Limitele utilizarii fortei in dreptul international contemporan

Limitele utilizarii fortei in dreptul international contemporan

Sect.1. Princip interzicerii recursului la forta in dr international contemporan. Continutul princip nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in rlatiile international e enuntat in Carta ONU in alin.4 al art.2, dedicat principiilor care tb sa guverneze relatiile dintre state, in urmatorii termeni: ,,Toti membrii rganiz se vor abtine, in relatiile lor international, de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie impotriva integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite".

Sect 2. Exceptiile prevazute de Carta ONU cu privire la recursul la forta. Carta ONU admite 2 exceptii de la princip interzicerii recursului la forta: a)Legitima aparare. In baza dr la legitima aparare statele pot folosi, pe langa alte mijloace, si forta armata. Asa cum indica textul art, 51, exercitarea dr la autoaparare individuala sau colectiva poate avea loc numai in cazul in care se produce un atac armat impotriva unui membru al Natiunilor Unite. Jurisprudenta international si doctrina au impus si alte conditionari cae tb respectate pt ca sa se admita recursul la forta in legitima aparae: utilizarea fortei sa se dovedeasca necesara pt apararea securitatii statului victima si s ramana proportionala, prin raport cu intensitatea actului, iar masurile luate de state in exercitarea acestui dr de autoaparare vor fi aduse imediat la cunostinta Consil de Securit si nu vor afecta in niciun fel puterea si indatorirea acestuia de a intreprinde oricand actiunile pe care le va socoti necesare pt mentinerea sau rstabilirea pacii si securitatii international; b)Recursul la forta in conformitate cu dispozitile Capit VII din Carta ONU. In situatiile pe care membrii Consil de Securit sunt de acord sa le califice dr amenintari impotriva pacii, incalcari ale paci sau acte de agresiune, acest organ al ONU poate recurge in cadrul sistemului de securitate colectiva constituit de catre Carta ONU, la o serie de mijloace de constrangere impotriva statului agresor care pot ajunge, gradual, chiar pana la utilizarea fortei armate.

Sect.3.Modalitatile de utilizare a fortei in cadrul sistemului de securitate colectiva creat prin Carta ONU. In schimbul angjamentului general asumat de statele membre ONU de a renunta la utilizarea fortei in relatiile dintre ele, Carta Onu ofera acestora un sistem de securitate colectiva, in baza caruia pacea si securitatea international le sunt asigurate pron competente atribuite in acest sens: Consil de Securit; Adunarii Gen si unor acorduri sau organisme regionale. 1.Consil de Securit, conceput ca principalul agent al acestui sistem, poate dispune, in virtutea Capit VII al Cartei, masuri graduale de constrangere, mergand pana la utilizarea fortei armate. In functie de gravitatea situatiei, Consiliul poat adopta, mai intai, anumite masuri ca caracter provizoriu, avand dr scop sa preintampine agravarea acesteia. In conditiile incarea masurile provizorii nu sunt executate sau nu produc rezultatul scontat, Consil poate decide luarea unor masuri care nu implica folosirea fortei armate, cum ar fi: intreruperea completa sau partiala a relatiilor ec si a cominicatiilor, precum si ruperea relatiilor diplomatice impotriva statului care se face vinovat. Daca nici asemena masuri nu se dovedesc suficiente, Carta acorda Consil de Securit competenta de a decide masuri de constrangere implicand utilizarea fortei armate. 2.Adunarea Gen nu a fost investita prin Carta ONU cu competente speciale in vederea mentinerii pacii si securitatii. In limitele initiativelor tinand de solutionarea pasnica a diferendelor, Adun Gen poate discuta orice probleme privitoare la amenintarea pacii si securitatii international si in legatura cu aceste probleme, poate face recomandari fie statului ori statelor interesate, fie consil de securitate. In materie coercitiv, consil de Securit detine o situatie monopola. In decursul timpului, competenta Adun Gen in probelemele pacii si securitatii iternat a evoluat totusi intr-un sens mai putin restrictiv decat cel ce pare a rezulta din prevederile Cartei. 3.Rolul conferit de carta Onu unor acorduri sau organiz regionale in mentinerea pacii si securitatii international. In sistemul Natiunilor Unite, organiz si acordurile regionale sunt implicate direct in problemele mentinerii pacii si scuritatii international. Astfel in Carta ONU se precizeza ca statele membre ONU, parti la asemenea acorduri ori organiz regionale ,,tb sa depuna toate eforturile pt rezolvarea pasnica a diferendelor locale, prin intermediul unor astfel de acorduri sau organisme regionale, inainte de a le supune Consil de Securit". Printre cele mai reprezentative organiz internt regionale, cu competente in domeniul mentinerii pacii si securitatii si al reglem pasnice a diferendelor se numara Organiz Unitatii Africane, Organiz Statelor Americane, Organiz pt Securitate si Cooperare in Europa, Liga Statelor Arabe.

Sect 4.Limitele sistemului de securitate colectiva creat de Carta ONU.

4.1.Operatiunile de mentinere a pacii(OMP). ,,Razboil rece", neincrederea si tensiunile dintre Statele Unite si URSS, precum si dintre cele 2 blocuri de state create in jurul acestora, u paralizat mecanismul de decizie din Consil de Securit prin ,,veto-ul" opus de unele sau de celelalte. Aceasta a facut ca sistemul de securitate colectiva prevazut in Capit VII al Cartei sa nu functioneze, in general, in perioada dintre 1952-1990. fata de acest blocaj, in practica si-au faut treptat loc o serie de masuri, dispuse mai ales d Consili de Seurit, prin care ONU a incercat sa intervina in anumite situatii sau diferende care amenintau pacea si securitatea unei regiuni ori a ansamblului comunitatii international, cunoscute sub denumirea de operatiuni de mentinere a pacii. Initial acestea au fost identificate ca operatiuni pt restabilirea pacii, cu posibilitatea de a utiliza personal militar, dar fara puterea de a recurge la mijloacele de constrangere prevazute de Capit VII al Cartei. Dupa ce s-a pus capat razboiul rece si a fost deblocat procesul decizional in cadrul Consil de Securit, organizarea si modalitatile de desfasurare a operatiuilor ONU de mentinere a pacii inregistreaza noi trasaturi: in primul rand dupa 1990 asistam la multiplicarea fara precedent a nr misiunilor ONU in zonele de conflict, de la 13 la 20; in al doilea rand, se poate observa tendinta de diversificare a actiunilor sia a mandatului fiecarei misiuni. Prin Declaratia din 31 ian 1992, adoptata la sedinta Consil de Securit reunit la nivellul sefilor de stat sau de guvern, se solicita Secretarului Gen o analiza a capacitatii ONU in domeniul diplomatiei preventive si operatiunilor de restabilire si metinere a pacii, i vederea intaririi si cresterii eficientei acestora. A urmare, in documentul cunoscut sub denumirea de ,,Agenda pt pace", Secretrul Gen identifica urmatoarele 4 categ de activitati, respectiv tot atatea tipuri de operatiuni de mentinere a pacii: diplomatia preventiva, vizand evitarea aparitiei unor diferende prin masuri care se afla sub incidenta Copit VI din Carta; restabilirea pacii, care intervine dupa declansarea unui conflict si urmareste folosirea procedurilor de reglem pasnica a diferendelor prevazute in Capit VI; mentinerea pacii, care presupune initiative din domeniul reglem pasnice a diferndelor si actiuni coercitive, caonstand in masuri fara recurgerea la forta ori masuri militare, dintre cele mentionate in Capit VII al Cartei; consolidarea pacii, care consta in actiuni ulterioare incetarii ostilitatilor si urmareste edificarea unor structuri interne in masura sa asigure mentinerea solutiei politice a conflictului. Reforma OMP. In contextul intensificarii, la sfarsitul anilor `90 si inceputul noului mileniu, a preocuparilor pt reformarea ONU, un interes aparte a fost acordat imperativelor unei reforme majore a OMP, respectiv a rolului care tb sa revina acestora in perioada urmatoare, pt a contribui cat mai eficient la mentinerea pacii si securitatii international. O anliza si o serie de propuneri in acest scop au fost cuprinse intr-un important document, cunoscut sub denumirea Raportul Brahimi, dupa numele expertului insarcinat cu eleborarea lui, care a fost prezentat Adun Gen a ONU din anul 2000. dinre cele mai semnificative propuneri ale Raportului amintim:sporirea substantiala a resurselor de care sa dispuna Departamentul OMP din structura Secretriatului ONU; cu privire la mandtul incredintat diverselor misiuni, s-a evidentiat necesitatea formularii acestuia cu cat mai mare claritate in ceea ce priveste tipul de operatiuni ce urmeaza sa fie indeplinite in cadrul unei asemenea misiuni, coordonarea intre aceste operatiuni si modalitatea de exercitare a controlului in dsfasurarea acestora.

4.2.Alte situatii particulare. 1.Legitima aparare preventiva. Dr inerent la autoaparre individuala, consacrat pe cale cutumiara si conventionala, ridica probleme inceputului exercitiului ecestui dr. In acest sens, practica statelor a oferit exemple in cre statel au invocat un asa-numit ,,dr de auroaparare preventiva" pt a raspunde, prin utilizarea fortei, nu numai unui atac actual, dar si in cazul unui atac iminent. Dr de autoaparare preventiva ramane supus cerintelor de proportionalitate si necesitate, existente si cazul dr inerent la autoaparare in fata unui atac actual. In baza legitimei aparare anticipate statele er fi indrituite sa actioneze in mod unilateral, fara o autorizatie prealabila, pt a preveni un posibil atac care ameninta securitatea lor natioanala. Daca invocarea autoapararii preventive presupune existenta unui pericol iminent, autoapararea anticipata are in vedere doar posibilitatea existentei unui pericol. 2.Lupta impotriva terorismului si limitele recursului la forta. In fata noilor forme si a pericolului pe care il prezinta, in ultima perioada, terorismul international, problema recursului la forta, ca o alternativa la care pot recurg statele in incercarile de autoaparare, pare sa impuna noi limite si criterii de apreciere. Astfel, mai ales dupa atacurile teroriste din 11 sept 2001, de la New York si Washington, se incearca sa se justifice utilizarea fortei, anticipativ, pt a descuraja posibile viitoare atacuri teroriste, venind mai ales din partea unor actori non-statali, respectiv a unor grupari inarmate neregulate. In acest context se sustine ca statul sau statele victima au dr sa recurga, anticipativ, la forta armata pt inlaturarea pericolului unor atacuri teroriste viitoare indreptate impotriva lor, respectiv pt a incerca sa anihileze capacitatile distructive ale terorismului international. In cadrul luptei impotriva terorismului international, o importanta distinctie pare sa se impuna, in functie de identitatea agresoarului: a)in cazurile in care pericolul il reprezinta actori non-statali, diverse formatiuni teroriste mai mult sau mai putin organizate, exercitiul legitimei aparari poate fi interpretat extensiv. Pt stabilirea iminentei atacului, respectiv a anticiparii sale, se vor putea lua in considerare anumite criterii precum: gravitatea atacului anticipat, capacitatile distructive ale agresorului, natura amenintarii; b)in cazurile in care pericolul vine din partea unor state care sprijina terorismul international, iminenta atacului, respectiv anticiparea sa, tb mult mai restrans interpretata. 3.Interventia umanitara are in vedere utilizarea fortei in mod unilateral de catre un stat sau o coalitie de state, in scopul de a preveni sau de apune capat violarilor grave ale dr fundam ale omului comise pe teritoriul unui alt stt, in cadrul unui conflict intern sau international. Asemenea actiuni de interventie intreprinse in scopuri umanitare se desfasoara fara permisiunea sau chiar impotriva vointei statului in care au loc. Cele mai frecvente argumente invocate in vederea justificarei recursului la forta in cadrul unei interventii umanitare sunt: caracterul grav al incalacrilor dr omului; consensul unei parti importante a societatii international; sansele rezonabile de succes. 4.Obligatia international colectiva de a proteja a fost formulata in contextul amplelor dezbateri si a propunerilor de reformare a ONU, pt ca organiz mondiala sa raspunda cat mai bine amenintarilor, provocarilor si schimbarii cu care e confruntata sacietatea international contemporana.o asemenea obligatie ar urma sa intervina in cazul unor violari masive ale dr omului, cum ar fi: genocidul, incalcarea normelor dr international umanitar, purificarile etnice sau alte crime impotriva umanitatii, si ar putea implica o actiune colectiva hotarata, in temeiul Capit VII al Cartei, din partea Consil de Securit al ONU.

Sect.5.Sanctiunile in dr international contemporan. In practica statelor, ca si in doctrina, termenul de sanctiuni e, de regula, utilizat pt a desemna o larga gama de reactii ale statelor, intreprinse individual sau colectiv, indreptate impotriva unui stat, autor al unor incalcari ale normelor sau obligatiilor international. Sanctiunile apar ca un instrument dur prin care se urmareste restabilirea ordinii normative international, incalcata prin conduita unor state.

5.1.Restabilirea ordinii normative prin actiuni individuale ale statelor. Intre aceste modalitati se face distinctia intre retorsiune si represalii. Prin retorsiune se intelege actiunea sau reatia unui stat, legala din punctul de vdere al dr international, prin care acest stat raspunde unui act inamical sau chiar unei incalcari a dr international de catre alt stat. Actele de retorsiune au un caracter licit. In doctrina, retorsiunea a fost considerata ca termenul tehnic pt o masura punitiva luata de un stat impotriva actelor lipsite de curtoazie sau inechitabile ale unui alt stat. Retorsounea poate consta in acte neamicale, dar nu ilicite, cum ar fi: ruperea relatiilor diplomatice, revocarea privilegiilor diplomatice si consulare, instituirea unui embargo sau intreruperea unui ajutor ec, atunci cand o asemenea masura nu incalca prevederile unui tratat. Represaliile sunt acte ale unui stat care ar tb considerate ilegale dar nu pot fi justificate, uneori in cazul in care acestea constituie un raspuns in conduita contrara dr international al altui stat. Ele pot avea un caracter politic, ec sau jurid, dar in dr international contemporan nu pot avea un caracter militar, intrucat ar incalca prevederile din art,2 alin.4 din Carta ONU. Represaliile nu se realiz numai prin acte identice cu cele care le-au generat, ele pot imbraca si alte forme. Se impune insa sa respecte princip proportioalitatii, dpdv al intinderii ori gravitatii lor, cu actele fata de care constituie un raspuns. 5.2 Restabilirea ordinii normative prin actiuni ale organiz international. Alaturi de masurile coercitive pe care le pot intreprinde, in aceasta directie si in stricta conformitate cu prevederile actelor lor constitutive, organizatii international cele mai importante si incaracte de consecinte in raporturile international contemporane, sunt sanctiunile care se aplica in cadrul ONU de catre Consil de Securit, in temeiul prerogativelor conferite acestui organ prin Capit VII al Cartei ONU, impotriva unor state care prin conduita lor pun in pericol pacea si securitatea international.