Izvoarele dreptului comercial. Principiile dreptului comercial

Notiunea de izvor de drept

Prin izvoare ale dreptului, stiinta juridica are in vedere, intr-o formulare foarte generala, formele de exprimare ale normelor juridice in cadrul unui sistem de drept . Notiunea de izvor de drept este legata asadar de activitatea de creare, de elaborare a dreptului de catre stat, sub forma actelor normative. Astfel, o serie de acte sociale devin izvoare de drept odata cu recunoasterea lor ca legitime prin reglementarea lor cu ajutorul normelor juridice

In sistemul de drept romanesc, actele normative reprezinta singurul izvor de drept, indiferent de emitentul respectivelor acte . Emitentii de acte normative sunt: Parlamentul, care este principala autoritate cu atributiuni de legiferare iar actele normative emise de acesta poarta denumirea de legi, stricto sensu (lato sensu, prin legi se intelege orice act normativ, indiferent de emitent). Ceilalti emitenti de acte normative sunt: (i) Guvernul, care emite hotarari si, prin delegare legislativa din partea Parlamentului, ordonante simple si de urgenta; (ii) celelalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate precum ministerele, care emit ordine ale ministrilor, BNR, CNVM, Consiliul Concurentei etc; (iii) autoritatile administratiei publice locale (consilii judetene si locale, primarii).

In afara legilor (lato sensu) exista si asa-numitele izvoare interpretative ale dreptului. Acestea sunt: obiceiurile (cutumele), regulile de convietuire, doctrina si practica judiciara. Daca, in ceea ce priveste primele doua, acestea sunt izvor de drept doar atunci cand legea face trimitere expresa la ele (de exp. art. 970 alin. 2 si art. 980 C. Civ.), cele din urma nu sunt izvoare veritabile, ci au doar rolul de a ajuta la interpretarea vointei manifestate in raporturile comerciale

Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele dreptului comercial sunt atat izvoarele dreptului civil, cat si propriile izvoare, respectiv Codul Comercial si legile comerciale speciale.

Constitutia

Ca izvor de drept comercial, Constitutia stabileste faptul ca economia Romaniei este una de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta (art. 134 alin. 1). De asemenea, Constitutia prevede ca proprietatea privata este inviolabila (art. 135 alin. 5), garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular, deci indiferent daca aceasta apartine statului sau particularilor, iar dreptul de proprietate, ca si creantele asupra statului, sunt garantate (art. 41).

Izvoarele dreptului civil

Izvoarele dreptului civil sunt Codul Civil si legile civile speciale (lato sensu) . Dintre multitudinea de legi speciale enumaram: Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva, Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 1945-1989, Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Izvoarele proprii ale dreptului comercial

Izvoarele dreptului comercial desemneaza formele specifice de exprimare a normelor dreptului comercial, respectiv Codul Comercial si legile comerciale speciale.

Codul Comercial este principalul izvor de drept in materie comerciala in ceea ce priveste stabilirea caracterului comercial al unor faptelor de comert, a obligatiilor comerciale, a probelor si a contractelor comerciale. In materia faptelor de comert, toate aceste fapte se circumstantiaza, astfel incat interpretul sa poata deosebi o operatiune comerciala de una civila. In materia obligatiilor, se stabilesc derogari de la regulile din Codul Civil. In materia contractelor comerciale, se stabilesc regulile care deosebesc un contract comercial de unul civil avand acelasi obiect (de exp. vanzarea-cumpararea, depozitul, imprumutul etc.) dar se si reglementeaza contracte exclusiv comerciale (de exp. reportul, contul curent).

Legile comerciale speciale sunt acele legi (stricto sensu) care reglementeaza aspecte comerciale care nu sunt prinse in Codul Comercial; in cele mai multe din cazuri, legile comerciale speciale au abrogat titluri intregi din Codul Comercial. Cele mai cunoscute si aplicate legi comerciale speciale sunt: Legea societatilor comerciale, Legea societatilor bancare, Legea pietei de capital, Legea registrului comertului, Legea concurentei comerciale, Legea falimentului. In afara legilor (stricto sensu) mai exista o serie de alte acte normative precum hotarari de guvern, ordine ale ministrilor, acte ale conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate (BNR, CNVM, Consiliul Concurentei etc.) sau ale administratiei locale care au rolul de a pune in aplicare legile in baza carora sunt emise.

Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului comercial

In ceea ce priveste dreptul civil, lucrurile sunt clare, se aplica dispozitiile civile, respectiv Codul Civil si legile civile speciale. In ceea ce priveste dreptul comercial, regula este cea stabilita de art. 1 C. Com, adica se aplica Codul Comercial si, unde acesta nu dispune, se aplica Codul Civil. Aceasta regula se interpreteaza in felul urmator: raporturile comerciale sunt guvernate de Codul Comercial si de celelalte legi comerciale speciale si, unde acestea nu dispun, de dispozitiile Codului Civil si ale celorlalte legi speciale. Asadar, in comert, legea civila are un caracter de subsidiaritate fata de legea comerciala. Pentru a detalia mai mult regula continuta de art. 1 C. Com., aplicand regula legii speciale ce deroga de la legea generala (specialia generalibus derogant), ordinea in care se aplica izvoarele, in materia dreptului comercial, este urmatoarea: (i) legea comerciala speciala; (ii) Codul Comercial; (iii) legea civila speciala si (iv) Codul Civil.

Desigur ca exista legi care contin atat dispozitii civile, cat si comerciale . In acest caz, ordinea de aplicarea a acestor izvoare este aceeasi, adica in civil se aplica dispozitiile cu caracter civil din respectivul act normativ, iar in comercial se aplica intai dispozitiile cu caracter comercial din respectivul act normativ, apoi dispozitiile Codului Comercial, apoi dispozitiile cu caracter civil din respectivul act normativ ori din alte acte normative civile (daca este cazul) si, in final, dispozitiile Codului Civil.

Izvoarele interpretative

In ceea ce priveste izvoarele interpretative, asa cum aratam, obiceurile sau cutumele (care, in materie comerciala, poarta denumirea specifica de uzuri) se aplica doar atunci cand legea face trimitere la ele. Insasi legea (art. 970 alin. 2 C. Civ.) prevede ca o conventie (contract) obliga nu numai la ceea ce este mentionat in ele, ci si la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau normele legale dau obligatiei, dupa natura sa, ceea ce inseamna ca, atata timp cat uzul nu este contrazis de vreun act normativ, acesta are aceeasi putere ca si un act normativ. In continuare, art. 980 si 981 C. Civ. prevad ca dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul si ca acele clauze obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt prevazute expres. Spre deosebire de civil, unde obiceiurile au mai mult un caracter regional, in comercial uzurile au o aplicabilitate mult mai mare (de exp. in comertul international sau maritim).

Se considera ca uzurile, pentru a fi recunoscute ca atare, trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative: (i) sa fie observate in mod uniform un anumit timp si nu in mod trecator, izolat sau ca simple tolerante si (ii) sa fie observate ca o regula de drept, din convingerea ca nu se poate altfel

Spre deosebire de dreptul romanesc, care este de inspiratia romano-germanica, in dreptul anglo-saxon practica judiciara reprezinta izvor de drept. Astfel, invocarea de catre o parte intr-un litigiu a unei hotarari judecatoresti pronuntate de o alta instanta intr-o speta similara obliga instanta investita cu solutionarea litigiului sa tina cont de hotararea celeilalte instante ca si cum aceasta din urma hotarare ar fi o lege. Aceasta in conditiile in care dreptul anglo-saxon este in mare parte un drept necodificat, adica nu exista legi sau existenta lor este redusa doar la anumite aspecte (faliment, valori mobiliare etc.). In dreptul romanesc, invocarea unei hotarari judecatoresti prezinta importanta, mai ales atunci cand s-a format o adevarata practica intr-un anumit domeniu. De asemenea, invocarea unei hotarari a unei instante superioare poate uneori influenta membrii completului de judecata a instantei investite cu solutionarea litigiului.

In afara de invocarea izolata a unei practici judiciare sau chiar unei singure hotarari judecatoresti, exista interpretarile Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, atunci cand este investita sa se pronunte asupra interpretarii unor aspecte care, pana atunci, primisera interpretari diferite din partea instantelor inferioare, isi uneste sectiile pentru a da o hotarare cu valoare de indrumare pentru instantele inferioare, hotarare care se publica in monitorul oficial.

Principiile dreptului comercial

Principiile dreptului, in general, si ale dreptului comercial, in special, sunt acele reguli generale prevazute intr-un act normativ, fie in mod expres, fie dedus prin interpretarea coroborata a mai multor texte de lege, care guverneaza la modul principial operatiunile juridice, in general, respectiv comerciale, in special.

Principiile fundamentale ale dreptului romanesc

Principii fundamentale ale dreptului romanesc sunt principii care guverneaza intreaga legislatie romaneasca iar izvorul lor este Constitutia. Sunt asadar principii fundamentale de drept, aplicabile tuturor ramurilor si sub-ramurilor de drept urmatoarele: (i) principiul democratiei, (ii) principiul egalitatii in fata legii, (iii) principiul legalitatii si (iv) principiul separatiei puterilor in stat.

Principiile proprii dreptului comercial

Doctrina recunoaste drept principii ale dreptului comercial urmatoarele: (i) in comert, actele juridice sunt cu titlu oneros; (ii) in comert, banii sunt intotdeauna frugiferi (produc dobanzi); (iii) in contractele comerciale, in caz de dubiu, se aplica regula care favorizeaza circulatia; (iv) contractarea in favoarea celui de-al treilea este obisnuita ; (v) legea comerciala protejeaza creditul; (vi) libertatea probelor in litigiile comerciale s.a.