Infractiunea complexa

Infractiunea complexa

a) Notiune si caracterizare Codul penal in vigoare a consacrat definitia infractiunii complexe in art. 41 alin. (3). Potrivit acestui text infractiunea este complexa cand in continutul sau intra ca element sau ca circumstanta agravanta o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

Sub aspectul obiectului, infractiunea complexa se caracterizeaza, in general, prin existenta unui obiect juridic complex format din doua relatii sociale.

Infractiunea complexa este susceptibila de a fi comisa in participatie. Este de mentionat ca in cazul coautoratului, faptuitorii pot sa-si aduca contributia prin infaptuirea unor actiuni identice, dar si prin actiuni deosebite, datorita imprejurarii ca actiunile ce formeaza latura obiectiva a infractiunii au un caracter eterogen.

Crearea infractiunii unice complexe de catre legiuitor este expresia unor cerinte de politica penala si de tehnica legislativa. Contopirea mai multor fapte intr-o infractiune unica asigura o caracterizare mai precisa a activitatii infractionale a faptuitorului in raport cu gradul de pericol social si, in consecinta, o ocrotire mai sigura a valorilor sociale.

b) Formele infractiunii complexe. Din definitia legala a infractiunii complexe rezulta ca aceasta se poate prezenta sub doua forme, si anume: infractiunea complexa tip sau simpla si infractiunea complexa agravata.

1. Infractiunea complexa, forma tip se caracterizeaza prin aceea ca in structura continutului sau intra ca element constitutiv o actiune incriminata de lege ca fapta de sine statatoare.

2. Infractiunea complexa calificata. Aceasta se caracterizeaza prin aceea ca in continutul sau este inclusa ca circumstanta agravanta o actiune ce constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala. In aceasta ipoteza continutul de baza reprezinta o infractiune in forma simpla si numai continutul agravat (calificat) constituie o infractiune complexa. Codul penal consacra numeroase asemenea situatii, dar cea mai tipica o constituie furtul calificat (prin efractie), prevazut de art. 209 lit. i) C. pen. In cazul acestei in fractiuni, legiuitorul ii alatura continutului de baza o circumstanta agravanta, care la randul ei constituie o fapta penala distincta, continutul se transforma intr-un continut calificat si in acelasi timp complex prin reunirea celor doua infractiuni. Efractia ca agravanta a furtului consta in distrugerea incuietorilor in vederea patrunderii intr-o anumita incapere unde se afla bunurile pe care faptuitorul intentioneaza sa le sustraga, distrugere incriminata ca fapta de sine statatoare in art. 217 C. pen.

c) Structura infractiunii complexe Infractiunea complexa cuprinde in continutul sau elementele infractiunilor reunite sau absorbite.

Obiectul juridic al infractiunii complexe este, de regula, dublu: unul principal, vizat prin savarsirea infractiunii absorbante, altul, secundar sau adiacent, vizat prin savarsirea infractiunii absorbite.

Latura obiectiva a infractiunii complexe va uni in totalitatea elementelor lor laturile obiective ale infractiunii reunite, inclusiv tipul de legatura stabilit intre cele doua elemente materiale pentru constituirea infractiunii complexe in componenta ei materiala.

d) Efecte juridice. De regula, infractiunea complexa nu necesita o prelungire in timp nici a actiunilor sau inactiunilor reunite si nici a consecintelor acestora, iar infractiunile reunite nu produc efecte separate. In consecinta, infractiunile reunite nu pot cadea separat sub incidenta unor eventuale acte de clementa, ca amnistia sau gratierea.

Infractiunea complexa se consuma la realizarea actiunilor sau inactiunilor ce reprezinta elementul material al laturii obiective si producerea rezultatelor prevazute de continutul infractiunii.