Functionarea societatilor comerciale

Consideratii introductive

Prin functionarea societatii intelegem hotararile pe care societatea le ia, la nivelul organelor interne de decizie, cu privire la actele pe care urmeaza sa le incheie, in calitate de subiect de drept distinct de asociatii sai, precum si raporturile dintre asociati, ori intre acestia, pe de-o parte, si societate, pe de alta parte

Daca, in ceea ce priveste capitalul social, aporturile, subscriptia si varsamantul etc. regulile aplicabile celor doua forme societare sunt, cu mici exceptii , aceleasi, in cazul functionarii societatii sunt destul de diferite la cele doua forme societare studiate: societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.

Drepturile conferite de tilurile de participare

Titlurile de participare confera detinatorului (asociatului) atat drepturi patrimoniale, cat si nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale incorporate de titluri, conform Legii societatilor comerciale, sunt: dreptul la dividende, dreptul la partea ramasa dupa lichidarea activelor societatii si dreptul de preemptiune). Pe langa acestea, alte drepturi pot rezulta din actul constitutiv sau intelegerea partilor . Drepturile neptrimoniale incorporate de actiuni, conform aceleiasi Legi a societatilor comerciale, sunt: dreptul de a participa la sedintele adunarii generale a asociatilor, dreptul de a convoca, in anumite conditii, adunarea generala a asociatilor, dreptul de vot si dreptul la informare si de control

Dividendul reprezinta creanta asociatului asupra societatii in care detine titluri de participare, exprimata ca si cota-parte din profitul respectivei societati. Profitul distribuit poate fi aferent exercitiului financiar incheiat sau reportat de la exercitii financiare anterioare (ramase nedistribuite ori nerepartizate pentru alte destinatii). Distribuirea se decide de catre adunarea generala (ordinara, in cazul societatii pe actiuni) si se face in proportional cu participarea asociatilor la capitalul social, daca actul constitutiv nu prevede alte cote. In toate cazurile, este nula clauza prin care un asociat primeste dividende in lipsa profitului sau isi asuma toate dividendele, aceasta clauza fiind denumita "clauza leonina"

Partea ramasa in urma lichidarii reprezinta creanta asociatului asupra societatii dizolvate in temeiul caruia acesta poate participa la distribuirea sumelor obtinute in urma lichidarii activul social, dupa plata creditorilor sociali. Partea ramasa in urma lichidarii se distribuie asociatilor proportional cu participarea acestora la capitalul social, daca actul constitutiv nu prevede alte cote. Este nula stipulatia ca un asociat va beneficia de intregul activ ramas, respectiv ca altul nu va beneficia de nimic, aceasta fiind considerata tot o clauza leonina.

Dreptul de vot este dreptul nepatrimonial in temeiul caruia un asociat isi exprima pozitia "pentru" sau "impotriva" unei probleme supuse dezbaterii, in cadrul unei sedinte a adunarii generale a asociatilor . Rezultatul votului este majoritar "pentru" sau majoritar "impotriva" problemei supuse votului si poate fi exprimat personal sau prin reprezentare (mandat).

Organele societatii

Fiind persoana juridica, unul din elementele definitorii ale personalitatii juridice a unei societati este existenta organelor sale decizionale. Aceasta deoarece, spre deosebire de persoana fizica, persoana juridica este o fictiune a legii si, neavand o existenta materiala, rolul vointei societare este inlocuita de vointa persoanelor fizice ce alcatuiesc organele sale.

Organele societatii sunt de patru feluri:

organul deliberativ, reprezentat de adunarea generala a asociatilor;

organul administrativ, reprezentat de administratorii societatii, respectiv membrii consiliului de administratie ori membrii consiliului de supraveghere, in cazul societatii pe actiuni (in functie de sistemul adoptat, unitar sau dualist);

organul executiv, reprezentat de directorii executivi (managerii) societatii, respectiv membrii directoratului, in    cazul societatii ep actiuni ce adopta sistemul dualist, si

organul de control, reprezentat de cenzorii, respectiv auditorii financiari ai societatii, dupa caz.

Adunarea generala

Adunarea generala este organul format din totalitatea persoanelor - fizice sau juridice - care au calitatea de asociat intr-o societate comerciala. In functie de forma juridica a societatii, adunarea generala poarta denumiri specifice; in speta, in cazul societatii pe actiuni, aceasta se numeste adunare generala a actionarilor (actionarii fiind asociatii societatii pe actiuni). In cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, asociatul respectiv indeplineste rolul adunarii generale a asociatilor.

NOTA:

In continuare, prin "adunare generala a asociatilor" vom intelege atat adunarea generala a asociatilor unei societati cu raspundere limitata, cat si adunarea generala a actionarilor unei societati pe actiuni, daca in context nu se prevede altfel in mod expres.

Adunarea generala a asociatilor este forul deliberativ al unei societati comerciale si reprezinta vointa sa suprema. Peste aceasta vointa nu poate sa treaca nici unul din celelalte organe ale societatii, acestea din urma subordonandu-se toate adunarii generale sau raportandu-i acesteia.

Felurile adunarii generale

In functie de atributiile ce cad in competenta adunarii generale, aceasta este de doua feluri: (i) ordinara si (ii) extraordinara.

NOTA:

Aceasta deosebire este specifica numai societatii pe actiuni; de aceea, cand vom folosi termenii "adunare generala ordinara" sau "adunare generala extraordinara", ne vom referi exclusiv la adunarea generala a actionarilor.

Intre cele doua feluri de adunari nu exista subordonare sau, altfel spus, nu se poate spune ca hotararile ce cad in competenta uneia sunt mai importante decat cele care cad in competenta celeilalte. Diferenta dintre ele este data de faptul ca, asa cum sugereaza si denumirile diferite ce le poarta, adunarea generala ordinara delibereaza asupra problemelor repetitive si care apar in viata societatii cel putin o data pe an, spre deosebire de adunarea generala extraordinara care delibereaza asupra unor probleme care apar in mod deosebit. Adunarea generala extraordinara nu poate lua hotarari ce tin de adunarea ordinara sau invers, orice derogare statutara de la aceasta regula constand in transferul de atributii de la o adunare la cealalta (pentru a beneficia de conditiile diferite de cvorum si majoritate cu care se adopta hotararile in cadrul celor doua feluri de adunari) fiind nula.

Competenta adunarilor generale

Sunt de competenta adunarii generale ordinare a actionarilor, conform art. 111 alin. 2 din Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari:

discutarea, aprobarea, modificarea situatiilor financiare sau oricarui raport financiar-contabil pregatit la cererea adunarii generale sau a oricarui creditor, dupa luarea in considerare a rapoartele administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari ;

autorizarea distribuirii de dividende catre actionari ;

evaluarea activitatii membrilor organului administrativ

aleagerea administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari (si revocarea) oricand considera oportun;

aprobarea remuneratiei si garantiei administratorilor si cenzorilor;

aprobarea Planului de Afaceri Anual si a Bugetului de Venituri si Cheltuieli Anual, precum si a oricarei modificari substantiale a acestora;

gajarea, inchiderea sau desfiintarea uneia sau mai multora dintre unitatile societatii

Sunt de competenta adunarii generale extraordinare a actionarilor, conform art. 113 din Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari:

majorarea sau reducerea capitalului social;

modificarea obiectului de activitate al societatii;

modificarea formei juridice a societatii;

mutarea sediului social al societatii;

fuziunea sau divizarea societatii;

infiitarea sau desfiintarea de sedii secundare fara personalitate juridica (sucursale, puncte de lucru, agentii etc.);

dizolvarea si lichidarea societatii ;

emiterea de obligatiuni;

conversia actiunilor dintr-o categorie in alta

conversia unei categorii de obligatiuni in alte categorie sau in actiuni;

orice modificare a actului constitutiv;

orice alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare[10].

In cazul societatii cu raspundere limitata, legea nu face diferenta intre adunare ordinara sau extraordinara, art. 194 din Legea societatilor comerciale enumerand atributiuni care, in cazul societatii pe actiuni, se regasesc fie in competenta adunarii ordinare, fie in competenta adunarii extraordinare. Astfel, sunt de competenta adunarii generale a asociatilor urmatoarele hotarari:

aprobarea situatiilor financiare anuale si stabilirea repartizarii profitului net;

desemnarea administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari, revocarea lor si descarcarea acestora de gestiune;

urmarirea administratorilor si/sau cenzorilor/auditorilor financiari pentru daunele pricinuite societatii;

modificarea actului constitutiv;

orice alta hotarare pentru care Legea societatilor comerciale cere aprobarea hotararii adunarii generale, ordinare sau extraordinare, a actionarilor, cu exceptia celor care sunt proprii doar societatilor pe actiuni (in principiu, cele care sunt incompatibile cu caracterul intuitu personae al societatii cu raspundere limitata

Convocarea adunarilor generale

Sedintele adunarilor generale ale asociatilor se convoaca ori de cate ori este nevoie, cu exceptia adunarii generale ordinare anuale (atat a actionarilor cat si si a asociatilor) care, in mod obligatoriu, trebuie sa aiba loc in cel mult patru luni de la incheierea exercitiu financiar. Motivele convocarii adunarii ordinare sunt: (i) discutarea situatiilor financiare pentru a fi depuse apoi la Administratia Financiara si la Registrul Comertului; (ii) aleagerea administratori si cenzori/auditori financiari, neputand functiona fara acestia; (iii) repartizarea eventualului profit rezultat la sfarsitul unui exercitiului financiar s.a. Asadar, dupa cum se observa, interesul adoptarii hotararilor ce tin de competenta adunarii generale ordinare depaseste nivelul de interes al societatii si asociatilor, implicand si organul fiscal si toti tertii care, de exemplu, vor sa stie situatia patrimoniala a societatii. In cazul adunarii generale extraordinare, chiar daca hotararea este importanta, poate chiar vitala pentru societate, aceasta nu depaseste nivelul de interes al societatii si al asociatilor acesteia.

Convocarea sedintei adunarii generale se face pentru ambele forme societare de catre administratori, cu respectarea termenelor si formalitatilor de publicare/instiintare prevazute de lege. In cazul in care administratorii nu isi indeplinesc aceasta obligatie, ea cade in sarcina cenzorilor/auditorilor financiari sau, in extremis, poate fi ceruta direct instantei de judecata de orice asociat care detine cel putin 10% din capitalul social.

Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare

Sedinta adunarii generale se tine la sediul societatii sau in alt loc prevazut in convocator, la sedinta putand participa asociatii care detin aceasta calitate la data de referinta. Aceasta din urma este o data calendaristica stabilita de catre administratori si mentionata in convocator. Pentru a se putea lua in mod valabil, hotararile adunarii generale trebuie sa indeplineasca cerintele de cvorum si majoritate cerute de lege. Prin cvorum se intelege prezenta unui anumit numar de asociati, raportat la intreg capitalul social. Prin majoritate se intelege 50% plus unu din voturile exprimate in adunarea generala a asociatilor, procent raportat fie la partea de capital reprezentat de asociatii prezenti (majoritate relativa sau simpla), fie la intreg capitalul social (majoritate absoluta). Societatea comerciala ia decizii in cadrul adunarii generale pe principiul majoritatii, minoritatea fiind obligata sa respecte hotararile luate de majoritate cu respectarea legii. In cazul in care o hotarare este nelegala (nu si inoportuna), actionarii minoritari care au votat impotriva sau nu au fost prezenti pot cere instantei de judecata anularea ei.

Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale se publica in monitorul oficial. De la data publicarii, hotararile pot fi puse in executare; de asemenea, de la aceeasi data incepe sa curga si termenul legal in care hotararile nelegale ale adunarii pot fi atacate in instanta. In cazul in care instanta anuleaza hotararea, aceasta inceteaza sa-si mai produca efecte retroactiv, ca si cum nu ar fi existat niciodata. Odata cu cererea de anulare, asociatii petenti pot cere instantei si suspendarea hotararii, pana la pronuntarea unei decizii cu privire la cererea de anulare.

Administrarea si conducerea executiva a societatii

Administrarea societatii inseamna stabilirea politicii generale, economice si functionale, a societatii, in limita legii si a hotararilor adunarilor generale ale asociatilor. O societate pe actiuni poate adopta sistemul de administrare unitar sau dualist. In cadrul sistemului unitar, respectiv dualist membrii organului de administrare formeaza un consiliu de administratie, respectiv un consiliu de supraveghere care, la fel ca si adunarea generala, tine sedinte in urma unor convocari si ia decizii in conditii de cvorum si majoritate, decizii care pot fi, bineinteles, cenzurate de adunarea generala (nu si de instanta de judecata, direct).

Daca adunarea generala decide in problemele importante ale societatii, conform legii si actului constitutiv, in privinta celorlalte probleme importante, dar care nu sunt de competenta adunarii generale, decide consiliul de administratie sau consiliul de supraveghere, dupa caz. Administratorii, respectiv membrii consiliului de supraveghere sunt desemnati de catre adunarea generala a asociatilor pentru o perioada determinata. Poate avea aceasta calitate orice persoana, daca nu este decazut din dreptul de a detine o astfel de functie Ei sunt, in general, impusi de detinatorii majoritatii capitalului social si reprezinta interesele acestora din urma in societate, cu conditia ca acestea sa nu fie contrare chiar interesului societatii insasi. Regulile care le guverneaza activitatea sunt cele de la mandat.

Operatiunile determinate ale societatii si care se produc zi cu zi, in cazul societatilor care depasesc stadiul de antreprenoriat, sunt in sarcina unor directori (directori executivi, manageri), care formeaza impreuna managementul sau executivul societatii. Managerii sunt profesionisti in domeniul lor si dau socoteala in mod direct administratorilor sau membrilor consiliului de supraveghere. Regulile care guverneaza activitatea lor sunt cele ale contractului de munca. Competentele administratorilor, intre ei, precum si intre ei, pe de-o parte si membrii consiliului de supraveghere, pe de cealalta parte, difera atat la nivel legal cat si practic de la o forma societara la cealalta. Astfel, in cazul societatii cu raspundere limitata de dimensiuni mici , administratorii - care sunt si fondatori si asociati - sunt, de cele mai multe ori, si manageri ai societatii, deci fac atat acte de administrare, cat si acte de executie, fara ca legea sa prevada o incompatibilitate intre calitatea de administrator si cea de director executiv. De altfel, la nivelul unei societati mici, actele de administrare si cu actele de executie se confunda . Dimpotriva, in cazul societatii pe actiuni, calitatea de administrator este, in principiu, diferita de cea de manager . In cadrul formei societare a societatii pe actiuni, principala diferenta dintre membrii consiliului de administratie si cei ai consiliului de supraveghere este aceea ca administratorii stabilesc directiile principale de activitate si de dezvoltare a societatii , pe cand cei din urma reprezinta doar veriga de legatura intre directori si actionari.

Daca, in cazul societatilor mici (indiferent de forma juridica), cumulul dintre calitatea de administrator si cea de managar este normala, in cazul societatilor mari si, in special a societatilor pe actiuni deschise, acest lucru este nepermis, inexistenta directorilor executivi profesionisti creand incertitudine si confuzie. In marile societati de capitaluri, atat in Romania cat si in alte tari, diviziunea muncii intre actionari, administratori si manageri este clara. Astfel, actionariatul trebuie sa se preocupe doar ca administratorii sa isi indeplinesca in mod eficient rolul de a cauta manageri competenti, care sa duca la cresterea profitului societatii si sa ii supravegheze pe acestia din urma. Din aceasta cauza este preferabil ca si administratorii sa dispuna de cunostintele necesare unei alegeri, respectiv a unei supravegheri eficace. Deciziile importante ale consiliului de administratie pot fi supuse aprobarii adunarii generale inainte de punerea lor in practica sau pot fi, ulterior, confirmate sau infirmate de aceasta, in calitate de for suprem de decizie la nivelul societatii. In general, actionarii (dar si asociatii, in functie de dimensiunile societatii) depind de administratori, care fiind mai aproape de miezul problemei, pot veni cu solutii. Facand o paralela cu regulile constitutionale, adunarea generala ar fi electoratul, consiliul de administratie ar fi parlamentul, iar managementul ar fi guvernul. Asa cum nu electoratul este cel care sanctioneaza in mod direct guvernul, ci parlamentul, pe calea motiunii de cenzura, asa nici actionarii nu intervin in mod direct in managementul societatii, lasand acest lucru pe seama administratorilor. La randul lor, administratorii pot fi divizati in opinii. De aceea, o sarcina reprezentand mai mult decat o simpla rutina pentru actionari este monitorizarea activitatii administratorilor nu numai in raport cu performantele financiare ale societatii, dar si cu modul in care societatea serveste intereselor clientilor, isi motiveaza angajatii sau castiga sprijinul autoritatilor publice.

Controlul gestiunii (administrarii) societatii

Controlul activitatii societatii este exercitat de cenzori sau auditori financiari, al caror rol este de a informa adunarea generala, statul si creditorii asupra acestei activitati. Pe cand auditorii sunt, in mod obligatoriu, profesionisti, membri ai unui corp profesional, cenzorii pot fi si persoane desemnate din randul asociatilor.

Cenzorii

In societatea pe actiuni, existenta comisiei de cenzori formata din trei persoane avand calitatea de membru (si inca trei avand calitatea de supleanti ) este obligatiorie. In cazul societatii cu raspundere limitata, numirea unuia sau mai multi cenzori este obligatorie la cele cu cel putin 15 asociati si facultativa la celelalte.

Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice. In cazul in care nu au calitatea de asociat, acestia trebuie sa fie experti contabili sau contabili autorizati. Legea prevede anumite incompatibilitati pentru cenzori. Nu pot fi asadar cenzori: (i) persoanele aflate in relatii de casatorie, rudenie sau afinitate pana la gradul IV inclusiv, (ii) persoanele care primesc orice fel de remuneratie de la societate, alta decat pentru activitatea de cenzorat si (iii) persoanele carora le este interzisa functia de administrator. Temeiul incompatibilitatii este fie cel al conflictului de interese, fie cel al moralitatii.

Conform art. 163 din Legea societatilor comerciale, controlul cenzorilor consta in supravegherea gestiuni societatii, verificarea legalitatii si acuratetii situatiilor financiare, verificarea tinerii regulate a registrelor si a corectitudinii evaluarii elementelor patrimoniale, evaluare prezentata in situatiile financiare.

Auditorii financiari

Conform art. 160 alin. 1 din Legea societatilor comerciale, situatiile financiare ale societatilor comerciale supuse obligatiei legale de auditare, precum si cele care adopta sistemul dualist trebuie auditate de catre auditori financiari.

Auditorul financiar este persoana fizica sau juridica ce dobandeste aceasta calitate in conditiile legii si reglementarilor emise de organizatia profesionala colectiva care coordoneaza, autorizeaza si supravegheaza in numele statului activitatea de audit. Aceasta organizatie este Camera Auditorilor Financiari din Romania, persoana juridica de utilitate publica fara scop lucrativ.

Activitatea de audit financiar este reglementata de OUG nr. 75/1999, republicata , cu modificarile si completarile ulterioare. Conform art. 2 din acest act normativ, auditul financiar reprezinta activitatea de examinare, in vederea exprimarii de catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, in conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internationale de audit si adoptate de Camera Auditorilor Financiari din Romania.

Activitatea de audit financiar este diferita atat de cea de cenzor, cat si de cea de contabil. Fata de cenzori, care pot sau nu sa fie persoane specializate, auditorii financiari sunt in mod obligatoriu specialisti, membri ai unui organizatii profesionale (Camera Auditorilor Financiari din Romania). Fata de contabili, auditorii financiari au un mandat in a carui exercitare se bucura de independenta fata de societate. De asemenea, ei sunt independenti si fata de orice autoritate a statului, fiind supusi numai principiului obiectivitatii si integritatii profesionale. Independenta auditorilor financiari presupune interdictia acestora de a se afla in raporturi de munca sau civile cu societatile auditate sau de a avea alte interese materiale directe sau indirecte cu acestea din urma, cu exceptia onorariilor cuvenite pentru activitatea prestata in calitate de auditor.

Categoriile de entitati care sunt obligate sa-si organizeze activitate de audit intern, in vederea auditarii situatiilor lor financiare auditate in conformitate cu standardele de audit adoptate de Camera Auditorilor Financiari din Romania (pe baza standardelor autohtone, armonizate cu standardele europene si internationale) se stabilesc de catre Ministerul Finantelor in acord cu Programul de implementare a reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate. Acestea din urma fac obiectul Ordinul ministrului economiei si finantelor 1752/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, act normativ care obliga agentii economici care depasesc cumulat un volum de vanzari (cifra de afaceri) si un numar de salariati sa-si intocmeasca situatiile financiare atat in conformitate cu standardele romanesti de contabilitate, cat si cu cele europene si internationale. In afara agentilor economici obligati sa raporteze financiar conform actului normativ mai sus mentionat, nimic nu interzice oricarui alt agent economic, indiferent de forma de organizare, de a-si audita extern situatiile financiare In toate aceste cazuri, auditul se face de catre firme specializate, de cele mai multe ori multinationale, la activitatea respectiva participand o intreaga echipa care sa culeaga date, sa analizeze si sa interpreteze aceste date.

Transferul titlurilor de participare

Transferul titlurilor de participare reprezinta transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, indiferent de tip, in modalitatile stabilite de lege, in functie de forma sau tipul societatii emitente. In toate cazurile, atunci cand transmiterea se face prin acte inter vivos, actul are caracter contractual; in plus, daca se face cu titlu oneros, contractul are caracter comercial, indiferent de calitatea partilor (comercianti sau nu), conform art. 3 pct. 4 C. Com.

Dreptul de proprietate asupra titlurilor de participare nominative se transmite prin declaratie a cedentului si cesionarului in registrul asociatilor, respectiv actionarilor emitentului si prin mentiunea facuta pe fiecare titlu (in cazul in care acestea sunt emise in forma materiala). Desigur ca, fiind supletive, aceste reguli pot fi inlocuite sau dublate (la ambele forme societare) de un contract de cesiune incheiat in forma scrisa care cuprinde toate elementele de valabilitate a unui contract, inclusiv pretul (in cazul cesiunii cu titlu oneros), ca parte a obiectului contractului. Fiind insa un element confidential in multe cazuri, acesta ramane necunoscut atat societatii emitente, cat si celorlalti terti, cea dintai luand la cunostinta despre transfer fie prin notificarea cesiunii (in cazul in care actul constitutiv permite), fie prin intermediul declaratiei din registrul asociatilor/actionarilor, iar cei din urma prin eventuala mentiune facuta la registrul comertului. Normele registrului comertului prevad ca mentiunea in registrul comertului privind modificarea actionariatului unei societati pe actiuni nu este obligatorie, dar daca totusi se solicita, aceasta se inscrie in registrul comertului printr-o confirmare a administratorului societatii privind inregistrarea transferului in registrul actionarilor. Lipsa informarii formale a societatatii, respectiv a registrului comertului, are aceleasi efecte ca in dreptul comun, respectiv inopozabilitatea fata de societate, respectiv fata de alti terti a transferului, altfel transferul fiind perfect valabil intre parti de la data acordului de vointa, conform dreptului comun. Formalitatile de inscriere a cesiunii sunt edictate in vederea stabilirii proprietatii fata de societate si terti, ramanand ca proprietatea sa se stabileasca conform dreptului comun. In caz de cesiune catre doi cesionari succesivi ai aceluiasi cedent, se va considera proprietar legitim fata de societate acela care va face primul cesiunea opozabila societatii, conform prevederilor legii sau ale actului constitutiv, in cazul in care partile au prevazut, de exemplu, posibilitatea notificarii cesiunii. Daca efectele inopozabilitatii fata de terti sunt neglijabile, efectele inopozabilitatii fata de societate sunt severe, echivaland cu inexistenta, pentru societate, a transferului. Acesta deoarece societatea recunoaste drept asociat doar persoana inscrisa in registrul asociatilor/actionarilor, ca fiind singura indreptatita, din punct de vedere al societatii, sa exercite drepturile derivand din calitatea de asociat/actionar

In cazul actiunilor dematerializate, cerinta mentiunii facute pe spatele actiunii este fara obiect, ramanand insa valabile toate celelalte conditii expuse mai sus. Cat priveste certificatul de actionar (pentru societatile inchise), respectiv extrasul de cont (pentru cele deschise) al cedentului, transmiterea lui nu produce nici un fel de efect, acesta pierzandu-si valabilitatea dupa cesiune, cesionarului urmand sa ii fie emis un nou document continand mentiunile prevazute de lege, inclusiv datele de identificare ale acestuia din urma.

In ceea ce priveste actiunile la purtator, transmiterea dreptului de proprietate se face prin simpla traditiune, ca in cazul tuturor titlurilor emise la purtator. In acest caz, societatea va recunoaste drept actionar pe cel care se afla in posesia fizica a actiunilor, ceea ce inseamna ca, pentru exercitarea drepturilor conferite de astfel de actiuni, titularul va trebui sa le depuna la societate pentru a dovedi calitatea de a exercita aceste drepturi. Deci traditiunea actiunilor este in primul rand o conditie de opozabilitate fata de societate si terti, echivalenta cu inscrierea transferului asupra actiunilor nominative in registrul actionarilor, proprietatea asupra lor putandu-se transfera insa si prin incheierea unui act de cesiune.

Totalitatea transferurilor actiunilor (si chiar si partilor sociale) de la detinatorii lor initiali reprezinta piata secundara de capital. Din toate aceste transferuri, cele avand ca obiect valorile mobiliare reprezinta piata secundara organizata, piata care este reglementata si supravegheata de CNVM. Spre deosebire de piata primara, care presupune o finantare a societatii emitente deoarece banii proveniti din vanzarea titlurilor de participare reprezinta aporturi de capital social care intra in societate, piata secundara este cadrul institutional prin care detinatorii titlurilor respective isi valorifica ceea ce pentru ei a reprezentat, la moment dat (momentul subscriptiei sau dobandirii ulterioare), o investitie.

In cazul societatilor cu raspundere limitata, art. 202 din Legea societatilor comerciale prevede libera circulatie (transferabilitate) a partilor sociale doar intre asociati. Transmiterea catre terti este permisa numai daca a fost aprobata de asociatii reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social. Aceasta aprobare rezida din caracterul intuitu persoanae al societatii cu raspundere limitata. In cazul societatii pe actiuni, nu exista restrictii legale privind libera circulatie a actiunilor insa astfel de restrictcii pot fi stabilite pe cale conventionala (de exemplu, prin actul constitutiv). Astfel de clauze sunt in principiu valabile in cazul societatilor de tip inchis, insa sunt incompatibile cu statutul unei societati deschise ale carei actiuni, fiind calificate ca si valori mobiliare, sunt liber transferabile (art. 215 din Legea pietei de capital).