NORMA JURIDICÃ

NORMA JURIDICÃ

1. Definirea normei juridice

In literatura de specialitate juridica au fost formulate o multitudine de definitii ale normei juridice. Desi nuantate, ele exprima in esenta acelasi continut, elementele comune ale tuturor definitiilor date normei juridice fiind urmatoarele:

- norma juridica este o norma sociala;

- norma juridica este o regula generala instituita, recunoscuta si aplicata de organele competente ale statului;

- norma juridica are un caracter prescriptiv (stabilind, dispunand, impunand, prescriind o anumita conduita, actiune etc.), obligatoriu;

- garantia aplicabilitatii ei consta fie in respectarea de buna-voie a prescriptiilor ei, fie in aducerea ei la indeplinirea prin forta de constrangere a statului.

Avandu-se in vedere aceste aspecte, putem spune ca prin norma juridica se intelege o regula general-obligatorie prin care legiuitorul prescrie (reglementeaza) intr-o forma concisa, concentrata, un anumit comportament, o anumita conduita, relatie etc. pe care subiectii carora li se adreseaza trebuie sa o respecte in conditiile si imprejurarile prevazute de norma, fiind stabilita totodata (de regula) si sanctiunea in caz de nerespectare sau incalcare a prescriptiei respective.

2. Caracteristicile generale ale normei juridice

Ca si parte integranta a normelor sociale in general, normele juridice au urmatoarele trasaturi caracteristice proprii:

a) Normele juridice au un caracter general si impersonal, prin continutul lor ele adresandu-se nu doar unui singur subiect sau caz concret, ci tuturor subiectilor posibili ai acelei conduite sau actiuni.

Conduita prescrisa de norma juridica este o regula tipica, astfel incat norma juridica devine un etalon de apreciere a conduitei cetateanului in functie de care o anumita conduita este considerata a fi licita sau ilicita.

Prin caracterul general si impersonal al normei juridice se mai intelege si ca norma de drept se constituie ca o unitate de masura egala pentru toti subiectii acelei conduite, chiar daca acestia sunt diferiti ca indivizi.

Caracterul general si impersonal al normei juridice nu inseamna insa ca aceasta se adreseaza intotdeauna si in mod necesar tuturor membrilor societatii, din acest punct de vedere putandu-se face urmatoarea distinctie:

- unele norme juridice se adreseaza tuturor (au in continut cuvinte precum "toti", "nimeni", "acela care") - ele au un caracter general si impersonal de maxima cuprindere;

- unele norme juridice se adreseaza numai anumitor categorii de persoane (de ex. pensionari, militari, tineret etc.) - gradul lor de generalitate e mai restrans, dar caracterul impersonal a ramas acelasi;

- anumite norme juridice se refera numai la organe de stat - ele isi pastreaza caracterul general si impersonal deoarece nu nominalizeaza persoane, ci structuri de organizare sociala;

- exista si norme juridice care se adreseaza unor organe unipersonale (presedinte, prim-ministru, procuror-general etc.) - ele nu isi pierd caracterul general si impersonal intrucat vizeaza functia si nu persoana fizica ce o ocupa.

b) Normele juridice au un carater volitiv, la originea elaborarii lor aflandu-se vointa umana. De aici nu rezulta ca ele ar fi rezultatul bunului plac al legiuitorului, ele fiind elaborate de oameni investiti cu puterea de a emite norme obligatorii, tinand insa seama de cerintele legilor obiective ale naturii si societatii, de realitatile existentei sociale.

c) Normele juridice pot crea sau determina aparitia unor raporturi sau relatii care, in lipsa normei, nu ar aparea in sfera relatiilor sociale (de ex., impozitele si taxele, regulile de circulatie etc.)

d) Normele juridice pot sa prevada si sa reglementeze aparitia, modificarea sau stingerea unor raporturi sau efecte juridice care sunt consecinta unor evenimente ce se produc independent sau relativ independent de vointa oamenilor (de ex., nasterea, moartea, accidentele etc.). Fiind prevazute in normele juridice, aparitia unor asemenea evenimente va produce efectele juridice stabilite prin norma respectiva.

e) Normele juridice se pot realiza numai trecand prin constiinta oamenilor - desi se adreseaza tuturor membrilor societatii, produc efecte juridice numai in privinta persoanelor care au capacitate juridica (deci discernamant si constiinta neafectate).

f) Normele juridice au caracter general obligatoriu, ele trabuind sa fie respectte de toti membrii sociatatii carora li se adreseaza.

g) Normele juridice au aplicabilitate imediata, directa, continua si neconditionata, actionand atata timp cat sunt in vigoare.

h) Normele juridice reglementeaza, in esenta lor, raporturi de alteritate (raporturi interumane).

3. Structura (elementele) normei juridice

Ca expresie sintetica a unei reglementari, norma juridica apare ca un text normativ (articol sau grupaj de articole) concis, redactat sau formulat avand atat o alcatuire logico-interna, cat si o anumita forma exterioara prin care isi face perceptibila existenta si continutul pe care il exprima.

Intelegand prin structura modul de alcatuire a continutului si formei normei juridice, structura acesteia poate fi identificata in doua planuri:

structura interna (denumita si structura logico-juridica), in care sunt conexate 3 elemente - ipoteza, dispozitia si sanctiunea;

structura exterioara (denumita si structura tehnico-juridica), adica modul sau forma de elaborare a normei respective (articol sau grupaj de articole dintr-un act normativ).

Asa cum am aratat anterior, structura interna a normei juridice, ce constituie obiectul nostru de studiu, este formata din trei elemente:

- ipoteza - formuleaza imprejurarile si conditiile conduitei sau faptei supusa normarii;

- dispozitia - formuleaza conduita propriu-zisa ce trebuie urmata (obligatorie, interzisa etc.)

- sanctiunea - formuleaza consecinta incalcarii dispozitiei, in ipoteza data.

Cu privire la structura logico-juridica a normei juridice este insa necesar sa facem o serie de observatii.

In primul rand, se impune precizarea ca nu toate normele juridice sunt structurate in mod strict-formal in functie de aceste 3 elemente, aceasta structura aparand cu deosebire in normele de tip-conduita (norme care reglementeaza in mod direct conduita umana, cum ar fi normele penale, civile, de dreptul familiei etc.). Cum insa ponderea cea mai insemnata a normelor dreptului o constituie normele-conduita, structura acestora bazata pe cele 3 elemente devine caracteristica pentru normele juridice in general.

In al doilea rand, facem mentiunea ca, chiar in categoria normelor de tip conduita, aceasta structura trinomica nu este prezenta in mod strict, cumulativ, in fiecare norma luata ca text de sine-statator. Aceasta pentru ca reglementarea unor conduite mai complexe nu poate fi exprimata intr-un singur text articol, ci intr-un grupaj conex de asemenea articole, astfel incat unul sau altul din elemente poate lipsi dintr-un articol, dar nu poate lipsi de regula din grupajul acelor reglementari sau din actele normative la care se face trimitere.

Ipoteza normei juridice

Ipoteza normei juridice formuleaza imprejurarile sau conditiile conduitei sau faptei prevazuta in norma si, in anumite situatii, categoria subiectilor la care se refera prevederile normei. In ipoteza pot fi stabilite asadar conditiile de timp, loc, calitatea persoanei, starea sa subiectiva, mijloace de savarsire, consecintele faptei etc.

Clasificarea ipotezelor

In functie de gradul de precizie al formularii, ipoteza poate fi:

a) Ipoteza determinata - stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitiei; la randul sau este de doua feluri:

- ipoteza determinata simpla - in cadrul careia se are in vedere o singura imprejurare in care se aplica dispozitia.

Exemplu: "Lipsirea de libertate a unei persoane in mod ilegal se pedepseste cu inchisoare ..."

- ipoteza determinata complexa - in cadrul careia sunt avute in vedere mai multe imprejurari dintre care toate, sau fiecare in parte, determina aplicarea dispozitiei; astfel de ipoteze constituie de cele mai multe ori circumstante agravante sau atenuante in aplicarea dispozitiei respective.

Exemplu: "Furtul savarsit in urmatoarele imprejurari:

a) de doua sau mai multe persoane impreuna

b) de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica

c) de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita

d) asupra unei persoane aflate in imposibilitate de a-si exprima vointa sau de a se apara

e) intr-un loc public

f) intr-un mijloc de transport in cimun

g) in timpul noptii

se pedepseste cu inchisoare ... "

b) Ipoteza relativ determinata (subinteleasa) - nu este expres formulata, lipseste din textul normativ respectiv, insa se subintelege.

Exemplu: "Uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare ..." - din acest text normativ lipseste formularea expresa a unor imprejurari sau conditii, insa se subintelege ca in orice situatie fapta respectiva se pedepseste.

Dispozitia normei juridice

Dispozitia este acel element de structura al normei juridice care formuleaza conduita propriu-zisa ce trebuie respectata sau care este interzisa in ipoteza data. Dispozitia este considerata ca fiind cel mai important dintre elementele de structura ale normei juridice, ea fiind singurul element care, desi poate lipsi dintr-un text-articol oarecare, nu va lipsi niciodata din norma juridica formulata ca si grupaj de texte articol prin care se reglementeaza o anumita conduita.

Clasificarea dispozitiilor

a) Dispozitii onerative - sunt cele care prevad obligatia de a savarsi anumite actiuni (sunt realizate de obicei prin expresii ca "trebuie", "este obligat", "este necesar", "este dator" etc.).

b) Dispozitii prohibitive - sunt cele care interzic o anumita conduita sau savarsirea unei actiuni (realizate de obicei prin expresii ca "este oprit", "este interzis", "nu poate", "nu trebuie" etc.).

c) Dispozitii permisive - sunt acelea care nici nu impun, nici nu interzic o anumita conduita, lasand la latitudinea partilor alegerea conduitei pe care o vor urma ("se pot invoi sa", "sunt liberi sa", "pot sa" etc.).

Din categoria dispozitiilor permisive fac parte si dispozitiile supletive prin care se lasa la latitudinea partilor conduita pe care o vor urma, insa daca partile nu se hotarasc asupra acesteia vointa lor va fi suplinita de organul abilitat in acest sens.

d) Dispozitii de recomandare - sunt cele care prevad, de regula, o anumita conduita pe care statul o recomanda persoanelor sau organizatiilor obstesti.

e) Dispozitii de stimulare - sunt cele care prevad recompensarea unei conduite sau activitati deosebite (le intalnim in materia dreptului muncii, in materia creatiei etc.).

Sanctiunea normei juridice

Sanctiunea reprezinta acel element al normei juridice care prevede urmarile nerespectarii dispozitiei. Ea este masura prevazuta de norma si aplicata de organe special abilitate in acest sens, materializand raspunderea juridica a autorului faptei ilicite.

Clasificarea sanctiunilor

In functie de natura raporturilor sociale reglementate sanctiunile pot fi:

a) Sanctiuni penale - sunt cele aplicate in cazul savarsirii de infractiuni.

Dupa gravitatea lor, sanctiunile penale se pot imparti la randul lor in:

- principale - inchisoarea si amenda;

- complementare - interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani si degradarea militara - se executa dupa terminarea executarii pedepsei, gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei;

- accesorii - interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege din momentul in care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii a ramas definitiva si pana la terminarea executarii pedepsei, gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei.

b) Sanctiuni civile - pot consta in despagubiri, anularea actului ilicit, obligarea unei persoane sa faca ceva etc.

c) Sanctiuni administrative - sunt cele care se aplica in cazul savarsirii unor fapte cu grad de pericol social mai redus decat al infractiunii, numite contraventii (cea mai frecventa sanctiune administrativa este amenda).

d) Sanctiuni disciplinare - se aplica in cazul abaterilor de la disciplina muncii.

In functie de gradul lor de determinare sanctiunile pot fi:

a) Sanctiuni absolut determinate - sunt cele precis formulate si al caror limite nu pot fi micsorate sau marite de organul chemat sa le aplice (spre ex., o amenda in suma fixa; nulitatea unui act juridic etc.).

b) Sanctiuni relativ determinate - sunt acele sanctiuni stabilite intre un minim si un maxim, organul abilitat sa le aplice urmand sa stabileasca cuantumul lor exact (spre ex., amenda de la .. la..; inchisoarea de la . la .).

c) Sanctiuni alternative - sunt cele care dau posibilitatea organului de aplicare sa aleaga, de regula, intre doua feluri de sanctiuni (spre ex., "lovirea sau orice acte de violentz cauzatoare de suferinte fizice se pedepseste cu inchisoarea de la . la. sau cu amenda").

d) Sanctiuni cumulative - sunt cele care se constituie prin insumarea mai multor sanctiuni care se aplica obligatoriu pentru aceeasi fapta (spre ex., amenda si punctele de penalizare prevazute in legislatia circulatiei rutiere).