Notiunea de obligatie civila. structura obligatiei. clasificarea obligatiilor

NOTIUNEA DE OBLIGATIE CIVILA. STRUCTURA OBLIGATIEI. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

1. NOTIUNEA DE OBLIGATIE CIVILA. Definitie. Obligatia este raportul de drept civil în care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute una sau mai multe prestatii ce pot fi de a da, a face sau a nu face, de regula, sub sanctiunea constrângerii de catre stat.

Obligatia civila are o latura activa, care priveste dreptul pe care îl are creditorul asupra debitorului - drept de creanta – si o latura pasiva, care priveste datoria sau obligatia ce incumba debitorului, corelativa dreptului de creanta al creditorului.

2. STRUCTURA OBLIGATIEI

Elementele raportului juridic obligational sunt: subiectele, continutul, obiectul si sanctiunea.

A. Subiectele raportului obligational sunt:

- subiectul activ – creditorul -  titular al dreptului de creanta, si

- subiectul pasiv – debitorul - cel care are obligatia corelativa dreptului de creanta.

Intr-un raport juridic obligational unilateral, specific contractelor unilaterale, o parte are doar calitatea de creditor, iar cealalta parte doar pe cea de debitor. Un exemplu îl constituie donatia, în cadrul careia donatorul este numai debitor (având obligatia de a transmite dreptul de proprietate si de a preda bunul donat), iar donatarul este numai creditor (având dreptul de creanta corelativ obligatiei asumate de donator). In raporturile juridice obligationale complexe, subiectele au dubla calitate de creditor si debitor. Un exemplu îl constituie contractul de vânzare-cumparare, în cadrul caruia vânzatorul este creditor al prestatiei de plata a pretului si în acelasi timp debitor al prestatiei de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a lucrului vândut, în timp ce cumparatorul este creditor al prestatiei de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a bunului si totodata debitor al prestatiei de plata a pretului.

B. Continutul raportului de obligatii desemneaza drepturile de creanta si obligatiile corespunzatoare acestora, pe care le au subiectele.

Continutul raportului obligational poate fi determinat de vointa partilor (în cazul contractelor) sau de lege (în cazul faptelor licite care constituie izvor de obligatii si a faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii).

C. Obiectul raportului juridic de obligatii consta în conduita concreta – actiunea sau inactiunea – la care este îndreptatit subiectul activ si la care este îndatorat subiectul pasiv sau prestatia pe care o poate pretinde creditorul si pe care trebuie sa o execute debitorul. Aceasta prestatie poate fi aceea de: a da (“dare”), a face (“facere”) sau a nu face (“non facere”).

Prestatia de a da reprezinta îndatorirea debitorului de a constitui sau transmite un drept real. Astfel, vânzatorul are datoria de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut.

Prestatia de a face consta în îndatorirea debitorului de a presta o lucrare, un serviciu sau, generic, orice prestatie pozitiva (alta decât aceea de a da) în favoarea creditorului. Se încadreaza în aceasta categorie prestatia vânzatorului de a preda lucrul vândut, prestatia de întretinere rezultata dintr-un contract de întretinere, etc.

Prestatia de a nu face consta în abtinerea debitorului de la a face ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata de creditor. Un exemplu pentru aceasta categorie îl constituie obligatia de a se abtine de la a înstraina un bun o anumita perioada de timp, asumata prin contract.

D. Sanctiunea obligatiei civile consta în dreptul creditorului de a recurge la forta de constrângere a statului pentru realizarea dreptului sau de creanta, respectiv pentru aducerea la îndeplinire a obligatiei. Atunci când acest element al raportului obligational lipseste, avem de a face cu o obligatie imperfecta sau naturala.

Sanctiunile obligatiilor civile sunt:.

- actiunea în justitie împotriva debitorului, prin care creditorul solicita ca instanta judecatoreasca sa îl oblige pe debitor la executarea prestatiei;

- daunele interese moratorii care constau în despagubirile stabilite pentru executarea cu întârziere a obligatiei civile;

- clauza penala, care consta în modalitatea conventionala de a evalua anticipat daunele-interese;

- executarea silita în natura asupra bunurilor debitorului sau executarea silita prin echivalent.

In ce priveste obligatiile naturale, se considera ca si acestea beneficiaza de o sanctiune, constând în aceea ca daca debitorul a executat voluntar prestatia datorata si apoi cere restituirea acesteia, creditorul se poate apara invocând exceptia prevazuta de art. 1092 alin. 2 din Codul civil, respectiv ca repetitiunea nu mai poate fi admisa.

3. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

Criterii de clasificare

1) Dupa izvorul lor, obligatiile se pot naste din:

- acte juridice

- fapte juridice – acestea pot fi licite sau ilicite

2) Dupa obiectul lor, obligatiile sunt susceptibile de mai multe subclasificari:

a) obligatii de a da, a face sau a nu face

Obligatiile de a da si de a face sunt obligatii pozitive, iar obligatiile de a nu face sunt obligatii negative.

b) obligatii de rezultat si obligatii de mijloace

Obligatiile de rezultat (sau determinate) sunt acelea în care debitorul are datoria de a ajunge la un anume rezultat în favoarea creditorului sau, astfel încât simpla neajungere la rezultatul scontat prezuma o neexecutare culpabila din partea debitorului. Se încadreaza în aceasta categorie toate obligatiile de a da si de a nu face precum si o parte a obligatiilor de a face.

Obligatiile de mijloace (sau de prudenta si diligenta) sunt acelea în care debitorul are datoria de a depune toate diligentele în vederea obtinerii pentru creditor a rezultatului dorit, fara a garanta însa ajungerea efectiva la acesta. Simpla neajungere la rezultatul dorit nu atrage prezumtia neexecutarii culpabile, aceasta ramânând sa fie dovedita de catre creditor. Intra în aceasta categorie: obligatia de îngrijire a medicului, obligatia avocatului de a-l reprezenta în proces pe clientul sau si de a-i apara interesele, obligatia profesorului de a pregati un elev pentru un concurs sau examen etc.

c) obligatiile pecuniare si obligatiile de alta natura

Obligatiile pecuniare, spre deosebire de obligatiile de alta natura, prezinta urmatoarele particularitati:

sunt întotdeauna obligatii de rezultat;

pentru angajarea raspunderii debitorului în cazul executarii cu întârzierii în executarea obligatiei, creditorul nu este tinut sa dovedeasca existenta si întinderea prejudiciului – daunele interese moratorii sunt egale cu dobânda legala (daca nu exista clauza penala);

pot fi întotdeauna executate silit în natura lor;

pot fi afectate de impreviziunea monetara în cazul în care sunt executare succesiva sau afectate de un termen suspensiv mai îndelungat.

3. Dupa sanctiunea lor, obligatiile se clasifica în obligatii civile perfecte si obligatii naturale sau imperfecte.

Sunt obligatii civile perfecte cele care beneficiaza de sanctiunea coercitiei în caz de neexecutare, concretizata în posibilitatea creditorului de a folosi actiunea în justitie pentru realizarea dreptului sau de creanta sau în alt mijloc ofensiv de executare.

Obligatiile naturale sunt acelea neînzestrate cu actiune în justitie datorita pierderii dreptului la actiune în sens material ca urmare a prescriptiei extinctive (obligatii naturale degenerate) sau care   s-au nascut fara a fi înzestrate cu actiune în justitie (obligatiile civile avortate). Specific tuturor obligatiilor naturale este faptul ca atunci când debitorul le executa voluntar se considera ca a facut o plata valabila, chiar daca nu stia ca aceasta obligatie nu este însotita de actiune in justitie, si nu mai are dreptul la restituirea prestatiei. De asemenea, obligatiile naturale, prin recunoasterea facuta de catre debitor, pot fi novate în obligatii civile perfecte.

4. Dupa cum obligatiile sunt sau nu afectate de modalitati, ele se împart în: obligatii pure (neafectate de modalitati) si obligatii afectate de modalitati.