FORMAREA SI LUCRUL CU RETEAUA INFORMATIVA

FORMAREA SI LUCRUL CU RETEAUA INFORMATIVA

Sursele de informare. Identificarea, studierea si verificarea candidatilor in vederea recrutarii lor ca informatori ai politiei

1. Sursele de informare

Pentru solutionarea operativa si eficienta a problemelor deosebit de complexe cu care se confrunta unitatile si formatiunile de politie, acestea folosesc, de regula, intreaga gama a metodelor si mijloacelor muncii informatii si, in mod deosebit, reteaua informativa. Pentru a documenta in secret activitatea elementelor suspecte, pentru elucidarea cauzelor si conditiilor in care s-au comis diferite infractiuni, ofiterii de politie culeg si valorifica informatiile primite de la diferite surse de informare. Cele mai frecvente categorii de surse folosite in activitatea practica de lucratorii de politie sunt urmatoarele:

a)      surse oficiale;

b)      surse ocazionale;

c)      surse organizate (calificate).

Prin sursa oficiala se intelege institutie de stat, politica sau administrativa precum si persoanele investite cu astfel de functii, care, datorita scopului pentru care au fost infiintate si activitatilor pe care le desfasoara, detin date si informatii care pot interesa organele de politie sau alte institutii publice. Sursele oficiale folosite in mod frecvent de organele de politie sunt: evidentele muncii de politie, evidenta populatiei, evidenta persoanelor urmarite, cazierul judiciar, evidenta Directia Generala a Penitenciarelor, evidenta formatiunilor de pasapoarte, unele evidente ale M.Ap.N., evidentele institutiilor de stat sau particulare cu personalitate juridica, evidentele de stare civila etc.

Prin sursa ocazionala se intelege acea persoana care poate furniza date si informatii in legatura cu persoane, fapte, stari de fapt sau imprejurari care intereseaza politia despre care are cunostinta si care este contactata ocazional sau sporadic de lucratorii de politie in vederea solutionarii problemelor de serviciu. Ca surse ocazionale sunt folosite in mod frecvent urmatoarele categorii de persoane: administratorii de imobile, responsabilii de scara, autorii sesizarilor sau plangerilor, factorii postali, unii martori etc.

Sursele calificate (organizate sunt persoane anume alese si instruite de lucratorul de politie, cu experienta in activitatea de culegere si transmitere a informatiilor, care desfasoara o activitate organizata, legata de supravegherea unor persoane, obiective, locuri sau medii de interes politienesc. Aceste surse au calitatea de informatori ai politiei.

Informatorul este persoana care constituie ca, in mod secret si organizat, sa furnizeze politiei informatii necesare indeplinirii sarcinilor de serviciu.

Bine instruiti si dirijati, informatorii contribuie la solutionarea celor mai dificile cauze, cu precadere atunci cand celelalte metode si mijloace ale muncii informative nu pot fi folosite sau nu au dat rezultatele scontate. Trebuie precizat ca, in activitatea practica, in special formatiunile informativ-operative solutioneaza peste 70% din cauze cu contributia retelei informative.

Informatorii au o contributie substantiala in prevenirea si descoperirea infractiunilor, in identificarea materialului probator, fara de care nu poate di documentata in intregime activitatea unei persoane suspecte, in stabilirea locului in care se ascunde persoana urmarita, in gasirea obiectelor urmarite ori pentru verificarea informatiilor obtinute prin alte metode si mijloace ale muncii informative.

Reteaua informativa este alcatuita din surse calificate ce au calitatea de informatori. Numarul informatorilor ce compun o retea informativa nu este precizat prin ordine sau instructiuni. El se stabileste de catre fiecare ofiter, in urma unei analize temeinice ce are in vedere, in prim rand, numarul persoanelor suspecte, numarul cauzelor aflate in lucru, obiectivele, locurile si mediile de interes operativ, dinamica starii infractionale etc.

2. Scopul recrutarii informatorilor

Avand in vedere experienta practica a unitatilor si formatiunilor de politie, rezulta ca informatorii sunt recrutati in urmatoarele scopuri:

a)      prevenirea savarsirii de infractiuni si a altor fapte antisociale, prin care sunt lezate cele mai importante relatii sociale (viata, integritate fizica si morala, patrimoniu etc.);

b)      pentru documentarea in secret a activitatii personalelor despre care exista date sau indicii ca pregatesc, comit sau au comis infractiuni sau alte fapte ilicite;

c)      supravegherea si documentarea activitatii infractionale a persoanelor aflate in atentia politiei, precum si a altor persoane ce prezinta interes (minori, unii bolnavi psihic, persoane condamnate la locul de munca sau libertate pe cautiune, liberatii din penitenciare etc.);

d)      identificarea si prinderea persoanelor urmarite in temeiul legii (autorii de infractiuni, cei impotriva carora s-au emis mandate de arestare preventiva sau de executare a pedepsei cu inchisoare);

e)      identificarea martorilor, a inscrisurilor si a obiectelor ce pot servi ca mijloace de proba, a bunurilor sau valorilor detinute ilegal ori a celor ce au provenit din savarsirea de infractiuni;

f)        cunoasterea metodelor si mijloacelor folosite de infractori in pregatirea si comiterea infractiunilor;

g)      stabilirea cauzelor si imprejurarilor care au favorizat comiterea infractiunilor si a altor fapte ilicite;

h)      identificarea cadavrelor, a persoanelor cu identitate necunoscuta si lamurirea situatiei persoanelor disparute in imprejurari suspecte;

i)        identificarea persoanelor care au dobandit bunuri provenite din infractiuni;

j)        culegerea de informatii din obiective, locuri, medii de interes operativ, ori despre persoane, fapte, stari de fapte sau imprejurari ce intereseaza organele de politie.

Dupa cum se poate observa, agentii sunt folositi in diverse si multiple situatii, avand posibilitatea sa-si aduca o contributie insemnata la solutionarea unui numar insemnat de probleme aflate in competenta politiei.

3. Formarea retelei informative. Modalitati de recrutare a informatorilor

3.1. Aspecte ce se au in vedere la formarea retelei informative

Pentru a avea o retea informativa eficienta, capabila sa furnizeze informatii valoroase si in timp util, fiecare ofiter de politie va trebuie sa porneasca de la o buna cunoastere a situatiei operative politienesti cu care se confrunta, precum si de la cunoasterea, sub toate aspectele, a elementelor predispuse a comite infractiuni. Specificul retelei informative este redat de profitul sau linia de munca in care lucreaza ofiterul de politie (particularitatile formarii si lucrului cu reteaua informativa vor fi dezbatute la temele de profil - economic, judiciar, antidrog, paza si ordine etc.).

Numarul componentilor retelelor informative nu este limitat. El variaza in functie de dinamica situatiei operative, de tendintele fenomenului infractional, de numarul suspectilor aflati in lucru etc. Asadar, numarul informatorilor necesar a fi recrutati se stabileste in functie de:

numarul cauzelor cu A.N. aflate in lucru;

numarul persoanelor aflate in lucru, fata de care a inceput si se desfasoara urmarirea informativa;

numarul persoanelor aflate in supraveghere informativa generala (liberatii din penitenciare, condamnatii la locul de munca lipsitii de supraveghere etc.);

numarul obiectivelor, locurilor si mediilor de interes operativ.

Deci, persoanele suspecte introduse in cercul de banuiti in cauzele cu A.N., cele aflate in lucru, cele aflate in urmarire generala vor fi incadrate informativ cu informatori ce vor furniza informatii in legatura cu activitatea infractionala desfasurata de catre acestia.

Obiectivele ce prezinta interes operativ vor fi acoperite cu informatori ce vor furniza informatii in legatura cu locurile favorabile comiterii de infractiuni, modul de circulatie si pastrare a valorilor monetare, situatia persoanelor pretabile a comite infractiuni etc. (sunt unitati economice sau alt profit de activitate in care se manuiesc bunuri sau valori materiale ori in care, datorita specificului activitatii sau conditiilor concrete de munca, exista posibilitatea comiterii de infractiuni).

Informatorii recrutati in locurile de interes operativ (acele locuri din afara obiectivelor unde s-au savarsit, se savarsesc sau exista conditii de a se savarsi o serie de infractiuni fara legatura directa cu obiectul activitatii ce se desfasoara in locurile respective sau care sunt frecventate in mod obisnuit de elemente infractoare) vor culege si furniza informatii in legatura cu infractiunile cele mai frecvent savarsite, cu persoanele ce-l frecventeaza (in special cele predispuse a savarsi infractiuni), cauzele si imprejurarile care favorizeaza comiterea unor infractiuni, alte activitati ilicite ce prezinta interes.

In mediile infractionale (categorii de persoane care prin trecutul, prezentul si preocuparile lor, au preferinta pentru comiterea unui anumit gen de infractiuni) informatorii recrutati vor fi la toate miscarile si activitatile suspectilor, persoanele care frecventeaza mediul respectiv, legaturile acestora, modul lor de viata etc.

Linia de munca cuprinde elemente care se indeletnicesc cu un anumit gen de fapte ilicite prevazute si pedepsite de lege (furturi, infractiuni savarsite prin violenta, specula, diverse etc.). Informatorii recrutati in linii de munca vor trebui sa cunoasca specificul infractiunilor caracteristice fiecarei lini de munca, persoanele pretabile si locurile favorabile comiterii de infractiuni.

Suma informatorilor din legatura fiecarui lucrator operativ care-si desfasoara activitatea la o anumita unitate de politie constituie potentialul informativ al unitatii respective.

Potentialul informativ al fiecarei unitati de politie se analizeaza periodic, stabilindu-se necesarul de surse ce vor fi recrutate intr-o anumita perioada de timp. Necesarul de surse se decide pentru fiecare lucrator in parte, urmarindu-se completarea cu surse de informare a retelei informative atunci cand este necesar.

3.2. Modalitatile de recrutare a informatorilor

Pentru formarea informatorului, selectionarea si verificarea persoanelor ce urmeaza a fi recrutate ca informatori trebuie sa se realizeze in mod temeinic, ajungandu-se astfel la introducerea in reteaua informativa a unor surse capabile cu posibilitati si calitati reale pentru munca informativa.

Loialitatea si sinceritatea candidatului vor trebui se rezulte in urma unei cunoasteri corespunzatoare si sub toate aspectele a persoanei acestuia.

In activitatea practica sunt cunoscute doua modalitati de recrutare a informatorilor si anume:

a)      recrutarea pe baza de consimtamant voluntar;

b)      recrutarea pe baza de material compromitator.

In ambele cazuri, recrutarea are la baza consimtamantul persoanei, consimtamant care se obtine in procesul recrutarii pentru convingerea sau determinarea candidatului sa accepte colaborarea cu lucratorul de politie.

3.2.1. Recrutarea pe baza de consimtamant voluntar

Practica a dovedit ca se pot recruta cu bune rezultate informatori din randul cetatenilor cinstiti care dezaproba activitatea elementelor infractoare si sunt gata sa ajute politia in munca de prevenire si descoperire a infractiunilor. Pot fi recrutati pe baza de consimtamant si persoane cunoscute cu antecedente penale dar care pe parcurs au dovedit ca renunta complet la activitatea infractionala, reintegrandu-se in societate. Este necesar ca aceste persoane (candidati) sa fie in contact permanent cu elementele suspecte, ca rezultat al activitatilor pe care le desfasoara in acelasi loc de munca, al exercitarii aceleiasi profesiuni, sau prin faptul ca domiciliaza in acelasi imobil si frecventeaza aceleasi locuri sau medii.

Deci, principalele categorii de persoane din randul carora se recruteaza informatorii sunt urmatoarele:

a) cetateni onesti care dezaproba activitatea infractionala si au posibilitatile si calitatile necesare culegerii de informatii in scopul pentru care au fost recrutati;

b) persoanele care, desi sunt cunoscute cu antecedente penale, prezinta suficiente dovezi ca au renuntat la activitatea infractionala;

c) fosti ofiteri sau subofiteri M.I. sau M.Ap.N., in special cei cu experienta in munca de informatii;

d) unele persoane ce au fost folosite o perioada ca surse ocazionale si care, pe parcurs, au dovedit ca poseda calitatile necesare recrutarii ca informator;

c) persoane care in diferite situatii si-au oferit serviciile in sprijinul lucratorilor de politie (cu ocazia controalelor, actiunilor, raziilor etc.);

f) alte persoane care, datorita posibilitatilor si calitatilor pe care le au, pot culege si transmite informatii organelor de politie (administratorii de bloc, administratorii parcurilor, ai locurilor de agrement si de cazare in comun, responsabilii pietelor si targurilor etc.).

3.2.2. Recrutarea pe baza de material compromitator

in unele situatii, cand nu este posibila recrutarea pe baza de consimtamant, iar pentru solutionarea unei cauze este nevoie de recrutarea unui informator capabil sa patrunda in anturajul suspectilor, se recurge la celalalt procedeu de recrutare, si anume recrutarea pe baza de material compromitator. Recurgerea la acest sistem de recrutare se va face numai cu respectarea legalitatii si a drepturilor omului.

Materialul compromitator este un material faptic, actual, de natura infractionala, contraventionala sau de alta natura, care priveste o anumita persoana si care nu este cunoscut sau este cunoscut de un numar restrans de persoane, iar daca ar deveni public, ar putea compromite persoana respectiva.

Putem exemplifica, ca materiale compromitatoare urmatoarele situatii:

existenta unor legaturi extraconjugale in viata intima a candidatului;

existenta unor antecedente personale privind retinerea, cercetarea sau trimiterea in judecata pentru fapte infamante pe care candidatul le ascunde (prostitutie, proxenetism, relatii sexuale intre persoane de acelasi sex, vagabondaj etc.);

existenta unor fapte penale savarsite de cel in cauza, fata de care au oprit amnistia sau prescriptia, fara ca el sa cunoasca acest lucru;

frecventarea unor locuri sau medii rau famate (mediul prostituatelor, al homosexualilor sau al consumatorilor de droguri etc.);

existenta unor dovezi ca insasi candidatul a ajutat suspectii in diferite ocazii (i-a transportat cu masina, le-a vandut o serie de obiecte), fara a fi implicat direct in activitatea infractionala. Recrutarea de informatori pe baza materialului compromitator trebuie sa se realizeze si sa se limiteze numai in situatiile cand se impune o astfel de recrutare.

Nu pot fi alese in vederea recrutarii pe baza de material compromitator urmatoarele categorii de persoane:

instigatorii la comiterea de infractiuni;

organizatorii grupurilor de infractori;

autorii unor infractiuni grave (omor, talharie, fals de moneda, furturi cu prejudicii mari etc.);

persoane despre care exista date si informatii ca pregatesc sau au comis infractiuni;

persoane care au mai fost recrutate si au facut parte din reteaua informativa, care s-au deconspirat si au fost atrase la activitatea infractionala furnizand informatii false.

3.3. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca persoanele pentru a fi recrutate ca informatori

cautarea, culegerea si transmiterea informatiilor de catre informatori sunt activitati complexe si nu de putine ori riscante. De aceea, persoanele care fac acest lucru trebuie sa posede usurinta de a inlatura situatiile neplacute care apar pe parcursul colaborarii cu organele de politie. Pentru ca un candidat sa poata fi recrutat ca informator trebuie sa intruneasca cumulativ urmatoarele conditii:

a)      sa dispuna de posibilitati reale de informare (sa aiba acces la informatiile ce intereseaza organele de politie) si puterea de patrundere in anturajul elementelor suspecte sau in mediile infractionale;

b)      sa posede anumite calitati personale si cunostinte corespunzatoare domeniului in care urmeaza a fi folosit;

c)      sa prezinte garantia colaborarii concrete cu organele de politie.

Ø      Ce inseamna sa aiba posibilitati de informare ?

Orice informator este util in munca de informatii numai daca are posibilitati de informare, daca are acces la informatiile de care are nevoie ofiterul in legatura caruia se afla. Nu este suficient ca un candidat sa accepte colaborarea cu ofiterul, practica a demonstrat ca el trebuie sa aiba acces in lumea elementelor ce prezinta interes pentru politie, sa cunoasca anturajul acestora, legaturilor infractionale, locurilor si mediilor pe care acestia le frecventeaza, sa le castige increderea, fara sa trezeasca nici un fel de banuiala. Totodata, candidatul va trebui sa posede o cultura generala sau profesionala superioara sau cel putin egala cu a suspectului, fara de care va fi foarte greu sau chiar imposibil sa obtina informatii cu valoare operativa care, exploatate eficient, pot conduce la prevenirea comiterii faptelor antisociale sau descoperirea celor savarsite.

Daca avem in vedere liniile de munca, candidatii trebuie punctati din randul persoanelor care cunosc bine genurile de infractiuni care se savarsesc, persoanele suspecte, cauzele si conditiile care favorizeaza comiterea acelui gen de infractiuni, locurile in care se valorifica produsul infractiunii. In caz contrar, informatorul recrutat va intampina greutati in intelegerea si documentarea faptelor, iar, pe de alta parte, nefiind cunoscut de infractori si de anturajul lor, va fi privit cu neincredere si va fi foarte greu acceptat si aproprierea lor.

In sensul celor aratate mai sus, se va avea in vedere ca persoana aleasa pentru recrutare sa nu fie straina mediului in cadrul caruia va trebui sa actioneze, sa fie familiarizata cu problemele pe care trebuie sa le urmareasca, sa posede cunostintele necesare pentru a fi in masura sa selecteze numai informatiile care prezinta interes.

Dupa cum s-a mai precizat, recrutarea unui informator se efectueaza fie pentru incadrarea si supravegherea activitatii unor persoane anume determinate (infractori, suspecti, urmariti etc.), fie pentru acoperirea informativa a unor obiecte, locuri sau medii de interes operativ. In cazul cand este necesara acoperirea unor obiective, locuri sau medii, se recruteaza informatori din randul persoanelor ce le frecventeaza.

Cand vorbim de supravegherea unui suspect, informatorii se vor recruta din randul persoanelor in anturajul acestuia (colegi de scoala, amici, persoane cu care se viziteaza in familie, vecinii de apartament cu care intretine relatii, persoane care au executat pedeapsa impreuna cu suspectul etc.).

Ø      Calitati personale

Prin calitati personale se intelege acea suma de aptitudini intelectuale sau comportament existente sau dobandite care caracterizeaza o persoana. Dintre calitatile personale pe care trebuie sa le aiba candidatul amintim:

- pregatirea de specialitate este necesara, candidatului pentru cunoasterea in concret a procesului de productie, a principalelor acte normative care reglementeaza aceasta activitate, pentru a putea sesiza activitatile ilegale ce se comit, a metodelor si procedeelor folosite de suspecti;

- inteligenta, spirit de organizare, memorie, receptivitate, abilitate si stapanire de sine. Aceste calitati ii sunt necesare informatorului pentru a selecta din noianul de informatii cu care intra in contact numai pe acelea care prezinta interes. De asemenea, atunci cand se ivesc situatii dificile, neprevazute sa fie capabil sa depaseasca greutatile, sa actioneze din proprie initiativa, sa nu trezeasca banuieli din partea celor lucrati informativ.

Viitorul informator trebuie sa fie corect si obiectiv, sa relateze faptele asa cum sunt ele in realitate, fara deformari sau exagerari. Trebuie sa fie sociabil, prietenos, capabil sa castige increderea si simpatia celor din jur, sa poata sa-si creeze singur relatii cu persoanele suspecte.

- calitatile fizice pentru a fi recrutate, persoanele trebuie sa fie sanatoase, sa aiba vaz si auz normal, sa nu aiba infirmitati grave, deoarece ar ingreuna sau ar face imposibila indeplinirea sarcinilor trasate. Daca totusi o persoana are anumite deficiente fizice dar are reale posibilitati de informare, acesta va fi recrutata.

- calitatile morale. Candidatilor ce urmeaza a fi recrutati ca informatori le se cer si anumite calitati morale si trasaturi de caracter, in sensul ca cei alesi ca nu fie victoriosi, palavragii, sa fie principiali, sinceri si constiinciosi.

Ø      Garantia colaborarii sincere

Inainte de a trece la recrutare, ofiterul trebuie sa fie convins ca viitorul informator va colabora in mod sincer cu el, ca ii va fi loial si va respecta intocmai regulile colaborarii. Majoritatea recrutarilor se fac pe baza consimtamantului. In asemenea situatii, candidatii accepta sa colaboreze din dorinta de a contribui la stavilirea fenomenului infractional, din dorinta de a se face dreptate.

Cand la recrutare se foloseste materialul compromitator, garantia colaborarii sincere este oferita tocmai de interesul major pe care candidatul il are de a nu se lua impotriva sa unele masuri coercitive sau de a nu se afla anumite fapte compromitatoare. Daca, cu ocazia recrutarii, candidatul recunoaste sincer materialul compromitator si este dispus sa dea declaratii in legatura cu activitatea elementelor suspecte, dovedeste ca regreta faptele comise, iar prin colaborarea cu politia urmareste de fapt o reabilitare.

Indiferent de motivele care determina persoana respectiva sa colaboreze cu politia, intotdeauna este necesar sa se verifice loialitatea, corectitudinea, interesul de a contribui la eradicarea fenomenului infractional pentru ca nu cumva, sub aceasta masca, de fapt sa urmareasca a se pune la adapost sau prin informatii false, sa indeparteze atentia organelor de politie.

4. Punctarea, studierea si verificarea candidatilor in vederea recrutarii

4.1. Metode si mijloace folosite de politie pentru identificarea persoanelor ce vor fi recrutate ca informatori

Punctarea (alegerea) candidatilor in vederea recrutarii lor ca informatori este o activitate complexa, desfasurata de fiecare lucrator de politie, in scopul de a identifica cele mai capabile persoane, care sa intruneasca toate calitatile pentru a deveni buni agenti si de a contribui in mod eficient la solutionarea celor mai dificile probleme de competenta politiei. De cele mai multe ori, pentru recrutarea unui informator se puncteaza mai multe persoane (2-3) pentru ca dupa efectuarea verificarilor privind pe fiecare din ei, sa fie ales cel mai bun.

Alegerea candidatilor in vederea recrutarii se face de regula de catre ofiterii care desfasoara activitati informative competentei si scopului pe care-l urmareste prin recrutarea informatorului. Viitorii candidati sunt identificati, ca urmare a exercitarii atributiilor de serviciu, de catre fiecare lucrator, folosind pentru aceasta intreaga gama a metodelor si mijloacelor muncii informative. In principal se folosesc urmatoarele:

investigatia,

reteaua informativa;

persoanele identificate cu ocazia cercetarii la fata locului;

persoanele identificate cu ocazia actiunilor, controalelor raziilor, descinderilor la domiciliu elementelor infractoare sau gazdelor de hoti;

unele persoane la care fac referire persoana vatamata sau martorii;

persoane care fac denuntari repetate organelor de politie;

punctarea unor persoane din randul liberatilor din penitenciare care prezinta la sediul politiei cu ocazia punerii in libertate;

legaturile suspectilor rezultate in urma folosirii filajului;

persoane din anturajul invinuitilor sau inculpatilor, identificate cu ocazia cercetarii acestora.

4.2. Studierea si verificarea candidatilor in vederea recrutarii

Lucratorii de politie care lucreaza cu informatorii, au obligatia sa selectioneze si sa verifice temeinic persoanele care urmeaza a fi recrutate, pentru a asigura reteaua informativa cu surse capabile, calificate, cu calitati pentru munca informativa, loiale si devotate, prevenind recrutarea unor elemente fara posibilitati de informare sau cu alte probleme care pot aduce prejudicii muncii informative.

Persoanele care au fost punctate, in vederea recrutarii trebuie sa fie temeinic studiate si verificate, urmarindu-se urmatoarele scopuri:

cunoasterea sub toate aspectele a candidatilor pentru a recruta numai pe cei care corespund conditiilor cerute;

evitarea patrunderii in reteaua informativa a elementelor incorecte, provocatoare, nesincere ori incapabile;

stabilirea modalitatii de recrutare, a tacticii cea mai potrivita a realiza, in bune conditii, aceasta sarcina.

Cunoasterea multilaterala a unui candidat pe care intentionam sa-l recrutam, inseamna de fapt definirea personalitatii acestuia prin prisma aptitudinilor, temperamentului si caracterul pe care il are.

In procesul verificarii si studierii candidatului se urmareste si cunoasterea membrilor familiei acestuia, a relatiilor pe care le are cu alte persoane, natura acestor relatii (intereseaza in mod deosebit natura relatiilor cu persoana suspectului pe care urmeaza sa-l supravegheze).

Studierea si verificarea persoanelor punctate sunt operatiuni care trebuie sa se realizeze cu respectarea principiului operativitatii, excluzandu-se graba nejustificata, superficialitatea si pripeala. In acelasi timp, studierea si verificarea candidatilor trebuie sa se faca de sursele de la care se obtin informatii, cat si fata de candidat sau de relatiile acestuia.

Principalele metode si mijloace folosite pentru studierea si verificarea candidatilor sunt urmatoarele:

reteaua informativa existenta;

evidentele Ministerului de Interne;

filajul;

activitati direct intreprinse de ofiteri (verificari, contactul cu candidatul, cercetari, studiul lucrarilor existente etc.).

Cunoasterea personalitatii viitorului informator poate fi realizata si cu ajutorul investigatiei efectuata de ofiterul care verifica si studiaza candidatul. Investigatia va avea la baza diverse materiale despre cel in cauza (rezultatul verificarilor in evidente, materiale informative), aprecieri, recomandari s.a., urmarindu-se cunoasterea sub toate aspectele a personalitatii acestuia, a familiei sale, a relatiilor si natura acestora etc.

Filajul poate stabili legaturile si preocuparile candidatului, precum si activitatea acestuia in perioada studiului. Datele obtinute prin filaj pot fi edificatoare in unele cazuri, pentru aprecierea pozitiei persoanei punctate fata de unele evenimente, imprejurari, fapte sau aspecte de incalcare a legii.

Verificarile in evidentele Ministerului de Interne au drept urmare obtinerea de informatii referitoare la datele de stare civila, evidenta populatiei, antecedentele penale si cauzele aflate in lucru in care persoana este cercetata (cazierul judiciar). De asemenea, informatii privind candidatul se pot obtine consultand evidentele existente in cadrul Serviciului Roman de Informatii.

Contactul direct al lucratorului operativ cu persoana punctata este o metoda eficienta care are ca scop formarea unei pareri nemijlocite cu privire la persoana candidatului si la posibilitatile sale de informare, ceea ce ii da temeiul sa aprecieze in ce masura viitorul informator va fi util in activitatea de rezolvare a sarcinilor muncii de politie.

Pentru a realiza primul contact, ofiterul poate sa foloseasca orice imprejurare favorabila. Desigur, este bine sa se lase impresia unei intalniri intamplatoare, iar pretextul contactarii sa fie cat mai plauzibil.

Cu ocazia contactarii se pot aborda diverse probleme prin care sa se sondeze opinia si pozitia candidatului fata de o eventuala insarcinare speciala si sa se formeze o parere proprie referitoare la oportunitatea si posibilitatea colaborarii. In discutiile purtate cu ocazia contactarii directe (ce poate fi uneori repetata) se pot aborda probleme diverse, ca: evenimente interne si internationale la ordinea zilei, fapte de notorietate publica, intamplari din viata localitati ori a unor cunostinte comune, aspecte ale fenomenului infractional, despre datoria fiecarui cetatean de a contribui la protejarea societatii impotriva actelor antisociale, precum si orice alte probleme ce-l pot ajuta pe ofiter sa-si dea seama de nivelul cunostintelor persoanei studiate, orientarea si nivelul sau politic, inteligenta, perspicacitatea si interesul sau fata de problemele colectivitatii, sa aprecieze si in ce masura ar putea fi atrasa sa colaboreze cu politia.

Daca aceste contactari directe sunt temeinic pregatite si sunt realizate cu pricepere, ele ofera posibilitati optime de inregistrare a studioului viitorilor informatori si de verificarea directa a anumitor date referitoare la personalitatea acestora.

Recrutarea informatorului

1. Pregatirea pentru recrutate

Dupa ce activitatea de studiere si verificare a candidatului ce urmeaza a fi recrutat a fost cat mai complet realizata, ofiterul fiind convins ca persoana aleasa corespunde intru totul scopului propus se trece la faza urmatoare a procesului de recrutare, si anume recrutarea propriu-zisa.

Recrutarea propriu-zisa constituie un corolar al intregii activitatii de punctare, verificare si studiere a candidatilor. De astfel, gasirea unei persoane corespunzatoare, verificarea si in deosebi determinarea acestuia sa colaboreze in mod sincer cu organele de politie nu este o activitate simpla si usor de realizat.

Trebuie sa se tina seama permanent de faptul ca, in ultima instanta, recrutarea constituie parcurgerea unui cumul de procese psihice, care se interconditioneaza reciproc. De aceea, in pregatirea pentru recrutare, ofiterul operativ va trebui sa tina cont de mediul din care provine candidatul, de profesia sa, de nivelul sau cultural, si de persoana pe care o va supraveghea. In functie de asemenea date vor fi pregatite si problemele ce se vor discuta, precum si modul cum vor fi aduse in discutie. Plasticitatea si varietatea lor va trebui sa fie neaparat raportata la gradul de cultura al candidatului, la temperamentul si preocuparile sale. In alegerea lor trebuie sa se uite ca problemele respective trec prin filtrul judecatii candidatului, ca ele declanseaza la acesta anumite reactii, ca poate aproba sau dezaproba unele probleme aduse in discutie.

Pentru reusita recrutarii, ofiterul trebuie pe cat este posibil, sa anticipeze din timp asemenea reactii si greutati care s-ar putea ivi cu ocazia recrutarii. De exemplu, ar fi posibil ca, din spirit de conservare, sau din alte motive, candidatul, desi de buna credinta, sa nu vorbeasca de la inceput despre anumite persoane sau fapte, dar pentru asemenea cazuri trebuie pregatite din timp solutii adecvate.

In timpul recrutarii, ofiterul trebuie sa manifeste un dezvoltat spirit de orientare, pentru a adopta solutia cea mai buna, in raport de evolutia concreta a discutiilor.

Datorita importantei pe care o are recrutarea unui informator, s-a format, pe buna dreptate, parerea ca aceasta operatiune reprezinta un moment hotarator pentru activitatea viitoare a candidatului, care consta in participarea la prevenirea si descoperirea infractiunilor si a altor sarcini ce revin politiei. In acest scop, el va cunoaste o parte din metodele si mijloacele pe care la foloseste politia in munca sa, chiar problematica activitatii dintr-un compartiment al acestuia.

In aprecierea acestui moment din activitatea de formare a retelei informative se afirma, in mod justificat, ca recrutarea propriu-zisa este o adevarata arta. Aceasta parere are in vedere faptul ca este nevoie, intr-adevar, de multa imaginatie si o temeinica cunoastere, atat a candidatului cat si a problemelor pe care le ridica sectorul in care lucreaza, mediul sau anturajul pe care-l frecventeaza, pentru a-l convinge pe candidat ca colaboreze.

Tinand seama de considerentele enuntate mai sus, in vederea desfasurarii recrutarii in cele mai bune conditii, este imperios necesar ca ofiterul operativ, sa se pregateasca cu temeinicie si exigenta pentru recrutare.

Pregatirea recrutarii propriu-zise presupune mai multe activitati dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

Revederea materialului pregatitor

Revederea intregului material din procesul de punctare, studiere si verificare a candidatului (rapoarte de investigatii, note informative, rapoarte informative, fise de verificare s.a.) este foarte important pentru ca in baza acestuia se formeaza o parere de ansamblu asupra problemelor pe care le ridica recrutarea si urmeaza sa se stabileasca modalitatile si procedurile cele mai potrivit de urmat.

In cazul cand recrutarea urmeaza a fi efectuata de ofiterul care a executat punctarea, studierea si verificarea candidatului, datele vor fi numai revazute, eventual completate. Cand recrutarea urmeaza a fi efectuata de alt ofiter (de obicei in cazul lucratorilor fara experienta, acestia sunt ajutati la primele recrutari, fie de un alt ofiter, fie de seful nemijlocit) este necesar a se studia cu multa atentie toate materialele existente despre candidat.

In ambele cazuri, revederea sau studierea datelor se face cu scopul de a cunoaste temeinic si exact personalitatea celui ce urmeaza a fi recrutat, astfel incat sa nu se scape din vedere nici un amanunt pentru ca nici un fel de manifestare a acestuia, in oricare din imprejurarile procesului recrutarii, sa nu-l surprinda nepregatit pe ofiterul operativ.

Cu aceasta ocazie, trebuie avut in atentie, in primul rand, gradul de cultura al candidatului, profesia, medul in care traieste, daca a mai ajutat organele de politie, sub ce forma, daca are cunostinta despre munca informativa etc.

Tinand cont de aceste elemente, ofiterul care urmeaza sa efectueze recrutarea se va pregatii in asa fel, incat sa poata purta o discutie in legatura cu un domeniu sau altul de activitate in raport cu pregatirea sau profesia candidatului.

Daca in afara profesiunii pe care o practica, candidatul mai are si alte preocupari (literatura, pictura, filatelia, sportul etc.) aceasta trebuie cunoscute, iar ocazia recrutarii sa se poate discuta in legatura cu ele.

In cazul in care aceasta pregatire ar fi ignorata, se poate ajunge la situatia deloc placuta, in care cel chemat pentru recrutare sa considere ca ofiterul este un om cu o pregatire inferioara si, in majoritatea unor asemenea cazuri, se ajunge la esuarea recrutarii.

Modalitatea de aducere si stabilirea legendei

O alta problema careia ofiterul operativ trebuie sa-i acorde atentia cuvenita este stabilirea modalitatii de aducere a candidatului la locul recrutarii si a legendei pe care o va folosi.

In legatura cu aceasta faza a pregatirii pentru recrutare trebuie avut in vedere ca alegerea modalitatii de aducere a candidatului se va face in functie de persoana acestuia, de criteriul folosit la recrutare, de locul de munca, de situatia familiala, de anturajul sau, de timpul disponibil pe care il are si bineinteles de legenda ce va fi folosita.

Candidatul poate fi adus la locul recrutarii folosindu-se unul din urmatoarele procedee:

cu invitatie scrisa, daca se foloseste drept legenda ascultarea sa ca martor intr-o anumita cauza;

prin contactarea personala a candidatului de catre lucratorul operativ si insotirea acestuia la locul recrutarii. De regula, aceasta contactare se poate realiza atunci cand candidatul pleaca de la locul de munca cu diverse treburi oficiale sau personale in raza localitatii de domiciliu, inaintea ori dupa deplasarea dintr-o delegatie sau cand pleaca de acasa pentru mai multa vreme (la plimbare, dupa cumparaturi, in vizita la un prieten etc.), avandu-se in vedere ca pentru timpul cat va dura recrutarea, sa se poata gasi o explicatie plauzibila.

Ca pretext pentru invitarea la locul recrutarii poate fi folosita orice imprejurare adecvata (verificarea unor date inscrise in actul sau de identitate, furnizarea unor relatii despre fapte sau imprejurari pe care le cunoaste etc.);

invitarea telefonica a candidatului in situatia cand intre ofiter si candidat exista relatii mai apropiate ce s-au stabilit intr-o perioada de timp mai indelungata (a fost ca sursa ocazionala sau ca martor in diverse cauze etc.).

invitarea candidatului de catre ofiterul operativ cu ocazia deplasarii in obiectiv, verificarii cartii de imobil, verificarii unor reclamatii etc. stabilindu-le de comun acord, data ora si locul cand acesta urmeaza sa se intalneasca cu ofiterul operativ.

Pentru a nu crea candidatului framantari in legatura cu scopul pentru care este chemat, i se va preciza un motiv plauzibil, legendat, in asa fel incat acesta sa nu intuiasca adevaratul scop al invitarii.

Fixarea locului de recrutare si a timpului in care se va efectua aceasta

Un rol important in reusita recrutarii informatorilor il are si modul in care se alege si se pregateste locul unde urmeaza sa aiba loc recrutarea. Acest loc trebuie sa fie de asa natura ales si pregatit incat sa dea viitorului informator garantia ca recrutarea s-a realizat in deplin secret, iar colaborarea viitoare se va desfasura fara nici un risc.

Practica a demonstrat ca atunci cand se face propunerea directa unui candidat de a colabora cu politia, aceasta are un moment de ezitare si cauta sa se convinga daca nu cumva discutiile lui cu ofiterul mai sunt auzite si de alte persoane sau daca nu sunt cumva inregistrate. De asemenea, studiaza cu privirea incaperea in care se afla, cautand in fiecare lucru un suport moral pentru activitatea lui viitoare. Daca cu aceasta ocazie, observa ca in locul in care se face recrutarea sunt mai multe birouri, telefoane, fisete, viitorul informator va avea retineri in furnizarea informatiilor (dupa recrutare) si in special a materialelor informative scrise, gandindu-se ca ofiterul care l-a recrutat lucreaza in aceeasi incapere cu mai multi colegi, care au posibilitatea sa vada cele scrise de el. De asemenea, daca are mape, calendare, agende etc. va observa ca sunt notate diverse numere de telefon, candidatul poate sa creada ca si numele lui de telefon va fi lasat la vederea tuturor celor care intra in incaperea respectiva.

Din experienta lucratorilor de politie rezulta ca cel mai corespunzator loc in care se poate efectua recrutarea unui informator este sediul organului de politie. Aici se poate asigura deplina conspirativitate a problemelor discutate cu ocazia recrutarii. Cand se foloseste acest loc, se recomanda ca recrutarea sa se faca in afara orelor de program a unitatii, atunci cand ofiterul recrutor este singur in incaperea respectiva. In unele situatii, recrutarea se poate realiza si in alte locuri (camera de hotel, diferite locuri izolate etc.) cu conditia ca acestea sa asigure conditii optime si conspirativitate deplina a activitatilor desfasurate cu aceasta ocazie.

1.4. Stabilirea modului cum se va desfasura recrutarea

In functie de datele obtinute pe parcursul studierii si verificarii, pe particularitatile fiecarui caz in parte, scopul recrutarii si de criteriul folosit, ofiterul va anticipa problemele concrete pe care intentioneaza sa le discute cu candidatul, succesiunea abordarii lor, pentru realizarea unei ambiante cat mai favorabile sustinerii dialogului in modul cel mai sincer si cum va dirija convorbirile astfel incat persoana punctata sa relateze din proprie initiativa aspectele ce intereseaza organele de politie.

Totodata, este necesar sa anticipeze si reactiile probabile ale candidatului in cadrul discutiilor, astfel incat ofiterul sa fie pregatit pentru a raspunde la eventualele intrebari pe care viitorul informator ar putea sa le formuleze, in legatura cu aspectele legate de problematica muncii de politie sau activitatea suspectilor.

1.5. Stabilirea variantei de retragere

aceasta constituie o alta operatiune ce trebuie realizata in echipa pregatirii. Atunci cand punctarea, studierea si verificarea candidatului s-au facut fara simt de raspundere, cu superficialitate, este posibil ca in timpul recrutarii sa se constate ca persoana aleasa nu este corespunzatoare muncii informative sau ca nu va accepta colaborarea. Uneori, o astfel de situatie, poate sa apara si independent de activitatea desfasurata de ofiter.

Cu toate ca asemenea situatii constituie exceptii de la regula, este necesar ca pregatirea sa includa si stabilirea variantei de retragere la care se va recurge in cazul cand nu se poate realiza recrutarea.

A recurge la variante de retragere inseamna a nu mai continua discutiile cu candidatul si a reveni la legenda de aducere la locul recrutarii, fara ca persoana respectiva sa-si dea seama ca s-a urmarit, de fapt recrutarea sa.

La acest procedeu tactic (varianta de retragere) se recurge inainte de a se aborda in discutiile cu candidatul problemele concrete pentru care se intentioneaza a-l recruta, aceasta pentru a se respecta principiul conspirativitatii muncii informative.

1.6. Intocmirea planului de recrutare a informatorului

Aceasta activitate nu este obligatorie - planul de recrutate se intocmeste atunci cand ofiterul recrutor nu are experienta necesara realizarii in conditii de siguranta a recrutarii sau cand cauza in care va fi folosit este de o mare complexitate.

In continutul planului se regasesc toate activitatile enumerate mai sus, legenda potrivit careia vor incepe discutiile, problemele si ordinea in care vor fi abordate, precum si varianta de retragere.

2. Tehnica recrutarii informatorului

Tehnica recrutarii consta in folosirea datelor si informatiilor obtinute in procesul studierii si verificarii candidatului in scopul apropierii lui de organele de politie si, in final, pentru determinarea acestuia sa colaboreze.

Pe tot parcursul recrutarii informatorilor nu trebuie sa se uite ca avem de-a face cu un om care are starea lui emotionala, principii si prejudecati, care nu corespund intotdeauna cu dorintele noastre. Uni dintre acestia considera faptul ca a informa organele de politie este o fapta urata, rusinoasa, socotind ca cei care fac acest lucru sunt niste turnatori. Ei nu se pot impaca cu gandul ca trebuie sa furnizeze date compromitatoare despre un coleg de munca, vecin si uneori chiar despre un prieten sau ruda apropiata. De asemenea, mai trebuie sa avem in vedere, ca ceea ce innobileaza puternic omul si-l face sa intreprinda ceva, pe altul il face indiferent, sau determina din partea lui o reactie negativa.

Studiile psihologice au stabilit ca fiecare persoana, atunci cand este pusa in situatia de a lua o hotarare importanta, cu implicatii in viata sau activitatea sa, intr-un timp scurt si fara dreptul de a-i consulta pe cei apropiati, este cuprinsa de emotii puternice. In asemenea situatii se incetinesc sau se accelereaza bataile inimii, se opreste sau se incetineste respiratia, se simte un gol in stomac, se usuca gura, sangele se retrage in regiunea capului sau, dimpotriva, navaleste in aceasta regiune, producand inrosirea, muschii se contracteaza in mod deosebit. De aceste emotii este cuprins si candidatul atunci cand i se face propunerea de a colabora cu organele de politie la care trebuie sa raspunda pe loc, interzicandu-i-se sa discute cu cineva atat inainte cat si dupa ce accepta colaborarea.

Daca momentul psihologic a fost bine ales si daca ofiterul recrut stie sa intervina in acest punct cheie al recrutarii, stimuland raspunsul ce urmeaza a fi dat de candidat, reusita recrutarii este asigurata.

Modul de efectuare a recrutarii difera in raport cu criteriul folosit (consimtamantul voluntar sau material compromitator).

2.1. Recrutarea ca informator a unui candidat pe baza de consimtamant voluntar

Discutiile cu un candidat ce urmeaza a fi recrutat ca informator, pe baza de consimtamant voluntar incep pe marginea legendei care a stat la baza aducerii sale la locul recrutarii. De la acest subiect se trece si la discutarea altor probleme, asa cum ofiterul operativ si-a prevazut cu ocazia pregatirii recrutarii, tinand cont insa si de modul in care se comporta candidatul pe parcursul discutiilor. In timpul discutiilor, ofiterul va urmari aproprierea candidatului de a institutia politiei si de problemele pe care le are de solutionat, folosind datele si informatiile obtinute pe parcursul verificarilor, vizand in special capacitatea de analiza, memoria, discernamantul si pozitia lui in legatura cu aspectele abordate.

In acest scop se solicita unele date, este pus in situatia de a analiza anumite aspecte, i se cere parerea in legatura cu faptele ilegale pe care politia le instrumenteaza si chiar asupra modului in care el vede rezolvarea acestora.

Apropierea informatorului de ofiterul operativ si de politie se realizeaza pe intreg parcursul colaborarii, urmarindu-se in special a se da satisfactie in legatura cu finalitatea informatiilor furnizate si recompensarea cu sume de bani a celor mai valoroase.

Recrutarea informatorului, activitate de o reala complexitate, cere din partea ofiterului recrutor, o multitudine de calitati (stapanire de sine, inteligenta, perspicacitate, mult calm si tact in purtarea discutiilor etc.), care alaturi de o buna pregatire profesional-juridica determina, in final, pe candidat prin crearea unei emotii pozitive - sa accepte colaborarea cu politia.

Discutiile vor incepe intotdeauna in legatura cu legenda pe baza careia a fost invitat la locul recrutarii. Vor fi abordate probleme cu caracter general legate de ocupatia, locul de munca, starea sanatatii, creandu-se o atmosfera destinsa, menita sa inlature starea de trac in care se poate afla candidatul.

Ofiterul operativ trebuie sa-si valorifice experienta atunci cand va fi necesar sa orienteze discutiile catre problemele care prezinta interes.

Acest lucru se realizeaza in asa fel incat candidatul sa fie pus in situatia de a relata aspecte legate de fapte sau elemente infractoare cunoscute, de a sugera eventual unele masuri ce ar trebui luate.

O asemenea conjunctura, odata creata, va declansa la candidat acea stare emotionala in care acesta sa se ofere sa colaboreze cu organele de politie ori sa accepte propunerea in acest sens.

In practica, acestei imprejurari in care se afla la un moment dat candidatul ca urmare a discutarii unor probleme special abordate de catre ofiterul operativ, cu scopul de a crea conditiile favorabile in care acesta sa consimta la colaborare cu politia sau sa i se propuna acest lucru.

Realizarea unei asemenea imprejurari constituie o problema realmente dificila, deoarece trebuie creat acel moment al discutiilor; trebuia prinsa acea relatare a candidatului care poate fi pusa in legatura cu problema colaborarii.

In timpul recrutarii, ofiterul trebuie sa acorde atentie tuturor problemelor care se discuta, pentru a nu-i lasa candidatului posibilitatea sa inteleaga ca nu toate subiectele abordate il intereseaza in egala masura. Nerespectarea acestei cerinte este cu atat mai daunatoare cu cat exista o influenta nedorita asupra candidatului care se poate finaliza intr-un refuz de colaborare.

Este gresit ca in timpul cand candidatul relateaza unele probleme legate de subiectul in discutie, ofiterul ca aiba alte preocupari (consemnarea unor date, sa expuna la vedere candidatului unele documente ce il privesc etc.). Aceasta poate face ca cel in cauza sa evite aprofundarea unor date, gandindu-se (ca urmare a celor vazute) ca nu se asigura discretia necesara prezentei sale in acel loc si a discutiilor care se poarta s.a. O atare situatie ar putea influenta asupra determinarii la colaborare, mergand chiar pana la refuz.

Un alt amanunt ce trebuie avut in vedere cu ocazia recrutarii este cel legat de convorbirile telefonice. In timpul recrutarii nu trebuie sa se foloseasca telefonul, iar in incaperea in care are loc recrutarea (cand se efectueaza la sediul unitatii de politie) sa nu fie telefoane in derivatie pentru ca si din acest motiv informatorul ar putea sa aiba rezerve in folosirea telefonului pentru unele convorbiri cu ofiterul respectiv.

Este necesar a se respecta crearea momentului psihologic, deoarece practica a demonstrat ca este gresit modul de a se face propuneri directe de colaborare unui candidat. De aceea, este necesar ca sa i se faca aceasta propunere numai cand se constata la el starea emotionala, momentul prielnic care da garantia acceptarii.

2.2. Recrutarea unui candidat pe baza de material compromitator

Reteaua informativa este mijlocul principal prin intermediul caruia unitatile si formatiunile de politie isi indeplinesc sarcina prevenirii si descoperiri infractiunilor. Pentru a avea eficienta, in structura acestora se recruteaza si persoane care de multe ori au un trecut infractional, sunt stapanite de anumite vicii, frecventeaza anumite locuri sau medii rau famate insa au o calitate esentiala - accesul la informatii.

Necesitate recrutarii unor astfel de persoane apare atunci cand nu exista alte categorii de persoane care sa aiba posibilitati de informare in vederea supravegherii unor anumite locuri, medii de interes operativ sau grupuri de infractori periculosi, cu experienta infractionala.

Determinarea unei astfel de persoane de a se oferi sa colaboreze sau sa accepte propunerile de colaborare se face intotdeauna pornindu-se de la fapte sau imprejurari de natura a compromite persoana respectiva.

Recrutarea ca informator a unui candidat pe baza de material compromitator se deosebeste in unele parti de recrutarea pe baza de consimtamant voluntar.

Experienta organelor operative in acest domeniu a demonstrat ca, din punct de vedere al locului recrutarii, acesta nu poate fi altul decat sediul organului de politie. Aceasta conditie este obligatorie, deoarece recrutarea unor asemenea candidati incepe de regula cu ascultarea lor ca si cand ar fi implicati intr-o anumita cauza (material compromitator).

Oportunitatea folosirii ca loc de recrutare a sediului unitatii de politie rezulta si din faptul ca, in cazul unei nereusite, este necesar a se lua masura cercetarii in continuare a candidatului. In acest caz, daca au inceput cercetarile in alt loc decat sediul politiei, cel in cauza ar putea intui adevaratul scop sau va invoca ilegalitatea acestei masuri (cercetarea in alt loc decat sediul politiei).

Adus la locul recrutarii, candidatul va fi pus sa raspunda la intrebari precis formulate, ce se vor referi la faptele sale, care in fond constituie materialul compromitator.

In functie de persoana candidatului, de pozitia pe care o adopta fata de materialul compromitator, se vor folosi si datele obtinute cu ocazia punctarii, studierii si verificarii sale.

Dupa ce s-au consemnat depozitiile candidatului in legatura cu toate acestea, ofiterul va orienta discutiile catre caracterul daunator al faptelor sale, subliniind urmaririle negative ale acestora, precum si consecintele care decurg prin aplicarea disponibilitatilor legale.

In timpul discutiei, ofiterul va arata interlocutorului sau, in mod sistematic, ca fapta ce a comis-o poate avea consecinte nedorite de el si de familia sa. Cu rabdare si tact va sugera ca exista o eventuala posibilitate de reabilitate care ar putea diminua sau inlatura consecintele negative.

Aceasta faza a discutiilor trebuie abordata numai dupa ce ofiterul operativ si-a creat convingerea ca acel ce urmeaza a fi recrutat si-a dat seama ca a gresit, ca fapta sa este incompatibila cu normele si regulile de conduita sociala, ca daca va continua cu astfel de abateri, se poate expune la consecinte mult mai grave.

Daca, in continuare, candidatul recunoaste in intregime faptele sale si relateaza tot ceea ce stie si despre celelalte persoane, ofiterul ii va arata ca exista totusi posibilitatea de a se reabilita, de a se incadra in circuitul normal al relatiilor sociale. Dupa o asemenea discutie, ofiterul, in mod special, va lasa candidatului posibilitatea sa-si spuna parerea, sa-si manifeste regretul pentru faptele comise, sa ceara sprijin sau clementa.

In aceasta faza ofiterul il va lasa sa inteleaga ca, daca va accepta sa furnizeze informatii in legatura cu activitatea infractionala a suspectilor pe care ii cunoaste sau care se afla in anturajul lui nu va mai intreprinde cercetari pentru dovedirea vinovatiei si luarea unor masuri cu caracter penal.

Atunci cand candidatul recunoaste si regreta fapta savarsita, ia atitudine fata de elementele suspecte si se manifesta deschis ca va sprijini politia, i se va face propunerea de colaborare.

2.3. Renuntarea la recrutare

2.3.1. Cand recrutarea are la baza consimtamantul

In situatii cu totul exceptionale, pot fi intalnite cazuri in care candidatul punctat, studiat si verificat pentru a fi recrutat ca informator sa nu fie corespunzator scopului propus, din diferite motive.

Daca din lipsa de experienta sau datorita unei slabe verificari, ofiterul nu si-a putut da seama ca acel ales pentru recrutare nu corespunde, ii mai ramane posibilitate ca in timpul acestei activitatii sa dirijeze discutiile de asa natura incat sa-si formeze o convingere justificata ca respectivul va accepta colaborarea si ca indeplineste toate conditiile necesare. In caz contrar, conform variantei de retragere, va continua discutiile pe marginea legendei ce a stat la baza recrutarii, fara ca el sa-si dea seama de adevaratul scop pentru care a fost chemat la sediul organului de politie.

2.3.2. Cand recrutarea se face pe baza de material compromitator se renunta la recrutarea in urmatoarele situatii:

a) Candidatul nu recunoaste materialul compromitator. Nerecunoasterea faptelor sale, a ceea ce i se imputa unui asemenea candidat, inseamna ca de fapt nici nu exista posibilitatea determinarii sale la colaborare. A nu recunoaste ceea ce a savarsit echivaleaza cu imposibilitatea de a constate la acesta regretul celor comise si dorinta sa de a se reabilita. De aceea, ori de cate ori avem, de recrutat, ca informator, pe baza de material compromitator, un candidat care nu recunoaste faptele sale, se va renunta la recrutare.

b) Desi recunoaste materialul compromitator, candidatul nu regreta fapta. Se pot ivi cazuri cand, datorita imprejurarilor, candidatul ales pentru recrutare sa nu nege cele savarsite, recunoscand materialul compromitator si dand relatii de amanunt referitoare la modul cum a comis fapta, insa, din atitudinea sa sa rezulte ca nu regreta cele comise si nu-si manifesta hotararea de a se indrepta, sustinand ca n-aveam altceva de facut, n-aveam alta solutie etc. Din asemenea explicatii date de candidat se desprinde ideea ca acesta, daca va mai intalni asemenea conditii in viitor, daca va mai fi pus in asemenea situatii, va savarsi fapte similare.

c) Candidatul nu da relatii despre persoanele din grupul infractionist, nu declara tot ceea ce stie in legatura cu persoanele pe care urmeaza a le supraveghea. In practica au fost intalnite si cazuri cand unii candidati ce urmeaza sa fie recrutati ca informatori pe baza de material compromitator au recunoscut faptele savarsite, si au manifestat regretul fata de cele comise, abordand mina omului spasit, declarand ca sunt gata sa fac orice pentru a dovedi ca cele intamplate au fost exceptie in comportarea lor. Atunci cand ofiterul, prin discutiile ce le poarta, aducea vorba despre persoane din anturajul candidatului, acesta nu relata nimic despre activitatea ilicita a acestora, nu furnizeaza nici o informatie despre cei pe care-i cunostea ca savarsesc infractiuni sau alte fapte antisociale.

Din asemenea atitudini trebuie inteles ca astfel de candidati recunosc faptele savarsite numai pentru existenta materialelor compromitatoare nu le lasa alta cale de urmat, iar regretele ce le afiseaza sunt incercari de a scapa de consecinte. Candidatii care iar o asemenea pozitie, in realitate nu sunt hotarati sa rupa legatura cu activitatea ilicita, cu mediul infractionist. Fata de asemenea persoane, elementele infractoare vor continua sa manifeste influenta, mentionandu-le in sfera lor, atragandu-le tot mai mult in activitatea ilicita. A recruta astfel de candidati, inseamna a introduce in retea persoane ce se afla sub influenta infractorilor, a destainui acestora din metodele folosite de politie in lupta de combatere a infractionalismului, inseamna a crea pericolul deconspirarii.

De aceea, activitate de recrutare a informatorilor pe baza de material compromitator a unor candidati care nu dovedesc sinceritate totala constituie o grava greseala, ce poate avea consecinte destul de neplacute.

Un lucru deosebit de important in hotararea de renuntarea la recrutate este acela al momentului in care ne-am hotarat la o asemenea solutie. Spunem ca este important acest lucru, deoarece candidatul nu trebuie sa aiba posibilitatea intuitii adevaratului scop pentru care a fost adus la locul recrutarii, decat dupa ce ne-am convins de inexistenta vreunei cauze care ar putea impiedica recrutarea sa. De aceea, trebuie sa se respecte cu strictete fazele recrutarii unor astfel de candidati, adica cercetarea lor completa asupra materialului compromitator, verificarea loialitatii, sinceritatii acestora si a desolidarizarii lor fata de faptele respective, de mediul infractionist.

Numai dupa ce s-au parcurs toate aceste etape si candidatul a dovedit ca intr-adevar regreta fapta savarsita si ca este gata sa faca orice pentru reabilitarea sa, dupa ce a trecut la destainuirea datelor pe care le cunoaste despre persoanele din anturajul carora urmeaza a fi recrutat, se vor aborda problemele care sa duca la crearea momentului psihologic.

Daca, cu ocazia discutiilor, se constata existenta vreuneia cauze care ar putea impiedica recrutarea, fata de asemenea candidati se va proceda la continuarea cercetarilor si luarea masurilor pe care legea le indica, in raport cu faptele savarsite.

Toate aceste cazuri trebuie intelese ca o exceptie deoarece asa cum s-a aratat, ofiterul are datoria si posibilitatea sa se sesizeze despre asemenea atitudini inca din timpul punctarii, studierii si verificarii candidatului. Aparitia unor astfel de cazuri pune in evidenta fisuri in munca de verificare si studiere desfasurata de ofiterul operativ, lipsa de raspundere sau nepricepere in analiza unor date, imprejurari s.a. care trebuie sa aiba acelasi finalitate: renuntarea la recrutare.

Subliniem taria, curajul, orientarea de care trebuie sa dea dovada in asemenea situatii ofiterul operativ, pentru a renunta la recrutarea unui astfel de candidat, chiar daca va trebui prin aceasta sa recunoasca, implicit, greseli pe care le-a savarsit in perioada verificarilor.

Indiferent de criteriul folosit la recrutare ( consimtamantul voluntar sau material compromitator), in scopul determinarii candidatului sa accepte fara retineri colaborarea care i se solicita sunt necesare eforturi pentru a i se forma convingerea ca politia are realmente nevoie de sprijinul sau si ca se asteapta de la el un asentiment pe deplin constient si hotarat in acest sens.

In acelasi timp, se va avea in vedere ca, fara sa se exagereze spre a nu se obtine rezultate contrare celor dorite, din discutiile purtate cu ocazia recrutarii sa rezulte dificultatile si marea responsabilitate pe care le incumba munca informativa, necesitatea de a se actiona cu multa pasiune si convingere pentru indeplinirea sarcinilor trasate.

Aprobarea recrutarii informatorului pe baza materialului compromitator se da catre sefii unitatilor centrale din I.G.P. si loctiitorii acestora, sefii Inspectoratelor judetene de politie si loctiitorilor lor (seful Politiei Capitalei si loctiitorul acestuia), sefii politiilor municipale, sefii de sectoare si ai sectiilor de politie din Capitala.

Cetatenii straini pot fi recrutati numai cu aprobarea sefului Inspectoratului General al Politiei si loctiitorul acestuia, a sefilor directiilor centrale de linie din I.G.P. si a sefilor Inspectoratelor judetene de politie

( municipiul Bucuresti).

3. Definitivarea recrutarii

Daca in urma discutiilor purtate candidatul adopta o atitudine corespunzatoare, ofiterul operativ ii face propunerea de colaborare. Aceasta trebuie facuta in acea faza a discutiilor, in acel moment propice acestei propuneri, pe care l-am numit moment psihologic.

Acceptarea candidatului de a colabora cu organele de politie nu trebuie inteleasa ca act final al activitatii de recrutare, deoarece din acest moment ofiterul operativ mai are de efectuat unele activitati ce pot avea profunde implicatii pentru viitor.

In continuare, ofiterul aduce in discutie problemele pe care le are de rezolvat cu informatorul, cerand relatii asupra acestora. Intrebarile ofiterului vizeaza faptele, persoanele, locul sau mediul in care este recrutat, cerand relatii mai amanuntite noului informator. Datele pe care le obtine cu prilejul acestor discutii vor face de altfel si obiectul primei note informative.

Este necesar ca in continuare el sa procedeze cu mult tact in asa fel incat sa creeze de la inceput informatorului convingerea ca legatura sa cu organele de politie este asigurata de un desavarsit secret, iar pregatirea facuta de ofiterul operativ si respectarea indicatiilor sale constituie garantia fructuoasa a colaborarii.

Dupa ce candidatul a acceptat colaborarea ori si-s oferit serviciile, este necesar ca ofiterul sa explice informatorului ca aceasta colaborare va trebui pastrata in cel mai deplin secret, fata de absolut orice persoana.

Definitivarea recrutarii cuprinde, de regula urmatoarele faze:

3.1. Fixarea numelui conspirativ sau a codului

Prin numele conspirativ in sensul muncii informative trebuie inteles numele ce i se da unui informator cu ocazia recrutarii - altul decat numele real al acestuia - cu scopul de a nu lasa posibilitatea in timpul colaborarii sa se deconspire prin folosirea numelui real.

Stabilirea numelui conspirativ se face de comun acord cu informatorul, cu mentiunea ca ofiterul va trebui sa-l orienteze pe acesta ca sa se ajunga la alegerea unui nume obisnuit, care sa nu iasa cu nimic din comun, sa nu atraga atentia si despre care nu trebuie sa stie decat ofiterul si seful acestuia. Daca, din anumite considerente, candidatul nu accepta un nume conspirativ i se va stabili un cod numeric care va fi folosit pe parcursul colaborarii.

3.2. Instruirea informatorului

Instructajul cuprinde in mod concret invatarea informatorului cum sa paseze secretul colaborarii; ce conduita sa adopte in diferite imprejurari; indicatii privind respectarea legalitatii; modul de culegere a informatiilor, pastrarea materialului informativ; ce cuprinde si cum se intocmeste o nota informativa; cum se tine legatura cu ofiterul operativ si alte probleme. Precizam ca unele din aceste activitati trebuie sa preocupe ofiterul operativ tot timpul colaborarii.

Referitor la conduita sa dupa recrutare si pe tot timpul colaborarii i se arata cat este de importanta cunoasterea si respectarea anumitor cerinte. De exemplu, comportarea noului informator fata de celelalte persoane din anturajul carora a fost recrutat si pe langa care va fi dirijat, fata de acestia, fata de absolut toate persoanele pe care le cunoaste, sa se comporte ca si pana la recrutare, sa nu-si schimbe felul de a fi, sa nu manifeste un interes exagerat fata de unele probleme. Cu alte cuvinte, sa cu se observe nici o schimbare in comportarea sa de pana atunci, sa continue a mentine si dezvolta relatiile ce cei pe care ii va incadra informativ.

Ofiterul trebuie sa acorde o atentie deosebita psihologica informatorului, in mod deosebit imediat dupa recrutare, deoarece in aceasta perioada unii dintre ei pot sa ajunga la o mare incarcare sufleteasca, ce poate avea urmari negative. De aceea, este necesar ca informatorului sa i se explice ca lucrurile vor decurge asa cum s-a convenit, daca el va colabora sincer cu organele de politie si va pastra secretul deplin asupra acestei colaborari, putand fi inlaturat orice risc.

Informatorul va fi invatat cum sa pastreze secretul colaborarii, astfel incat nimeni, in orice imprejurare s-ar afla nu trebuie sa cunoasca nimic despre colaborarea sa cu organele de politie.

Avand in vedere importanta acestei probleme, ofiterul operativ se va ingriji ca in tot timpul colaborarii sa fie preocupat pentru a dezvolta informatorului deprinderea si priceperea de a asigura pastrarea secretului colaborarii.

In ceea ce priveste natura informatiilor, i se va preciza noului component al retelei informative ca pentru Ministerul de Interne prezinta importanta informatiile de orice fel, care vizeaza siguranta statului, ordinea si linistea publica, avutul public si privat etc. Asemenea date si fapte trebuie retinute si comunicate ofiterului operativ, insotite de unele amanunte, fara de care, uneori, o informatie nu poate fi valorificata.

In principiu, informatorul nu trebuie sa-si scrie informatiile, el trebuie instruit ca datele pe care le culege sa le memoreze si la prima intalnire cu ofiterul sa le comunice acestuia. Se pot ivi insa cazuri in care informatorul sa fie confruntat cu probleme ce comporta date, caracteristici tehnice, cifre etc., a caror memorare este dificila sau imposibila, ori pot fi retinute eronat, ceea ce ar dauna calitatii informatiilor. In asemenea cazuri va fi instruit ca notarea unor astfel de date sa le faca separat, fara nici o legatura intre ele, in asa fel incat daca ar fi vazute de o alta persoana sa nu-si poata da seama la ce se refera acele insemnari.

Atunci cand informatorul are conditii de pastrare a materialului informativ, acestuia i se permite sa vina la intalnire cu nota informativa intocmita. Astfel de situatii si conditii pot fi, spre exemplu, in cazul cand intalnirea se executa in afara casei de intalniri, cand informatorul are la serviciu un fiset pe care-l foloseste numai el, cand vine la intalnire de la serviciu, unde inainte de a pleca a redat nota informativa etc. intr-un cuvant, informatorul trebuie instruit sa nu pastreze asupra lui materialul informativ, iar cazurile si imprejurarile aratate sa constituie situatii de exceptie.

Informatorului nou recrutat i se va explica in principiu cum se va realiza legatura cu ofiterul operativ.

Instruirea se va referi si la pregatirea informatorului pentru a actiona in vederea realizarii sarcinilor legate de prevenirea si descoperirea infractiunilor in domeniul in care a fost recrutat.

Aceasta pregatire se refera la invatarea in mod corect a felului in care sa procedeze pentru a intra in posesia datelor necesare realizarii sarcinilor ce i-au fost trasate. Spre exemplu, in cazul ca unui informator i se traseaza sarcini sa stabileasca daca o cunostinta de-a sa a fost sau nu plecata din localitate la o anumita data, trebuie sa i se spuna si cum sa afle acest lucru.

Subliniem ca atat despre o parte din problemele aratate la capitolul instruirii noului informator, cat si despre varietatea implicatiilor ce pot apare se va trata intr-o tema separata.

3.3. Luarea primei note informative

Noului component al retelei informative trebuie sa i se arate nodul in care se intocmeste o nota informativa, respectiv conditiile de forma si de fond pe care le indeplineste un asemenea document.

Pentru ca intelegerea acestei probleme sa se realizeze cat mai complet, noul informator va intocmi, cu ajutorul ofiterului, prima nota informativa care va cuprinde informatiile pe care acesta le poseda in acel moment, si care intereseaza organele de politie.

3.4. Stabilirea datei, a orei si a locului primei intalniri

Stabilirea datei si a locului primei intalniri este o activitate ce se include tot in procesul definitivarii recrutarii.

Data si locul primei intalniri se va stabili de ofiter de comun acord cu noul component al retelei informative. Este necesar ca prima intalnire sa fie programata la o data cat mai apropiata de cea a recrutarii, avand in vedere faptul ca in aceasta faza informatorul incepe sa reflecteze cu o anume ingrijorare la raspunderile ce-i revin, isi pune o serie de intrebari cu privire la modul in care se vor desfasura raporturile sale cu organele de politie, la masura in care se va asigura protectia si conspirativitatea etc. Ca urmare, in mod firesc, se nasc diverse reactii, atitudini care se cer clarificate cu promptitudine si mult tact de catre ofiter.

Primele intalniri de dupa recrutare - care se cer a fi mai frecvente - trebuie sa insemne tot atatea prilejuri de a se continua dezvoltarea motivatiei ce l-a determinat pe noul component al retelei informative sa se angajeze sa colaboreze cu organele de politie.

Cu ocazia primelor intalniri trebuie sa se manifeste din partea ofiterului o preocupare constanta pentru aprecierea persoanei nou recrutate, incurajarea acesteia ca ceea ce face este o activitate utila societatii si institutiei de care s-a atasat. In general, aprecierea pozitiva a informatiilor aduse si a modului in care a actionat pentru culegerea lor are darul de a-l face sa se simta util si de a-i dezvolta increderea in posibilitatile sale de a sprijini eficienta organelor de politie.