NOTIUNI GENERALE DESPRE CONSTITUTIE

NOTIUNI GENERALE DESPRE CONSTITUTIE

1. Notiunea de constitutie

Din punct de vedere etimologic, cuvantul constitutie provine din substantivul latin constitutio, care inseamna "asezare cu temei" sau "starea unui lucru" . In sistemul de drept roman, Constitutia insemna edictul semnat de imparat si a carui forta juridica era superioara celorlalte acte juridice adoptate de autoritatile publice ale imperiului. Unele state feudale au consemnat in documente scrise anumite reguli fundamentale privind raporturile intre guvernanti si guvernati, care urmau sa prevaleze, cu valoare de principiu de conduita politica, fata de cutumele existente, precum si fata de comportamentul ulterior semnarii acestora al monarhilor. Ne referim in acest sens la Magna Charta engleza din 1215, la Bula de Aur emisa de regele maghiar Andrei al II-lea, Bill of Rights din 1629 s.a. In Evul Mediu, cuvantul "constitutie" era folosit in unele state pentru a delimita astfel de reguli de simplele legi sau statute.

In general, Constitutia scrisa se prezinta sub forma unui document politico-juridic avand mai multe sau mai putine articole si care este adoptat direct de popor sau de reprezentantii acestuia, potrivit unei proceduri speciale si solemne.

Prezentarea Constitutiei ca un document cuprinzand un anumit numar de articole si adoptat printr-o procedura speciala de catre un organism cu puteri constituante sau prin referendum (sau prin combinarea celor doua modalitati) este, insa, insuficienta pentru caracterizarea stiintifica, in special juridica, a Legii fundamentale. Iata de ce vom incerca sa desprindem cateva trasaturi definitorii ale Constitutiei.

Pentru a capata insusirile unei Constitutii, documentul la care ne-am referit trebuie sa intruneasca anumite conditii de fond si de forma. In ceea ce priveste conditiile de fond ale Legii fundamentale, trebuie tinut seama de faptul ca dispozitiile constitutionale reglementeaza, in primul rand, raporturi politice, indiferent care ar fi obiectul acestora si domeniul vietii politice. Nu intereseaza nici faptul ca raporturile respective se concretizeaza in acte de natura legislativa, executiva, diplomatica, financiara s.a. Esenta comuna a tuturor asemenea acte consta in faptul ca prin intermediul lor se transpun in practica obiective de conducere politica.

Se poate astfel observa ca modul de desemnare a autoritatilor publice, ca si prerogativele de conducere ale guvernantilor, la care ne-am referit, sunt stabilite, de fapt, pentru facilitarea exercitarii puterii politice. Prin urmare, constitutiile au caracter politic, iar documentul in care ele sunt inscrise are un caracter politic. Aceasta este o conditie de fond a oricarei Constitutii. Cu alte cuvinte, dispozitiile constitutionale referitoare la organizarea si exercitarea puterii au un preponderent caracter politic. Caracterul politic al dispozitiilor constitutionale este obiectivat insa in norme juridice care le confera, astfel, obligativitate generala, incalcarea lor fiind sanctionata. Cu alte cuvinte, ele au capatat, pe langa un caracter politic, si un caracter normativ. Caracterul normativ al dispozitiilor constitutionale reprezinta o alta conditie de fond a Constitutiei.

Caracterul normativ al dispozitiilor constitutionale decurge, indeosebi, din necesitatea de a conferi consistenta si caracter general obligatoriu normelor politice, precum si de a asigura respectarea acestora sub sanctiunea legii. Daca dispozitiile constitutionale ar avea doar un caracter politic, incalcarea acestora nu ar putea fi sanctionata in mod eficient. Nu este insa vorba de un simplu caracter normativ. Daca am accepta, ca o conditie de fond a Constitutiei, ca dispozitiile sale sa aiba pur si simplu caracter normativ, acest act fundamental nu s-ar deosebi de o lege ordinara, ale carei prevederi au, de asemenea, caracter normativ. Constitutia are un caracter normativ (juridic) suprem, ceea ce inseamna ca toate celelalte acte juridice trebuie sa fie conforme cu dispozitiile sale.

De asemenea, caracterul normativ al dispozitiilor constitutionale impune stabilirea unei ordini constitutionale corespunzatoare intereselor social-politice ale unei societati localizate temporal si geografic, care nu poate fi schimbata oricand si de oricine. Daca am accepta solutia contrara, ar insemna ca dispozitiile constitutionale sa poata fi contestate si inlocuite cu altele fara o procedura speciala si solemna.

In afara de cele doua caracteristici de fond mentionate, mai pot fi sintetizate doua alte elemente definitorii ale notiunii de constitutie, de aceasta data din punct de vedere formal. Astfel, din punct de vedere al formei sale, Constitutia este o lege prin care se stabilesc, intre altele, principiile generale de guvernare, ca si principiile generale ale legislatiei, cu alte cuvinte, ale reglementarii juridice a raporturilor sociale. Atata vreme cat Constitutia este in vigoare, ea constituie baza cadrului juridic al societatii, adica a dreptului pozitiv.

Al doilea element formal consta in suprematia Constitutiei. Intr-adevar, Constitutia este o lege suprema din punct de vedere juridic in raport cu toate celelalte legi. Atat legile organice, cat si cele ordinare trebuie sa corespunda literei si spiritului Constitutiei.

Experienta constitutionala a statelor lumii permite constatarea ca Legea Suprema a oricarui stat - Constitutia - este un act politico-juridic fundamental, inspirat de o anumita filosofie sociala si adoptat de natiune sau in numele ei, pentru a stabili forma de stat, modul de organizare si de functionare al puterilor statului si raporturile intre acestea, principiile generale ale ordinii juridice a societatii, precum si drepturile si indatoririle cetatenilor, act care este adoptat si modificat potrivit unei proceduri speciale.

Din punct de vedere al politologiei, Constitutia a fost definita, de pilda, ca fiind ansamblul normelor politice si legale fundamentale care prescriu regulile de guvernare[2]. In opinia unuia dintre fondatorii constitutionalismului american, James Madison, "scopul oricarei constitutii politice este, ori trebuie sa fie, in primul rand, sa obtina pentru guvernantii care poseda cea mai mare intelepciune de a discerne si cea mai inalta insusire de a conduce binele comun al societatii, iar in al doilea rand, sa ia cele mai eficiente masuri de prevedere pentru a-i pastra pe acestia virtuosi cat timp exercita conducerea" .

Din punct de vedere sociologic, Constitutia reprezinta in esenta un pact social (acord rational incheiat intre oameni/ intervenit intre guvernant si guvernati prin care acestora din urma li se garanteaza un sumum de drepturi, in schimbul acceptarii de catre ei a puterii de comanda si a dominatiei la care sunt supusi de guvernant, fara, insa, ca acesta sa devina tiranic. Respectarea acordului este asigurata printr-o infrastructura institutionala (institutiile politice sau autoritatile publice) organizata pe principiul separatiei puterilor si al verificarii lor reciproce (checks and balances) - prevazute, de asemenea, in Constitutie.

Caracterul pactului social poate sa difere, dupa cum ne situam pe pozitiile unei guvernari absolutiste (de tipul celei preconizate de Thomas Hobbes in Leviathan) sau, dimpotriva, ale unei guvernari democratice (de tipul celei preconizate de J.J. Rousseau in Contractul social).

In sociologia marxista sau influentata de teoria marxista privind raporturile de putere, Constitutia a fost definita ca expresie a raporturilor de forta intre clasele sociale. Esenta acestei conceptii consta in faptul ca sistemul de drept sau Constitutia confera fiecarei clase sociale atatea drepturi cata putere reala are in societate.

Din punct de vedere istoric, o astfel de definitie a Constitutiei este partial exacta. Avem in vedere, in acest sens, nasterea constitutionalismului modern in lupta intre burghezie si nobilimea grupata in jurul monarhiei. Referindu-se la acest proces si luand ca punct de sprijin Magna Charta, Declaration of Rights si celelalte documente de baza ale Constitutiei Marii Britanii, sociologul roman Stefan Zeletin scria in 1927 ca "in dezvoltarea istorica, Constitutia s-a nascut ca rezultat si incheiere a luptei intre doua forte sociale: pe de o parte, puterea de stat, reprezentata prin regalitate, de alta poporul, reprezentat prin burghezie. Aceasta lupta a fost indelungata si s-a incheiat in Anglia cu revolutia de la 1688, in Franta cu revolutia de la 1789"[4].

Intr-o conceptie autentic democratica, esenta Constitutiei consta in reflectarea politico-juridica a conditiilor social-istorice existente intr-o societate Ia un moment dat, precum si a intereselor generale, fundamentale ale natiunii, privite din perspectiva procesului de cucerire prin competitie electorala democratica a puterii si exercitare a acesteia pentru infaptuirea "binelui comun" al poporului. Scopul unei constitutii, scria, in acest sens, sociologul roman Dimitrie Gusti, este "de a formula politic si juridic in mod solemn psihologia sociala, starea economica, dezideratele dreptatii sociale si aspiratiile etnice ale natiunii"[5].

2. Originea si caracteristicile Constitutiei cutumiare

Continutul Constitutiei cutumiare este format din traditii, obiceiuri, practici, care au ca trasatura comuna faptul ca sunt nescrise si ca reglementeaza modul de organizare si de functionare a organismelor de guvernare si raporturile intre ele, statutul indivizilor s.a. Esential este ca obiectul de reglementare a traditiilor constitutionale sa fie format din relatii sociale fundamentale, de natura celor reglementate in constitutiile scrise (relatiile de putere).

Forta juridica a unei Constitutii cutumiare nu este, insa, diminuata daca guvernantii si guvernatii recunosc legea fundamentala in aceasta conceptie. In acest fel, Parlamentul va legifera, potrivit traditiilor constitutionale, guvernul va aplica legile in acelasi spirit, iar judecatorii vor judeca dand castig de cauza persoanelor ale caror interese sau drepturi, izvorate din traditia constitutionala, au fost incalcate fie de catre stat, fie de catre o persoana particulara.

Cutuma constitutionala are un caracter istoric. Rarele documente politice, de pilda, Magna Charta din 1215, prin care se reglementau unele raporturi intre Rege si supusii sai, nu puteau fi socotite constitutii in intelesul pe care il dam astazi acestui document, desi in documentul mentionat s-a stabilit principiul constitutional potrivit caruia "orice taxa sau impozit se stabileste doar de reprezentantii natiunii".

Pe masura constientizarii si consolidarii procesului de organizare politica, in diferite state s-a conturat un anumit numar de obiceiuri si traditii constitutionale, transmise din generatie in generatie, acceptate intr-o maniera generala de catre guvernanti si popor, ceea ce facea inutila codificarea lor, adica sanctionarea lor de catre stat intr-o forma scrisa. Este adevarat ca nici realitatile sociale si nici organizarea politica a societatii nu capatasera complexitatea caracteristica epocii moderne. De asemenea, populatia era mai putin numeroasa, accesul la putere limitat, iar exercitarea puterii sacralizata. Deci, nici cutuma constitutionala nu era foarte dezvoltata.

Treptat, aceste norme si uzante au fost adaptate noilor conditii istorice si codificate. Momentul codificarii a fost generat de trei factori: centralizarea politica, afirmarea unitatii nationale; dezvoltarea procesului de institutionalizare intr-o forma moderna, corespunzatoare principiului suveranitatii poporului si principiului separatiei puterilor in stat, a puterii politice.

Centralizarea puterii in mainile monarhului presupunea reguli mult mai stricte si mai clare decat cutuma, indeosebi in ceea ce priveste raporturile intre seful statului si nobili. Totodata, centralizarea puterii regale a pus bazele unui aparat birocratic, specializat, avand rolul de a aduce la indeplinire in mod permanent si sistematic ordinele monarhului.

Acumularea puterii centrale in mainile monarhului nu insemna insa ca acesta ar fi putut solutiona singur toate problemele aparute pe intreg teritoriul Coroanei. Pe de alta parte, atat nobilimea, cat si alte paturi sociale invocau dreptul de a lua parte sau cel putin de a fi reprezentate la luarea deciziilor in organele centrale. De asemenea, solutionarea problemelor la nivel local, ca si modalitatile de reprezentare a noilor paturi sociale la nivel central reclamau schimbari de ordin politic si administrativ. Este evident ca aceste schimbari nu puteau fi introduse in conditiile pastrarii cutumei constitutionale, iar puterea centrala nu putea astepta formarea unei noi cutume - proces ce presupune un timp indelungat. In afara de aceasta, noile realitati sociale si politice nu erau nici ele consolidate, clare, putandu-se schimba cu repeziciune in functie de interese conjuncturale. Astfel a aparut necesitatea stabilirii unor norme constitutionale, administrative, financiare scrise.

Afirmarea unitatii nationale - avand o legatura indisolubila cu unitatea statala - a insemnat, printre altele, afirmarea rolului Natiunii ca detinatoare suverana a puterii. Modalitatile practice de exercitare de catre natiune a puterii sale suverane nu se regaseau insa in cutuma constitutionala. De aceea, reprezentantii natiunii au militat pentru inlocuirea cutumei cu dispozitii scrise care prezentau avantajul ca puteau reglementa si alte probleme sociale, cum ar fi, de pilda, raportul intre stat si natiune, drepturile si libertatile publice, controlul natiunii asupra modului in care este guvernata s.a. Dezvoltarea procesului de institutionalizare a puterii in Evul Mediu a fost astfel o rezultanta a centralizarii si afirmarii rolului natiunii. Intr-adevar, concentrarea puterii si specializarea acesteia au presupus constituirea unui aparat, a unui organism care sa exercite puterea politica potrivit unor reguli bine stabilite.

Institutionalizarea puterii a permis si un control eficient din partea populatiei asupra celor care exercitau puterea in numele natiunii. Totodata, a permis divizarea puterilor, fiecareia revenindu-i atributii specifice.

Constitutia scrisa a putut sa indice modul de formare si organizare a aparatului de exercitare a puterii, modalitatile de recrutare a personalului acestuia, atributiile sale, metodele de lucru, controlul activitatii, sanctiunile nerespectarii normelor scrise.

Iata, prin urmare, cateva din cauzele principale care au stat la baza codificarii cutumei constitutionale si a elaborarii unor reguli clare, stabile, cu caracter constitutional. Cerinta de codificare a fost resimtita de toate statele europene existente in acea epoca, dreptul lor public fiind format in acea vreme in principal din norme cutumiare.

In opera de codificare au fost cuprinse, insa, cele mai importante uzante, precum si cele care aveau o aplicabilitate generala. Astfel, chiar in cadrul teritoriului pe care se constituie un stat au putut sa ramana enclave in care a continuat sa se aplice cutuma constitutionala sau in care unele traditii au continuat sa se aplice, completand noile norme codificate.

In prezent, sistemul de guvernare in Marea Britanie, Canada, Israel, Australia, Noua Zeelanda este reglementat atat de cutuma constitutionala, cat si de legi scrise.

Sistemul constitutional britanic se bazeaza in prezent pe trei elemente: a) Common Law - cutumele sanctionate de judecator; b) Obiceiurile (alegerea primului-ministru din randul membrilor Camerei Comunelor; prezentarea Mesajului Tronului in Camera Lorzilor; "obligativitatea" semnarii de catre suveran a legilor votate de Parlament etc.); c) Statutele - legile scrise relative la organizarea puterilor publice votate de Parlament[6].

In Israel, Parlamentul a adoptat o serie de legi constitutionale alaturi de care se aplica cutuma constitutionala. Rezulta, asadar, ca doar partial constitutiile statelor respective sunt cutumiare. Practic, ele imbina cutuma cu acte politice si juridice continand dispozitii constitutionale.

3. Originea si caracteristicile Constitutiei scrise

Cerinta unei Constitutii scrise a fost puternic resimtita in Europa medievala - cu exceptia Angliei - veacuri de-a randul. Inertia guvernarii, supletea cutumei, gradul redus de complexitate a activitatilor statale, timiditatea doctrinarilor, recrutati indeosebi din randul burgheziei, durata procesului de infaptuire a unitatii nationale, precum si alti factori au intarziat pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea aparitia unei Constitutii scrise. Aceasta a fost adoptata prima oara de catre fostele colonii engleze din America, dupa 11 ani de la cucerirea independentei, ca un act care a consfintit si consolidat emanciparea lor politica in raport cu Coroana britanica, stabilita prin Declaratia de Independenta din 4 iulie 1776.

Aparitia Constitutiei scrise a fost si un rezultat al luptei burgheziei, aflata in ascensiune economica si politica, impotriva absolutismului feudal. Or, este clar ca o Constitutie scrisa nu putea sa apara in Europa decat pe fondul inlaturarii relatiilor de productie feudale si a absolutismului monarhic, adica al unei revolutii.

Coloniile americane, mai avansate din punct de vedere al gradului de ascensiune si de emancipare politica a burgheziei, decat Coroana engleza si celelalte state europene, au reusit sa-si declare la 4 iulie 1776 independenta, dupa care s-au constituit intr-o Confederatie transformata apoi in Uniune de state. Uniunea statelor americane a fructificat filosofia politica revolutionara a Europei din secolul al XVIII-lea si a adoptat prima Constitutie scrisa in anul 1787. Unele colonii aveau deja constitutii proprii. In Europa, prima Constitutie scrisa a fost cea a Poloniei (3 mai 1791). A urmat cea a Frantei (noiembrie 1791 ).

Constitutia scrisa asigura, in principiu, o mai mare stabilitate si securitate a institutiilor politice, deoarece continutul articolelor sale este clar. Acest avantaj al Constitutiei scrise fata de cutuma a fost in mod special subliniat in filosofia politica din secolul al XVIII-lea. Intr-adevar, regula de drept scrisa are avantajul claritatii si preciziei; prin intermediul ei se stabileste cu exactitate cadrul de organizare a puterilor, se sanctioneaza incalcarea abuzurilor de putere. Pe de alta parte, cei guvernati, beneficiind de posibilitatea de a studia Constitutia scrisa, pot sa cunoasca exact prerogativele si atributiile guvernantilor si, mai important, sa-si cunoasca drepturile si modalitatile de exercitare si de aparare a acestora.

Rezulta de aici importanta formalismului constitutional: fiecare fraza, cuvant, semn de punctuatie dintr-o constitutie merita o atentie deosebita. Daca redactarea unui text constitutional nu este clara, daca continutul unor norme are un caracter ambiguu, pot aparea, pe de o parte, dificultati de interpretare, iar pe de alta parte, tensiuni politice, conflicte sociale[7].

In Constitutie sunt inscrise drepturile si indatoririle cetatenesti, garantiile impotriva tiraniei si abuzului de putere. In Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului, adoptata de revolutionarii francezi la 26 august 1789, este scris: "Toate societatile in care garantia drepturilor nu este asigurata, nici separatia puterilor stabilita, nu au Constitutie".