IMPORTANTA "ORIENTARII PSIHOLOGICE" IN CADRUL TEORIILOR CAUZALITATII

Importanta "orientarii psihologice" in cadrul teoriilor cauzalitatii

Orice domeniu de cunoastere umana care - prin multitudinea de date care le vehiculeaza, prin obiectul scopul ei functiile sale ca si prin metodele de cercetare pe care le utilizeaza - se constituie ca o stiinta autonoma, nu se poate dispensa de analiza cauzelor fenomenului sau fenomenelor constituind sfera sa de preocupari.

Cauzalitatea constituie cea mai importanta problematica a criminologiei, de tip traditional, adica a criminologiei trecerii la act stefani si levasseur, subliniind importanta cauzalitatii in campul cercetarii criminologice, definesc chiar aceasta stiinta ca fiind aceea care studiaza delincventa pentru a-i descoperi cauzele, geneza, procesualitatea si consecintele, pe scurt, ca "studiu al cauzelor delincventei".

Pentru ca acceptarea ideii de cauzalitate presupune ipse facto acceptarea ideii de determinare - cauzalitatea nefiind altceva decat o latura a procesualitatii de determinare - este, de la sine inteles, ca implicarea ei in studiul criminologiei presupune mai intai legitimarea ideii mai generale de determinare. sub acest aspect, o prima constatare ce se impune este aceea ca nu toate conceptiile si teoriile care au frecventat domeniul criminologiei au acceptat ideea unei determinari endo sau exogen a comportamentului criminal, acesta fiind atribuit uneori capacitatii de decizie si optiune libera a individului. in aceasta privinta, citam ca reprezentative : scoala clasica de inspiratie becariana, teoria rezistentei la frustrati pusa in circulatie de w. recless si teoria noii criminologii - toate socotind criminalitatea ca un produs al liberei vointe a individului.

Majoritatea zdrobitoare a conceptiilor si teoriilor care au dominat sau continua sa stea in atentia specialistilor - oferind sau incercand sa ofere si solutii de predictie sau profilaxie a crimei - au insa la baza ideea ca infractiunea se constituie ca un act de comportament determinat de anumite cauze, ceea ce implica recunoasterea caracterului cauzal, procesual al criminalitatii, conditionarea sa mai mult sau mai putin complexa.

Examinand din perspectiva globala modul de abordare a cauzalitatii in criminologie, putem remarca, ca pana in prezent s-au formulat cu claritate cateva moduri fundamentale de raspuns, unele de tip reductionist tinzand spre o explicatie preponderent unifactoriala, altele de tip complex, exprimand tendinta opusa de a pune criminalitatea pe seama unei determinari complexe, plurifactoriale.

Cea mai cunoscuta perspectiva de abordare a genezei comportamentului deviant este cea care sustine ca etiologia acestuia se sprijina pe factori ce rezida in personalitatea infractorului. in cadrul acestei orientari, actul infractional a fost conceput in dependenta de personalitatea infractorului, personalitate considerata ca o sinteza de elemente subiective specifice ce confera atat explicatia, cat si factorul dominat de geneza a comportamentului aberant. in criminologie s-au conturat , astfel, numeroase orientari si teorii - unele ridicandu-se pana la nivelul unor adevarate scoli si conceptii - cele mai raspandite fiind cea clasica, antropologica, psihologica si psihiatrica.

O alta perspectiva se bazeaza pe conceptia potrivit careia delincventa este considerata ca un fenomen complex de inadaptare sau neintegrare sociala, fenomen ce exprima o stare de disconfort, de neconcordanta conflictuala produsa intre idealul individului, sistemul sau valoric si posibilitatile oferite de societate, stare complementara cu o scadere concomitenta a functiilor sociale de control, cu rol de socializare, prevenire si integrare sociala.

In limita acestui model de abordare a cauzalitatii s-au grupat cele mai multe teorii psiho-sociologice si sociologice ale deviantei, printre care de un mare rasunet s-au bucurat: teoria frustratiei sociale, teoria conflictelor culturale, teoria subculturilor delincvente, teoria asociatiilor diferentiale s.a.

Un al treilea tip fundamental de raspuns, care a polarizat o alta mare parte dintre conceptiile criminologice - mai ales de orientare sociologica - s-a exprimat in asa numita teorie a cauzalitatii multiple sau a "teoriei factoriale". adeptii acestei orientari accepta teza unei determinari multicauzale a delincventei, aceasta fiind considerata ca rezultat al unor serii complexe si variate de factori interni(de natura biologica si psihica) si externi (de natura economica, sociala si culturala) aflate in corelatie reciproca. plecand de la ideea ca interdependenta stransa a conlucrarii acestor factori impiedica separarea si ierarhizarea unor lanturi cauzale cu caracter general, reprezentantii teoriei cauzalitatii multiple acorda pondere egala importantei etiologice a fiecarui factor in parte, apreciind ca - de principiu - nu se poate ajunge la o explicatie cauzala generala(unica) a infractionalitatii.

Observatia ce se impune din examinarea tipurilor de raspuns cu orientare determinista este aceea ca, indiferent de multitudinea si varietatea acestora, ele subscriu si la alte doua tendinte : prima vizeaza directia eliminarii oricarui rol in geneza criminala deciziei libere a individului, orientandu-se spre o determinare de tip mecanicist intern sau extern(de tip antropologic, psihopatologic ori sociologic), cealalta direct unei concilieri prudente a factorilor de personalitate libera a individului cu cei de determinare exo sau endogena, recunoscandu-se pana la urma ideea unei determinari relative a genezei comportamentului deviant si criminal.