CONSIDERATII GENERALE ASUPRA DREPTULUI

CONSIDERATII GENERALE ASUPRA DREPTULUI

INETRNATIONAL PUBLIC

OBIECTIVELE CURSULUI:

Definirea notiunii de drept international public si delimitarea acestuia de

alte ramuri de drept;

Stabilirea naturii juridice a dreptului international public;

Stabilirea raportului dintre dreptul international public si dreptul intern.

CUVINTE SI TERMENI CHEIE:

Jus gentium, drept international public

Consensualismul international

Interdependenta reciproca

Sectiunea 1.1. SOCIETATEA INTERNATIONALA

In relatiile internationale actuale iau parte un numar tor mai mare de

actori: statele, organizatiile internationale guvernamentale si neguvernamentale,

intreprindererile multinationale, persoane fizice si juridice, opinia publica, toate

formand ceea ce denumim comunitatea internationala. Societatea internationala

este insa, in esenta, o societate a statelor suverane independente si egale in

drepturi chiar daca ele difera ca marime, nivel de dezvoltare si sisteme de

valori.

In conditiile lumii de azi, toate statele sunt vecine nici unul nu se poate

izola si fiecare din ele poate fi afectat de modul in care celelalte folosesc cele

trei elemente ce compun planeta Pamant.

Printre trasaturile esentiale ale societatii internationale contemporane

distingem consacrarea tot mai puternica a interdependentei intre state, atat in

planul securitatii cat si in domeniul economic sau ecologic.

Se constata totodata, descentralizarea puterii, adica statele, raman

suverane iar cooperarea lor se desfasoara pe baze voluntare chiar daca este

obiectiv necesara. Descentralizarea puterii inseamna, in acelasi timp ca statele

nu pot fi supuse unei autoritati juridice superioare.

Necesitatea extinderii si organizarii cooperarii dintre state a dus la

formarea si multiplicarea organizatiilor interguvernamentale, la extinderea si

diversificarea competentelor si sarcinilor lor, facandu-le noi subiecte de drept

international (cca.300). Ele constituie cadrul cooperarii permanente

multilaterale intre state dar, totodata, stabilesc si limitele actiunii individuale a

fiecarui stat membru.

Din toate aceste motive termenul de comunitate internatioanla folosit

indeosebi in trecut, nu corespunde pe deplin realitatii politice globale actuale si

este mai potrivit cel de societate internatioanla.

Un sistem de drept exista numai in relatia cu o societate sau

comunitate. Aceasta regula cardinala se aplica si dreptului international public,

care reglementeaza raporturile juridice ce iau nastere si se desfasoara in

societatea internationala.

Normele si institutiile Dreptului International urmaresc indeosebi sa

asigure pacea si justitia, sa promoveze dezvoltarea economica, sa garanteze

drepturile universale ale omului, sa instaureze o ordine internationala politica si

economica necesara progresului umanitatii.

Sectiunea 1. 2. OBIECTUL DE REGLEMENTARE AL DREPTULUI

INTERNATIONAL

Spre deosebire de dreptul intern care reglementeaza relatiile sociale in

cadrul unui stat, obiectul de reglementare al Dreptului International il formeaza

in principal in principal relatiile dintre state, reprezentan domeniul cel mai

cuprinzator al relatiilor internationale.

Nu toate relatiile dintre state formeaza insa obiectul Dreptului

International, de exemplu relatiile politice fara caracter juridic.

Spre a fi guvernate de normele dreptului international relatiile dintre

state trebuie sa fie, sub aspectul continutului, relatii in care acestea se manifesta

ca titulare ale drepturilor lor suverane, ale puterii de stat.

Obiect al dreptului international contemporan il constituie si relatiile

care creaza intre state si alte subiecte de drept international.

Din punct de vedere al continutului relatiilor intre state care fac

obiectul reglementarilor prin norme de drept international, dreptul international

are o sfera atotcuprinzatoare privind raporturile politice, economice, stiintifice,

sociale, culturale, diplomatice si consulare etc.

Rezulta ca relatiile internationale pot avea caracter politic, juridic,

economic etc. fiind relatii juridice prin care partile stabilesc obligatii si drepturi

reciproce, care pot fi de drept international sau de drept intern, si relatii de drept

international in care statele apar ca purtatoare a suveranitatii de stat.

Dreptul International Public fiind alcatuit din norme scrise sau

nescrise prin care este reglementata conduita statelor in relatiile dintre ele, se

deosebeste de Dreptul International privat care reglementeaza raporturile dintre

persoane fizice si persoane juridice avand ca obiect determinarea dreptului

aplicabil in cazul conflictului de competenta dintre doua sau mai multe ordini

juridice nationale in vederea solutionarii unui litigiu intre acestea.

In sfarsit, nu toate relatiile internationale din sfera de preocupare a

statelor, ca purtatoare de drepturi de stat sunt reglementate de Dreptul

International Public. Unele relatii, datorita importantei reduse datorita faptului

ca, formate pe baza practicii indelungate a statelor, respectarea lor a fost

asigurata tot prin aceasta practica nemaifiind necesara reglementarea juridica.

Este cazul curtuaziei, relatiile de politete, care desi se refera la personalitatea

statelor, la reprezentarea lor in viata internationala, sunt respectate de bunavoie.

Concluzionam ca Dreptul International Public are un caracter

universal, obiectul sau constituindu-l relatiile dintre toate statele lumii,

indiferent de marimea si puterea lor sau de regiunea in care este situata.

Sectiunea 1. 3. FUNDAMENTUL JURIDIC AL DREPTULUI

INTERNATONAL PUBLIC

Statele membre ale societatii internationale determinate de interesele lor

comune si de a convetui cu alte state in raport de interdependenta, accepta in

principiu ca o suma de norme si de principii obligatorii este absolut

indispensabila pentru a le regla conduita si de a evita pe aceasta cale o stare de

anarhie care le-ar prejudicia existenta si interesele.

In lipsa unei autoritati publice cu atributii legislative, administrative

sau judecatoresti suprastatele, prin intermediul carora sa se adopte norme

juridice si sa impuna respectarea lor, forta obligatorie a dreptului international

se intemeiaza pe acordul de vointa al statelor.

Statele, in conditii de deplina egalitate in drepturi si pe baza liberului

lor consimtamant, intr-un proces de coordonare, de punere de acord a vointei

lor, creaza norme juridice care duc la formarea dreptului international.

Caracterul coordonator al vointei statelor sta la baza obligativitatii dreptului

international, a aplicarii si respectarii normelor sale.

In anumite cazuri, normele de drept international pot fi aplicate prin

constrangere. Este cazul sistemului de securitate creat prin Carta ONU, in care

pe baza hotararilor Consiliului de Securitate se pot aplica asemenea masuri,

mergand pana la recurgerea la forta armata pentru cazurile de amenintare a

pacii, incalcarea pacii sau agresiune.

Ceea ce sta la baza aplicarii normelor Dreptului International in cea

mai mare parte a cazurilor, este perceptia interesului general ca normele sa fie

respectate , creand un regim juridic de care beneficiaza fiecare stat, in

conformitate cu principiul reciprocitatii multiple. Aceasta inseamna ca daca un

stat nu respecta o norma in relatiile sale cu alte state, i s-ar retrage beneficiul

aplicarii normei respective fata de el de catre celelalte state.

Fundamentul juridic al dreptului international il constituie acordul de

vointa al statelor suverane care compun la un moment dat societatea

internationala.

In practica statele nu trebuie si adesea nici nu pot sa-si exprime

consimtamantul expres pentru fiecare regula de drept international, natura

consensuala a dreptului international avand in vedere si consimtamantul statelor

membre ale comunitatii internationale la un moment dat, asupra ansamblului de

reguli care formeaza dreptul international al acelei perioade. In acest caz statele,

individual, pot formula in anumite limite, rezerve la unele norme de drept

international, daca acestea nu fac parte din ceea ce se numeste jus cogens

(norme imperative) de la a caror acceptare si aplicare nu se poate deroga, daca

anumite norme concrete sunt in mod evident inacceptebile pentru ele.

Asupra naturii juridice a Dreptului International Public in doctrina

exista mai multe conceptii si teorii legate de caracterul obligatoriu al normelor

sale.

Sectiune 1. 4. DEFINIREA DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC

Elementele de baza in configurarea Dreptului international Public tin de

fundamentul juridic si natura acestora, de obiectul de reglementare si de

subiectele juridice, de izvoarele sale ca si de caracteristicile pe care le prezinta

alte institutii politico-juridice cu care se afla in stransa legatura.

Aceste elemente, a caror prelevanta a fost diferit interpretata, au stat la

baza definirii dreptului international reflectand cel mai adesea conceptii si

orientari politice diferite.

Unele din acestea s-au referit la norme si principii obligatorii pentru

"statele civilizate" , in intentia evidenta de a exclude unele state de la aplicarea

lor; altele s-au referit la o "ordine a comunitatii internationale" care se ridica

deasupra statelor si popoarelor si le leaga intre ele, iar alti autori au inclus ca

element esential al definitiei "asigurarea coexistentei pasnice" (Tunkin,

Bliscenko) sau stabilirea unui nou tip de relatii intre fostele tari socialiste

(Kojevnikov).

O definitie sintetica a dreptului international public este cea data de

juristul american Ph. Jessup care il defineste ca "un drept transnational chemat

sa reglementeze actiunile sau evenimentele care transced frontierele nationale

ale statelor ".

Nici in doctrina juridica nationala nu sunt exceptii. Astfel, in timp ce

Gr. Geamanu defineste Dreptul International Public ca fiind ansamblul de

norme juridice care exprima vointa statelor si reglementeaza in primul rand si

in principal relatiile dintre ele fiind susceptibile de a fi aduse la indeplinire in

principal pe calea constrangerii exercitata individual sau colectiv de catre

state, Gh. Moca considera Dreptul International contemporan ca totalitatea

normelor juridice create de state pe baza acordului de vointa, exprimat in

forme juridice specifice, pentru a reglementa relatiile dintre ele ., norme a

caror aplicare este realizata prin respectarea de buna voie , iar in caz de

necesitate, prin sanctiunea individuala s-au colectiva a statelor.

Continand elemente conjuncturale sau secundare, unele din aceste

definitii tind sa deformeze esenta dreptului internatioanl sau sa-l orienteze in

directia unor interese politice evidente.

In raport de elementele configurative prezentate mai sus, in doctrina

juridica contemporana din tara noastra s-a adoptat o definitie mai completa si

mai nuantata (Adrian Nastase, I. Diaconu, V. Cretu, V. Duculescu, Al.

Bolintineanu)si anume : Dreptul International Public reprezinta totalitatea

normelor juridice create de state si de celelalte subiecte de drept

international, pe baza acordului liber exprimat de acestea prin tratate si

alte izvoare de drept in vederea reglementarii raporturilor dintre ele,

norme a caror aducele la indeplinire este asigurata de respectarea lor de

buna voie, iar in caz de necesitate prin masuri de constrangere aplicate de

state in mod individual sau colectiv.

Sectiunea 1. 5. NORMELE DE DREPT INTERNATIONAL

Definind Dreptul International Public, subliniem faptul ca este format

din totalitatea normelor juridice, rezultate din acordul de vointa liber exprimat

al statelor si a celorlalte subiecte de drept international pentru a reglementa

relatiile dintre ele.

Din acest punct de veder normele juridice de Dreptului International

sunt, ca orice norme juridice, reguli de conduita ce stabilesc drepturi si obligatii

pentru participantii la relatiile ce le reglementeaza.

Daca din acest punct de vedere ele se aseamana cu normele juridice de

drept intern, intre cele doua categorii de norme exista si deosebiri, astfel:

* norma de drept intern exprima vointa unui singur stat, pe cand norma de drept

international se creaza prin acordul de vointa al mai multor state;

* exista o deosebire si in modul de elaborare a celor doua categorii de norme. In

timp ce statul prin organul sau legislativ edicteaza sau sanctioneaza norme de

drept intern si se manifesta ca autoritate politica suprema, prescriind prin

acestea o anumita conduita persoanelor care ii sunt subordonate, in cadrul

societatii internationale nu exista o autoritate politica superioara, un "guvern

mondial " imputernicit cu functii de legiferare a normelor de drept international.

Normele de drept international sunt create de catre state si tot ele sunt

destinatarele lor, ca state suverane, independente si egale in drepturi ;

* de aici rezulta o alta deosebire dintre cele doua categorii de norme si anume

cea privind subiectele de drept.

In ce priveste normele de drept international public subiectele sunt

statele suverane (subiecte originare sau principale), organizatiile internationale

si miscarile de eliberare recunoscute.

In ce priveste dreptul intern subiectele, sunt persoanele fizice precum si

persoanele juridice sub diversele lor forme, legate prin cetatenie cu statul

respectiv.

* deosebirile sunt relevante si in sfera de aplicarii si sanctionarii normelor de

drept international. Astfel, normele acestui drept spre deosebire de cele de drept

intern, nu sunt aduse la indeplinire de vreun organism international ci de catre

state care actioneaza individual sau colectiv, si prin organizatii internationale

In dreptul intern masurile de constrangere pentru aplicarea normelor

sunt aplicate de un aparat centralizat organizat de stat si avand o autoritate

superioara fata de persoanele impotriva carora sunt indreptate.

In dreptul international desi exista organe jurisdictionale, interpretarea

si aplicarea dreptului se face de obicei de state, pe baza acordului dintre ele sau

in cadrul mijloacelor de rezolvare pasnica a diferendelor cu sau fara caracter

jurisdictional, la alegerea partilor.

In ce priveste sanctiunile care se aplica pentru asigurarea respectarii

normelor si principiilor dreptului international, acestea pot fi clasificate in doua

categorii:

a) sanctiuni cu folosirea fortei armate

Carta ONU instituie in cadrul cap. VII art. 42 un sistem de sanctiuni

colective impotriva amenintarilor contra pacii, violarii pacii,si a actelor de

agresiune.

Constatarea si aplicarea sanctiunilor este incredintata ONU, respectiv

Consiliului de Securitate, care are raspunderea principala pentru mentinerea

pacii si securitatii internationale.

Totodata, Carta prevede in art. 51 si dreptul statelor la autoaparare

individuala si colectiva impotriva unui atac armat, pana cand Consiliul de

Securitate va lua masuri pentru restabilirea pacii si mentinerea securitatii

internationale.

b) sanctiuni fara folosirea fortei

Normele de drept international prevad o gama larga de sanctiuni de

acest gen, cum ar fi: intreruperea totala sau partiala a relatiilor economice; a

comunicatiilor feroviare, aeriene, maritime, rutiere; ruperea relatiilor

diplomatice; nulitatea unor tratate incheiate sub imperiul sau amenintarea cu

forta; nerecunoasterea sau considerarea ca nule si inoperante a actelor care

incalca dreptul international; suspendarea sau excluderea din organizatiile

internationale; sanctiuni cu caracter economic si, in fine, sanctiuni penale pentru

cei vinovati de crime contra pacii, crime contra umanitatii, crime de razboi.

Asemanarea intre cele doua categorii de norme juridice ar consta in

faptul ca si in dreptul international ca si in dreptul intern, gasim norme

imperative si norme supletive.

In timp ce normele cu caracter imperativ (jus cogens) apara valorile

deosebite ale relatiilor internationale (pacea, suveranitatea, independenta,

securitatea popoarelor etc.), normele supletive dau posibilitatea subiectilor sa

aleaga conduita pe care o vor urma.

Sectiunea 1. 6 RAPORTUL DINTRE DREPTUL INTERNATIONAL

PUBLIC SI DREPTUL INTERN AL STATELOR

Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern al statelor

constituie una din problemele de baza ale filozofiei juridice, avand totodata si o

deosebita importanta practica.

Dreptul international public si dreptul intern al statelor sunt doua

sisteme de norme si doua tipuri de drept distincte, cu obiect de reglementare,

izvoare si metode diferite. Desi diferite, totusi cele doua sisteme se intrepatrund

prin intermediul statelor, care sunt creatoare atat a normelor de drept

international cat si a normelor de drept intern, si care vegheaza la aplicarea lor

atat in ordinea interna a statelor cat si in ordinea internationala.

In ambele situatii statele participa de pe aceleasi pozitii si cu aceeasi

vointa, expresie a acelorasi interese. Aceasta situatie precum si particularitatea

formarii si aplicarii dreptului international au adus in discutie raportul dintre

dreptul international si dreptul intern .

Interferentele care exista intre cele doua ramuri de drept sunt

determinate de considerente practice.

Prin acceptarea de catre stat, pe baza liberului acord de vointa a

normelor de drept international acestea devin obligatorii si urmeaza a fi aplicate

pe intregul teritoriul si fata de toata populatia. Normele dreptului international

dobandesc astfel valoare juridica egala cu cea a normelor de drept intern al

statelor.

Dreptul international constituie, intr-o importanta masura, proiectia in

planul relatiilor internationale, a normelor de drept din legislatia interna a

statelor, in special al celor mai elaborate si mai avansate intr-un domeniu sau

altul, care ii imprumuta, sub aspect conceptual si tehnic, normele si principiile

sale, constituind astfel unul din izvoarele principale ale formari si dezvoltarii

acestuia.

De exemplu, unele notiuni de drept penal material si procedural din

dreptul intern (infractiunea, tentativa, recidiva, participatiune, cauzele care

inlatura caracterul penal, vinovatia, raspunderea, actiunea penala, garantiile

procesuale, competenta materiala, mijloacele de proba, asistenta judiciara etc.)

sunt preluate si opereaza si in conventiile internationale privind colaborarea

pentru combaterea criminatitatii transfrontaliere, sau in statutele tribunalelor

internationale penale.

La randul sau, dreptul intern cuprinde reglementari specifice, care

privesc relatiile statelor respective cu alte state sau organizatii internationale,

producand efecte in ordinea internationala.

Asemenea reglementari, adesea cu caracter constitutional, privesc

stabilirea competentei organelor statului cu atributii in domeniul politicii

externe, probleme privind cetatenia, statutul juridic al strainilor, procedurile de

incheiere si ratificare sau aderare la tratate etc.

Interpatrunderile dintre cele doua sisteme de drept, intern si

international, au ridicat in doctrina dreptului international problema daca si care

din aceste sisteme are, eventual, ascendenta asupra celuilalt.Problema are si

incidente practice, cel putin sub doua aspecte:

* modalitatile concrete in care se aplica normele de drept international in

ordinea juridica interna;

* solutia ce se va da in cazul unui eventual conflict intre normele juridice

interne si cele internationale.

Asupra acestor probleme s-au conturat doua pozitii: dualismul si

monismul.

- teoria dualista sustine ca dreptul international si dreptul intern sunt sisteme

distincte, rupte intre ele, cu existenta paralela (domenii distincte de aplicare,

izvoare distincte, destinatari deosebiti), care nu se influenteaza intre ele;

teoria monista sustine existenta unei singure ordini juridice, formata din

dreptul intern si dreptul international, dreptul vand astfel o structura unitara,

compusa din norme obligatorii indiferent daca acestea se adreseaza indivizilor,

statelor sau altor entitati asimilate acestora, aflate intr-o stricta ierarhie.

Adeptii acestor teorii se despart insa atunci cand se pune problema care

dintre cele doua sisteme trebuie sa preleveze: cel intern, sau cel international.

Primatul dreptului internatioanl este sustinut indeosebi de scoala normativista a

lui Fr. Kelsen.

Primatul dreptului intern este sustinut in general de scoala

functionalismului juridic inspirata de conceptiile filozofice a lui Hegel.

Aceste teorii trebuie respinse, neexistand un primat al dreptului intern

sau al dreptului international si nici un dualism care le separa in mod artificial.

Fara a vorbi de superioritatea uneia sau alteia din aceste ramuri ale

dreptului, remarcam coordonarea lor, constitutiile statelor prevazand in multe

cazuri aplicarea tratatelor incheiate intre state sau aplicarea lor in unele cazuri

cand dreptul intern difera de ele ( ex. Constitutia Rmaniei 1991 in domeniul

drepturilor omului ), dupa cum alteori si conventia internationala face trimitere

la legea interna.

In concluzie putem afirma ca raportul dintre dreptul intern si dreptul

international este un raport complex, de interconditionare dialectica, cu unele

prelevante in anumite domenii sau in anumite momente istorice, ale unui sistem

sau ale celuilalt.