NORMA JURIDICA - Structura logico - juridica

NORMA JURIDICA

Sectiunea I - Definitia si caracterele normei juridice

Viata in societate presupune un sistem de legaturi sociale care-l pun pe individ intr-un permanent si diversificat contact cu semenii sai. Toate aceste relatii interumane, care se formeaza zi de zi, alcatuiesc "viata sociala".

Asupra comportamentului uman isi exercita influenta mai multe categorii de norme sociale ( cum ar fi: normele morale, religioase, obisnuielnice, tehnice, juridice ) care orienteaza conduita indivizilor si ii obliga sa se adapteze pentru a realiza scopurile social-politice existente in societate.

In tot acest sistem al normelor sociale, normele juridice ocupa un loc foarte important.

Norma juridica este o regula pe care legiuitorul ( puterea de stat ) o instituie pentru a determina pe membrii societatii la o conduita corespunzatoare, conduita ce poate fi impusa, in caz de nerspectare, prin constrangere.

Normele juridice sunt produsul, rezultatul vietii sociale, ele avand caracter obligatoriu numai pentru ca sunt instituite sau recunoscute de puterea de stat.

In societatea contemporana, normele juridice reglementeaza cea mai mare parte a relatiilor sociale, dar nu pot reglementa totul, fapt pentru care acestea se afla in interdependenta, coexista cu celelalte categorii de norme ce formeaza sistemul normativ social.

Norma juridica se individualizeaza fata de celelalte norme sociale existente in comunitate prin mai multe elemente caracteristice. Astfel, norma juridica are un:

a) caracter social - deoarece se adreseaza relatiilor dintre oameni, vizeaza exclusiv comportamentul uman pe care urmareste sa-l dirijeze;

b) caracter general - pentru ca se aplica tuturor cazurilor care cad sub incidenta ei. Norma juridica poate avea un grad maxim de generalitate, atunci cand vizeaza toate subiectele de drept sau situatiile ori un grad minim de generalitate, vizand o anumita situatie sau o anumita categorie de subiecte;

c) caracter tipic - deoarece prescrie un model de conduita pentru subiectele de drept. Aceasta trasatura este in stransa legatura cu caracterul general al normei juridice. Conduita tipica prescrisa de norma juridica stabileste, in mod generic, abstract, drepturile si obligatiile subiectilor raporturilor juridice.

d) caracter impersonal - in sensul ca, aceasta nu se adreseaza unui sau unor subiecte de drept prestabilite, ci tuturor acelora care, adoptand o anumita conduita, se afla in situatiile determinate de norma juridica.

e) caracter de repetabilitate si continuitate - in sensul ca norma juridica nu precizeaza de cate ori se aplica, ci in ce situatii sau conditii, ea avand in vedere un numar nelimitat de cazuri.

f) caracter obligatoriu. Avand rolul de a asigura ordine sociala, norma juridica trebuie sa aiba un caracter obligatoriu, altfel nu ar exista siguranta ca in societate se va instaura ordinea sociala dorita de legiuitor. Obligativitatea normei juridice este dictata de scopul acesteia - necesitatea asigurarii ordinii sociale.

g) caracter prescriptiv - deoarece stabileste un anumit comportament, impune o conduita, constand intr-o actiune sau inactiune umana indreptata intr-o anumita directie, in vederea realizarii unui anumit scop. Caracterul prescriptiv al normei juridice se regaseste cu nuante specifice in cazul normelor principii, normelor definitii si normelor sarcini.

Normele principii stabilesc anumite prescriptii de baza ( principii ) referitoare la intreaga materie, toate celelalte norme trebuind sa fie aplicate si interpretate cu aceste principii ( de ex.: multe acte normative incep cu un capitol intitulat "Principii generale" sau "Dispozitii generale" ).

Normele definitii sunt acele norme care precizeaza un sens anume al unor concepte ( de ex. art. 576 C. civ. defineste servitutea )

Normele sarcini sunt normele prin care se stabilesc competentele, atributiile unor organe.

Avand in vedere toate aceste caractere, putem defini norma juridica ca fiind o regula de conduita generala, obligatorie si impersonala, impusa sau recunoscuta de puterea de stat in scopul asigurarii ordinii sociale, a carei respectare este asigurata la nevoie prin interventia fortei de constrangere a statului.

Intrebari evaluatoare

1. Definiti notiunea de norma.

2. Ce este norma juridica ?

3. Precizati caracterele normei juridice.

4. Asemanari si deosebiri intre norma juridica si alte tipuri de norme sociale.

Sectiunea a II-a - Structura normei juridice

Analiza structurii normei juridice este realizata intr-o dubla ipostaza:

a) - pe de o parte, se are in vedere structura interna sau logico-juridica a normei;

b) - pe de alta parte, structura externa sau tehnico-juridica a normei.

1. Structura logico - juridica

Structura logico-juridica ( interna ) a normei de drept cuprinde acele elemente componente si reciproc dependente care asigura o organizare logica a prescriptiei normei, in scopul intelegerii sale in procesul transpunerii in practica.

Elementele de logica ce asigura structura interna a normei juridice sunt: a) ipoteza, b) dispozitia si c) sanctiunea.

A. Ipoteza - este acea parte componenta a normei juridice care stabileste conditiile, imprejurarile, faptele, precum si categoria de subiecte la care urmeaza sa se aplice regula de conduita ( dispozitia ).

Ipoteza normei juridice poate fi clasificata dupa mai multe criterii.

Dupa gradul de precizie a formularii, distingem intre:

a) ipoteze determinate - stabilesc cu precizie, in amanunt, conditiile, imprejurarile de aplicare a normei juridice;

b) ipoteze relativ determinate - imprejurarile de aplicare a dispozitiei nu sunt formulate in toate detaliile.

In functie de complexitatea imprejurarilor cuprinse in norma juridica, distingem intre:

a) ipoteze simple - se are in vedere o singura imprejurare in care se aplica dispozitia,

b) ipoteze complexe - cand se prevad mai multe imprejurari in care toate sau fiecare in parte pot sa conduca la aplicarea dispozitiei.

Dupa numarul imprejurarilor luate in considerare pentru aplicarea normei, distingem intre:

a) ipoteza unica - o singura imprejurare poate conduce la aplicarea dispozitiei normei juridice;

b) ipoteza alternativa - se prevad mai multe modalitati, insa indeplinirea uneia dintre ele conduce la aplicarea normei de drept.

B. Dispozitia - acea parte a normei juridice care se refera la conduita ce trebuie urmata in anumite imprejurari, conditii precizate in ipoteza normei juridice. Altfel spus, in dispozitie sunt stabilite drepturile si obligatiile subiectelor asupra carora face referire norma respectiva.

Dispozitia formeaza continutul normei juridice.

Dupa criteriul conduitei prescrise, distingem intre:

a) dispozitii onerative - care obliga la indeplinirea unei anumite conduite;

b) dispozitii prohibitive - care obliga la abtinerea de a savarsi o anumita fapta.

Atat dispozitiile onerative, cat si dispozitiile prohibitive se mai numesc dispozitii imperative sau categorice.

c) dispozitii permisive - care ofera subiectului de drept posibilitatea de a opta pentru conduita ce doresc sa o urmeze.

O varietate a dispozitiilor permisive sunt dispozitiile supletive. Dispozitiile supletive sunt acelea pe baza carora intervine organul de stat competent - in situatia in care subiectele de drept avand posibilitatea de a opta pentru conduita dorita nu se hotarasc sa-si exprime vointa - si suplineste lipsa lor de vointa.

Dupa gradul lor de generalitate, distingem intre:

a) dispozitii generale - au o sfera larga de aplicare, facand referire de obicei la o ramura de drept;

b) dispozitii speciale - se refera la o anumita categorie de relatii dintr-o ramura de drept;

c) dispozitii de exceptie - care au rolul de aproteja mai eficient o serie de valori sociale, venind sa completeze dispozitiile generale sau pe cele speciale.

C. Sanctiunea - acea parte a normei juridice care stabileste urmarile, consecintele, nerespectarii conduitei impuse de norma juridica.

In functie de natura juridica a normei incalcate, facem distinctie intre: sanctiuni penale, civile, administrative.

Dupa scopul urmarit, deosebim:

a) sanctiuni cu caracter reparator - vizeaza repararea, dezdaunarea pentru prejudiciul creat;

b) sanctiuni expiatorii - urmaresc executarea unei pedepse pentru fapta antisociala comisa;

c) sanctiuni de anulare a actelor ilicite.

In functie de continutul lor, sanctiunile pot fi:

a) patrimoniale - se refera la bunurile si veniturile subiectului de drept sanctionat;

b) nepatrimoniale - vizeaza nemijlocit persoana celui vinovat.

Dupa gradul de determinare, distingem intre:

a) sanctiuni absolut determinate - cele care sunt stabilite precis de norma juridica, neputand fi micsorate sau marite de organul de aplicare;

b) sanctiuni relativ determinate - cele care prevad o anumita limita minima si maxima, pe baza careia organul de aplicare urmeaza sa aplice sanctiunea concreta.

In functie de numarul lor, sanctiunile pot fi:

a) unice - se prevede o singura sanctiune pentru incalcarea conduitei prescrisa de norma;

b) multiple - care pot fi:

b1) alternative - sunt cele care dau posibilitatea organului de aplicare sa aleaga intre doua sau mai multe sanctiuni;

b2) cumulative - sunt cele care stabilesc aplicarea cumulativa a mai multor masuri sanctionatorii pentru un anumit fapt antisocial.

Sanctiunea este cea care asigura in ultima instanta respectarea normei juridice, avand, pe de o parte, un caracter educativ, deoarece urmareste corectarea celui vinovat, iar, pe de alta parte, un caracter preventiv, intrucat urmareste sa determine abtinerea de la savarsirea faptelor antisociale.

2. Structura tehnico-juridica

Structura tehnico-juridica ( externa ) se refera la forma de exprimare a continutului si a structurii logice a acesteia, la redactarea ei.

Norma juridica nu este elaborata si nu apare distinct, ci, de regula, ca parte a unui act normativ, care poate imbraca mai multe forme ( lege, hotarare, ordonanta, regulament, etc. ) in functie de autoritatea care l-a emis.

La randul sau, indiferent de forma sub care apare, actul normativ este structurat in capitole, sectiuni, articole si alineate. Elementul de baza al actului normativ este articolul care, de obicei, contine o dispozitie de sine statatoare. Insa, nu orice articol coincide cu o regula de conduita. Sunt situatii in care un articol cuprinde mai multe reguli de conduita sau, in mod contrar, un articol poate sa cuprinda doar un element al normei juridice ( in aceasta situatie, pentru a stabili continutul normei cu toate elementele sale logico-juridice este necesar sa coroboram mai multe articole ).

Structura tehnico-juridica a normei nu se suprapune totdeauna structurii logico-juridice a acesteia, motiv pentru care, pe planul doctrinei, unii autori au sustinut o constructie atipica a normelor juridice din ramura respectiva. Astfel, in domeniul dreptului penal, sunt autori care considera ca normele de drept penal contin doar dispozitia si sanctiunea. Un asemenea punct de vedere nu poate fi retinut deoarece si normele de drept penal contin toate cele trei elemente numai ca acestea vor putea fi identificate printr-o interpretare logica, in fiecare caz, a ansamblului reglementarilor din Codul penal - atat parte generala, cat si parte speciala.

Intrebari evaluatoare

1. Care sunt ipostazele din care se analizeaza structura normei juridice ?

2. Definiti structura logico-juridica a normei juridice.

3. Definiti si clasificati ipoteza normei juridice.

4. Definiti si clasificati dispozitia normei juridice.

5. Definiti si clasificati sanctiunea normei juridice.

6. Definiti structura tehnico-juridica a normei juridice.

Sectiunea a III-a - Clasificarea normelor juridice

Clasificarea normelor juridice prezinta o importanta deosebita deoarece ajuta la intelegerea sensului si caracterului normei, a conduitei prescrise subiectului de drept si contribuie la crearea unor corelatii intre diverse norme juridice.

Dupa criteriul ramurii de drept, se disting: norme de drept constitutional, de drept administrativ, de drept civil, de drept penal, de drept comercial, de dreptul muncii, de dreptul familiei, etc.

Dupa criteriul fortei juridice pe care o au normele, distingem: norme cuprinse in legi, norme cuprinse in ordonante, norme cuprinse in hotarari, norme cuprinse in ordine ale ministrilor, etc.

Dupa conduita prescrisa subiectelor, distingem:

a) norme imperative - care pot fi:

a1) norme onerative - acelea care stabilesc obligatia de a savarsi o anumita actiune;

a2) norme prohibitive - acelea care interzic savarsirea unei actiuni;

b) norme dispozitive ( permisive) - acele norme care nici nu obliga, nici nu interzic o anumita conduita, dand posibilitatea subiectelor de drept de a alege singuri conduita de urmat. Normele dispozitive ( permisive ) sunt impartite in mai multe categorii:

b1) norme supletive - sunt cele care stabilesc reglementarea ce urmeaza a se aplica in situatia in care subiectul de drept nu ales singur conduita in limitele stabilite de lege;

b2) norme de imputernicire - acele norme prin care sunt stabilite anumite drepturi si obligatii sau competente, al caror exercitiu nu este obligatoriu, subiectelor de drept;

b3) norme de stimulare - acele norme care au ca scop incurajarea indeplinirii unei actiuni prin stabilirea de recompense;

b4) norme de recomandare - acele norme care propun urmarea unei anumite conduite, neobligatorie insa pentru subiectele de drept.

Dupa modul lor de redactare, normele pot fi:

a) complete - sunt acele norme care cuprind in continutul lor toate elementele structurale ( ipoteza, dispozitie si sanctiune );

b) incomplete - sunt cele care nu cuprind toate cele trei elemente, ele completandu-se cu alte norme juridice. Acestea se impart in:

b1) norme de trimitere - sunt acele norme care nu apar complet, ci trimit la dispozitiile cuprinse in alte acte normative existente sau din acelasi act normativ;

b2) norme in alb - sunt acele norme care urmeazasa fie completate printr-un act normativ ce urmeaza sa apara ulterior.

Dupa gradul lor de generalitate, distingem intre:

a) norme generale - sunt acele norme care au sfera cea mai larga de aplicabilitate intr-un domeniu sau ramura de drept;

b) norme speciale - acele norme care sunt aplicabile unei sfere restranse de relatii;

c) norme de exceptie - acele norme care se refera la situatii deosebite, completand normele generale sau speciale, fara ca abaterea de la reglementarea generala sa fie considerata a aduce atingere ordinii de drept.

Dupa gradul si intensitatea incidentei lor, se disting:

a) norme principii ( norme cardinale ) - sunt acele norme care au rolul de principii generale de drept, fiind cuprinse de obicei in Constitutii, Declaratii;

b) norme mijloace - sunt acele norme care asigura aplicarea normelor principii la specificul domeniilor reglementate.

Intrebari evaluatoare

1. Clasificarea normelor juridice - importanta teoretica si practica.

Sectiunea a IV-a - Actiunea normelor juridice in timp, in spatiu si

asupra persoanelor

Normele juridice actioneaza pe coordonate precum timpul, spatiul si persoana.

1. Actiunea normei juridice in timp

Actiunea normei juridice in timp trebuie sa fie analizata sub trei aspecte:

a)      momentul intrarii in vigoare;

b)      perioada in care norma se afla in vigoare;

c)      iesirea din vigoare.

a) Intrarea in vigoare a normei juridice este legata de necesitatea aducerii ei la cunostinta tuturor celor care trebuie sa o respecte. Aceasta se face, de regula, prin publicarea actelor normative intr-o publicatie oficiala.

In Romania, intrarea in vigoare a normei de drept are loc fie la trei zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, fie la o data ulterioara ( de ex.: la 30 zile de la publicare sau la data de 1 ianuarie 2006 ) stabilita de legiuitor in textul ei.

Din momentul intrarii in vigoare, norma juridica se aplica pe deplin in cazul relatiilor sociale pentru care a fost edictata, nimeni nu se poate sustrage de la respectarea ei pe motiv ca nu o cunoaste.

b) Actiunea normei juridice. O norma juridica cand intra in vigoare are drept obiectiv reglementarea relatiilor sociale viitoare, ceea ce inseamna ca norma juridica nu retroactiveaza, adica nu se aplica situatiilor care preced intrarea ei in vigoare ( principiul neretroactivitatii ) si nici nu ultraactiveaza, adica nu se aplica situatiilor ivite dupa iesirea sa din vigoare ( principiul neultraactivitatii ).

Potrivit principiului neretroactivitatii, norma juridica nu poate si nu trebuie sa produca efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor. Insa, din anumite ratiuni, legiuitorul a stabilit in mod expres anumite exceptii de la principiul neretroactivitatii normei juridice ( adica situatii cand se admite aplicarea retroactiva a legii ).

O prima exceptie se refera la legile interpretative, care se aplica de la data intrarii in vigoare a legii pe care o interpreteaza, nu instituie noi norme, ci doar explica sensul legii la care face trimitere, facand corp comun cu aceasta.

O a doua exceptie se refera la prevederea expresa ca legea se aplica si unor fapte savarsite anterior. Aceasta exceptie mai este cunoscuta si sub denumirea de retroactivitate expresa.

O alta exceptie se refera la legea penala mai favorabila, care permite ca unui subiect de drept ce a comis o infractiune in trecut, sub imperiul unei legi vechi, inlocuita cu o lege noua, sa i se aplice dintre cele doua reglementari aceea care stabileste pentru fapta comisa o pedeapsa mai blanda.

Norma juridica nu ultraactiveaza, adica nu se poate aplica dupa ce a iesit din vigoare. De la acest principiu sunt urmatoarele exceptii:

a) - legile cu caracter temporar sau exceptional, care se aplica tuturor faptelor aparute sub actiunea lor, inclusiv celor nesolutionate, chiar daca aceste legi nu mai sunt in vigoare;

b) - cazul legilor anterioare, ale caror situatii de aplicare, data pana la care actioneaza, sunt prevazute de noile acte normative, care le recunosc si efecte juridice cocomitent cu noile reglementari.

c) Iesirea din vigoare a normei juridice se poate realiza prin: - ajungere la termen; - abrogare si - cadere in desuetudine.

Ajungerea la termen - In cazul normelor juridice temporare, acestea inceteaza sa mai produca efecte ca urmare a ajungerii la termen, termen care este precizat in chiar textul actului normativ, iar in cazul normelor juridice instituite pentru situatii exceptionale acestea inceteaza sa mai produca efecte ca urmare a incetarii situatiei de exceptie.

Abrogarea - este cea mai intalnita modalitate de iesire din vigoare a normei juridice. Abrogarea reprezinta cauza de incetare a actiunii normei de drept ca urmare a intrarii in vigoare a unei norme noi.

Abrogarea este: expresa si tacita.

Abrogarea expresa poate fi:

a) directa - in situatia in care noul act normativ stabileste in mod expres ceea ce se abroga;

b) indirecta - atunci cand noul act normativ mentioneaza ca se abroga toate actele normative sau prevederile din actele normative contrare dispozitiilor sale, fara a preciza actul sau prevederile respective.

Abrogarea tacita ( implicita ) este in situatia in care noul act normativ nu anuleaza expres pe cel vechi, dar se abate prin prevederile sale de la reglementarile cuprinse in actul vechi. Intrucat exista aceasta diferenta, organul de aplicare intelege ca in mod tacit legiuitorul a dorit sa scoata din vigoare vechea reglementare.

Caderea in desuetudine - constituie o alta forma de iesire din vigoare a normelor juridice, potrivit careia norma juridica desi este in vigoare nu se mai aplica, deoarece relatiile sociale care au generat aparitia ei au disparut. Aceasta modalitate de scoatere din vigoare a normei juridice este cunoscuta si sub denumirea de perimare.

2. Actiunea normei juridice in spatiu si asupra persoanelor

Actiunea normei juridice in spatiu si asupra persoanelor sunt in stransa corelatie, deoarece norma juridica se aplica pe teritoriul unui stat, adresandu-se tuturor persoanelor aflate in limitele acestui teritoriu.

Actiunea normei juridice in spatiu este in corelatie cu competenta teritoriala a organului de stat care o emite, trebuind sa facem distinctie intre statele unitare si statele compuse.

In statele unitare exista un singur rand de organe supreme ale puterii de stat si ale administratiei de stat, actele normative emise de acestea aplicandu-se pe intreg teritoriul. Organele locale ale puterii si administratiei de stat emit acte normative, insa acestea se aplica numai in limitele teritoriului aflat sub autoritatea lor.

In cazul statelor cu structura federala, actele normative emise de organele federale se aplica pe intreg teritoriul federatiei, in timp ce actele normative emise de organele statelor membre ale federatiei ( state federate ) se aplica numai pe teritoriul acelui stat.

Din punct de vedere al dreptului international, actiunea normei juridice in spatiu si asupra persoanelor ridica mai multe probleme. Astfel, locul incheierii unui act sau locul savarsirii unei infractiuni, calitatea persoanei ( strain, apatrid, reprezentant diplomatic ) ridica probleme in legatura cu stabilirea normei juridice care se aplica: romana sau straina.

Principiul teritorialitatii nu este absolut, acceptandu-se faptul ca pe teritoriul unui stat, datorita nevoii de a mentine si dezvolta relatii cu alte state - pot exista, in anumite conditii, persoane si locuri asupra carora nu se aplica normele juridice ale statului respectiv. Aceste situatii formeaza exceptiile extrateritorialitatii, exceptii care nu afecteaza principiul suveranitatii puterii de stat.

Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului diplomatic de la jurisdictia statului de resedinta, constand in inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport. Acestia sunt exceptati de la jurisdictia penala, civila si administrativa a statului unde sunt acreditati. In cazul in care agentul diplomatic savarseste fapte incompatibile cu statutul sau si aduce atingere ordinii de drept existente in tara de resedinta, acesta poate fi declarat "persona non-grata" ceea ce conduce la rechemarea sau expulzarea sa.

Cetatenii straini aflati pe teritoriul unui stat beneficiaza de un regim juridic diferit in raport cu acela al cetatenilor statului respectiv.

Notiunea de "strain" desemneaza persoana care, aflata pe teritoriul unui stat, are cetatenia altui stat sau este lipsita de cetatenie ( apatrid ). Sunt consacrate trei forme de regim juridic aplicabil strainilor:

a) regimul national - in care strainii se bucura de aceleasi drepturi, cu exceptia drepturilor politice, ca si cetatenii statului de resedinta;

b) regimul special - potrivit caruia drepturile strainilor sunt stipulate in acorduri internationale sau in legislatia nationala ( ex. norme de evitare a dublei impuneri );

c) regimul clauzei natiunii celei mai favorizate - potrivit caruia statul de resedinta acorda strainilor un tratament la fel de avantajos ca si cel recunoscut cetatenilor unui stat tert, considerat ca favorizat. Acest regim presupune incheierea de acorduri bilaterale intre tarile respective, clauza natiunii celei mai favorizate avand o natura contractuala.

Principiul general al actiunii legii statului pe teritoriul sau implica unele exceptii si pentru situatia in care unele fapte se produc pe teritoriul mai multor state. Astfel, de regula, cetatenii unui stat, chiar daca au savarsit anumite fapte in strainatate, sunt supusi normativitatii statului lor care, aparandu-le interesele, le impune obligatia respectarii legilor tarii lor. Se intalnesc si situatii in care statul extinde legile proprii si asupra strainilor care au comis unele fapte atunci cand sunt lezate interesele fundamentale ale acestui stat sau ale altora, in conditiile in care statul respectiv s-a obligat la aceasta prin conventii internationale.

Intrebari evaluatoare

1. Care sunt principiile care guverneaza actiunea normelor juridice in timp ?

2. Precizati cum intra o norma juridica in vigoare ?

3. Care sunt modalitatile de iesire din vigoare a normei juridice ?

4. Aplicarea normei juridice in spatiu - principiul teritorialitatii, exceptii.

5. Aplicarea normei juridice in privinta persoanelor - principiul personalitatii.

BIBLIOGRAFIE

1. Albici Mihail, Despre drept si stiinta dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 87-88;

2. Badescu Mihai, Teoria normei juridice, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004;

3. Ceterchi Ioan, Craiovan Ion, Introducere in teoria generala a dreptului, Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 45-68;

4. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 107-150;

5. Dvoracek V. Maria, Lupu Gheorghe, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1996, p. 191-235;

6. Huma Ioan, Teoria generala a dreptului, Ed. Fundatiei Academice Danubius, Galati, 2000, p. 39-62;

7. Mazilu Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 188-211;

8. Popa Nicolae, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 138-172;

9. Voicu Costica, Teoria generala a dreptului, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000, p. 145-173;