Fundamentarea raspunderii parintilor

FUNDAMENTAREA RASPUNDERII PARINTILOR

1 Premisa actuala a raspunderii

Fundamentul raspunderii civile delictuale este poate problema cea mai controversata a intregului drept civil, terenul pe care se poarta interminabile discutii si se exprima numeroase opinii

O insemnata parte a legislatiilor, in special cele influentate de Codul civil francez, fundamenteaza raspunderea civila, in principal pe ideea de culpa.

In ce priveste temeiul raspunderii parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori, in literatura de specialitate si practica judiciara a fost exprimata, in mod unanim, opinia potrivit cu care aceasta raspundere isi gaseste temeiul in culpa parintilor, culpa prezumata de lege. Este vorba de o prezumtie legala de culpa instituita in sarcina parintilor.

Actuala reglementare a raspunderii parintilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copiilor lor minori are drept premisa neindeplinirea ori indeplinirea necorespunzatoare de catre parinti a unora dintre indatoririle care le revin fata de copii (1). Astfel, atunci cand un copil minor savarseste o fapta prejudiciabila, legea presupune ca aceasta se datoreaza culpei sau greselii proprii a parintilor, constand in neindeplinirea sau indeplinirea nerecorespunzatoare a obligatiilor parintesti.

Literatura de specialitate apreciaza ca in baza articolului 1000 aliniatul 2 Codul civil se declanseaza trei prezumtii:

a) prezumtia ca in exercitarea indatoririlor care le reveneau fata de copilul minor au existat abateri care, prin rezultatul lor final - prejudiciul - s-au dovedit ca fiind adevarate actiuni sau omisiuni ilicite, de natura sa le angajeze raspunderea pentru fapta minorului.

b) prezumtia existentei raportului de cauzalitate intre neindeplinirea de catre parinti a indatoririlor ce le reveneau si savarsirea de catre minor a faptei ilicite, cauzatoare de prejudicii.

Existenta acestei prezumtii este absolut necesara, deoarece daca victima ar trebui sa dovedeasca direct prezenta raportului de cauzalitate dintre fapta parintilor si fapta prejudiciabila a copilului lor minor, atunci ar fi obligata sa faca si proba culpei parintilor. In acest fel, prezumtia de culpa retinuta in sarcina parintilor ar fi fara nici o eficienta practica (2).

c) prezumtia vinei sau culpei parintilor, de obicei in forma neglijentei, in neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor pe care le aveau fata de copilul minor, autor al faptei ilicite prejudiciabile.

Prezumtiile declansate in baza articolului 1000 aliniatul 2 Codul Civil se justifica nu numai prin protectia ce este firesc sa fie acordata celui ce a suferit un prejudiciu datorita faptei savarsite de un minor, ci, totodata prin stransa legatura ce exista intre modul in care isi exercita parintii indatoririle fata de copiii lor minori si faptele pagubitoare ale celor din urma.

In literatura juridica au fost formulate mai multe opinii cu privire la obligatiile a caror indeplinire necorespunzatoare sau neindeplinire angajaza raspunderea parintilor, ori, astfel spus, cu privire la ceea ce constituie continutul prezumtiilor legale mentionate sau insusi fundamentul acestei raspunderi.

O prima opinie porneste de la premisa ca raspunderea se intemeiaza pe nerespectarea de catre parinti a obligatiei ce le revine de a exercita supravegherea asupra copiilor lor minori.

Potrivit unei alte opinii, raspunderea parintilor trebuie sa fie intemeiata nu numai pe neindeplinirea ori indeplinirea nerecorespunzatoare a obligatiei de supraveghere, dar, totodata si a obligatiei de a asigura educarea copilului minor.

Conform unei a treia conceptii, raspunderea parintilor trebuie sa fie intemeiata atat pe neindeplinirea ori indeplinirea nerecorespunzatoare a indatoririi de supraveghere, cat si a "obligatiei de crestere" a copilului minor.

A. Neindeplinirea indatoririi de supraveghere-fundament al raspunderii parintilor

Aceasta constituie fundamentarea traditionala, aceasta opinie regasindu-se atat in literatura de specialitate (3), cat si in numeroase decizii ale instantelor judecatoresti, inclusiv intr-o decizie de indrumare a Plenului Tribunalului Suprem adoptata in anul 1973, care a expirat, in fond, opiniile constante ale practicii. In aceasta decizie de indrumare se retine ca savarsirea faptei ilicite a minorului poate fi impiedicata daca "parintii exercita cum se cuvine supravegherea permanenta, preocupandu-se in acest scop ca minorul sa se afle tot timpul la domiciliul lor.Daca totusi minorul a reusit sa dispara, savarsirea infractiunii poate fi impiedicata daca.cei carora le revin supravegherea depun diligentele necesare readucerii minorului disparut.Nu pot fi facuti raspunzatori parintii.daca se va dovedi ca, desi au indeplinit in mod corespunzator obligatia de supraveghere, totusi nu au putut impiedica savarsirea infractiunii." (4)

Aceasta conceptie se regaseste in numeroase hotarari judecatoresti (5). Tot aceasta conceptie sta la baza hotararii judecatoresti pronuntate in urmatoarea speta.

M.I. a trimis pe fiul in varsta de 12 ani al numitilor E. si S.P. sa-i aduca un cal, care nu vedea decat cu un ochi, de la pascut. M.I. nu a dat minorului un capastru pentru a avea o siguranta mai mare in conducerea calului. Minorul s-a intors in mare goana din care cauza calul s-a lovit mortal de bara de fier de la pasajul de nivel c.f.r. M.I. a chemat in judecata pe E. si S.P. pentru a fi obligati la plata unei sume de bani, reprezentand contravaloarea calului a carui moarte a fost provocata de fiul minor al paratilor.

Prima instanta a admis actiunea in parte, cu motivarea ca raspunderea patrimoniala a parintilor este atenuata in parte prin culpa reclamantului, care a trimis copilul dupa cal.

Recursul declarat de parati impotriva acestei hotarari a fost admis cu motivarea ca activitatea desfasurata de copil a avut loc din initiativa reclamantului, fara stirea paratilor, deci fapta prejudiciabila s-a produs nu din cauza lipsei de supraveghere, ci datorita reclamantului.

B. Neindeplinirea indatoririi de supraveghere si de educatie-fundament al raspunderii parintilor

Potrivit acestei conceptii, raspunderea parintilor va fi deci angajata in cazul neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a acestor obligatii.

Intemeiata pe o conceptie mai exigenta fata de indatoririle ce le revin parintilor privind pe copiii lor minori si, totodata, pe o atitudine de mai atenta ocrotire a victimei prejudiciului, aceasta conceptie admisa de multi autori de specialitate (6), a inceput sa-si regaseasca ecou din ce in ce mai mult in practica judecatoreasca, inclusiv in unele decizii ale Tribunalului Suprem. Este vorba de o noua orientare a practicii noastre judecatoresti./

Astfel, de exemplu, intr-o decizie din anul 1976 a sectiei penale a Tribunalului Suprem, examinandu-se raspunderea parintilor pentru fapta copilului minor, care reusind sa fuga dintr-un centru de reeducare unde era internat, a comis cateva infractiuni soldate cu cauzarea unor prejudicii, s-a precizat ca "intrucat raspunderea parintilor pentru faptele cauzatoare de prejudicii savarsite de copiii lor minori se bazeaza pe o prezumtie de culpa constand intr-o lipsa, nu numai de supraveghere, ci si de educatie, instantele trebuiau sa verifice si sa examineze raspunderea parintilor minorului. rezultata din deficientele in educatia copilului lor, care le-ar fi imputabile. Desigur, parintii minorului ar putea fi exonerati de raspundere, numai daca ar dovedi in mod convingator ca, in mod concret, in raport de obligatiile ce le reveneau ca parintii. s-au preocupat de educarea fiului lor si ca, deci, nu s-au dezinteresat de copil si nu au neglijat educarea lor". (7)

Aceeasi conceptie a fost retinuta si intr-o decizie ulterioara a Tribunalului Suprem, pronuntata in complet de sapte judecatori, cand de asemenea s-a mentionat ca fapta ilicita a copilului minor "demonstreaza in mod categoric insuficienta educatiei date . educatie care a ramas deficitara si datorita activitatii necorespunzatoare in acest sens a celor doi parinti." (8)

Aceasta nu inseamna ca nu au continuat a fi intalnite hotarari judecatoresti in care fundamentarea raspunderii parintilor porneste de la deficientele acestora in indeplinirea numai a indatoririlor de supraveghere a copiilor lor minori. (9)

C. Neindeplinirea indatoririi de supraveghere si crestere a copilului minor, fundament al raspunderii parintilor

O parte a literaturii juridice, pornind de la prevederile Codului familiei care definesc indatoririle parintilor fata de copiii lor minori, propune ca punct de pornire al fundamentarii raspunderii, indatorirea de supraveghere si crestere a copiilor. (10)

Trebuie retinut ca "obligatia de crestere" are un continut mai larg decat "obligatia de educare", deoarece conform prevederilor articolului 101 aliniatul 2 Codul familiei "parintii sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia (.)".

Acesta fiind continutul "obligatiei de crestere" a copilului, inseamna ca in aceasta ultima conceptie, exigentele fata de parinti fiind sporite, in aceeasi masura sporeste si raspunderea acestora pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite de copiii lor minori, diminuandu-se astfel posibilitatea lor de a inlatura prezumtiile prevazute de lege privind aceasta raspundere.

Se poate spune ca acest ultim punct de vedere, desi cel mai sever, constituie totodata un stimulent pentru sporirea exigentei in indeplinirea indatoririlor parintesti.

Jurisprundenta nu a retinut inca, decat in mod izolat, fundamentarea raspunderii parintilor avand drept premisa indatorirea ce le revine cu privire la cresterea copiilor. (11)

Precizari cu privire la corelatia dintre articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil si articolul 101 aliniatul 2 din Codul familiei

Asa cum am aratat deja, corelarea prevederilor articolului 1000 aliniatul 2 Codul Civil cu indatoririle privind cresterea copilului prevazute pentru parinti in Codul familiei, duce la o sporire a raspunderii parintilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii savarsite de copiii lor minori.

Pentru fundamentarea raspunderii parintilor nu se poate face abstractie de corelatia existenta intre prevederea articolului 1000 aliniatul 2 Codul civil si articolul 101 aliniatul 2 Codul familiei. Trebuie retinut ca nu este vorba de un paralelism al unor texte care statornicesc raspunderii civile pe temeiuri diferite, ci de o unitate de raspundere civila, unitate in care articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil afirma principiul raspunderii parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor minori, iar articolul 101 aliniatul 2 din Codul familiei fundamenteaza aceasta raspundere, explica pentru ce este instituita, adica pentru neindeplinirea caror indatoriri este ea angajata.

Nu intotdeauna aceasta corelatie este considerata in acest mod. Astfel, de exemplu, intr-o decizie pronuntata in completul de sapte judecatori, Tribunalul Suprem, referindu-se la inlaturarea raspunderii unor parinti care fusesera decazuti din drepturile parintesti inca de cand copilul avea varsta de trei ani, a retinut urmatoarea motivare: "In atare situatie, raspunderea parintilor nu opereaza in cauza, nici sub aspectul culpei in supraveghere ce constituie temeiul raspunderii stabilite in articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil, nici sub acela al culpei in legatura cu educatia minorului, rezultata din obligatia inscrisa in articolul 101 Codul familiei, deoarece atunci cand minorul avea numai varsta de trei ani, aceasta obligatie a incetat ca urmare a decaderii lor din drepturile parintesti." (12)

Nu se poate insa considera ca temeiul raspunderii prevazute in articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil l-ar constitui lipsa de supraveghere din partea parintilor, iar raspunderea pentru lipsurile in educatie, eventual pentru lipsurile in cresterea copilului, ar deriva din articolul 101 aliniatul 2 Codul familiei.

In realitate unicul text care consacra raspunderea civila a parintilor este articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil. Determinarea temeiului acestei raspunderi trebuie sa se faca pornindu-se de la intregul sistem al normelor legale care reglementeaza indatoririle parintilor; aceste norme dau continut raspunderii insesi instituite prin articolul 1000 aliniatul 2 Codul civil, ii stabilesc, cu alte cuvinte, fundamentul. (13)

Textele articolelor 1000 aliniatul 2 Codul civil si 101 aliniatul 2 Codul familiei, formeaza o unitate. Ele nu trebuie privite in mod separat sau paralel, ci in concordanta: prevederea Codului familiei prin care sunt mentionate indatoririle parintesti fundamenteaza prevederea Codului civil, care instituie raspunderea parintilor.

3 Importanta fundamentarii raspunderii parintilor

Determinarea fundamentului raspunderii parintilor pentru copiii lor minori, nu constituie doar o simpla problema teoretica, ci ea prezinta si o deosebita insemnatate practica.

Potrivit articolului 1000 aliniatul 5 Codul civil prezumtiile care stau la baza raspunderii parintilor sunt prezumtii legale cu caracter relativ, si care, in consecinta, pot fi inlaturate prin proba contrarie. Prin aceasta proba parintii trebuie sa dovedeasca ca "n-au putut impiedica faptul prejudiciabil" (articolul 1000 aliniatul 5 Codul civil). Insa, in functie de conceptia adoptata cu privire la fundamentul raspunderii, obiectul probei contrarii va fi diferit, dupa cum se are in vedere simpla obligatie a parintilor de supraveghere, ori dubla obligatie, de supraveghere si educatie, ori supraveghere si crestere.

Intre criticile pe care adeptii conceptiei potrivit careia raspunderea parintilor trebuie intemeiata pe "culpa de supraveghere" le aduc conceptiilor potrivit carora raspunderea trebuie sa fie intemeiata pe indatorirea de "supraveghere si educatie" ori de "supraveghere si educatie a copilului", a fost si aceea ca prin extinderea, in acest fel, a obligatiilor parintilor, se creeaza o dificultate in posibilitatea administrarii probei contrarii cerute pentru rasturnarea prezumtiilor instituite de lege.

In literatura de specialitate s-a aratat ca aceasta critica este, in realitate, un argument in sprijinul adoptarii unor conceptii de raspundere sporita a parintilor. Cu cat parintele va fi mai expus a se vedea obligat la repararea civila a prejudiciilor pricinuite de copilul sau, cu atat diligenta pe care o va pune in indeplinirea celor doua indatoriri la care ne referim, va fi mai mare. (14)

Adaugam la acest argument si pe acela ca, exonerarea de raspundere civila a parintilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori, fara o verificare minutioasa a modului in care acestia si-au indeplinit toate indatoririle care le reveneau ar crea o profunda inechitate in dauna victimei prejudiciului, pe seama caruia ar fi pusa sarcina integrala a suportarii prejudiciului cauzat, prin fapta ilicita, de copilul minor al altei persoane. (15)

Note Bibliografice

1. A se vedea Constantin Statescu - "Raspunderea civila delictuala pentru fapta altei persoane", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1984, pagina 26

Liviu Pop - "Teoria generala a obligatiilor". Editura Lumina Lex 1998, pagina 240

3. In sensul acestei fundamentari se pronunta de exemplu, Vasile Longhin - "Responsabilitatea civila a parintilor pentru faptele ilicite ale copiilor lor minori", in: Revista Legalitatea populara, numarul 6/1956, pagina 677; Ion M. Anghel, F. Deak, Marin F. Popa - "Raspunderea civila", Editura Stiintifica, Bucuresti 1970, pagina 147-148; Otilia Calmuschi - "Aspecte ale raspunderii parintilor pentru fapta copilului minor desprinse din practica judiciara" in: Studii si Cercetari juridice, numarul 4/1978, pagina 348

4. Plenul Tribunalului Suprem, decizia de indrumare numarul 6/1973, in: Culegerea de decizii pe anul 1973, pagina 54

5. De exemplu: Tribunalul Suprem, sectia penala, decizia numarul 160 din 24 ianuarie 1973, in: Culegerea de decizii pe anul 1973, pagina 172; Tribunalul judetului Neamt, decizia penala numarul 5/1970, in: Revista Romana de Drept numarul 7/1970, pagina 184; A se vedea si nota critica semnata de A.Glavan la decizia penala numarul 413/1972 a Tribunalului judetului Bacau, decizie prin care se considerase ca parintii nu raspund civil pentru prejudiciile cauzate de un copil minor care a comis o infractiune dupa ce a fugit dintr-un centru de reeducare, deci intr-un moment in care nu se afla sub supravegherea lor, in: Revista Romana de Drept numarul 9/1973, pagina 135

6. A se vedea in acest sens M.Eliescu - "Raspunderea civila delictuala", Editura Academiei, Bucuresti 1972, pagina 256

7. Tribunalul Suprem, sectia penala, decizia numarul 1777 din 9 august 1976, in: C.Statescu, C.Barsan - "Teoria generala a obligatiilor", Editura All, Bucuresti 1997, pagina 201

8. Tribunalul Suprem, decizia numarul 4 din 17 ianuarie 1997, in: Culegerea de Decizii pe anul 1977, pagina 310-313

9. A se vedea Tribunalul judetean Timis, decizia civila numarul 104 din 25 ianuarie 1980, in: Revista Romana de Drept numarul 8/1980, pagina 59

10. Aceasta conceptie a fost formulata de Eugen A.Barasch, Ion Nestor, Savelly Zilberstein - "Ocrotirea parinteasca", Editura Stiintifica, Bucuresti 1960, pagina 155-156; Aceasta opinie a fost adoptata si de Paul Petrescu - "Examen al practicii judiciare privind continutul prezumtiei de culpa a parintilor pentru prejudiciul cauzat de copiii lor minori", in: Revista Romana de Drept numarul 6/1981, pagina 62

11. A se vedea Tribunalul Suprem, sectia penala, decizia numarul 2154/1983 in: Revista Romana de Drept numarul 7/1984, pagina 65

1 Tribunalul Suprem, decizia numarul 100 din 22 octombrie 1979, in Culegerea de decizii pe anul 1979, pagina 483

13. Constantin Statescu, opera citata, pagina 31

14. E.A.Barasch, I.Nestor, Savelly Zilberstein, opera citata, pagina 156

15. C.Statescu, C.Barsan, opera citata, pagina 202