Institutiile U.E. Cadrul general - Jurisdictia comunitara

Institutiile U.E. Cadrul general

Jurisdictia comunitara

In conformitate cu art. 7 din Tratatul CE, sarcinile incredintate Comunitatii sunt realizate de:

- un Parlament european

- un Consiliu

- o Comisie

- o Curte de justitie

- o Curte de conturi,

fiecare institutie actionand in limitele atributiunilor care ii sunt conferite prin tratat.

Initial, prin tratatele de instituire a Comunitatilor europene s-au creat organe paralele cu atributiuni asemanatoare. Ele au fost unificate prin Tratatul de fuziune, astfel ca, incepand cu 1 iulie 1967 cele trei Comunitati au dispus de institutii comune.

1. Parlamentul European

1.1. Constituire

Parlamentul European, compus din reprezentanti ai popoarelor reunite in Comunitate, exercita puterile care ii sunt conferite prin Tratat (art. 189). Aceste dispozitii legale au o dubla semnificatie: prima - in sensul ca de vreme ce membrii Parlamentului reprezinta popoarele respective, ei nu pot sa fie mandatati de guvernele statelor lor spre a indeplini anumite instructiuni si nici nu pot sa fie tinuti de vreo obligatie de consultare; a doua - in sensul ca statele sunt reunite in Comunitate, ceea ce releva o comuniune de interese si aspiratii, potrivit obiectivelor ce le stabilesc. Mai mult, s-a afirmat ca membrii Parlamentului reprezinta nu numai propriile lor popoare, ci si alte popoare ale comunitatii, avand in vedere formarea grupurilor de partide politice.

Numarul total al reprezentantilor alesi este in prezent de 626, din care 99 revin Germaniei, cate 87 revine Frantei, Italiei si Marii Britanii, 64 Spaniei, 31 Olandei, cate 25 pentru Belgia, Grecia si Portugalia, Suediei 22, Austriei 21, cate 16 Danemarcei si Finalandei, 15 Irlandei si numai 6 pentru Luxembrug, fata de totalul de 567 la alegerile din 1994 si 518 anterior.

Parlamentul se intruneste in sesiune anuala ordinara care este prevazuta sa inceapa in a doua zi de marti a lunii martie, dar el se poate intruni si in sesiune extraordinara, la cererea unei majoritati a membrilor sai ori la cererea Consiliului sau a Comisiei. El isi alege presedintele si biroul dintre membrii sai (art. 197 CE). Daca nu este prevazut altfel in Tratat, Parlamentul va actiona pe baza unei majoritati absolute a voturilor exprimate. Regulile de procedura determina cvorumul (art. 198).

Organele de conducere ale Parlamentului sunt: Biroul, Conferinta presedintilor, Conferinta presedintilor birourilor permanente si temporare, Conferinta sefilor tuturor delegatiilor interparlamentare (chestorii au functii consultative).

Parlamentul isi indeplineste atributiile daca este realizat un cvorum de o treime din membrii sai. Dreptul de vot este personal, votul prin procura fiind interzis. Dezbaterile sunt publice, afara daca Parlamentul nu decide altfel cu o majoritate de doua treimi din voturile exprimate.

1.2. Atributii

1.2.1. Definirea atributiilor

In conformitate cu art. 192 din Tratat, in masura in care acesta din urma prevede, Parlamentul European participa la procesul ce conduce la adoptarea de acte comunitare, exercitand atributiile sale in cadrul procedurilor definite la art. 251 si art. 252; el da avize conforme si avize consultative (alin. 1).

1.2.2. Atributii decizionale legislative

Dupa enuntarea acestor atributii, s-ar putea discuta in ce masura Parlamentul European are o competenta decizionala de natura legislativa comunitara. Textul art. 192 alin. 1 enunta un principiu, acela al participarii la procesul ce duce la adoptarea de acte comunitare prin doua modalitati:

1. exercitarea atributiilor sale in cadrul procedurilor definite la art. 251 si art. 252, si

2. emiterea de avize conforme si formularea de avize consultative.

Un drept de cooperare al Parlamentului in luarea deciziilor este instituit in virtutea art. 252 in putine cazuri (de exemplu, art. 99 par. 5, art. 103 par. 2, o buna parte dintre trimiterile la art. 252 [fostul art. 189 C introdus prin TMs], fiind inlocuite cu trimiteri la art. 251 [fostul art. 189 B introdus prin TMs], urmare a modificarilor aduse prin TA).

Un drept decizional individual este acordat numai in materie bugetara - art. 272 si art. 273 CE.

Atributiile specifice cu caracter decizional mai pot reveni Parlamentului numai in cazuri strict determinate, cum ar fi cele privind propria organizare interna si functionarea sa, aprobarea amendamentelor ce-i sunt inaintate dupa ce s-a obtinut avizul Curtii de justitie in cazul revizuirii Tratatului CECO (art. 95 alin. ultim), elaborarea de propuneri in scopul de a se permite alegerile prin vot universal direct potrivit unei proceduri uniforme in toate statele membre si luarea unor decizii privind alegerile.

1.2.3. Atributii de ancheta si de avocat

al poporului

Parlamentul, poate, la cererea unui sfert dintre membrii sai, sa constituie o comisie temporara de ancheta pentru a examina, sub rezerva atributiilor conferite prin Tratat altor institutii sau organisme, afirmatiile de infractiune sau de rea-administrare in aplicarea dreptului comunitar, afara daca faptele afirmate sunt in discutie in fata unui organ de jurisdictie si, de asemenea, cat timp procedura jurisdictionala nu este terminata.

Pe de alta parte, este asigurat si un drept de petitionare, potrivit art. 194 si art. 195 CE, pentru orice cetatean al Uniunii, precum si pentru orice persoana fizica sau juridica rezidenta sau avand sediul sau statutar intr-un stat membru. Acest drept este un element de noutate absoluta in dreptul comunitar, ca urmare a modificarilor aduse prin Tratatul de la Maastricht (art. 21 CE).

O pozitie importanta in valorificarea dreptului la petitionare este detinuta de mediatorul numit de Parlament si abilitat sa primeasca plangerile ce provin de la persoanele mentionate si care sunt relative la cazurile de rea-administrare in actiunea institutiilor sau organismelor comunitare, cu exceptia Curtii de justitie si Curtii de prima instanta in exercitarea functiilor lor jurisdictionale (art. 195 par. 1).

1.2.4. Atributii de supraveghere si control

Functia de supraveghere si control este exercitata de Parlament, in special cu privire la Comisie, prin mai multe modalitati:

- membrii Comisiei pot sa participe, conform art. 197 alin. 2 la toate sedintele Parlamentului si, la cererea lor, vor fi audiati in numele Comisiei potrivit unei proceduri orale;

- in cadrul unei proceduri asemanatoare la care se adauga si o procedura scrisa, Comisia va raspunde oral sau in scris, la intrebarile ce i se pun de Parlament sau de membrii sai (art. 197 alin. 3);

- in cadrul unor discutii publice se va dezbate, conform art. 200, raportul general anual prezentat de Comisie;

- instituirea de comisii parlamentare care pregatesc deciziile ce se iau de Parlament si vor stabili contacte cu membrii Comisiei mai ales cand Parlamentul nu se afla in sedinta efectiv si

- depunerea unei motiuni de cenzura (art. 201).

1.2.5. Atributii consultative

In general, este utilizata expresia "dupa consultarea Parlamentului european" fara a se distinge in legatura cu natura avizului sau. Totusi, din interpretarea sistematica a dispozitiilor Tratatului, rezulta ca avizul care va fi dat in indeplinirea acestei atributiuni este consultativ, intrucat atunci cand s-a dorit sa se faca vreo distinctie in legatura cu natura avizului, textele legale au facut acest lucru. De fapt, in putine cazuri se face referire expresa la notiunea de "aviz" (art. 300 par. 3 partea I, de exemplu). Categoria avizelor conforme este prevazuta expres prin art. 11 par. 2, art. 105 par. 6, art. 107 par. 5, art. 161, art 190 par. 4, art. 300 par. 3 partea a II-a si a III-a, sau in cazul TMs - art. 49 alin. 1.

2. Consiliul european

2.1. Constituire si componenta

Consiliul este institutia comunitara careia, prin tratatele comunitare, i s-au incredintat importante atributii, pe care urmeaza sa le indeplineasca potrivit unei stricte proceduri. De aceea, compozitia sa, precum si instrumentele ce-i stau la indemana sunt astfel concepute incat actiunile comunitare sa fie bine definite si fundamentate.

Consiliul este format din cate un reprezentant din fiecare stat membru, la nivel ministerial, imputernicit sa angajeze guvernul acestui stat membru (art. 200 alin. 1). Prin urmare, membrii Consiliului sunt reprezentanti ai statelor, in domeniul decizional, la nivel politic si juridic, exprimand interesele nationale si nu vor actiona cu titlu independent (ca in cazul membrilor Comisiei).

Presedintia Consiliului este exercitata, pe rand, de catre fiecare stat membru pentru o durata de 6 luni, potrivit unei ordini stabilite prin Tratat (art. 203 alin. 2, introdus prin TMs.):

- pentru un prim ciclu de 6 ani: Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Marea Britanie;

- pentru ciclul urmator, tot 6 ani: Danemarca, Belgia, Grecia, Germania, Franta, Spania, Italia, Irlanda, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia.

Pe langa Consiliu functioneaza un Comitet al reprezentantilor permanenti ai statelor membre (Coreper), care are sarcina de a pregati lucrarile Consiliului si de a executa mandatele care le sunt incredintate de acesta (art. 207 par. 1).

2.2. Atributii

Tratatele comunitare incredinteaza, in principal, Consiliului atributiile necesare realizarii obiectivelor stabilite. In acest scop, potrivit art. 202 CE, Consiliul, in conformitate cu prevederile Tratatului:

- asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre;

- are puterea de a lua decizii;

- confera Comisiei, in actele pe care le adopta, puteri pentru implementarea regulilor pe care le stabileste, putand sa impuna unele conditii in exercitarea acestor puteri.

Actele Consiliului sunt adoptate potrivit principiului stabilit la art. 205 par. 1, in sensul ca "in afara dispozitiei contrare a prezentului Tratat, Consiliul va actiona cu majoritatea membrilor sai".

In luarea deciziilor sale Consiliul actioneaza, in mod obisnuit, pe baza unor propuneri sau recomandari ale Comisiei si, dupa caz, dupa consultarea Parlamentului sau a altor institutii ori organisme - Curtea de conturi (art. 279), BCE (art. 123 par. 4), Comitetul economic si social si Comitetul regiunilor (art. 148, art. 149 par. 4, art. 156, art. 161) ori a numai unuia dintre aceste Comitete (art. 153 par. 4, art. 151 par. 5) sau chiar a Comisiei si Curtii de justitie (art. 225A alin. 1 CE).

Consiliul incheie acorduri internationale care au fost negociate de Comisie, in virtutea art. 300 CE. In materie bugetara adopta bugetul, cu contributia legislativa a Parlamentului (art. 203 CE).

In afara actelor cu caracter normativ, Consiliul poate sa hotarasca impunerea de amenzi intr-un cuantum determinat, in procedura prevazuta la art. 104 CE privind deficitele publice (apr. 11) sau sa adreseze recomandari statelor (de exemplu art. 99 par. 4 CE - la recomandarea Comisiei, art. 149 par. 4 CE - la propunerea Comisiei).

3. Comisia

3.1. Componenta si decizii

Comisia este organul executiv comunitar cu atributii foarte importante pentru a caror indeplinire este afectata cea mai mare parte a personalului comunitar, de unde si caracterul sau de supranational.

In prezent, ea se compune din 20 membri, resortisanti ai statelor respective, alesi potrivit art. 213 par. 1 CE, avandu-se in vedere competenta lor generala si oferirea tuturor garantiilor de independenta.

Membrii Comisiei sunt numiti pentru un mandat de cinci ani (care poate sa fie reinnoit), potrivit procedurii stabilite la art. 214 par. 2 CE, sub rezerva art. 201 CE. Astfel, Consiliul intrunit in compunerea sefilor de stat sau de guvern si statuand cu majoritate calificata, desemneaza persoana pe care el intentioneaza sa o numeasca in calitate de presedinte al Comisiei, dupa care desemnarea este aprobata de Parlament.

Potrivit reglementarii in vigoare, Comisia trebuie sa cuprinda cel putin un resortisant din fiecare stat membru, fara ca numarul membrilor avand nationalitatea unui aceluiasi stat membru sa fie mai mare de doi, aceasta pentru a asigura o pondere echitabila a nationalilor unui stat.

Comisia actioneaza colectiv in conformitate cu regulile sale de procedura (adoptate la 18 septembrie 1999) si, in indeplinirea orientarilor politice stabilite de presedintele ei (art. 219 alin. 1 CE), care decide, potrivit art. 217 CE, asupra organizarii ei interne in scopul de a asigura ca ea actioneaza neintrerupt, eficient si pe baza raspunderii colective, isi fixeaza prioritatile si isi adopta programul de activitate.

Presedintele poate sa incredinteze membrilor Comisiei domenii speciale de activitate cu privire la care ei sunt in mod concret raspunzatori pentru pregatirea lucrarilor Comisiei si punerea in aplicare a deciziilor ei. El poate sa schimbe aceste insarcinari in timpul mandatului Comisiei. Membrii Comisiei isi realizeaza sarcinile care le sunt incredintate de presedinte sub autoritatea lui (art. 217 par. 2). De asemenea, poate sa stabileasca grupe de lucru ale membrilor Comisiei si le va desemna conducatorul lor.

Regulile de procedura (art. 4) instituie trei modalitati de luare a deciziilor:

"a. in sedinte, ori

b. prin procedura scrisa conform art. 12, ori

c. prin delegare, potrivit art. 13".

3.2. Atributii

Principalele atributii ale Comisiei, care ii definesc competenta au finalitatea "asigurarii si functionarii pietei comune", in conformitate cu art. 211 din Tratat. In concret, Comisia:

"- va asigura ca prevederile Tratatului si masurile luate de institutii potrivit acestuia sunt aplicate;

- va formula recomandari ori va prezenta avize asupra materiilor avute in vedere de Tratat, daca el astfel prevede ori in cazul in care Comisia considera necesar acest lucru;

- va avea puterea proprie de decizie si va participa la conturarea masurilor luat de Consiliu si Parlament in modul prevazut in Tratat;

- exercita puterile ce-i sunt conferite de Consiliu pentru implementarea regulilor stabilite de acesta".

In primul rand, Comisia are competenta decizionala si de executare. Ea poate sa adopte regulamente, sa emita directive ori sa ia decizii, asemenea atributii fiindu-i conferite direct prin Tratat, de exemplu, art. 86, sau prin delegare de catre Consiliu. Procedand astfel, Comisia va asigura executarea tratatelor comunitare si a actelor adoptate in aplicarea lor, adica legislatia primara si subsidiara.

In al doilea rand, Comisia contribuie decisiv la pregatirea si conturarea masurilor luate de Consiliu si de Parlament prin care se formuleaza politicile comunitare, prezentandu-le propuneri.

Comisia are atributii de control si de impunere ale respectarii legislatiei comunitare de catre statele membre si de catre resortisantii lor, persoane fizice si juridice, ea putand sa interzica ori sa impuna o anumita conduita, considerand-se chiar ca in aceasta privinta rolul ei de executare este suplimentat prin puteri proprii de luare a propriilor sale decizii care ar fi de natura judiciara

In sfarsit, Comisia poate sa formuleze avize sau recomandari , ca in cazurile prevazute, spre exemplu, in art. 27C si art. 27E (ambele din TMs.) sau in art. 99 par. 2 si 4, part. 104 par. 6 si 13, art. 111 par. 2, art. 120 par. 2 si 3, art. 121 par. 2, art. 133 par. 3 (toate CE) - pentru Consiliu, si in art. 77 CE - pentru statele membre.

4. Justitia comunitara. Organizare, competenta

si functionare

I. Jurisprudenta si functiile Curtii de Justitie

a Comunitatilor Europene in sistemul

Ordinii de drept comunitar

4.1. Rolul institutional al CJCE

In primul rand si inainte de orice, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE) trebuie inteleasa ca unul dintre cele cinci organe ale Comunitatii Europene (CE) . Ea reprezinta puterea judecatoreasca tipica intr-o structura, care abia corespunde categoriilor traditionale de impartire a puterilor: Consiliul si Comisia exercita, ambele, atat functii legislative, cat si executive; Parlamentul European poate fi comparat doar conditionat cu un parlament traditional. La acestea se adauga faptul ca - in calitatea sa de organ de stabilire a normelor de drept - Consiliul se recruteaza dintre reprezentanti ai executivelor nationale, precum si faptul ca statele membre pot - ca parti semnatare ale tratatelor - sa le modifice pe acestea dupa dorinta, prin conventii de drept international.

Data fiind aceasta situatie, la infiintarea Comunitatilor s-a considerat necesar sa i se atribuie CJCE o pozitie solida de putere judecatoreasca; deoarece - pe de o parte - nu s-a putut ajunge la un consens politic pentru a face ca Parlamentului sa-i revina competente legislative autentice (si, astfel, competente de control fata de executiv), dar - pe de alta parte - si pentru ca nu se dorea acordarea unui exagerat ansamblu de competente Consiliului si Comisiei, a fost conceputa o stricta competenta de control, efectuat de catre Curtea de Justitie. In pofida competentelor - intre timp largite - ale Parlamentului, aceasta constelatie a ramas, practic, aceeasi pana azi.

Dincolo de controlul interinstitutional, s-a trecut in responsabilitatea CJCE si sarcina de a realiza punerea de acord a intereselor comunitare cu acelea ale statelor membre. In fata CJCE au posibilitatea atat organele de a obliga statele membre la loialitate fata de Comunitate, cat si statele membre de a controla legalitatea modului de a actiona al organelor.

Ca urmare, CJCE joaca un rol la fel de important pentru echilibrul institutional al Comunitatii, ca si pentru raportul ei cu statele membre.

4.2. Mandatul jurisdictional al CJCE ca organ al CE

4.2.1. Generalitati

Conform art. 220 (164) al Tratatului de infiintare a CE (TCE), CJCE - ca putere judecatoreasca tipica - ii revine functia "de a asigura respectarea normelor de drept la interpretarea si aplicarea acestui tratat" . CJCE controleaza atat actele juridice, cat si modul de administrare ale Comunitatii - deci verifica atat legislativul, cat si executivul - si aplaneaza litigiile dintre fiecare organ al Comunitatii si statele membre. In plus, ei ii este incredintata - in mod general - interpretarea si alcatuirea juridica a dreptului comunitar.

Pentru functiile CJCE este valabil "principiul imputernicirii individuale limitate" , de altfel cunoscut in dreptul comunitar. Pentru jurisdictie, aceasta inseamna ca aplicarea dreptului european ramane - principal si primar - sarcina instantelor nationale, in timp ce CJCE i se atribuie numai anumite competente, care sunt definite fiecare la art. 220 (164) si urmatoarele din TCE. Practic, ele corespund diferitelor tipuri de actiuni, care sunt tratate individual in partea a II-a.

Bineinteles ca, independent de aceasta limitare, activitatea CJCE priveste toate obiectele materiale ale dreptului comunitar si - astfel, practic - toate sectoarele justitiei. In cadrul competentelor atribuite, jurisdictia CJCE este si obligatorie, adica nimeni - si mai ales - nu o poate contesta.

4.2.2. Compententa de control a CJCE

In ceea ce priveste posibilitatile de actiune ale CJCE, exista o "competenta de control" gradata, in functie de apropierea partilor implicate in raport cu ordinea de drept comunitara:

- CJCE are cele mai puternice competente de control in raportul organelor CE intre ele (exemplu: Parlamentul este de parere ca - in procedura de stabilire a normelor de drept - Consiliul nu a tinut seama suficient de drepturile sale de participare ), precum si in raportul dintre fiecare organ, exclusiv pentru totalitatea relatiilor reciproce.

- Competentele de control sunt deja ceva mai putin puternice in raportul dintre organe si statele membre: aici, CJCE verifica numai respectarea obligatiilor specifice dreptului comunitar (exemplu: Comisia acuza Austria pentru obstructionarea politicii transporturilor, din cauza taxei de trecere prin tunelul Brenner ; Republica Federala Germania acuza Consiliul din cauza unei directive, care contine o interzicere a reclamei pentru tigari

- In ceea ce priveste verificarea activitatii organelor, efectuata de persoane particulare din Comunitate si de alti terti, chiar si de terte state, se poate apela la CJCE numai in cazul afectarii individuale a celor implicati (exemplu: plangerea unei firme impotriva unei hotarari a Comisiei CE de stabilire a unei amenzi din cauza existentei unui cartel interzis prin dreptul comunitar). Nu exista nici o posibilitate de introducere a unei "actiuni populare", in sensul ca persoanele particulare pot face apel la CJCE, daca ele considera activitatea organelor ca fiind, in totalitate, nelegala.

- In raportul dintre statele membre si persoanele particulare exista o competenta a CJCE doar pentru interpretarea si verificarea valabilitatii dreptului comunitar, concretizata pe calea asa-zisei proceduri de luare a deciziei prealabile, asadar numai atunci cand instantele nationale apeleaza la CJCE pe propria lor raspundere. Fireste ca, in astfel de cazuri, consecintele juridice pentru statele membre pot fi extrem de ample (exemplu: cazul "Francovich" , in care CJCE a stabilit obligatia statelor membre de a-i despagubi pe proprii cetateni pentru cazul ca nu sunt transpuse regulamentar directivele ale caror dispozitii contin - in aceasta privinta - drepturi subiective ale persoanelor particulare).

- In raportul dintre persoane particulare exista o posibilitate de actiune a CJCE tot numai pe baza cererii - inaintate de instantele nationale - de luare a deciziei preliminare; bineinteles ca sunt mai putin frecvente cazurile in care dreptul comunitar stabileste - in raport pe orizontala - drepturi si obligatii (exemplu: interzicerea - prin clauze - a limitarii libertatii de stabilire a resedintei prin transfer la asociatii sportive private, cum s-a decis in cazul "Bosman"

4.2.3. Functiile CJCE

Conform acestei gradari a apropierii partilor implicate fata de ordinea de drept comunitara, rezulta o definire diferita a respectivei functii a CJCE (simplificat - figura 3):

- In raportul dintre organele CE, CJCE joaca rolul unei Curti Constitutionale. In privinta plangerilor functionarilor, acestui rol i se adauga functia unei instante pentru litigii de serviciu, respectiv a unei instante pentru litigii de munca.

- Calitatea de Curte Constitutionala este valabila si in raportul dintre organele CE si statele membre, si anume in privinta obligatiilor reciproce specifice dreptului comunitar.

- In raportul dintre organele CE si persoane particulare sau state terte, CJCE devine activa in mod asemanator unui tribunal administrativ, respectiv unui tribunal international.

- In raportul dintre statele membre si propii lor cetateni, sau dintre acestea si cetateni straini, instantele nationale sunt preponderent chemate sa garanteze protectia juridica, pentru respectarea normelor de drept comunitar. Aici, sarcina CJCE este numai de a asigura o aplicare unitara a dreptului comunitar de catre instantele tuturor statelor membre; deci, ea este o "instanta de asigurare a unitatii juridice", la care instantele nationale pot face apel pe calea cererii de luare a deciziei preliminare. Aceasta situatie poate avea consecinte in toate domeniile justitiei.

- Acelasi lucru este valabil in raportul dintre persoanele particulare.

4.2.4. Principalele tipuri de actiuni

Conform functiilor CJCE, la art. 220 (164) si urmatoarele din TCE sunt prevazute - in diferite situatii - urmatoarele tipuri principale de actiuni (figura 4):

- In raportul dintre organele CE sunt admise actiunea in anulare si actiunea pentru neindeplinire (art. 230-232 [173-175] din TCE). In privinta litigiilor organelor CE cu proprii salariati, mai trebuie mentionata actiunea inaintata de functionari (art. 236 [179] din TCE).

- Controlul raporturilor juridice dintre statele membre si organele CE se desfasoara tot pe baza actiunii in anulare si a celei pentru neindeplinire - daca statele membre sunt reclamante - respectiv pe baza actiunii pentru incalcarea Tratatului (art. 226 [169] din TCE), daca organele sunt reclamante.

- Tot pe baza actiunii in anulare, persoanele particulare pot solicita verificarea activitatii administrative a Comunitatii, ele trebuind sa faca dovada ca sunt afectate direct; aceasta nu reuneste aproape niciodata in cazul unei actiuni pentru neindeplinire. La nevoie, exista posibilitatea unei actiuni pentru daune-interese (art. 235 [178] din TCE).

- In raportul dintre statele membre si persoane particulare exista numai posibilitatea procedurii de luare a deciziei preliminare (art. 234 [177] din TCE), cu ocazia unui proces aflat pe rolul instantei nationale; totusi, asupra inaintarii cererii respective hotaraste - pe propria lui raspundere - judecatorul national.

- Acelasi lucru este valabil in raportul dintre persoanele particulare. Ce-i drept, in ultimul timp, aici se mai adauga actiunile juridice referitoare la marci si sortimente, in care CJCE capata o autoritate speciala in raportul pe orizontala.

Aceste tipuri principale de actiuni, precum si celelalte tipuri de actiuni complementare, respectiv secundare, sunt examinate - separat - in Sectiunea a II-a.

4.3. Componenta CJCE si a CpIPE

4.3.1. Istoric

CJCE a fost infiintata in Luxemburg - in anul 1952 - drept Curte de Justitie a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), iar ulterior a devenit competenta ca organ comun al celorlalte doua Comunitati: Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru energie nucleara (Euratom). De atunci, centrul de greutate al activitatii sale s-a aflat in domeniul CEE, respectiv CE; actiunile din domeniile CECO si Euratom sunt foarte putine la numar si, de aceea, nu sunt tratate mai departe in acest manual . Din anul 1989, organul CJCE este impartit in CJCE si Curtea de Prima Instanta a Comunitatilor Europene (CpICE) (art. 225 [168a] din TCE ). Aceasta din urma isi desfasoara activitatea tot in Luxemburg. Asadar, in cazul denumirii "CJCE" trebuie bagat de seama daca este abordata functia de organ sau functia de curte de justitie.

Impartirea devenise necesara mai ales din cauza faptului ca CJCE s-a vazut in fata unui volum de lucru tot mai mare, pe care nu-l mai putea rezolva singura. In afara de aceasta, impartirea corespundea si cerintei opiniei publice pentru o jurisdictie europeana cu mai multe nivele: de acum inainte, impotriva sentintelor CpICE se poate face apel la CJCE.

Treptat, CpICE si-a extins competentele. In timp ce, la inceput, ea era autorizata numai pentru actiuni ale persoanelor particulare in cauze referitoare la concurenta si la CECO, precum si pentru actiunile in justitie ale functionarilor, competenta a fost extinsa - din anul 1993 - la toate actiunile intentate de persoane particulare impotriva organelor CE; este in pregatire o noua extindere la anumite cazuri, in care reclamante sunt statele membre (de exemplu in spete privind subventiile). CpICE ii revin preponderent - in prima instanta - functiile de "instanta administrativa" si de "instanta pentru litigii de serviciu" ale organului CJCE, descrise mai sus

4.3.2. Schema de functiuni

Schema posturilor la CJCE si la CpICE este relativ simplu structurata: actualmente (de cand CE are 15 state membre) exista cate 15 judecatori la fiecare din cele doua instante, precum si - suplimentar - un numar de noua avocati generali la CJCE. Teoretic, la CpICE, un judecator poate prelua ad hoc functia de avocat general.

In majoritatea statelor membre functia de avocat general este necunoscuta. Conform art. 222 (166) alin. 2 din TCE, avocatul general - in deplina impartialitate si independenta - trebuie sa formuleze, public, concluzii motivate la procesele supuse dezbaterii la Curtea de Justitie, pentru a-i ajuta acesteia sa-si indeplineasca misiunea. Concluziile nu sunt obligatorii, dar - din punct de vedere al rezultatului - ele corespund, frecvent, sentintelor. Din punct de vedere al motivarii, ele sunt - cel mai adesea - mult mai amanuntite si, ca urmare, foarte valoroase pentru intelegerea stiintifica a dreptului comunitar.

Numirea judecatorilor si a fiecarui avocat general este facuta de catre guvernele statelor membre pentru un mandat de cate 6 ani, fiind permis sa fie numiti si pentru un al doilea mandat . Judecatorii de la CJCE si de la CpICE isi aleg din randul lor - pentru 3 ani - respectivul presedinte, care are pozitia de primus inter pares . Bineinteles ca, din punct de vedere institutional, Presedintele CJCE este unul din reprezentantii de rang cel mai inalt ai CE.

In procesele aflate pe rol, judecatorii pot decide in alcatuire diferita:

- la CJCE exista posibilitatea de complet de judecata integral (15 judecatori), de complet de judecata redus (11 judecatori), de Curte din 5 judecatori si de Curte din 3 judecatori;

- la CpICE exista posibilitatea de complet de judecata integral (15 judecatori), de Curte cu 5 judecatori, de Curte cu 3 judecatori, precum si - mai recent - posibilitatea luarii deciziei de catre judecator unic

Organizarea (autoritatea) CJCE

In prezent, organul CJCE este o autoritate cu un total de circa 1.000 angajati, din care aproximativ 400 de juristi. Cu titlu de exemplu, fiecare judecator si avocat general de la CJCE are ca referenti - in "cabinetul" sau - 3 juristi, iar fiecare judecator la CpICE 2 juristi. De altfel, cam jumatate din totalitatea angajatilor de la CJCE, activeaza in serviciul de limbi straine ; alte compartimente importante sunt, inainte de toate, cele doua cancelarii - care sunt raspunzatoare pentru modul de desfasurare a tuturor preoceselor si au sub-compartimente nationale, respectiv sub-compartimente organizate in functie de limba - precum si compartimentele stiintific si de documentare, inclusiv biblioteca, care activeaza in egala masura pentru ambele instante.

4.4. Modul de lucru si mecanismele adoptarii

hotararilor

4.4.1. Generalitati

Atat CJCE, cat si CpICE sunt instante care se intrunesc continuu, cu sedinte in mai multe zile ale saptamanii; deci nu au loc sesiuni speciale sau altele asemanatoare. Bineinteles ca exista - distribuite in cursul anului - circa 10 saptamani fara sedinte (asa-numitele "saptamani albe"), in care judecatorii nu trebuie sa fie prezenti permanent. La acestea se mai adauga vacanta judecatoreasca, care dureaza de la mijlocul lunii iulie pana la mijlocul lui septembrie.

In fata CJCE si CpICE este dat un numar total de 500 de sedinte/an, din toate domeniile dreptului, la o durata a unui proces de 11 - 2 ani la CJCE si de circa 21 ani la CpICE; de cele mai multe ori, CJCE ii revine un numar ceva mai mare, deoarece procedurile la CpICE sunt - in medie - mult mai ample, includ fazele de cercetare a probelor, etc si - ca urmare - nu pot fi incheiate atat de repede. In perioada de la infiintarea CJCE pana la sfarsitul anului 1999 au fost aduse, in fata ambelor instante, aproape 14.000 de spete juridice, din care circa 1.400 sunt actualmente in curs de solutionare (din acestea circa 60% la CJCE si restul la CpICE).

Nu exista nici o specializare a judecatorilor sau a Curtilor, pentru a asigura un efect uniform al tuturor ordinilor de drept nationale asupra tuturor proceselor. Nu are loc publicarea opiniilor divergente ale judecatorilor, aceasta mai ales pentru a sublinia independenta fiecarui judecator fata de statul de catre care a fost delegat.

4.4.2. Stilul hotararilor

In privinta stilului hotararilor de la CJCE si CpICE, aceasta se deosebeste considerabil de practica din statele membre. In timp ce, de exemplu in Franta, sentintele pronuntate de Curtile de Apel sunt, in mod obisnuit, redactate extrem de concis - avand adeseori numai cateva pagini, iar decizia formulata in ele fiind apodictica, fara ca sa fie date motivarile pentru aceasta, astfel ca sentintele date de CJCE sunt considerate ca fiind foarte amanuntite - in statele membre, care fac parte din spatiul de limba germana, impresia este mai degraba contrara. In aceste state se simte mai ales lipsa faptului ca CJCE nu se ocupa indeaproape cu conditiile de drept din literatura de specialitate, asa cum fac instantele supreme nationale din acest spatiu.

Stilul sentintelor, mai ales al CJCE, este caracterizat - pe de o parte - prin concizie, in special in expunerile considerentelor de drept. Pe de alta parte, stilul este marcat de afirmatii autorizate si aproape deloc de argumentari. Confruntarea cu teoria sau cu jurisprudenta nationala este lasata pe seama avocatului general. Ce-i drept, la CpICE sentintele sunt cu mult mai lungi, ceea ce este de pus mai curand pe seama prezentarilor - cel mai adesea ample - ale respectivelor situatii de fapt si ale sustinerilor partilor (cu privire la dreptul de atacare prin apel) si mai putin pe seama argumentatiei juridice, care si aici este mai degraba apodictica.

De altfel - in mod cu totul constient - CJCE nu vrea sa joace rolul unei "instante de suprarevizuire", de exemplu in spete tinand de dreptul comunitar fiscal, ci doreste sa tina seama de traditiile juridice diferite ale celor 15 state membre, ceea ce, cateodata, aduce cu sine compromisuri, care - privite dintr-o perspectiva pur nationala - par a nu se potrivi. Aceasta este, totusi, consecinta unei jurisdictii supranationale specifice, care trebuie sa judece cu aceeasi masura pentru toate statele membre.

4.4.3. Metode de adoptare a hotararilor

In vederea clarificarii modului de lucru al CJCE pentru stabilirea solutiei legale, este necesara o scurta privire asupra metodelor de care se foloseste CJCE la interpretarea dreptului comunitar.

Interpretarea dreptului comunitar dupa cuprinsul textului este o metoda adecvata doar limitat. Dupa cum se stie, TCE - conform propriului sau art. 314 (248) - are caracter obligatoriu in toate versiunile lingvistice (in prezent 11), acest aspect fiind valabil, in egala masura, si pentru toate actele dreptului secundar. Daca ne gandim sub ce presiune a timpului sunt formulate, deseori, actele legislative in Consiliu si Comisie (de cele mai multe ori de catre nejuristi) si ca ele sunt, adesea, expresia compromisurilor politice, facute fara a da atentie unei coerente metodice deosebite, atunci devine clar ca textul dreptului comunitar nu poate reprezenta deloc un factor de interpretare demn de incredere. Dimpotriva, adeseori, diferentele de continut - existente intre textele de lege ale fiecarei versiuni lingvistice - sunt, la randul lor, motivul cererilor inaintate la CJCE, care trebuie sa decida, apoi, asupra continutului obligatoriu al unei dispozitii

De o importanta la fel de mica este, in dreptul comunitar, interpretarea istorica. "Materialele", asa cum sunt ele cunoscute din doctrina juridica a spatiului de limba germana, nu joaca, practic, nici un rol in dreptul comunitar; dintre actele juridice, cele mai putin publicate sunt documentele de lucru. Chiar atunci cand aceasta se intampla, ele provin - cel mai adesea - de la fiecare guvern si redau doar punctul de vedere national, nu insa si consensul la care s-a ajuns in final. Nici declaratiile de intentie ale Comisiei, de ce ea aspira la un anumit act juridic, nu sunt deloc obligatorii si nu corespund, in caz de dubiu, compromisului acceptat ulterior in Consiliu.

Mecanismele folosite preponderent de catre CJCE corespund, mai degraba, unei aprecieri sistematic teleologice, care ia in considerare particularitatile dreptului comunitar. Aici sunt de observat urmatoarele elemente:

- Uniformitatea in toate statele membre, "interpretarea autonoma": in vederea asigurarii uniformitatii ordinii de drept comunitare, se apeleaza frecvent la CJCE pentru ca sa interpreteze "autonom" notiuni, deci sa le dea acestora un continut autonom, eliberat de definitiile nationale. Aceasta este o metoda, care se utilizeaza - in primul rand - in domenii foarte tehnice, cum este dreptul fiscal

- Efectul util al dreptului comunitar: aceasta demonstreaza o metoda, care urmareste sa confere impunerii dreptului comunitar cea mai mare eficienta posibila, ceva in sensul ca dispozitiile procedurale nationale - precum termenele de prescriere si altele asemanatoare - nu au voie sa-i rapeasca dreptului comunitar eficienta sa

- Dezvoltarea dinamica a dreptului comunitar: Este clar ca, adeseori, dreptul comunitar trebuie interpretat din puncte de vedere politice, referitoare la promovarea integrarii. Astfel, de exemplu, in prim planul interpretarii unei directive sta - adesea - intrebarea: ce obiective ale TCE urmeaza a fi urmarite prin aceasta directiva?

- Interpretarea, conforma Tratatului, a dreptului comunitar secundar: aceasta este o consecinta logica, rezultata din impartirea dreptului comunitar in drept primar si drept secundar, asadar - pe de o parte - dreptul Tratatelor constitutive, respectiv - pe de alta parte - dreptul creat de organele comunitare, si anume regulamentele si directivele.

- Principii de drept generale: Aici este vorba de un domeniu deosebit de complex, caruia CJCE ii acorda o mare atentie. Bineinteles ca CJCE ia in considerare drepturi fundamentale si principii, cum sunt principiul proportionalitatii, etc. La acestea se adauga dispozitii, precum cele ale art. 288 (215) alin. 2 din TCE, care lasa la aprecierea CJCE luarea in considerare a "principiilor de drept generale, care sunt comune ordinilor de drept ale statelor membre" . Ce-i drept, acest articol contine doar o regula pentru un domeniu special, totusi ideea lui fundamentala este prezenta in multe sentinte.

- Compararea legislatiilor: Chiar si in afara acesteia, CJCE lucreaza foarte mult pe baza studiilor de drept comparat, care sunt intocmite de catre propriul compartiment stiintific. In plus, insusi colegiul judecatorilor - precum si participarea statelor membre la procese, permisa in mare masura - ofera deja garantia prezentei permanente a compararii legislatiei Chiar si principiile de drept generale - pe care, cum s-a mentionat mai sus, CJCE le aduce in dreptul comunitar - sunt stabilite, in definitiv, pe baza compararii legislatiilor. Compararea legislatiilor este interesanta pentru CJCE nu numai pentru stabilirea temeiurilor sentintelor sale, ci si pentru efectele ulterioare ale acestora in statele membre.

- Principiul subsidiaritatii (art. 5 [3b] TCE): De la Tratatul de la Maastricht, la interpretare joaca un rol important si principiul subsidiaritatii, adica principiul conform caruia o activitate va fi desfasurata la nivelul Comunitatii numai in masura in care ea nu poate fi realizata mai bine la nivelul statelor membre

In final, cu privire la perfectionarea legislatiei in dreptul comunitar, CJCE este indicata cu mult mai mult decat instantele nationale, deoarece - pentru asigurarea respectarii dreptatii in dreptul comunitar - trebuie, adesea, umplute lacunele. Rezulta particularitati, avandu-se in vedere atat materia imperfecta supusa reglementarii in dreptul comunitar, cat si dinamica dezvoltarii acestuia.

4.5. Perfectionarea justitiei comunitare

In mod sigur, CJCE este unul din organele CE, care se bucura de cel mai mare respect si de cea mai inalta pretuire in statele membre. Activitatea ei, desfasurata in cei aproape 50 de ani ai existentei sale, a marcat decisiv imaginea Comunitatii ca o comunitate de drept si a intarit considerabil drepturile fiecarui individ. In opinia generala, ea este considerata ca fiind extraordinar de eficienta.

Cu toate acestea, treptat, si in cazul CJCE se simte nevoia unei reformari fundamentale: in anii scursi, competentele sale au sporit puternic; in special Tratatul de la Amsterdam a adus cu sine o largire considerabila, chiar si in domenii, care - pana atunci - erau straine dreptului comunitar, de exemplu dreptul la azil sau dreptul international al familiei (vezi II.14, cu privire la noile competente). La aceasta se mai adauga faptul ca, intre timp, si dreptul comunitar traditional a atins dimensiuni deosebite, daca ne-am gandi doar la feluritele masuri de ajustare juridica in sfera dreptului privat - la care "parintii Tratatelor" sigur nu cutezau sa viseze - sau la problemele juridice aflate in legatura cu uniunea monetara, ca sa nu mai amintim de extinderea UE in curand la 21, iar ulterior la si mai multe state membre.

Curtea de Justitie a luat ea insasi initiativa si a prezentat Consiliului - in primavara lui 1999 - un memoriu cu privire la propiul ei viitor . La inceput, in acestea sunt enumerate diverse puncte, care ar urma sa conduca la o schimbare rapida, si anume:

- introducerea procedurii rapide (mai ales in privinta noilor domenii: azil si imigrare);

- o posibilitate sporita de a renunta la dezbaterea orala;

- o mai buna colaborare cu partile si cu instantele nationale, cu privire la instructiuni si informatii;

- introducerea unei proceduri simplificate de luare a deciziei preliminare in cazuri speciale, ca si

- imbunatatirea situatiei de suprasolicitare, existenta in compartimentele de traduceri (adeseori durata lunga a proceselor provine de la asteptarea traducerilor).

Mai departe sunt puse in discutie cateva puncte, pe care insasi Curtea de Justitie nu le sustine integral si neconditionat, acestea fiind:

- introducerea unui mecanism de filtrare in cazul cailor de atac, dar - poate - si in cazul procedurilor de luare a deciziilor preliminare; astfel s-ar putea ajunge la o limitare a dreptului de inaintare a cererilor (de exemplu limitare la instantele nationale supreme

- o mai ampla stramutare, la Curtile de Apel interinstitutionale sau la institutii similare, a cauzelor privind actiunile inaintate de catre functionari;

- o modificare in componenta si organizarea Curtii de Justitie (modificarea principiului "un judecator pentru fiecare stat membru", o mai pronuntata repartizare catre Curti si institutii similare), precum si

- o transferare mai ampla, catre instantele nationale descentralizate, a verificarii chestiunilor de drept comunitar.

Desigur, viziunea generala a unei "Curti de Justitie pentru Europa in noul mileniu" consta in faptul ca, treptat, CJCE evolueaza spre o Curte Constitutionala suprema pentru Europa, actualele discutii - referitoare la elaborarea unei Carte Europene a drepturilor fundamentale - mergand tot in aceasta directie. Intr-o astfel de situatie, CpICE - care ar putea fi extinsa considerabil din punct de vedere al personalului si ar putea fi impartita in Senate speciale - ar fi raspunzatoare pentru detaliile domeniilor materiale, iar instantelor statelor membre le-ar fi conferita o mai mare responsabilitate pentru aplicarea zilnica si pentru impunerea dreptului comunitar.

5. Curtea de conturi

1.1. Componenta

Curtea de conturi a dobandit prin Tratatul de la Maastricht un statut echivalent celui instituit pentru celelalte patru institutii comunitare principale .

In compunerea Curtii de conturi fiecare stat membru este reprezentat de un cetatean al sau. Membrii sai, potrivit art. 247, sunt alesi dintre personalitatile care fac sau au facut parte in tarile lor respective din institutiile de control extern sau poseda o calificare speciala pentru aceasta functie.

Membrii Curtii sunt numiti pentru 6 ani de catre Consiliu, care, statuand cu majoritate calificata, dupa consultarea Parlamentului european, adopta lista membrilor intocmita in conformitate cu propunerile facute de fiecare stat membru.

1.2. Competenta

Curtea de conturi asigura controlul conturilor (art. 246). Ea este competenta sa verifice conturile totalitatii veniturilor si cheltuielilor Comunitatii, precum si ale oricarui organism creat de Comunitate, in masura in care actul constitutiv nu exclude aceasta verificare (art. 248).

In indeplinirea atributiilor sale, Curtea verifica legalitatea si regularitatea veniturilor si cheltuielilor si certifica buna gestiune financiara, semnaland, in special, orice neregularitate.

Curtea de conturi intocmeste un raport anual dupa incheierea fiecarui exercitiu financiar, fiind transmis celorlalte institutii comunitare si publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatii europene, insotit de raspunsuri ale acestor institutii la observatiile Curtii.

In sfarsit, Curtea va asista Parlamentul si Consiliul in exercitarea functiilor de control al executiei bugetare.

6. Alte organisme comunitare

6.1. Banca europeana de investitii

Aceasta Banca este infiintata potrivit art. 9 (Titlul IV din Partea a treia - in reglementarea anterioara Tratatului de la Maastricht) si actioneaza in limitele ce-i sunt conferite prin Tratat si prin statutele prevazute in Protocolul anexa la Tratat. Ea are personalitate juridica.

Membrii Bancii sunt statele membre. Ea este condusa de Consiliul guvernatorilor, compus din ministrii delegati de statele membre.

Banca de investitii are sarcina, potrivit art. 267, de a contribui, facand apel la pietele de capitaluri si la resursele proprii, la dezvoltarea echilibrata si fara obstacole a pietei comune in interesul Comunitatii.

In indeplinirea sarcinilor sale, Banca faciliteaza finantarea programelor de investitii in legatura stransa cu interventiile fondurilor structurale si ale altor instrumente financiare ale Comunitatii. La data de 5 iunie 1998 Consiliul guvernatorilor a decis cresterea capitalului Bancii la 100.000 milioane EURO, subscris de Statele membre in proportiile stabilite prin Protocolul (A) privind Statutul Bancii, astfel cum a fost modificat la 1 ianuarie 1995.

6.2. Comitetul consultativ al CECO

Acest Comitet (art. 8 CECO) functioneaza pe langa Comisie, fiind compus din cel putin 84 de membri, dar nu mai mult de 108, care reprezinta in mod egal producatorii, lucratorii si cumparatorii (consumatorii), plus comerciantii. Ei sunt numiti de Consiliu.

Comitetul are un rol consultativ pentru Comisie in toate cazurile in care aceasta considera necesar, dar daca acest lucru este expres prevazut in Tratatul CECO, ea este obligata sa solicite consultarea.

6.3. Comitetul regiunilor

Comitetul regiunilor (art. 7 par. 2 si art. 263 CE) a fost infiintat prin Tratatul de la Maastricht, cu un rol consultativ . El cuprinde reprezentantii colectivitatilor regionale si locale care sunt, fie titularii unui mandat electoral in cadrul acestora, fie sunt raspunzatori politic fata de o adunare aleasa. Numarul membrilor este fixat in functie de ponderea populatiilor statelor membre.

Comitetul regiunilor este consultat de Consiliu si de Comisie in cazurile prevazute in Tratat si in toate celelalte cazuri, in special care privesc cooperarea transfrontiera, in care una dintre aceste doua institutii considera oportun (de exemplu, art. 149 par. 4, art. 151 par. 5, art. 156, art. 161).

Comitetul poate emite un aviz si din proprie initiativa, daca va considera acest lucru necesar, avizul, precum si o prezentare a deliberarilor fiind transmise Consiliului si Comisiei - acestea fiind, in mod normal, institutiile beneficiare, potrivit principiului simetriei. El poate fi consultat si de Parlamentul european.

6.4. Comitetul economic si social

Acest Comitet asista, de asemenea, Consiliul si Comisia, avand un rol consultativ, potrivit art. 7 par. 2 CE . El este format din 222 de membri, reprezentanti ai diverselor componente economice si sociale ale societatii civile organizate, in special reprezentanti ai producatorilor, fermierilor, transportatorilor, muncitorilor, comerciantilor, mestesugarilor, profesiilor liberale, consumatorilor si ai interesului general.

Comitetul este obligatoriu consultat de catre Consiliu sau Comisie in cazurile expres prevazute, spre exemplu, art. 93, art. 94, art. 149 par. 4, art. 150 par. 4, art. 156 CE, etc. Obligatia Consiliului de a consulta Comitetul - s-a statuat de catre tribunal (Curtea de prima instanta) - trebuie sa priveasca optiunile pe care intentioneaza sa le faca asupra bazei propunerilor nationale si nu asupra acestor propuneri insesi. In celelalte cazuri consultarea va avea loc numai daca cele doua institutii comunitare vor considera oportun, desigur, aceasta in functie de materia si de importanta problemei in discutia lor.

7. Principiile si cooperarea comunitara

7.1. Tratatul

Conferinta Interguvernamentala din decembrie 2000 are meritul de a finaliza formarea Tratatului adoptat la reuniunea Consiliului european de la Nisa (9-11 decembrie 2000) si semnat de guvernele statelor membre la 26 februarie 2001.

El reprezinta un nou si semnificativ episod in evolutia constructiei europene, cu efecte majore in dinamizarea reformei Uniunii Europene, ceea ce "va schimba fundamental si ireversibil harta politica a Europei si a lumii".

Tratatul de la Amsterdam (1997) a marcat inceputul procesului de adaptare institutionala si legislativa a Uniunii Europene la noile cerinte ale extinderii sale, iar noul Tratat il dezvolta si constituie, totodata, un mijloc mai eficient de actiune pentru:

- accelerarea reformei Uniunii Europene;

- strategia optima de extindere si problematica sa;

- noile aspecte ale complexitatii relatiilor externe si de securitate ale U.E.;

- armonizarea si amplificarea cooperarii statelor membre, in solutionarea noilor "provocari" si sfidari continentale si globale.

2. Principiile fundamentale ale dreptului comunitar si unitatea Uniunii Europene constituie obiectivul major al protectiei noului Tratat (T_N), in contextul reglementarilor sale privind perspectiva largirii Uniunii europene si aprofundarea integrarii europene.

Este evidenta aceasta finalitate a Tratatului de la Nisa, care chiar de la inceput, in primul sau articol (art. 1 pct. 1) pune un accent important pe 'violarea grava' a principiilor fundamentale care garanteaza unitatea Uniunii Europene.

Articolul 1 pct. 1 'Art. 7 (din Tratatul asupra U.E. - T.U.E.) se inlocuieste cu urmatorul text:

Articolul 7

1. In baza unei propuneri motivate din partea unei treimi a Statelor membre, a Parlamentului European sau din partea Comisiei Consiliului, cu o majoritate de patru cincimi a membrilor sai, dupa obtinerea avizului conform al Parlamentului European, poate constata ca exista un risc de incalcare grava din partea unui stat membru a principiilor enuntate in art. 6 alin. 1 si sa-i adreseze acestuia recomandari adecvate. Inainte de a proceda la o asemenea constatare, consiliul audiaza respectivul stat membru si, hotarand in conformitate cu aceeasi procedura, poate cere unor personalitati independente sa prezinte, in cadrul unei limite rezonabile de timp, un raport asupra situatiei statului membru in cauza.

Consiliul verifica cu regularitate daca motivele care au condus la o atare constatare isi pastreaza valabilitatea.

2. Consiliul, reunit la nivelul sefilor de Stat sau de guvern si hotarand in unanimitate la propunerea unei treimi din numarul statelor membre sau din partea Comisiei si dupa obtinerea avizului conform din partea Parlamentului European, poate constata existenta unei incalcari grave si repetate din partea unui stat membru a principiilor mentionate in art. 6 alin. 1, dupa invitarea guvernului statului membru in cauza spre a-si prezenta orice obiectie referitoare la aceasta.

3. Atunci cand, conform alin. 2, o astfel de constatare a fost facuta, Consiliul, cu o majoritate calificata, poate decide sa suspende anumite drepturi ce decurg din aplicarea prezentului Tratat privind statul membru in cauza, inclusiv drepturile de vot ale reprezentantilor guvernului acestui stat membru in Consiliu. Procedand astfel, Consiliul ia in considerare consecintele posibile ale unei atare suspendari asupra drepturilor si obligatiilor persoanelor fizice si juridice.

Obligatiile ce revin statului membru in cauza, in conformitate cu acest Tratat, isi mentin, in orice situatie, caracterul de obligativitate pentru acel Stat'.

3. Politicile comune ale Uniunii Europene

Europa celor 15 a realizat performanta consolidarii institutiilor sale si, chiar a cristalizat procesul reformarii acestora.

Tratatul de la Amsterdam (T_A) a conturat proiectele Uniunii Europene in domeniile Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC), Politicii de Aparare Comuna, Afaceri Interne si Justitie (EUROJUST) si in alte politici comune generale si sectoriale. Dupa semnarea T_A, Uniunea Europeana a marcat o etapa decisiva in:

- realizarea Uniunii Monetare, indeosebi prin impunerea monedei unice EURO;

- asigurarea identitatii interne si de aparare a U.E. (prin crearea armatei europene) si

- pregatirea legislativa pentru aprofundarea si accelerarea reformei institutionale.

3.1. Tratatul de la Nisa (T_N), in prima sa parte, intutulata 'Modificari fundamentale', vizeaza, in art. 1 pct. 2 'Politica Externa si de Securitate Comuna', pilonul II al U.E., ceea ce va putea da o noua imagine externa Europei celor 15 si, in perspectiva, a celor 27.

Textul consacra obiectul si limitele de actiune ale Politicii externe si de securitate comuna, cuprinde definirea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea conduce la o aparare comuna, daca Consiliul European decide in acest sens.

Se precizeaza, mai clar si fara echivoc, limitele PESC, in sensul ca Politica Uniunii nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate si de aparare a unor state membre, respecta obligatiile ce decurg din Tratatul NATO si este compatibila cu politica Uniunii de securitate si de aparare stabilita in cadrul respectiv (art. 17 pct. 1 alin. 2).

In context, Tratatul de la Nisa (T_N) instituie 'un Comitet politic si de securitate, care urmareste situatia internationala in domeniile care tin de politica externa si de securitate comuna si contribuie la definirea politicilor, emitand avize adresate Consiliului. El exercita, sub responsabilitatea Consiliului, controlul politic si dirijarea strategica a operatiunilor de gestionare a crizelor' (art. 25 reformulat).

3.2. Noi reglementari (art. 27 A-D) au ca obiect 'cooperarile intensificate' care au drept scop 'protejarea valorilor si servesc intereselor Uniunii, in ansamblul ei, afirmandu-i identitatea ca forta coerenta pe scena internationala' (art. 27 A).

Aceste cooperari intensificate trebuie sa respecte:

a. principiile, obiectivele, directiile generale si coerenta politicii externe si de securitate, precum si deciziile luate in cadrul acestei politici;

b. competentele Comunitatii Europene si

c. coerenta intre toate politicile Uniunii si activitatile externe ale acesteia.

Cooperarile intensificate intr-unul dintre domeniile la care se face referire 'au ca scop sa permita Uniunii sa devina mai rapid un spatiu al libertatii, securitatii si justitie, respectand totodata competentele Comunitatii Europene' (art. 40).

3.3. Tratatul de la Nisa cuprinde noi dispozitii relative la 'o mai stransa cooperare intre autoritatile judiciare si alte autoritati competente ale statelor membre, inclusiv prin intermediul Uniunii Europene de cooperare judiciara (EUROJUST)' (art. 29 alin. 2).

Actiunea comuna in cadrul cooperarii judiciare in materie de drept penal vizeaza, in principal:

a. facilitarea si accelerarea cooperarii dintre ministerele si autoritatile judiciare sau echivalentele acestora, competente iin statele membre, incluzand, acolo unde este necesar, cooperarea prin intermediul EUROJUST in domeniul procedurilor si al aplicarii deciziilor;

b. facilitarea extradarii intre statele membre;

c. asigurarea, in masura necesara ameliorarii acestei cooperari, a compatiblitatii regulilor aplicabile in statele membre;

d. prevenirea conflictelor cu privire la jurisdictia intre statele membre;

e. adoptarea progresiva a unor masuri care sa stabileasca reguli minimale referitoare la elementele constitutive ale infractiunilor penale si la sanctiunile aplicabile in domeniile crimei organizate, terorismului si traficului de stupefiante.

Deosebit de aceasta, cooperarea este incurajata de Consiliu prin EUROJUST:

a. imputernicind EUROJUST sa contribuie la o buna coordonare intre autoritatile nationale ale statelor membre de urmarire penala;

b. promovand participarea EUROJUST la anchetele penale in cazurile de criminalitate transfrontaliera grava, in special privind crima organizata, tinandu-se cont mai ales de cercetarile efectuate de Europol;

c. facilitand cooperarea stransa intre EUROJUST si Reteaua judiciara europeana in special, in vederea facilitarii executiei unor comisii rogatorii si a punerii in aplicare a cererilor de extradare.

Rolul EUROJUST este subliniat si in Declaratia nr. 2 aupra art. 31 alin. 2 din Tratatul Uniunii Europene in care se releva:

- decizia de a crea o unitate compusa din procurori, magistratia sau ofiteri de politie de competenta echivalenta, detasati de fiecare stat membru (EUROJUST) s-a luat in octombrie 1999 la Tampere, iar

- Reteaua judiciara europeana a fost infiintata prin Actiunea Comuna 98/428/J.A.I. adoptata de Consiliu la 29 iunie 1998 (J.O.L. 191/7.798).

4. In domeniul social textul Tratatului instituie un Comitet de protectie sociala cu caracter consultativ, avand rolul de a promova cooperarea intre statele membre si Comisie, care are scopul:

- de a urmari situatia sociala si evolutia politicilor de protectie sociala in statele membre si in Comunitate,

- de a facilita schimburile de informatii, de experienta si bune practici intre statele membre si Comisie,

- de a pregati rapoartele, de a formula avize sau de a intreprinde si alte activitati in domeniile ce tin de competenta sa, fie la cererea Consiliului sau a Comisiei, fie din proprie initiativa.

II. Reforma institutionala

1. Sistemul institutional de decizie. Procedurile

Reforma institutionala constituie obiectivul central al Tratatului de la Nisa.

Tratatul (T_N) isi propune, in perspectiva extinderii U.E., la 27 de state membre, sa asigure flexibilitatea procesului decizional prin cele trei proceduri:

a. regula unanimitatii;

b. majoritatea calificata si

c. majoritatea simpla pentru deciziile de procedura.

a. Regula unanimitatii functioneaza in mecanismul decizional in domeniile de:

- politica externa si de securitate comuna (PESC);

- cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala;

- politica de azil si imigrari;

- politica de coeziune economica si sociala si

- fiscalitatea.

b. Regula majoritatii calificate este substantial extinsa prin T_N, fiind definita in functie de adeziunile necesare.

Majoritatea calificata trebuie sa cuprinda cel putin 62% din populatia Uniunii, ea fiind, deci, de cel putin 62 de voturi din cele 87 totale.

Conform noului tablou al repartizarii voturilor primele 4 state cu populatie mare - Germania, Franta, Italia si Marea Britanie - vor avea cate 29 de voturi, apoi, Spania si Polonia, cate 27 de voturi, Romania (locul 7) cu 14 voturi s.a.m.d.

Majoritatea calificata este, de regula, procedura aplicata in adoptarea deciziilor politice ale UE privind piata interna la un numar de zece politici comunitare, inclusiv in domeniile comerciale si al cooperarii judiciare in materie civila

c. In ce priveste regula majoritatii simple aceasta se aplica numai in luarea deciziilor de ordin procedural, neafectat de noile dispozitii.

7.2. Institutiile comunitare

7.2.1. Parlamentul European

In procedura de codecizie si cooperare, Parlamentul are rolul de organ legislativ si de autoritate bugetara, indeplinind, distinct si functia de control politic al Comisiei.

Deputatii europeni sunt grupati pe grupari de partide politice, considerate ca exprima vointa politica a cetatenilor europeni.

2.1.1. Protocolul asupra largirii Uniunii Europene (A), anexa la Tratatul de la Nisa, in art. 2, contine noile prevederi privind Parlamentul European, care fixeaza numarul reprezentantilor alesi in fiecare stat membru incepand cu '1 ianuarie 2004 si cu efect in mandatul 2004 - 2009', stabilind ca:

- numarul total al acestora este de 732, iar

- repartizarea lor pe statele membre este urmatoarea: Belgia - 21, Danemarca - 13, Germania - 99, Grecia - 22, Spania - 50, Franta - 71, Irlanda - 12, Italia - 72, Luxembourg - 6, Olanda - 25, Anglia - 17, Portugalia - 22, Finlanda - 13, Suedia - 18 si Regatul Unit - 72.

Textul prevede si repartitia locurilor pentru statele candidate, dupa criteriul numarului cetatenilor nationali; Romania ocupa locul 7 cu 33 de deputati, dupa Polonia (5) si inainte de Olanda (25), Belgia, Grecia si Portugalia (cu cate 22), Ungaria si Republica Ceha (cate 20) s.a.

2.1.2. Distinct, Conferinta a adoptat ca 'Finantarea partidelor' politice la nivel european facuta din bugetul Comunitatilor Europene nu poate fi folosita, direct sau indirect, pentru functionarea partidelor politice la nivel national.

Prevederile asupra finantarii partidelor politice se aplica, pe aceeasi baza, tuturor fortelor politice reprezentate in Parlamentul European.

7.2.2. Consiliul

Dispozitiile art. 3 din protocolul asupra largirii UE (anexa a T_N) stabilesc ponderea votului membrilor in Consiliu in cazurile in care este aplicabil votul calificat al majoritatii: Germania, Franta, Italia si Regatul Unit - cate 29, spania - 27, Olanda - 13, Belgia, Portugalia si Grecia - cate 12, Suedia si Austria - cate 10, Danemarca, Irlanda si Finlanda - cate 7 si Luxemburg - 4. Textul nou mai prevede ca: 'Pentru adoptarea lor, deciziile vor avea nevoie de cel putin 169 de voturi pentru, din partea a cel putin doua treimi dintre membri (art. 23-2 Tratat CE).

Protocolul (anexa - diagrama 2) contine si repartizarea contine si repartizarea ponderii voturilor ce revine noilor state candidate (12), astfel ca totalul acestor voturi ajunge la numarul de 345. Romania ocupa, de asemenea, locul 7 cu 14 voturi, dupa Germania, Marea Britanie, Franta, Italia (cate 29), Spania si Portugalia (cate 27).

7.2.3. Comisia

Protocolul privind largirea UE (art 4) include noi dispozitii care prevad ca:

- membrii Comisiei sunt alesi in baza competentei lor generale si independenta lor trebuie sa fie deasupra oricarei indoieli;

- Comisia are in competenta un reprezentant national din partea fiecarui stat membru si ca

- numarul membrilor Comisiei poate fi modificat de catre Consiliu, care statueaza cu unanimitate de voturi.

Cand Uniunea va avea 27 de state membre, numarul membrilor Comisiei trebuie sa fie mai mic decat numarul statelor membre, urmand sa fie alesi printr-un sistem de rotatie bazat pe principiul egalitatii.

In sfarsit, prin norma finala (pct. 4) a Protocolului se prevede ca 'orice stat care adera la Uniune are dreptul ca, in momentul aderarii sale, sa aiba un reprezentant national ca membru al Comisiei', pana la adoptarea deciziei Consiliului.

Tratatul de la Nisa contine norme care intaresc puterile presedintelui Comisiei, aceasta urmand sa decida repartitia voturilor, remanierea responsabilitatilor comisarilor pe durata mandatului sau s.a.

Compunerea Parlamentului, a Consiliului si, mai ales, a Comisiei, precum si noile prerogative acordate presedintelui, releva perspectiva noii ordini constitutiv reale a Uniunii europene, Comisia putand dobandi rolul de guvern supranational al unei eventuale federatii europene.

7.2.4. Justitia comunitara

2.4.1. Tratatul de la Nisa contine Protocolul asupra statutului Curtii de Justitie (C.J.), a Tribunalului (Curtii) de Prima Instanta (C.P.I.) si norme relative la o noua institutie judiciara - Camera Jurisdictionala.

Potrivit art. 220 C.E., in formularea noua (art. 2 T_N), 'Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta, fiecare in cadrul jurisdictiei proprii, asigura respectarea legii in interpretarea si aplicarea prezentului tratat'.

Noile prevederi stabilesc expres criteriul conform caruia cele doua instante sunt formate din cate un judecator din fiecare stat membru, iar, pana la noua extindere, sunt formate din cate 15 judecatori si 8 avocati generali (erau 9 pana acum). Avocatul general continua sa aiba functia de autoritate profesionala impartiala si independenta, care pune concluzii in anumite cauze, potrivit competentei determinate prin statut.

Tratatul de la Nisa prevede si pentru Tribunalul de Prima Instanta avocati generali, statutul Curtii de Justitie fiind aplicabil atat judecatorilor, cat si avocatilor primei instante.

Instituind o noua instanta judiciara denumita Camera Jurisdictionala (art. 2 pct. 32), careia sa i se stabileasca prerogative privind solutionarea cauzelor in anumite materii specifice, T_N reglementeaza si calea de atac a recursului la C.P.I. contra hotararilor date in prima instanta de Camera Jurisdictionala.

Protocolul B, anexa la T_N, cuarinde norme privind 'Statutul judecatorilor li avocatilor generali' (Titlul I - art. 2-8), 'Organizarea' curtii (Titlul II - art. 9-18), 'Procedura' (Titlul III - art. 19-46), 'Tribunalul de Prima Instanta al Comunitatilor Europene' (Titlul IV - art. 47-62) si 'Prevederile finale' (Titlul V - art. 63-64).

2.4.2. De asemenea, Conferinta a adoptat un numar de 6 Declaratii relative la Justitia comunitara (nr. 12-17) prin care:

- solicita Curtii si comisiei sp examineze ansamblul reparatiei competentelor intre Curtea de Justitie si Tribunalul de Prima Instanta, in special in sfera recursurilor directe;

- sa se defineasca prevederile esentiale ale procedurii de revizuire in Statutul Curtii, cu privire speciala la rolul partilor in procedura Curtii, efectul procedurii de revizuire asupra caracterului executoriu al deciziei C.P.I. si efectul deciziei C.J. asupra litigiului;

- in cazurile exceptionale in care Curtea decide sa revizuiasca o decizia C.P.I. asupra unei chestiuni prejudiciale, trebuie sa actioneze in cadrul unei proceduri de urgenta;

- cere Curtii si Comisiei sa pregateasca, in cel mai scurt timp posibil, un proiect de decizie pentru crearea unei Camere Jurisdictionale competenta in a solutiona litigiile dintre Comunitate si particulari in prima instanta s.a.

Curs 12

Tratatele C.E. si U.E. si drepturile omului. Raportul cu C.E.D.O.

1. Cadrul constitutional al drepturilor

fundamentale

Dupa cum este cunoscut, UE nu dispune inca - in pofida numeroaselor cereri existente in literatura de specialitate si a celor din partea Parlamentului European - de nici un catalog cu drepturi fundamentale, formulat integral si cu valabilitate obligatorie, catalog care sa corespunda - ca marime si forta de exprimare - partii, din constitutiile statelor, referitoare la drepturile fundamentale. Profesiunea de credinta pentru respectarea drepturilor fundamentale - preluata in Tratatul de la Maastricht, referitor la Uniunea Europeana - nu specifica nici un drept individual, ci se limiteaza la o stabilire a telului Constitutiei, care este formulata ca o clauza generala si, in plus, este luata in jurisprudenta CJCE:

"Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt ele garantate in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale - semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950 - si cum rezulta ele, ca principii generale ale dreptului comunitar, din traditiile constitutionale comune ale statelor membre" (art. 8, fost art. F, II al TUE)".

Ce-i drept, "Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene" - adusa la cunostinta publica, in mod festiv, la 8 decembrie 2000, a obtinut o larga semnificatie simbolica si un amplu efect politic. Dar, consecintele ei juridice nu tin pasul cu acestea, caci - daca nu se ia in seama titlul pretinzand respect - este vorba, in realitate, despre o simpla Proclamatie, inzestrata cu inalta autoritate morala, dar fara obligativitate juridica. In preambul se face referire la faptul ca Uniunea este o comunitate de valori, care se intemeiaza pe demnitatea omului, pe libertate, egalitate si solidaritate, bazandu-se pe principiile democratiei si statului de drept. In 54 de articole (continute in 7 capitole) se jura credinta demnitatii omului, drepturilor la libertate, egalitatii, solidaritatii, drepturilor cetatenesti si drepturilor in fata justitiei.

Confirmate prin documente sunt, printre altele, drepturi "clasice" - precum respectarea vietii private si a vietii de familie, dreptul la incheierea casatoriei si la intemeierea familiei, libertatea religioasa, dreptul la exprimarea libera a opiniei si la informare - dar si drepturi "moderne", precum sunt dreptul la azil, dreptul la educatie, libertatea antreprenoriala, drepturile copilului precum si ale oamenilor varstnici si handicapati, protectia datelor referitoare la persoana, protectia mediului inconjurator si a consumatorilor sau interzicerea clonarii oamenilor. Pe durata celor 9 luni de tratative intre cei 62 de membri ai Adunarii, care au elaborat Carta, au fost deosebit de controversate drepturile sociale, ca dreptul de coparticipare a lucratorilor la luarea deciziilor in intreprinderi, securitatea sociala si ajutorul social, a caror garantie s-a lovit - inainte de orice - de rezistenta din partea Regatului Unit.

Domeniul de aplicare a Cartei se intinde la organe si institutii ale Uniunii Europene, precum si la statele membre, dar acestea implementeaza dreptul comunitar (art. 51). Ingradirile exercitarii drepturilor si libertatilor recunoscute trebuie sa fie prevazute legal si sa respecte esenta acestor drepturi si libertati (art. 52).

Pe de alta parte, este adevarat ca toate cele 15 state membre UE - nu insa si Comunitatile Europene/Uniunea Europeana ca atare - sunt parti contractante ale Conventiei Europene asupra Drepturilor Omului (CEDO) a Consiliului Europei, care este conceputa ca o veritabila conventie intre state. In afara de aceasta, o aderare CE/UE la CEDO ar fi exclusa - cel putin in actuala conjunctura juridica - din motive de drept comunitar. Intr-un recent raport, referitor la aderarea Comunitatii la CEDO, CJCE a scos in evidenta "dimensiunea de drept constitutional" a modificarii esentiale - survenind odata cu o astfel de aderare - a sistemului de aparare a drepturilor omului in Comunitate si a conchis, de aici, ca tratatele internationale din acest domeniu nu se pot sprijini pe nici un temei juridic specific al dreptului comunitar, nici pe clauza subsidiara a umplerii lacunelor, prevazuta la art. 308 (fost art. 235) al TCE. Aderarea ar pretinde o modificare a Tratatului, mai ales daca se tinea seama de amplele efecte - pe plan institutional - ale unei astfel de masuri de aderare (prin care ar putea fi reduse competentele CJCE conform art. 220 [fost art. 164], art. 292 [fost art. 219] ale TCE). Ca urmare, chintesenta acestui raport pare a sta in faptul ca - pe de o parte - nu este permisa punerea la dispozitie, prin acorduri internationale, a structurii de baza a Comunitatii, ca si in faptul ca - pe de alta parte - un catalog de drepturi fundamentale al Comunitatii nu poate fi elaborat pe baza dreptului comunitar secundar, in cadrul caruia - in cazul unei aderari a CE - ar fi considerat si CEDO.

Facand abstractie de cateva sporadice reglementari din tratate - care se refera la drepturi fundamentale (de exemplu interzicerea discriminarii pe considerente de catatenie - art. 12 [fost art. 6] TCE; principiul salarizarii independente de sex - art. 141 [fost art. 119] TCE; principiul proportionalitatii si interzicerea discriminarii in domeniul Pietei Agrare Comune - art. 34 II 2 [fost art. 40 III 3] TCE) - tratatele comunitare sunt "oarbe la drepturile fundamentale". Ca urmare, in general evolutia apararii drepturilor fundamentale in CE/UE si in special cristalizarea domeniului de aparare si a limitelor fiecaruia dintre drepturile fundamentale se sprijina pe dreptul judiciar; ele sunt opera elaborarii dreptului pretorian de catre CJCE, care - conform propriei sale metodici cazuistice - a dezvoltat, cu intensitate crescanda, o doctrina coerenta a drepturilor fundamentale.

2. Apararea drepturilor fundamentale

in jurisprudenta CJCE

2.1. Principii de drept

In jurisprudenta ei - intre timp puternic consolidata - CJCE sprijina drepturile fundamentale ca pe o parte componenta a principiilor de drept generale. In aceasta privinta, ea se lasa condusa, in primul rand, de traditiile constitutionale comune ale statelor membre, considerate ca surse de gasire a solutiei legale, dar ea antreneaza - ca mijloace de orientare ajutatoare - si tratatele internationale referitoare la apararea drepturilor fundamentale, incheiate de catre statele membre, in primul rand CEDO. In ceea ce priveste CEDO, tendinta jurisprudentei CJCE este de a considera prevederile acesteia ca pe un standard minim pentru dreptul comunitar, ceea ce are scopul practic de reproducere autonoma a CEDO in ordinea de drept comunitara.

Curtea de Justitie stabileste continutul fiecarui drept fundamental pe calea compararii evaluatoare a normelor de drept, dar ea accentueaza ca garantarea acestor drepturi trebuie sa fie inclusa in structura si telurile Comunitatii. De aceea, CJCE nu este dispusa sa compare direct dreptul comunitar secundar cu vreuna din constitutiile nationale, de exemplu cu Constitutia germana, dar - cu toate acestea - CJCE recurge la ordinile constitutionale nationale in cadrul stabilirii continutului propriilor principii de drept ale Comunitatii.

Atentia principala a jurisprudentei initiale a CJCE a fost la sursele juridice si la introducerea drepturilor fundamentale in structura generala a dreptului comunitar. Ulterior, pe primul plan a trecut conotatia sociala a drepturilor fundamentale. Similar clauzei legaturii sociale, din art. 14 al Constitutiei germane, Curtea de Justitie scoate in evidenta faptul ca drepturile fundamentale - recunoscute de catre ea - trebuie privite in legatura cu functia lor sociala. Interventii in pozitiile relevante pentru drepturile fundamentale sunt admisibile numai in urmatoarele trei conditii:

- justificarea interventiei prin telurile Comunitatii, care servesc binelui general;

- proportionalitatea interventiei, tinand seama de scopul urmarit;

- garantarea esentei dreptului aparat.

In privinta intinderii apararii, trebuie mentionat faptul ca drepturile fundamentale prevazute de CE/UE ii protejeaza - in domeniul de valabilitate a dreptului comunitar - nu numai pe cetatenii Uniunii, adica pe cetatenii statelor membre UE (a se vedea art. 17 [fost art. 8] I TCE), ci si pe toate persoanele fizice si juridice, deci si subiecti din terte tari, daca aceste drepturi fundamentale sunt - conform calitatii respectivei norme - adecvate in acest scop (indreptatirea la drepturi fundamentale). Pe de alta parte, drepturile fundamentale ale CE/UE angajeaza nu numai organele comunitare - in special pe acela avand functia de organ legislativ al Comunitatii - ci si statele membre, daca acestea implementeaza dreptul comunitar, mai ales daca ele il pun in executare pe plan administrativ (obligarea fata de drepturile fundamentale). Din acest punct de vedere, pentru institutiile nationale aceasta inseamna ca ele sunt supuse unei duble obligari in privinta drepturilor fundamentale, si anume, decurgand din dreptul statului respectiv si din dreptul comunitar. Pe termen mai lung, efectul reciproc - legat de acest aspect - al ambelor sfere juridice s-ar putea repercuta pozitiv asupra apararii, pe plan intern, a drepturilor fundamentale in acele state membre, al caror grad de aparare autonoma este inca inferior dreptului comunitar.

2.2. Garantarea drepturilor fundamentale

in jurisprudenta CJCE

Corespunzator stabilirii obiectivelor preponderent economice ale Comunitatii, drepturile fundamentale cu legatura economica si sociala formeaza obiectul principal al jurisprudentei de pana acum, totusi exista deja o succesiune de diferite alte drepturi fundamentale. In aceasta privinta, juristul pregatit in dreptul german remarca predispozitia metodica si pragmatica a jurisprudentei, care - de regula - procedeaza intr-un mod orientat spre rezultat si, cu aceasta ocazie, chiar omite ocazional o mai precisa stabilire a domeniului de aparare a drepturilor fundamentale, asigurat de dreptul in discutie.

Intre drepturile fundamentale recunoscute de catre CJCE sunt urmatoarele:

- dreptul de proprietate;

- libertatea profesiei, respectiv dreptul la activitate economica;

- libertatea de asociere si libertatea de coalizare;

- libertatea religioasa si libertatea cultului;

- libertatea opiniei si a informarii;

- respectarea vietii private si a vietii de familie;

- confidentialitatea corespondentei purtate cu aparatorul;

- dreptul de a nu trebui sa te acuzi singur;

- inviolabilitatea locuintei;

- alegerea libera a partenerului de afaceri.

Principiul echitatii (interzicerea discriminarii) afirma - in definitia lui cea mai generala - ca "situatii de fapt compatibile nu este permis sa fie tratate diferit, chiar daca o diferentiere ar fi justificata in mod obiectiv".

Principiul proportionalitatii (a se vedea art. 5 [fost art. 3b] III TCE) cuprinde - similar ca in dreptul constitutional german - o dispozitie de apreciere a bunurilor si intereselor, care contine aspectele referitoare la caracterul adecvat si de necesitatea, la alegerea mijloacelor si la interdictia excesului.

Principiul drepturilor legitime poate impiedica retragerea unui act administrativ nelegal, favorizant, cu efect ex tunc, respectiv intrarea retroactiva in vigoare a unui regulament. Astfel, de exemplu, in domeniul unei reglementari a cotelor de lapte, fermierii pot invoca principiul drepturilor legitime, daca au fost exclusi de la repartizarea unei cote tocmai din cauza faptului ca - pe baza unei obligatii temporare de necomercializare, promovata chiar de catre Comunitate - ei nu produsesera deloc lapte in anul de referinta in discutie; in aceasta situatie, agentii economici afectati aveau dreptul de a se increde in efectele, limitate in timp, ale obligatiilor asumate de ei anterior.

Dreptul de a fi audiat in justitie trebuie respectat - ca o componenta de baza in procesul aflat pe rol - in procedura administrativa in fata Comisiei, dar si in procedura CJCE. Principiul afirma ca nu este permis ca masuri defavorizante sa se sprijine pe fapte sau documente, in legatura cu a caror existenta si importanta persoanele afectate nu s-au putut exprima concret.

Sanctiunile in procedura disciplinara si in procedura de stabilire a amenzii se supun imperativului non bis in idem. Fireste, acest principiu nu este valabil direct in raportul dintre sanctiunile dreptului comunitar si acelea ale dreptului national (de exemplu datorita incalcarii reglementarilor referitoare la concurenta), deoarece aici este vorba despre doua sfere juridice separate una de cealalta. Totusi - la impunerea unei amenzi pe baza dreptului comunitar - autoritatea comunitara trebuie sa ia in considerare sanctiunea aplicata deja intr-un stat membru, pentru aceeasi situatie, pe baza respectivului drept national. Aceasta jurisprudenta ar putea capata relevanta actuala in privinta competentei Bancii Centrale Europene (EZB) de a dispune - impotriva acelor societati lente in indeplinirea obligatiilor si contravenind politicii monetare a Sistemului European al Bancilor Centrale (ESZB) - amenzi sau obligarea la plata (art. 110 [fost art. 108 a] III EGV).

2.3. Apararea drepturilor fundamentale la nivel

comunitar si national

Dupa cum s-a aratat, cerinta existentei unui eficient sistem comunitar de aparare a drepturilor fundamentale este, totodata, o chestiune a teoriei dreptului constitutional national, care leaga transferul - catre detinatori internationali de suveranitate - al drepturilor de suveranitate nationale de conditia unui nivel functional echivalent de aparare a drepturilor fundamentale. In cultura juridica germana, in mod traditional conservativ-izolationista, aceasta cerere a condus la o exagerare nationalista, unica pe plan european, care - nu pe nedrept - le-a adus agitatorilor, in acest caz Curtea Constitutionala Federala a R.F. Germania (CCF), reprosul de imperialism de dreapta. Problematica incarcata de stare conflictuala a devenit cunoscuta in literatura ca jurisprudenta "Solange", dupa cuvantul initial al tezelor din deciziile in discutie.

Desi in hotararea "Solange I" din 29 mai 1974, CCF a recunoscut - in concordanta cu jurisprudenta CJCE - ca dreptul comunitar constituie o ordine de drept de sine statatoare, care decurge dintr-o sursa juridica autonoma, totusi ea a avut suspiciuni ca - cel putin in actualul stadiu al procesului de integrare europeana - nu ar fi garantata inca o suficienta certitudine de natura legala cu privire la o aparare eficienta a drepturilor fundamentale, caci ordinea comunitara nu dispune inca de nici un catalog al drepturilor fundamentale - definitiv formulat si hotarat de catre un Parlament - care sa fie corespunzator catalogului drepturilor fundamentale al Constitutiei germane. Cel putin, insa, "atat timp cat" aceste conditii nu sunt indeplinite, ii revine CCF obligatia de a verifica compatibilitatea dreptului comunitar derivat cu drepturile fundamentale.

Decizia mentionata a CCF a fost resimtita, in mod general, ca o lovitura impotriva integrarii europene, fiind puternic criticata in literatura, desi ea are si partea ei buna, caci i-a dat CJCE ocazia ca, ulterior, sa ia mai des in considerare chestiuni privind drepturile fundamentale. Ca urmare, chiar si fara ca, intre timp, sa fi fost adoptat un catalog al drepturilor fundamentale pentru CE, CCF a putut - cu Hotararea din 22 octombrie 1986 ("Solange II") - sa abandoneze rezervele sale fata de afirmatul deficit de drepturi fundamentale al Comunitatii. De acum inainte, CCF recunoaste ca intre timp - pe calea perfectionarii dreptului judiciar - CJCE garanteaza o aparare a drepturilor fundamentale, care trebuie considerata ca fiind, in esenta, egala celei impuse de catre Constitutia germana. Asadar - atat timp cat CJCE garanteaza o protectie eficienta a drepturilor fundamentale, in raport cu autoritatea suverana a Comunitatii - CCF nu va mai exercita activitatea de control al normelor fata de dreptul comunitar, care serveste ca baza juridica pentru atitudinea instantelor si autoritatilor germane. Cererile inaintate de judecatori, referitoare la acest aspect, nu sunt admise.

Cu toate acestea - desi, odata cu "hotararea Solange II", conflictul de competenta latent intre Luxemburg si Karlsruhe pare a fi dezamorsat - el nu este inca inlaturat definitiv. "Sentinta Maastricht" din 12 octombrie 1993 - cu care CCF a afirmat, summa summarum, compatibilitatea Tratatului asupra Uniunii Europene cu Constitutia germana, dar a pus obstacole semnificative in calea dezvoltarii mai departe - lasa sa se recunoasca, mai degraba, o reinnoita punere a accentului in sensul unei amplificate tendinte spre "renationalizarea" apararii drepturilor fundamentale fata de autoritatea suverana a Comunitatii. In aceasta sentinta, CCF intareste competenta sa pentru garantarea generala - in domeniul de valabilitate a Constitutiei - a unei aparari eficiente a drepturilor fundamentale, dar subliniaza faptul ca vrea sa-si exercite jurisdictia sa intr-un "raport de cooperare" cu CJCE, raport "in care CJCE garanteaza apararea drepturilor fundamentale in fiecare caz individual, pe intreg teritoriul Comunitatilor Europene, drept urmare CCF putandu-se limita la o garantare generala a standardului indispensabil pentru drepturile fundamentale".

Asadar, in pofida principiului - stabilit in hotararea "Solange II" (la care se refera explicit "sentinta Maastricht") - al neexercitarii conditionate a jurisdictiei CCF, intelegerea germana a constitutiei este inca marcata de teza conform careia competenta pentru integrare a Republicii Federale Germania (art. 24 Cf. noua versiune) isi gaseste limitele ei in abandonarea "identitatii ordinii constitutionale in vigoare, prin patrunderea in structura ei de baza".

3. Necesitatea unui catalog al dreptului fundamental

De mai mult timp, voci critice - exprimate in literatura - critica insuficienta apararii pur pretoriene a drepturilor fundamentale in ordinea de drept a Uniunii si asociaza aceasta critica cu cerinta intocmirii unui catalog al drepturilor fundamentale, obligatoriu din punct de vedere juridic si avand valoare de constitutie a UE. Aceasta teza este sustinuta cu diferite argumente, in prim plan fiind doua directii de argumentare: pe de o parte siguranta in fata legii si transparenta, iar pe de alta parte functia de legitimare si de integrare a drepturilor fundamentale.

3.1. Siguranta in fata legii si transparenta

Drepturile fundamentale au nu numai caracter de aparare individuala, ci si o functie de ordine politica. Ca expresie a angajamentului fata de valori ale dreptului, ele intruchipeaza concomitent elemente ale unei ordini valorice obiective a "comunitatii juridice" europene. In aceasta perspectiva, solicitarea unei codificari a drepturilor fundamentale in Uniune - asa cum, de multa vreme, a cerut-o energic Parlamentul European - merita o sustinere durabila. Un catalog aflat in vigoare, nu doar proclamativ, al drepturilor fundamentale - formulate intr-o forma inteligibila pentru cel supus legii si confirmate prin documente - ar aduce transparenta suplimentara, siguranta in fata legii si apropiere de cetatean. Prin aceasta constatare nu trebuie, in nici un caz, subapreciata activitatea CJCE de edificare juridica, care consta in faptul ca - anticipand elaborarea unei constitutii a UE, de catre o putere constituanta - a inclus Uniunea intr-o ordine caracteristica statului de drept. Chiar si in sistemele juridice ale statelor membre UE, stabilirea continutului textelor din constitutie, precum si precizarea si alcatuirea acestora, este incredintata puterii judecatoresti. Totusi, aceasta inseamna o crestere a transparentei si a previzibilitatii, asadar siguranta in fata legii, daca justitia pretoriana individuala - la urma urmelor cunoscuta si inteleasa numai de catre specialisti - este delimitata, ca obiectiv si continut, prin instructiunile cu caracter normativ ale unui catalog intocmit in scris si avand valoare de constitutie.

3.2. Functia de legitimare si de integrare

Pe baza caracterului de transparenta urmeaza a nu se pierde din vedere efectul - aducand legitimitate si promovand integrarea - al unui catalog al drepturilor fundamentale, obligatoriu din punct de vedere juridic. Un astfel de catalog ar putea sa contribuie la formarea - in randul populatiei UE - a unei constiinte europene comune a drepturilor fundamentale, sa ajute la dezvoltarea unor concepte comune privind democratia si statul de drept si - astfel, in mod indirect - sa devina un factor de impulsionare si o forta motrice a procesului de integrare aflat in curs. Eficienta apararii pretoriene a drepturilor fundamentale de catre CJCE ar avea numai de castigat in aceasta privinta: "densitatea controlului" - deseori resimtita din perspectiva doctrinei germane a dreptului constitutional, ca fiind insuficienta - ar putea fi marita, iar temeritatea judecatorilor de a casa acele acte de justitie comunitare, care sunt contrare drepturilor fundamentale, ar putea fi consolidata. Desigur, un catalog UE al drepturilor fundamentale va putea sa-si dezvolte intreg potentialul sau politic de integrare numai daca el este realizat prin coparticiparea si cu aprobarea unei Adunari Populare europene, alese in mod democratic, adica a Parlamentului European.

Cursurile 13-14

Carta Drepturilor Fundamentale a U.E.

Consiliul European, in reuniunea solemna din 7 decembrie 2000, a adoptat Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene acceptata, cu un an mai tarziu, de sefii de state si de guverne din cele 15 State membre ale Uniunii Europene.

Carta constituie rezultatul extraordinar al eforturilor din ultimii ani de elaborare a unui document scris care sa garanteze drepturile fundamentale si un relevant "punct de vedere" in dezbaterea actuala asupra unei proceduri adecvate de elaborare a Constitutiei Uniunii.

Istoricul adoptarii Cartei

In declaratia comuna a Parlamentului, Consiliului si Comisiei din 5 aprilie 1977 s-au facut referiri la jurisprudenta dezvoltata dupa 1969 a Curtii de justitie in materia drepturilor fundamentale, la traditiile constitutionale comune statelor membre si la conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDH).

Alaturi de declaratiile Consiliului, avand valoarea programelor politice, declaratia Parlamentului European relativa la drepturile si libertatile fundamentale, din 12 aprilie 1989, a deschis calea spre realizarea obiectivului unei Carte a drepturilor fundamentale, codificata dupa modelul CEDH.

Un proiect al drepturilor fundamentale inserat in decizia din 10 februarie 1994, privind "proiectul unei constitutii europene" a fost prezentat Parlamentului European, el reluand, cu unele nuante, Declaratia din 1989.

Preambulul Actului Unic European (A.U.E.) din 28 februarie 1986 si cel al Tratatului asupra Uniunii Europene (T.U.E.), semnat la 7 februarie 1992, introduc o revizuire a Tratatelor trimitand, deja, la raportul dintre legitimarea democratica si izvoarele precitate ale jurisprudentei. Singura dispozitie conventionala figura in art. 6 II din Tratatul asupra Uniunii (fostul F II 2) sub forma unei obligatii de respect a drepturilor fundamentale. Propunerea unui catalog de drepturi fundamentale a aparut abia in concluziile Consiliului European din 15 si 16 decembrie 1995 ca un punct aparte pe ordinea de zi a Conferintei interguvernamentale din 1996 (Anexa 15).

La reuniunea Consiliului European de la Kln (4 iunie 1999) s-a decis, la propunerea guvernului federal german, crearea unui organism special cu misiunea elaborarii unei carte a drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Mandatul dat acestuia trebuia sa contina principiile comune ale CEDH si traditiile constitutionale comune Statelor membre: drepturile fundamentale economice si sociale care figurau in "Carta sociala europeana" si in "Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor" trebuiau, de asemenea, sa fie luate in consideratie.

Constituirea Conventiei pentru drepturile fundamentale a fost decisa la una din reuniunile Consiliului European de la Tampere (Finlanda) la 16 octombrie 1999, fiind compusa din 15 reprezentanti ai sefilor de state si de guvern, 16 membri ai Parlamentului European si 30 de membri ai Parlamentelor nationale (2 la un Stat membru), precum si un reprezentant al Comisiei Europene, in total 62 de membri.

Mandatul acestei Conventii cuprindea si sarcina de a proceda la un schimb de idei intense cu statele candidate la aderare si cu alte instante, grupari sociale si experti. Astfel definita, Conventia s-a constituit, practic, la 17 decembrie 1999 la Bruxelles, alegandu-si presedintele, in persoana fostului presedinte la Curtii Constitutionale federale germane si al Republicii Federale, dr. Roman Herzog.

2. Elaborarea, adoptarea si publicarea Cartei

Procedura de lucru a Conventiei a fost adoptata de aceasta, potrivit cu autonomia larga care i-a fost incredintata de Consiliul European.

Presedintele a renuntat la votul pe articole si a considerat adecvata regula consensului, in masura in care, nu putea fi obtinuta unanimitatea. Potrivit concluziilor Consiliului European de la Tampere, documentele de lucru au fost elaborate de comitetul de redactare si prezentate Conventiei. Pentru a asigura o eficacitate optimala, timpul de interventie (luarea de cuvant) al membrilor Conventiei a fost strict reglementat, fiind limitat la 3 minute pentru fiecare membru si numai la o singura interventie in privinta unui articol.

O noua redactare a textului a fost elaborata pe baza discutiilor tinand cont de propunerile de modificare orale sau scrise, iar, fiecare articol s-a propus la vot.

Textul proiectului Cartei a fost luat in dezbatere de un numar mare de organizatii neguvernamentale si de experti, fiind, apoi, examinat de reprezentantii organelor Comunitatii Europene, ai Comitetului economic si social, ai Comitetului regiunilor si a Mediatorului european; de asemenea, proiectul a fost examinat de reprezentantul Consiliului Europei, de 66 organizatii neguvernamentale (ONG) care lucreaza in favoarea protectiei si promovarii drepturilor omului si care au fost audiate la sesiunea din 12 mai 2000 a Conventiei, insistandu-se, mai ales, asupra raportului Cartei cu drepturile sociale, asupra nediscriminarii si principiului egalitatii.

La 2 octombrie 2000, Conventia pentru drepturile fundamentale a prezentat, conform mandatului sau, proiectul Cartei, iar, la 7 decembrie 2000, ea a fost semnata in sedinta solemna de la Nisa a Consiliului European, de cele trei organe constitutionale europene: Presedintele Parlamentului European, cel al Comisiei Europene si cel al Consiliului de ministri.

In paralel, Consiliul European a primit, cu satisfactie, Declaratia comuna a trei institutii politice si a subliniat ca problema valorii juridice a Cartei va fi examinata ulterior.

Carta drepturilor fundamentale a fost publicata cateva zile mai tarziu in partea C a Buletinului oficial al Comunitatii Europene.

3. Principalele norme ale Cartei drepturilor fundamentale

Carta se compune din preambul si 7 capitale.

Preambul

Capitolul I - Demnitatea (art. 1-5)

- art. 1 - Demnitatea umana

- art. 2 - Dreptul la viata

- art. 3 - Dreptul la integritatea persoanei

- art. 4 - Interzicerea torturii si a tratamentelor sau a

pedepselor inumane sau degradante

- art. 5 - Interzicerea sclaviei si a muncii fortate

Capitolul II - Libertati

- art. 6 - Dreptul la libertate si securitate

- art. 7 - Respectul vietii private si de familie

- art. 8 - Protectia datelor personale

- art. 9 - Dreptul la casatorie si dreptul de

intemeiere a familiei

- art. 10 - Libertatea gandirii, constiintei si religiei

- art. 11 - Libertatea expresiei si informarii

- art. 12 - Libertatea de intrunire si de asociere

- art. 13 - Libertatea artelor si stiintelor

- art. 14 - Dreptul la educatie

- art. 15 - Libertatea alegerii ocupatiei si dreptul de

angajare in munca

- art. 16 - Libertatea de a conduce afaceri

- art. 17 - Dreptul de proprietate

- art. 18 - Dreptul de azi

- art. 19 - Protectia fata de eventualitatea stramutarii,

expulzarii sau extradarii

Capitolul III - Egalitatea (art. 20-26)

- art. 20 - Egalitatea in fata legii

- art. 21 - Nediscriminarea

- art. 22 - Diversitatea culturala, religioasa si

lingvistica

- art. 23 - Egalitatea intre barbati si femei

- art. 24 - Drepturile copilului

- art. 25 - Drepturile persoanelor varstnice

- art. 26 - Integrarea persoanelor cu handicap

Capitolul IV - Solidaritatea (art. 27-38)

- art. 27 - Dreptul lucratorilor la informare si

consultare in cadrul intreprinderilor

- art. 28 - Dreptul de negociere si actiune colectiva

- art. 29 - Dreptul de acces la serviciile de plasament

- art. 30 - Protectia impotriva concedierii

nejustificate

- art. 31 - Conditii de munca egale si juste

- art. 32 - Interzicerea muncii copiilor si protectia

tinerilor la locul de munca

- art. 33 - Viata de familie si profesionala

- art. 34 - Securitatea sociala si asistenta sociala

- art. 35 - Asistenta sanitara

- art. 36 - Accesul la serviciile de interes economic

general

- art. 37 - Protectia mediului

- art. 38 - Protectia consumatorului

Capitolul V - Drepturile cetatenesti (art. 39-46)

- art. 39 - Dreptul de vot si de candida la alegerile pentru Parlamentul European

- art. 40 - Dreptul de a vota si de a candida la alegerile municipale

- art. 41 - Dreptul la o buna administrare

- art. 42 - Dreptul de acces la documente

- art. 43 - Avocatul poporului

- art. 45 - Libertatea de circulatie si de resedinta

- art. 46 - Protectia diplomatica si consulara

Capitolul VI - Justitia (art. 47-50)

- art. 47 - Dreptul la cai de atac efective si la o judecata corecta

- art. 48 - Prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare

- art. 49 - Principiile legalitatii si proportionalitatii faptelor penale si a sanctiunilor

- art. 50 - Dreptul de a nu fi judecat si pedepsit de doua ori in procedurile penale pentru aceeasi fapta

Capitolul VII - Dispozitii generale (art. 51-54)

- art. 51 - Domeniul de aplicabilitate

- art. 52 - Domeniul de aplicabilitate a drepturilor garantate

- art. 53 - Nivelul de protectie

- art. 54 - Interzicerea abuzului de drepturi

Preambulul Cartei subliniaza fondul de valori comun popoarelor europene si constiinta responsabilitatii pentru patrimoniul sau spiritual si moral, indivizibilitatea si universalitatea drepturilor omului; el accentueaza, totodata, competentele si misiunile actuale ale Comunitatii, astfel incat, principiul subsidiaritatii sa tina cont de traditiile constitutionale comune statelor membre si de drepturile omului, regionale si internationale.

In capitolele I-III sunt cuprinse drepturile si libertatile esentiale continute in CEDH, unele drepturi fiind, insa, o inovatie proprie Cartei, cum ar fi protectia datelor cu caracter personal (art. 8), recunoasterea libertatii artei si stiintei )art. 13) si, de asemenea, unele drepturi economice fundamentale (libertatea profesionala, dreptul de a munci) sau dreptul de azil. Totodata, sunt reglementate principiile generale, cum este cel al egalitatii, ca si drepturile fundamentale sociale, care se regasesc si in Carta sociala europeana din 18 octombrie 1961, in Carta comunitara a drepturilor sociale, fundamentale al muncitorilor din 9 decembrie 1989, ca si in Pactul international asupra drepturilor economice, sociale si culturale, adoptat de ONU la 19 decembrie 1966.

Carta garanteaza drepturile cetateanului, privite ca drepturi fundamentale acordate cetatenilor Uniunii (cap. V), ca si drepturile de natura procesuala recunoscute de CEDH si de Pactul international asupra drepturilor civile si politice (cap. VI-VII).

4. Domeniul de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale

4.1. Persoanele vizate de Carta

Din punct de vedere comparativ, Carta are o conceptie larga care deschide, in principiu, oricarei persoane si, deci, chiar resortisantilor tarilor terte, accesul la toate drepturile fundamentale, cu exceptia drepturilor de cetatenie evocate in capitolul V.

Numai dreptul la libertatea de circulatie si la libertatea de sedere sunt rezervate prin art. 45 cetatenilor Uniunii, iar drepturile fundamentale cetatenesti sunt, fara exceptii, recunoscute ca drepturi individuale si nu ca drepturi colective, inclusiv din cele referitoare la minoritati )art. 22).

4.2. Din punct de vedere material

Potrivit art. 51 al Cartei, aceasta se aplica institutiilor si organelor Uniunii in respectul principiului subsidiaritatii, ca si statelor membre, numai atunci cand "pun in aplicare dreptul Uniunii".

Contrar CEDH (Conventia Europeana a Drepturilor Omului), care contine - ca si numeroase ale constitutii europene - pentru fiecare drept fundamental, limitele specifice care pot fi aduse limitarii exercitiului sau, Carta a optat pentru o clauza limitativa generala sau orizontala. Prima limita priveste garantarea substantei dreptului fundamental, iar cea de-a doua, principiului proportionalitatii, relativ la limita interesului general si la necesitatea protectiei drepturilor si libertatilor altuia (ale celuilalt).

Conceptia impartasita de membrii Conventiei, dupa care CEDH trebuie sa serveasca drept norma directoare si de referinta in interpretarea Cartei nu trebuie sa conduca la concluzia ca ordinea comunitara a drepturilor omului isi poate pierde autonomia si caracterul sau propriu. Drept urmare, interpretarea, la nivelul minim oferit de CEDH, ca o interdictie de a cobori sub acest nivel, apare oportuna, aceasta interpretare trebuind sa tina cont de distinctia intre executarea directa de catre organele C.E. si transpunerea in fapte de Statele membre.

Chiar daca aceasta Carta nu are valoare juridica directa, nu se poate nega ca ea produce deja efecte asupra organelor Uniunii, dar si asupra cetatenilor, fiind considerata, totodata, ca un izvor indirect al dreptului comunitar.