FAMILIA CA SISTEM

FAMILIA CA SISTEM

Prima experienta a copiilor are loc, in general in familie. Acest grup mic si intim este cadrul de baza in care cei mai multi copii sunt introdusi in viata sociala, unde sunt dobandite regulile comportamentului interpersonal si care va continua sa le serveasca drept baza de securitate atunci cand intalnesc lumea din afara, care adesea induce confuzie. In lumina multiplelor modificari sociale care au avut loc in ultimii 50 de ani - divortul, familiile monoparentale, mamele angajate in campul muncii, inversarea rolurilor intre sot si sotie, cuplurile homosexuale, familiile vitrege si combinate - este evident ca familia nu mai poate fi definita la fel de ingust cum se facea odata, iar implicatiile pe care le au aceste variatiuni ale formelor familiale asupra dezvoltarii copiilor, au devenit o arie majora de interogatii. Abordand "familia ca sistem", cea mai mare atentie a fost acordata modului in care calitatea casatoriei parintilor este legata de adaptarea copilului, pornind de la asumptia ca o relatie maritala buna este mai probabil sa fie asociata cu o relatie satisfacatoare parinte-copil, aceasta ducand la randul ei la dezvoltarea optima a copilului. Pe de alta parte, atunci cand parintii nu se inteleg, putem sa ne asteptam ca si relatia cu copilul sa se deterioreze. Datele stiintifice sustin aceste asumptii: calitatea maritala se afla in relatie cu diverse aspecte ale dezvoltarii copilului cum ar fi securitatea atasamentului, strategii eficiente de invatare, controlul impulsurilor si maturitatea emotionala. Este tentant sa afirmam pe baza acestor rezultate ca dezvoltarea copiilor este satisfacatoare pentru ca parintii lor se inteleg, aceasta insemnand ca pe de o parte comportamentul parental este cauza, iar pe de alta dezvoltarea copilului este efectul. Insa acesta ramane un tip de gandire linear, intr-o singura directie, teoria sistemelor avertizandu-ne despre pericolul utilizarii lui, deoarece influenta poate sa fie si in cealalta directie, de la copil la parinte, sau chiar circulara, afirma R. Schaffer (2005). In acest fel, caracteristicile copilului, prezente de la inceput, pot afecta tipul de actiuni parentale realizate, si, de asemenea, calitatea relatiei maritale - situatie cea mai evidenta este cea in care copilul e "dificil" de crescut datorita unui handicap. Efortul de a fi parinte al unui astfel de copil poate avea in unele cazuri repercursiuni negative asupra relatiei maritale, care, la randul ei va crea o atmosfera familiala ostila dezvoltarii sanatoase a copilului.

Cea de a doua tema care abordeaza familia ca sistem se refera la implicatiile pe care le are un eveniment la nivelul familiei ca intreg. Sa consideram ca tatal isi pierde slujba, o experienta care afecteaza nu doar individul, ci are repersursiuni pentru intreaga familie, asa cum se observa in felul in care relatiile se altereaza si in care se modifica echilibrul grupului ca intreg, toate acestea avand mai departe consecinte asupra reactiilor tatalui. Acest lucru a fost ilustrat foarte bine intr-un studiu clasic realizat de Glen Elder (1988) asupra efectelor Marii Depresii - criza economica din Statele Unite de la inceputul anilor 1930, care a determinat somaj pe scara larga si dificultati financiare. Ca urmare, natura modificarilor aparute in interiorul familiei au avut consecinte asupra reactiilor emotionale ale tatalui vizavi de experienta sa traumatica. Teoria sistemelor ne ajuta sa vedem familia ca o unitate dinamica, mereu in cautarea unei forme de echilibru, iar orice modificare - nastere, moarte, boala, pierderea locului de munca, divort, plecarea la facultate sau la lucru in strainatate - strica echilibrul sistemului si determina noi roluri, relatii si patternuri interne care trebuie adoptate. Sistemul se va adapta probabil si va ajunge intr-o forma diferita de echilibru. Modificarile apar simultan la nivelul individului, al relatiei si al familiei, iar aceste interconexiuni sunt cele care ofera insight-uri despre adaptarea familiilor particulare.