NOTIUNEA DE SUPREMATIE A CONSTITUTIEI

NOTIUNEA DE SUPREMATIE A CONSTITUTIEI

Una din problemele stiintifice care au fost abordate frontal mai putin este fundamentarea stiintifica a suprematiei Constitutiei, ceea ce nu inseamna ca de aceasta problema nu s-au preocupat constitutionistii si ca nu este in vizorul teoriei si practicii constitutionale. Nici nu s-ar putea altfel, deoarece ea tine de locul Constitutiei in sistemul normativ, de ierarhizarea actelor normative, a sistemului de drept si in orice caz de locul dreptului constitutional in sistemul de drept[1].

Suprematia Constitutiei nu poate fi contestata si nici nu poate fi pusa la indoiala. Tocmai de aceea se constata lipsa unor preocupari directe pentru motivarea si justificarea acestei suprematii. Preocuparile pentru justificarea suprematiei Constitutiei au avut in vedere definitiile si explicatiile privind adoptarea, modificarea si abrogarea acesteia.     Suprematia Constitutiei apare ca ceva normal, firesc, de notorietate, vorbindu-se fie pur si simplu despre suprematie sau folosindu-se si alti termeni, cum sunt valoare juridica suprema, super legalitate, legea suprema, legea legilor.

In literatura juridica intalnim si alte explicatii ale suprematiei Constitutiei. Astfel, se constata ca suprematia Constitutiei pe plan juridic este rezultanta faptului ca proiectul sau propunerile de revizuire trebuie adoptate de Camera Deputatilor si de Senat, cu majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere. Daca prin procedura de mediere nu se ajunge la niciun acord, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, hotarasc cu votul a cel putin trei patrimi din numarul deputatilor si senatorilor (art. 151, alin 2, din Constitutia Romaniei).

Principiul suprematiei Constitutiei in sistemul juridic al unui stat poate fi considerat un precept "sacru", intangibil. Ea se afla in varful piramidei tuturor actelor juridice, intrucat constitutia legitimeaza puterea, convertind vointele individuale sau colective in vointe de stat; ea confera autoritate guvernantilor, indreptatindu-le deciziile si garantandu-le aplicarea; ea determina functiile si atributiile    ce revin autoritatilor publice; consacrand drepturile si datoriile fundamentale, diriguieste raporturile dintre cetateni, dintre ei si autoritatile publice; ea indica sensul sau scopul activitatii statale, adica valorile politice, ideologice si morale sub semnul carora este organizat si functioneaza sistemul politic; Constitutia reprezinta temeiul fundamental si garantia esentiala a ordinii de drept; ea este reperul decisiv pentru aprecierea validitatii tuturor actelor si faptelor juridice .

Toate aceste elemente caracterizeaza suprematia materiala a Constitutiei.

Constitutia este suprema si in sens formal. Procedura de revizuire a Constitutiei exteriorizeaza o forta particulara, specifica si incesibila, care se ataseaza dispozitiilor ei, asa incat nicio alta lege in afara uneia constitutionale nu poate abroga sau modifica dispozitiile asezamantului fundamental, dispozitii care se sprijina pe ele insele, postulandu-si suprematia[3].

Din aceste explicatii rezulta, in primul rand, ca suprematia este o calitate a Constitutiei, trasatura ce o situeaza in varful institutiilor politico-juridice ale statului, sursa tuturor reglementarilor in domeniile economice, politice, sociale si juridice este Legea Fundamentala.

Asadar, suprematia Constitutiei nu este o categorie strict juridica, ci una politico-juridica. Pe cale de consecinta, Constitutia este ea insasi rezultatul transformarilor economice, politice, sociale si juridice, ea marcheaza (defineste, contureaza) o etapa istorica din viata unei tari, ea consfinteste victoriile si da expresie si stabilitate politico-juridica realitatilor si perspectivelor istorice in care a fost adoptata[4].

Complexitatea conceptului de suprematie a Constitutiei se regaseste in continutul acesteia care cuprinde trasaturi si elemente (valori) politice si juridice ce exprima pozitia supraordonata a Constitutiei nu numai in sistemul de drept, ci in intregul sistem social-politic al unei tari. Aceasta pozitie deosebita in sistemul social-politic implica un continut normativ complex dar, bineinteles si importante consecinte statale si juridice[5].

Pornind de la aceasta calitate, in literatura juridica de specialitate se nasc o serie de intrebari in legatura cu sursa valorilor morale, politice si juridice ale Constitutiei. Asadar, trebuie sa gasim motivatia stiintifica si juridica a suprematiei Constitutiei, semnificatia, finalitatea si consecintele ei.

Pe tema suprematiei Constitutiei, in literatura de specialitate, se intalnesc diferite opinii.

Astfel, Georges Burdeau coreleaza suprematia Constitutiei de principiul legalitatii[6], plecand de la stransa legatura ce exista intre legalitate si constitutionalitate de la ideea (exacta de altfel) ca legalitatea in sensul cel mai larg se sprijina pe principiul constitutionalitatii, iar Andr Hauriou de insusi fundamentul puterii si de rolul ei in infaptuirea democratiei, in modelarea institutiilor statului, a relatiei dintre drept si politica. In alte opinii se fundamenteaza suprematia Constitutiei pe continutul si forma ei.

Avem in vedere opinia potrivit careia se poate vorbi de o suprematie materiala si de una formala, plecand de la cele doua sensuri sub care este analizata uneori Constitutia, respectiv, sensul material si sensul formal.

Suprematia materiala este motivata prin aceea ca intreaga ordine juridica se bazeaza pe Constitutie. Fiind la originea intregii activitati juridice ce se desfasoara intr-un stat, Legea Fundamentala este superioara tuturor formelor de activitate, deoarece numai ea determina activitatea lor. Cu alte cuvinte, ea este regula fundamentala. Superioritatea materiala rezulta din faptul ca ea reglementeaza competentele, fapt ce are drept consecinta asigurarea intaririi legalitatii si se opune impotriva delegarii de competenta altei autoritati de catre organul investit.

Suprematia formala a Constitutiei este motivata prin divizarea Constitutiilor in Constitutii rigide si suple, precizandu-se ca redactarea Constitutiilor exteriorizeaza forta deosebita care se da dispozitiilor sale[7]. Impotriva acestei teorii au fost facute si unele critici care sustin ca distinctia dintre constitutiile rigide si flexibile (suple) este pur formala si tine de formele sale specifice de elaborare si nu de materia de care se ocupa Constitutia. Numai in caz de rigiditate constitutionala ne aflam in prezenta unei suprematii formale a Constitutiei.

In literatura juridica de specialitate suprematia Constitutiei este fundamentata pe ideea de democratism. In sustinerea acestei teze se porneste de la faptul ca unul din principalele mijloace juridice de realizare a democratismului in activitatea statala este Constitutia. In acest context, se arata ca "guvernarea reprezentativa, separatia puterilor, suprematia Constitutiei apar cu titluri diferite ca insasi constructia principiului democratiei care, teoretic, le domina, dar care nu-si dobandeste adevarata sa valoare practica decat gratie lor". Este o observatie care s-a fundamentat sau argumentat prin folosirea notiunii de democratism, fie in acceptiunea de principiu, fie in cea de caracter specific al puterii de stat. Toate aceste argumentari au scos in evidenta faptul ca suprematia Constitutiei s-a fundamentat si se fundamenteaza deseori pe insasi Constitutia, pe continutul, forma si forta juridica a normelor care o compun.

Dar investigarea cauzelor care legitimeaza suprematia Constitutiei trebuie continuata pentru a observa nivelele succesive in care s-a realizat fundamentarea stiintifica suprematiei Constitutiei. Un prim nivel il constituie fundamentarea pe insasi Constitutie si anume pe continutul, forma si forta juridica a normelor pe care le contine.   

Al doilea nivel il constituie fundamentarea pe principiile fundamentale de organizare si functionare a organelor statului si, in fine, fundamentarea pe trasaturile puterii (puterilor) statale.

Elementele ce determina fundamentarea suprematiei Constitutiei a facut obiectul unei ample analize de catre distinsul profesor Ioan Muraru. Domnia sa a scos in evidenta faptul ca este necesar, in primul rand, sa fie detectat lantul de determinari la nivele diferite, ansamblul relatiilor dintre drept si economie, dintre stat si putere, de natura a conferi Constitutiei un loc fundamental esential, in intregul ansamblu al determinarilor, nu numai politico-juridice, dar si de organizare statala.

Suprematia Constitutiei, arata acelasi autor, "se explica prin functiile sale, iar exprimarea vointei guvernantilor este chiar functia puterii de stat".

"Suprematia Constitutiei" evoca de fapt principiul constitutionalitatii care articuleaza mijloacele juridice avand ca scop asigurarea conformitatii regulilor dreptului cu cele ale Legii Fundamentale; conformitatea lor "materiala" in continut, asadar, cat si conformitatea lor "formala" cat priveste procedurile instituite de Constitutie pentru emiterea lor, arata profesorul Ion Deleanu.

In conditiile in care Constitutia este legea suprema a statului, avand un rol esential in determinarea organizarii politico-sociale si de stat a tuturor tarilor lumii, fundamentarea ideii de suprematie a Constitutiei prezinta o insemnatate teoretica - dar si practica - din cele mai mari

Potrivit art. 142, alin. 1, din Constitutia Romaniei, Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei,

Apare cat se poate de limpede legatura dintre Constitutie si putere care este tocmai puterea organizata a guvernantilor de a exprima si realiza vointa lor ca vointa general obligatorie pentru intreaga societate.

Functiile Constitutiei sunt, asadar, determinate de functiile puterii (ratiunea de a fi a puterii), iar puterea este determinata in continutul sau de anumiti factori exteriori statului, respectiv de factorii economici si sociali. De aceea, in sirul cauzelor care determina si explica suprematia Constitutiei, nu pot lipsi tocmai acesti factori

Cu alte cuvinte, fundamentarea stiintifica a suprematiei Constitutiei nu se poate realiza decat analizand ansamblul unor factori economici sociali, politici si juridici, aflati in stransa conexiune si care trebuie tratati in unitatea si indivizibilitatea lor.

Distinctia intre suprematia materiala si formala intalnita in doctrina nu este satisfacatoare. Suprematia Constitutiei este una singura indivizibila, ea purtand desigur consecinte asupra continutului si formei Constitutiei. Suprematia Constitutiei "se explica prin functiile sale, iar exprimarea vointei guvernantilor, a poporului in ultima instanta, este chiar functia puterii de stat[8].

In concluzie, putem afirma ca Legea Fundamentala si suprematia acesteia sunt influentate de o serie de factori economici, sociali, politici si juridici care se afla intr-o stransa conexiune si interactiune, prevederile Constitutiei, precum si pozitia acesteia in sistemul juridico-statal trebuie analizate in stransa legatura si cu alte elemente precum ideologia, religia, relatiile sociale si politice si, nu in ultimul rand, cu starea materiala a societatii.

Suprematia Constitutiei, potrivit opiniilor lui Victor Duculescu, Constanta Calinoiu, Georgeta Duculescu, produce o serie de efecte juridice care privesc: a) diferentele de proceduri privind adoptarea Constitutiei intre tari; b) mutatiile care intervin in sistemul de drept al tarii, ca urmare a modificarii, suspendarii sau abrogarii constitutiei sale; c) deosebirile de ordin formal sau motivul existent intre Constitutie si legi; d) conformitatea intregului sistem de drept cu Constitutia care comanda si controleaza intregul drept.