Forma de stat

Forma de stat

Prin sintagma "forma de stat" se desemneaza modul in care este organizata puterea, continutul puterii, structura interna si externa a puterii.

Din acest punct de vedere se identifica urmatoarele elemente componente ale "formei de stat":

forma de guvernamant;

regimul politic;

structura de stat.

a) Forma de guvernamant

Prin forma de guvernamant intelegem modul in care sunt constituite si functioneaza organele supreme. Ea se raporteaza cu precadere la trasaturile definitorii ale sefului statului, cum este desemnat, raporturile sale cu puterea legiuitoare .

Din punct de vedere al formei de guvernamant, statele se impart in monarhii si republici. Inca din antichitate au existat preocupari pentru definirea formei de guvernamant si consecintele organizarii statelor in diferite forme de guvernamant. In acest sens, Aristotel facea urmatoarea clasificare a formelor de guvernamant:

a)     monarhie - care are tendinta de a degenera in tiranie;

b)    aristocratie - ce are tendinta de a degenera in oligarhie;

c)     democratie - care poate degenera in demagogie.

Aceste concluzii la care a ajuns marele invatat sunt observatii ale sale asupra unei lumi la inceputurile dezvoltarii statale, nici una dintre aceste forme nu este perfecta, ea putand degenera in contrariul sau.

Cicero pledeaza pentru forma mixta de guvernamant, plecand de la experienta statului roman.

Aceasta forma ar fi, in conceptia lui Cicero, regimul senatorial al epocii de inflorire a republicii . In cadrul acestei forme statul nu este altceva decat o comunitate de drepturi, in care exista egalitatea cetatenilor si sistemul gradatiei dupa merit, conducatorul, omul de stat in general trebuie sa fie pentru cetatenii sai un exemplu de marinimie sufleteasca si de comportament civic .

Montesquieu considera ca republica isi are ca model Roma sau Atena, iar despotia isi trage originea din formele statelor din Orientul Antic. Despre monarhie autorii citati considera ca ea a aparut la statele ce s-au format pe ruinele imperiului roman.

Atunci, cand se ia in discutie regimul reprezentativ, se are in vedere Anglia si nu se face deosebire intre democratie si monarhie, important este sa fie liber cetateanul, sa fie garantata libertatea politica si separatia puterilor. Poporul nu trebuie sa ia parte la guvernare decat pentru a-si alege reprezentantii, restul apartine acestor reprezentanti, ca mandatati ai poporului.

In tara noastra, asupra acestei probleme s-au emis mai multe puncte de vedere, unele similare cu traditia - republica si monarhie, altele mai nuantate, precum cele expuse de prof. Ion Deleanu :

I.           Democratia, care cuprinde:

democratia directa;

democratia reprezentativa;

democratia semireprezentativa;

democratia semidirecta, care la randul sau se regaseste prin initiativele legislative, veto-ul popular, revocarea si referendumul.

II.        Monocratia, care cuprinde:

absolutismul monarhic;

tirania;

dictatura;

monocratia populara;

dictatura militara.

III.     Oligarhia, care cuprinde:

guvernamantul pluripersonal;

aristocratia;

plutocratia cenzitara;

partidocratia.

IV.            Forme mixte, care cuprind:

monarhia limitata;

cezarismul democratic.

V.       Forme specifice statelor socialiste:

stalinismul;

maoismul;

titoismul;

ceausismul etc.

Aceste forme de guvernamant raman insa de domeniul nuantarii, pentru ca, in principiu, doar doua forme generale sunt aproape in exclusivitate recunoscute, si anume: monarhia si republica.

Monarhia. Se caracterizeaza prin transmiterea sefiei statului (a tronului) de la un monarh la altul pe linie de rudenie sau in alte conditii stipulate in Constitutie. Deci, conducatorul statului, monarhul nu este ales. Monarhia poate fi absoluta sau constitutionala. In general, monarhia absoluta a fost specifica perioadei feudalismului. In prezent, majoritatea monarhiilor sunt constitutionale, precum cea din Anglia, Belgia, Spania, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Japonia, tarile scandinave. Ea se explica in primul rand prin traditie, monarhul avand mai mult un rol simbolic, implicarea lui directa in viata publica fiind foarte restransa . Pe buna dreptate se afirma ca "monarhul domneste, dar nu guverneaza", fiind supus regulilor de neutralitate politica, el neputand exercita nici o atributie fara ca actele sa fie contrasemnate de primul ministru sau de un alt ministru. Monarhul indeplineste si unele acte cu caracter politic si exclusive ale sefului de stat, precum dizolvarea parlamentului, numiri in functie, refuzul de a semna legi etc.

Neimplicarea politica a monarhului creeaza un echilibru mai consistent in viata politica interna, lucru demonstrat de statele-monarhii contemporane care au un grad de dezvoltare economica puternice.

Republica reprezinta forma de guvernamant in care cetatenii se guverneaza singuri, desemnandu-se sau alegand un sef de stat, denumit de regula presedinte. Alegerea sefului statului se face pentru o anumita perioada de timp, denumita mandat de 4, 5, 6, 7 ani, cu limitarea numarului de mandate pentru aceeasi persoana, de exemplu doua mandate, Romania, SUA.

Alegerea sefului statului poate fi directa, ca in sistemul electoral roman, polonez, prin electori alesi dupa anumite criterii ca in Statele Unite ale Americii sau de catre Parlament ca in Grecia., Republica Moldova, Italia, Germania, Austria etc.

Republicile pot fi prezidentiale sau semiprezidentiale, dupa modul in care seful statului este ales de Parlament sau direct prin sufragiu universal, dupa intinderea puterii acestuia, care poate fi mai mare sau mai restransa, dupa posibilitatile pe care i le confera constitutia, de a putea dizolva parlamentul, de a se implica in activitatea Guvernului, de a se subordona sau nu parlamentului.

b) Regimul politic

Regimul politic reprezinta ansamblul metodelor si mijloacelor de infaptuire a puterii, a relatiilor existente intre elementele ce alcatuiesc sistemul social-politic, relevand mai ales regimul drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor . Autorii occidentali disting trei categorii de regimuri politice, si anume:

regimuri politice democratice specifice tarilor occidentale;

regimuri politice socialist-marxiste;

regimuri politice specifice tarilor din lumea a treia.

Excluzand regimurile politice socialist-marxiste care au intrat intr-o faza de profunde schimbari, acolo unde au mai ramas, iar unele s-au descompus ori sunt intr-o perioada de descompunere aproape totala, si regimurile specifice lumii a treia, ne vom opri asupra regimurilor specifice democratiilor occidentale, retinand in acest sens urmatoarele regimuri politice posibile :

Regimul parlamentar, caracterizat prin necesitatea ca guvernul sa dispuna in orice moment de increderea Parlamentului. Deci, schimbarea majoritatii parlamentare atrage dupa sine schimbarea Guvernului. In anumite situatii, in cazul modificarii structurii fortelor politice din Parlament, daca nu se ajunge la formarea noului guvern se poate ajunge la dizolvarea parlamentului, ca in sistemul nostru.

Principiile regimului parlamentar sunt:

pozitia preeminenta a Parlamentului;

responsabilitatea politica a Guvernului si dizolvarea acestuia cu ajutorul motiunii de cenzura si cu dreptul sefului statului de dizolvare a parlamentului    daca nu se ajunge la formarea unui nou guvern intr-un termen, de regula 45 sau 60 de zile;

colaborarea dinte Guvern si Parlament.

Principalele regimuri parlamentare sunt: regimul parlamentar dualist, in care guvernul are o dubla raspundere politica in fata parlamentului si a sefului statului; regimul parlamentar monist, cand guvernul raspunde numai in fata parlamentului, ca in sistemul nostru.

Regimul prezidential

A fost inaugurat in SUA, avand ca element esential echilibrul dintre Executiv si Legislativ, determinat de independenta reciproca a celor doua puteri si de certitudinea ramanerii in functie pana la expirarea mandatului . Din aceasta rezida doua caracteristici fundamentale, si anume: monocefalismul executiv si autoritatea presedintelui si, independenta reciproca a presedintelui si a parlamentului. Nu exista astfel functia de prim-ministru, nici de guvern ca subiect de drept public, exista numai presedintele si ministrii sai.

Regimul semiprezidential sau mixt, in care se imbina existenta Guvernului care raspunde colegial si solidar in fata Parlamentului ales prin vot universal si direct, existenta institutiei presedintelui ales prin sufragiu universal si care in raporturile dintre Presedinte - Parlament - Guvern duc la tendinte prezidentialiste sau parlamentariste.

In unele din tarile europene, exemplu Franta, presedintele, cand participa la sedintele Guvernului, semneaza hotararile acestuia, fata de sistemul nostru, unde, in astfel de situatii, presedintele nu se implica cu nimic juridic. Exemplu de regimuri politice semiprezidentiale: Franta, Federatia Rusa.

Regimul politic elvetian, sau regimul de adunare, de reprezentare, in care Guvernul (Consiliul federal) este ales de catre parlamentul bicameral. Consiliul este format numai din 7 membri, iar unul din cei 7 membri este ales in fiecare an presedinte al Confederatiei elvetiene, neavand posibilitatea a doua mandate consecutive de cate un an.

In fosta republica Iugoslavia, dupa moartea presedintelui I.B.Tito, potrivit constitutiei din 1976, s-a constituit un Consiliu format din reprezentantii fiecarei republici confederale si a celor doua regiuni autonome existente. Consiliul tinea loc de Sef al statului isi alegea anual un presedinte, prin rotatie, dintre reprezentantii fiecarei republici si provincii. Aceeasi situatie a existat si in Romania dupa 30 decembrie 1947, cand functia de sef al statului era reprezentata de catre Prezidiul Marii Adunari Nationale, format din 5 membri.

c) Structura de stat

Desemneaza organizarea puterii de stat in raport cu teritoriul si populatia, raporturile ce se constituie intre elementele sistemului statal, formatiunile statale, circumscriptii administrativ-teritoriale.

Sub aspectul structurii statului, statul poate fi unitar sau compus (federativ).

Statul unitar se caracterizeaza prin urmatoarele:

pe teritoriul sau exista o singura formatiune statala;

exista o singura constitutie, un Parlament, un Guvern, un Sef de stat, un singur rand de autoritati judecatoresti;

populatia are o singura cetatenie;

statul este unicul subiect de drept international.

Exemple de state unitare: Romania, Italia, Franta, Grecia, Bulgaria etc.

Statul compus sau unional este constituit din cel putin doua state membre, care transfera, conform Constitutiei unionale, o parte din atributiile lor suverane catre statul federativ, dand nastere unui nou stat . Astfel de state sunt: SUA, Germania, Mexic, Iugoslavia, Rusia etc.

Caracteristica acestor state este:

pe teritoriul statului se regasesc mai multe formatiuni statale si una rezultata din unirea lor;

au mai multe constitutii - cate state exista - deci, exista mai multe regimuri constitutionale;

populatia are dubla cetatenie;

parlamentul federal are doua camere, din care, una reprezinta Federatia, iar cealalta statele membre;

subiect de drept international este numai federatia.

Statele care compun statul unional se numesc state federale sau ale federatiei. Ele se caracterizeaza prin:

existenta unei constitutii proprii, deci a unei ordini constitutionale proprii subordonate constitutiei federatiei: orice contencios fiind dat in competenta Tribunalului Constitutional Federal, organizat in baza Constitutiei uniunii;

au o legislatie proprie, ce nu poate contraveni legislatiei federatiei;

participa la constituirea organismelor Federatiei, conform normelor stabilite de Constitutia Federala;

populatia, desi are dubla cetatenie si reprezinta un corp distinct, este inglobata populatiei Statului Federativ. Spre exemplu, un cetatean al statului federal Arizona este cetatean american etc.

d) Asociatiile de state

Asocierea unor state a aparut in perioada decaderii sistemului feudal si aparitiei burgheziei ca o necesitate de rezolvare in comun a unor probleme nou aparute. Asocierea nu duce la pierderea identitatii politice si juridice a statelor. Se creeaza unele organisme comune, iar, in anumite cazuri, se recunoaste ca suveran o singura persoana de catre mai multe state, fara ca in aceste situatii statele asociate sa capete caracteristicile si statutul statelor federale (componente ale undei federatii).

In istoria omenirii sunt cunoscute mai multe forme de asociere, precum: Uniunea personala, Unirea reala, Uniunea specifica si Confederatia de state.

Uniunea personala este forma de asociere dintre doua sau mai multe state, sub conducerea aceleiasi persoane ca sef al statului (monarh, domn). Statele astfel asociate raman in principiu independente, relatiile reciproce fiind numai diplomatice. In istorie sunt cunoscute ca Uniuni personale: Unirea celor trei State Romanesti sub sceptrul domnitorului Mihai Viteazul la 1600, Unirea dintre Austria si Spania, intre 1516-1519; Unirea dintre Peru, Columbia si Venezuela sub Simon Bolivar si Uniunea dintre Belgia si Congo, in perioada 1885-1908.

Uniunea reala presupune ca in afara unicitatii persoanei ce reprezinta Seful statului, de regula monarhul, exista si o serie de organisme comune pentru statele membre. Aceste organe comune sunt in domeniul administratiei, si anume: un singur minister de externe, de finante, de aparare. Statele aflate intr-o astfel de situatie politico-juridica incheie intre ele acte cu caracter politic si cu caracter juridic in sensul aratat mai sus, sau convin ca, prin legi interne ale fiecarui stat, sa se stabileasca anumite reguli juridice comune tuturor. Exemplu de astfel de uniune reala avem: Principatele Unite Romane, intre 1859-1862, Austro-Ungaria, 1867-1918, Suedia-Norvegia, 1815-1905 etc. Este de preferat ca aceasta uniune reala sa se realizeze intre state vecine, cu granita comuna, pentru a fi mai operativa.

Uniunea speciala reprezinta o forma hibrid intre uniunea reala si Confederatie, osciland spre Uniunea reala sau Confederatie, de la caz la caz. Aceasta forma poate fi exemplificata cu referire la situatia Common-Wealth-ului, ce cuprinde Uniunea dintre Anglia si fostele colonii, protectorate, sau Uniunea franceza constituita in 1946 intre Franta metropolitana si departamentele si teritoriile ei de peste mari, transformata, dupa adoptarea Constitutiei din 1958, in Comunitatea dintre Franta si aceste teritorii, precum si Federatia Emiratelor Arabe Unite constituita in anul 1970 din sapte emirate, ori Republica unita Tanzania constituita in 1964, prin unirea Republicii Zanzibar si Pemba cu Republica Tanganica .

Confederatia de state

Reprezinta uniunea formata din mai multe state independente, care au interese comune si imediate si-si constituie o forma comuna de reprezentare - exemplu: Consiliu, Dieta - ce urmareste stabilitatea confederatiei prin unificarea legislatiei in anumite domenii: vamal, agricol, moneda de schimb. Fiecare stat isi pastreaza independenta nestirbita, confederatia nu devine subiect de drept international, statele membre nu sunt obligate sau nu pot fi constranse, mai precis a se subordona legislatiei comune convenite. Uniunea aceasta nu rezolva decat anumite probleme generale asupra carora s-a convenit, statele asociate putandu-se retrage oricand din Uniune in conditiile respectarii clauzelor de asociere. Este o asociatie axata pe principiul limitarii si medierii puterii confederale, deci puterea Uniunii nu se poate impune organelor interne ale statelor membre, totul se negociaza.

Aceasta forma de asociere are o anumita caracteristica, este o "compunere de state" si nu un "stat compus". Cu titlu de referinta, aratam Confederatia Statelor Amerciane intre anii 1778-1786, Confederatia germanica intre 1815-1871, Confederatia elvetiana intre 1815-1848. Asupra statutului Uniunii Europene, care, de principiu, se apropie de acest tip de confederatie prin existenta unor organisme de reprezentare, precum si a unor politici comune, in domeniile de specialitate, literatura romana si straina este neunitara in ceea ce priveste statutul juridic al acestei Uniuni, in sensul ca nu se recunoaste o suprapunere intre aceasta forma de Uniune si Confederatia de state, asa cum afirma si prof. Nistor Prista in sensul ca avem in fata o organizatie internationala iar nu o uniune de state, lucru dupa parerea noastra inexact in contextul actual, cand ponderea actiunilor Uniunii Europene asupra statelor membre a crescut foarte mult.

e) Impartirea administrativa a teritoriului national. Structura de stat interna

Dupa ce au fost prezentate diferite moduri in care se regasesc structurate statele in ceea ce priveste realizarea puterii politice, ne vom opri asupra unei probleme foarte importante, si anume modul concret de organizare, teritorial, a exercitarii puterii, ceea ce in mod curent, in practica juridica, dar si in legislatie se numeste impartirea administrativa a teritoriului, ori structura teritoriala a organelor statului.

Teritoriul national al fiecarui stat este impartit, in diferite circumscriptii teritoriale, denumite si unitati administrativ-teritoriale, precum: provincii, regiuni, departamente, comitate, arondismente, judete, orase, comune urbane sau comune rurale, sate etc., diferit de la un stat la altul si de la o perioada istorica la alta.

In tara noastra, au existat de-a lungul timpului diferite structuri teritoriale, precum: provincii, regiuni, judete, raioane, plasi, orase, comune urbane si comune rurale, sate si in cadrul unor orase, precum Bucurestiul, si sectoare administrative (subdiviziuni).

In prezent, dupa cum este cunoscut, impartirea administrativa a teritoriului Romaniei este: judetul, orasul, comuna, formata de regula din mai multe sate din care unul este satul de resedinta.

Judetul este o unitate (circumscriptie administrativ-teritoriala) determinata prin lege, care cuprind o parte din teritoriul national pe care se afla unul sau mai multe orase si un numar de comune. Teritoriul national cuprinde un numar de judete determinate ca intindere, in prezent existand 42 de judete si Municipiul Bucuresti care, din anumite puncte de vedere, juridic, politic, economic, statistic, este asimilat cu judetul.

Judetul este persoana juridica politico-teritoriala, fiind in acest fel subiect de drept public, dar si de drept privat cat priveste administrarea patrimoniului propriu. Judetul este condus de un Consiliu judetean. In fiecare judet Guvernul desemneaza cate un prefect care reprezinta interesele Guvernului in judetul respectiv, tinand seama ca administratia in teritoriu este organizata si functioneaza pe principiul autonomiei locale si pentru ca Guvernul, in conformitate cu art.101 din Constitutie, "asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a Administratiei publice". Municipiul Bucuresti este subdivizat in 6 sectoare administrative care nu au personalitate juridica, acestora revenindu-le numai o serie de activitati cu caracter strict local specifice fiecarui sector, personalitatea juridica, politico-teritoriala avand Municipiul Bucuresti.

Orasul este o structura teritoriala dezvoltata economic, industrial, social, unde nivelul de trai si de civilizatie este mai ridicat fata de comuna. Serviciile publice sunt mai dezvoltate si mai numeroase. Orasul se infiinteaza, ca de altfel toate structurile politico-teritoriale, prin lege, organica are personalitate juridica si face parte dintr-un judet. In conditiile legii, orasele pot avea in componenta lor sate apartinatoare, ce reprezinta zone mai putin dezvoltate urbanistic, care nu au o organizare proprie si fiind in imediata apropiere a orasului, a fost incorporat din punct de vedere juridic orasului.

Orasele sunt conduse de un Consiliu local si de un Primar, alesi prin vot universal si direct, pentru o perioada de 4 ani. Intre autoritatile orasului, consiliul, primar si autoritatile judetului, Consiliul judetean, prefect, nu exista raporturi de subordonare ierarhica, ci numai raporturi de autoritate care rezulta din obligativitatea executarii de catre autoritatile locale, a deciziilor autoritatilor judetene, emise in domeniile de competenta legala ale acestora.

In general, numarul populatiei unui oras este mai mare decat la comune. Anumite orase, care au o populatie mai numeroasa, o dezvoltare economico-sociala puternica, sunt declarate prin lege municipiu, avand un statut superior orasului.

Comuna este unitatea administrativ teritoriala cea mai des intalnita pe teritoriul Romaniei. comuna se caracterizeaza printr-o dezvoltare pronuntata a activitatilor cu caracter agricol si mai putin industrial. Comuna este formata din unul sau mai multe sate din care unul este sat resedinta. Exista o tendinta la nivelul autoritatilor de decizie locala, dar si guvernamentala de dezvoltare a unor servicii publice si in comune precum: servicii de telecomunicatii, aprovizionare cu apa potabila, gaze naturale, canalizare alaturi de cele deja existente ce priveste invatamantul, cultura, sanatatea, posta etc.

Statul de drept

Statul de drept sau statul de legalitate reprezinta acel stat in care puterea a fost cucerita prin mijloace democratice (alegeri libere), exista o Constitutie care asigura egalitatea membrilor colectivitatii, deci toti cetatenii avand obligatia sa respecte legea, indiferent de pozitia lor sociala, venit, credinta, iar raspunderea juridica se angajeaza nediferentiat.

In cadrul statului de drept, asigurarea garantiilor, drepturilor si libertatilor persoanelor se realizeaza prin existenta unor autoritati special create, care vegheaza continuu la respectarea Constitutiei si a legilor, exista o separatie a puterilor, o limitare a competentelor fiecarei puteri, astfel incat sa nu poata sa se substituie una celeilalte.

Dintre organele specifice statului de drept, amintim:

Ø     Curtea Constitutionala, care are rolul de a verifica concordanta dispozitiilor din actele Parlamentului, legi si Ordonantele Guvernului cu normele Constitutionale;

Ø     Curtea de Conturi, care vegheaza asupra modului de cheltuire a banilor publici de catre toate autoritatile publice, inclusiv Presedintie, Parlamentul, Guvernul precum si unii agenti economici;

Ø     Institutia Avocatul Poporului, ce are rolul de aparare a drepturilor si libertatilor cetatenilor in fata autoritatilor publice. Persoana ce indeplineste functia de Avocat al Poporului este numita de catre Senat, pe o durata de 4 ani.

Important in asigurarea principiilor statului de drept este stabilirea unor competente clare, pentru fiecare autoritate publica, in asa fel incat substituirea unei autoritati in locul alteia sa fie exclusa din punct de vedere legal.

Competenta unei autoritati reprezinta totalitatea atributiilor, a drepturilor si obligatiilor ce au fost stabilite prin lege acelei autoritati. Rezulta de aici, caracterul legal, obligatoriu si autonomia competentei oricarui organ al statului. Competenta se stabileste numai prin lege. In baza caracterului obligatoriu, orice autoritate publica, ca parte componenta a structurii statului si purtatoare a puterii de stat, are nu numai posibilitatea dar si obligatia de a-si aduce la indeplinire sarcinile, prerogativele cu care a fost investita. Astfel, actele autoritatilor publice, cu precadere ale autoritatilor legiuitoare si executive se executa din oficiu, au putere obligatorie prin ele insele, cu conditia ca in prealabil sa fi fost publicate, aduse la cunostinta celor interesati. Caracterul autonom si legal al competentei rezulta din necesitatea ca fiecare autoritate a statului si in special cele din domeniul administratiei, care se gasesc constituite intr-un sistem ierarhic sa-si realizeze numai propriile atributii. Principiul potrivit caruia "cine poate mai mult poate si mai putin" nu poate fi uzitat decat acolo unde legea permite, aceasta constituind de altfel o exceptie.

Competenta, la randul sau, este materiala si teritoriala.

Competenta materiala reprezinta ansamblul atributiilor, al problemelor ce le poate solutiona o autoritate publica. Exista autoritati care au competente materiale generale (Guvernul) si autoritati care au competente speciale (ministerele), denumite si organe de specialitate.

Competenta teritoriala porneste de la aria geografica, teritoriul asupra caruia poate sa se manifeste o autoritate publica. Astfel, Guvernul are o competenta teritoriala nationala, deci generala pe intreg teritoriul tarii, Consiliul judetean are competenta teritoriala statornicita pe raza judetului.

In domeniul autoritatilor judecatoresti, competenta este de asemenea materiala si teritoriala. In anumite situatii, instanta de grad superior, investita cu solutionarea unei cai de atac (apel, recurs) poate trimite cauza spre judecarea la instanta a carei hotarare a fost atacata cu apel sau cu recurs, dupa admiterea acestuia, sau, in limitele legii poate sa retina cauza spre rejudecare. Hotararile judecatoresti ramase definitive si irevocabile, pentru a fi executate, trebuie investite cu formula executorie, aceasta ca o garantie a drepturilor civile.

Realizarea deplina a principiilor statului de drept nu se poate infaptui fara ca judecatorii - magistrati si procurori sa se bucure de independenta si inamovibilitate, garantie extrem de importanta in infaptuirea actului de justitie, excluzandu-se prin aceasta orice ingerinta din partea vreunui factor de putere. Inamovibilitatea inseamna stabilitate, drept la cariera si atasamentul magistratului fata de ideea de justitie si de nepartinire.