cortexului (in care se gasesc pigmenti ai parului, pe baza carora se poate face o identificare de grup precum si a medularei).

Natura si originea unui fir de par uman se detaseaza de firele de alta natura (vegetala, artificiala, etc.) prin structura sa intima si prin solzisorii de pe suprafata cuticulei. Parul uman se distinge de parul altor mamifere, printre altele, datorita caracteristicilor cuticulei, in special ale solzilor, ale substantei corticale (cortexul) si pigmentilor acesteia, precum si ale medularei.

Un element de diferentiere este indicele medular (raportul dintre diametrul canalului medular si diametrul total al firului de par, care se apropie la om de 0,30, spre deosebire de cel al animalelor, situat la peste 0,50.

Prin examinarea biocriminalistica se mai pot obtine si alte date, cum ar fi:

Regiunea corpului, stabilirea dupa lungimea, grosimea, forma, starea de maceratie a cuticulei (specifica parului de la axile), sectiunea transversala, ondulatia si caracteristicile capului distal.

Varsta, aceasta determinandu-se cu anumita aproximatie si numai intre anumite limite. Parul de copil si adolescent este ceva mai subtire si mai putin pigmentat. Odata cu inaintarea in varsta cuticula parului se ingroasa, devine mai putin transparenta si cu timpul isi pierde pigmentatia. In cazurile cand firele de par din sprancene si din regiunea pubiana raman fara pigment, starea de sensibilitate este evidenta.

Diferentierea de sexe, pe baza cromatinei sexuale, apreciata ca fiind in cantitate mai mare in parul femeilor, care este, insa, lipsit de medulara, spre deosebire de parul barbatilor.

Rasa umana caruia i-ar putea apartine firul de par, elementul de diferentiere constituindu-l forma sectiunii transversale a firului, ovala la albi, reniforma la negri si rotunda la rasa galbena[27].

In ceea ce priveste compozitia, firul de par contine peste 15 elemente chimice (mangan, cupru, zinc, aur, plumb, arseniu, mercur, telur etc.), a caror concentratie variaza aproape de la o luna la alta, in functie de starile fiziopatologice, de conditiile de igiena, de alimentatie, de mediu. Prin urmare, o eventuala identificare a persoanei pe baza compozitiei chimice a firului de par este inca relativa.

Dintre principalele metode tehnico - stiintifice de examinare a firului de par, putem aminti microscopia clasica si electronica, indeosebi aceea cu baleiaj, spectrofotometria de absorbtie atomica[28]. O metoda moderna de analiza este considerata activarea prin neutroni, apreciata de unii specialisti atat pentru finetea determinarilor calitative, cat si pentru pastrarea intacta a firului de par si a aderentelor de pe suprafata sa.

Majoritatea specialistilor considera, inca, ca aceasta identificare este posibila numai teoretic.

Pe linia largirii posibilitatilor de identificare dupa firul de par, in prezent este posibil determinarea grupei sanguine a persoanei, datorita prezentei antigenelor specifice sistemului A, B, O. Determinarea necesita fire de o lungime de 3 sau 9cm., in functie de procedeul intrebuintat, apreciindu-se ca pentru stabilirea fiecarui antigen sunt necesare 3cm. Fiind o metoda distructiva, se va aplica dupa terminarea celorlalte cercetari.

J.       Efectuarea expertizelor ADN

In 1985, Alec Jeffreys preciza faptul ca minisatelitii existenti in genomul uman prezinta o zona centrala ce se repeta de mai multe ori in cadrul unui fragment unic, determinand astfel polimorfismul lungimii fragmentului de restrictie. Astfel, metoda identificarii prin cercetarea amprentei genetice a fost adoptata tocmai datorita polimorfismului extrem de mare al minisatelitilor ADN -ului uman, ceea ce determina un potential de diferentiere foarte ridicat.

Raspunsurile pe care a trebuit sa le dea Criminalistica, au fost acelea referitoare la numarul de analize de locatii ADN, respectiv la aranjarea sau succesiune tipurilor de nucleotide, care pot duce la evidentierea certa a diferentelor existente intre doua amprente genetice apartinand unor persoane diferite.

Pentru siguranta, s-a luat in calcul ipoteza ca, spre exemplu, doi suspecti a caror amprenta genetica trebuie comparata cu amprenta genetica a probei recoltate de la locul infractiunii sa prezinte acelasi model al locatiei ADN.

Pentru maximizarea puterii discriminatorii a analizei, criminalistii au lucrat cu un polimorfism de inalta putere, numit de primii utilizatori anglo-saxoni, VNTR(Variable Number of Tandem Repeats) . Analizele se bazeaza pe faptul ca locatiile contin numere variabile de secvente ADN care se repeta, locatiile continand de la individ la individ, secvente a caror repetare este imposibila. Pentru a elimina orice posibilitate de confuzie, laboratoarele de analiza a amprentei genetice examineaza patru locatii VNTR, care sunt considerate suficiente pentru a stabili cu precizie identitatea unei persoane.

Analiza ADN -ului in laboratoare specializate se desfasoara prin doua metode : metoda analizei amprentei genetice prin enzime de restrictie si metoda reactiei in lant a polimerazei(PCR)[30].

Analiza prin metoda enzimei de restrictie .

In cazul utilizarii metodei prin enzime de restrictie, este necesara o cantitate suficienta de ADN ce este supusa izolarii si purificarii cu ajutorul unor detergenti si enzime cu mare specificitate, cum ar fi proteinaza K[31]. Ea de-a doua etapa o constituie decuparea ADN -ului cu ajutorul unor enzime de restrictie, in fragmente de marimi diferite.

Fragmentele astfel decupate sunt triate dupa lungime cu ajutorul unui gel de agaroza, fenomen ce poarta numele de electroforeza. Urmatoarea etapa poarta numele de transfer "Southern" si consta in transferarea fragmentelor de pe gel pe o membrana de nailon, urmata de denaturarea ADN -ului, ce consta in ruperea puntilor de hidrogen dintre bazele complementare si apoi reunirea ADN(hibridarea). Ultima etapa a metodei prin enzime de restrictie consta in autoradiografia membranei.

Analiza prin metoda reactiei in lant a polimerazei (PCR).

O altt metoda care s-a impus extrem de rapid, este aceea a reactiei in lant a polimerazei (PCR = polymerazei chain reaction)[32]. Avantajul acestei metode fata de metoda cu enzime de restrictie consta in sensibilitatea acesteia, putandu-se folosi o singura molecula de ADN pentru a fi amplificata .

Metoda consta in amplificarea in vitro a secventelor ADN prin cicluri de denaturare AND, fixarea primerilor si extinderea cu polimeraza AND. Metoda PCR este rapida, simpla, necesita fragmente de dimensiuni mici pentru studiere si permite reanalizari multiple.

• In a treia etapa se trece la analiza comparativa a caracteristicilor obiectelor cercetate pentru a se stabili raporturile de coincidenta sau de divergenta ale acestora.

Procedeele folosite in examenul comparativ sunt :

Confruntarea se realizeaza prin modalitati diferite, in functie de natura obiectelor examinate. Se poate, astfel, intalni confruntarea unor imagini, a unor diagrame, confruntarea urmelor cu impresiunile aflate in cartotecile criminalistice, confruntarea cu obiectele aflate in colectiile laboratoarelor pentru stabilirea apartenentei la grup etc.;

Juxtapunerea sau continuitatea liniara este intalnita frecvent in cazurile striatiilor specifice armelor de foc sau instrumentelor de spargere, ca, de altfel intreaga examinare traseologica.

Suprapunerea a doua imagini, dintre care una este transparenta, reprezentand urma, persoana sau obiectul in litigiu si, respectiv, modelul de comparatie .

Pe baza datelor obtinute prin aceste examinari, expertul trebuie sa fie in masura sa aplice nu numai coincidenta sau divergenta caracteristicilor, care conduc la identificarea sau excluderea obiectului din sfera cercetarii, dar si eventualele modificari in forma sau continutul factorului creator al urmei.

Rezultatul analizei ADN -ului prin metoda enzimei de restrictie il constituie vizualizarea fragmentelor ADN sub forma unor benzi intunecate. Benzile astfel obtinute pot fi folosite pentru comparatie cu cele rezultate din prelucrarea probelor ridicate de la fata locului. Lipsa corespondentei benzilor comparate duce la eliminarea din cercul suspectilor a persoanei examinate.

SECTIUNEA IV

Raportul de expertiza

Dupa efectuarea expertizei se intocmeste un singur raport scris, chiar daca sunt mai multi experti, iar opiniile separate sunt consemnate in cuprinsul raportului sau intr-o anexa (art. 12 C.pr.pen.).

Raportul de expertiza, conform art. 123 C.pr.pen., trebuie sa cuprinda: partea introductiva, descrierea in amanuntit a operatiilor efectuate si concluziile care cuprind raspunsurile la intrebarile puse si parerea expertului asupra obiectului expertizei.

In partea introductiva se arata organul care a cerut expertiza, data cand si locul unde a fost efectuata, obiectul expertizei si intrebarile la care expertul trebuie sa raspunda, materialele care au fost primite pentru consultare si daca partile au dat explicatii pe parcursul expertizei.

In partea descriptiva sunt prezentate metodele de examinare, justificarea stiintifica a folosirii lor, rezultatele obtinute in cursul cercetarilor. Tot in aceasta parte se va face analiza obiectiilor eventuale ale partilor in lumina constatarii expertului.

In partea finala sunt prezentate concluziile expertului formulate ca raspuns la intrebarile puse de organul ce a ordonat expertiza si parerea expertului asupra obiectului expertizei.

Concluziile expertului trebuie formulate in mod cert, prin raspunsuri clare si scurte, evitandu-se, pe cat se poate, probabilitatea, si in orice caz speculatiile teoretice. In caz ca expertul nu poate raspunde decat printr-o forma probabila la una dintre intrebari sau nu poate raspunde de loc, este necesar sa se arate motivele pentru care nu a putut ajunge la o concluzie certa.

In urma examinarilor de laborator, expertul poate formula urmatoarele concluzii:

Certa pozitiva De exemplu: "Urmele de pe cracul stang al pantalonului ridicat de numitul S.V. sunt de sange uman, apartinand grupei sanguine O(I)";

"Pe mucul de tigara LM" ridicat de la locul furtului buteliei de aragaz s-a constatat prezenta salivei, care are statut secretor si grupa sanguina O(I)";

"Urma descoperita pe chilotul victimei Z.E. este de sperma si provine de la o persoana care apartine grupei O(I);

"Firul de par in litigiu este uman si provine din zona capului".

Certa negativa. De exemplu:

"urmele de pe camasa ridicata de la numitul O.A. nu sunt de sange uman";

"in urmele de saliva de pe mucul de tigara- Snagov, ridicat de la locul savarsirii faptei nu s-a pus in evidenta grupa sanguina B III, ca pe mucul de tigara fumat experimental de numitul N.M. ";

"spermatozoizii recoltati din vaginul victimei E.V. si nu apartin numitului A.V."

'firul de par descoperit pe cutitul in litigiu nu apartine victimei Z.E.";

• De probabilitate. De exemplu:

"urmele de sange descoperite pe manerul cutitului ridicat de la numitul Z.A. sunt de sange uman, care apartine probabil grupei sanguine BIII";

"pe batista gasita la locul faptei s-au pus in evidenta urmele de saliva care au probabil grupa O(I)";

"urmele de sperma ridicate de pe chilotul victimei N.M. apartin probabil grupei BIII";

"firul de par descoperit in mana victimei F.E. apartine probabil numitului E.V.".

• De imposibilitate. De exemplu:

"nu se poate stabili daca urmele in litigiu sunt de sange uman";

"nu se poate stabili daca pe batista in litigiu sunt urme de saliva";

"nu se poate stabili grupa sanguina a persoanei careia ii apartin urmele de sperma";

"nu se poate stabili natura firului de par in litigiu".

Raportul de expertiza va cuprinde o serie de planse fotografice , schite prin care se vor demonstra cele sustinute in textul raportului.

Concluziile expertizei nu sunt obligatorii pentru organul de urmarire penala sau pentru instanta de judecata, pentru aceasta ele trebuie sustinute de expert printr-o motivare riguros stiintifica, atat ca metode folosite cat si ca rezultate obtinute.

Dispozitiile art124 C.pr.pen. precizeaza conditiile in care se poate solicita un supliment de expertiza si art. 125 C.pr.pen. prevede cazul cand se poate dispune o noua expertiza.

Conditiile contradictorii ale diverselor acte medico-legale, cum ar fi intre o expertiza si noua expertiza sau alte acte medico-legale trebuie avizate de Comisia superioara medico-legala - art. 27, alin.1 din Regulamentul de aplicare a Ordonantei 1/2000.

Expertizele nu au o forta probanta fata de celelalte mijloace de proba si trebuie corelate cu acestea. Au un caracter stiintific puternic - mai ales cele medico-legale - si de mai multe ori formeaza convingerea organelor judiciare.