Interpretarea testamentelor

Interpretarea testamentelor

Testamentul este actul de ultima vointa al defunctului, iar de cele mai multe ori este redactat de persoane fara experienta juridica, cum se intampla in cazul testamentului olograf, in conditii dramatice de catre testator datorita bolii si a iminentei mortii. Acestea duc de multe ori la testamente mai putin clare, care pun probleme de interpretare, de aceea exista numeroase situatii in care fiecare succesibil interpreteaza testamentele in maniera sa, dupa dorintele si interesele sale.

Reguli genereale de interpretare a testamentelor nu exista in Codul civil, ci doar o dispozitie speciala care se refera la legatul unui bun individual nedeterminat de gen si care precizeaza ca "insarcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mai buna, nu poate oferi nici lucrul cel mai rau".

In aceste conditii practica judiciara si doctrina au fost cele care au formulat cateva reguli de interpretare a testamentelor.

Scopul interpretarii testamentelor este cercetarea vointei reale a testatorului, iar aceasta sarcina revine instantelor, care trebuie sa interpreteze testamentele fara a se ajunge la denaturarea vointei defunctului. Astfel, ca si in cazul conventiilor, testamentele se interpreteaza dupa vointa testatorului nu dupa sensul literal al termenilor care sunt folositi in testament.

Interpretarea testamentului trebuie sa porneasca intotdeauna de la elemente intrinseci ale actului, de la continutul sau si abia in completare, in caz de nevoie sa se poata recurge si la elemente exterioare testamentului , deoarece testamentul este un act solemn, si legea impune anumite forme pe care trebuie sa le imbrace testamentul, forme cerute ad validitatem si nu ad probationem. Mai trebuie sa mentionam ca aceste elemente extrinseci nu sunt decat complementare, pentru a interpreta o vointa exprimata prin testament.

In situatia in care un testament poate fi interpretat in sensul ca nu este valabil si o alta in sensul ca este valabil, se va interpreta in acest din urma sens. Prin urmare daca exista un dubiu privind instituirea unui legatar, testamentul se va interpreta in favoarea legatarului si deci contra celor tinuti la plata legatului. Daca incertitudinea se refera la intinderea legatului, iar nu la insusi existenta acestuia, interpretarea se va face in favoarea celor tinuti la plata legatului, deci contra legatarului. In acest caz se vor aplica prin analogie dispozitile art. 983 C. civ conform caruia in caz de indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea debitorului.

Dupa cum spuneam testamentul este un act mortis causa si produce efecte doar de la data deschiderii mostenirii, in consecinta la interpretarea acestuia se vor avea in vedere, dispozitiile legale si situatia de la aceasta data, iar nu cele de la data intocmirii sale.