Izvoarele subsidiare ale dreptului international. Normele ius cogens

Izvoarele subsidiare ale dreptului international. Normele ius cogens

IZVOARELE SUBSIDIARE

- daca tratatul si cutuma sunt considerate izvoarele principale ale dreptului international, celelalte sunt izvoarele subsidiare.

Hotararile insantelor internationale judecatoresti si arbitrale si doctrina

a. hotararile instantelor internationale:

- nu sunt considerate precedente, pentru ca nu au valoare obligatorie decat intre parti si cu privire la cauza solutionata;

- sunt mijloace de constatare a unor norme juridice de drept international, de interpretare si de aplicare a acestora;

- din caracterul de mijloc de constatare rezulta calitatea hotararii judecatoresti sau arbitrale internationale de posibil element material (dovada) al formarii (existentei) cutumei;

- judecatorul international aplica dreptul existent la situatia concreta, ceea ce exclude invocarea de reguli exterioare dreptului deja existent;

- teoria lacunelor dreptului international: in caz de lacune, judecatorul international aplica fie principiile fundamentale ale dreptului international, fie principiile specifice, fie judeca pe baza de echitate, aplicand regulile consacrate in principiile generale de drept.

b. doctrina:

- doctrina face o opera critica, analizeaza si sintetizeaza, fara competenta de a elabora dreptul international;

- se concretizeaza in lucrarile specialistilor, in activitatea organismelor, institutelor abilitate (CDI, Asociatia de Drept International, Institutul de Drept International etc.);

- opiniile individuale sau separate ale judecatorilor CIJ sau ai altor instante internationale.

Actele unilaterale:

Definitie: actul savarsit de catre un singur subiect de drept international, care este susceptibil sa produca efecte juridice in raporturile internationale, fie angajand subiectul de la care emana, fie creand drepturi sau obligatii in relati cu alte subiecte de drept international

Caracteristici:

- manifestare de vointa a unui singur subiect de drept international;

- independenta fata de alte manifestari de vointa;

- producerea de efecte juridice; acestea produc efecte mai ales pentru subiectele care le emit si pot reprezenta elemente materiale in formarea cutumei.

A. Actele unilaterale ale statelor:

Categorii identificate in practica statelor

- notificarea - este actul solemn prin care un stat aduce la cunostinta unuia sau mai multor state un fapt determinat care produce efecte juridice (declaratia de razboi, de neutralitate, de succesiune la un tratat, declaratia facultativa de acceptare a jurisdictiei obligatorii a CIJ, care se integreaza Statutului Curtii, de care nu poate fi detasata;

- recunoasterea - este manifestarea de vointa a unui subiect de drept international prin care se considera legitima o stare de lucruri, o pretentie anume sau se constata o situatie noua ori opozabilitatea fata de el a unor acte juridice ale altui stat, ce poate avea efecte constitutive (recunoasterea unui drept) sau declarative (recunoasterea unui stat);

- protestul - este manifestarea de vointa prin care un stat nu recunoaste ca legitima o pretentie, o condutia sau o situatie data, prin care acesta isi prezerva drepturi in raport cu revendicarile altui stat sau cu o regula cutumiara in formare;

- renuntarea - este actul unilateral care are ca obiect abandonarea, de buna voie, a unui drept;

- promisiunea - este actul unilateral ce poate da nastere unor drepturi noi in beneficiul partilor.

CDI face distinctie intre

- actele unilaterale a caror posibilitate este prevazuta de un tratat (ex.: notificarea denuntarii sau retragerii dintr-un tratat), care produc efectul prevazut de acesta, si

- actele unilaterale savarsite independent de un tratat sau alt izvor de drept international;

- in anul 2006, CDI a adoptat Principiile directoare aplicabile declaratiilor unilaterale ale statelor, capabile sa creeze obligatii juridice.

B. Actele unilaterale ale organizatiilor internationale, care au caracter de recomandare (nu impun obligatii statelor), deci nu sunt izvor de drept. Dar:

- actele ce se refera la structura si functionarea organizatiei sunt obligatorii

- forta actelor care se adreseaza statelor membre depinde de Statutul (Carta) Organizatiei: ex.: deciziile Consiliului de Securitate conform Cartei ONU (in functie de modul de adoptare sunt obligatorii sau recomandative), deciziile Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe (se adopta prin consens si sunt obligatorii);

- Carta ONU prevede ca Adunarea Generala poate face recomandari statelor, iar declaratiile acesteia au fost deseori incorporate si dezvoltate in tratate ulterioare.

C. Legislatia interna si hotararile judecatoresti interne:

exprima vointa unui singur stat;

- pot fi elemente in procesul de formare a cutumei daca mai multe state adopta legi interne cu reglementari asemanatoare (ex.: institutia platoului continental, dreptul de azil etc.);

D. Echitatea:

nu constituie un izvor de drept propriu-zis; se pretinde a fi un izvor subsidiar cu rolul de adaptare a normei la situatii individuale, de completare a lacunelor sau chiar de inlocuire a aplicarii dreptului;

- ar putea fi definita ca o modalitate procedurala care permite aplicarea unui ansamblu de principii si idei, cu ajutorul carora sa se poata face distinctie intre just si injust in ordinea juridica internationala;

Functiile echitatii:

a. functia moderatoare (adaptarea normei la particularitatile unei spete date) - solutia infra legem, care permite neaplicarea normelor care ar duce la rezultate anormale sau nerezonabile in caz de aplicare automata;

b. functia supletiva (completarea unor lacune ale dreptului) - solutia praeter legem;

c. functia politica (refuzul de aplicare a legii considerate nedrepte) - solutia contra legem - cea mai controversata, multi autori sustinand ca echitatea nu se poate plasa in afara dreptului.

Riscuri ale aplicarii echitatii

a. stabileste exceptii de la normele de drept international - respectul dreptului international este slabit;

b. este subiectiva - curtile internationale pot fi acuzate de partinire;

c. poate duce la scaderea numarului de cazuri deduse in fata instantelor internationale.

NORMELE "IUS COGENS"

Definitie: este data de Conventia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor: " o norma imperativa a dreptului international general este o norma acceptata si recunoscuta de comunitatea internationala a statelor in ansamblu sau, ca o norma de la care nu este permisa nici o derogare si care nu poate fi modificata decat printr-o noua norma a dreptului international general avand acelasi caracter."

Caractere

- norme ale dreptului international general (cu valoare universala); un tratat bilateral nu poate fi ius cogens;

- norme acceptate si recunoscute de comunitatea internationala de state in ansamblul sau;

- norme de la care nu se poate deroga; norma imperativa se deosebeste deci de norma dispozitiva (de la care se poate deroga); daca un tratat este contrar unei norme imperative la momentul incheierii sale sau daca in timpul existentei sale apare o norma imperativa cu care este in conflict, tratatul este nul sau devine nul;

- in marea lor majoritate, normele dreptului international sunt dispozitive - partile pot deroga de la ele prin acordul lor de vointa;

- trebuie facute distinctie intre derogare si incalcare:

- incalcarea oricarei norme, fie imperative, fie dispozitive, este interzisa;

- de la normele dispozitive este permisa derogarea;

- de la normele imperative este interzisa atat derogarea, cat si incalcarea lor;

- derogarea se realizeaza prin acordul de vointa al statelor, iar incalcarea este, ca regula, un act unilateral;

- normele imperative nu sunt totusi imuabile; ele pot fi modificate prin norme cu acelasi caracter (ius cogens);

- normele imperative nu trebuie confundate cu normele incompatibile ale unor tratate succesive;

- "ius cogens" nu reprezinta un izvor distinct de drept international; normele imperative sunt cuprinse in tratate (tratate multilaterale generale) si cutume (sunt excluse cutumele regionale, locale).

Criterii de recunoastere a normelor "ius cogens" propuse de doctrina

importanta valorilor protejate;

caracterul esential al normei pentru ansamblul statelor/comunitatii internationale;

relatia normei in discutie cu obiectivele fundamentale ale dreptului international;

criterii tehnice;

s-a invocat posibilitatea ca un organ judiciar sa stabileasca daca o norma este sau nu imperativa;

CDI nu a ajuns la consens pentru stabilirea unei enumerari a normelor imperative, solutia fiind cea a examinarii de la caz la caz;

Propuneri avand ca sursa doctrina de norme imperative

- principiile Cartei ONU;

- drepturile elementare la viata si la demnitate umana (interzicerea genocidului, sclaviei, discriminarii rasiale, respectarea normelor de drept international comunitar);

- normele care se refera la drepturi general recunoscute tuturor membrilor comunitatii internationale (libertatea marilor si a spatiului cosmic).